Arhive etichetă: mantuire

Perioadele anului liturgic şi Evangheliile zilelor

Dragii mei dragi

mulţumesc Domnului pentru darurile Sale cele bogate pe care ni le dăruieşte în fiecare zi în Biserica Sa. Astăzi, după ce am ascultat cuvântul Părintelui meu drag,

moto_0205

m-am gândit cât de minunat a rânduit Doamne prin Sfinţii Părinţi toate în Biserică. Pentru că Părintele a făcut referire la evangheliile zilelor trecute, m-am gândit să alcătuiesc lista cu evangheliile zilelor, căci şi aşa de mult îmi doream să ajung să fac acest lucru, pentru o mai bună înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu. Mulţumesc pentru acest început!

Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre Ortodoxe au împărţit anul liturgic sau anul bisericesc în trei mari părţi sau perioade: Perioada Triodului, Perioada Penticostarului şi Perioada Ochoihului. Aceste trei perioade sunt date după cele trei mari carţi de slujbă: triodul, penticostarul şi octoihul.

Perioada Triodului începe cu cele 4 duminici înainte de Postul Mare (a Vameşului şi Fariseului, a Fiului Risipitor, a Înfricoşatei Judecăţi şi Izgonirii lui Adam din Rai şi ţine până în săptămâna Patimilor.

Perioada Penticostarului ţine din miercurea din săptămâna luminată până în sâmbăta din săptămâna I după Rusalii.

Aşadar, mâine se încheie perioada Penticostarului şi începe

Perioada Octoihului, care ţine până la duminica Vameşului şi fariseului. Această perioadă estea cea mai lungă din anul bisericesc.

Încep să fac lista cu evangheliile zilelor cu

Perioada Penticostarului:

(SĂRIŢI ACUM PESTE ACEASTĂ LISTĂ ŞI MERGEŢI ÎN SĂPTĂMÂNA ÎN CARE NE AFLĂM. AICI VEŢI GĂSI ŞI CUVÂNTUL PĂRINTELUI MIHOC DE ASTĂZI).

Învierea Domnului: Duminică, luni, marţi

Miercuri. Săptămâna luminată: In. 1, 35-51: Mărturisitorii Cuvântului: Ioan, Andrei, Petru şi Natanail

Joi: In. 3, 1-15: convorbirea cu Nicodim despre naşterea din apă şi din Duh

Vineri: In. 2, 12-22: Iisus risipeşte tarabele negustorilor din templu şi le dă un semn a puterii Lui „dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica (învierea Sa).

Sâmbătă: In. 3, 22-33: Botezul lui Ioan şi Botezul lui Hristos, Ioan se micşorează şi face loc creşterii lui Hristos; Ioan e prietenul Mirelui care se bucură împreună cu Hristos

Duminică, a II-a săptămână după Paşti (a Sf. Toma): In. 22, 19-3

Luni, a II-a săptămână după Paşti: In. 2, 1-11: Nunta din Cana; cuvintele Maicii Domnului: „Faceţi orice vă va spune El”

Marţi: In 3, 16-21: Dumnezeu a iubit lumea şi L-a dat pe Fiul Său s-o mântuiască

Miercuri: In 5, 17-24: Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez”

Joi: In 5, 24-30: „Cel ce crede are viaţă veşnică”

Vineri: In 5, 30-6, 2: Hristos este trimis de Tatăl. Necredincioşii vor fi învinuiţi la judecată de Moise

Sâmbătă: In 6, 14-27: Iisus merge pe apă şi le spune „Eu sunt, nu vă temeţi! Mulţimile îl caută pe Iisus pentru că mâncaseră pâine

Duminică a III-a după Paşti (a mironosiţelor): Marcu 15, 43-47; 16, 1-8

Luni, a III-a săptămână după Paşti: In 4, 46-54: vindecarea fiului dregătorului prin cuvânt (Du-te, fiul tău trăieşte! Omul a crezut în cuvântul care i l-a spus Iisus şi s-a dus)

Marţi: In 6, 27-33: agpnisiţi-vă mâncarea care rămâne spre viaţa veşnică. Pâinea lui Dumnezeu este aceea, care se pogoară din cer şi dă viaţă lumii.

Miercuri: In 6, 35-39: Eu sunt Pâinea vieţii

Joi: In 6, 40-44: cunoaşterea şi ajungerea la Tatăl prin Fiul

Vineri: In 6, 48-54: Pâinea pe care o voi da este Trupul Meu

Sâmbătă: In 15, 17 – 16, 2: Porunca iubirii: Să vă iubiţi unul pe altul

Duminica a IV-a după Paşti (a slăbănogului de la Vitezda): In 5, 1-15

Luni a IV-a săptămână după Paşti: In 6, 56-69: Împărtăşirea cu Hristos

Marţi: In 7, 1-13: Fraţii Domnului

Miercuri: In 7, 14-30: a judeca după înfăţişare

Joi: In. 8, 12-20: „Eu sunt lumina lumii”

Vineri: In 8, 21-30: „Eu sunt Cel ce sunt”

Sâmbătă: In 8, 31-42: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi”

Duminica a V-a săptămână după Paşti (a Samarinencii): In 4, 5-42

Luni a V-a după Paşti: In 8, 42-51: Fii lui Dumnezeu şi fii diavolului

Marţi: In 8, 51-59: „Dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veci”

Miercuri: In 6, 5-14: hrănirea mulţimilor şi adunarea fărâmiturilor

Joi: In 9, 39-10, 9: vederea trupească şi vederea duhovnicească

Vineri: In 10, 17-28: eşti tu Hristosul?, spune-ne nouă. Lucrurile pe care le fac în numlele tatălui Meu, acestea mărturisesc despre Mine

Sâmbătă: In 10, 27-38: „Eu şi Tatăl una suntem”

Duminica a VI-a săptămână după Paşti (a orbului din naşţtere): In 9, 1-38

Luni a VI-a săptămână după Paşti: In 11, 47-57: e mai de folos să moară unul pentru popor… Iisus moare pentru toţi

Marţi: In 12, 19-36: venirea elinilor la hristos şi Domnul le vorbeşte despre moartea, Învierea şi Înălţarea Sa

Miercuri: In 12, 36-47: „Voi sunteţi lumina lumii”

Joi – Înălţarea

Vineri: In 14, 1-11 „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”

Sâmbătă: In 14, 10-21 „Cereţi şi vi se va da”

Duminica a VII-a săptămână după Paşti (a Sf. Părinţi de sinodul I ecumenic): In 17, 1-13

Luni a VII-a săptămână după Paşti: In 14, 27- 15, 7 „Pacea Mea o dau vouă”

Marţi: In 16, 2-13 Domnul anunţă venirea Mângâietorului
Miercuri: In 16, 15-23 întristarea ce o produce naşterea duhovnicească care apoi se preface în bucurie

Joi: In 16, 23-33 „Cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină” Însuşi Tatăl vă iubeşte

Vineri: In 17, 18-26: Ruciunea Domnului „ca toţi să fie una”

Sâmbătă: In 21, 15-25 – arătările după înviere

Duminica a VIII-a după Paşti (Duminica Mare, a Rusaliilor, a Cincizecimii): In 7, 37-53; 8,12

Luni Sfânta Treime

Marţi. Săptămâna I după Rusalii: Mt 4, 25; 5, 1-13: Fericirile. Răsplata virtuţilor. „Voi sunteţi sarea pământului”

Miercuri: Mt. 5, 20-26: Abordarea mai profundă a Legii şi stârpirea rădăciniii păcatului. Gândul uciderii.

„Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă.

Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău. Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat grăiesc ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei fi dat cel de pe urmă ban”.

Joi: Mt. 5, 27-32: Gândul desfrânării

„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu săvârşeşti adulter”.
Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă.

Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, taie-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă.

S-a zis iarăşi: „Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire”.

Eu însă vă spun vouă: Că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter”.

Vineri: Mt. 5, 33-41:

„Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: „Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale”.
Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu,
Nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este.

Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două.

Cuvântul Părintelui Prof. Vasile Mihoc din data de 5 iunie 2015:

„ De marţi a început să se citească Evanghelia după Matei şi anume din Predica de pe Munte a Mântuitorului şi miercuri a început citirea celor 6 antiteze. La Mt 5, 20 există un principiu. Mântuitorul spune: „Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. Mântuitorul cere de la ucenicii Săi o dreptate, adică o împlinire a poruncilor mai adevărată decât a cărturarilor şi a fariseilor, care pretindeau că sunt drepţi. Mai profundă. De aceea Mântuitorul vine cu 6 antiteze în care aprofundează poruncile, ce nu trebuie împlinite numai la modul formal, ci în extensiunea lor spirituală. Este vorba, cum spuneam, de 6 antiteze, fiecare începând cu: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult, şi citează porunca din Vechiul testament şi apoi: „Eu însă vă zic… Şi aşa vorbeşte Mântuitorul despre mânie, adulter, divorţ, jurământ, legea talionului şi apoi despre iubirea faţă de vrăjmaşi.

Astăzi s-a citit evanghelia despre jurământ şi despre legea talionului.
Pornind de la o prescpripţie din Vechiul Testament, care spune „Să nu juri strâmt sau să ţii înaintea Domnului juruinţele tale”, Domnul îndeamnă ca să nu ne jurăm nicidecum, nu numai să nu jurăm strâmb, căci jurământul în sine este păcat, spune Mântuitorul. „Să nu te juri nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este aşternut al picioarelor Lui, nici pe Ierusalim, fiindcă este cetate a marelui Împărat, nici pe capul tău să nu te juri, fiindcă nu poţi să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este”, este păcat. Apoi Mântuitorul citează legea talionului, care era în vigoare în Vechiul Testament şi era în vigoare şi la alte popoare antice şi mai este încă în vigoare până astăzi la mulsulmani.

„Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”, adică plăteşti răul cu rău. Mântuitorul spune:

„Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două”. Vedeţi cum este înnoită morala şi aprofundate poruncile vechi testamentare!

În continuare Mântuitorul va vorbi în legătură cu înţelegerea foarte restrânsă a iubirii faţă de aproapele la evrei şi va vorbi despre iubirea aproapelui fără limite, inclujându-i şi pe vrăjmaşi.
Dumnezeu să primească sfânta liturghie şi să ne mântuiască”.
Să trăiţi părinte!

Sâmbătă: Mt. 5, 42-48:
Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta.

