Arhive etichetă: mamici

Invitaţie pentru mămici, mai ales pentru cele din Sibiu

Dragi mămici

Iată-ne, în sfârşit în vacanţă….!!!

Vă invit cu drag la … Ocna… la baie…

Am fost două zile şi e grozav… : copii s-au bălăcit în cele două piscine şi s-au jucat în parc….

2011-09-16_media_ocna-sibiu-2__79411

În sfârşit au fost şi ei fericiţi şi în lumea lor!!! Au scăpat din legătoare şi strâmtoare… Doamne, ce s-au mai jucat! Au sărit în apă, au înotat pe sub apă.. tot felul de giumbuşlucuri…şi de chestiii tari… Nu mi-aş fi închipuit cât de mult se pot autodepăşi copii atunci când îi văd pe alţii că reuşesc să facă „ceva grozav”.

Dacă ajută Doamne, săptămâna asta ne vom duce la Ocna Sibiului după masă… E mai fain după masă, căci prindem şi aerosolul de la ora 20 şi stăm până la ora 22… Să te tot joci, frate!!!

Şi din 17, tot dacă ajută Doamne, mergem în tabără cu Ioana de la Cluj (o puteti contacta la nr de tel: 0754674179)…, tocmai în Bihor…Să vezi acolo frumoseţi şi noutăţi… şi joacă

Vă aştept să veniţi şi voi cu noi.

Vă doresc vacanţă binecuvântată şi în pace şi bucurie!

Vă pup cu tăt dragul ce mi-la dat Doamne pentru voi.
Doina
0757574503

Cartea mea „Mă bucur că sunt femeie” este de un real folos mai ales femeilor care aşteaptă să devină mămici. Mărturia unei proaspete mămici.

Dragilor

Când am început să scriu prima carte, am făcut-o în mod expres pentru câţiva prieteni cu care urma să mă întâlnesc în cadrul unui eveniment naţional. Atunci m-am gândit că a le dărui o carte în care să-mi mărturisesc bucuria vieţii mele binecuvântate este cel mai potrivit.

Cărţile pentru mine sunt cele mai dragi obiecte de pe pământ şi pot spune, dimpreună cu preotul mucenic Montanus, că-mi sunt ca şi copiii mei, aşa-mi sunt de dragi….

După ce am scris cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos, am început s-o dăruiesc… Mă simt atât de bine când dăruiesc o carte… O carte de suflet este un dar nepreţuit, care îşi face treaba în mod neaşteptat… : poţi deschide când simţi nevoia unei vorbe bune… şi o poţi reciti .. e ca şi când nu ai mai citit niciodată din ea, căci alte şi alte noi înţelesuri şi simţiri ţi se dezvăluie…

Ştiam toate acestea şi de aceea am continuat să scriu. aşa am scris cele patru cărţi, dintre care cea mai dragă-mi este aceasta ultima, „Mă bucur că sunt femeie”.

coperta

La un moment dat ostenisem atât de mult cu bunghirea pe ecran şi nu vedeam rezultatele, acestea erau mai nimic… , eu care crezusem că voi schimba lumea prin cărţile mele….

Mi se părea că e prea mare osteneala în raport cu rezultatele.., nu mai spun că fac voluntariat de câţiva ani …

Dar astăzi, am primit cea mai mare răsplată şi mulţumire…. de la Alexandra, o proaspătă mămică strămutată în străinătate.

În martie a primit cartea mea „Mă bucur că sunt femeie” şi a citit o parte din ea, apoi a plecat în străinătate.., s-a instalat acolo şi apoi a născut… Mă tot gândeam la ea, mă gândeam ce-o mai fi făcut… şi iată că astăzi îmi scrie.

Vă împărtăşesc şi vouă o parte din scrisoarea ei:

„Cartea dvs. nu am reușit să o termin („Mă bucur că sunt femeie”), dar pot să vă spun că m-a ajutat mult cât am citit din ea. Pot să vă spun că, deși în opinia moașelor de aici am avut un travaliu scurt, mie personal mi s-a părut un calvar total. În timpul acelor contracții m-am gândit la dvs. Mi-am adus aminte de faptul că în trecut ați urât statutul dvs de femeie. Ei bine, dacă nu erați dvs și cartea dvs, la fel aș fi ajuns și eu. Nu vă închipuiți câtă speranță și încurajare mi-a dat și îmi dă experiența dvs. În vremea nașterii simțeam că ar fi mai ușor să mor decât să nasc copilul. Eu care îmi doream foarte mult să nasc natural, m-am văzut să întreb dacă nu pot să îmi facă cezariană. Noroc că ăstia de aici nu fac cezariană la cerere! Ce să mai, în acele momente nici nu concepeam să mai nasc vreodată alt copil.

