Arhive etichetă: misiune

Azi, am primit un mare ajutor pe Cale

Salutare, dragii mei!

Astăzi sunt bucuroasă, astăzi am primit un mare ajutor pe Cale! De un timp încoace, mă tot frământau gândurile și întrebările despre ce voi face și pe ce drum voi apuca de acum încolo, după atâtea încercări și testări de slujiri și lucrări. Și iată, azi, am primit încredințarea că acesta este darul meu: colecționar de învățături, făuritor și neguțător de cărți pentru suflete, căci după nicio altă îndeletnicire nu arde inima mea mai tare precum arde să învăț și să transmit mai departe cele învățate, să citesc și să scriu.

Deoarece luminarea și izbăvirea mea din robia sărăciei și a deznădejdii din pricina condițiilor în care m-am născut și am crescut a venit prin cărți, consider că e de datoria mea să mulțumesc lui Doamne pentru acest dar, ajutându-i și pe alți oameni care caută soluții pentru a crește și a se dezvolta personal. Consider că, dacă înțelegi sensul lucrurilor care se întâmplă cu tine și în jurul tău și crezi că Domnul nostru Iisus Hristos este cu tine până la sfârșit, orice ți s-ar întâmpla, atunci, trăiești la maximum.

Aleg să mă pun cu totul în slujba Domnului, cu toate darurile și cu toate dorurile mele. Aleg să lucrez la zidirea sufletelor prin cuvânt. Dedic pasiunea mea pentru cărți lui Doamne. Îl rog să facă El ce-o vrea cu ea, s-o pună la îndemâna celor ce au nevoie de ea.

Pentru că sunt om și sunt vulnerabil, Domnul îmi trimite, din când în când, câte-un înger, un glas, o simțire de îmbărbătare ca să merg mai departe. Astăzi, mi l-a trimis pe Sfântul Antim Ivireanul,

sf-antim-2008

care, prin pilda vieții sale, mă încurajează să merg mai departe.

De acum, când vor mai veni gândurile de renunțare ori descurajarea, o să citesc viața Sfântului Antim și o să merg mai departe!

Sfinte mare ierarhe Antim Ivireanul te rog miluiește-mă cu rugăciunile tale și mijlocește la Domnul ca să mă ajute să-mi împlinesc rostul și chemarea. Amin.

care prin pilda vieții sale mă încurajează să merg mai departe.

Despre Sfântul Antim, puteți citi aici:

http://www.doxologia.ro/vietile-sfintilor/viata-sfantului-ierarh-martir-antim-ivireanul-mitropolitul-tarii-romanesti

http://ziarullumina.ro/sfantul-ierarh-antim-ivireanul-cu-suflet-de-roman-39124.html

Reclame

Care este utilitatea Facebook-ului și a Internetului pentru un ortodox

Salutare dragilor!

Cu darul lui Doamne, am deprins un obicei care-mi aduce multe foloase, acela de a fi atentă la ce se întâmplă în jurul meu și am observat că lucrurile se leagă tare minunat, nimic nu e întâmplător, vorba părintelui meu duhovnicesc din adolescență.

Par exemple, azi dimineață, am deschis Facebook-ul să verific mesajele, căci unor rude sau unor prieteni le este mai la îndemână să-mi trimită semnale pe Facebook, ei avându-l mereu deschis…, și mi-a sărit în ochi o actualizare a unei postări mai vechi. Era cuvântul unui stareț rus care ne sfătuiește să răspândim experiența duhovnicească pe Internet…

Recitesc articolul, apoi dau repede cursorul mai jos pe pagina de Facebook unde se văd ce au postat persoanele numite de către Fb ”prieteni”

și văd că un suflețel minunat, Irina Tudose, se întreba:

hpp8n36jdzq

Care e rostul Facebook-ului? Că eu l-am pierdut…

Și atunci, am găsit de cuviință să-i răspund:

Facebook-ul și Internetul în general, e o forță care atrage pe toți…, e un bun prilej de a-l folosi bine până mai putem…

Sunt un om simplu și-mi place foarte mult să vorbesc cu oamenii, să le ascult povestea de viață și să le împărtășesc din experiența mea de viață și din revelațiile primite în multele mele lecturi a zecilor de cărți îngurgitate, hăpăite hulpav.

Am băgat de seamă că mulți semeni nu mai au vreme de taifasuri, în schimb sunt prezenti pe Facebook. Acolo comunică nevoie mare. Așa că duhovnicescul meu părinte mi-a spus să scriu, să le pun în fața ochilor tot ce vreau să le transmit. E problema mea cum voi reuși să le fac atractive ”postările”

Când am primit ascultarea să scriu prima carte, apoi pe blog și pe Facebook, mi-a fost tare greu s-o împlinesc. Nu am darul scrierii cu har, eu doar vorbesc, și vorbesc nespus de mult, obositor de mult, vărs toată cascada informațiilor extraordinare pe care o adun …

Mi s-a spus: transmite comoara pe care ai adunat-o și pe care o culegi mereu, chiar dacă nu ajungi s-o folosești în întregime, căci poate cine știe cum o bucățică ajunge la un dăruit cu talent administrativ și se apucă de face un ditamai palat cu ea….

Așa am început să scriu și să citesc mai cu râvnă.

Am citit că creierul nostru se reconfigurează mereu. Chiar și când dăm automat clik-uri pe Facebook, el înregistrează imaginea, informația și o internalizează și apoi dă comenzi, te miri când, după acele informații stocate. De aceea, e important să fim atenți la tot ce admirăm, citim auzim, empatizăm.

Acum, e în vogă internetul, telefonul inteligent. Avem acces la toate. Dar amestecătura aceasta e cu două tăișuri și de aceea, e nevoie să fie prezentă și Ortodoxia pe Internet, pe Facebook, peste tot pe unde mișună oamenii…

Mă doare inima că binele, frumosul, utilul, practicul, folositorul, nu se vede, nu se aude, ci răul, grotescul, distrugătorul, zgomotosul, zăpăcitorul are priză, atrage, lipește, sare în ochi. E nevoie de har, de puterea de la Doamne ca să vedem sensul spiritual al lucrurilor și trebuie să exersăm mult timp până înscriem în noi deprinderile cu adevărat bune.

Adesea să ne întrebăm ce pot să înțeleg din asta, din ce văd, ce aud….? Văd ceva rău la cineva? Primul gând e rău, așa cum avem obiceiul, dar imediat harul îne dă al doilea gând bun ca să mă cercetez pe mine să văd cum sunt, ce fac, să nu mai fac acel rău, căci acum îi înțeleg hidoșenia, văzându-l la alții…

E nevoie de osteneală și de multă atenție ca să deprinzi obiceiul bun.

Ieri, în timp ce conduceam mașina, mi-a tăiat calea un nătăfleț. Desigur, am reacționat cu oareșce mânie: Ui, mă și la ăsta, după ce că mi-o tăiat calea, nici nu mere! (era cât pe ce să-l împing de partea de dinapoi…). După ce l-am boscorodit, mi-am amintit că fetițele erau în spate și atunci, adaug imediat: Vedeți cum suntem noi oamenii? Imediat ce vedem că cineva greșește, îl taxăm, nu-l iertăm deloc, imediat îl certăm. Uităm că și noi am făcut la fel de mai multe ori până atunci. La care ele îmi spun: Da, mami, așa este. Tu tremuri toată în pante și acum te iei de unul care se mocoșește în fața ta!

