Mulţumiri la ceas aniversar * Partea I
Dragilor
Iată-mă cu mila şi cu îndurările lui Dumnezeu la ceas aniversar: 38 de ani…
Pregătirile aniversării au început, desigur, după rânduială, de cu seara…
Şi au continuat dis-de-dimineaţă, începând cu ora 6…
Întinsă pe spate, când încă genele nu voiau să se deschidă…, am început a mă gândi la minunea apariţiei mele pe acest pământ…
Dintr-o dată au dat năvală valuri, valuri de amintiri şi trăiri. Nu ştiam asupra căruia să zăbovesc şi nu ştiam cum să mă împart între a rămâne întru mine, în retragere şi meditaţie sau a mă ridica şi a mă lipi de cei dragi ai mei de lângă mine: soţiorul meu, minunea mea, copilaşii mei minunile mele …. ???
Nu am putut să mă adun în spre ceva anume, ci le-am primit pe toate de-a valma: şi amintirea mamei mele, a naşterii mele „vijelioase”, şi îmbrăţişările şi sărutările minunilor mele, soţiorul şi copilaşii, şi entuziasmul meu şi trăirile toate…… toate, toate într-o clipă de maximă concentraţie…
Cei 38 de ani, încărcaţi cu atâtea şi atâtea trăiri, s-au derulat prin faţa ochilor într-o clipită, învăluind momentul prezent şi intensificându-i valoarea…
Sufletu-mi se umplu dintr-o dată de bucurie şi dădea pe de lături … Îmi venea să sar şi să tot zic: mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc…. Valuri, valuri de bucurie, amestecate cu mult entuziasm, îmi copleşeau biata mea inimă mărginită…
Şi am zis:
„Doamne, ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe edânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el”. (Psalmul 8, 4-5)
Apoi, ne-am înbrăcat repejor – eu şi fetiţele mici -, am înşfăcat plasele cu prinoase şi am alergat spre Doamne…
Îmi scăpărau picioarele, astfel încât fetiţele au fost nevoite să alege pe lângă mine…
Ajungem cu darul lui Dumnezeu mai înainte de binecuvântarea de început a Sfintei Liturghii. Sufletu-mi vibra … Atâta emoţie… nu mi s-a întâmplat să mai am în biserică de nu-mi aduc aminte… Azi e o zi specială… 38 – 3 şi 8 se întâlnesc acum…Treimea, Care m-a zidit pentru veşnicie.
Am cumpărat o prescură apoi, încep să scriu pomelnicele… Mămăruţele se agită în juru-mi. Mă aplec la urechiuşile lor şi le zic: „Mergeţi la locul nostru, până eu scriu pomelnicele”.
Încep să scriu pomelnicul la vii. Şi scriu, şi scriu.., gândindu-mă la toţi cei dragi ai mei care nu sunt lângă mine….: Părintele Vasile (duhovnicul meu, pe care azi nu l-am găsit la bisericuţă), măicuţa mea, Siluana…, soţiorul meu, Nicolae, fetiţa mea cea mare, Steliana mea, care are azi examen…. şi toţi ceilalţi la rând. Şi scriu, şi scriu şi, la un moment dat, observ că i-am scris şi pe cei adormiţi în continuarea şirului celor vii… Interesant! Interesant! Timpul dispăruse şi era un prezent lărgit… erau toţi vii, erau toţi în mine….şi sângele îmi vibra în vene … Şi mama era atât de prezentă… şi tata la fel şi bunica …. şi toţi ai mei, vii şi adormiţi, erau în mine, în sufletul meu, în inima mea care se lărgise atât de mult!
În timp ce se cânta troparul sfintei mele ocrotitoare, sfintei muceniţe Agripina, sfânta prăznuită azi, m-am dus fuguţa să dau pomelnicele cu prescura să fie pomenite în sfântul altar.
Apoi, imediat se auzi:
Binecuvântată este Împărăţia… (A început Sfânta Liturghie şi cerul s-a deschis).
Spunem cu toţii: Aaamin.
Mă aşez cu fetele la locul meu drag, unde stau de obicei la slujbele de peste săptămână, acolo, între stranele din partea dreaptă a naosului bisericii, în faţa icoanei Deisis, în faţa Domnului Hristos, Care stă pe scaun şi de-o parte şi de alta avându-i pe Maica Sa şi pe Sfântul Ioan Botezătorul.
O icoană asemănătoare cu aceasta…
Când va rândui Domnul, o să-i fac o fotografie si la icoana de la noi din biserică.
Le adun pe fete lângă mine şi le spun încetişor: „Fetiţele mele, a început Sfânta Liturghie, cântăm dimpreună cu strana…”.
„Doamne miluieşte…”
Ectenia mare curge lin…
Simt tot valuri de entuziasm. Fetiţele răspund la starea-mi prea plină de trăiri şi se foiesc…
Le zic: „Liniştiţi-vă, cântăm….!”. Ele se foiesc şi mai mult şi îmi dau seama că e nevoie să zic: „Doamne, mai ho, cu atâta bucurie, că nu mai pot duce…., linişteşte-mă …!”.
Între timp, apare Steli meu minunat, dulceaţa mea de fetiţă, dodoloţul lu’ mami scump. Se închină frumos pe la sfintele icoane şi apoi vine şi mă îmbrăţişează… Asta mă copleşeşte de tot..
La strană începe citirea Apostolului.
O întreb pe Steli dacă vrea să ia o binecuvântare de la Părintele pentru a merge în pace la examen. Acceptă. Mergem în linişte şi îi spunem crâsnicului (paraclisierului – domnului care-l ajută pe părintele la slujbe) să-l întrebe pe părintele dacă poate să vină s-o binecuvinteze pe Steliana, că merge la examen. Părintele vine şi îi face o scurtă rugăciune şi o binecuvintează. Între timp, mămăruţele au venit şi ele lângă mine, ca scaiul, nu cumva să primească ceva în plus sora lor cea mare. Îi mulţumesc părintelui pentru binecuvântarea dată Stelianei şi îl rog să ne binecuvinteze şi pe noi pentru împărtăşire. Părintele ne binecuvintează şi pe noi şi apoi, în linişte desăvârşită, mergem la locurile noastre.
Mai stăm un pic şi apoi, se citeşte Sfânta Evanghelie:
Matei 11, 16-20:
„Cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei. Atunci, a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit”.
Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!
Apoi, Sfânta Liturghie curge lin mai departe
Vin la rând ecteniile şi rugăciunile
Ectenia cererii stăruitoare
Părintele: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem. †
Strana – şi noi cu ea: Doamne miluieşte.
–––––
Părintele: Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu enoriaşi (…).
