Arhive etichetă: LECTURA

Cum se lecturează ”corect” o carte

Bună dis-de-dimineața!

Azi m-am trezit înaintea greierașului (soneria de le telefonul soțiorului) și am pus început bun, mi-am făcut rânduiala ca la carte… și totuși astea mici nu au încă chef să miște…, stau chitic în pat.., poate plec și le las…., dar azi nu le las, le iau cu mine…, căci ieri le-am lăsat și mi-au făcut o drăguță de treabă, că mi-au ieșit ochii din orbite a mirare…

No, să continuăm!

Până se trezesc, stau și aștept… și cum stau pe marginea patului, o văd pe Ecaterina Oproiu de pe coperta jurnalului 2…, e tare faină, parcă aș fi io… A, o idee: ui așa să-mi fac și eu pieptănătura, ca săp nu se mai ia fetele astea ale mele, mai ales frizerița mea, mezinuca, ca nu știu a mă pieptăna…, de, asta e adevărul, ce-i drept, nu prea am îndemânare la piptănături faine …

Și cum mă tot uit la poza lui Catrinel, îmi trece un gând, de la ăl rău desigur, s-o deschid înainte să mai cetesc ceva în Ceaslov….

Și deschid așa la întâmplare…Jurnalul are povestiri scurte și e scris mare, e o adevărată desfătare să cetești în el… și m-apuc să cetesc… și la un moment dat dau peste-un cuvânt ”ușile batante”, uși batante…? uși care bat?..hm, parcă nu am amai auzit acest cuvânt și, cu mare greutate, îmi mișc funduloiu la mansardă, să iau dicționarul…, da, fain, ușile sau ferestrele batante sunt cele care se închid singure…, desigur dacă le împingi și tu…

Lecturez mai departe cu urechile ciulite să prind prima foială în pat…

Dau peste alt cuvânt ”juvete”.., mai ce-o însemnând acest cuvânt?, că de auzit l-am tot auzit pronunțat de Piersic…, no deșchide dragă dicționarul, ”nu-ți fie lene”, aud o voce veche, antică și dedemult a soțiorului meu când mi-o spus-o odată.. și deschid și cetesc:

JUVÉTE, juveți, s. m. Nume generic dat peștilor mărunți. ♦ (Fam.) Epitet dat oltenilor.

Aa, de aceea o tăt folosea Piersic!

Ei, bun, mi-am lămurit și asta…

Citesc mai departe…

Iar mă împiedic de un cuvânt care parcă nu dădea bine acolo cu înțelesul ce-l știam eu

Cuvântul ”sadea”. Eu l-am auzit în expresia ”nebun sadea”

Ia uite domne ce de înțelesuri are:

SADEÁ adj. invar. 1. Care nu este amestecat cu altceva, de un singur fel; pur, curat. ♦ (Despre țesături, păr etc.) Care are o singură culoare; uniform colorat; fără desen. ♦ (Adverbial) Cu totul, complet, pe de-a-ntregul. 2. Autentic, veritabil, adevărat. – Din tc. sade.

No, așa se lectureayă, dacă vrei să pătrunzi profunzimile!

..

Și mă scufund în plăcerea înțelesurilor, a tainelor pentru care merită să trăiești ca să le descifrezi. Ce delicu domnule să citești, ce plăcere…., față de insipida îndeletnicire de ați umple pântecele și a-l goli…

Mă opresc, intru în panica primordială, e deja ora 7 ș-un pic…, tre să acționez, alminteri, iar ”se ia” p. I. de noi că am înmtârziat și nu mai sunt locuri și rămânem flămânzi…, în ciuda îmbuibărilor de unii singuri…

Poftă la lectură ”corectă”!

Eu am plecat, le iau pe sus, așa somnoroase cum sunt, nu le mai las…. Venim p. I., venim trei, așteptă-ne, pregătește locurile!!!

Cum se poate transforma o chestie neplăcută într-o mare binecuvântare

Bună dimineaţa dragilor

Astăzi sunt foarte bucuroasă!