Da, da… așa este, draga mea, adaug eu spășită, iar în sinea mea îmi zic:

UPS! No, că mi-a închis piuitul.

Dar să revenim la Internet și Facebook. Care mai e rostul lor?

Iată un răspuns al Starețului Efrem Vatopedinul: Trebuie să răspândim experiența duhovnicească prin Internet acum, căci mai târziu acest lucru poate deveni imposibil

”Dezvoltarea rapidă a tehnologiilor informaționale din ultimele două decenii au adus rezultate neașteptate, la care nici nu puteam visa în anii ’70 sau chiar ’80. Internetul, poșta electronică, resursele web, rețelele sociale – toate acestea au devenit parte componentă a vieții cotidiene, a muncii, științei, educației, artei și divertismentului. Internetul a permis reducerea sau chiar anularea distanțelor. Astfel, orice știre poate fi transmisă prin intermediul internetului în câteva secunde de la un capăt al pământului la altul – cu toții avem această experiență. Conversațiile, uneori chiar si cu participarea contactului vizual, sunt accesibile oricui, indiferent de distanta. Singura condiție este că utilizatorul să fie conectat la Internet. Într-adevăr, utilizarea internetului este atât de simplă, ca orice copil sau o persoana în varsta, se poate folosi cu ușurință de el.

Totuși, noi trebuie să înțelegem că Cuvântul lui Dumnezeu – nu este asemenea vorbirii umane, el poartă în sine energia divină care poate renaște duhovnicește omul, îi poate aduce mângâiere, și acest lucru se poate întâmpla prin intermediul internetului. Cunoaștem multe cazuri în care diferite persoane – atei, închinători la idoli din India, Japonia, Nepal și-au găsit calea spre Ortodoxie prin intermediul internetului și au renăscut duhovnicește, pentru că au găsit adevărul, și ceea ce au căutat în această viață, l-au gasit pe Hristos.

jj11Recent mănăstirea noastră a fost vizitată de actorul Jonathan Jackson (v. foto). L-am întrebat cum a devenit ortodox. El mi-a relatat că foarte mult l-a ajutat internetul. Pe de altă parte, datorită internetului, creștinii, care se îndepărtase de Dumnezeu, s-au reîntors la credință, și-au descoperit rolul și locul în această lume. Sunt oameni care erau pe punctul de a se dezămăgi de toate, dar după ce au ascultat unele predici pe internet, au găsit puterea duhovnicească necesară, au dobândit speranța, și acum se dezvoltă spiritual.

Mi se pare că astăzi Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aibă o prezență puternică și în rețeaua internetului. Majoritatea oamenilor de astăzi sunt dezorientați, sunt într-un impas existențial. În această epocă, numai cuvântul lui Dumnezeu poate aduce mângâiere omului, îl poate informa și asigura de posibilitatea vieții veșnice. Cuvântul lui Dumnezeu transmis prin intermediul internetului, poate aduce vindecare pentru oameni.

Crearea bibliotecilor digitale cu un conținut relevant trebuie încurajată și multiplicată. Moștenirea și înțelepciunea sfinților părinți, cu textele lor remarcabile trebuie să fie utilizată cât mai mult posibil cu cele mai moderne posibilități. Digitalizarea, clasificarea sfinților părinți va permite utilizatorilor internetului să găsească textele și informația care le este necesară. În plus, digitalizarea și promovarea Cuvântului lui Dumnezeu prin intermediul paginilor web, în special a învățăturile sfinților părinți, și a stareților secolului XX va aduce beneficii duhovnicești contemporanilor noștri.

Sfântul Paisie spunea: „Înscrieți toate cele duhovnicești pe care le auziți, și acea experiența pe care ați auzit-o de la alții, căci va veni un timp când această experiență va fi epuizată, și veți simți lipsa acesteia.”

Cartea obișnuită, imprimată pe hârtie, este astăzi într-o criză. În același timp, vânzările cărților electronice sunt într-o continuă creștere. Prin urmare, putem spune că putem folosi această tendință. Noi spunem că toate acest lucruri sunt bune și plăcute lui Dumnezeu, atunci când totul se și înfăpuiește corect.

Internetul reprezintă un mijloc contemporan care promovează globalizarea. Acele persoane, care și-au dorit implimentarea ideilor pentru istoria globală, economia globală, statul global și un lider global, ei cunosc cum să folosească internetul, și într-adevăr, îl folosesc la un nivel ridicat. De ce atunci și noi, ortodocșii,  să nu utilizăm acest instrument pentru promovarea rolului global al Ortodoxiei?

Utilizarea corectă a Internetului depinde de utilizator. Desigur, internetul nu poate înlocui comunicarea vie. Desigur, nimeni nu va fi capabil să ajungă la un anumit nivel duhovnicesc doar prin intremediul internetului. Ortodoxia este omnicentrică. Întotdeauna există prioritatea și valoarea esențială a persoanei, a individualității personale. Internetul reprezintă un instrument, un instrument care ne ajută și ne poate aduce beneficii, dar pentru ca credinciosul să poate duce o viață duhovnicească autentică, este necesită comunicarea cu un îndrumător duhovnicesc.

În același mod este necesară comunicarea și cu alți frați în credință, pentru a simți dragostea, participarea la toate sfintele taine ale Bisericii. Desigur, că există și cazuri în care utilizarea excesivă a internetului, chiar și pentru scopuri bune și duhovnicești, creează dependență, rezultând într-o izolare și efect negativ asupra personalității omului. Astfel, uneori internetul poate aduce rezultate negative: în loc de a-l aduce pe utilizator mai aproape de Hristos, el, dimpotrivă, se depărtează de Dumnezeu. Prin urmare, avem o mare responsabilitate de a promova și împărtăși Cuvântul lui Dumnezeu prin metode cât mai moderne, creative și utile, dar ar trebui deasemenea să-i informăm pe cei păstoriți și despre modurile corecte de utilizare a internetului, aducându-le cunoștință și despre toate efectele negative care pot fi cauzate de utilizarea necorespunzătoare a acestei tehnologii”. Sursa: pravmir.ru Traducere și adaptare pentru ortodox.md de Natalia Lozan, postat pe site-ul Muntele Athos)

Praznicul Sfântului Nectarie şi Chemarea creştinului la mărturisirea Învierii Domnului

Dragilor

Domnul mă bucură mereu şi mereu de fiecare dată când vin în Casa Sa, chemându-mă, aşteptându-mă şi primindu-mă de fiecare dată la Masă cu El.

Eu intru cu cutremur, ştiindu-mi neputinţele, rănile şi dorurile mele învăluite de lumini şi umbre …
Intru şi mă smulg din ghearele deznădejdii, îndoielilor, gândurilor rele… şi, gâfând, cad la picioarele Domnuţului meu, mulţumindu-I că am scăpat la El, preferând să fiu arsă de focul milei Sale decât de chinuitorul foc al deznădejdii şi gândurilor vrăjmaşe.

