Arhive etichetă: mangaiere

Învățând iubirea care vindecă

Vino să te îmbrățișez draga mea surioară/dragul meu frățior!

bearhug2-300x224

Iertare că te-am provocat să aștepți atâta timp un semn că încă viez. Da, slavă Domnului, sunt încă în viață și iată azi, Doamne m-a împins să merg să beau și să mănânc Viața și să mă deschid ca să curgă și către tine acest belșug ce stă mereu pregătit să se reverse peste noi toți la cea mai mică deschidere din partea noastră.

Acum când scriu, mă gândesc la voi toți, dragii mei cititori dragi.

Mă gândesc la tine Gina, căreia îți datorez  un meniu de sărbători, la tine Kati că îți datorez un răspuns cu privire la oalele de bucătărie, la tine Adinuța, oare cum te mai descurci cu coptul pâinicii zinice, la tine Cristina cum mai răzbești să faci față la provocarea fiecărei zi, la tine Mary la cum faci față singurătății și neputințelor trupești, care s-au acumulat în atâțea ani ai tăi, la tine Luminița, la tine, și la tine, și la tine, și la tine cel/cea care citești acum și mai ales la tine Alinuța mea scumpă, care în fiecare dimineață, în cele două luni de tăcere din parte-mi, mi-ai deschis blogul, așteptând un cuvânt, dar spre mâhnirea ta, el nu era acolo ca de obicei…

Dar azi, am primit îndemnul să-ți scriu.

În timp ce ascultam Apostolul și Evanghelia zilei…

Apostolul: I Petru IV, 1-11 Capitolul I (…)

  1. Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi…
  2. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu.

Evanghelia de la Marcu XII, 28-37

  1. Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate?
  2. Iisus i-a răspuns că întâia este: Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.
  3. Şi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă.
  4. Iar a doua e aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. (…)

Da.da!!!

Să iubești. Asta este tot ceea ce ai de făcut.

Și uneori chiar crezi că iubești, crezi că îți pasă de oameni…, dar te trezești că așa zisa ta iubire rănește, vorba unui omuleț: „Dacă zici că mă iubești, de ce mă faci să plâng mereu?”. De fapt, iubirea ta e o părută iubire, o ceva pe care tu o numești iubire.

Iubirea nu e un concept sau un simțământ. Iubirea este făptuire și mod de viață, pe care e nevoie să-l deprinzi prin exercițiu zilnic susținut.

Te-ai născut din iubirea lui Dumnezeu și din dorul de iubire al părinților tăi și ești avid după iubire. O cauți, o ceri, o revendici… Dar ce ai primit? Frânturi, bucățele din când în când… Tu le-ai luat ca atare și ai crezut că acelea erau iubire și ai început să o dai mai departe, să dai mai departe ceea ce ai primit…: o iubire condiționată și… în valuri…: Acum iubești, acum nu mai iubești… Procedezi precum copiii de la grădiniță și din clasa întâi:

„Dacă nu-mi dai guma, nu mai ești prietena mea…!”

Sau: ”Atâta timp cât ești cuminte, nu mă soliciți, te iubesc, cum oare să nu te iubesc, dar când îmi ceri să-ți fac un serviciu, să mă așez pe locul doi, nu prea îmi convine…

Ș-apoi…, dacă nu-mi zici bravo, cum să te mai suport. Să fii tu mai grozav decât mine? Nu. Asta nu suport…! ”.

Și iată cum se arată adevărata față a lucrurilor…!!!

Spunem că ne iubim copiii. Și îi iubim, nu-i așa? Doar pentru ei muncim din zori și până seara. Lor le-am dat și le dăm ce-i mai bun… și totuși asta nu e destul…, ba chiar nu e nimic. Nu ți s-a întâmplat să auzi un copil zicându-i mamei sau tatălui: „Ce ai făcut pentru mine, ce mi-ai dat?”.  Deși tu i-ai dat atâtea…, dar n-ai apucat să-i dai privirea ta, mângâierea ta și atenția ta atunci când el avea nevoie… și atunci el nu a primit nimic… Ai crezut că o cameră e destul, un calculator sau un telefon e destul, haine și mâncare… Dar nu…, nu e destul…, mai e nevoie de încă un pic, de încă ceva atât de puțin: de o privire în ochi cu dragoste, de o atingere, de câteva momente ca să-ți povestească ceva de la școală sau de la activitățile extra-școlare…, dar tu pici rupt de oboseală… Vorbim mâine…, la anu, după aceea… și te trezești că vrei să privești și nu mai ai pe cine…

