Arhive etichetă: nevoi

Cum împărțim alocația copiilor ca să ne-ajungă?

E o după masă frumoasă de toamnă. Mami a venit la școală ca să ia omuleții după terminarea orelor. A venit încărcată ca un pom de Crăciun; cu geanta ei imensă și cu cele două rucsacuri cu echipamentele de înot ale omuleților.

Zilele acestea, tatăl omuleților, și soțul mamei, e plecat într-o delegație cu mașina familiei și e nevoie ca mama omuleților să se descurce fără ea cum o lumina-o Cel de Sus. În prima zi, luni, s-a dus cu autobuzul la înot, a doua zi, au mers pe jos cu trotineta, a treia zi, miercuri, ce s-a gândit mama:

Cred că e mai bine să iau și rucsacurile și să aștept când ies omuleții de la școală și să mergem la bibliotecă să-și facă temele și apoi, să ne mai delectăm cu vreo lectură captivantă. Acolo, la bibliotecă, e tare frumos și omuleților le place. Acolo, la bibliotecă, e cald, e liniște și mai vin și alți mulți omuleți. Timpul o să treacă repede până la ora 15.30. Așa o să câștigăm timp și o să economisim și ceva bănuți ce ar trebui să-i dăm pe bilete, se gândi mama.

Zis și făcut! Mama turnă repede o budincă de orez cu stafide și semințe în caserole.

img_20160928_123824

Adăugă și niște prune și câteva felii de pâinică, le puse într-o plăsuță, pe care o îndesă într-unul din rucsacurile de înot ale omuleților. Își umplu sticla cu apă de izvor și-o puse în geantă. Se încălță, aruncă pe spate un rucsac și geanta pe umăr și înșfăcă celălalt rucsac în mâna stângă și cu mâna dreapta încuie ușa. Apoi, descuie și încuie poarta și … ”pe-aici ți-i drumul!”.

Ca de obicei, timpul alunecă printre degete. Era aproape ora la care omuleții terminau orele. Mami începu să alerge.

Rucsacul din spate aduna căldura și-i provoca nădușeli, geanta de pe urmă atârna greu….., iar rucsacul din mână o incomoda… , dar gândul mamei era departe…, era deja lângă omuleți. Îi vedea cum coboară spre locul de întâlnire. Începu să zâmbească. De data asta, omuleții se țineau de mână, își învățaseră lecția despre cum să vină împreună…..

  • Mami, mami, ai ajuns?
  • Da
  • Uau, vom sta în oraș? Văd că ai venit cu rucsacurile de înot…, zise un omuleț.
  • O să mergem la bibliotecă!?, adăugă celălalt omuleț.
  • Da, da, zise mami și apoi, făcură cale-ntoarsă spre o bancă de la soare.
  • Uite, v-am adus ceva de păpică!, zise mami.
  • Ce, ce ne-ai adus???
  • Niște budincă de orez.
  • Uau, zise un omuleț.
  • Aaa, mami, mi-e mi-i poftă de o gogoașă, adăugă celălalt omuleț.
  • img_20160929_084856
  • Am înțeles. Ți-e ți-i poftă de o gogoașă și eu am adus budincă. Vrei să guști un pic din budincă?
  • Da.

Copilașii începură să mănânce. Mami îi privea.

  • Mă uit la voi și văd că parcă nu prea vă este foame… Și eu care am crezut că sunteți hămesiți, mai zise mama ca pentru sine…
  • Știi…, începu un omuleț, de fapt mami…, noi am băut lăpticul…
  • Să știi că încă ne mai dă din ăla mai bun.., adăugă alt omuleț. Încă nu au apărut triunghiurile…
  • Și am zis să mai luăm și noi, deși ne înțelesesem cu tine să nu luăm, adăugă omuleț…..
  • Și am mâncat și cornul…, dar să știi că am citit pe ambalaj și nu e din ăla cu margarină…., completă omuleț.
  • Aha, am înțeles, zise mami. Așadar, nu vă este foame acum. Poate o să vă vină foamea mai târziu. Haideți să mergem la bibliotecă. Acolo, o să vă faceți temele și apoi, o să mergem pe jos până la înot.
  • Da, da, hai să mergem, zise un omuleț. La bibliotecă, la bibliotecă, adăugă și celălalt omuleț.