Mare sărbătoare este astăzi pentru noi credincioşii creştini! Astăzi, Biserica noastră îl prăznuieşte pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer şi de toate bolile.
Dimineaţă, soţiorul m-a rugat să duc eu copilaşii la şcoală şi, mergând spre şcoală, am trecut prin faţa sfintei biserici şi am auzit chemarea Domnului în sunetul clopotelor de începere a Sfintei Liturghii… Mă uitam pe stradă doar-doar voi vedea un părinte cunoscut care-şi duce copiii la şcoală cu maşina şi pe care să-l rog să-i ia şi pe ai mei. Îmi doream să ajung la Sfânta Liturghie, să-i mulţumesc domnului pentru toate darurile şi să-L rog să mă ajute şi în cele care-mi stau înainte, îmi doream să ajug cât mai repede şi mă rugam să pot zbura…

Şi îngerul meu păzitor iarăşi a venit în ajutor, dându-i prin minte lui M., o mămică, să oprească şi să mă întrebe dacă nu vreau să-mi ia şi fetiţele mele la şcoală… Le-am îndesat pe bancheta din spate şi, dându-le ultimile instrucţiuni, am închis ferm portiera maşinii, am alegat spre biserică strigând într-una „Doamne mulţam, Doamne mulţam, Doamne binecuvinteaz-o pe M şi răsplăteşte-i dragostea….!”.

Şi uite-aşa înaintăm pe cale, târâş-grăbiş, înotând pe valurile care, uneori sunt line, alteori vin învolburate …, forţând nota şi oprind timpul vreme de două ceasuri în bisericuţa noastră în care azi, am avut şi o surpriză pe Părintele Damaschin de la Athos

şi pe Mihaela şi misiunea lor în Africa, despre care vă invit, din lipsa mea de timp, să aflaţi mai multe, azi la ora 12 la Teologie la conferinţă…

Ascultându-l pe părintele Damaschin, această minune de om, care, grec fiind a învăţat limba română…

Şi care ne-a povestit despre Sfântul Nectarie într-un limbaj atât de dulce, cu acel accent superb…
Sfântul Nectarie este un mare sfânt, spunea Părintele Damaschin, el, Sfântul Nectarie a spus oamenilor că Dumnezeu i-a dat darul de a vindeca toate bolile, numai că oamenii trebuie să-l cheme în ajutor, dar oamenii, majoritatea, nu-l cheamă…

Sfântul Nectarie s-a arătat cuiva şi i-a spus că Domnul l-a aşezat în cer alături de marii ierarhi, de Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur. Acel om l-a întrebat pentru care fapte l-a făcut Dumnezeu sfânt şi el a răspuns că el a trăit în lume, nu a fost pustnic, nu s-a nevoit ca pustnicii, dar Dumnezeu, pentru faptul că şi-a iertat clevetitorii şi vrăjmaşii, l-a sfinţit şi i-a dat daruri multe, printre care şi darul vindecărilor.

Odată, când au venit clevetitorii şi l-au acuzat urât, că este desfrânat şi alte lucruri urâte, el nu a răspuns nimic, decât: „Este Dumnezeu!” şi după ce clevetitorii au terminat de spus toate acuzele, Sfântul Nectarie i-a chemat la trapeză la masă…

Apoi, Părintele Damaschin ne-a vorbit despre misiunea sfinţiei sale în Africa, cum construieşte biserici acolo şi cum îi botează pe africani…Ne-a spus şi despre Mihaela, pe care eu o cunoscusem sâmbătă la Târgul de Carte religioasă, că ea ştie limba franceză… şi că va veni şi ea în Africa să facă misiune şi dacă mai doreşte cineva să vină, îl primeşte cu bucurie…

Şi m-am aprins şi eu de râvnă, mai ales că părintele Ioan a adăugat că avem şi noi datoria de a face misiune, de a mărturisi şi altora credinţa pe care o manifestăm aici în biserică..

Da, dar eu … eu nu ştiu nicio limbă străină…

Şi mi-a venit gândul: dar eu pot face aici misiune: nu sunt oare destui creştini deja botezaţi care nu ştiu de ce trebuie să postească, de ce trebuie să meargă la biserică sau ce se întâmplă în biserică la slujbe…, nu sunt atâţea creştini ortodocşi nefericiţi şi apăsaţi de boli….
Ia uite ce de treabă ai Doino!

Mă uit la oamenii din jurul meu, la fraţii mei ortodocşi, la noi toţi, ce mare bogăţie avem şi nu ştim cum s-o folosim îndeajuns…..

Părintele Damaschin vorbea de negrii din africa că nu ştiu ce-i aia bucurie, că viaţa lor e apăsată de întuneric şi vrăjitorie…

Dar noi, noi, dreptcredincioşii, care avem pe Duhul Sfânt…, adesea ne lăsăm copleşiţi.. de ce? … îndrăznesc să întreb, folosindu-mă de o expresie a Părintelui Necula: „De ce eşti trist popor al Învierii?” Hai sus! Ridică-te şi întăreşte şi pe fraţii tăi mai mici…Fii lumină, care să reflecte până-n Africa întuneacată!

Doamne, dă-ne harul Tău nouă dreptcredincioşilor Tăi creştini şi ajută-ne să fim lumină, să fim martorii Învierii Tale, ai nădejdii şi bucuriei Tale! Amin
Mulţumesc, Mulţumesc, Mulţumeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc!

despre misiunea in Africa

https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/05/03/cu-parintele-damaschin-grigoriatul-despre-impresionanta-misiune-ortodoxa-in-africa/

Cu râvnă am râvnit pentru Domnul … rămânând numai eu singur… (III Regi 19, 10)

Dragilor

Zilele acestea au venit iar valuri… valuri de moleşeală duhovnicească… Am tot socotit şi tot gândit …: pe de-o parte e râvna pentru lucrarea Domnului, pe de alta sunt propriile neputinţe şi la mijloc mai e şi lupta cu perfecţionismul …

Duminică seara, în timp ce Părintele nostru rostea cuvântul de învăţătură obişnuit după vecernie, am reflectat puţin la ce spunea.

Prorocul făcuse atâtea…şi totuşi majoritatea oamenilor au rămas la fel, nu i-a schimbat nici chinul foametei, nici minunea focului din cer şi, pe deasupra, s-au întărâtat şi mai mult asupra prorocului.. şi acesta, mâhnit, se retrage într-o parte, rugându-şi moartea. Dar, Domnul, Prea milostivul, îşi arată iubirea de mamă grijulie: îi aduce de mâncare, îl mângâie cu arătarea Sa şi îi dezvăluie că El are puşi deoparte vreo 7000 de slujitori….

Aşa am crezut şi eu că prin cărţile mele

carti-DB

voi schimba lumea…., măcar pe ai mei… şi grijindu-mă de alţii, m-am neglijat pe mine, ajungând aproape de extreme….

Am strigat tuturor…

şi nu au auzit decât atât de puţini… Când a fost Seminar cu mâncare,

19092014116

s-au îmbulzit, dar când am vorbit de Vindecare prin iertare ….

proiect

Am înţeles şi eu că singurul om pe care pot să-l schimb sunt eu….

Că Cel Care mântuieşte e Domnul şi El a spus: „Cine vrea să vină să vină după Mine ….”

Şi că eu sunt responsabilă direct doar de faptele mele şi când văd că cei care sunt rânduiţi să ofere ceva, nu o fac şi mă doare, să-i spun Domnului durerea şi să nu mai judec pe nimeni.

Mulţumesc Domnului pentru prietenii pe care mi i-a descoperit prin intermediul cărţilor mele!

Vă pomenesc în ruga mea şi vă rog să vă rugaţi şi pentru mine!

Vă mulţumesc!

Încă un dar minunat: SANDRINE CANERI

Bună dimineaţa dragilor!

Astăzi, Părintele nostru ne-a făcut din nou un dar, o surpriză: ne-a prezentat-o pe Sandrine Caneri.