Da, sunt lucruri atât de simple, dar atât de greu de făcut. De ce? Pentru că nu fac parte din noi, din bagajul moștenirilor… Lucruri simple dar care TREBUIE să le faci zilnic și de mai multe ori pe zi… Din fericire, nu ne hrănim doar cu alimente, ci și cu priviri, mângâieri îmbrățișări, împărtășirea impresiilor… Și toate acestea sunt de fapt iubire.

Iubirea se învață. Obișnuiesc să le spun omuleților mei zilnic:

„Viața aceasta ne este dată ca să învățăm iubirea. Să învățăm să ne iubim unii pe alții. Să învățăm să relaționăm cu iubire, să învățăm să lucrăm împreună cu iubire, să învățăm să ne jucăm împreună cu iubire, să învățăm să mâncăm împreună cu iubire. De toate astea depind mântuirea noastră”.

Unii învață iubirea mai repede, altora le trebuie un car de ani, iar alții nu mai apucă…

M-am deschis să învăț iubirea, iubirea lucrătoare prin fapte… Doamne mi-a presărat în cale cărți și oameni, oameni și cărți, care mă învață cum să iubesc. Fenomenală este cartea Maica Gavrilia, asceta iubirii. La fel e și cartea Educația prin iubire, precum și cartea Dăruiește iubirea care vindecă.

Zilele acestea, am devorat cartea Creierul și inteligența emoțională, din care am înțeles atâtea lucruri…

Am devorat aceste cărți, le revăd zilnic și puțin câte puțin exersez manifestarea iubirii necondiționate.

Greu mi-a venit să mențin contactul vizual atunci când vorbesc cu cineva. Dar Doamne mi-a dăruit un mare ajutor pe cale. Mezinuca, ori de câte ori voia să-mi vorbească ceva neaparat și important și eu nu puteam să mă opresc din ale mele sau evitam să țintesc ochii undeva ca să nu-i obosesc și mai mult, mi-a luat efectiv capul între mânuțele ei minunate și mi-a spus: „Mami, uită-te la mine!!! Mami, uită-te la mine!!!” și am ales să mă uit. Am făcut efortul să mă uit exact la ea, la ochișorii ei minunați și am descoperit atâtea taine și minunății…și descopăr mereu.

Da, da. Să te uiți în ochii copiilor și ai oamenilor cu care vorbești e foarte important…, dar un autist, unul care e mereu în lumea lui, nu poate face acest lucru și cât de mult pierde…!

Nimic nu poate compesa privirea pe care o caută omuleții tăi de când au deschis ochii pe acest pământ. L-ai privit un pic cât a fost mic și drăgălaș, dar cu timpul, cu înmulțirea boacănelor, năzdrăvăniilor, tu ți-ai retras privirea, nu-l mai poți privi în ochi cu drag. În schimb, adesea, îi oferi priviri usturătoare, căutături fioroase și amenințătoare și otrăvitoare care-l seacă pe dinăuntru.

Prin privire, pătrunzi în sufletul copilului tău și torni ce ai în tine… Da. Nu ai decât oboseală, griji, neîmpliniri, frici… și de aceea eviți să-l privești. Dar este un Izvor nesecat care te așteaptă să bei iubire și să dai iubire, iubire necondiționată…

Cum procedezi?

Ești pe drumul întoarcerii de la lucru. Gândurile te învălmășesc…, dar muți comutatorul spre casă. Acolo unde te așteaptă soția/soțul și copiii. Ridici privirea la cer și spui: „Doamne revarsă peste mine harul Tău, ca să-i îmbrățișez cu drag și dor!

îți amintești că cu o seară înainte soția/soțul ți-a spus un cuvânt și te-a enervat… „Doamne, vino în sufletul meu și ajută-mă să iert și iartă pe soția/soțul meu!”.. intri în casă și deschizi brațele. O îmbrățișez pe soție, care e obosită de plânsetele micuților…. Se miră că ce ți-o fi venit…, copiii sar și ei pe tati… Le zburlești un pic părul, îi mângâi pe fățucă, îi săruți. Îi întrebi cum a decurs ziua lor și…asta-i tot… Dimineață faci la fel. Umpli rezervoarele copiilor cu iubire. Asta e cea dintâi grijă a ta. Zi de zi. E simplu, dar nu ai obiceiul…, dar poți să-l faci.