„Aţi auzit că s-a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,

Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Căci dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Au nu fac şi vameşii acelaşi lucru? Şi dacă îmbrăţişaţi numai pe fraţii voştri, ce faceţi mai mult? Au nu fac şi neamurile acelaşi lucru?

Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”.

Dăruirea unei cărţi bune, a unei cărţi de învăţătură ortodoxă, mâhneşte pe diavoli mai mult decât o ctitorie de biserică

Carte de bucate  (31)

Dragii mei dragi
în dimineaţa aceasta, căutând pe internet despre Cele 4 feluri de vieţuire creştinească a Părintelui Nicodim am găsit câteva idei care m-au încurajat şi întărit în continuarea lucrării ce am început-o, aceea de a scrie spre folosul meu şi a celor dragi mie.
Îmi este tot mai greu să scriu, tot mai multe alte lucruri am de făcut! În dimineaţa aceasta mă tot gândeam în timpul slujbei la cât sunt de neputincioasă şi cum m-am înhămat la o povară care uneori mă depăşeşte.
Dar eu nu pot să nu scriu … Cărţile au fost şi sunt salvarea mea, …ele sunt marele meu ajutor în lumea aceasta care abundă de articole şi filmuleţe, şi bloguri şi bloguleţe….O carte bună pe mine mă adună…mă trezeşte, mă încurajează….

Părintele Nicodim punea mare accent pe răspândirea cărţilor bune, ortodoxe, în rândul credincioşilor. Iată ce le zicea fiilor săi duhovniceşti:

„O carte bună, creştinească, este un inger al lui Dumnezeu, căci te învaţă să-L cunoşti şi să-L iubeşti, să descoperi frumuseţea vieţii în Hristos, să iubeşti pe oameni, să te fereşti de păcat şi să te îngrijeşti de mântuirea sufletului.

Dacă în viaţă agoniseşti cărţi sfinte în locul banilor, iar după moarte urmaşii le-ar vinde, tu nu vei pierde folosul lor şi ţi se va socoti ca o milostenie sufletească, pentru că oriunde vor ajunge cărţile sfinte, vor răspândi lumina şi vor aduce sufletele la cunoştinţa de Dumnezeu. Iar dacă vor rămâne după tine bani sau averi şi urmaşii le vor cheltui în păcate, nu numai că nu te vei folosi cu ceva, ci vei fi găsit vinovat că prin zgârcenia şi lăcomia ta ai dat urmaşilor prilej de păcate.

Dacă faci praznic mare, încât să hrăneşti tot satul; dacă îmbraci pe cei săraci cu haine noi, dacă faci chiar şi biserici din temelie, nu se supăra atât de mult vrăjmaşul, ca atunci când dai cuiva o carte bună de citit, o carte creştinească în care să poată vedea, ca într-o oglindă, starea lui sufletească de decădere morală şi de păcătoşenie. (Şi modul cum să se rupă din această stare şi să se ridice din prăpastie în sus, spre lumină. n.n)

Pentru nimic nu se supără mai mult vrăjmaşul, ca pentru o carte bună, folositoare de suflet, dată credincioşilor. Prin cărţile sfinte ce le citim se strică toate planurile vrăjmaşului diavol. Dacă faci praznic cu săracii, el nu se supără atât de mult. Dacă te faci ctitor la biserică, el nu-ţi are grija. Dacă posteşti şi te rogi, el se supără mult, dar nu ca atunci când dai cuiva pentru citit o carte bună, ziditoare de suflet.

Prin asemenea cărţi ortodoxe multe suflete se trezesc din robia patimilor care îi stăpânesc, ca dintr-o beţie.

Fraţii mei, să iubim cartea sfântă, începând cu Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor şi cărţile de rugăciune şi să le dăm cu inima deschisă şi altora spre folos şi mântuire.
Banii daţi pe o carte sfântă este o jertfă bine plăcută lui Dumnezeu. Noi ne vom duce de aici, mai devreme sau mai tirziu, dar dacă reuşim să lăsăm urmaşilor cât mai multe cărţi sfinte, le lăsăm, o zestre de mare valoare pentru ei şi pentru cei care vor urma dupa ei”.

Un fiu duhovnicesc l-a întrebat pe Părintele Nicodim:

Creştinul care are râvnă pentru faptele bune şi citeşte cărţile sfinte, dar nu se spovedeşte regulat şi nu urmează sfatul duhovnicului său se poate mântui?

„De va avea cineva, a răspuns bătrânul, multe cărţi sfinte şi se va sili la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, fără spovedanie şi fără ascultare faţă de un duhovnic iscusit nu se poate mântui. Acela este asemenea unui om bolnav ce intră să cumpere medicamente dintr-o farmacie, dar lipseşte farmacistul. Fără cel ce poate să-i dea medicamentele necesare, bolnavul nu se va vindeca”. *Mai multe invataturi poti vedea aici:

http://www.fericiticeiprigoniti.net/nicodim-mandita/885-viata-parintelui-nicodim-mandita

carti-DB

Prin cărţile mele doresc să vă fac poftă de Doamne şi de păpica sănătoasă. Eu sunt nu măturător a cărăruii ce duce la Biserică. Numai aici la Biserică ne putem vindeca cu adevărat de neputinţele sufleteşti şi de bolile trupeşti.

Mântuitorul sparge mentalitatea, tiparele şi discriminările vremii şi vorbeşte cu o femeie lucruri adânci, dezvăluindu-i o taină minunată

fotini_si_mantuitorul3

Dragii mei dragi

împărtăşesc din nou cu voi cuvintele minunate pe care l-am primit şi mi-au umplut inima.

Cuvântul Părintelui Prof. Vasile Mihoc din duminica femeii samarinence

„ (…) În finalul evangheliei se spune cum acei samarineni consideraţi pierduţi de către iudei mărturisesc că au văzut ei înşişi că Iisus este Hristosul Mântuitorul lumii.

Această mărturisire este punctul culminant al Evangheliei şi la aceasta şi noi trebuie să luăm aminte, pentru că lumea de astăzi îşi ia mulţi alţi falşi lideri şi mulţi falşi învăţători şi de aceea merge înspre pierzare. Lucrurile sunt atât de nenorocite şi oamenii de peste tot de pe planetă, pentru că au lepădat, cum spune Isaia, pe Hristos izvorul apei celei vii şi caută apă acolo unde nu poate să găsească şi îşi sapă loruşi, cum spune Isaia mai departe, puţuri crăpate sau cisterne crăpate care nu ţin apă.

Întâmplarea (din această evanghelie a acestei zile de duminică, n.n) se petrece în Samaria şi Mântuitorul trece peste discriminările la modă atunci. Era ură între iudei şi samarineni, erau tot felul de incidente între ei, uneori sângeroase, de aceea iudeii evitau să treacă prin Samaria când mergeau la Ierusalim. Ori Mântuitorul face lucruri prin care contrariază această mentalitate.
În primul rând El şi ucenicii Lui trec pe de-a dreptul prin Samaria şi în al doilea rând cere femeii aceleia samarinence, spre surprinderea ei, să bea din vasul ei. Asta n-ar fi făcut un iudeu credincios, pentru că samarinenii erau consideraţi spurcaţi şi vasele lor erau spurcate. Cum să bei din vasul unui samarinean?

Şi în al treilea rând, Mântuitorul vorbeşte cu o femeie, altă atitudine care nu era acceptată atunci.

Vedeţi, avem aici în această Evanghelie trei provocări prin care Mântuitorul ne învaţă ceva, ce n-am prea învăţat bine nici astăzi, că în faţa lui Dumnezeu nu există iudeu, sau samarinean, sau elin, barbar, sau scit, (sau femeie, n.n). Nu? Ci toţi sunt făpturile Lui şi oamenii care fac discriminări, ar trebui să înveţe odată pentru totdeuna de la Hristos că acestea trebuie depăşite.

Până astăzi oamenii se omoară pe tema asta: că ăla e evreu, că ăla e arab, că e urcainian, că ăla e rus…. Se oamoară!!!! În jurul nostru, astăzi!!! Pentru că oamenii n-au învăţat de la Hristos că lucrurile acestea trebuie depăşite cu curaj.

Mântuitorul a avut curaj să facă aceste lucruri. Putea să arunce cu pietre după El, puteau să-L omoare, asta se întâmpla, se întâmplau incidente, dar iată Mântuitorul le dă o lecţie ucenicilor cum trebuie să facă: mergeţi în cetatea Sihar, cumpăraţi ceva de mâncare şi ei au venit cu ceva de mâncare. Siharul, vă spuneam, că era un semn al dispreţului iudeilor faţă de samarineni. De fapt numele oraşului se numea altfel, (Cecem…?, în lb ebraică) dar ei l-au numit Sihar care înseamnă „beţivăneală” (sper că am înţeles bine, n.n). Iudeii batjocoreau pe samarineni cu această denumire scâlcită a numelui cetăţii lor. Mântuitorul ne învaţă altă cale, şi El poate să vorbească femii samarinence despre lucruri mari şi adânci şi după aceea i-a descoperit apoi taina ei, pe care n-avea de unde s-o ştie un străin, cum a trăit ea (cu 5 bărbaţi). Dar Mântuitorul îi vorbeşte despre adevărata închinare: Vine vremea, şi acum este, vremea care a adus-o Mântuitorul, când adevăraţii închinători depăşesc aceste mentalităţi, nici aici nici în Ierusalim, ci oriunde se vor închina Tatălui în Duh şi în adevăr, căci astfel de închinători vrea Dumnezeu.

Vedeţi? Într-un cuvânt, este totul spus aici. Până astăzi noi suntem condiţionaţi de tot felul de mentalităţi din acestea înguste. Ori Tatăl, Care este Tatăl tuturor, vrea ca prin închinare să descoperim exact acest lucru, să descoperim închinarea în adevăr, nu în superstiţie, în adevărul Lui mântuitor. Hristos este adevărul. Şi în Duhul Sfânt. Închinarea aceea în Duhul Sfânt, în care Duhul Sfânt ne mişcă inima şi o transformă. Şi în continuare auzim în Evanghelie despre purtarea Duhului Sfânt, când femeiea se miră când Mântuitorul îi cere să bea. Ce-i spune Mântuitorul? Dacă-ai fi ştiut tu darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce-ţi cere să bea, tu ai fi cerut de la El şi El ţi-ar fi dat să bei apă vie. Ea credea că este vorba despre apă din aceasta din fântână, ca să nu mai trebuiască să mai vină la fântână să scoată. Dar Mântuitorul vorbea despre apa Duhului Sfânt. Hristos este Cel care ne dă apa vie a Duhului Sfânt, care se face în cel ce o bea, izvor curgător spre viaţa cea veşnică.