Apoi, după ce am scăpat de calvarul nașterii, a urmat chinuiala cu alăptarea. Durere, frustrare, mastită…. toate belelele. Mă enervau sânii mei care se mareau și se întăreau și mă făceau sclava lor și a pompitei. Iar in toate astea, îmi aduceam aminte ca mai fusese cineva supărată pe „starea” de femeie și îmi dădeam curaj că toate aceste greutăți vor trece la un moment dat, și când voi vedea fetița cum crește sănătoasă cu lăpticul meu, nici nu îmi voi mai aduce aminte prin ce am trecut pentru ea. (…)

O să mai citesc „printre picături” și cărțile dvs. O să vă mai scriu și despre cum am perceput cele citite. Momentan, încă mă adaptez la noul program și la noua viață.

Doamne ajută să auzim de bine!

Cu mult drag,
Alexandra :)”.

Slavă Domnului!
Mulţumesc, Alexandra mea!

Să fii bucuroasă lângă minunea ta!

Te port în ruga mea cu drag şi dor!

Pentru mămici ca mine: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Bună dimineaţa dragilor!

Astăzi s-a citit la sfânta liturghie frumosull şi binecunoscutul paragraf:

„Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
25. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.
26. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
27. Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.
28. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.” (Matei 16, 24-28)

Părintele spunea că în urcuşul nostru spre Împărăţie, avem mai multe etape şi în toate aceste etape e nevoie de purtarea crucii…

Aseară am ascultat-o pe măicuţa mea

şi spunea la un moment dat că „cruce înseamnă golirea de toate care ne înbdepărtează de bucuria ca dar al lui Dumnezeu…”

Vedeţi, eu aş prefera să fac acum altceva, plăcerea mea, pasiunea mea, dar e nevoie să stau cu copiii, să merg cu ei în parc…, să mă joc cu ei, să-i învăţ cum să se poarte ca omuleţii. Până mai ieri, mi se părea pierdere de vreme să stau tot în fundul lor…, dar acum, pe zi ce trece, e atât de fascinant să-i observ, să-i ascult… e un prilej cu atâtea prefaceri… şi posibilităţi de creştere!!!!
Ieri, am pornit dis-de-dimineaţă în oraş să-mi rezolv câteva treburi şi le-am luat şi pe micuţe cu mine… Am pornit de acasă cu câte o îngheţată de banane în mână, ca să am linişte că nu-mi vor cere îngheţată, deşi mijlocia tot a mormăit încet întrebarea dacă nu le iau şi din aia de la dozator….

Am făcut multe treburi prin oraş… şi am sfârşit prin a ajunge în piaţă… Eram însetate şi flămânde şi am mers la tanti Mărie care vindea pepeni şi am mâncat un pepene şi ne-am stâmpărat şi sete şi foame… şi apoi ne-am încărcat cu de toate şi ne-am întors…

Eram precum un măgar: şi în spate rucsacul cu pepeni, unul verde unul galben, şi în mână găleata cu afine şi caserola cu zmeură… şi în cealaltă plasa cu roşii…

img_7984

şi drum lungă până acasă pe jos…

Eram fericită că simţam greutatea şi realizam ce binecuvântare este maşina cu care fac de obicei piaţa… şi când să ajungem aproape de casă… micuţa a zbughit-o de lângă mine şi a traversat strada în fugă, fără să se uite …. şi imediat a trecut o maşină..

Am urlat pur şi simplu…:. „Fantastic! Fantastic! Mă copile unde ai fugit??” Am bombănit până acasă… cu voce tare….nu mă puteam linişti…s-au uitat şi nişte vecini la mine cum strigam… îmi venea să-i dau una la fund micuţei de să ţină minte să nu mai facă niciodată ce a făcut…, dar am urlat…

No, şi bucuria s-o dus… şi o venit mustrare de conştiinţă: că cum am putut urla aşa în plină stradă, că copilul oricum n-o înţeles că am urlat…, că m-or văzut şi vecinii, pe mine doamna care învaţă pe alţii…

După ce m-am potolit, am vorbit cu copilul şi i-am explicat că atunci când îi vin idei să întrebe dacă poate să facă acea ideea fără să se vatăme… şi ne-am iertat şi ne-am îmbrăţişat
Şi a prins copilul, că azi dimineaţă, când i-o venit să traverseze, m-o întrebat…
Da, da… greu la deal cu boii mic!