Sandrine ne-a povestit, în minunata limbă franceză, şi noi am înţeles, prin traducerea Părintelui nostru, că ea a primit un mare dar, că Domnul a chemat-o, a ales-o din mijlocul familiei ei, care nu e credincioasă. Hrana ei zilnică este Sfânta Scriptură. Dânsa s-a specializat pe studiul limbii ebraice, a vechiului Testament în lumina Noului Testament.

Ne-a rostit în limba ebraică o rugăciune pentru începutul fiecărui lucru….Minunat

A venit în România pentru a ţine o conferinţă în Neamţ.

După ce ne-a miruit Părintele, m-am apropiat de Sandrine cu gând s-o salut şi ea a deschis braţele şi m-a îmbrăţişat cu un zâmbet larg. Apoi, au venit şi fetiţele mele şi dânsa le-a mângâiat…În săracele mele cuvinte din engleză, am reuşit să schimbăm câteva cuvinte şi să ne schimbăm adresele de e-mail şi de blog-uri.

În drum spre casă, m-au năpădit gândurile: „Doamne, vreau să pot vorbi în limbi…cu oamenii minunaţi cu care mă întâlesc pe Cale, a fost primul gând…, dar am vorbit atât de minunat şi cu doamna Sandrine şi cu domnul You Bin, fără să spun cuvinte… şi asta e o mare bucurie.

Mulţumesc, Doamne pentru aceste mari daruri. Eu mă resemnasem întru slujirea familiei…., am renunţat să merg pe la evenimentele Şcolii Internaţionale de Vară de la Facultatea de Teologie de la noi şi iată Tu mi-ai adus pe oamenii aceştia aproape de mine… şi mi-ai bucurat inima prin această îmbrăţişare a Sandrinei, despre care nu am auzit până acum. Fii binecuvântat, Dumnezul meu! Tu ştii că inima mea arde de dorinţa de a mărturisi la mii de oameni bucuria Ta…, dar acum e momentul s-o fac în mijlocul copilaşilor şi a soţiorului….

Creşte-mi Doamne micimea sufletului meu….! Revarsă dragostea Ta şi îndelunga Ta răbdare peste mine, ca să pot săvârşi slujirea de aici, din mijlocul puiuţilor mei…. Mulţumesc!
Şi apoi, Doamne mai vreau un aparat de fotografiat…Uite, aş fi vrut s-o fotografiez pe Sandrine, pe You Bin…

M-a impresionat smerenia Sandrinei, felul cum era îmbrăcată. Am găsit pe internet o fotografie cu ea, exact aşa cum era îmbrăcată acum. Iat-o:

sandrine_caneri

TN-solan 2009 002

Despre Sandrine puteţi afla de pe blogul dânsei

http://codj-fr.blogspot.ro/

şi din alte pagini:

http://orthodoxie.com/recension-rencontre-de-rebecca-au-puits-de-sandrine-caneri-cerf-par-olga-lossky/

Pentru mămicile care stau acasă cu copilaşii

Dragile mele mămici,

Iată, a început vacanţa de vară!

O mare bucurie pentru copiii noştri şi o mare provocare pentru noi, mămicile care stăm acasă cu ei toată ziua.

Dacă în timpul anului şcolar mai aveam un timp de răgaz pentru noi, cât timp ei erau la şcoală, iată-ne acum, împresuraţi toată ziulica de 3 sau mai mulţi copiii. Nu ştiu ai voştri copilaşi cum sunt, dar ai mei sunt tare energici: vorbesc tare, se agită şi se hârâie unii cu alţii. Ce să mai zic? E o mare provocare să-mi păstrez cumpătul, pacea şi bucuria în „atare situaţiune”.

Până nu demult, simţeam o mare apăsare statul acasă cu copiii, mai ales că nu avem unde să-i las „să zburde”, să-şi consume energia, ci stăteau în jurul meu şi se agitau, iar eu eram cu capul plin de lucruri de făcut: ba examen de titularizare, ba vreun alt examen, ba vreun proiect de realizat, ba o carte de finalizat la termen limită.

Vara aceasta însă, mi-am propus să las totul deoparte şi să intru în pielea copiilor. În seara aceasta voi completa programul de vacanţă.

De mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, începem cursul de înot. Voi învăţa alături de mezinuca mea să înot. Voi lăsa grijile lui Doamne şi, timp de o lună, o să ne bucurăm de bălăceală în apă.

Apoi, dacă se vor înscrie suficiente persoane, vom face o tabără în 3-7 august. Dacă nu facem tabără, în august ne ducem la Văratec la tuşi’.

Între timp, o să mergem în parc şi o să ne jucăm cu alţi copii. Dacă vreţi să veniţi cu noi în parc, vă aşteptăm! Vom merge şi prin împrejurimile oraşului să descoperim frumuseţea localităţilor vecine (cu ocazia aceasta nădăjduiesc să descoper un loc minunat pentru tabără). O să facem tot felul de activităţi minunate. Abia aştept!

O să vă povestesc din când în când din „realizările” noastre.

Vara aceasta vreau să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu copilaşii mei mici, căci, ca mâine, n-o să mai vrea să mai stea cu mami. Mă uit la prinţesa mea cea mare: tânjesc s-o mai pot ţine în braţe sau pe genunchi şi să ne jucăm de-a „aşa călărăsc prinţesele, domniţele şi haiducii”.

Apropo, luni, marţi şi miercuri (22, 23, 24 iunie) are examenele pentru admiterea la liceu. Vă rog să vă rugaţi pentru ea, pentru Steliana, steluţa mea strălucitoare!

Mulţumesc Domnului că, în sfârşit, am o vară liberă, că am făcut efortul să mă debarasez de multe alte lucruri care voiau să-mi fure timpul de a fi cu copilaşii mei, de a fi prezentă şi cu mintea lângă ei.

Azi am avut o mare revelaţie.

Deşi am acceptat să stau cu copilaşii acasă, totuşi uneori mă mai bântuiau gândurile că aş putea face şi altceva, că aş putea şi eu să lucrez undeva şi să câştig bani. Simţeam cumva că nu fac mare lucru că stau cu copii acasă. Făceam lucrurile ce trebuie făcute în casă şi cu copii, dar lipsea ceva…, aşteptam ceva de la soţ ….

Şi azi, citind în cartea, care mi-a pus-o sub nas soţiorul meu minunat, cartea „Uşor de iubit, greu de disciplinat”, am înţeles ce aşteptam: nu aşteptam ca soţul să-mi mulţumească pentru ce făceam, ci aşteptam o confirmare că ceea ce făceam era preţios, valoros… Dar pentru a primi acea confirmare de la alţii, era nevoie să mi-o ofer chiar eu, să conştientizez eu mai întâi că ceea ce fac e valoros şi e util pentru familie, pentru soţior şi copilaşi.

Şi iată, că abia azi, Domnul a rânduit să înţeleg că sunt o persoană valoroasă, că, prin ceea ce fac, contribui la buna funcţionare a familiei mele, la creşterea şi dezvoltarea membrilor ei, că şederea mea acasă e importantă şi folositoare, că lucrul meu e preţios, pentru că ajută membrilor familiei mele. Şi pe bună dreptate. Să mă gândesc numai la cât de mare e faptul că le fac în fiecare zi păpică proaspătă şi sălăţică şi mă străduiesc să le procur fructe proaspete de sezon, că zilnic povestesc cu fetiţele ce au învăţat la grădiniţă şi la şcoală, că atunci, când soţiorul meu vine acasă, eu îl întâmpin cu bucurie.

Ce mare binecuvântare este că pot sta acasă cu copilaşii! Mulţumesc Domnului pentru aceasta!