Vedeţi, acum suntem în preajma Rusaliilor şi acum nu rostim Rugăciunea Împărate ceresc, pentru ca să dorim apa aceasta a Duhului Sfânt şi evanghelia din ziua aceasta ne vorbeşte despre taina aceasta a Duhului Sfânt, apa pe care ne-o dă Hristos.

Oamenii sunt însetaţi. Ei nu ştiu de ce au nevoie. Oamenii cred că au nevoie de lucruri pământeşti şi luptă pentru ele şi sunt supăraţi că nu le au destul. Ori acestea, oricât ar fi acumulate, nu pot să satisfacă însetarea noastră adâncă pe care o avem în suflet. Şi însetarea aceasta este după apa Duhului Sfânt. Şi când primim această apă nu mai însetăm după cele pământeşti. Şi apa aceasta se face în noi izvor curgător de viaţa veşnică.

Iată cum Mântuitorul ne descoperă această mare taină a vieţii duhovniceşti (spirituale, sufleteşti, n.n) de care am putea vorbi toată viaţă fără să terminăm, dar e important ca noi înşine să experimentăm acest lucru, să bem noi înşine din această apă, să gustăm din această apă şi să privim cum viaţa noastră se schimbă, cum perspectiva noastră se schimbă şi cum nu ne mai putem lăsa aşa de uşor ispitiţi de false fantasme sau de, ştiu eu, de false idealuri, de care atâţea oameni cred că merită să-şi dea viaţa pentru ele.

Sfinţii Apostoli au învăţat de la Mântuitorul. În Faptele Apostolilor capitolul 8, ni se spune că ei au mers şi au vestit Evanghelia şi în Samaria. Mai întâi Apostolul Filip şi apoi Petru şi Ioan şi o mulţime de samarineni s-au întors la Hristos. Vedeţi, ei au învăţat să depăşească graniţele, să nu mai facă discriminări şi au fost surprinşi cum Duhul Sfânt lucrează şi în Samaria şi că sămânţa pe care a semănat-o Mântuitorul acolo, a rodit. Căci ce le spune Mântuitorul: „Vă trimit la seceriş, vă trimit la secerat unde nu aţi semănat. Altul este Cel care seamănă şi altul este cel care seceră”. Apostolii au mers ca secerători şi au secerat roade pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

E minunată această Evanghelie! Şi e minunat să doreşti apa Duhului Sfânt! Femeia aceea a făcut o rugăciune către Mântuitorul. Nu prea înţelegea bine ce spune: „Doamne, dă-mi această apă!” şi a primit apa Duhului Sfânt. Tradiţia spune că această femeie după ce a fost botezată s-a numit Fotini „cea luminată” şi că a murit martiră. Noi o pomenim în calendar ca sfântă pe femeia samarineancă!

Dar repet, ea a făcut această rugăciune, pe care n-a înţeles-o, dar s-a smerit şi ea şi şi-a dat seama că acest iudeu vine cu o altă perspectivă asupra mântuirii: „Dă-mi această apă, ca să nu mai însetez!”.

Iată că Mântuitorul Iisus Hristos se face şi pentru samarineni şi pentru toţi oamenii, izvor de apă vie care curge viaţa veşnică. Din această apă vie suntem chemaţi ca şi noi să ne adăpăm şi să descoperim această apă şi harul Împărăţiei lui Hristos Dumnezeu. Amin”.

Ei dragii mei dragi! Ne puitem întreba acum:

Şi unde găsim această apă? În Biserică. Şi cum ni se dă? Prin Sfintele Taine, şi mai cu seamă prin Sfânta Împărtăşanie. Dar noi suntem încă fixaţi şi ţintuiţi în obiceiuri păguboase, după cum spunea ÎPS Lurenţiu în duminica Slăbănogului:

„Am împărtăşit astăzi foarte mulţi copii, şi este o bucurie mare pentru noi, pentru că le dăm ceea ce ei au nevoie, îl dăm pe Hristos. Copiii nu au păcate voite, ei se pot împărtăşi până la 6 ani continuu, în fiecare duminică şi sărbătoare.
Dar trebuie să trecem în faza a doua: noi cei care îi aducem pe copii la Împărtăşanie să ne fie şi nouă dor, să se trezească în noi pofta aceasta, foamea şi setea aceasta după Dumnezeu, şi nouă.

Adică noi ne împărtăşim o dată pe an, de două ori pe an. Zice: Oooo, noi …sau chiar cei care se împărtăşesc în cele 4 posturi, zice: am făcut un lucru extraordinar: De 4 ori!!!! Auzi?
Din păcate, în cărţile acestea ale noastre de îndrumare, omeneşte fiind, aşa, apelând la (ţinând cont de, n.n) neputinţa omului, se merge aşa în scădere: „Fiecare credincios este obligat să se împărtăşească de 4 ori pe an. Şi pe urmă se adaugîă: dacă nu măcar de ’două sau măcar o dată şi n-o mai adăugat, e adevărat că n-o mai adăugat, dacă nu măcar o dată în viaţă”.

Dar poţi să ştii când pleci?

Dar ţinând cont că Împărtăşanie este hrana cerească, trebuie s-o dorim.

Vreau să reţineţi astăzi două lucruri: să reţineţi că este o interdependenţă între boală şi păcat. Multe din păcatele noastre pot să aducă boli grave şi puteţi să vedeţi simplu de tot: dependenţa de alcool, este şi păcat, dar duce şi la o boală finală:ciroză. Pleci dincolo. De ce pentru că ai vrut tu?
Şi în al doilea rând, pentru ca noi toţi să avem un ajutor atât de puternic şi să rămânem statornici în viaţa noastră, să trezim în noi foamea şi setea după Dumnezeu. Deci atât doar să ţineţi minte: să vă feriţi de păcate pentru ca să nu suferiţi şi de suferinţe fizice, de boli, pe care Dumnezeu le îngăduie ca avertisment sau, uneori, ca ispăşire şi în al doilea rând, dacă vom încerca să trăim starea aceasta de legătură continuă cu Dumnezeu, aşa cum avem programate firesc în ritmul nostru biologic, mâncarea. Aşa cum atunci când nu ne este sete şi nu ne este foame, acesta este primul semn că suntem bolnavi, şi o experimentăm cu copii. Ei nu ştiu să spună, dar când îl vezi că nu mai mănâncă, te duci şi întrebi doctorul să vezi ce are.

Dar ori pe noi cine ne întreabă, pe ce doctor întrebăm dacă nu ne este foame şi sete după Dumnezeu, decât…ocazional…, cât mai rar sau tot aşteptând.

Să nu aşteptăm să vină de sus chemarea înainte de a fi pregătiţi pentru plecarea din lumea aceasta.

Există un secret. Un secret al vieţii creştine: să fii pregătit ca şi cum ai muri mâine, dar să fii atât de bucuros şi de statornic şi vesel, ca şi cum ai trăi veşnic. Amin”.

Să ne dea Doamne bucuria Lui astăzi!

fotini_si_mantuitorul3

icoana luata de aici: http://www.doxologia.ro/sarbatoare/sfanta-mucenita-fotini-samarineanca

Mulţi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum este, ci ne facem aşa o părere…. şi alegem să trăim, fie o viaţă de blestem, fie o viaţă de binecuvântare

Dragilor

Domnul mereu îmi vorbeşte şi mă învaţă cum să-mi trăiesc viaţa …
Aseară am ajuns la Sfântul Maslu, la sfârşit de Sfântul Maslu, şi Domnul iar mi-a vorbit prin gura Părintelui meu …şi m-a şi binecuvântat prin aghiasma înviorătoare, tot prin Părintele, care nu s-a zgârcit să mă stropească, ba ne-a şi spus că ar fi bine să facă rost de mătăuze mai mari, aşa cum folosesc unii preoţi din Rusia. (Îi puteţi vedea pe aceşti preoţi în filmuleţele ce sunt postate la finalul articolului).

Dialogul lui Iov cu Dumnezeu
(Iov stă pe gunoi şi „se ceartă cu Dumnezeu”, n.n).

job

Dumnezeu îi dă un răspuns la revolta lui Iov, care nu e păcătoasă în sine, dar e îndrăzneaţă, în ea ne regăsim şi noi uneori. Oameni, care mereu se întreabă de ce Dumnezeu îi pedepseşte, de ce Dumnezeu nu face milă cu ei cum face cu alţii, se simt dezavantajaţi şi ajung la o stare nepotrivită în faţa lui Dumnezeu, o stare de oameni necredincioşi, pentru că ei cred că pricep, când de fapt nu pricep.

Ei, în cartea Iov, găsim această această discuţie dintre Dumnezeu şi Iov care îl arată pe Iov că de fapt nu pricepe cum merg lucrurile.

Şi noi de multe ori nu pricepem, de cele mai multe ori, gândurile lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, care are o altă perspectivă decât noi:  „Căile Mele nu sunt căile voastre, spune Dumnezeu, şi gândurile Mele nu sunt gândurile voastre”.

Aş vrea să citesc acest răspuns a lui Dumnezeu către Iov, de la Cartea Iov cap 38
Şi a început să citească (.. …). Ce minunate cuvinte! Le puteţi găsi în Biblia ortodoxă on line
„… şi apoi Părintele încheie citirea cu cuvintele: „şi atunci eu însumi Te voi preamări pentru toate”… şi a făcut o pauză mai lunguţă, apoi a zis:

E aşa un imn al creaţiei… (am înregistrat de afară şi acum când reascult înregistrarea ca s-o transcriu, se aud păsărelele…Ce minunat! Mai mult rezonez acum cu acel imn …)

Şi Iov a răspuns în cap 39: „Ştiu că poţi să faci orice.. (…) Mă pocăiesc în praf şi cenuşă”.
Vedeţi, continuă Părintele, din cartea Iov, ni se spune că Iov a fost încercat din ispită, din ispita celui rău. Relele lumii pot să vină din păcat, relele noastre pot veni din păcat, dar şi din lucrarea celui rău, pe care însă Dumnezeu o îngăduie, şi dacă El o îngăduie, o îngăduie tot spre mântuirea noastră.

Ce minunat este când începi să-L cunoşti pe Dumnezeu!

Iov a început să-L cunoască pe Dumnezeu. Până atunci avea impresia că-L cunoaşte, dar L-a cunoscut când s-a întâlnit cu El în suferinţă.