Porniră

  • Ca să ajungă la bibliotecă, era nevoie să treacă prin Piața Mare a orașului. Înainte să intre în Piață, privirile mamei se izbiră de ceva straniu: un cort mare în mijlocul Pieței și multe chioșcuri și tarabe în jur de parcă se apropia Crăciunul…
  • maxresdefault
  • Ce va fi, se întrebă ea în gând? Fără să vrea, scoase un sunet de mirare.
  • E un festival, mami, zise un omuleț
  • Mami, mami, hai să ne dai pe căluți…, adăugă alt omuleț.
  • Și pe mașinuțe! Hai să vezi ce fain îi. Uite acolo se mănâncă! Hai să vedem! …, mai zise omuleț.

Mami îi urmează pe cei doi omuleți, care îi adăugaseră, peste podoabele deja agățate, și rucsacurile de școală, iar ei fugeau zglobii în față.

  • Hai, mami!
  • Mami, ne dai cu mașinuța?
  • Da.
  • Da, mami?, întrebară amândoi omuleții făcând ochii mari, mari. Era prima dată când mami le răspundea cu da.
  • Da, zise mami cu bucurie și adăugă: haideți să vedem ce bani avem și cum îi putem împărți. Să vedem ce nevoi avem și să vedem ce bănuți mai rămân pentru dorințele voastre. Vom merge la bancă să vedem ce bani avem.

Au mers împreună la bancă și au scos de la bancomat banii.

  • Uitați, a zis mami. Acesta se numește Bancomat.
  • automated-transaction-machine-or-atm
  • Pe această bucățică de plastic, care se numește card, sunt înregistrate datele mele personale, nume, prenume, adresa și numărul unui cont. În acel cont, se virează, se depune, alocația pe care Statul, conducerea țării noastre v-o dă. Statul alocă fiecărui copil până la vârsta de 18 ani o sumă de bani care se numește alocație. Este un mic ajutor pentru ca părinții să cumpere cu ei cele necesare copiilor. Iată aceștia sunt banii, banii voștri de la stat!
  • index
  • Uau ce de bani, făcu un omuleț. Și sunt ai noștri.
  • img_20160928_141542
  • Înseamnă că o să mergem să ne dăm pe mașinuțe, pe căluți, pe trenuleț și să să cumpărăm ceva de mâncare din cortul acela mare din Piață….
  • Da, omuleț. Statul vă dă câte 80 de lei la fiecare o dată pe lună. Sunt niște bănuți. Mai demult erau doar 42 de lei, acum s-a dublat. Tot e ceva și asta! Iată avem 160 de lei. Așadar, haideți să vedem cum îi putem împărți ca să vă ajungă la cele ce aveți nevoie și să vedem ce mai rămâne pentru cele care mi-ați spus că vă doriți. Haidem să stăm aici, pe această bordură, să vedem, așa cum v-am spus, care sunt nevoile voastre, căci dorințele mi le-ați comunicat deja.

Astfel, s-au așezat pe o bordură și mami a scos caiețelul de notițe, jerpelitul și nelipsitul caiețel, pe care ea notează tot ce-i trece și ce nu-i trece prin cap…

……..

Urmarea .., cum au împărțit mami bănuții ca să le-ajungă omuleților și pentru nevoi și pentru dorințe, o găsiți în cartea ”De vorbă cu Omuleț

„Ajută-i pe ceilalţi să obţină ce vor şi ei te vor ajuta să obţii ce doreşti”

Dragii mei dragi

Vă recomand să recitiţi articolul de mai jos „revizuit”
Şi vă implor să vă rugaţi şi pentru noi, ca să scăpăm din nevoi!

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/2015/12/04/cum-armonizez-si-pasiunea-si-vocatia-cu-datoria-si-nevoile-trupului/

un inger pe sau de zapada……

inger pe zapada IMG_20160123_104602

Ce putem face cu lucrurile care nu ne mai trebuie?

Dragilor
m-am gândit să iniţiez un capitol intitulat:

Lucruri care nu-mi mai trebuie
Aici putem să schimbăm între noi lucruri care mai sunt funcţionale, dar nu arată ca noi. Uite eu spre exemplu am un scaun de maşină pentru copii între 1-3 ani şi un pătuţ pentru copii mici. Deocamdată nu-mi mai trebuie. Dacă-mi va mai da Domnul un copil, se vor găsi şi lucrurile necesare. Scaunul de maşină l-am cumpărat şi am dat pe el vreo 250. Scaunul e funcţional. Singurul dezavantaj: husa e puţin patata …
Uite l-aş vinde cu 100 de lei şi să-mi cumpăr un aspirator,  Că bietul meu aspirator abia mai „suflă”!