Astăzi, am mers la bisericuţa pentru surdo-muţi şi a rânduit Doamne să vină să slujească acolo Părintele profesor Dumitru Abrudan, fostul meu profesor de Vechiul Testament, pe care l-am salutat cu mare bucurie.

La finalul slujbei părintele Abrudan ne-a spus un cuvânt în care a povestit de bunicul său, care în anul 1913 a plecat în America, într-o zi de duminică, după ce şi-a botezat cel de-al 6-lea copil. A plecat departe, peste oceane, lăsându-şi nevasta singură cu cei 6 copii. De acolo i-a trimis bani cu care ea le-a rânduit copiilor cele trebuitoare şi a căsătorit fetele.

În timp ce povestea părintele, mă gândeam ce vrednice erau femeile de odinioară: să rămâi cu 6 copii, să lucrezi pământul, să fii puternică şi să înfrângi atâtea temeri câtă tărie de caracter trebuie să fi avut? Iar eu, cu atâta confort, sunt atât de slabă uneori.

Da. da. E bun confortul, dar îţi moleşeşte caracterul….

În schimb, provocările şi răspunsurile la provocări te fac puternică.

Foarte importantă este pacea sufletească. Să ştii că ai un rost şi ai o valoare în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor tăi. Oamenii sunt cu slăbiciuni, cu lipsuri… De aceea, raportarea noastră trebuie să fie la Dumnezeu. Şi azi, în evanghelia zilei, Domnul ne-a spus să nu ne îngrijim de ce vom mânca…, ci să „Căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor, dreptatea şi toate se vor adăuga nouă”, adică să ne împlinim chemarea de femeie, să dăm, în primul rând, ajutor soţului şi copilaşilor… şi făcând acestea, săvârşim un lucru mare. Să ne bucurăm de momentele prezente, de ceea ce este şi să nu zicem. „Dacă aveam şi eu…, dacă …dacă…”.

Nu, ci să împlinim cele ale momentului respectiv, adică acum când sunt mici copilaşii să fim cu ei trup şi suflet, iar soţilor noştri să le oferim atenţia şi disponibilitatea noastră şi lucrurile se aşază altfel atunci în familia noastră şi în sufletul nostru. şi printre picăţele să ne culltivăm mintea şi sufletul prin lecturi, rugăciuni şi meditaţii şi să nu ratăm oportunităţile de perfecţionare continuă. (Apropos, eu fac, printre altele, un curs de bucătar).

Nădăjduiesc să „prindeţi” ideea.

Vă doresc o vacanţă plină de pace şi bucurie dimpreună cu puiuţii voştri şi cu soţiorii voştri.
Vă îmbrăţişez cu drag mult, mult!

Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni

Astăzi, dragilor, Domnul nostru Iisus Hristos ne cheamă la apostolat pe fiecare în parte. Ne cheamă să fim pescari de oameni

Pescuirea_minunata_50

şi secerătorii Lui.

Toţi suntem chemaţi să fim apostoli, adică trimişi, să vestim Cuvântul vieţii, adus de Domnul, ne-a spus Părintele nostru dimineaţă la Sfânta Liturghie.

În seara aceasta, după vecernie, a subliniat din nou acest lucru.
Şi, apoi, a continuat zicând că mâine, se face pomenirea Sfântului Proroc Amos, care a fost un om mai mult decât simplu.

Amos este chemat să îndeplinească lucrarea de prororoc atunci când se afla la turmele oilor. El merge, vestind curajos cele ce Domnul i-a descoperit cu privire la pedepsirea celor care petrec în rele, departe de Dumnezeu.

Domnul prevesteşte prin Amos că păcatul va fi pedepsit. Însă, Dumnezeu nu se pripeşte să slobozească pedeapsa, ci aşteaptă pocăinţa, schimbarea, întoarcerea oamenilor.
De aceea, vesteşte de mai multe ori şi spune oamenilor prin trimişii Săi ce consecinţe vor avea faptele lor rele.

Trimişii, prorocii, se expun furiei oamenilor păcătoşi, dar nu se tem, nu renunţă să împlinească misiunea, ci vestesc răspicat mesajul lui Dumnezeu oamenilor la care sunt trimişi.

A mărturisi pe Hristos este lucrarea fiecărui creştin. Mărturisirea este, în primul rând, prin viaţa noastră şi apoi prin cuvintele şi faptele noastre manifestate către cei din jurul nostru.

Când va ajuta Doamne, o să transcriu cuvântele Părintelui profesor Vasile Mihoc de la Sfânta Liturghie şi de la vecernie din ziua aceasta.

Până atunci, să îndrăznim să fim martorii Învierii şi bucuriei lui Hristos. Amin

Pescuirea-minunata-7

Imaginile le-am preluat de aici:

http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=4028

Un cuvânt minunat despre femeia creştină

Dragile mele prietene

vă doresc să trăiţi mulţi ani în bucuria Domnului!

Să îndrăzniţi să răspundeţi chemării de a fi mărturisitoare.

Împărtăşesc cu voi bucuria primită azi la sfânta biserică şi prin cuvântul părintelui meu minunat:

Hristos a înviat!

Duminica aceasta, împreună cu sărbătoarea Bunei Vestiri, poate fi considerată ca o sărbătoare a femeii creştine, duminica numită a mironosiţelor.

În Evanghelia de la Marcu 16, 1-8, am auzit câte ceva despre ceea ce înseamnă mironosiţele, cele pregătite să ungă trupul lui Iisus Hristos, purtând mir.

Aşa au alergat atunci în duminica Învierii foarte devreme, dimineaţa, acest grup de femei, purtând mirurile pe care le pregătiseră. De aceea le numim mironosiţe, adică purtătoare de mir. Gestul lor este un gest de dragoste, un gest de curaj totodată.
Ucenicii îşi pierduseră curajul, îşi pierduseră poate în parte şi credinţa. Ne aducem aminte de cei doi ucenici care mergeau spre Emaus, când a mers Iisus cu ei şi ei spun că „noi nădăjduiam că El este Cel care va izbăvi pe Israel”. „Nădăjduiam”.. Nu mai vorbesc la prezent. Nădejdea lor pare sfărmată, credinţa lor pare pierdută.
Or gestul femeilor din noaptea Învierii este în primul rând un fapt de credinţă. Pentru ele, chiar dacă Iisus este Cel răstignit, rămâne Iisus pe care L-au urmat, pe Care L-au iubit, în care au crezut şi în Care cred.

Când ajung la mormânt, vin îngerii în faţă care le spune: „Căutaţi pe Iisus? La Marcu singur apare: „Pe Iisus Cel Răstignit Îl căutaţi?”. Iisus rămâne în conştiinţa noastră ca Cel răstignit şi înviat, bineînţeles, dar nu e corect deloc să uităm că El este Cel răstignit. Sf. Ap. Pavel, când îşi califică predica sa, spune că nu vrea să ştie nimic între ei decât pe Iisus şi pe Acesta răstignit. Şi la I Corinteni mai spune: Iudeii cer semne, elinii umblă după înţelepciune, noi însă vestim pe Iisus Cel răstignit, Care e puterea lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu.

