Arhive etichetă: nevrednicia

Cu toţii suntem nevrednici deopotrivă, dar aşteptaţi cu braţele deschise!

Dragii mei dragi
De câtva timp tot îmi doresc să vă împărtăşesc un lucru minunat ce l-am descoperit.
În toată strădania mea de a trăi sănătos am coştientizat că nimic nu pot fără ajutorul lui Dumnezeu. Oricât m-aş fi străduit să fac ce ţinea de mine, ceva rămânea nefăcut, ceva nu reuşeam şi inevitabilul se întâmpla. De aceea am simţit nevoia unei siguranţe. Am dorit să mă încredinţez unor mâini sigure şi astfel m-am apropiat mai mult de Doamne şi de Biserică. Pentru mine sfânta liturghie a fost şi este salvarea mea. Am spus asta şi în cartea Slujirea din bucătărie. în Biserică eu am făcut o adevărată terapie. Vocea blândă a părintelui meu, tihna sfinţiei sale din timpul slujbei mi-au fost şi-mi sunt ca un balsam. Dar nu m-am legat de părintele, de altfel sfinţia sa este chemat în multe părţi, ci atenţia mea a fost şi este la domnul. Îmi place foarte mult să stau în timpul slujbei în faţa icoanei deisis pictată în mărime naturală şi acolo mă înfăţişez aşa cum sunt, cu tote ale mele, cu toate grijile şi problemele mele şi-L rog să ies din biserică om nou, ca să fiu martora bucuriei Domnului. Bucurie care uneori ţine până la o nouă mare provocare care îmi arată cât de nedesăvârşită sunt.
În Biserică am învăţat mult, dar mai presus de toate am conştientizat că fără primirea vieţii lui Dumnezeu în mine sunt un om mort sufleteşte.
Dar de Dumnezeu nu te poţi apropia oricum.
Cineva, o doamnă spunea pe un blog că i se pare de neînţeles cum se pot îmbina frica şi dragostea la un loc, căci atunci când ne cheamă Părintele la Sfânta Împărtăşanie spune: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă!” dar despre ce frică e vorba aici? Este vorba de acea grijă , de acea sfială, de acea delicateţe cu care te apropii de cineva drag. Măreţia lui Dumnezeu ne copleşeşte şi ne vedem cât de mici suntem şi totuşi domnul „moare de dragul nostru”, „moare după noi” şi nu poate să cineze singur, ci ne spune „Cu dor am dorit să mănânc cu voi această Cină”.
„O, Doamne, dar sunt atât de nevrednică, cum să vin….?
Şi n-am îndrăznit întotdeauna să mă apropii, dar părintele nostru ne-a îndemnat să venim, să ne împărtăşim, recunoscându-ne greşelile şi punând început bun.
Şi de multe ori am avut de luptat cu gânduri de deznădejde că mă împărtăşesc de atâta timp şi nu se vede nimic, ba uneori m-am purtat mai rău ca cei neduşi la biserică. Dar mi-a părut rău şi m-am spovedit şi nu cutezam să mă apropii… când într-o zi în timp ce Părintele rostea dezlegarea am auzit ca un cutremur cuvintele: „Şi eu nevrednicul preot, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale!” şi mi+am zis: „Dumnezeul meu, dacă şi părintele este nevrednic, atunci cine să se apropie?
Şi am primit răaspunsul că „toţi suntem nevrednici deopotrivă”. Şi că nu ne ducem la biserică, la sfânta liturghie, la Sfânta Împărtăşanie că suntem vrednici, ci ne ducem ca să ne vindecăm. Şi asta o întăresc rugăciune de mulţimire cu care ne rugăm „să ne fie aceasta spre sănătate” şi „sre trezirea sufletului”.
Dragii mei
Nu putem trăi fără Domnul şi potrivnicul ştia asta şi nu urăşte nimic mai mult decât să fim cu Domnul. El ştie că nu există o unire cu Dumnezeu mai deplină decât prin Sfânta Împărtăşanie. Numai mâncând-L pe Dumnezeu avem viaţă în suflet, altfel suntem amorţiţi şi trăim „în virtutea inerţiei”, dar nu suntem vii pe deplin.
Eu am simţit asta şi de aceea am dorit să strig tuturor să vină la biserică şi să ia viaţa.
Am scris în cărţile mele despre mila ce a făcut-o Dumnezeu cu mine şi cred că o va face şi cu toţi, numai să îndrăznim să venim să luăm lumină şi viaţă, deşi suntem nevrednici.
Doresc să ajungă acest mesaj şi la inima ta, cititorule drag al acestor rânduri.
Fă-te şi tu mesagerul bucurie Domnului astăzi!
În cărţile mele am scris mai multe despre aceste idei pe care am vrut să ţi le împărtăşesc.
Îl rog pe Doamne să-ţi dăruiască o zi binecuvântată şi rodnică.
Astăzi s-a citit evanghelia despre templu, care este lui Dumnezeu şi părintele spunea că şi noi suntem temple ale lui dumnezeu. Şi ne-a dat teme de gândit şi meditat. Avem ce face astăzi!
Cum ne purtăm cu noi înşine?
Cum ne purtăm în biserică?

Reclame