Doamne m-a copleşit din nou cu darurile Sale bogate, a făcut o minune cu mine şi m-a îmbunat, copleşindu-mă cu bunătatea-I nemărginită şi cu purtarea Lui de grijă, de care eu tot uit aşa de repede.

Mă uimesc cum ieri am tot bodogănit şi am fiert de revoltă, ca apoi să cer iertare pentru izbucnirea nervoasă ce am avut-o şi azi tot cânt minunatul cântecel Tată sfânt, mulţumiri

Minune şi iar minune! De banii pe care era să-i dau la clinică, am cumpărat bunătăţi: lămâi, rodii, portocale, avocado. Ba am prins şi oferta reducerilor de dimineaţă şi am nimerit chiar să fie toate nestricate.

Mulţumesc, Doamne!

Ieri, în timp ce mă desfătam cu o lectură, mi-a venit o ideea să vă povestesc cum a devenit neplăcutul mers la şcoală după fete o plăcere.

Când a înscris soţul pe mijlocia la şcoală, m-am „scandalizat” că e prea departe de casă, că pierd o groază de timp ca să mă duc şi să mă întorc. Dar, de, ce să faci, asta e! Pufăiam în fiecare zi că trebuia să-mi car funduloiul atâta amar de drum pe jos, noi locuind într-un cartier mărginaş, iar fetele trebuie să meargă la şcoală în centrul oraşului.

Într-o zi, m-am gândit: ia hai să văd şi partea bună din toată treaba asta!

Şi astfel, încet, încet, am descoperit o mulţime de chestii plăcute: vizitarea atractivelor magazine SH, plata facturilor, citirea de afişe şi anunţuri de evenimente, porumbeii din piaţa mare, povestea cu câte o cunoştinţă, etc, etc.

Astăzi, aş dori să vă povestesc despre plăcerea cea mai atractivă: lectura într-un ambient desfătător.

Sunt zile în care mezinuca iese de la şcoală la ora 12, iar mijlocia iese întotdeauna la ora 13. Ce să faci o oră? Mai ales că acum au luat şi băncile din Piaţa Mare ….unde mai stăteam la soare şi hrăneam porumbeii…

Aaaa , librăria Humanitas!!!

Ea ne-a fost scăparea. Aici, e cald şi sunt cărţi pe care le putem răsfoi şi chiar citi printre file…

Ieri, mi-a surâs ideea de a crea şi eu un astfel de spaţiu …..

E atât de plăcut aici! Sunt atâtea cărţi peste tot şi mereu tot altele, căci tinerii vânzători sunt activi şi mereu le tot aranjează şi schimbă.

Într-o zi, am găsit o carte faină de tot, cred că se chema „Design Yourself”. Avea o grafică superbă, căci era scrisă de un designer…

Am răsfoit-o într-o zi şi a doua zi am găsit-o din nou, tot acolo, dar în următoarea săptămână nu mai era acolo, erau alte cărţi în locul ei…

Secţiunea care-mi place cel mai mult din librărie este Literatura motivaţională. Sunt zile în care merg direct la ea, ca să văd ce cărţi au mai apărut. Se întâmplă să mi se mai pune inima pe câte una şi tot adun bănuţ lângă bănuţ până se strânge suma necesară.

Uneori e nevoie de 2-3 luni…de aşteptare….

Sunt zile în care deschid la întâmplare câte-o carte şi „se nimereşte” să găsesc un răspuns potrivit necesităţilor de moment…

Dar timpul fuge atât de repede şi alarma sună ca să mergem după mijlocie…

A început să-i placă şi micuţei Rafaela. În timp ce eu înfulec rând după rând, ea îmi desenează câte-o felicitare şi la final mi-o întinde zicându-mi ştrengăreşte: „Fur dich!” (Pentru tine!).

Uneori mă roagă să mai stăm un pic, ca să termine surpriza…

Ieri, am luat în mână o carte la întâmplare.

Am deschis-o şi o întrebare m-a lovit direct între ochi:

„Care este cel mai mare risc la care te-ai expus vreodată?”

Hm!

