Arhive etichetă: nasi

Am golit contul pentru biciclete și am deschis contul pentru aparatul foto

Salutare, dragilor!

Se pare că ieri, a fost o zi specială! A fost specială și pentru că în sfârșit, am decis să facem ultimii pași spre împlinirea unui vis a omuleților mei: bicicleta.

De câțiva ani buni, fetițele mele îmi tot spuneau că-și doresc biciclete. Le-am tot amânat împlinirea dorinței, căci alte lucruri au fost prioritare. Acum trei ani, pe listă au fost pătuțurile și saltelele. Anul trecut, au fost dulapurile de haine și rafturile pentru cărți…, „dar la anu, dragii mei omuleți, vă vom cumpăra biciclete. Uite, deschidem un cont unde veți aduna bănuț cu bănuț până se va strânge suma necesară pentru biciclete”.

Așa a dat Doamne și bănuții s-au strâns. Bănuții de la colindă, ce au dat nășicile, ce au dat tușicile… Au fost ispite să intrăm în ei. Am avut nevoi stringente chiar, dar de fiecare dată le spuneam, și-mi spuneam și mie:

– „De acei bănuți nu ne atingem. Ați văzut că funcționează metoda. Dacă nu suntem hotărâți să strângem bănuți special pentru bicicletă, nu veți avea bicicletă. Ce preferați. Să vă cumpărați acum o plăcere de o clipă, de câteva ore sau de o zi sau preferați să răbdați puțin și să vă bucurați câțiva ani de bicicleta mult dorită?.

– Bicicleta! Vrem bicicleta!

– Ok. Atunci adunăm bănuț, nu cheltuim…”.

Ieri, am mers la cumpărături și iată-le cu biciclete!

16806697_1236144889833027_8316750058819485154_n

Au fost atât de entuziasmate, încât nici mâncare nu le-a trebuit până seara. Au uitat și de teme… Erau în stare să se culce cu bicicletele în pat…

Doamne, mulțam, Doamne, mulțam. Doamne, mulțam. Iaca, s-o împlinit și trebușoara asta!

Dar.., există totuși un dar…, adolescenta mea s-a supărat…și mi-a spus cu năduf:

  • „Lor le-ai luat biciclete și mie, care-mi doresc de atâta timp un aparat de fotografiat, …”.
  • Îți înțeleg supărarea…, mai e nevoie încă de răbdare… Va veni și timpul aparatului tău de fotografiat!”.

Așa am deschis ieri un alt cont: CONTUL PENTRU APARATUL „PERFORMANT” DE FOTOGRAFIAT PENTRU FETIȚA MEA CEA MARE.  Am depus primii bănuți și azi, am trimis un mesaj clar și special Sfântului Nicolae: Sfinte Nicolae am deschis un cont pentru aparatul de fotografiat pentru Steli. Ție ți-l încredințez. Grija de achiziția aparatului ți-o încredințez ție, iar pentru mine și soțiorul meu să ceri de la Doamne pacea Lui și înțelepciune și putere de lucru. Mulțumesc.” Gata. Treaba e ca și rezolvată, numai că mai e nevoie de ceva vreme… Știi, la Dumnezeu o zi ca o mie de ani și o mie de ani e ca o zi… e doar o chestiune de perspectivă asupra timpului… Doar atât. Deja am certitudinea că aparatul va veni…la vremea potrivită…

Să revin la biciclete. Ieri m-am uimit cum Pantelimona deja știe să meargă… s-a dat de câteva ori pe bicicletele copiilor din preajmă și acum deja știe… mă uimesc cât de repede învață copiii! Îi ajuți un pic și apoi ei îi iau pur și simplu zborul…, așa pe nepregătite parcă. Îmi amintesc cât de mult m-am necăjit câteva zile s-o învăț să se dea pe trotinetă…și într-o zi a luat singură trotineta și s-a dus…și încă pe o vale destul de mare…

Acum o să urmeze câteva zile în care o voi ajuta pe mezinuca să meargă pe bicicletă…și apoi, gata… Le voi privi cum zboară. Așa-i că-i minunat?

Da, da!

Doamne, mulțam!

Uţu (Ioan), prietenul nostru, a plecat la Domnul

11134113_10152961561857772_4014696130741250236_o

Dragilor

Prietenul nostru Uţu (Ioan Farcaş) a plecat la Doamne.
Aseară am fost la priveghi.

Nu-mi venea să mă duc…nu voiam să-l văd mort pe acest om drag pe care întotdeuna l-am văzut zâmbind…

Un tânăr de vârsta mea..38 de ani…măcinat de o mâhnire peste poate de purtat…se luptă 4 ani cu cancerul şi iată acum primim vestea că lupta lui s-a sfârşit…că mâhnirea lui s-a tămăduit şi bucuria a venit ca să fie cu el veşnic…

Am intrat în capela de unde tocmai ieşeau prietenii lui Uţu…colegii lui de cor, de viaţă, de bucurie, de speranţă…

Unii au rămas să-i mai cânte puţin….