Când îl cunoşti pe Dumnezeu, ştii că toate căile Sale sunt înţelepte, toate lucrările Sale sunt minunate şi atunci descoperi şi în viaţa ta că, ceea ce ţi se părea că este spre pedeapsă, este de fapt calea mântuirii şi viaţa ta devine cu totul altfel. Şi atunci începi să vezi cum lucrează Dumnezeu.

Foarte mulţi oameni au impresia că ştiu ceva (despre Dumnezeu, n.n), dar de fapt nu-L cunosc pe Dumnezeu. Şi nu cunosc modul de a lucra a lui Dumnezeu.

Îşi imaginează un Dumnezeu care nu există. Şi atunci deciziile lor sunt eronate, căile pe care le iau sunt greşite şi vezi cum lucrurile nu merg cum trebuie şi lipseşte cu totul progresul din viaţa lor, viaţa spirituală în special.

Este mare lucru să doreşti să-L cunoşti pe Dumnezeu, să te încredinţezi că eşti pe mâna Lui. Şi înţelegând că Dumnezeu este în toate lucrurile Sale minunat, vei descoperi că Dumnezeu este minunat şi în viaţa ta, în lucrările care le face în tine şi cu toţi ai tăi, pentru că planurile Sale sunt cu toul minunate şi măreţe”. A încheiat Părintele.

Şi am găsit de cuviinţă să vă împărtăşesc şi vouă acest minunat cuvânt.

Şi pentru că eu am, în special, doi maeştri de la care învăţ zilnic,

Şi ca să se întregească minunat cuvântul Părintelui Vasile Mihoc, mai adaug încă un cuvânt al măicuţii mele Siluana, pe care l-am găsit în timp ce căutam azi dimineaţă ceva pe internet.
E un răspuns la întrebarea:

Dumnezeu de ce mă lasă să cârtesc, să mă îndepărtez de El. De ce mă lasă să mă chinuiesc, să urlu de durere? Nu mă mai iubeşte? (semnează: o ratată)
Copila mea iubită,

Poate că, din cauza durerii şi a atitudinii pe care o ai faţă de durere, încă nu eşti pregătită să afli răspunsul pe care îl ceri. Poate că întrebi doar pentru a te asigura că poziţia ta e îndreptăţită. Dar dacă doreşti un răspuns, eu Îl rog pe Domnul să mă lumineze ca să ajung la inima ta.
Aşadar:

De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ţi cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine faţă de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ţie nu! El din milă şi din iubire, a venit la noi şi vine la tine ca să-ţi arate pe viu că durerea se poate trăi şi altfel decât revoltându-ne, acuzând și învinovăţind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El … Tu, lipsită de milă faţă de tine, din cauza dorinţei ca lucrurile să fie așa cum ţi-ar plăcea ţie, alegi mereu soluţii care sporesc suferinţa, întunecă mintea şi otrăvesc viaţa.

Dacă acum, te opreşti din cârtit şi te aşezi în faţa Lui şi hotărăşti să iei în faţa durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.

Ţi se pare că poruncile Lui sunt nori şi sunt grele.

Ele (poruncile, n.n) sunt pur şi simplu puterea pe care nu o ai acum ca sa trăieşti cum ne cere El.

De exemplu: tu nu poţi să nu cârteşti când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu ştii să faci altceva şi nu te-a învăţat nimeni să fii atentă şi la durerea celorlalţi pe care nu o poţi simţi pe dinăuntru, ca pe a ta.

Ca remediu la acestă neputinţă, Domnul îţi dăruiește porunca:

Binecuvintează pe cel ce-ţi face rău. Nu judeca!

Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poţi, vei descoperi că nu mai cârteşti şi că durerea devine altceva pentru tine.

Cum binecuvântezi? Aşa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X care făcând ce face acum, mă răneşte, îmi face rău, mă doare!”

Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu ştii de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimţire sau ură, din neştiinţă sau cu bună ştiinţă… Tu eşti judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi şi pe mine să mă înveţi cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”.

Desigur e doar un exemplu. Poţi găsi alte cuvinte.

Dacă nu ai puterea să rosteşti asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poţi. Ajută-mă!”

Atunci poate că vei auzi cheamarea Lui: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi”.
Atunci poate că vei alege să mergi la El, la Biserică şi să-L laşi să te mângâie, să te spele de păcat prin Spovedanie, să te întărească în har prin Împărtăşanie, să te înveţe mai multe, cum ştie El.

Şi multe, multe se vor schimba, mergând pe calea ce strâmtă a renunţării la voia noastră, la dorința ca lucrurile să fie aşa cum vrem noi.

Alfel, oricât ai urla şi ai bate din picior, nimic nu se schimbă, pentru că schimbarea poate avea loc numai în tine.

Cu dragoste şi rugăciune, Maica Siluana (http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1578).

Şi încă un cuvânt al maicii Siluana:

Viaţa ca binecuvântare

„Făcând din sesiunea a şaptea (a Seminarului cu iertarea, n.n) un fel de a fi şi spovedindu-te regulat şi împărtăşindu-te, viaţa ta va fi altfel şi mereu mai plină de o bucurie care nu va mai fi determinată de circumstanţe.

Până când se formează deprinderile acestei noi vieţi, vei mai cădea, probabil, dar vei şti că e cădere şi nu situaţie fără ieşire.

Nu uita, acum ai în tine două feluri de a fi:

1. Unul, cel dat de viaţa trecută, viaţa primită de la părinţi şi de la lume, viaţa în care nu ai avut de ales, viaţa trăită ca un blestem fără ieşire şi

2. Acesta nou, dobândit prin naşterea la Viaţa ca binecuvântare, viaţa liberă de orice blestem moştenit, viaţa la care ne naştem hărnicind împreună cu Harul lui Dumnezeu şi răstignind orice pornire de împotrivire a omului vechi!

Tu alegi în care să trăieşti! Nu e uşor, dar merită, pentru că viaţa ca binecuvântare este adevărata noastră viaţă!

Doare? Da! Doare tare, mai ales la început, pentru că orice naştere doare, nu?

Dar nici viaţa ca blestem nu e mai puţin dureroasă, doar că e o durere care ne trăieşte ea pe noi, noi fiind atenţi doar la tranchilizantele urii şi ale răzbunării, pe când durerea naşterii de sine e o durere asumată şi liberă, care duce la Bucuria pe care nimeni nu o mai ia de la noi!

Vai celui care pleacă de pe pământ doar cu viaţa ca blestem!

Doamne, miluieşte-ne pe noi pe toţi! (MS: http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/10/189-viata-ca-binecuvantare-este.html)

Aici puteţi vedea o stropire adevărată cu aghiasmă…


iov1bookjob

Sfânta Liturghie este salvarea noastră!

Dragii mei dragi,

mulţumesc Domnului că mi-a dăruit încă o zi în care să trăiesc şi să mărturisesc bucuria Lui!

Aseară, după ce le-am citit fetiţelor mele povestea de seară despre ascultarea de părinţi şi despre cum Sfânta Liturghie a salvat de la moarte pe un tânăr, mi-am adus aminte cum şi pe mine tot Sfânta Liturghie m-a salvat şi mă salvează zilnic de multe răutăți.

Mi-am amintit cum am venit aici, în Ardeal, unde în biserici, nu se cânta muzică psaltică, ci pe o altfel de muzică, care nu-mi dădea pace urechilor. Mi-am amintit cum mă tot uitam la prietenul meu, actualul soţior, cum se împărtăşea duminica şi eu mă minunam, căci eram învăţată că la 40 de zile e voie să te împărtăşeşti, nu mai des.

Mi-am adus aminte cum am venit prima dată la slujbă în cartierul unde locuim acum. Eram studentă. Mă invitase prietenul meu să vin la slujbă acolo. M-am dus. Era duminică. Atunci, nu era construită biserica aceasta nouă, ci se făcea slujbă în bisericuţă unde acum se slujeşte pentru credincioşii cu deficienţe de auz şi vorbit. Prietenul meu m-a invitat în pod. Parcă văd şi acum cât de ticsit de oameni era podul, la fel și bisericuța. De sus, priveam cum oamenii stăteau înghesuiţi, dar erau așa de  nu-știu-cum.

Îmi amintesc și momentul împărtăşirii, care nu se mai termina…! Au fost aşa de mulţi la împărtăşit în duminica aceea…! Sau poate că mi s-au părut mulţi faţă de nimeni de pe la bisericile din Moldova de atunci. Şi mă uitam cu dor şi jale la cei ce se împărtășeau și doream și eu să mă împărtășesc, căci nu mă împărtăşisem de mult. Nu aveam duhovnic aici. Duhovnicul meu era în Moldova şi eu eram într-un loc atât de straniu, de rece şi de distant….

După slujbă, mă uitam la prietenul meu ce bucuros era, iar eu eram aşa pierdută şi tristă. Prietenul meu mi-a observat starea şi mi-a zis: „Nu vrei şi tu să te împărtăşeşti duminica viitoare?

M-am despătţit de prietenul meu și am plecat la gazdă. Toată ziua am avut în minte faţa aceea bucuroasă a prietenului meu. El era bucuros, iar eu eram deprimată. Dar în duminica, aceea s-a mişcat ceva în mine. Luni, am mers la cursuri şi am început să mă interesez de programul slujbelor de la capelă şi ce preot spovedeşte acolo. Aşa l-am găsit pe părintele Necula. Am început să merg la slujbă la capelă. La capelă, cântau studenţii şi cântau aşa de frumos! Cântarea lor îmi mângâia sufletul răvăşit, rănit, zbuciumat.