Apoi părintele începe rugăciunile pentru diferite cereri ale credincioşilor:
„Ca nişte robi nevrednici, cu frică şi cu cutremur mulţumind milostivirii Tale, Mântuitorule şi Stăpânule al nostru, Doamne, pentru binefacerile Tale, pe care cu îmbelşugare le-ai vărsat asupra robilor Tăi
(iar eu zic în gând: „Îţi muţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să ajung şi azi la Sfânta Liturghie… şi dintr-o dată îmi aud numele, căci părintele a continuat rugăciunea şi mi-a pomenit numele)
şi asupra roabei Tale, Doina, cădem înaintea Ta, şi ca unui Dumnezeu Îţi aducem doxologie şi cu umilinţă strigăm: izbăveşte din toate nevoile pe robii Tăi, şi ca un milostiv plineşte totdeauna dorinţele noastre ale tuturor. Cu deadinsul ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Precum ai ascultat cu milostivire rugăciunile robilor Tăi, Doamne, şi le-ai arătat lor marea Ta iubire de oameni, aşa şi de acum înainte, netrecându-i cu vederea, împlineşte, spre slava Ta, toate bunele dorinţe ale credincioşilor robilor Tăi, şi arată spre noi, spre toţi, mila Ta cea bogată, trecând cu vederea greşealele noastre. Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Zicem cu toţii: Doamne miluieşte
Părintele: Ca nişte tămâie cu bun miros şi ca o ardere de tot grasă, bineprimită să fie, întru tot Bunule Stăpâne, această mulţumire a noastră înaintea slavei Tale, şi trimite totdeauna, ca un îndurat, robilor Tăi, mila Ta cea bogată şi îndurările Tale şi izbăveşte pe robii Tăi de toate meşteşugirile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, pe ei, Biserica Ta cea sfântă, oraşul acesta şi pe tot poporul Tău şi dăruieşte tuturor sănătate, lungime de zile şi sporire întru toate faptele cele bune.
Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi degrab ne miluieşte.
Zicem cu toţii: Doamne miluieşte
Părintele: Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor şi a toată milostivirea, a Cărui milă este nemăsurată şi iubire de oameni adânc neajunsă, la a Ta slavă căzând, cu frică şi cu cutremur, ca nişte robi netrebnici, cu umilinţă aducem acum mulţumire bunătăţii Tale, pentru binefacerile ce au fost asupra robilor Tăi şi asupra roabei Tale, Doina; şi ca pe Domnul, Stăpânul şi Binefăcătorul, Te slăvim, Îţi cântăm şi Te lăudăm. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, mulţumim, rugând cu umilinţă nemăsurata şi nespusa Ta milostivire, ca precum ai binevoit a primi acum rugăciunile robilor Tăi şi cu milostivire i-ai învrednicit a li se împlini cererile, aşa şi de acum înainte învredniceşte-i a spori întru dreapta credinţă, în dragostea cea către Tine şi cea către aproapele şi întru toate faptele cele bune şi a dobândi ale Tale binefaceri, împreună cu toţi credincioşii Tăi. Mântuieşte-i de toată reaua întâmplare, dăruindu-le pace şi linişte. Şi ne învredniceşte pe toţi, totdeauna a grăi şi a cânta Ţie şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, Dumnezeului celui slăvit întru o fiinţă. Slavă Ţie, Dumnezeului nostru, Dătătorului nostru de bine, în vecii vecilor. Amin.
––-
Ectenia pentru pomenirea morţilor
–-
Rugăciunea întâi pentru credincioşi
Părintele: „Mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeul Puterilor, Care ne-ai învrednicit pe noi a sta şi acum înaintea sfântului Tău jertfelnic şi a cădea la îndurările Tale, pentru păcatele noastre şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului. Primeşte Dumnezeule, rugăciunea noastră; fă-ne să fim vrednici a-Ţi aduce rugăciuni, cereri şi jertfe fără de sânge pentru tot poporul Tău; şi ne învredniceşte pe noi, pe care ne-ai pus întru această slujbă a Ta, cu puterea Duhului Tău celui Sfânt, ca fără de osândă şi fără de sminteală, întru mărturia curată a cugetului nostru, să Te chemăm pe Tine în toată vremea şi în tot locul şi, auzindu-ne pe noi, milostiv să ne fii nouă, întru mulţimea bunătăţii Tale”.
–
Rugăciunea a doua pentru credincioşi
Părintele: „Iarăşi şi de multe ori cădem la Tine şi ne rugăm Ţie, Bunule şi Iubitorule de oameni, ca privind spre rugăciunea noastră, să curăţeşti sufletele şi trupurile noastre de toată necurăţia trupului şi a duhului şi să ne dai nouă să stăm nevinovaţi şi fără de osândă înaintea sfântului Tău jertfelnic . Şi dăruieşte, Dumnezeule, şi celor ce se roagă împreună cu noi spor în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea cea duhov nicească. Dă lor să-Ţi slujească totdeauna cu frică şi cu dragoste şi întru nevinovăţie şi fără osândă să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine şi să se învrednicească de cereasca Ta împărăţie.
Cântarea Heruvicului:
„Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm….”
Întind mâinile şi îi spun lui Doamne rapid cererile din ziua de azi…, grijile zilei…, care nu-mi veneau în minte prea multe , ci am zis Doamne dă-mi să fiu astăzi martora bucuriei Tale!
Ieşirea cu Cinstitele Daruri
Părintele: Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
–
Rostim cu toţii Simbolul credinţei (Crezul)
––
Părintele: „Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor.
––
Părintele: Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău.
Noi toţi: Amin.
Părintele: Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău.
Noi toţi: Amin.
Părintele: Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt.
Noi toţi: Amin. Amin. Amin.
Părintele: Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă.
Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească pentru cei adormiţi întru credinţă: strămoşi, părinţi, patriarhi, prooroci, apostoli, propovăduitori, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, pustnici şi pentru tot sufletul cel drept, care s-a săvârşit întru credinţă.
Apoi părintele zice mai departe: Mai ales pentru Preasfânta, curata, prea binecuvântata, mărita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria:
Cântăm cu strana: Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu
Părintele spune apoi Rugăciunea de dinaintea Rugăciunii Domneşti:
Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta: Învredniceşte-ne să ne împărtăşim cu cuget curat, cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestor sfinte şi duhovniceşti mese, spre lăsarea păcatelor, spre iertarea greşelilor spre împărtăşirea cu Sfântul Duh, spre moştenirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată, sau spre osândă. Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, şi a zice:
Rostim cu toţii Tatăl nostru (Rugăciunea Domnească)
Apoi, părintele se roagă în taină:
„Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locaşul Tău şi de pe scaunul slavei împărăţiei Tale şi vino ca să ne sfinţeşti pe noi, Cel ce sus împreună cu Tatăl şezi şi aici în chip nevăzut, împreună cu noi eşti. Şi ne învredniceşte, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge şi prin noi la tot poporul”.
Ne închinăm, dimpreună cu preotul, de trei ori şi zicem:
„Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte”.
Apoi părintele zice cu glas mare: …Sfintele, sfinţilor.
Strana: Unul Sfânt, unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.
Părintele rosteşte tare Rugăciunile dinaintea Împărtăşaniei:
Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că Acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi Acesta este însuşi Scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă. Şi mă învredniceşte, fără osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin.
Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi, Taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda, ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, în împărăţia Ta.
Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului.