Cruce- bucurie-cruce- lepădare de sine- răbdare- cădere- ridicare- mergem înainte, de cu seară până-n zori şi din zori şi până-n seară, ca voinicul din poveste, că-nainte mult mai este!

Răbdărică dragi mămici, ne-ar spune Părintele Cleopa!

Pentru mămicile care stau acasă cu copilaşii

Dragile mele mămici,

Iată, a început vacanţa de vară!

O mare bucurie pentru copiii noştri şi o mare provocare pentru noi, mămicile care stăm acasă cu ei toată ziua.

Dacă în timpul anului şcolar mai aveam un timp de răgaz pentru noi, cât timp ei erau la şcoală, iată-ne acum, împresuraţi toată ziulica de 3 sau mai mulţi copiii. Nu ştiu ai voştri copilaşi cum sunt, dar ai mei sunt tare energici: vorbesc tare, se agită şi se hârâie unii cu alţii. Ce să mai zic? E o mare provocare să-mi păstrez cumpătul, pacea şi bucuria în „atare situaţiune”.

Până nu demult, simţeam o mare apăsare statul acasă cu copiii, mai ales că nu avem unde să-i las „să zburde”, să-şi consume energia, ci stăteau în jurul meu şi se agitau, iar eu eram cu capul plin de lucruri de făcut: ba examen de titularizare, ba vreun alt examen, ba vreun proiect de realizat, ba o carte de finalizat la termen limită.

Vara aceasta însă, mi-am propus să las totul deoparte şi să intru în pielea copiilor. În seara aceasta voi completa programul de vacanţă.

De mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, începem cursul de înot. Voi învăţa alături de mezinuca mea să înot. Voi lăsa grijile lui Doamne şi, timp de o lună, o să ne bucurăm de bălăceală în apă.

Apoi, dacă se vor înscrie suficiente persoane, vom face o tabără în 3-7 august. Dacă nu facem tabără, în august ne ducem la Văratec la tuşi’.

Între timp, o să mergem în parc şi o să ne jucăm cu alţi copii. Dacă vreţi să veniţi cu noi în parc, vă aşteptăm! Vom merge şi prin împrejurimile oraşului să descoperim frumuseţea localităţilor vecine (cu ocazia aceasta nădăjduiesc să descoper un loc minunat pentru tabără). O să facem tot felul de activităţi minunate. Abia aştept!

O să vă povestesc din când în când din „realizările” noastre.

Vara aceasta vreau să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu copilaşii mei mici, căci, ca mâine, n-o să mai vrea să mai stea cu mami. Mă uit la prinţesa mea cea mare: tânjesc s-o mai pot ţine în braţe sau pe genunchi şi să ne jucăm de-a „aşa călărăsc prinţesele, domniţele şi haiducii”.

Apropo, luni, marţi şi miercuri (22, 23, 24 iunie) are examenele pentru admiterea la liceu. Vă rog să vă rugaţi pentru ea, pentru Steliana, steluţa mea strălucitoare!

Mulţumesc Domnului că, în sfârşit, am o vară liberă, că am făcut efortul să mă debarasez de multe alte lucruri care voiau să-mi fure timpul de a fi cu copilaşii mei, de a fi prezentă şi cu mintea lângă ei.

Azi am avut o mare revelaţie.

Deşi am acceptat să stau cu copilaşii acasă, totuşi uneori mă mai bântuiau gândurile că aş putea face şi altceva, că aş putea şi eu să lucrez undeva şi să câştig bani. Simţeam cumva că nu fac mare lucru că stau cu copii acasă. Făceam lucrurile ce trebuie făcute în casă şi cu copii, dar lipsea ceva…, aşteptam ceva de la soţ ….

Şi azi, citind în cartea, care mi-a pus-o sub nas soţiorul meu minunat, cartea „Uşor de iubit, greu de disciplinat”, am înţeles ce aşteptam: nu aşteptam ca soţul să-mi mulţumească pentru ce făceam, ci aşteptam o confirmare că ceea ce făceam era preţios, valoros… Dar pentru a primi acea confirmare de la alţii, era nevoie să mi-o ofer chiar eu, să conştientizez eu mai întâi că ceea ce fac e valoros şi e util pentru familie, pentru soţior şi copilaşi.