Încet, încet, am început să mă apropii de oameni de aici, de părintele Necula, care-mi devenise duhovnic, de slujbe şi de Sfânta Liturghie. Părintele duhovnic mi-a dat voie să mă împărtăşesc mai des. Lucrurile au început să se schimbe. Nu mai puteam vieţui oricum, mai ales când ştiam că a doua zi trebuia să merg la Sfânta Liturghie să mă împărtăşesc… Era o altă atenţie la slujbă când era vorba de împărtăşit! Când nu mă împărtăşeam, mă puneam cu botul pe labe şi, uneori, mă trezeam că se merge la miruit şi parcă eu n-am auzit nimic…

Încet, încet, m-am acomodat cu Sibiul. Încet, încet în sufletul se mişca câte ceva. Îi vedeam pe acei tineri bucuroşi care se împărtăşeau foarte des şi-mi doream şi eu să mă apropii, dar de multe ori eram ţinută de depresii şi îngrijorări. Aşa, a trecut primul an de facultate. La începutul celui de-al doilea an, ne-am căsătorit. A fost minunată Sfânta Liturghie din ziua nunţii noastre! Atât de minunat au cântat colegii noştri în capelă! Toate au fost minunate: şi slujba Cununiei şi cuvântul părintelui Necula, duhovnicul nostru de atunci. Îmi aduc aminte și acum de începutul romanţat al cuvântării Părintelui Necula: „Nicolae Sebastian şi Doina lor…….” Da, da…

Mi-am amintit că eram însărcinată cu mijlocia şi eram tare speriată să nu pierd din nou sarcina. Veneam la slujbă şi vocea blândă a Părintelui Vasile îmi dădea atâta linişte! Am început să vin des la biserică la slujbe, să vin ca la o terapie… și am observat că slujba Sfintei Liturghii era un balsam pe sufletul meu rănit. Am început să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc tot mai des. Simţeam că numai Domnul îmi poate salva sarcina şi o poate feri de tot răul şi-mi va da un copil sănătos. Părintele m-a binecuvântat să mă împărtăşesc zilnic pentru prunc. Ooo, ce minunat era! Şi ce bucuros era pruncul la slujbă! Şi ce mai dădea din picioruţe când mergeam la împărtăşit!

Încet, încet, zi de zi, sufletul și trupul meu au început să se vindece. Mă spovedeam și mă împărtășeam des și, în paralel, făceam Terapia prin iertare cu măicuţa Siluana şi Terapia prin alimentaţia de post. Şi pruncul a fost salvat. Domnul l-a salvat! Da, Sfânta Liturghie ne-a salvat și ne salvează. Cum voi putea mulţumi vreodată Domnului? Domnul este viaţa mea!

Da, mare dar este Sfânta Liturghie zilnică. Dar a fost un timp când am căzut din acest dar, căci m-am mândrit, am judecat şi n-am avut înţelegere faţă de neputinţa celor din jurul meu. Şi nu mai simţeam nimic, nu mai simţeam bucuria Domnului, nu mai puteam trăi Sfânta Liturghie. Dar Domnul m-a salvat din nou, tot prin Sfânta Liturghie, de care m-am ţinut cu dinţii. M-am ţinut cu disperare de poala veşmintelor părintelui meu şi l-am rugat să mă tragă afară din prăpastie….

Sfânta Liturghie este salvarea mea! Simt că fără ea, fără Domnul pe care-L primesc în timpul săvârşirii ei, nu pot trăi în acest mediu și în aceste vremuri. Aerul e atât de încărcat de…fum de tigară, de zgomotul maşinilor… Tânjesc după mediul și aerul acela curat pe care l-am avut în perioada de liceu. Mulțumesc că acum am o oază în care scap şi mă adăp, că am biserica şi Sfânta Liturghie.

Sfânta Liturghie este rugăciunea cea mai mare, cea mai înaltă, cea mai puternică pe care o poate face omul pe pământ şi tocmai, pentru că este cea mai importantă lucrare, cea mai folositoare, cea care ne scapă de la moarte, tocmai de aceea satana ne dă lupta cea mai mare şi caută cu orice chip să ne împiedice să mergem la ea şi să valorificăm cumsecade darul ei. Ne dă orice alternative, să ajută să facem orice, numai să nu mergem la biserică, numai să nu ne împărtăşim. El ştie că, dacă îl avem pe Domnul în noi, el nu mai are putere… Şi dacă, totuși, se întâmplă să scăpăm şi să mergem la biserică, acolo satana ne dă alte ispite: ne împinge să vorbim, să dormităm… Şi dacă totuşi stăm bine la sluijbă, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, el face să ne mâniem după slujbă, să ne tulburăm….

Da, e mare lupta! E imposibil de purtat fără harul lui Dumnezeu. De aceea, avem neaparată nevoie de harul primit prin Sfânta Împărtăşanie! Noi suntem atât de slabi! E imposibil să nu greşim, dar Domnul ne-a dat o scăpare, ne-a dat IERTAREA. Iertarea este răspunsul Lui Dumnezeu la neputinţa umană. Iar noi, oamenii, iertând, devenim ca El. Sunt conştientă că sunt om păcătos, supus greşelii, că sunt bolnavă. Știu că numai Domnul este Vindecătorul şi scăparea mea! Greşesc? Îmi cer iertare. Îmi greşesc oamenii? Îi iert. Îl rog pe Domnul să mă ajute să-i iert, mai ales pe cei pe care nu-i pot ierta. Îi supăr pe oameni? Mă rog Domnului să-i ajute să mă ierte, să mă îngăduie, căci sunt neterminată, nedesăvârşită. Drumul spre asemănarea cu Dumnezeu este în desfăşurare, dar, uneori, vin cotituri. Suntem cu toţii pe Cale şi suntem încă nedesăvârşiţi, de aceea e nevoie să ne îngăduim unii pe alții.

Recunosc că nu pot să fac nimic fără Domnul. Iar Domnul mă aşteaptă zilnic la Sfânta Liturghie să-mi dea putere. O, Doamne ai milă de mine! Ai milă de toţi ai mei, de toată lumea Ta. Ajută-ne să ardem în râvna pentru Tine!

Aceste gânduri am vrut să vi le împărtăşesc, dragilor, astăzi. Rugaţi-vă şi pentru mine! Şi eu vă port cu mine la Doamne. Să ne dea Domnul azi o zi rodnică! Amin

În rândurile de mai jos, aveţi povestea de seară, citită din cartea ”Proloagele” din ziua de 30 aprilie: Întru această zi, cuvânt despre ascultarea de părinţi:

”În zilele lui Teodosie cel Mare (379-395), era în Constantinopol un om, cu numele Iulian, îmbunătăţit cu viaţa şi foarte bogat în tinereţile lui. Şi avea un singur fiu, numit Teofil. Iar la bătrâneţe, a sărăcit mult şi, neavând cele de nevoie pentru trup, a zis fiului său: „Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt neputincios şi atâta de sărac, încât nu am cu ce să te hrănesc şi nici cu ce să-mi petrec viaţa mea. Dar vreau să te rog pe tine ca să-mi faci o voie, pentru ca să mă uşurez şi eu, smeritul, să te învredniceşti, pentru ascultarea ta, de fericirea cerească.” Iar acela a zis: „Spune-mi tată, orice pofteşti şi eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase.” I-a zis lui bătrânul: „Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduinţă şi s-a dus la munte, ca să-l junghie, şi acela nu s-a dat înapoi, ci şi lemnele le purta cu bucurie, cu osârdie, purtând urma tatălui său. Şi nu numai aceasta ,ci şi mulţi alţii au ascultat pe părinţii lor. Aşa fă şi tu, fiule preaiubite, ascultă porunca mea şi nădăjduiesc de la Dumnezeu, cel iubitor de oameni, că nu te vei necăji pentru aceasta.”

Deci i-a zis lui Teofil: „Au voieşti şi tu să mă omori?”. Iar tatăl a răspuns: „Să nu fie fiule, ca să fac o fărădelege ca aceasta; ci o poruncă să-mi împlineşti, să primeşti să te vând ca pe un rob al meu, ca să-mi uşurez bătrâneţile mele şi să nu umblu cerând, ca un sărac lipsit. Şi milostivul Dumnezeu va face milă cu tine pentru bunătatea aceasta, ca să-ţi dea ţie bogăţie nemăsurată întru această lume, iar sufletul tău să-l odihnească în sânurile lui Avram.

Şi încă a doua poruncă să o păzeşti, până în ceasul morţii tale: de vei avea un lucru sau o slujbă, la care te va trimite domnul tău, să-ţi aduci aminte ca să te duci mai întâi la Sfânta Liturghie, când este vremea, apoi, iarăşi, du-te la slujba ta, după sfârşitul Liturghiei. De asemenea, să ai către Preasfânta Fecioară multă evlavie. Şi dacă vei face aşa, te va izbăvi Domnul de la o mare şi nesuferită furtună.”  Iar acela a răspuns: „După cum voieşti, părintele meu, aşa fă.”

Deci a doua zi, a vândut Iulian pe fiul său unui dregător al palatului, Constantin cu numele. Acesta ţinea mult la tânăr, pentru multa lui ascultare, pentru înfrânarea şi păzirea curăţiei şi smerenia lui, pentru frumuseţea feţii lui, pentru cunoştinţa şi învăţătura lui. Şi îl însoţea totdeauna la plimbare şi la masă, pentru că-l slujea cu sârguinţă. Deci, într-una din zilele acelea, ducându-se la palatul împărătesc, domnul său a uitat acasă un hrisov cu însemnări de seamă şi l-a trimis pe Teofil să alerge, în grabă, să-l aducă. Iar tânărul a alergat, pe cât a putut, şi, intrând în cămara dregătorului cu îndrăzneală a luat hrisovul. În ceasul acela însă, acolo, femeia dregătorului se desfrâna cu un rob al ei, iar tânărul n-a căutat la ei, în graba lui. Însă ticăloşii aceia, care au făcut păcatul, au cugetat rele asupra lui.

Deci, venind dregătorul, i-a zis lui femeia: „Pentru aceasta ai cumpărat pe neruşinatul de rob, ca să vină în pat să se desfrâneze cu mine? Că dacă n-aş fi strigat ca să-mi ajute cutare, lua cinstea mea păgânul acela. Au sunt de neam prost şi nenorocit, de m-ai defăimat? Aşa mă jur pe părinţii mei şi pe mântuirea sufletului meu, de nu voi vedea mâine tăiat capul întru tot îndrăzneţului şi al obraznicului robului aceluia, nu stau nici un ceas mai mult în casa ta, ci mă despart de tine şi îmi iau zestrea mea.”

Acestea auzindu-le, dregătorul s-a mâniat asupra robului şi a făgăduit să-i facă voia ei. Şi, a doua zi, s-a întâlnit în palat cu judecătorul cetăţii şi i-a zis: „Mâine de dimineaţă îţi trimit pe un rob al meu să-i tai capul lui şi să-l pui într-o pânză, să-l pecetluieşti şi să mi-l trimiţi”. Iar judecătorul a zis: „Eu nu fac nedreaptă judecată, trebuie să mărturisească trei oameni, în scris, că este vrednic de moarte, ca să-l omor.” Atunci, dregătorul a zis înaintea a trei martori: „Am cumpărat un rob tânăr şi acela a silit pe doamna mea, ca să doarmă cu dânsa.” Acestea zicând, a luat mărturie scrisă şi aşa a primit judecătorul ca să-l omoare.Deci, când s-a făcut ziuă, a strigat dregătorul pe acel nevinovat, zicându-i lui: „Du-te la judecător şi îi spune lui că îl felicit şi să-mi trimită răspuns.” Şi Teofil ducându-se, a trecut pe lângă o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în care se slujea. Atunci, şi-a adus aminte de părinteasca poruncă şi, intrând în biserică aceea, a rămas până la încheierea slujbei.