Împărtăşirea preotului. La strană se citeşte Rugăciunea a şaptea pentru primirea Sfântei Împărtăşanii
Apoi Părintele spune: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi.
(iar eu rostesc în taină, imitând diaconul, „Iată, vin la nemuritorul Împărat”)
Apoi zic cu strana: Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă!
Părintele: Se împărtăşeşte roaba lui Dumnezeu (Rafaela, apoi, Pantelimona, apoi, Doina …apoi Maria, apoi, Elena… apoi alte credincioase N, N, N, N) cu Cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor lui şi spre viaţa de veci.
În timpul împărtăşirii credincioşilor, strana cântă: Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi. Aliluia, aliluia, aliuluia!
După ce ne-am împărtăşit Părintele a spus: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta.
Şi noi dimpreună cu strana: Am văzut lumina cea adevărată, am pri mit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închi nându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.
Părintele rosteşte Rugăciunea de mulţumire:
„Trupul Tau cel sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viaţa de veci, şi Sângele Tău cel scump, spre iertarea pacatelor. Şi să-mi fie mie Euharistia aceasta spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie. Şi la înfricoşătoarea şi a doua venire a Ta, învredniceşte-mă pe mine păcătosul să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin”.
Şi uneori o adaugă şi pe aceasta:
„Mulţumim Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oa meni, Dătătorule de bine al sufletelor noastre, că şi în ziua de acum ne-ai învrednicit pe noi de cereştile şi nemuritoarele Tale Taine. Îndreptează calea noastră, întăreşte-ne pe noi, pe toţi, întru frica Ta; păzeşte viaţa noas tră, întăreşte paşii noştri, pentru rugă ciunile şi mijlocirile măritei Născătoarei de Dum nezeu şi pururea Fecioarei Maria şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi”.
Strana şi noi cu ea: Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să lăudăm mărirea Ta; că ne-ai învrednicit pe noi să ne împărtăşim cu sfintele, dumnezeieştile, nemuritoarele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine. Întăreşte-ne pe noi întru sfinţenia Ta, toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta. Aliluia, aliluia, aliluia!
Rugăciunea amvonului
Şi apoi Rugăciunea de sfinţire a colivei şi prinoaselor aduse
(azi am adus un tortuleţ de tapioca cu vişine şi biscuiţi)
„Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău şi ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre desfătarea şi hrana noastră; Care pe cei trei tineri şi pe Daniil, care erau în Babilon, fiind hrăniţi cu seminţe, i-ai arătat mai frumoşi decât pe cei hrăniţi cu multe desfătări; Însuţi, întru tot Bunule Împărate şi aceste seminţe, cu multe feluri de roade, le binecuvintează şi sfinţeşte pe cei ce vor gusta dintr-însele, căci acestea spre slava Ta şi spre cinstirea sfântei muceniţe Agripina s-au pus înaintea Ta de robii Tăi (Doina, N, S, P, R), încă şi spre pomenirea celor ce s-au săvârşit întru dreapta credinţă. Şi dăruieşte, Bunule, celor ce au înfrumuseţat acestea şi celor ce săvârşesc pomenirea (Doina, N, S, P, R), toate cererile cele către mântuire şi desfătarea bunătăţilor Tale cele veşnice. Pentru rugăciunile Preacuratei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria şi cu ale sfintei muceniţe Agriăpina, a cărei pomenire săvârşim, şi cu ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti Cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.
Binecuvântarea de la sfârşitul Sfintei Liturghii
Părintele: Binecuvântarea Domnului peste voi toţi cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Noi toţi: Amin.
Otpustul (încheierea slujbei)
Miruirea credincioşilor
În timp ce miruia, părintele a spus celor prezenţi că astăzi eu (doamna Doina) împlinesc 38 de ani şi i-a îndemnat să-mi cânte La mulţi ani...
A fost o mare surpriză aceasta şi pomenirea la rugăciunile de mulţumire!
Să ne trăiţi, Părinte Ioan!
Am fugit repede în spate, în pronaos, unde am pregătit fiecăruia o farfuriuţă cu o bucăţică de tort.
Eram atât de emoţionată şi fetiţele se agitau şi ele pe lângă mine….
Slavă lui Dumnezeu pentru această binecuvântare!!!
A început sezonul căpşunelor româneşti
Dragilor
astăzi am cumpărat primele căpşune româneşti.
Scumpuţe, 7-8 lei/kg…., însă foarte bune şi aromate! De luni, cred că o să mai scadă preţurile, căci vor veni mai mulţi vânzători şi sper să putem să ne permitem să facem o cură de căpşune, măcar o săptămână….
Joi, m-am întânit cu o cunoştinţă, care venea din piaţă cu o lădiţă de căpşune, şi mi-a spus că le-a luat cu 4 lei. Dar ce-i drept erau aşa miculuţe, numai bune pentru dulceaţă. Dar euvreau să le mănânc așa, nu mă îndur să stric bunătate de fructe pe dulceţuri. O să cumpărăm să mâncăm aşa proaspete. Atunci, simţi adevărata sevă a pământului! Dulceţurile sunt doar nişte mofturi. Nu zic că nu-mi plac, dar chiar că nu se merită să pui o tonă de zahăr şi să-i dai un gust… Mănâncă, domnule, acolo un kg de căpşune, cum am mâncat eu astăzi, războindu-mă cu mezinuca, care să apuce pe cea mai mare şi mai coaptă, şi atunci să vezi desfătare adevărată. Te tot lingi pe degete şi spui: „No, ce m-am astâmpărat! Mulţumesc, Doamne!!!!”.
Cum poate fi mulţumirea o formă de pocăinţă
Dragilor
demult am citit o povestioară despre pocăinţă care mi-a rămas în minte pentru că „stilul” prezentat în ea mi se potrivea felului meu de a fi. Zilele trecute, citind povestea de seară copilaşilor, am dat din nou peste această povestire şi am dorit să v-o pun la inimă.
Mai demult eu aveam aşa o gândire că numai dacă te căieşti cu lacrimi multe şi amare, domnul îţi iartă păcatele cele mari. Şi mă străduiam şi eu să vărs lacrimi, dar nu reuşeam de fiecare dată, în schimb de greşit? Greşeam mereu.
Şi am mai citit undeva că e nevoie să facem pocăinţă mere, pentru că mereu greşit, dar cum să tot plâng, dacă nu pot? Şi apoi mai aveam o problemă, după ce plângeam „de mama focului”, mă dureau ochii şi în ziua aceea nu-i mai puteam folosi la citit.
Dar această povestioară mi-a adus o altă perspectivă asupra pocăinţei şi de atunci, cu mila Domnului, mă străduiesc să fac pocăinţă, adică să-mi schimb mintea, să mă rup din mrejele nemulţumirii şi a altor rele şi să petrec întru mulţumire şi recunoştintă că doamne al meu, chiar dacă faptele mele zilnice nu sunt pe măsura chemării mele de creştin, să-i mulţumesc Domnului seara că nu m-a trăsnit şi dimineaţa că m-am trezit vie şi nu moartă…
Această povestioară mai este interesantă şi pentru faptul că prezintă pocăinţa ca fiind o lucrare care poate fi făcută într-un mod cât se poate de natural, potrivit fiecărui temperament. Aceasta cred că vrea să spună încheierea ei.
