Hristos a înviat, dragii mei dragi!

Azi dimineaţă m-am trezit un pic cam indispusă, pentru că aseară m-am culcat târziu după ce mi-am „bunghit” ochii lucrând la calculator. Tot aseară am revăzut şi un material despre cum ne influenţează poziţia trupului mintea şi felul cum ne simţim.
A sunat ceasul. Nu-mi venea să mă trezesc. Dar m-am ridicat totuşi din pat. Eram ameţită, morocănoasă, şi gândul că am atâtea de făcut mă făcea şi mai indispusă, dar mi-am amintit ce am citit aseară despre cum pot să-mi îmbunătăţesc starea şi dispoziţia şi astfel, m-am dat jos din pat, am ridicat mâinile în sus şi am deschis gura într-un zâmbet larg spre minunata icoană a Domnului şi a Maicii Domnului şi am spus Slavă Ţie, Doamne! Mulţumesc pentru somnic! Mulţumesc că m-am trezit! Doamne binecuvintează-mă! Dă-mi să fiu astăzi martora bucuriei Tale!”.
Şi chestia asta cu zâmbetul chiar funcţionează! Am reuşit să-mi fac treburile mele totuşi.

Dar să revenim. La ora 6.35 am intrat în bucătărie. Nu ştiam pe ce să pun mâna. La un moment dat am auzit vocea ridicată a soţiorului care le „împingea” pe prinţesuţe să se mişte „mai cu talent”.

Ameţeala nu mi-a trecut de tot cu un zâmbet, dar măcar am aprins un beculeţ…Am băgat de seamă că sunt vulnerabilă în dimineaţa aceasta şi că am nevoie de multă atenţie, ca să nu strig la cei din jur. Am început să cânt Hristos a înviat. Apoi le-am încălzit apa la fetiţe, le-am dat apa sfinţită să bea şi apoi le-am trimis să se îmbrace şi să coboare repede în bucătărie.

Hm, astăzi trebuie să fac lapte de cocos! Am scos lichidul din nucă, am mers iute afară şi am spart-o, am revenit şi am început să desprind miezul din coaja crăpată în două… Măi.., tocmai azi, când sunt aşa cheaună de cap, te-ai găsit şi tu nucă să te desprinzi aşa de greu…!

Copilaşii au coborât în bucătărie. … Aaaa, budincuţa de mere…. Doamne ajută-mă s-o fac… !

Le-am rugat pe fete să cânte şi ele Hristos a înviat….Am spălat merele…dar, măi, tocmai pe cele mai afectate le-am nimerit azi…! Doamne miluieşte! Hristos a înviat… Şi storcătorul ăsta merge ca melcul…Măi. măi…şi după ce fac budinca, trebuie să spăl storcătorul, să schimb sita, s-o pun pe cea deasă ca să fac laptele de cocos… Hm şi e deja 7 fără un sfert şi chiar azi soţiorul mi-a spus că e musai să plece la 7 fix….

O, slavă Ţie Doamne! Budinca e gata, copii! Copii s-au aşezat la măsuţă.
Dar e deja 7 fără 5 minute…şi trebuie să curăţ nuca de coaja aceea maronie ca să meargă mai repede Huromelul ăsta al meu…Hm…dacă aş fi avut blenerul acela ultrarapid, un-doi aş fi făcut laptele de cocos…

Dar ce tot bâigui acolo în minte?…Ce-mi trebuie blender…? Să ameţească laptele de să-l facă…praf…? Storcătorul meu e bun…, eu am o pasă proastă azi…Doamne miluieşte-mă…!
„Eu am plecat…!”, îl aud dintr-o dată pe soţior… Bine, Maica Domnului cu tine….! Ooo Doamne ajută-mă să termin lăpticul până nu iese cu maşina pe poartă şi să îl pun în sticluţă şi să-l pun în plăsuţă alături de chifle ca să aibă ce să mănânce azi soţiorul meu iubit!

Ura…am reuşit…! Între timp soţiorul şi-a adus aminte că mai trebuia s-o ia şi pe mezinuca cu el şi s-o ducă la şcoală… şi a revenit în casă. Mezinuca, în fugă, îşi pune caserola cu cereale în ghiozdan şi mai ia ultima gură de budincă… şi iese după tati ei.