Deci, robul cel rău, acela care se desfrânase cu femeia dregătorului, văzând că a zăbovit judecătorul ca să trimită capul lui Teofil, a zis dregătorului: „Să mă duc eu să-l aduc, dacă porunceşti.” Iar acela a zis lui: „Du-te.” Şi acesta, alergând, ca şi când ar fi vrut să ia o comoară de mult preţ şi, ajungând la casa judecătorului, a intrat, felicitându-l pe dânsul, în numele dregătorului. Dar acolo, sta ascuns călăul cu sabia ascuţită şi i-a tăiat capul lui îndată. Şi, spălându-l, l-a înfăşurat într-o pânză.

Iar când a vrut să-l pecetluiască, iată, a ajuns şi robul cel credincios şi fără de vicleşug, după ce s-a isprăvit Liturghia. Şi, felicitând pe judecător, a luat de la dânsul capul pecetluit într-un sorţ, neştiind ce are înăuntru. Când s-a întors la stăpânul său, toţi s-au minunat şi, mai ales doamna lui; că l-au trimis să-i taie capul, iar el s-a întors sănătos. Şi, întrebându-l pe dânsul ce a adus acela a răspuns, zicând: „După cum mi-ai poruncit, doamne al meu, am felicitat pe judecător şi, îndată, mi-a dat lucrul acesta să ţi-l aduc, eu nu ştiu ce este înăuntru.” Deci, luându-l şi despecetluindu-l, au aflat capul desfrânatului. Iar desfrânata s-a îngrozit şi a rămas fără glas mult timp. Apoi, după ce şi-a venit în mintea ei, a înţeles judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu. Şi, fiindu-i frică, ca nu cumva, să pătimească ceva asemenea şi ea, ca o pricinuitoare a răului, a plâns din toată inima şi a mărturisit cu îndrăzneală fărădelegea ei, zicând:

„Domnul meu, eu ticăloasa şi nenorocita sunt pricina răului acestuia. Şi mă tem să nu pătimesc, cumva, după lucrurile mele, că nu este lucru ascuns, cum zice glasul Domnului, care să nu se facă arătat. Iată, sunt astăzi trei ani şi jumătate de când fac păcatul acesta, cu robul tău cel omorât şi tu n-ai ştiut, iar robul acesta tânăr este curat şi păcat nicidecum nu a făcut, ci cu nedreptate l-am defăimat, eu ticăloasa. Pentru aceasta, Domnul cel drept a iubit dreptatea, dând fiecăruia după lucrurile lui. Deci iartă-mă pe mine, domnul meu, pentru îndurările lui Dumnezeu, că de astăzi, înainte nu-ţi voi mai greşi ţie.”

Şi au luat toţi frică şi spaimă, slăvind pe Domnul cel iubitor de oameni, că niciodată nu trece cu vederea pe cela ce face voia Lui. Atunci, dregătorul a întrebat pe Teofil, să-i spună toate cele despre dânsul, adică petrecerea lui şi faptele lui cele bune. Şi acela i-a povestit despre bunul neam, cel mai dinainte al tatălui său şi sărăcia cea mai de pe urmă, despre ascultarea pe care a făcut-o, de s-a vândut ca rob, ca să hrănească pe tatăl lui cel bătrân şi despre porunca pe care i-a dat-o, ca să se ducă la Sfânta Liturghie şi celelalte. Iar dregătorul, acestea auzindu-le, l-a luat pe dânsul nu ca pe un rob, ci ca pe un fiu al lui adevărat, mâncând împreună cu dânsul şi împreună petrecând. Şi nu numai aceasta, ci şi moştenitor l-a scris, la toată averea lui.

Pentru aceasta, şi noi iubiţilor, să ne temem de judecata lui Dumnezeu şi să ne ducem la biserică şi să stăm cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul Liturghiei, ca şi cum am vedea cu ochii cei trupeşti pe Însuşi Stăpânul Hristos, care va să ne judece pe noi, în ziua cea înfricoşătoare a învierii celei de obşte; şi să nu ieşim afară până nu se va sfârşi slujba, şi nici să nu îndrăznească cineva să vorbească în biserică. Iar acela care iese din biserică, fără de mare nevoie, sau va vorbi de grijile trupeşti, se aseamănă lui Iuda, care s-a sculat de la Cina cea de Taină şi, ca un nemulţumitor, s-a dus şi l-a vândut pe Hristos.

O fotografie de la tabara de la Mărişel, cand ne-am impartasit cu totii

14072013037

Cum poate fi mulţumirea o formă de pocăinţă

Dragilor

demult am citit o povestioară despre pocăinţă care mi-a rămas în minte pentru că „stilul” prezentat în ea mi se potrivea felului meu de a fi. Zilele trecute, citind povestea de seară copilaşilor, am dat din nou peste această povestire şi am dorit să v-o pun la inimă.

Mai demult eu aveam aşa o gândire că numai dacă te căieşti cu lacrimi multe şi amare, domnul îţi iartă păcatele cele mari. Şi mă străduiam şi eu să vărs lacrimi, dar nu reuşeam de fiecare dată, în schimb de greşit? Greşeam mereu.

Şi am mai citit undeva că e nevoie să facem pocăinţă mere, pentru că mereu greşit, dar cum să tot plâng, dacă nu pot? Şi apoi mai aveam o problemă, după ce plângeam „de mama focului”, mă dureau ochii şi în ziua aceea nu-i mai puteam folosi la citit.

Dar această povestioară mi-a adus o altă perspectivă asupra pocăinţei şi de atunci, cu mila Domnului, mă străduiesc să fac pocăinţă, adică să-mi schimb mintea, să mă rup din mrejele nemulţumirii şi a altor rele şi să petrec întru mulţumire şi recunoştintă că doamne al meu, chiar dacă faptele mele zilnice nu sunt pe măsura chemării mele de creştin, să-i mulţumesc Domnului seara că nu m-a trăsnit şi dimineaţa că m-am trezit vie şi nu moartă…

Această povestioară mai este interesantă şi pentru faptul că prezintă pocăinţa ca fiind o lucrare care poate fi făcută într-un mod cât se poate de natural, potrivit fiecărui temperament. Aceasta cred că vrea să spună încheierea ei.

Am observat că starea de mulţumire şi bucurie îmi aduce mult mai multe foloase: un tonus bun, o minte luminată şi încredere multă în Dumnezeu Care ne primeşte în braţele sale în clipa când ne rupem de păcat.

Povestioara se află scrisă în cartea numită Pateric, unde sunt cuprinse tot felul de povestioare din vieţile călugărilor şi pustnicilor dar şi în cartea Proloagele pe luna aprilie din ziua a 15-a.

Iată povestioara:

Doi frați dintr-o mânăstire, fiind foarte tulburați și biruiți de războiul și de pofta desfrânării și, neputând ei să mai sufere acel foc și război în trupul lor, s-au sfătuit amândoi și, ieșind din mânăstire, s-au dus la țară, într-un sat și s-au însurat și trăiau cu femeile lor, aproape unul de altul. Iar după câtăva vreme, a început să le vină urâciune amândurora și simțire și cunoștință și căință și umilință, în inimile lor. Și, așa, au început, iarăși, amândoi a se sfătui, zicând:

„Frate, ce am câștigat? Și ce folos am dobândit noi că ne-am supus spurcatei pofte și patimii trupești și am lepădat sfântul chip îngeresc și am venit întru această viață? Deci, frate, să lăsăm femeile și să mergem, iarăși, în pustie, să ne pocăim. Și Dumnezeu, văzând pocăința noastră Își va face milă de noi și ne va ierta, precum și pe alți mulți păcătoși, câți s-au pocăit, i-a iertat și i-a miluit.”

Acestea sfătuindu-se și învoindu-se amândoi, s-au tăinuit de femeile lorși, lăsându-le pe ele, au venit în pustie, la mănăstirea, din care ieșiseră. Și, căzând cu umilință la picioarele părintelui lor, l-au rugat pe dânsul, ca să-i primească pe ei, mărturisindu-și căderea și păcatul lor.

Iar părintele, văzând căința și umilința lor, făcându-i-se milă de dânșii, i-a primit pe ei și le-a dat lor canon de pocăință și iertare: a poruncit iconomului său să-i pună pe ei într-un loc deosebit un an întreg și să le dea mâncare și băutură, pâine și apă, la amândoi, întocmai.

Iar dacă s-a împlinit anul canonului lor, a poruncit părintele și i-a adus la el.
Și unul era galben la față și uscat, ca un mort, iar celălalt era vesel și luminat la față, ca și cum ar fi fost la o mare desfătare, de care mult se minunau, fiindcă pâine și apă li se dăduse amândurora, întocmai.

Și au întrebat pe acela galben și uscat la față, să spună cum trăia și ce făcea și ce gânduri îl luptau pe el. Iar el, le spunea lor, zicând: „Eu, fraților, alte gânduri nu aveam, fără numai mă gândeam la răutatea faptelor mele, pe care le-am făcut și la veşnicile chinuri și de frica acelora mi s-a lipit pielea de oasele mele.”

După aceea, au întrebat și pe celălalt, zicând: „Dar tu ce gândeai?”. Răspuns-a lor și acela, zicând: „Eu alta nu gândeam, fără numai mulțumeam și slăveam pe Dumnezeu, că m-a miluit și m-a scos din viața, care nu era pentru mine, și m-a izbăvit de robia lumească și de chinurile veșnice și, iarăși, m-a adus în viața și în cinul îngeresc.”.

Și au cunoscut părinții că amândoi, întocmai, au făcut pocăință către Dumnezeu, fiecare după sufletul său și așa s-au mântuit.