Am observat că starea de mulţumire şi bucurie îmi aduce mult mai multe foloase: un tonus bun, o minte luminată şi încredere multă în Dumnezeu Care ne primeşte în braţele sale în clipa când ne rupem de păcat.
Povestioara se află scrisă în cartea numită Pateric, unde sunt cuprinse tot felul de povestioare din vieţile călugărilor şi pustnicilor dar şi în cartea Proloagele pe luna aprilie din ziua a 15-a.
Iată povestioara:
Doi frați dintr-o mânăstire, fiind foarte tulburați și biruiți de războiul și de pofta desfrânării și, neputând ei să mai sufere acel foc și război în trupul lor, s-au sfătuit amândoi și, ieșind din mânăstire, s-au dus la țară, într-un sat și s-au însurat și trăiau cu femeile lor, aproape unul de altul. Iar după câtăva vreme, a început să le vină urâciune amândurora și simțire și cunoștință și căință și umilință, în inimile lor. Și, așa, au început, iarăși, amândoi a se sfătui, zicând:
„Frate, ce am câștigat? Și ce folos am dobândit noi că ne-am supus spurcatei pofte și patimii trupești și am lepădat sfântul chip îngeresc și am venit întru această viață? Deci, frate, să lăsăm femeile și să mergem, iarăși, în pustie, să ne pocăim. Și Dumnezeu, văzând pocăința noastră Își va face milă de noi și ne va ierta, precum și pe alți mulți păcătoși, câți s-au pocăit, i-a iertat și i-a miluit.”
Acestea sfătuindu-se și învoindu-se amândoi, s-au tăinuit de femeile lorși, lăsându-le pe ele, au venit în pustie, la mănăstirea, din care ieșiseră. Și, căzând cu umilință la picioarele părintelui lor, l-au rugat pe dânsul, ca să-i primească pe ei, mărturisindu-și căderea și păcatul lor.
Iar părintele, văzând căința și umilința lor, făcându-i-se milă de dânșii, i-a primit pe ei și le-a dat lor canon de pocăință și iertare: a poruncit iconomului său să-i pună pe ei într-un loc deosebit un an întreg și să le dea mâncare și băutură, pâine și apă, la amândoi, întocmai.
Iar dacă s-a împlinit anul canonului lor, a poruncit părintele și i-a adus la el.
Și unul era galben la față și uscat, ca un mort, iar celălalt era vesel și luminat la față, ca și cum ar fi fost la o mare desfătare, de care mult se minunau, fiindcă pâine și apă li se dăduse amândurora, întocmai.
Și au întrebat pe acela galben și uscat la față, să spună cum trăia și ce făcea și ce gânduri îl luptau pe el. Iar el, le spunea lor, zicând: „Eu, fraților, alte gânduri nu aveam, fără numai mă gândeam la răutatea faptelor mele, pe care le-am făcut și la veşnicile chinuri și de frica acelora mi s-a lipit pielea de oasele mele.”
După aceea, au întrebat și pe celălalt, zicând: „Dar tu ce gândeai?”. Răspuns-a lor și acela, zicând: „Eu alta nu gândeam, fără numai mulțumeam și slăveam pe Dumnezeu, că m-a miluit și m-a scos din viața, care nu era pentru mine, și m-a izbăvit de robia lumească și de chinurile veșnice și, iarăși, m-a adus în viața și în cinul îngeresc.”.
Și au cunoscut părinții că amândoi, întocmai, au făcut pocăință către Dumnezeu, fiecare după sufletul său și așa s-au mântuit.
Prima zi fără pretenţii
Dragilor
vă spuneam ieri că mi-am propus, cu ajutorul lui Dumnezeu, să exersez săptămâna aceasta să mă lepăd de pretenţii. Uşor de zis, dar dificil de realizat. Obiceiurile mai puţin favorabile par că se înscriu în celulele mele mult mai repede decât cele benefice!
Ieri, am pregătit toate, ca să fac chifle din făină integrală. Le-am pregătit pe rând. Intenţionam să o rog pe mijlocia să-mi aleagă grâul pentru făină, dar mi-am amintit că ultima dată m-am umplut de un car de nervi, deoarece n-a avut chef şi mi-a şi împrăştiat numai grâu pe jos. Aşa că am renunţat. Da, dar mi-am zis: „Dacă n-o pun acum să lucreze, cum va învăţa s-o facă pe viitor?”. „Şi asta e drept, dar acum are şi ea o zi liberă şi şi-a manifestat dorinţa de a-şi face temele de vacanţă şi atunci consider că e mai benefic să-i respect alegerile, şcoala fiind meseria ei principală”.
Bun! Am ales eu repede grâul. Între timp am făcut făina de secară, având secara aleasă de ultima dată când am ales cu fetele. Am pregătit făinurile pentru chifle, făina de secară, de grâu şi puţină de porumb. Apoi am făcut plămada din puţină drojdie proaspătă, 3 curmale zdrobite într-o cănă cu apă călduţă şi făină cât să fac un aluăţel molcuţ. Am lăsat plămada la dospit vreo 3-4 ore. După ce am adus-o pe mezinuca de la grădiniţă, am frământat. Apoi mi-am văzut de alte treburi.
Se făcu deja ora 16 şi trebuia să fugim la sfânta liturghie a darurilor mai înainte sfinţite, dar mijlocia îmi spune: „Mami, dar cu aluatul ce faci, că s-a umplut ligheanul?”.
Ups!, uitasem de aluat. Măi, ce să fac? Primul impuls a fost să fac repede chiflele şi să i le duc mamei soacre să le coacă, mama stând cu noi pe curte, dar mi-am adus aminte că mi-a sugerat de câteva ori că treaba asta o prea solicită, ea fiind în cărucior. Dar cu toate acestea, m-am revoltat: că ce i-o fi greu să scoată o tavă din cuptor şi să pună alta? Am căutat totuşi s-o înţeleg, dar nu puteam. Mă gândeam că sunt zile în care face tot felul de chestii la cuptor. De pildă, sâmbătă a copt plăcintă cu mere, sau alte chestii. Dar le face când are ea dispoziţie şi le face cum vrea ea, din făină albă şi din zahăr şi din alte ingrediente plăcute, nu cum fac eu.
Îmi era parcă ciudă, dar m-am gândit: „Oare nu fac şi eu la fel? De ce să pretind să-mi facă ce vreau, doar aşa ca să mă ajute pe mine? Dacă ei nu-i place sau îi este greu, şi într-adevăr îi este greu, sărmanei, să se aplece din cărucior, eu trebuie să respect aceasta. Oare nu şi mie îmi place să fac când am chef şi cum vreau? Nici mie nu mi-ar plăcea să-mi dicteze cineva cum şi ce să fac”. Cu gândurile acestea am ieşit din casă, lăsând aluatul încă două ore, până ce mă voi întoarce de la biserică, renunţând la utrenie şi stând numai la sfânta liturghie.