„Mergeţi cu bucurie şi în pace dragilor, Maica Domnului să fie cu voi!”, apuc eu să strig după ei, în timp ce continuam să curăţ la coaja aceea maronie…. care se ţinea aşa de strâns de miezul imaculat al nucii de cocos…

„Micuţa mea, haidem să plecăm şi noi!”, îi spun eu mezinei…

„Încalţă-te azi cu bocănceii că, uite, plouă afară”.

„Da, mami, dar nu pot să leg şireturile!”

….Hm… „Bine, încalţă-te că le leg eu!”. Eu acum trebuie să spăl storcătorul şi cănuţele…şi vasele…. şi Doamne, e deja 7 jumătate…!

„Mami, mami, întârzii la grădi!”.

Aaa, eu mă gândesc că întârzii la biserică….!

Într-un final, reuşim să ieşim pe uşă. Afară plouă…Umbrela e prea mare, se agaţă de pomi, de pereţii caselor, de oamenii de pe stradă…de umbrela micuţei…
Ajungem la grădi… O dezbrac în grabă pe micuţă şi fug la biserică. Cred că am uitat s-o pup…Sper că nu va plânge.

Doamne… am ajuns, slujba e aşa de înaintată….! M-a cuprins mâhnirea, îmi venea să plâng…

Ooo, dacă s-ar fi mişcat mămăruţa mea mai iute… ! Îmi venea să mă fac mică, să mă ghemuiesc şi să plâng…, dar mi-am îndreptat spatele şi am început să cânt cu strana. Aşa de repede a trecut slujba… „Luaţi mâncaţi ….” se aude vocea Părintelui… Rostesc şi eu cu toată gura: „Amin, Amin, Amin”. Apoi Tatăl nostru… şi apoi aud vocea Părintelui meu care spune: „Cred Doamne şi mărturisesc…” şi eu după sfinţia sa…continui cu voce tare…”că Tu eşti Hristos care ai venit să mântueşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt EU….”

O, Doamne am venit, dar am venit aşa târziu… Mi-e foame, mi-e sete…ai milă de mine…!

La strană a început să se citească rugăciunea a 7-a pentru Sf. Împărtăşanie:
„Din buze spurcate, din inima pângărită, din limbă necurată, din suflet spurcat, primeşte-mi rugăciunea, Hristoase al meu, şi neînlăturându-mi nici cuvintele, nici obişnuinţele, nici neruşinarea, dă-mi voie a grăi cu îndrăzneală cele ce voiesc, Hristoase al meu, şi mai vârtos mă şi învaţă ce mi se cuvine a face şi a grăi”.
Oooo, Doamne, mi-e ruşine să merg la Părintele să iau binecuvântare! Azi n-am ajuns la Sf. Evanghelie…azi am întârziat…Doamne ai milă de mine…! Poate azi e ultima Sfântă Liturghie…, dar mai bine să mor cu Tine Doamne Hristoase înlăuntrul meu, decât să stau departe de Tine.

M-am ridicat şi m-am dus…. Am intrat în cămăruţa de Spovedanie şi aşteptam ca părintele să vină ca de obicei şi să-mi dea binecuvântare.
Rugăciunea pentru Sfânta Împărtăşanie continua la strană şi mi-am ascuţit atenţia s-o pătrund:

„Greşit-am mai mult decât desfrânata, care aflând unde sălăşluieşti, cumpărând mir, cu îndrăzneală a venit să ungă picioarele Tale, ale Stăpânului meu Hristos şi Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inimă, n-ai lepădat-o, nici de mine nu Te scârbi, Cuvinte, ci dă-mi să ţin şi să sărut picioarele Tale şi cu izvor de lacrimi, ca şi cu nişte mir de mult preţ, cu îndrăzneală să le ung. Spală-mă cu lacrimile mele, curăţeşte-mă cu ele, Cuvinte. Iartă-mi greşelile şi îmi dă îndreptare … Ştii mulţimea răutăţilor mele, ştii si bubele mele şi rănile mi le vezi, dar şi credinţa mi-o ştii, voinţa mi-o vezi şi suspinele mi le auzi. Nu se ascunde înaintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Făcătorul şi Izbăvitorul meu, nici picătura de lacrimi, nici din picătură vreo parte. (…) Vezi-mi osteneala câtă este şi toate păcatele mi le iartă (…)”.