O, Doamne şi ce cântări…! Ce imagine …!

Am mai auzit aceste cântări – Cămara Ta mântuitorule, Doamne auzi rugăciunea mea… Ziua Învieri…, dar niciodată nu au avut acest răsunet în mine….

Am înmărmurit…

Nicio lacrimă….

Priveam pe fiecare în parte …toţi aproape de vârsta mea …toţi transfiguraţi de durerea aceea ….învietoare…

Naşa Lucia ne-a văzut şi a venit să ne îmbrăţişeze… şi ca de obicei ne-am strâns în jurul ei toţi finii…Instinctiv, m-am uitat să-l văd pe Uţu…dar el lipsea…de lângă naşa lui şi a noastră …

Dar Uţu el era un pic mai într-o parte… era în sicriul de pe masă….iar chipul lui era atât schimbat!

L-am privit mai îndeaproape…Ochii lui n-au vrut să fie strânşi închişi …, ci mă priveau cu o privire senină…

m-am gândit: Calea lui se sfârşise aici…, el s-a pregătit pentru plecare atât de frumos, are atâţea prieteni în jur care se roagă pentru el…a murit în aceste zile luminoase…

Dar calea mea cum şi când se va sfârşi? Poate fi la noapte, poate fi mâine…Poate nu ştiu…

Iar eu cum mă pregătesc?

Ce rost mai au îngrijorările, agitaţiile… supărările pentru nimicuri…Viaţa aceasta e atât de scurtă…

Doamne dă-mi aducere aminte de acestea atunci când îmi vine să urlu la cei dragi …, când greutăţile mă copleşesc..când îmi vine să reproşez…să cârtesc…adu-mi aminte că nu se merită …, că viaţa aceasta este o exersare a deprinderii bunătăţii, a iubirii, a răbdării, a ioertării, a împreună sederii întru comuniune unii cu alţii..în iubirea ta…

Dar ce văd? La picioarele sicriului o poză…E Uţu cel adevărat, pe care-l văzusem ultima dată la Târgul de carte Religioasă când ne-am strâns iar în jurul naşilor….
O, Doamne, nu-mi vine să cred….Uţu nu va mai fi cu noi…! Şi cu toate acestea, îi simţeam prezenţa…atât de vie printre aceşti oameni minunaţi ai corului Caedonia şi ai Corului Catedralei….

am ascultat poveştile din ultimile zile…ale lui Uţu. Naşa a fost permanent cu el…era „preferata” lui…păi cum să nu fie…un suflet atât de inimos…cum e naşa noastră. O priveam cum povestea…ce minunat! Mulţumim naşa!

Ce suflet minunat a fost Uţu…! Aceste povestiri mi l-au descoperit mai bine pe Uţu…pe care oricum l-am simţit că era deosebit, trăitor…
Uimitor…cu câtă intensitate s-a pregătit de plecare…Câtă grijă pentru Sfânta Împărtăşanie…

Şi atenţia lui la rugăciune…… „mai rar tătă…, citeşte masi rar…că doar nu eşti la strană…avem timp…; vezi că ai sărit un Doamne miluieşte…”

Dar şi mai minunat: iată-l pe tatăl lui! Nu-mi vine să cred: Bătrânul de 77 de ani îşi priveşte copilul de 38 de ani, care acum se află în sicriu şi zâmbeşte…O imagine nemaivăzută!

Mă apropii de el…., de tatăl lui Uţu …

pe soţul meu îl ştia, dar pe mine nu mă ştia, aşa că, m-am prezentat şi l-am întrebat cum de faţa lui este luminoasă şi cum de poate zâmbi atât de minunat…?
„Păi Uţu a murit în săptămâna luminată… Lui i-a plăcut mult biserica, rugăciunea…, cum să nu fiu bucuros?!”.

Dumnezeul meu…ce minunaţi sunt creştinii trăitori!

Am stat până târziu acolo la capelă. Am povestit cu naşii şi cu Pr Claudiu…şi apoi au mai venit şi alţii…Doamne ce minunată a fost acea împreună sedere.
Astăzi la ora 12 va fi înmormântarea. Voi fugi să fiu şi au acolo…e un prilej de a întrezări cerul deschizându-se….

Am vrut înainte să scriu aceste rânduri…

M-am uitat pe pagina lui de facebook.. .

https://www.facebook.com/farcas.ioan.585?fref=tsca să descarc o fotografie…

şi nu-mi vine a crede încă că Neluţu, Uţu nostru, nu mai este printre noi….

Uţu…îmi este dor de tine…de chipul tău luminat!

Domnul să te ierte şi să te odihnească Uţule (Ioan) drag!