Şi iată, că abia azi, Domnul a rânduit să înţeleg că sunt o persoană valoroasă, că, prin ceea ce fac, contribui la buna funcţionare a familiei mele, la creşterea şi dezvoltarea membrilor ei, că şederea mea acasă e importantă şi folositoare, că lucrul meu e preţios, pentru că ajută membrilor familiei mele. Şi pe bună dreptate. Să mă gândesc numai la cât de mare e faptul că le fac în fiecare zi păpică proaspătă şi sălăţică şi mă străduiesc să le procur fructe proaspete de sezon, că zilnic povestesc cu fetiţele ce au învăţat la grădiniţă şi la şcoală, că atunci, când soţiorul meu vine acasă, eu îl întâmpin cu bucurie.

Ce mare binecuvântare este că pot sta acasă cu copilaşii! Mulţumesc Domnului pentru aceasta!

Astăzi, am mers la bisericuţa pentru surdo-muţi şi a rânduit Doamne să vină să slujească acolo Părintele profesor Dumitru Abrudan, fostul meu profesor de Vechiul Testament, pe care l-am salutat cu mare bucurie.

La finalul slujbei părintele Abrudan ne-a spus un cuvânt în care a povestit de bunicul său, care în anul 1913 a plecat în America, într-o zi de duminică, după ce şi-a botezat cel de-al 6-lea copil. A plecat departe, peste oceane, lăsându-şi nevasta singură cu cei 6 copii. De acolo i-a trimis bani cu care ea le-a rânduit copiilor cele trebuitoare şi a căsătorit fetele.

În timp ce povestea părintele, mă gândeam ce vrednice erau femeile de odinioară: să rămâi cu 6 copii, să lucrezi pământul, să fii puternică şi să înfrângi atâtea temeri câtă tărie de caracter trebuie să fi avut? Iar eu, cu atâta confort, sunt atât de slabă uneori.

Da. da. E bun confortul, dar îţi moleşeşte caracterul….

În schimb, provocările şi răspunsurile la provocări te fac puternică.

Foarte importantă este pacea sufletească. Să ştii că ai un rost şi ai o valoare în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor tăi. Oamenii sunt cu slăbiciuni, cu lipsuri… De aceea, raportarea noastră trebuie să fie la Dumnezeu. Şi azi, în evanghelia zilei, Domnul ne-a spus să nu ne îngrijim de ce vom mânca…, ci să „Căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor, dreptatea şi toate se vor adăuga nouă”, adică să ne împlinim chemarea de femeie, să dăm, în primul rând, ajutor soţului şi copilaşilor… şi făcând acestea, săvârşim un lucru mare. Să ne bucurăm de momentele prezente, de ceea ce este şi să nu zicem. „Dacă aveam şi eu…, dacă …dacă…”.

Nu, ci să împlinim cele ale momentului respectiv, adică acum când sunt mici copilaşii să fim cu ei trup şi suflet, iar soţilor noştri să le oferim atenţia şi disponibilitatea noastră şi lucrurile se aşază altfel atunci în familia noastră şi în sufletul nostru. şi printre picăţele să ne culltivăm mintea şi sufletul prin lecturi, rugăciuni şi meditaţii şi să nu ratăm oportunităţile de perfecţionare continuă. (Apropos, eu fac, printre altele, un curs de bucătar).

Nădăjduiesc să „prindeţi” ideea.

Vă doresc o vacanţă plină de pace şi bucurie dimpreună cu puiuţii voştri şi cu soţiorii voştri.
Vă îmbrăţişez cu drag mult, mult!

Vă invit la seminarul gratuit: ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS!

Dragii mei
Mă pregatesc să ţin un seminar cu mai multe întâlniri pe diferite secţiuni din vasta temă  Viaţa sănătoasă sufleteşte şi trupeşte.

M-ar interesa să aflu câte persoane ar fi dispuse să participe şi ce teme ar dori să abordăm. Apoi aş vrea să ştiu în ce zi ar fi potrivit să ne întâlnim şi la ce oră şi în ce loc?
Eu m-am gândit să vă împărtăşesc câteva dintre experienţa mele din biserică, experienţa cu copiii şi experienţa din bucătărie.

Apoi, prin colaborare cu nişte prieteni care se ocupă de aparatură de bucătărie, performantă, de ultimă oră să vă prezint uneltele cu care eu mă ajut la prepararea mâncării sănătoase, în special vegetale.

Vă rog să mă anunţaţi prin e-mail dacă doriţi să participaţi şi să-mi spuneţi ce idei aveţi în acest sens.

E-mailul meu: doinablaga @ gmail.com sau la telefon: 0757574503

Sunt deja câteva persoane interesate. Să vedem cum ne organizăm, ca să ne folosim cât mai mulţi de această oportunitate.

Ne vom împărtăşi împreună de bucuria petrecerii unui timp cu folos.

Aşa să ne ajute Doamne!
Aştept ideile Dvs!