Arhive etichetă: LIMBA

Cum să ne păzim limba – mic mădular, dar care cu mari lucruri se făleşte

Dragii mei

cât de mult mă iubeşte Doamne şi nu încetează a mă povăţui să ţin Calea şi să nu mă abat după floricele, ca scufiţa roşie…
Iată azi iar mi-a vorbit atenţionându-mă asupra câtorva lucruri, care de fapt sunt şi preocupările mele din ultima vreme.

Mă întrebam de ce nu-mi pot stăpâni poftele şi de ce nu mă pot mulţumi cu puţin, că de multe ori mă apuc de mâncat şi uit să mă opresc.

Şi mi-a venit atunci un gând că aşa e şi cu vorbitul. Dacă pentru mâncat am o scuză că am mâncat că mi-o fost foame, cu vorbitul nu mai am nicio scuză… că de multe ori nu e nevoie de vorbit şi eu o dau înainte…

Şi am găsit după aceea, în spunerile Măcuţii mele Siluana, un remediu la vorbărie şi plângăceli şi anume să mă confesez lui Doamne, să povestesc cu El: „Uite, Doamne, să vezi ce nesuferită îmi pare ţaţa aceea care vorbeşte la slujbă, fă ceva! Doamne nu mi-a plăcut gestul lui X, miluieşte-o!”
Desigur că avem nevoie să vorbim între noi, dar cum? Şi ne arată Apostolul „vorbiţi între voi în psalmi şi în cântări”.

Păi cum măi Sfinte Apostole să vorbesc în psalmi şi cântări cu puiuţii mei?
Încearcă!
Şi am încercat şi merge!

Azi dimineaţă când le trăgeam pe fete după mine că era târziu şi încă nu plecasem de acasă, mi-o venit aşa un duh de mânie şi cu toţi nervii ăia „am tras” o „Născătoare „şi ele după mine au continuat….,”bucură-te ceea ce eşti plină de dar…”

Dar ce credeţi că ne ţine mult, că iar ne vine să ne certăm, şi iar uităm să vorbim în cântări între noi…şi iar Născătoare şi Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit… şi ui aşa, şi dai şi luptă, am ajuns la destinaţie. Am predat fetele pe mâinile lui tatsu’ şi am intrat în biserică răsuflând uşurată că am ajuns şi eu „ca oamenii” la beserică. Şi aci ce să aud:

Fraţilor
„Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua.
2. Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul.
3. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg.
4. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului.
5. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!
6. Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.
7. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească,
8. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.
9. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.
11. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară?
12. Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
13. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii.
14. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului.
15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.
16. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău.
17. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.
18. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.
(Capitolul 3 din Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov)

Vai mie, Doamne!

Dar intervine domnul, ceva mai blând decât Apostolul şi-mi spune în Evanghelia zilei:

Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel care zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. (Marcu 11, 23)

Doamne mulţam că m-ai scos din disperare! Şi dacă tot sunt aici şi eşti aici, ia muntele acesta din calea mea, ia Tu păcatele astea mari ale mele – neînfrânarea limbii şi a pântecelui – şi le aruncă în marea-Ţi bunătate şi milostivire şi dă-mi să fiu astăzi martorul bucuriei Tale prin tot ce sunt şi tot ce am, şi fă tu limba mea organ de slavoslovie a recunoştinţei pentru acest dar ce l-am primit. Fă ca limba mea să Te slăvească pe Tine!

O zi binecuvântată dragilor!

Şi îndrăzniţi! Domnul e cu noi, şi preface slăbiciunile noastre în prilej de întâlnire cu El, de recunoaştere că atârnăm de El.

Mâncarea de urzici – o mâncare binecuvântată în Postul Mare

Ieri după masă, am fost cu dimpreună cu familia să culegem urzici. Nu de mult, am descoperit un loc minunat deasupra oraşului nostru în care. De acolo de sus, ți-e mai mare dragul să admiri natura!

Încă din februarie, am început cura cu urzici. Am tot cumpărat câte o punguță de la tantile care vindeau pe trotuare sau în piaţă. O punguță costa 5 lei. Din ea, preparam o salată bună de urzici și mâncam toată familia (4-5 persoane).

În primăvara aceasta, am inventat câteva reţete rapide de salată de urzici şi ne-am desfătat limba şi burtica, mâncându-le. Mulțumim Domnului pentru acest dar: urzicile!

