Arhive etichetă: oaia cea pierduta

Nu Dumnezeu este autorul răului

Dragilor

Pentru că cuvântul de astăzi al Părintelui nostru, Vasile Mihoc, mi-a umplut inima l-am transcris şi pentru voi:

„Ateii Îl acuză pe Dumnezeu că este insesibil la suferinţa celor nevinovaţi. Că acum oameni nevinovaţi sunt ucişi. Dar nu Dumnezeu este autorul răului.
Răul vine din libera voinţă a făpturilor raţionale (îngeri şi oameni). Nu Dumnezeu e vinovat că se ucid oameni.

Dumnezeu e una cu cei care suferă. Hristos a murit nevinovat, identificându-Se cu toţii vinovaţii lumii. Şi azi, în Evanghelia înfricosătoarei judecăţi, Hristos se identifică cu cei săraci, flămânzi, bolnavi. Din această evanghelie vedem că răul vine din libera voinţă a omului. Dumnezeu e bunătatea absolută, desăvârşită, e izvorul bunătăţilor.
Răul vine din părăsirea lui Dumnezeu, de când Adam l-a părăsit pe Dumnezeu. De atunci a început istoria fărădelegilor (a uciderilor, calamităţilor), asta e istoria umană.

Dar există şi o istorie a mântuirii, a lucrării lui Dumnezeu care se săvârşeşte întotdeauna. Numai ce a căzut Adam, că Dumnezeu a şi rostit venirea Mântuitorului: „Acela (Hristos) v-a zdrobi capul şarpelui”. Toată istoria decăzută e intersectată de această istorie a mântuirii. Aceasta e Revelaţia, care se descoperă „în multe rânduri şi-n multe chipuri..”.

Evanghelia de astăzi ne ajută să înţelegem de unde vine răul în lume, dar şi de unde vine biruinţa. Faptul că astăzi se omoară oameni, e o tragedie. Dar Evanghelia spune că nu există nicio situaţie în care să nu vină răspunsul ei şi răsplata ei.

Hristos se identifică cu suferinţa. Hristos S-a făcut blestem pentru noi, a murit pe cruce. Moartea lui Hristos pe Cruce e un fapt scandalos. Crucea rămâne un scandal (în lb. Greacă „scandalos”) toţi ne scandalizăm de nedreptate – e strigător la cer că Hristos moare pe Cruce, dar asta nu înseamnă că totul s-a încheiat, ci Hristos e biruitor.

Crucea e sminteală, dar Hristos pe cruce e biruitor, şi prin El, toţi inocenţii (nevinovaţii) care sunt ucişi, toţi sunt biruitori. Nu păcatul, nu călăii au ultimul cuvânt. Crucea e biruitoare. Toţi care participă la Cruce sunt biruitori, pentru că Hristos e prezent cu toţi care suferă. E prezent cu Crucea, dar şi cu biruinţa Sa: „Veniţi de moşteniţi Împărăţia cerurilor cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!”

Iată ceea ce este de neînţeles pentru cei fără de Hristos! (Iar la vecernie avea să completeze cu cuvintele Sf Ap. Ioan: „Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatal, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El”. (Epistola I, 3,1).)

Prin invitaţia în Împărăţie, toată credinţa şi lupta e minunată, are înţeles pentru noi. Când citim această parabolă, nu ne mai este frică de judecată. Da, lumea e vădită de Duhul Sfânt de păcat, dar oamenii credincioşi au viaţa lui Hristos. Pentru oamenii credincioşi nu există judecată. Nimicurile noastre (simplele gesturi de a da ceva de mâncare, un pahar cu apă) El le adună. Toate sunt scrise (nu-s trecute cu vederea). Dar lipsa la apelul de a-L primi pe Hristos în cei mici, în care Hristos se identifică, va fi judecată şi pedepsită. Şi asta dă sens la toate faptele la care suntem chemaţi să le facem. Dar nu că Dumnezeu are nevoie de fapte. Mântuirea e un dar. Iar omul credincios nu poate trăi decât cu mintea lui Hristos, binele fiind atitudinea normală a vieţii lui.

Hristos este în toate ale noastre, în dezamăgirile noastre, în toate se face una cu noi. Primii creştini se numeau „anabimi”, adică „cei săraci”. Cu toţii suntem săracii Lui, flămânzii Lui. De aceea venim la sfânta liturghie şi ceream pâinea iar şi iar şi ne hrănim şi în El suntem vindecaţi, eliberaţi. El e totul pentru toţi. De aceea nu putem să ne exprimăm bunăvoinţa şi recunoştinţa faţă de El şi faţă de toţi care ni l-au arătat pe Hristos. La sfârşit Îl vom vedea aşa cum este.

Oamenii lui Hristos ni-L arată pe Dumnezeu aşa cum este El. Cărturarii au arătat şi arată un Dumnezeu aşa cum nu este şi-L acuzau pe Hristos că stă cu vameşii şi cu păcătoşii. La aceste acuzaţii Hristos răspunde cu trei pilde: pilda cu oaia cea pierdută, pilda cu drahma cea pierdută şi pilda filului risipitor, zicându-le: „Voi nu ştiţi cum este Tatăl, cum este Dumnezeu! Dumnezeu este Păstorul cel bun care caută oaia cea pierdută, Dumnezeu e precum femeia care şi-a pierdut drahma şi face orice s-o găsească, Dumnezeu e Tatăl care aşteaptă întoarcerea fiului, pentru a-i da tot ce are, fără să socotească nimic, care îl îmbrăţişează şi pregăteşte cină mare. Aşa e Tatăl. Dar cărturarii lumii, oamenii fără Dumnezeu, nu ştiu cum e Tatăl, nici chiar unii credincioşi nu ştiu. Numai sfinţii ni-L arată pe Dumnezeu, pentru că ei L-au văzut. Oamenii lumii Îl descriu deformat pe Dumnezeu.

Noi nădăjduim să-L vedem aşa cum este. Aşa cum frumos spune Părintele Sofronie „Îl vom vedea aşa cum este!”. Dar până atunci vedem ca prin ghicitură, Îl vedem pe Hristos care caută pe saraci, şi pe Hristos în săracii care-L caută.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim de partea celor care sunt chipul lui Dumnezeu, cu care El se identifică!”.

O seară binecuvântată!