Toate şi toţi au vremea lor. Vremea păgânilor

Dragilor

Îndrăznesc să spun cu Apostolul: „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii!” (II Cor 6,2) şi să vă reţin atenţia câtorva gânduri pe care doresc să vi le împărtăşesc:

Mare lucru e să ai atenţie la tine însuţi şi la ce se întâmplă în jur, căci toate „se leagă” şi ni se rânduieşte pentru mântuirea noastră. Iată doamne ne-a dat o vreme a vieţii pe acest pământ în care să alegem a o petrece cu El în pregătirea vieţuirii desăvârşite în cer. domnul ne respectă alegerile. Şi astăzi m-am cutremurat când am înţeles ce Dumneyeu avem, ce mare respect are El faţă de această plăpândă fiinţă numită om.

De multe ori mi se întâmplă să merg la biserică şi să-mi fugă mintea pe alte locuri, să se citească apostolul şi Evanghelia dar eu să nu aud sau să aud şi să uit sau să nu înţeleg. Şi am auzit zilele trecute în evanghelie expresia „vremea păgânilor” şi am făcut o conexiune: e o vreme în care păgânii îşi fac lucrarea şi apoi se duc, deci nu e veşnică lucrarea lor, e un timp, mai mare sau mai mic. că mă îngrozea gândul la pătimiri şi chinurile ce le-au suferit înaintaşii noştri mai ales în timpul prigoanei comuniste şi mă înfioram de frica chinurilor, dar atunci în acel moment am avut aşa o sclipire, o adiere de har care m-a încredinţat că nu e insuportabil chinul, că e pentru o vreme, că treceşi că El are cunoştinţă de asta, că e cu noi, dar şi păgânii au vremea lor.

Ei, bine asta a fost şi mi-am văzut de treabă mai departe, de programul zilnic. Dar astăzi am auzit din nou expresia „vremea păgânilor” şi cum eram în faţa icoanei Deisis m-am uitat la doamne şi m-am cutremurat de măreţul lui respect pentru libertatea omului, pentru alegerile Lui. Dacă cineva alege să lucreze răul, să fie fiară pentru semenul său, domnul îl lasă, ca nu ca să nu aibă niciun cuvânt de îndreptăţire că i-ar fi împiedicat cumva Domnul „să-şi trăiască viaţa” aşa cum a vrut.

Da, păgânii au o vreme, taie şi spânzură, aşa cum i-a tăiat pe sfinţii mucenici de azi, dar apoi pier.
Răul se ditruge prin el însuşi.

Da, dar totuşi putem zice, dar drepţii aceea de ce au suferit o aşa groaznică moarte. Şi mi-am amintit de un sfânt despre care se spunea că a fost mâncat de fiare şi cineva nu înţelegea de ce, pentru că era drept şi domnul i-a spus că pentruntru puţinele lui păcate, adică acele puţine păcate făcute au fostz spălate de o moarte ca aceea.

Dar pe de altă parte tot azi se spune de sfântul teodul fiul Sf Nil pustnicul, a fost răpit de barbari, de păgâni dar a fost eliberat, pentru curăţia lui, pentru dorul lui, pentru că dorea să facă o lucrare, o avea de dus până la capăt, aşa cum şi sf Modest…şi mă minunam ce conexiuni s-au făcut în câteva momente şi am gustat astfel din lucrarea Duhului Sfânt, dar numai la deschiderea noastră, la căutarea noastră, la străduinţa noastră, dorinţa noastră , alegerea noastră de a fi cu el, de A ne duce acolo unde e El, Biserica şi a fi trezi nu adormiţi…

Pentru că tre să plec urgent într-un loc, mă opresc aici
Dar vreau să ne punem la inimă că vremea vieţuirii aicvi e scurtă, că de alegerile noastre depinde ce vom primi.

Dar toată atenţia nostră s-o punem asupra lui hristos, nu asupra vremurilor păgânilor. Am primit un mesaj de rugăciune pentru că păgânii fac ravagii în Irak. Dar era plin de panică…şi

Dar nu asta trebuie să facem.. păgânii îşi fac lucrarea lor, dar noi s-o avem pe a noastră, rugăciunea neîncetată, atenţia, să fim cu domnul, ori de trăim , ori de murim. Asta e lucrarea mântuirii: moarte şi înviere. Nu vă temeţi, vremea păgânilor e limitată dar veşnicia e nelimitată. Depunde ce alegem şi cum alegem să ne consumăm vremea ce ni s-a dat nouă fiecaruia…

O zi binecuvântată!

Rugaţi-vă şi pt mine

Atenţie: dezvoltarea personală (creşterea spirituală) se deosebeşte de induhovnicire (îndumnezeire)

Dragii mei

Vreau să vă împărtăşesc ceva foarte important:
Acum „e la modă” preocuparea pentru dezvoltarea personală. Apar tot mai multe cărţi motivaţionale pe piaţă. Sunt multe traduceri şi se găsesc şi în format pdf. Am fost foarte entuziasmată de fiecare dată când am reuşit să citesc cărţi „bune”.

Mă gândeam: „măi uite ce grozavi sunt aceşti lideri, ce chestii super spun!”. Chiar mi-am clarificat câteva lucruri citindu-le, dar totuşi aveam ceva reţineri, ceva scârţâia şi nu ştiam unde. Mă tot miram cum de reuşesc „ăştia” să facă atâtea chestii şi „ortodocşii noştri” sunt atât de fricoşi şi „încuiaţi” la minte. Şi apoi mă întrebam de ce nu simt sau nu înţeleg la fel de clar şi când citesc Sfânta Scriptură sau scrierile Sfinţilor Părinţi.

Şi m-am tot întrebat şi răspunsul a venit treptat şi foarte subtil.
În ajunul anului nou când am luat o foaie şi un creion şi l-am invitat pe soţior să ne facem proiectul pe anul ce vine a început să râdă şi mi-a zis: „iar ceva ai citit…motivaţional!?”.

Şi a continuat: „Dacă ai fost atentă când ai citit tu cartea aceea motivaţională X, poate ai observat care a fost primul lucru pe care l-a făcut autoarea când a pornit să „se perfecţioneze”!?
Despre ce vrei să vorbeşti?, i-am spus. Iar el a continuat: „a scăpat de cel care o împiedica ..a divorţat…

Desigur am făcut ochii cât cepele şi un vârtej de gânduri mi-au năvălit în cap…
Nu prea am înţeles exact ce vrea să spună, deşi am tot discutat mai multe.

Aseară, răsfoind internetul am găsit nişte lucruri atât de faine la mica siluana şi cum soţiorul lucra lângă mine la laptop, l-am deranjat tot arătându-i una alta. Ne-a plăcut un articol despre durere în care persoana cu care vorbeşte îi spune maicii la un moment dat:

„Măicuţă, reuşiţi foarte bine să daţi răspunsuri la nişte întrebări care, de cele mai multe ori, au din partea Bisericii răspunsuri convenţionale şi care nu satisfac. Ale dumneavoastră satisfac. Care e secretul?

Eu am un limbaj adecvat surzilor. Vorbesc pentru surdo-muţi. Biserica vorbeşte oamenilor care au simţurile întregi. Şi eu sunt în Biserică şi vorbesc tot adevărul vorbit de Biserică”.

Şi cetind asta am început să-i spun soţiorului cu obidă: vezi? De ce Biserica foloseşte acest limbaj…păi oamenii nu înţeleg…că eu n-am înţeles atâtea lucruri din teologie cât am înţeles din cărţile alea de care tu de amuzi…

Şi l-am lăsat să lucre mai departe.

Apoi, mai butonând pe internet, am găsit alt articcol al maicii Siluana şi l-am citit, dar de data asta m-am abţinut să-l mai deranjez pe soţior, şi aşa îi răpisem atâta timp…

Am citit articolul şi apoi m-am dus la culcare cu câteva întrebări în minte. Dimineaţă când m-am trezit şi am început să mişun prin casă au apărut conexiunile şi am exclamat un mare „aha”. Am înţeles care e diferenţa între dezvoltarea personală şi înduhovnicire, am înţeles că scopul meu şi al creştinilor practicanţi nu e „s-o ducă bine”, ci să dobândească Duhul sfânt. Că aceste cărţi motivaţionale vorbesc sentimentului nu duhului nostru. că ele folosesc un limbaj psihologic pentru oameni psihologici, pe când poărinţii vorbesc duhovniceşte, oamenilor duhovniceşti… că poţi să creşti spiritual dar să nu trăieşti în Duh. Că autorii acestor cărţi sau marii lideri pot fi spirituali dar nu demni de a le urma exemplul vieţii lor, căci ei îşi permit să divorţeze, dacă soţia devine o povară (cred că asta a vrut să-mi spună soţiorul în ajunul anului nou).., sau pot sta în concubinaj sau multe altele.

Domnul spune că pe prorocii mincinoşi îi vom cunoaşte după roade.. „da, aceşti lideri sunt bogaţi material, au succes, au caracter, dar noi avem pe Hristos şi harul lui. Avem bucuria lui care nu se simte cu sentimentul, ci în partea aceea profundă din noi, în duhul nostru. da putem să citim cărţile acestea dar cu rugăciune şi atenţie. Diavolii ne ispitesc acum ff subtil, ei acum nu se maia rată fioroşi, ci în haine de lumină, aşa cum l-a înşelat pe acel începător despre care se povesteşte în cartea Proloage  în ziua a 9 a lunii ianuarie.

Parcursul nostru duhovnicesc de la chip la asemănare nu e atât de uşor. Scăparea e la doamne şi în biserică şi în ascultarea de părintele duhovnici şi la rugaciune şi smerenie.
Vă las să citiţi domniile voastre articolul de mai jos în care măicuţa mea duhovnicească ne explică mai pe înţeles:

Mentalitatea Noii Ere ne ademenește cu „valori spirituale” (Maica Siluana Vlad )
E foarte important să învățăm asta astăzi pentru că felul în care suntem atacați acum, felul în care suntem smulși din relația cu Dumnezeu acum se deosebește de felurile prin care vrăjmașul a luptat de-a lungul istoriei. Astăzi, majoritatea oamenilor nu mai sunt materialiști. Acum mentalitatea Noii Ere care este și vine la noi ne ademenește cu „valori spirituale”.

Da, să fim atenți, că toți oamenii au duh, dar nu toți oamenii sunt înduhovniciți. Pentru că înduhovnicit este numai acela care în duhul lui a primit Duhul Sfânt și lucrează poruncile lui Dumnezeu în Duhul Sfânt.