Aşa Îl caută femeile mironosiţe, pe Iisus Cel răstignit şi aceasta caracterizează foarte bine personalitatea lor de credinţă. Desigur trebuia curaj să faci ce făceau ele. Ştiau că mormântul are păzitori acolo , mai ştiau că mormântul e acoperit cu o piatră grea. Ştiau că Iisus a fost răstignit ca un răsvrătit şi că toţi care se asociau cu Iisus puteau fi suspectaţi, şi mai mult decât atât, urmăriţi la rândul lor, interogaţi şi pedepsiţi. Ucenicii de frica aceasta nici n-au mai ieşit din casă, stăteau închişi de frica iudeilor, spune Evanghelia.

Ori, iată-le pe aceste femei, care erau femei, nu erau bărbaţi, şi erau şi străine, nu erau din Ierusalim, erau toate din Galileea, care în dragostea lor şi-n credinţa lor, biruiesc teama, biruiesc neîncrederea. Mergeau înspre mormânt în grabă şi se întrebau cine le va depărta piatra de pe uşa mormântului şi aşa au găsit piatra la o parte de pe uşa mormântului şi le-au vestit îngerii: „Pe Iisus Nazarineanul îl căutaţi? Nu este aici. A înviat! Iată locul unde a fost pus. Duceţi-vă şi vestiţi!”.

Ele sunt primele care primesc mărturia despre Învierea lui Hristos şi totodată primesc şi trimiterea să devină vestitoare ale Învierii. De aceea Biserica le numeşte „femei binevestotoare”. Iar troparul le numesc„uceniţele Domnului”, pentru că ele, cu adevărat, îşi arată calitatea de uceniţe şi o confirmă prin această credinţă devenită faptă în căutarea lui Iisus Cel răstignit.

Iată cum prin acest gest al lor uceniţele îi întrec pe bărbaţi! Şi gestul lor este răsplătit! Şi ele arată tuturor ce înseamnă ucenicia: să-L cauţi pe Hristos, nu numai când este lăudat, când face minuni, când mulţimea se îmbulzeşte în jurul Lui, ci să-L cauţi pe Hristos când este dispreţuit, batjocorit, când este răstignit, arucat în mormânt. Acesta este cu adevărat un gest de credinţă, un gest de ucenic.
Sf. Simeon Noul Teolog spune că ucenicul trebuie să iubească şi să asculte pe dascălul său în orice împrejurare, să-l apere când este batjocorit, să nu-i creadă pe hulitorii lui şi dacă, în prigonirea aceasta el moare, să-l înmormânteze şi să-i îngrijească mormântul.

Aşa fac aceste sfinte femei. Ele au fost următoare ale Doamnului din Galileea şi până la Ierusalim. Au trăit cutremurate durerea şi încercările vinerii celei mari, dar nu L-au părăsit pe Iisus. Sunt prezente la înmormântarea lui Iisus şi au conştiinţa că această înmormântare s-a făcut prea în grabă şi că mai trebuie făcut încă ceva şi măcar că începuse Sabatul, ele atunci, în grabă, înainte de a începe Sabatul, au pregătit miresme, ca imediat ce va trece Sabatul să poată să înmiresmeze trupul Mântuitorului, aşa cum socoteau ele că se cuvine.

Iubiţi credincioşi, spuneam că duminica aceasta este cu adevărat o sărbătoare a femeii creştine, pentru că de la mironosiţele acestea femei, multe, multe alte femei creştine şi-au manifestat credinţa şi puterea credinţei şi şi-au arătat calitatea de uceniţe ale Domnului.

Când ne gândim la femeile mironosiţe, ne gândim la un grup pe care nu-l cunoaştem deplin încă. Sigur printre ele era Maica Domnului, care are un statut aparte, dar între femeile acestea purtătoare de mir, întotdeuna apare pe locul întâi Maria Magdalena şi apoi cea numită sora Maicii Domnului, Maria mama lui Iacob, care era rudenie cu Maica Domnului şi cu Mântuitorul. Apoi Salomeea, apoi Ioana, care era soţia unui dregător de-al lui Irod Antipa. La care trebuie să adăugăm pe cele două surori din Betania, Maria şi Marta şi altele, despre care spun Evangheliile. Altele care poate nu erau atât de apropiate de acest grup, dar care, într-un fel sau altul, erau şi ele prezente în diferite momente.

Ei la numele acestea, spuneam, se adaugă nenumărate nume de femei credincioase care L-au iubit pe Mântuitorul şi care au marcat viaţa Bisericii, viaţa Lumii. De la femei care sunt menţionate în Faptele Apostolilor, de la Lidia, acea negustoreasă de purpură din Filipi, care i-a spus lui Pavel şi înspţitorilor lui care vesteau evanghelia că „Trebuie să staţi în casa mea!”. La Filipi apostolul şi ucenicii lui nu aveau loc unde să stea. Lidia avea o casă mai rânduită. Era negustoreasă şi circula, a crezut în Domnul şi atunci a dorit, i-a obligat cumva pe misionari să stea în casa ei. Ea a insistat, pentru că ei nu voiau să abuzeze de bunăvoinţa cuiva.

Sau acea diaconiţă din Corint, Febe, sau Priscila, soţia lui Acvila, remarcabilă creştină din vremea Apostolilor, sau Apfia din Colose. Sau Evodia şi Sintihi din Filipi şi alte femei menţionate în Noul Testamnent.

Apoi Tecla, care a fost ucenica Sf. Ap. Pavel şi martiră, continuând cu atâtea şi atâtea alte femei. Continuând cu Olimpiada diaconiţa, cea care a fost ucenica Sfântului Ioan Gură de Aur care i-a purtat de grijă, sau Paula şi Eustochia, uceniţele Sfântului Ieronim, sau Antuza mama Sfântului Ioan Gură de aur, sau Nona mama Sf. Grigorie, sau Emilia, mama Sf. Vasile.
Iată nenumărate femei credincioase, până la Maria Brâncoveanu şi la măturisitoarele credinţei de pe teritoriul ţării noastre. Nu le vom putea niciodată socoti!

Citesc acum seara un volum cu noi muceniţe din fosta Uniune sovietică din vremea lui Stalin. O mulţime de femei, care în vremea comunismului susţineau Biserica şi misiunea creştină. Cu riscul vieţii. Atunci cine susţinea Biserica putea fi suspectat şi uşor arestat şi condamnat la moarte.

Nu poate nimeni număra atâtea nume! Până la soţia lui Soljeniţin, pe care am avut ocazia s-o cunosc şi să stau de vorbă cu ea. La două luni după ce a murit Soljeniţin, fiind la o conferinţă la Moscova a fost invitată şi ea şi la masă am vorbit cu ea şi ea mi-a vorbit.

Vedeţi, de multe ori, când se vorbeşte despre femeia creştină se spune mai ales despre ceea ce nu are voie să facă ea. Că nu are voie să fie preot, de pildă. Deşi, şi femeile şi bărbaţii, primind tainele de iniţiere, şi Botezul şi Sf. Euharistie, au o preoţie, ceea ce se numeşte preoţia împărătească. Toţi creştinii au această preoţie.

Da. Femeile nu sunt hirotonie. Am aflat din apostolul de astăzi despre hirotonia primilor diaconi, care erau toţi bărbaţi.. cu nume bun…7 bărbaţi. Apoi au fost hirotoniţi preoţi şi episcopi, tot bărbaţi, nu femei. Dar aceasta nu este însă o lipsă, pentru că femeia are alte chemări nu mai puţin importante. Femeia nu este preot prin hirotonie, dar este mamă de preot. Femeile dau preoţi. Ca să ai preoţi buni, trebuie să ai mame bune. Femeile sunt soţii de preoţi. Femeile ţin în atâtea feluri Biserica.