Şi am căzut în meditaţie, uitând de durere de picioare, de foame, de sete, de tot…

Mă gândeam că cel mai mare risc la care m-am expus şi mă expun mereu este mântuirea..

Ştii, noi ortodocşii nu avem siguranţa mântuirii… Te osteneşti, împlineşti poruncile, dar nu ştii dacă te mântuieşti, nu eşti sigur, pentru că mântuirea nu e decât mila lui Dumnezeu… (poţi să citeşti în vieţile marilor pustnici despre atitudinea dinainte de moarte, ce teamă are sufletul înainte de a părăsi trupul…., căci nu ştie dacă faptele au fost primite)

Căci poţi să faci binele şi să nu fie bine, poţi să pierzi în ultima clipă osteneala de-o viaţă printr-un gând acceptat de mândrie sau de judecată a semenului… Desigur nesiguranţa asta nu trebuie să te terorizeze..  Faptul că nu ai un set de chestii pe care să le împlineşti matemamtic şi să ştii sigur că te mântuieşti e cea mai mare provocare să dai ce-i mai bun, să te antrenezi mereu, să nu te culci pe-o ureche.

Sau cum spunea auroul cărţii:

„Viaţa e un joc de noroc. Nu împărţim noi cărţile, dar suntem obligaţi să jucăm cât putem de bine

Pariul cu miza cea mai mare e cu inima ta….

Cum găsim siguranţa dacă nu ne aventurăm?….

În nicio activitate nu se aşteaptă să fim îndemânatici de la început. Toată lumea acceptă ideea unei curbe a învăţării, însoţită de greşeli uneori dureroase, până devenim experţi….

A ne asuma riscurile necesare e un act de curaj şi pricepere.

Să ştii cum să jonglezi cu numeroasele roluri şi solicitări. Rolurile noastre diferite necesită atitudini diferite.

Pe unii îi poate apuca aşa-zisul sindrom de „groaznicizare”.

Prea adesea în strădania noastră de a fi buni învăţători, nu transmiteam decât neliniştea, nesiguranţa şi teama noastră de eşec.

Scopul meu ca părinte, pe lângă siguranţa şi iubirea pe care le ofer copiilor, este să le transmit senzaţia că pot fi fericiţi într-o lume nesigură, să le dau speranţă.

Să dau dovadă de hotărâre, devotament şi optimism.

No, bun! Asta a fost pentru mine de luat aminte!

Am spus mulţumesc şi am închis cartea.

Şi ca să vezi cât de bine rezonez cu micuţa. Am intrat cu nori şi ieşim cu lumini…

Viaţa asta chiar merită să fie trăită !!!

PS: Deoarece am uitat sa fotografiez spatiul amintit, am cautat pe internet si am gasit aici:

https://insemnaridinsubterana.wordpress.com/

Subterana cu pricina

Un cadou minunat de Crăciun

Cititorule drag,

După cum ştii şi tu, iubirea, aprecierea, stima sau recunoştinţa faţă de cineva se obişnuieşte a se manifesta adesea printr-un cadou, printr-o „mică atenţie”, cum se mai spune.

Când cineva îţi face un bine, oricât de mare şi de valoros ar fi cadoul care vrei să-l faci acelei persoane ca să-i arăţi mulţumirea, nu poate echivala acel bine. De ce? Pentru că este nepreţuit. Şi totuşi, un mic semn de preţuire îşi are rostul lui. Şi atunci ce ai putea să dăruieşti?
Multe se pot dărui. Uneori şi numai un gând bun, un gând de mulţumire întru rugăciune, face cât mii de cadouri!

Şi totuşi parcă vrei să-i dăruieşti şi ceva palpabil.
Şi atunci te întrebi: oare ce să dăruiesc?

Cum afli răspunsul?

Sfatul meu este să dăruieşti ceva util, ceva care să-l ajute să fie mai bun, mai eficient…

Dacă îţi pasă de un om, de un prieten drag care se află în lipsuri, dăruindu-i o pâine, nu-l ajuţi prea mult, dar învăţându-l cum să-şi facă pâinea zilnic, îl ajuţi enorm! Sau cum se spune: „Nu dărui peşte, ci dăruieşte-i undiţa cu care să prindă cât peşte vrea!”