Sau dacă cineva are un aspirator în perfectă stare de funcţionare, dar nu-i mai place aş fi bucuroasă să facem schimb.
Dacă sunteţi interesaţi de propunere, mă puteţi contacta la telefon: 0757574503 sau pe email: doinablaga@ gmail.com

Doamne Ţie îţi dau grijile mele, te rog poartă-le!

Dragii mei
Astăzi am auzit un cuvânt minunat la sfânta evanghelie de la sfânta liturghie: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.”
Părintele slujitor a spus că acest cuvânt e minunat: Domnul ne face invitaţia să venim la El cu poverile noastre şi să le oferim Lui a să le poarte.

Dar oamenii.., majoritatea oamenilor, noi… ce facem? Preferăm să le purtăm singuri… şi ne tot zbatem s-o scoatem la capăt şi vai de noi, că nu reuşim, cârpim pe o parte şi se rupe pe alta.
Eu când am auzit acest cuvânt, m-am uitat cu coada ochiului la icoana Deisis, m-am uitat la Domnul şi i-am zis: Doamne dacă e adevărat ce zici şi ce zice părintele acesta care vorbeşte, arată-mi azi cum îmi porţi tu poverile. Uite câte am. Şi am început să i le însir: „tre să mă duc să fac exudat faringian contra cost la doi copii, îmi expiră ITP la maşină, trebuie să schimb uleiul, am nevoie de mere, am nevoie de mazăre, am nevoie de făină, de măsline şi am făcut socotelile şi nu-s destui bani în portofel. M-am tot gândit cum să fac, am zis că nu mai circulk cu maşina, dar după ce expiră nu mă pot duce cu ea nicăieri, am zis că renunţ şi la mere, bine nu mai mâncăm mere câteva zile, dar făină pentru pită?
Nuştiu Doamne, vezi Tu cum faci! Astea sunt treburile şi grijile de azi…Ţi le dau Ţie, rânduie Tu cum ştii!” şi am plecat la spital să facem exudat, între timp copilul cel mare a rămas la medic. Eu mă rugam Domnului să mă liniştească, pentru că eram tare „ofticată” că plătim asigurări de sănătate şi când , la o adică , am nevoie, tre să plătesc din buzunar pentru analize. Şi mă munceau gânduri de revoltă… „Doamne fii binecuvântat în situaţia asta! Am încredere că eşti la cârmă…!”
Bun! Am plătit exudatul. Am plasat copilul la şcoală, apoi m-am dus la celălalt copil, care-mi spune că tre să fugim la nuşce policlinică că a vorbit doctorul şi ne poate face cu casa de asigurări fără bani. Ok, fugim, să recoltăm. În drum intrăm pe la un magazin în care am văzut eu că e mai ieftină mazărea. Luăm. Rezolvăm cu exudatul şi mă gândesc încotro s-o apuc, ce mai am de făcut: ITP şi mere şi făină…. Mă uit în portofel şi mai erau banii aproximativ de ITP. Dar mă gândeam la mere.. ce-o să pun în traistă la fetiţe mâine? Am decis să ne întoarcem acasă, dar pe drum am văzut la un moment dat un indicator spre un loc unde se poate face ITP (inspecţia tehnică periodică a maşinii) şi intru să întreb cât costă. Îmi spun preţul, mă uit văd că aveam banii şi las maşina s-o inspecteze. Am aşteptat plimbându-mă. La sfârşit când să plătesc îmi zice că şeful a făcut reducere …. şi aşa am făcut rost de bani pentru mere..
Doamneeee mulţam!
Şi uite-aşa îmi poartă Doamne grijile, dar e nevoie de răbdare. Şi cred că aci e buba, noi oamenii din secolul vitezei vrem toate „acum” şi de asta avem atâtea griji.
Cu darul Domnului am învăţat să am încredere şi răddare că totul e sub control puternic, şi n-am de ce să mă îngrijorez, toate se rezolvă la timp. Dar acel timp e uneori diferit de cel pe care-l gândesc eu…