Dar când coboram pe scări, m-am uitat să văd dacă mama este în bucătărie, cu gând ca, totuşi, să încerc s-o întreb dacă nu cumva poate să mă ajute, dar văzând-o, am avut aşa o pornire neclară de nuştiu ce exact. De revoltă? De ciudă că nu mă poate ajuta? Nu ştiu exact, dar ştiu că în clipa aceia m-a pornit o durere de frunte care m-a ţinut până ce m-am băgat în pat seara.
Am plecat la biserică dar, desigur, durerea de cap mă sâcâia şi apoi … gândurile la mama mă năcăjeau şi ele aşa de tare … Şi atunci m-am apucat să mă rog pentru mama, să spun „Doamne binecuvinteaz-o pe mama soacră şi o miluieşte! Ajută-mă să accept această situaţie şi să-i fac faţă!”. Am repetat aşa de multe ori. Gândurile s-au dus, dar durerea de cap persista. Dar am încercat să n-o mai bag în seamă şi aşa s-a mai micşorat puţin.
După ce s-a terminat slujba, am venit acasă. Îmi era foame, dar am văzut ligheanul plin cu aluat. M-a apucat aşa o stare, n-aveam chef de el. aşa că am început să mănânc. Capul mă durea în continuare şi-mi venea să mă bag în pat. Mă trezisem pe la ora 2 dimineaţa şi acum parcă nu mai puteam. Dar ce să fac cu aluatul? În fine, am început să fac, aşa în silă, cu sforţare, chiflele şi le-am pus în cuptor. Starea aceea de diconfort mă apăsa şi-mi era tot mai greu. Doream să mă întind pe pat, dar mă gândeam că voi adormi şi chiflele mele vor rămâne făpră supraveghere. M-am gândit cum să mai rezist un pic, cum să mă sustrag din acea apăsare. Mezinuca, simţindu-mă că nu-mi este bine, a venit lângă mine. Atunci am chemat-o şi pe mijlocia şi le-am întrebat dacă nu doresc să le citesc o carte.
Am deschis dulăpiorul cu cărţile lor. Ochii mi s-au fixat pe o carte verzuie pe care mijlocia o primise demult cadou. Venise timpul s-o citim. Era povestea spiriduşului Bach şi a pritenilor săi, ariciul şi bursucii. Fetelor le-a plăcut ideea şi aşa am început să le citesc. La un moment dat firul poveştii a ajuns la capitolul despre gripa nemulţumirii…..Toată suflarea din poiană a fost cuprinsă de această boală: ciocârlia era prea neagră şi nu se mai suporta, Urechilă avea o coadă prea stufoasă…şi tot aşa fiecare îşi vedea tot defectele. Atunci Bach şi prietenii lui s-au gândit să le sară în ajutor acestor fiinţe suferinde de nemulţumire şi au alcătuit o simfonie, simfonia mulţumirii şi au mers în poiană şi au început s-o cânte: „mulţumesc pentru ziua aceasta cu soare, mulţumesc pentru prietenii mei…mulţumesc…mulţumesc….
Şi, pe nebăgare de seamă, povestea s-a sfârşit, s-a dus şi durerea mea de cap, s-au copt şi chiflele. Apoi copilaşii s-au băgat în pătucuri. Mezinuca a dorit să vin lângă ea şi aşa am adormit mulţumind că a mai trecut o zi, că am mai urcat o treaptă. Nici nu ştiu când m-am „tranferat” în patul meu şi iată-mă acum, pe la ora 4 dimineaţa, povestindu-vă şi domniilor voastre aventura din prima zi fără pretenţii.
Vă doresc o zi senină şi plină de mulţumire şi binecuvântare!
Doamne, ce lumină s-o făcut!
Dragilor
azi dimineaţă am avut o uimire înţelegătoare!
Şi iată cum:
Azi e ziua în care ni se ridică gunoiul. Aveam prin curte tot felul de chestii, plasticuri, cartoane, tot felul de mizerii. Unele erau puse acolo grămadă, altele împrăştiate. Am început să le adun şi să le pun, selectiv, în saci şi în pubelă. Am avut ceva de lucru! Am scos pubela şi sacii la poartă, apoi am măturat încă odată toată curtea.
Când am terminat totul, am dat să urc pe scări în casă, dar m-am întors să privesc curtea şi atunci am avut aşa o uimire şi, fără să vreau, am exclamat: „Doamne, ce lumină s-o făcut!” şi m-am gândit că aşa e şi cu sufletul: adun, adun tot felul de chestii, ba un cuvânt greu, ba o privire mai nuştiu cum, ba o întâmplare neplăcută.. le strâng acolo şi în ritmul acesta nebun în care îmi duc viaţa, nu am răgaz să fac curat şi fără să bag de samă, sufletul e umbrit, chiar sufocat. Dar vine o vreme, un timp în care conştientizez şi începem să fac curat şi cer iertare şi primesc iertare şi dau iertare şi atunci începe să se facă lumină, tot mai multă lumină şi vine încet bucuria. Şi o nouă înţelegere a lucrurilor…
Aseară, în timp ce citeam acest articol http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/482 , mi-am adus aminte că numai mama îmi spunea Doiniţa. Aşa m-a uns la inimă numirea maicii „Doină, Doiniţă…!”. Şi m-am gândit la mama…şi pentru că soţiorul meu minunat era lângă mine şi, deşi îi promisesem că nu-l mai întrerup de la lucru, i-am citit şi lui acest articol, pe care i l-am scris maicii Siluana în anul 2006 şi apoi i-am spus: „Cât mă bucură cum mă numeşte maica…! Mă gândesc la mama …O ce bine ar fi fost să fi putut să vorbesc cu mama cum vorbesc uneori cu mama ta..! Uite, ieri am vorbit cu ea şi a înţeles…”.
După ce i-am spus soţiorului asta, m-am înfiorat… şi am gândit: „Doamne, de ce mai am resentimente faţă de mama? Oare pentru că nu am iertat-o definitiv…sau încă rana nu e vindecată complet…”.
Da, încă mai e nevoie să mă mai rog pentru mama…
Acum, însă, renunţ pentru totdeauna la pretenţia şi dorinţa mea ca trecutul să fi fost altfel…
Îmi accept trecutul aşa cum a fost şi îl binecuvintez pe Dumnezeu că a îngăduit să mă nasc şi îi mulţumesc mamei că m-a primit şi m-a adus la lumina acestei vieţi.
Vă mulţumesc, dragii mei părinţi, că m-aţi născut pe acest pământ!
Mulţumesc, Doamne, că mi-ai dăruit „lumina cea adevărată”!
Ooo, cât de neputinsioşi suntem noi oamenii!
Mă gândesc la relaţia mea cu proprii copiii… Poate, fără să vreau şi fără să-mi dau seama sau poate din nepăsare…, îmi rănesc emoţional proprii copii. Dar ce de bine este că L-am aflat pe Doamne, Vindecătorul meu minunat!