Dacă ştii un suflet care încă nu a găsit Cărarea, dăruieşte-i un ghid spre ea.
Şi dacă veni vorba de cadou, în seara asta am primit un dar minunat: un telefon de la o doamnă care a primit cărţile mele şi a ţinut foarte mult să-mi mulţumească pentru ele. Ooooo, dacă-ai şti cât de mult m-a bucurat acest telefon! Doamna mi-a mulţumit pentru cărţi. Am vorbit despre multe: despre iertare, despre încurajarea reciprocă şi despre multe altele…

Osteneala mea a fost răsplătită cu vârf şi îndesat şi am primit un impuls să merg mai departe şi să dăruiesc oamenilor cât mai multe cărţi prin care să le fac poftă de viaţă cu Doamne în biserică, să le fac poftă de pâinică integrală, de sălăţică de crudităţi.

Ce cadou poate fi la fel de valoros precum o carte?

O carte o ai lângă tine şi o deschizi şi prinzi curaj să treci prin viaţa plină de provocări.
Şi să-ţi spun o taină: Îndrăznesc să trăiesc sănătos este şi pentru mine la fel de motivant precum pentru fiecare cititor de-al meu.

Cititorule drag al acestor rânduri,
dacă vrei să faci un cadou de Crăciun, îţi recomand să dăruieşti o carte.

Permite-mi să-ţi prezint cărţile mele:
Înrădrăznesc să trăiesc sănătos (cu o prefaţă scrisă de părintele meu duhovnic, Vasile Mihoc)
Slujirea din bucătărie
Carte de bucate pe anotimpuri

Le-am scris din inimă pentru inimă. Am pus în ele trăirile mele şi răspunsurile căutărilor mele. Ele au un singur ţel: să arate poteca spre Biserică şi spre lăuntrul nostru, acolo unde vine Domnul la întâlnire. Cărţile îţi mai vorbesc şi despre cum să foloseşti mâncare ca tratament.
Prin aceste cărţi doresc să fac tuturor poftă de viaţa sănătoasă cu Doamne şi cu hrană cât mai naturală şi integrală.

Ştiu că nu e totul să ştii, ci totul e să faci ceea ce ştii, dar şi dacă nu ştii e o mare piedică. Am scris aceste cărţi ca să-ţi împărtăşesc din tainele ce le-am aflat în diferite stadii ale vieţii mele şi-L rog pe Doamne să facă El lucrarea tainică ce am gândit-o când am început să scriu şi să mă ajute să mai scriu şi celelalte cărţi pe care le am în gând.

Îţi dăruiesc cu drag cărţile. Ele te vor învăţa cum să te ierţi, cum să ierţi pe cei din jur, cum să te pregăteşti în biserică pentru slujirea ce o ai încredinţată şi cum să-ţi faci pâinica şi păpica de toate zilele.

Dacă tu nu ai timp să citeşti, dăruieşte-le mamei, bunicii, vecinei singure de peste drum. Fă o bucurie unui suflet trist. E un dar nepreţuit care se va întoarce asupră-ţi cu multă îmbelşugare.
Fii binecuvântat!

Articole unde sunt prezentate cărţile:

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/2014/02/14/cartea-inraznesc-sa-traiesc-sanatos-un-ghid-pe-calea-revenirii-la-starea-de-sanatate/

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/2014/11/01/lansarea-cartilor-slujirea-din-bucatarie-si-cartea-de-bucate-pe-anotimpuri/

Şi în timp ce scriam aceste rânduri, făcând o pauză pentru a căuta linkul unde se află imaginile cu cărţile mele, am găsit un bloguleţ cu un nume interesant şi aruncând o privire, am găsit un schimb de idei despre prima mea carte, Îndrăznesc să trăiesc sănătos:
http://amedeya.blogspot.ro/2014/05/jurnalul-unei-femei-simple-16.html

Iar uimire, iar bucurie.

Mulţumesc Doamne!