Nouă ne plac mult urzicile şi mâncăm multe în fiecare primăvară! Sunt foarte valoroase pentru sănătatea noastră!

M-am gândit că ar fi bine să merg eu însămi să culeg urzicile. Și acest gând mi-a venit din mai multe motive:  unul, ca să fac economie de buget şi altul, ca să simt urzicăturile lor benefice. Se spune că aceste urzicături ar scoate reumatismul din oase!

Ei bine, am luat copiii şi împreună cu soţul ne-am dus la locul pe care l-am descoperit anul trecut. Erau aşa multe urzici acolo! Am început să le culeg cu sârg. Erau aşa de fragede şi de cărnoase, de-mi venea să muşc din ele nu alta! Am cules într-o oră două plase mari ticsite.

Când am ajuns acasă, le-am ales de eventualele lemnuţe sau frunze şi le-am scuturat bine de praf şi de gângănii (insecte).

Apoi, le-am pus în pugi în frigider la rece. Stau bine și două săptămâni!

Azi, mi-am amintit reţeta clasică de pregătire a urzicilor. Acea rețetă pe care o folosea mama când ne gătea urzici.

Mâncare de urzici

Ingrediente:

O plasă de urzici – 1 kg

Apă

Făină (albă) de grău sau de porumb

Lapte de soia (vezi reţeta în cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Smântână de soia (vezi reţeta în cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos)

Mujdei

Procedură:

Într-un vas mare, punem apă la clocotit. Apa să fie cam până la jumătatea vasului.

Între timp, pregătim urzicile: le alegem de mizerii şi le scuturăm bine de praf şi de alte impurităţi. Luăm câte două urzici şi le scuturăm una de alta.

Apoi, le punem la înmuiat în apă rece într-un vas mare, ca să iasă bine praful și mizeriile şi apoi, le clătim bine de 2-3 ori. Pentru siguranţă, le mai luăm încă odată la mână pe fiecare în parte şi le clătim sub jet de apă.

Când clocoteşte apa de pe foc, punem urzicile la fiert. După ce s-au înmuiat bine (cam după 10 minute de fiert), le scurgem de apă. Apa în care au fiert urzicile o păstrăm. Ea este foarte folositoare (o putem adăuga la mâncare sau ne putem spăla (clăti) părul cu ea).

Tocăm urzicile pe un tocător de lemn cu un cuţit de lemn (din acela de tocat vinetele). Uneori, pentru comoditate şi rapiditate, ca să le mărunţesc bine, folosesc mixerul vertical, dar atunci le las cu puţină zeamă în care au fiert.

Tăim 2-3 cepe şi le călim în suc propriu. Apoi, într-un vas, în care nu se prinde uşor mâncarea, punem o lingură de făină de grâu (eu prefer, şi folosesc în mod obişnuit, făină integrală) sau o lingură de făină de porumb (mălai) şi o rumenim bine. Adăugăm zeama de la urzici sau lapte de soia şi amestecăm până se face o pastă omogenă semilichidă. O lăsăm să dea un clocot-două şi apoi, adăugăm acest sos peste ceapa călită. Adăugăm apoi urzicile tocate fin şi amestecăm bine toată compoziţia pe care o lăsăm să mai dea un clocot, după care stingem focul. Adăugăm mujdei sau o mână de leurdă tocată fin. Leurda are gust de usturoi.

Între timp, pregătim şi mămăliguţa

Într-un ceaun de fontă sau de tuci (abia acum am realizat că-s două noţiuni distincte!), punem apă la clocotit. Când clocoteşte apa, adăugăm puţină sare şi făină în ploaie. Amestecăm bine să nu se facă cocoloaşe şi o lăsăm să fiarbă vreo 30 de minute la foc mic. Apoi, o amestecăm bine şi o lăsăm să mai fiarbă 10-20 minute. Eu prefer ca mămăliguţa să fie moale, nu tare. Astfel o pot folosi şi rece cu mâncare mai fierbinte.

Poftă bună!

Dacă Postul Mare trecea mai repede, adică cădeau mai repede Paştile, mama adăuga la sfârşit în mâncarea de urzici şi ou fiert sau smântână de la laptele prins de vacă. Desigur, erau mult mai gustoase aşa!

În general, mâncarea de urzici ne plăcea oricum. Era o mâncare frecventă şi de bază în timpul Postului Mare.