Doamne miluieşte-ne şi vindecă-ne! Îţi mulţumesc pentru această înţelegere ce mi-ai dăruit-o aseară şi azi şi Te rog, iartă-mi nedesăvârşirea şi ajută-mă să cresc sufleteşte şi duhovniceşte dimpreună cu soţiorul şi copilaşii noştri!
Îţi mulţumesc. Fii binecuvântat, Dumnezeul meu!
Fii binecuvântat şi tu, cititorule drag, suflet minunat!
Un popas de neuitat: Biserica Sfânta Ecaterina din Constanța
Un popas de neuitat: Biserica Sfânta Ecaterina din Constanța
Câteva poze di interiorul bisericuței de lemn:
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și o cruce înscrisă pe un copac. Se vede și imaginea Domnului pe Cruce. E ceva minunat-minunat!
Mulțumesc încă o dată Domnului pentru toate darurile primate în această călătorie!
Vă port în inimă, dragi prieteni de la Constanța!
Chiftele din năut şi soia, făcute cu ajutorul storcătorului cu melc de la Hurom
Dragele mele prietene
Zilele trecute am plecat în „delegaţie” şi a trebuit să iau ceva în traistă mai consistent de mâncare, căci la foamea mea…mă înţelegeţi..
Ei şi am zis să fac nişte chiftele. Aşadar, am pus năutul şi soia la înmuiat, apoi le-am dat pe rand prin storcător. Năutul l-am cântărit, a fost 1 kg, iar soia am pus 2 cani de 350 ml.
Am început cu soia. Mi-am pregătit o cană de vreo 400 ml de apă şi am dat prin storcător soia, punând în acelaşi timp în storcător şi boabele de soia şi apă. După ce am terminat de „stors” soia, am amestecat laptele acela gros cu pulpa şi apoi am adăugat condimente şi puţină sare. Mi-am făcut un mix de condimente din seminte de coriandru, muştar, seminte de ardei rosu dulce, turmeric, isop, ienupăr, shinduf….si nu mai ştiu.. şi am amestecat bine. Am luat trei linguri de compoziţie şi le-am amestecat cu 3 linguri de praf de tapioca şi apoi le-am lăsat să se umfle. Între timp am dat prin storcător şi năutul cu 500g apa, pe care am pus-o pe rand si apoii s-a facut lapte si iar am pus acel lapte pana s-a facut un lapte ff gros..
Nautul l-am împărţit în trei. O parte am pus făină de mei, in alta făină de ovăz şi în alta praf de tapioca. Într-una din compoziţii am adăugat şi urzici date prin storcător…
în fine a fost ceva experimental..la ochi. Ideea e că chiftelele cu tapioca au iesit foarte fragede, moi, pufoase..nu s-au întărit ca celelalte..iar cele făcute cu soia arătau ca nişte bezele…păcat că nu am făcut o poză..
poate ajută Domnul să reuşesc să procur un aparat de fotografiat şi apoi o să fie mai grăitoare reţetele…
Alt experiment a fost că am făcut din compoziţia de năut şi din compoziţia de soia, ambele legate cu praf de tapioca, perişoare şi le-am fiert
..cele cu soia au ieşit foarte faine, moi ..dar cele cu năut au ieşit tari, ca nişte galuşte cu gris prea mult…
Oricum, o să mai fac odată pe răgaz şi vă spun exact…o să şi scot ediţia a doua a Cărţii de bucate cu completări…
Să dea domnul să reuşesc cvâte-mi vin în cap şi în inimă..lucruri bune pentru familia mea şi pentru voi…
O zi binecuvântată!
Iertaţi greşelile..şi stilul greoi de exprimare.. trebuia să fiu la ora asta la grădi…
Mulţumesc soţiorul meu, minunea mea!
Salutare, dragile mele!
Ieri am avut o zi minunată şi asta s-a datorat și soţiorului meu, care a preluat din responsabilităţile mele. Așa am putut să stau o după masă întreagă cu prietenele.
Mulţumesc dragul meu, bucuria mea!
A fost atât de frumos la conferința
FEMEIA ŞI PROVOCĂRILE VIEŢII!
Ne-am rugat împreună, ne-am îmbrăţişat, ne-am bucurat şi am plâns. Toate au fost atât de bine aranjate: şi cuvintele prietenelor mele Odeta, Mihaela şi Liliana, care au vorbit în cadrul conferinţei, şi tortul de tapioca şi poezia superbă rostită la sfârşit de Mirela!
O, Doamne, cum voi putea mulţumi pentru toate acestea!? Doamnele au spus că a fost cel mai frumos 8 martie pe care l-au sărbătorit.
A venit o doamnă şi mi-a arătat Invitaţia la CONFERINŢĂ pe care a decupat-o din ziar şi mi-a spus că acest anunţ a venit la timp, într-un moment atât de apăsător pentru ea şi că acum, după această întâlnire şi după ce ne-am cunoscut, inima ei e plină de bucurie. A mai primit un impuls să meargă mai departe, ea fiind văduvă de 4 ani…
Doamne, mulţumesc! Înseamnă că nu m-am ostenit degeaba…
Aseară, când m-am aşezat în pat, am mulţumit Domnului pentru aceste bucurii primite. Îmi priveam soţiorul care dormea…. Era obosit. Fusese cu copiii în parc…
Poate am fost egoistă că m-am relaxat singură cu prietenele… Zilele acestea atât de mult s-a vorbit despre EA, dar despre EL?
Noi, femeile, avem un fel atât de interesant de vieţuire…
Avem un necaz? Ne confesăm unei prietene imediat şi ne trece, dar ei, bărbaţii…?… Ei adună în ei… Tăcerea lor ascunde atât de multe… şi de aceea, mulţi bărbaţi se duc prea repede Dincolo…
Dragile mele prietene,
cred că e timpul să ne gândim mai mult la soţiorii noştri. Să le acordăm mai multă atenţie şi suport şi să nu mai aşteptăm doar să primim. Să facem primul pas.
În altă ordine de idei.
E atât de uimitor să fii atentă la viaţa ta, la ce ţi se întâmplă zilnic, să fii prezentă!
De o lună de zile, am început să duc eu copiii mici la grădiniţă şi la şcoală şi e atât de bine, că facem mişcare mergând pe jos în răcoarea dimineţii!
Pe drum, ciripelele mele îmi tot spun una-alta sau mai cântăm câte ceva la Măicuţa sau sfinţii noştri dragi şi aşa ajungem pe nebăgare de seamă la grădiniţă şi la şcoală. Iar când mă întorc sunt eu cu mine.
Azi, soarele mi-a zâmbit. Am ridicat mâinile în sus şi am mulţumit Domnului pentru această zi minunată care începe. Apoi, m-am întors repede cu gândul la cele ce am de făcut. Şi când să ajung aproape de casă, aud un „Bună dimineaţa!” care m-a trezit din gânduri… Aaaa! „Bună dimineaţa”, am răspuns omului care m-a salutat în fugă.