CE MAI MÂNCĂM ÎN POST?

Bună dimineaţa dragii mei!

Cred că întrebarea aceasta v-o puneţi adesea, aşa este?

Apropo, dvs ce mai mâncaţi în post?

Am întrebat şi eu în jurul meu ce mai mănâncă oamenii în post şi am primit un răspuns foarte interesant.

Unii mănâncă …. cărţi.

Da, aţi citit bine: cărţi. Mănâncă aşa cu zecile de pagini pe zi! Şi foarte diversificat şi delicatesuri, şi în felurite limbi.

Să vă povestesc despre un astfel de om:

Aseară pe la ora 19 şi ceva, pe când ieşeam de la şedinţa cu părinţii de la şcoala lui fiică-mea mijlocie şi fugeam să mă întâlnesc cu soţiorul meu ca să mergem împreună spre casă, observ, prin semiîntunericul bulevardului de pe centrul oraşului nostru, o mogâldeaţă cu o glugă pe cap. Apropiidu-mă, am identificat-o: era o veche cunoştinţă de-a mea, o doamnă minunată în vârstă, care cred că are peste 60 de ani!

De cum m-am apropiat i-am cuprins umerii, am salutat-o şi am întrebat-o:

          Ce faceţi? Unde mergeţi aşa târziu?

          Mă duc să termin de devorat cartea pe care am început-o dimineaţă.

          !? … am făcut ochii cât cepele! Ce carte? Unde?

          Cartea  x, n-am reţinut titlul. O citesc la librărie (există în oraş la noi o librărie deschisă până pe la ora 22, cred, unde poţi servi un ceai şi să lecturezi câte ceva…).

          A, interesant! Ce carte, repet eu căscată, de cine-i scrisă?

          De ..X

          … iar mă holbez ca prostu … De cine? Şi repetă repede un nume englezesc cu atâta dexteritate şi rapiditate, că n-am reţinut nicio literă. Cine?

          Cum n-aţi auzit de P. D. James şi de cărţile sale?

          !?

          Nu! Dar am să mă documentez. Şi am zbughit-o bezmetică în noapte, repetând în cap P. D. James.

Desigur, la engleza mea de baltă, n-aveam habar nici cum se scrie James (am uitat cu totul regulile de pronunţie!), d-apoi să mai ştiu a ceti în engleză roamne…, cum făcea cunoştinţa mea.

Astfel în dimineaţa aceasta, am făcut tot felul de combinaţii pe Google, ca să dau de capăt misterului. Eram curioasă ce carte citea doamna, îmi spusese că era vorba de asasinarea unei avocate… şi am găsit cărţile, dar desigur era titluri în engleză, şi erau destul de multe titluri. Hm! mi-am zis, ce tip de cărţi citeşte doamna mea! Şi mai ales în engleză! … şi doamna fusese soţie de teolog! Foarte interesant!

Şi aşa am decis să vorbim astăzi despre cărţi. Cum ne pot ele hrăni sufletul.

Dar înainte să vă povestesc despre cărţi, vă pun o nouă întrebare.

Sunt tare curioasă să aflu ce cărţi mai citiţi dvs.?

Care a fost ultima carte pe care aţi citit-o şi când aţi citit-o?

Din copilărie am iubit cărţile. Îmi amintesc cum o trişam pe mama ca să pot citi. Împrumutam de la bibliotecă cărţi şi după ce-mi făceam repede temele, puneam pe cartea de şcoală cartea de la bibliotecă şi citeam.

Sarmana mama, „îi ardea măseaua în gură de treabă” (o expresie moldovenească pe care o folosea des mama!) şi eu „maram” învăţam. Până într-o zi, când a venit şi mi-a luat cartea (cărţile) din mână să vadă ce citesc. Ştiu că atunci mi-a dat una zdravănă la fund, zicându-mi: „eu am atâta treabă şi tu citeşti cărţi?” Şi culmea, atunci chiar citeam Sfânta Scriptură, pe care o împrumutasem de la tanti bătrână din sat, tanti Ioana. Mi-o amintesc bine Biblia aceea era destul de mare…

Cu lacrimi în ochi, am pus deoparte Biblia şi m-am dus s-o ajut la treabă. Era tare necăjită mama, se mâniase pe bună dreptate. Noi eram atâţea şi ea era una, sărmana şi trebuia să facă atâtea treburi şi de mâncare.

