Arhive etichetă: moartea ca incununare

Trăind sănătos, murim frumos!

Dragii mei dragi,

de-a lungul anilor, am avut binecuvântarea să cunosc oameni minunaţi şi sunt extrem de recunoscătoare pentru aceasta! Printre cunoscuţii mei, se numără şi doi bătrânei minunaţi mutați de câțiva ani în cartierul nostru.

Aceștia m-au cucerit din prima, de când au venit prima dată în biserica noastră. Îmi era mai mare dragul să-i privesc cum mergeau la bisericuţă sau se întorceau acasă tot ținându-se de mână. Când îi vedeam şi treceam pe lângă ei, mai glumeam uneori și le recitam versurile lui Minulescu: „Un bătrân şi o bătrână, două jucării stricate, Merg ţinându-se de mână!”.

Şontâc, şotâc, moşulică al meu nu s-a lăsat de bisericuţă deloc, până într-o zi, când am văzut-o singură pe doamna, pe soția dânsului, şi am întrebat-o unde este domnul şi mi-a spus că nu mai poate veni, căci s-a îmbolnăvit…

A fost un timp greu pentru doamna. Din când în când, o mai vedeam la biserică, când avea cu cine să-l lase pe nenea. Ca un fulg, fugea la Doamne ca să ia putere să-şi ajute soţul până la sfârşit.

Am fost să-l vizităm. Fetiţelor le-a plăcut vizita, căci doamna întotdeuna ne servea cu câte ceva dulce preparat cu mânuţele ei minunate…

Prima dată, când am fost în vizită, am vorbit cu domnul mai multe. Avea pus aparatul auditiv şi mă auzea. L-am și înregistrat… Mi-a spus să continui scrisul şi lucrarea începută. Ultima dată când l-am vizitat, era foarte slăbit. Se stingea încet, încet…

L-am lăsat în cameră şi am ieşit puţin în grădină cu doamna şi am povestit un pic despre una, despre alta. E un adevărat ospăţ spiritual şi duhovnicesc împreună şederea cu doamna aceasta minunată! Cu dumneaei, pot să discut orice și, mai ales, despre alimentaţia sănătoasă. E o bătrânică cultă, foarte citită și sociabilă, iubitoare, răbdătoare. Ce mai, mi-e dragă tare mult!

La plecare, ne-a umplut o plasă de salată verde din grădiniţa ei. Asta era pe la începutul lui iulie cred…

Zilele s-au scurs în ritmul lor.  Zilnic treceam pe sub geamul camerei unde domnul îşi trăia cele din urmă zile… Aşteptam să văd semnalul, eşarfa neagră, că a plecat la poartă.

A trecut o vreme și nu o mai văzusem pe doamna, căci în duminicile acelea am tot fost în alte părţi la slujbă, dar azi dimineaţă, când ne-am întors de la Sfânta Liturghie, am sunat la poartă ca să văd ce mai face.

Ca de obicei, doamna a deschis geamul… Era îmbrăcată într-un tricou negru… Am tresărit…

  • „Bună dimineaţa! Ce mai faceţi? Nu v-am mai văzut demult”.
  • „Ei, ce să fac…, dar aţi fost plecaţi din oraş?”.
  • „Nu…”.
  • „Păi, soţul… a trecut la cele veşnice…”.
  • „Ei …şi nu am văzut niciun semn… „.
  • „Păi, l-am privegheat la capelă… „
  • „Aha… Şi cum sunteţi? V-aţi refăcut? V-aţi odihnit?”
  • „Ei, eu şi aşa am insomnii….. Şi apoi, după mai bine de jumătate de veac petrecut împreună…, îmi lipseşte… El mă ţinea mereu de mână…, îmi spunea că mă iubeşte… Aşa era el…”
  • „Cum a murit?”
  • „Eram lângă el când a murit… A murit frumos…!”
  • „Mă bucur că l-am cunoscut şi că am înregistrat o parte din ultima mea discuţie cu dumnealui… Trăind sănătos, trăind cu Domnul, murim frumos! Dumnezeu să-l odihnească! Vă lăsăm cu bine. Sărut’ mâna”.
  • „Ei, da ia staţi… să le dau câte-o banană la fete … Dar oare aveţi în casă pepene…?”
  • „Nu…, am terminat alaltă ieri proviziile şi cum ieri, a fost sărbătoare, n-am mai fost la cumpărături…”

Am primit cu bucurie darurile… Să fie spre pomenirea lui! Îmi voi aminti mereu chipul senin şi vocea lui calmă. Domnul să-l odihnească în sălaşul cel de sus.

Fericit eşti, bătrânelul meu drag, că ai trăit sănătos şi ai murit frumos, având-o mereu lângă tine pe credincioasa ta soţie!

Dar oare eu voi avea pe cineva lângă mine la marea trecere???

A fost bunuţ pepenele… şi ne-a căzut tare bine…

Bogdaproste!