Uitându-mă mai bine, am băgat de seamă că era omul cu care mă întâlneam de fiecare dată cam la aceeaşi oră şi cam în același loc, pe la mijlocul străzii. Când l-am întâlnit prima dată, fugea grăbit la lucru şi era somnoros. A doua zi, l-am întâlnit din nou şi i-am zâmbit, recunoscându-l. A treia zi i-am spus „Bună dimineaţa” cu bucurie, că mi se părea prea trist. A patra zi la fel. Iar azi, cufundată în gânduri, nu l-am observat venind. Astfel, mi-a luat-o înainte zicându-mi el „Bună dimineaţa!”. Ce minune!
Îmi place să mă uit la oamenii pe care îi întâlnesc pe stradă. Unii îi văd zilnic, alţii doar câteodată. Oamenii din jurul meu sunt tot atâtea chipuri ale lui Dumnezeu şi am început să mă bucur văzându-i. Am început să-i binecuvintez şi să mă rog pentru ei, ca să aibă spor la lucru şi ei, inconştient, îmi zâmbesc.
Întâmplarea de azi dimineaţă, cu salutul acelui om necunoscut, deşi cred că locuieşte pe aceeaşi stradă cu mine, mi-a amintit de o alta de mai demult: Mi se întâmpla să mă întâlnesc cu o doamnă zilnic dimineaţa. Era cu faţa împietrită, tristă, absentă, obosită şi după ce am văzut-o de câteva ori, am început s-o recunosc şi s-o salut şi aşa încet, încet, ea a început să-mi zâmbească. Apoi, am văzut-o la biserică la noi şi de atunci, ea mă salută prima. Asta e o minune…, căci noi, toţi oamenii, suntem copiii aceluiaşi Părinte ceresc, dar nu mai avem timp să ne băgăm în seamă, să ne bucurăm unii de alţii, …
Şi vorba aceea: „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt…!”
Vă mulţumesc tuturor pentru că existaţi în viaţa mea!
Astea am vrut să vă împărtăşesc astăzi.
Iar despre Conferinţă şi lansarea cărţii MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE, vă voi spune în zilele ce vor urma, când o să am şi fotografii şi filmuleţ..
Să aveţi o zi binecuvântată!
Seminarul gratuit ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS de aseară, de la Sibiu, a fost minunat! Mulţumim Doamne!
Dragi mei dragi
sunt atât de bucuroasă şi entuziasmată încât îmi vine să salt…
sunt bucuroasă pentru că primul Seminar gratuit ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS, pe care l-am ţinut aseară (din 28 ianuarie 2014), cu ajutorul lui Doamne, a fost atât de minunat!
sunt bucuroasă pentru că participanţii au fost atât de mulţi şi minunaţi, tot unul şi unul, încât m-au copleşit, mi-au umplut inima şi toată puţina mea osteneală depusă pentru pregătirea Seminarului a fost răsplătită cu vârf, clătinat şi îndesat.
sunt bucuroasă că le-au plăcut gustărelele sănătoase; chiflele din făinuri integrale, lăpticul de nuci şi cel de susan şi cel de rapiţă şi cel de soia … şi brânzica de soia şi pasta de nuci, şi pasta de curmale …
sunt bucuroasă pentru tot ajutorul primit din partea prietenilor care au mijlocit înfăptuirea acestei lucrări.
Doamne să le răsplătească tuturor!
Doamne să ne-nbucure cu bucuria Lui mereu!
Doamne al meu, fii binecuvântat! Îţi mulţumesc pentru acest mare dar!
Doamne, îmi saltă inima şi sunt entuziasmată şi Te rog să nu-i dai voie, care cumva, să creadă că are vreun merit, căci toate sunt primite de la Tine!
Şi eu nu pot decât să spun:
„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu-i îndeajuns spre slava minunilor Tale!”
Doamne, fă-mă martorul bucuriei Tale!
Ajută-ne pe toţi să mărturisim cât bine ne-ai făcut şi cât de minunat este să trăim cu Tine!
Cred şi mărturisesc că toate câte le dorim, întru voia Lui Dumnezeu, le putem în Hristos Cel ce ne întăreşte!
Fiţi binecuvântaţi dragi prieteni care aţi fost aseară dimpreună cu mine!
Vă mai aştept şi la Seminariile următoare, pe care le va rândui Doamne la timpul potrivit.
Până atunci, citiţi cărţile şi aplicaţi în fiecare zi ceea ce am promis aseară, adică:
să ne străduim dimpreună (în parteneriat) cu Doamne să binecuvântăm, să mulţumim şi să iertăm toate şi tuturor, dar să nu acceptăm manifestarea răului; să spunem pe nume păcatului şi să-l lepădăm de la noi.
Şi făcând aceşti paşi micuţi, dar esenţiali, viaţa noastră va începe să se schimbe, să înflorească sub ploaia harului, prin Iisus Domnul nostru, Care ne-a arătat prin gura Sf. Ap. Pavel cum să ne trăim viaţa:
„Iar despre ani şi despre vremuri, fraţilor, nu aveţi nevoie să vă scriem, Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea.
Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea.
Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur.
Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.
De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji.
Fiindcă cei ce dorm, noaptea dorm; şi cei ce se îmbată, noaptea se îmbată.
Dar noi, fiind ai zilei, să fim treji, îmbrăcându-ne în platoşa credinţei şi a dragostei şi punând coiful nădejdii de mântuire;
Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim.
De aceea, îndemnaţi-vă şi zidiţi-vă unul pe altul, aşa precum şi faceţi.
Vă mai rugăm, fraţilor, să cinstiţi pe cei ce se ostenesc între voi, care sunt mai-marii voştri în Domnul şi vă povăţuiesc;
Şi pentru lucrarea lor, să-i socotiţi pe ei vrednici de dragoste prisositoare.
Trăiţi între voi în bună pace.
Vă rugăm însă, fraţilor, dojeniţi pe cei fără de rânduială, îmbărbătaţi pe cei slabi la suflet, sprijiniţi pe cei neputincioşi, fiţi îndelung-răbdători faţă de toţi.
Luaţi seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu rău, ci totdeauna să urmaţi cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi.
Bucuraţi-vă pururea.
Rugaţi-vă neîncetat.
Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.
Duhul să nu-l stingeţi.
Proorociile să nu le dispreţuiţi.
Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine;
Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.
Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos.
Credincios este Cel care vă cheamă. El va şi îndeplini.
Fraţilor, rugaţi-vă pentru noi.
Îmbrăţişaţi pe toţi fraţii cu sărutare sfântă.
Vă îndemn stăruitor pe voi întru Domnul, ca să citiţi scrisoarea aceasta tuturor sfinţilor fraţi.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi. Amin!” (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 5)
Chinurile unei vieți ”confortabile”
Dragii mei,
zilele acestea, sunt prinsă în amenajarea bucătăriei. În dimineaţa asta, când lipeam hârtia pe lângă geamuri, ca să nu le murdăresc cu vopsea, m-am gândit să vă scriu câteva rânduri şi să vă împărtăşesc gândurile mele. Mă gândeam la toate înlesnirile pe care le avem astăzi şi cât de uşor poţi să-ţi faci treburile! Dar cu toate acestea, tot nu suntem fericiţi, mulţumiţi şi liniştiţi.