Îmi venea să-i spun atunci că „nu numai cu pâine va trăi omu… „ dar când am auzit că mă roagă s-o ajut să facem de mâncare, m-am răzgândit. Abia atunci am simţit că mă roade stomacu, căci am uitat şi să mănânc cu cititul meu…

Când am auzit-o prima dată pe maica Siluana sfătuindu-ne să mâncăm dimineaţa în zi de post vreo 2-3 versete şi ne vor ţine de foame, n-am prea crezut-o. Dar acum ştiu că este adevărat ce a spus Domnul: „ Nu numai cu pâine v-a trăi omul, atenţie, v-a trăi, ci cu tot cuvântul lui Dumnezeu.”

Ce înseamnă să mănânci un verset? Să-l mesteci îndelung în măselile minţii şi ale inimii, să meditezi, să cugeţi la înţelesul lor şi să le laşi să te pătrundă.

Îmi amintesc o povestioară minunată:

Se povesteşte în cărţile noastre duhovniceşti (de spiritualitate ortodoxă), că era odată un călugăr care se retrăsese puţin din mănăstire la linişte să citească din Sfânta Scriptură. Şi la un moment dat a citit următorul verset: „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi” (II Petru 3, 8).

Măi, se întrebă atunci călugăru nostru, cum o fi asta? O zi ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi? Şi a început să mediteze şi să se roage Domnului să-L ajute să priceapă acest verset. Şi a stat acolo cugetând la cel verset.

După un timp s-a ridicat şi a plecat spre mănăstire. Dar cu cât se apropia de mănăstire, i se părea ceva schimbat. Ba mai mult, când a ajuns la poartă, un călugăr pe care nu-l mai văzuse până atunci l-a luat la întrebări: că cine este şi ce vrea.

„Cum mă întrebi aşa, a zis călugăru nostru, nu mă cunoşti?” Eu sunt cutare călugăr, sunt vechi aici, mă ştie toată lumea, mă ştie părintele stareţ.

„Păi dacă-i aşa, a răspuns portarul, haidem la stareţ!”

Şi au pornit să-l caute pe stareţ. Călugăru nostru era tot mai nedumerit. Nu mai recunoştea mănăstirea, era cu totul schimbată. Când s-a întâlnit cu stareţul, nu era cel pe care-l cunoştea şi de la care luase blagoslovenie (binecuvântare – voie) să meargă un ceas la linişte în pădure. Ce se întâmplase, oare? Că doar un pic a zăbovit în pădure, şi acum a revenit şi totul e nou, e schimbat!

Cercetând în arhivele mănăstirii numele stareţului pe care îl cunoscuse călugărul, au aflat că acel stareţ a trăit în urmă cu 300 de ani.

„300 de ani? Imposibil! Doar dimineaţă era aici!”

Şi aşa a înţeles ce înseamnă „o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi”

Da! Să trăieşti cu gândul la Domnul e minunat şi se poate!

Cum?

Găsim răspunsul mai în josul paginii din epistola citată a Sf. Petru: „iubiţilor, aşteptând acestea („ceruri noi şi pământ nou”, deci rupte de timpul nostru), sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (II Petru 3,14).

Da! Pacea e Împărăţia lui Dumnezeu în noi! Când ai pace în suflet, cerul locuieşte în tine, dar când pacea pleacă …  !?

De aceea toată sârguinţa noastră este pentru păstrarea păcii.

Astăzi mâncăm toată ziua acest verset, repetându-l mereu în minte peste tot unde ne ducem: „Fericiţi făcătorii de pace că aceea fii lui Dumnezeu se vor chema!”

Fie  nouă, Doamne!

O zi binecuvântată tuturor!

FILMULET CU LANSAREA CARTII INDRAZNESC SA TRAIESC SANATOS EDITIA A- II