Ceilalți oameni sunt spirituali, au intrat în partea înaltă a sufletului lor, pot intra în duh; yoghinii, de exemplu, prin meditație, reușesc să-și vadă lumina sufletului, adică lumina duhului. Dar, cum ne învață Părintele Sofronie în duhul Sfinților Părinți, ei rămân la nivelul de creatură. Or, noi suntem chemați să ne îndumnezeim. Mai mult, trezindu-mi duhul fără Dumnezeu, duhuri vrăjmașe îl vor infesta cu prezența lor, că diavolul are strategii nenumărate și lucrători mulți la număr. Legiuni!

Vechea mentalitate a lumii a generat multă violență și cruzime. Istoria omenirii este plină de sânge. Oamenii sunt frânți, zdrobiți și osteniți de ctele de violență. Dar nu vor să se întoarcă la Dumnezeu ca să-i vindece și să-i odihnească, ci scornesc o nouă mentalitate: cea a păcii universale, dar fără Dumnezeu-Omul, Mântuitorul lumii, ci cu un dumnezeu ”același orice nume i-am da și oricum ne-am închina lui”. Un dumnezeu care este chiar omul. Vechea poveste în haine noi!

Da, acum, învățătura și tehnicile acestei mentalități noi sunt extrem de rafinate și cu adevărat spirituale, adică inspirate duhului omenesc de spirite, de duhurile vrăjmașe îmbrăcate în haine de lumină. Ele sunt și ”bune” din punctul de vedere al omului autonom – ne învață cum să ne rezolvăm conflictele, cum să avem gândire pozitivă, cum să avem o stare de bine, cum să ne dezamorsăm sentimentele negative, să le înlocuim cu sentimente pozitive…

Și chiar sunt bune, tehnic vorbind. Eu le învăț și le folosesc pentru că sunt instrumente ca și un program de computer. Dar trebuie să avem grijă ca să nu ne însușim, odată cu ele, și credințele, mentalitatea, ci să le transformăm pe toate în rugăciune, în împreună-lucrare cu Dumnezeu. Să nu cădem robi acestor tehnici. Și există foarte multă literatură, foarte multe cărți cu sfaturi foarte bune: ”E bine să faci așa, să mănânci așa”. Dacă intrăm în acest joc, nu vom mai cunoaște drumul de ieșire, pentru că zicem: ”Dar pe mine metoda asta m-a adus și sunt liniștit”, așa cum pe un yoghin care a mers până la levitație el zice: ”eu am trăit minuni, ia uitați-vă, eu stau în aer!” Bun, și? Ce-ai făcut acolo?

Adică, am nevoie să știu care e scopul vieții mele, care este problema mea? Să stau în aer? Dacă L-am primit pe Hristos Dumnezeu ca Domn și Stăpân al vieții mele, scopul meu este să intru în Împărăția Lui, să intru în bucuria Lui pe care nu o mai ia nimeni de la mine. Asta voi căuta: să trăiesc bucuria aceasta pe care mi-a făgăduit-o El. Orice altă stare de bucurie este mincinoasă… Nu m-am născut pentru o stare de bine. Dumnezeul meu și Mântuitorul meu m-a anunțat că vor fi vremuri grele, că voi avea necazuri, că trebuie să-mi port crucea,că voi fi bătută, scuipată și judecată, dar că toate acestea nu-mi vor lua bucuria pe care nimeni și nimic n-o poate lua de la noi pentru că e a Lui. Numai așa vom putea rezista!

Și să nu uităm și să mărturisim lumii că nu avem viață în noi fără Dumnezeu. Și Dumnezeu trebuie mâncat și ca să-L mâncăm trebuie să ne pregătim pentru asta. Și să ne mutăm întreaga atenție și dorirea la bucuria Lui, iar necazurile inerente vieții pe acest pământ să le transformăm în tot atâtea locuri de întâlnire fierbinte cu Dumnezeu. Așa să ne ajute Dumnezeu!
(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Doxologia, Iași, 2013)

Foc am venit să arunc pe pământ!

Dragii mei

Daţi-mi voie să vă împărtăşesc cele ce am primit azi la Biserică, ca bucuria mea să fie deplină. Astăzi, s-a citit o Evanghelie pe care am auzit-o de multe ori, dar Părintele meu ne-a dezvăluit un înţeles nou, nemaintâlnit până acum.

Pentru ca să înţelegeţi desăvârşit, vă transcriu aici Evanghelia zilei şi apoi cuvântul Părintelui nostru Vasile Mihoc, de la finalul Sfintei Liturghii, încheiind cu o meditaţie personală:

Zis-a Domnul:

„Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei. Şi zicea mulţimilor: Când vedeţi un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceţi că vine ploaie mare; şi aşa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceţi că va fi arşiţă, şi aşa este. Făţarnicilor! Faţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiţi? De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător, dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. Zic ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban”.

La sfârşit Părintele meu a spus:
Evanghelia de astăzi de la Luca capitolul 12 îi nedumereşte pe unii.
Mântuitorul spune în această Evanghelie: „Foc am venit să arunc pe pământ”, referindu-se la focul Duhului Sfânt. Un foc curăţitor, dar care este şi un foc al judecăţii.

Dar Mântuitorul adaugă: „Trebuie însă să mă botez cu un botez şi sunt nerăbdător să primesc acest botez. Se referă la botezul morţii Sale pe cruce. Focul Duhului Sfânt este aprins pe pământ, este aruncat pe pământ, ca rod al jertfei Mântuitorului de pe cruce. Şi acest foc nu aduce pace în sens lumesc, de aceea Mântuitorul spune mai departe,”că n-am venit să aduc pace pe pământ”. Nu o pace a păcatului, o pace a lumii, o pace a îngăduinţei celui rău.

Vedeţi, astăzi, se propovăduieşte o astfel de pace. O pace în care toate să aibă loc, toate necurăţiile, toate păcatele, toţi au loc, toţi sunt buni. Dar Mântuitorul spune că a venit să aducă război, război împotriva păcatului, un război care îi împarte pe oameni, chiar şi pe casnici. Că spune Mântuitorul mai departe: „se va dezbina tatăl împotriva fiului..”, deci chiar în familii apare această luptă odată ce s-a aprins focul acesta al Duhului Sfânt care nu poate suferi păcatul, care exercită această judecată asupra păcatului. Mântuitorul spune în Evanghelia de la Ioan că „Duhul Sfânt va vădi lumea de păcat şi de judecată; de nedreptate şi de judecată”.

Asta face Duhul Sfânt. El este foc şi lumină şi această lumină arată răul aşa cum este el, în toată hidoşenia lui. Şi atunci apare lupta. Despre asta vorbeşte Mântuitorul aici. Vorbeşte în cuvinte foarte tari, despre jertfa Lui şi despre roadele jertfei Lui, care înseamnă această luptă împotriva păcatului pentru curăţia lumii, pentru înnoirea lumii.

Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu. Fără această curăţire a lumii prin această luptă pe care credincioşii trebuie s-o ducă prin puterea Duhului Sfânt, nu există Împărăţie a lui Dumnezeu în sensul biblic al cuvântului”.

Dragii mei

În timp ce îl ascultam pe Părintele, mi-a venit un gând: există oameni care înţeleg greşit acest foc şi această luptă despre care se vorbeşte aici. Eu însămi am înţeles greşit. Unii cred că sunt chemaţi să lupte cu lumea, cu oamenii lumii şi să-i anatematizeze… şi de aici tot felul de agitaţii şi mişcări în afară, gen cipuri sau alte chestii.., neîngrijindu-se de propriile păcate şi vicii. Dar Mântuitorul se referă aici în primul rand la lupta pe care e nevoie s-o ducem permanent cu noi. Nu avem treabă cu lumea, ea îşi are cursul ei, nu putem schimba lumea, ci putem să ne schimbăm pe noi, fiecare, câte unul pe rând. Putem să nu permitem lumii să ne stăpânească în inimă prin lucrurile ei, aceasta e ocupaţia principală, nu să ne agităm pentru lucruri exterioare. Atâta vreme când în biserică e Sfânta Liturghie şi tu dai mesaje de refuzare carduri, a cui lucrare e aceasta…?

Dragilor,
să ne unim cu Lumina şi întunericul nu ne va cuprinde!
Dar dacă ne risipim în afară, de unde energie pentru lucrul din interior?
Să ne umplem de lumină şi întunericul nu va avea loc, va fugi. Nu-i nevoie să ne luptăm cu el, căci oricum e mai bine pus la punct cu lupta decât noi.

Să ne apropiem de Doamne şi răul va fugi. Nu zice oare Apostolul: Cine ne va despărţi pe noi de Hristos? … Şi eu adaug: oare cardurile?..Nu, ci propriile patimi.

Doamne miluieşte-ne şi fă-ne lumină! Aprinde Tu acest foc şi arde spinii tuturor fărădelegilor mele!
Fiţi binecuvântaţi, dragilor!

Ce momente trăim azi dragilor!

Dragii mei dragi
mă tot uimesc de contextul în care trăim: nicicând n-a fost mai prielnic, dar nicând mai greu.
Să ai tu la discreţie slujbele Bisericii, Sfânta Liturghie, să ai tu Târg naţional de carte religioasă, să ai tu atâţea oameni minunaţi în jur şi totuşi tu să fii flămând şi singur şi depărtat şi însingurat!
Dumnezeule mare, fă Tu ca toţi cei dragi ai mei să vadă hrana cea adevărată şi să întindă mâna şi să mănânce şi să prindă putere!
Dragii mei
Zilele trecute am avut o perioadă grea cu îndoieli şi poticniri, dar acum în faţa atâtor daruri mă simt atât de nevrednică şi plâng şi-mi cer iertare că m-am îndoit că voi face faţă, că voi reuşi să împlinesc cele ce mi-am propus spre slava lui Dumnezeu. Şi iată că El, Doamne al meu, a făcut din nou minunea, iar a înmulţit vinul…
Şi că să mă încredinţeze mai cu adevărat, azi iar mi-a vorbit Domnul mie, puţin credincioasei, şi mi-a zis: „Nu vă îngrijiţi de ce veţi mânca sau de ce veţi bea…!”
O, Doamne, şi e atâta abundenţă şi Firimitura din linguriţă e atât de multă, încât nu mă rabdă inima să nu strig tuturor:
„Veniţi şi gustaţi că e bun Domnul! Nu mai faceţi foame! Luaţi, că se dă gratis. Se umple toate vasele care se aduc dinainte. Dar numai veniţi şi cereţi şi apoi mulţumiţi!
Mulţumeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc Doamne al meu pentru atâta milă şi har ce le reverşi peste noi copilaşii Tăi!