Îmi amintesc că atunci când m-am căsătorit, i-am zis soţiorului că o cameră să avem, o singură cameră, dar să fie a noastră, să nu mai stau în gazdă, şi voi fi fericită. Da, de unde! Au venit copilaşii şi nu ne mai erau suficiente două camere, care aveau şi igrasie. Şi apoi, mai avem nevoie şi de aia, şi de aia…
A ajutat Domnul de ne-am făcut căsuţă nouă, la care am lucrat pe brânci vreo 5 ani. ”Şi dă-i şi luptă” şi o groază de lucruri lipsă, dar e cu faţa spre soare şi eram fericită, chiar dacă n-aveam baie la etaj, şi nici mobilă de bucătărie, şi nici multe altele… Dar de ceva vreme, nu mai suportam bucătăria, că pereţii nu erau vopsiți, că bateria de la chiuvetă se stricase. Pe de-o parte îmi era jenă când mai venea cineva pe la noi, iar pe de alta, eram tare bucuroasă că am strictul necesar şi ce-mi trebuie ca să fac păpică sănătoasă.
Şi totuşi, trebuia făcut ceva cu bucătăria. Şi aşa, am început să-i zic lui Doamne toate aceste nevoi. Mă rugam să rânduie El cumva să-mi fac unele chestii prin bucătărie. Şi a rânduit. Iată-ne acum că am reușit să adunăm bănuții pentru bucătărie, dar s-a ivit o „problemă existenţială”: ce culoare să fac mobila de bucătărie. M-am tot uitat pe internet şi m-am năucit de cap şi încă nu ştiu exact ce culoare s-ar potrivi la mine şi să fie și cât mai accesibil ca preţ. Şi uite-aşa, a trecut o săptămână. Iar astăzi, mă gândeam în timp ce dădeam cu amorsă pe lângă geamuri: ce simplu era mai demult când eram eu copil. Nu existau atâtea variante, atâtea chestii şi brizbrizuri şi viaţa era mult mai simplă și mama nu era aşa de „stresată” cum am fost eu zilele acestea pentru nişte fleacuri…
Bine este să ceri la Doamne ajutor şi să crezi că l-ai primit şi să mulţumeşti şi apoi să ai răbdare să se desfăşoare. Ei dar noi, oamenii de azi, din acest secol al vitezei, vrem acum toate. Cât mai iute. Nu mai avem răbdare. Şi vrem și multe! Şi de aceea, nu ne poate mulţumi nimic. Am observat că atunci când nu eşti pătimaş, adică nu vrei cu tot dinadinsul să-ţi faci voia, toate se întâmplă atât de minunat. Nu mai speram să facem baia la etaj, îmi luasem gândul, dar a rânduit Doamne săptămâna asta să ne întâlnim cu un domn credincios care a primit să ne pună gresia și faianța și care ne-a lucrat bine şi la un preţ atât de accesibil! Iată acum avem și baie la etaj și oare sunt fericită, mulțumită și recunoscătoare tot timpul? Nu.
Îmi amintesc de vremea când eram însărcinată și cât de greu coboram şi urcam scările la baie. Ce fericită aș fi fost să fi fost baia la etaj, dar acum am uitat de baie, vreau camerele de la mansardă…. Și uite-așa nu prețuiesc îndestul darurile primite. Faptul că nu am avut baie la etaj și a trebuit să urc și să cobor scările cât am fost însărcinată, mi-a prins atât de bine, căci făceam mișcare de nevoie.
Ce am învățat din aceasta? Înlesnirile ne costă foarte mult, pe când unele lipsuri ne provoacă la a ne depăşi comoditatea, care atât de mult ne păgubeşte. La fel se întâmplă și în folosirea mașinii. Pentru că nu mă dau banii afară din casă, fac economie. Când putem merge fără maşină, mergem pe jos. Maşina o folosim doar în cazuri foarte stricte, când plouă tare, când e ceva greu de cărat, când trebuie să mergem undeva mai departe. Desigur că putem găsi motive s-o folosim mereu. Dar pentru a merge pe jos, e nevoie să ne trezim cu o oră mai devreme ca să mergem la şcoală şi la grădiniţă!
Altă „problemă existenţială” pentru mine sunt cadourile de Moş Nicolae şi de moş Crăciun de la grădiniţă şi şcoală: bani aruncaţi pe dulciuri, de parcă asta i-ar face pe copii fericiţi. Sărmanii copii în ce hal au ajuns! Sunt îndopați cu zahăr și apoi, ținuți în ”cușcă”. Dimineaţa, fuga îi bagi în maşină şi îi duci la grădi sau la şcoală. La amiază, îi aduci repede acasă cu maşina şi apoi, îi pui la masa de scris ca să-şi facă temele vreo 3-4 ore şi când scapă bieţii de ei, sunt ca fulgerul. Dumnezeule! Mă uitam o dată, într-o pauză, cum aleargă şi cum ţipă copiii aceştia de clasele I-IV de la școala unde merg copilașii noștri. În pauză, e o zarvă de nedescris în curtea aceea îngustă şi uneori n-am văzut pe nimeni care să-i supravegheze. Doar îngerii, care s-au zăpăcit şi ei de atâta alergătură în jurul lor. Iar copiii cei mari au alte preocupări: tabletele. Astea îi ţin pe loc fizic, dar sufleteşte cât de mult sunt munciţi!
Şi acum, Doamne, spune-mi cum să fac faţă la toate acestea? Gândurile mi se învălmăşesc şi mă opresc, nu de alta, dar mă aşteaptă amorsa…. O zi binecuvântată! Şi vă implor: când aveţi un moment de răgaz, pomeniţi-mă şi pe mine ca să fac faţă la acest ritm nebun. Vă mulţumesc! Şi vă asigur că şi eu vă pomenesc în genul unui părinte, care avea atâtea pomelnice de nu mai răzbea şi le-a pus într-un sac şi la Proscomidie, slujba de dinainte de Sfânta Liturghie şi în timpul Sfintei Liturghii, îi spunea Domnului: „Doamne, pomeneşte-i şi pe cei din sac!”. Aşa şi eu îi mai zic Domnului din când în când: „Doamne, pomeneşte şi pe prietenii mei, şi pe cei din lista mea de pe Facebook!
Mai în glumă, mai în serios, să ştiţi că mare putere are rugăciunea unuia pentru celălalt. Mai mare putere are rugăciunea pentru altul decât dacă te rogi pentru tine. Şi numai gândul de a te ruga, chiar numai intenţia e mare, pentru că e dragoste de aproapele. Şi unde e dragoste, e Dumnezeu. Și Dumnezeu e totul. Şi dragostea toate le poate…
Acum, chiar vă las! Mă duc să termin cu amorsa. O să vă ţin la curent cu evoluţia lucrurilor. Vă doresc o zi minunată cu Doamne, în dragoste şi cu „răbdare, până la sfârşit, nu ”până la prăşit”, cum zicea părintele Cleopa.
Indrăznesc să trăiesc sănătos 
Comentarii recente