Bucurie și spor în lucrarea iubirii necondiționate!

Cu darul lui Doamne, vă port în ruga mea și-n dorul meu de Cer.

Hristos, Paştele nostru, m-a izbăvit din nou de întristare. Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!!!!

Dragilor

iată-mă, după două zile de zbucium, două zile ca veşnicia de lungi, din nou la Liman. Cu ajutorul lui Doamne, iată-mă în Biserică! Mare bucurie! „Astăzi, îmi zice părintele slujitor, se cântă toate cântările ca la Paşti, astăzi e odovania”. „Da!?

O, Doamne ce repede au trecut cele 40 de zile ale Praznicului Învierii!”.

lrg-5471-icoane_invierea_domnuluiinvierea14_

Strana cântă minunatele cântări, de care nu mă mai satur!

La un moment dat aud: „Paştele izbăvirea de întristare...” şi atunci tresar şi cioulesc urechile. Alte şi alte cântări minunate, tot mai minunate. Sufletul meu începe încet să se dezmorţească. Şi gândesc:

Doamne azi e ultima zi din anul acesta când mai cântăm Cu trupul adormind ca un muritor Împărate şi Doamne, ce minunată cântare! Azi e ultima dată din anul acesta (şi poate şi din viaţa mea!) când mai aud în biserică cântarea Îngerul a strigat…Hai să cânt mai cu foc, mai cu adevărat!…

Şi uite-aşa inima mea încet, încet se umplea de bucuria lui Doamne, pe care o împărtăşesc cu voi acum. E dar din dar! Nu este nimic al meu…. Să nu mă lăudaţi…, ba mai mult să vă rugaţi pentru mine, că iadul se răscoleşte şi materia lucrează… Totul e darul lui Dumnezeu pentru mine şi pentru voi….

Fără Harul lui Dumnezeu nu am putut să scriu…nu pot să scriu, nu pot să vorbesc…, deşi nu-mi tace gura nicio clipă, dar fără har, vorbesc în dodii…Şi oricum ce să vorbesc eu? Eu dau mărturie că la Biserică se dă gratis bucurie… Eu tocami am primit-o azi, după dpuă zile de amorţire şi descurajare… mă tem să n-o pierd din nou…şi ca să n-o pierd vă dau şi vouă..ca înmulţindu-se să am mai multă.

Harul lucrează, numai să venim să-L primim…! Dar de multe ori inima noastră se împietreşte, sau ne lăsăm împietriţi de provocări şi încercări, ne lăsăm acaparaţi de potrivnic şi ţinuţi acolo, ca să nu cumva să venim la Hristos şi după cum a spus azi la evanghelie, El să ne vindece. Domnul ne-a spus azi să îndrăznim să fim fii Luminii. Atât cât aveţi Lumina, fiţi fii luiminii! Atât cât mai este Sfânta Liturghie, veniţi, nu staţi departe!

Dragilor

diseară la ora 18 este vecernia praznicului Înălţării Domnului. Mare bucurie…!!!! Ne întâlnim cu Doamne, care ne va spune să stăm cuminţi şi cu răbdare în Cetatea nădejdii, Biserica, că peste puţin timp Mângâietorul va veni. Zece zile mai sunt! Şi aşteptarea noastră se va sfârşi. De la Rusalii, Îl vom avea pe Duhul Sfânt cu noi, în noi, mai cu adevărat şi vom porni pe Cale mai cu spor, mai cu bucurie şi mai cu nădejde.

Vă implor, nu staţi departe, nu vă lăsaţi doborâţi de încercări. Încercările vin şi pleacă…trec… Toate trec, numai sufletul noastru rămâne…şi el nu poate trăi fără Doamne…

Diseară şi mâine, care puteţi, vă dau întâlnire şi vă invit să comunicăm prin Satelitul Doamne…Veniţi, lăsaţi toate…!

Odată în an este vecernia Înălţării Domnului!

Vă îmbrăţişez cu drag mult!