Nu se cade într-o zi ca aceasta să vorbim de păcatele femeilor sau de păcatele bărbaţilor. Tocmai pentru că rolul lor este aşa de important în Biserică, diavolul caută să deturneze pe oameni de la chemarea lor mântuitoare şi să-i arunce în mizeria păcatelor. Da. Sunt multe păcate! Şi multe sunt consecinţele păcatelor! Oamenii îşi fac viaţa un iad prin faptul că se supun celui rău şi ascultă de faptele lui şi cad în păcate de moarte şi atunci viaţa este marcată atât de teribil de lucrarea păcatului.
Dar cum spuneam, se cade să vorbim într-o zi ca aceasta ce face harul lui Hristos (cu femeile şi cu bărbaţii, n.n). Harul lui Hristos care face din oameni sfinţi, care ridică la o înălţime negrăită, care ridică la împărăţia lui Dumnezeu.

Citeam zilele trecute mărturia unui om care a fost în comă multe zile, un accident de maşină grav. El a fost rănit grav rănit şi nu se mai credea că mai scapă. El mulţumeşte lui Dumnezeu pentru acel accident. I s-a arătat iadul şi raiul. I s-a arătat cum urmăresc demonii pe oameni. Când merge o salvare la un bolnbav sau rănit, e plin de diavoli în jur, căci îl aşteaptă pe cel rănit să-l prindă. Spitalul e Mall-ul diavolul, acel mare complex de magazine, aşa a văzut el, cum dau năvală diavolii ca să prindă sufletele oamenilor, stând aproape de ei. Spitalul e Mall-ul diavolului! Dar l-am văzut pe Dumnezeu, spune el, sau pe Înger, Bunătatea absolută care i-a întins mâna, care i-a arătat că Dumnezeu există, că este bun, că mântuirea este lucrul cel mai de preţ. E cutremurătoare această mărturie. Pe internet se află cu titlul „Omul atins de Dumnezeu”, care mărturiseşte despre omul care l-a văzut pe Dumnezeu.

Când harul face sfinţi din oameni îi pregăteşte pentru harul cel nemărginit al lui Dumnezeu. Şi în Împărăţia lui Dumnezeu sunt sfinţi şi sfinte. Nu ştim proporţia, dar probabil că femeile sunt mai multe sfinte, şi asta o vedem şi din biserică. Câţi bărbaţi sunt de faţă şi câte femei. Bărbaţii, care lipsesc, n-au nevoie de Dumnezeu, n-au nevoie de Biserică.

Iubiţi credincioşi, slăvim pe Dumnezeu pentru ziua aceasta. Dorim să înţelegem cât de mare este chemarea Lui. Nu noi îi facem cinste lui Dumnezeu că venim la Biserică, ci El ne face cinste că ne primeşte în faţa Lui.

Nu noi, ştiu eu, avem ceva merit că petrecem un ceas la Biserică, ci bunătatea lui Dumnezeu se arată prin chemarea ce ne-o face şi iată că ne întâlnim de fiecare dată cu Hristos în SfântaLiturghie şi El ni se dăruieşte iară şi iarăşi spre viaţa veşnică. Amin.

„Avem a fi ceea ce suntem!” (Heidegger) şi a dărui ceea ce nu avem

Cine sunt eu?

Sunt femeie creştin-ortodoxă, botezată de mic copil în dreapta credinţă. Botezul a pus începutul mântuirii întru mine. Dar Botezul nu-i destul, precum nici că sunt fiica lui mama nu ajută, dacă nu-i urmez virtutea. Şi la fel, nu te poţi numi ostaş dacă nu dai dovadă de vitejie, disciplină şi putere de a îndura. Simpla uniformă nu-i deajuns!

Noi românii suntem creştini majoritari. La Sfântul Botez am primit o imensă moştenire, dar mulţi dintre noi nu avem habar de ea. Trăim ca nişte săraci, de azi pe mâine, fără să ştim că avem un cont bogat, care zace ascuns, iar noi abia ne ducem zilele.

Când am conştientizat asta, mi-a venit să strig de durere. Şi aşa m-am apucat să scriu, ca să dau mărturie despre bogăţia care zace în noi, în creştinii botezaţi.

Chemată să dau altora ceea ce n-am

Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc. Lectura e hrana mea zilnică.
Îmi amintesc că eram în liceu şi într-o zi, citind cartea Părintelui Steinhardt, Primejdia mărturisirii, am găsit un pasaj care m-a pus pe gânduri.

Venisem la acea şcoală cu gândul să-mi urmez visul din copilărie, acela de a fi profesor şi când am văzut pe majoritatea colegelor care erau „atât de deştepte”, atât de rafinate .. am început să mă complexez şi să mă descurajez. Mă tot gândeam cum, eu o fată săracă şi simplă de la ţară, o să ajung profesor? Eu care abia îmi duc zilele şi n-am nimic, nici de unele, nici mâncare, nici casă, nici încredere în mine că pot face ceva în viaţă, ci doar dorirea să „mă fac profesor”.

Dar ce-o să spun eu altora? N-am nimic.. nu ştiu nimic… şi iată dintr-o dată aud printre rândurile cărţii ce o ţineam în mâini chemarea: „dă ce n-ai!”.
„Ce are a face! Nu ai credinţă, însă, dând-o altora, o vei avea. Căutând-o pentru altul, o vei dobândi. Pe fratele acesta, pe aproapele tău trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai. Nu din prisosul, nu din puţinul tău, ci din neavutul tău. Dăruind altuia ceea ce nu ai – credinţă, lumină, încredere, speranţă – le vei dobândi pentru tine. Trebuie să-l ajuţi cu ceea ce nu ai. Dând ce nu ai, dobândeşti şi tu ceea ce ai dat altuia!” (un text al poetului fr. Henri Michaux, citat de Pr Steihhardt, Primejdia mărturisirii, p. 88) la care Părintele continuă:

„Iată paradoxul creştin: să dai ce nu ai. Asta ne cere Hristos! Dând ceea ce n-ai dobândeşti tu ceea ce ai dat din golul fiinţei tale, precum Hristos a dat moartea Sa de om muritor – a luat ce nu a avut – omenirea…

Să lepădăm orice frică, nesiguranţă, deznădejde: suntem chemaţi să dăm altora ce nu avem, credinţa şi lumina şi dăruind, vom dobândi! (p. 89).

Da! Da! Nu am nimic al meu. Totul e dar!

Dacă nu-mi păsa de sănătatea mea, acum pentru copiii mei, născuţi şi nenăscuţi, mă preocup să-mi întăresc trupul, ca să fac faţă misiunii.

Am fost o ignorantă. N-am văzut niciun semn rutier până în ziua în care m-am înscris la şcoala de şoferi, nu mi-a păsat ce bag în gură până când n-a murit în trupul meu o viaţă…

Şi culmea, preocupându-mă să dau altora ce nu am avut, primesc zilnic multe şi bogate daruri!
Scriind cartile Îndrăznesc să trăiesc sănătos şi Slujirea din bucătărie, şi dăruindu-le celor din jur, mie însămi mi s-au făcut daruri!

Părintele Steihardt mai spunea: „Cred că oricare om a cunoscut în viaţă momente de slăbiciune, de cedare, de abjecţie, dar nu după asemenea momente trebuie să fim judecaţi, ci după mementele în care am fost în stare să ne ridicăm la nivelul chemării”.
Să nu fim acri, posomorâţi. „Mă rog, a fi om nu-i uşor..”(p. 126)
Eu nu sunt cu nimic diferită faţă de tine cititorule.