Iată-l pe părintele. Se apropie, fereşte puţin perdelele să vadă dacă e cineva acolo….

„Părinte, am întârziat…a trebuit să duc copilul la grădi…(m-am scuzat eu), iertaţi-mă şi primiţi-mă la masa Domnului!”.

Şi Părintele meu bun a rostit vorba sa care-mi mângâie sufletul de fiecare dată: „Dumnezeu să vă ajute!”. Şi apoi a rostit dezlegarea şi binecuvântarea pentru Sf. Împărtăşanie….şi lacrimile curgeau în voie…. Am sărutat sfintele icoane şi m-am apropiat de Sf Potir. „Se împărtăşeşte roaba lui Dumnezeu cu Sf. Trup şi Sânge a Domnului şi Mântuitorului nostru…spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci… a spus Părintele şi a umplut linguriţa şi am deschis tare gura să-l primesc pe doamne al meu, viaţa mea, bucuria mea. Amin, Amin, Amin. Mulţumesc. Mulţumesc, Mulţumesc!

La sfârşitul sfintei Liturghii Părintele a spus că azi a citit o singură pericopă evanghelică deoarece „evanghelia zilei de azi de la Ioan capitoul VI corespundea cu evanghelia pentru cei adormiţi de azi, de miercuri, deci era aceeaşi evanghelie, şi am citit-o o singură dată.

Evanghelia este scurtă şi în ea se spune cum Mântuitorul îşi începe cuvântarea sa despre Pâinea vieţii, spune despre taina Euharistiei şi faptul că, mâncând Trupul şi Sângele Său avem viaţă întru noi. Apoi Mântuitorul spune mai departe că „pe toţi cei care i-a dat Tatăl, El nu-i va scoate afară”. Noi suntem ai Lui, suntem în Împărăţia Lui şi El ne primeşte şi de dăruieşte şi ne hrăneşte cu Trupul şi Sângele Său”.

Îl priveam pe Părintele şi-mi venea să-i cuprind picioarele… sfinţia sa îl închipuie pe Domnul…Faţa lui era aşa de luminoasă astăzi! Părintele e bucuros… Astăzi, şi de atâtea nenumărate ori, Părintele meu mi-a făcut un aşa mare dar, dăruindu-mi-l pe Doamne…Cum voi putea mulţumi vreodată Doamne, că mă primeşti de fiecare dată, şi nu mă trăsneşti pe mine nevrednica…?

Apoi Părintele a continuat: „Avem aşa de multă bogăţie în lucrarea Bisericii, în Tainele Bisericii, în viaţa Bisericii, în tot ce este biserica. Avem icoane... Citesc acum Cartea scrisă de Vasiliki Rallis din Lesbos…despre Sfinţii mucenici Rafael, Irina şi Nicolae. Ce lucruri minunate sunt scrise în această carte şi ce bogăţie! Ce bogăţie înseamnă pentru noi tot ceea ce este în Biserică şi cât de mare este binecuvântarea pe care Dumnezeu o revarsă în vieţile noastre prin Hristos şi prin sfinţii Bisericii!

Dumnezeu să primească Sf. Liturghie. După amiază este Sf. Maslu …Eu voi fi în călătorie…spre Timişoara..”.

Drum bun, Părinte!

Şi am zbughit-o pe uşă, alergând într-un suflet spre casă, unde treburile mă aşteptau să-mi continui slujirea…în bucătărie. În timp ce fugeam spre casă, cântam: „Îţi mulţumesc şi Te slăvesc Hristoase Domnul meu de tot ce-mi dai mereu!”.
Îndrăzneşte! Domnul ne iubeşte şi ne aşteaptă cu braţele deschise.

Să ai o zi binecuvântată, cititorule drag!

Când ai timp, urmăreşte şi acest video despre limbajul trupului
http://www.ted.com/talk /amy_cuddy_your_body_language_shapes_who_you_are?language=ro#