Şi să-ţi mai spun ceva: Sufletul omenesc este acelaşi în fiecare dintre noi, cu doririle lui, cu zbaterile lui, cu nevoile lui. Lumea e una şi oamenii sunt pretutindeni la fel, cu virtuţile, neputinţele şi scăderile lor. Dar important e să nu ne lăsăm copleşiţi.

Părintele Steihardt ne îndeamnă să ne străduim să fim continuu bine dispuşi. Chiar dacă nu suntem bine dispuşi într-o zi, să ne facem bine dispuşi. Dar nu în culmea voioşiei. E şi aici un pericol. Dar nici pioşi din cale-afară. Obosim pe cei din jur şi miroase a teatru. Trebuie să fim foarte naturali. Să ai un momenmt de supărare, e normal. Şi creştinul e om. Dar să nu treacă ziua aşa bosumflat. Un creştin adevărat e liniştit şi fericit. Domnul ne cere să fim bucuroşi, precum Sf. Serafim, care întâmpina pe toţi cu salutul „Hristos a înviat, bucuria mea!”.

Avem acelaşi suflet omenesc şi totuşi suntem atât de diferiţi, suntem unici şi vedem lumea cu alţi ochi. Să îndrăzneşti să-l întrebi pe cel de lângă tine cu sfiasla poetului: „prietene, cum e albastrul tău?

În cărţile ce le-am scris îţi vorbesc despre cum e albastrul meu. Citeşte-le şi recomandă-le celor apropiaţi.

Lectura unei cărţi îţi dă posibilitatea să simţi bătăile altei inimi şi-ţi mijloceşte pătrunderea unei alte gândiri decât a ta.

Femeia a fost creată să ajute bărbatul

E nevoie să descoperim bucuria slujirii aproapelui, fie că eşti la catedră, fie că eşti la cabinet, sau în spital, sau în bucătărie.
Viaţa este prea scurtă, la cât avem de lucru pentru oameni, pentru semeni!

Când slujim, să nu aşteptăm altă plată decât conştiinţa că facem ceea ce suntem datori, şi că suntem slujitoare netrebnice, că împlinim voia Creatorului nostru cu bucurie. Pentru asta am fost create, ca să slujim!

Dar să ştii că nu numai căsătorită te poţi împlini. Sunt atâtea exemple de sfinte femei care au slujit în diferite roluri cu bucurie. Întreabă-L pe Domnul despre misiunea ta.

Foc am venit să arunc pe pământ!

Dragii mei

Daţi-mi voie să vă împărtăşesc cele ce am primit azi la Biserică, ca bucuria mea să fie deplină. Astăzi, s-a citit o Evanghelie pe care am auzit-o de multe ori, dar Părintele meu ne-a dezvăluit un înţeles nou, nemaintâlnit până acum.

Pentru ca să înţelegeţi desăvârşit, vă transcriu aici Evanghelia zilei şi apoi cuvântul Părintelui nostru Vasile Mihoc, de la finalul Sfintei Liturghii, încheiind cu o meditaţie personală:

Zis-a Domnul:

„Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei. Şi zicea mulţimilor: Când vedeţi un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceţi că vine ploaie mare; şi aşa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceţi că va fi arşiţă, şi aşa este. Făţarnicilor! Faţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiţi? De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător, dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. Zic ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban”.

La sfârşit Părintele meu a spus:
Evanghelia de astăzi de la Luca capitolul 12 îi nedumereşte pe unii.
Mântuitorul spune în această Evanghelie: „Foc am venit să arunc pe pământ”, referindu-se la focul Duhului Sfânt. Un foc curăţitor, dar care este şi un foc al judecăţii.

Dar Mântuitorul adaugă: „Trebuie însă să mă botez cu un botez şi sunt nerăbdător să primesc acest botez. Se referă la botezul morţii Sale pe cruce. Focul Duhului Sfânt este aprins pe pământ, este aruncat pe pământ, ca rod al jertfei Mântuitorului de pe cruce. Şi acest foc nu aduce pace în sens lumesc, de aceea Mântuitorul spune mai departe,”că n-am venit să aduc pace pe pământ”. Nu o pace a păcatului, o pace a lumii, o pace a îngăduinţei celui rău.

Vedeţi, astăzi, se propovăduieşte o astfel de pace. O pace în care toate să aibă loc, toate necurăţiile, toate păcatele, toţi au loc, toţi sunt buni. Dar Mântuitorul spune că a venit să aducă război, război împotriva păcatului, un război care îi împarte pe oameni, chiar şi pe casnici. Că spune Mântuitorul mai departe: „se va dezbina tatăl împotriva fiului..”, deci chiar în familii apare această luptă odată ce s-a aprins focul acesta al Duhului Sfânt care nu poate suferi păcatul, care exercită această judecată asupra păcatului. Mântuitorul spune în Evanghelia de la Ioan că „Duhul Sfânt va vădi lumea de păcat şi de judecată; de nedreptate şi de judecată”.

Asta face Duhul Sfânt. El este foc şi lumină şi această lumină arată răul aşa cum este el, în toată hidoşenia lui. Şi atunci apare lupta. Despre asta vorbeşte Mântuitorul aici. Vorbeşte în cuvinte foarte tari, despre jertfa Lui şi despre roadele jertfei Lui, care înseamnă această luptă împotriva păcatului pentru curăţia lumii, pentru înnoirea lumii.

Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu. Fără această curăţire a lumii prin această luptă pe care credincioşii trebuie s-o ducă prin puterea Duhului Sfânt, nu există Împărăţie a lui Dumnezeu în sensul biblic al cuvântului”.

Dragii mei

În timp ce îl ascultam pe Părintele, mi-a venit un gând: există oameni care înţeleg greşit acest foc şi această luptă despre care se vorbeşte aici. Eu însămi am înţeles greşit. Unii cred că sunt chemaţi să lupte cu lumea, cu oamenii lumii şi să-i anatematizeze… şi de aici tot felul de agitaţii şi mişcări în afară, gen cipuri sau alte chestii.., neîngrijindu-se de propriile păcate şi vicii. Dar Mântuitorul se referă aici în primul rand la lupta pe care e nevoie s-o ducem permanent cu noi. Nu avem treabă cu lumea, ea îşi are cursul ei, nu putem schimba lumea, ci putem să ne schimbăm pe noi, fiecare, câte unul pe rând. Putem să nu permitem lumii să ne stăpânească în inimă prin lucrurile ei, aceasta e ocupaţia principală, nu să ne agităm pentru lucruri exterioare. Atâta vreme când în biserică e Sfânta Liturghie şi tu dai mesaje de refuzare carduri, a cui lucrare e aceasta…?

Dragilor,
să ne unim cu Lumina şi întunericul nu ne va cuprinde!
Dar dacă ne risipim în afară, de unde energie pentru lucrul din interior?
Să ne umplem de lumină şi întunericul nu va avea loc, va fugi. Nu-i nevoie să ne luptăm cu el, căci oricum e mai bine pus la punct cu lupta decât noi.

Să ne apropiem de Doamne şi răul va fugi. Nu zice oare Apostolul: Cine ne va despărţi pe noi de Hristos? … Şi eu adaug: oare cardurile?..Nu, ci propriile patimi.

Doamne miluieşte-ne şi fă-ne lumină! Aprinde Tu acest foc şi arde spinii tuturor fărădelegilor mele!
Fiţi binecuvântaţi, dragilor!