Arhive etichetă: oameni

De ce VINDECAREA PRIN IERTARE?

Dragilor,

poate vă întrebaţi de ce sau ce rost are să veniţi la un seminar despre iertare….

Iată câteva reflecţii persoanle din dimineaţa asta:
– istoria omului, a lui Adam şi a Evei..izgonirea din Rai…
– toţi suntem bolnavi, toţi avem nevoie devindecare.
– Nimeni nu este perfect, şi asta e marea revelaţie care ne poate vindeca sufletul.

Toţi suntem vulnerabili, toţi suntem din când în când egoişti, lipsiţi de compasiunesau inconştienţi, rănindu-i pe cei din jur.. toţi ştim ce înseamnă să ne luptăm cu propriul ogo, cu frica şi cu lipsa lipsa iubirii.cu toţii am cunoscut, măcar odată, ce înseamnă să-ţi doreşti să fii mare în această lume, dar să acţionezi ca un om mărunt, să-ţi doreşti să fii bun, dar să reacţionezi ca o fiară, dorinţa de a fi înţelept, dar a acţiona prosteşte. Marele dar, ce ni-l putem face nouă înşine şi tuturor celor din jur, este să recunoaştem cu sinceritate acest lucru: că suntem departe de a fi perfecţi şi totuşi să fim împăcaţi cu noi înşine şi cu cei din jur.

– Procesul meu de vindecare a început în urmă cu 14 ani şi a început de la exterior spre interior. Am început să-mi tratez trupul şi am descoperit că de fapt sufletul meu e mai bolnav şi încet am început să lucrez la vindecarea lui.

– Dumnezeu mi-a pus la îndemână mai multe instrumente de vindecare, dar cel mai minunat dintre toate simt că este iertarea

– Am început vindecarea trupului şi am văzut că, ce reuşeam să fac bun prin alimentaţie sau alte lucruri exterioare, risipeam într-o clipă de mânie, de nemulţumire şi depresie şi astfel m-am hotărât să mă focusez pe interior, să fiu atentă la păstrarea păcii şi mai ales la lucrurile care-mi furau pacea şi astea erau legate de gândurile mele şi de acţiunile celor din jur şi de reacţiile mele la ele.

– Am avut descoperirea puterii iertării. Am început să învăţ să-i iert pe cei din jur care făceau aceleaşi greşeli şi am început să cultiv starea de pace interioară

– Poate tu nu ai nevoie de vindecare, poate tu eşti sănătos. Poate chiar nu ai nevoie (deşi nu am cunoscut încă vreun om lipsit de răni sufleteşti nevindecate), dar să spunem aşa, chiar şi în acest caz, tot ai nevoie de lucrarea iertării prin care îi poţi vindeca pe cei din jur.

– De fapt aceasta este marea noastră menire pentru care ne-am născut pe acest pământ: cu toţii ne-am născut în această lume pentru a ne vindeca unii pe alţii de gândurile noastre greşite, de conceptele limitate şi penibile care ne tezesc teama şi care ne împiedică să fim ceea ce suntem chemaţi să fim şi nu putem fi decât în relaţie unii cu alţii. Aurul nu devine strălucitor dacă nu este lustruit îndelung. Aşa şi noi, devenim ceea ce suntem chemaţi să fim, doar împreună, unii cu alţii în Dumnezeu. Şi cum suntem cu toţii nedesăvârşiţi, iertarea (şi îngăduinţa) este singura modalitate prin care putem convieţui.

– Iertarea generează una dintre cele mai profunde transformări pe care ne-o putem imagina în viaţa noastră şi în vieţile celor din jurul noastru. Ea schimbă totul aproape instantaneu. Ea aduce bucurie acolo unde este durere, pace acolo unde este conflict şi fericire acolo unde este mânie. Dar mai mult de atât, iertarea ne ajută să ne regăsim pe noi înşine care ne-am împrăşiat şi împărţit în zeci de bucăţi blocate în ţinerea de minte a răului.

– Am ales această temă deoarece am convingerea profundă că, predând oamenilor o anumită lecţie, primul care are de învăţat sunt eu. Iar iertarea mi se pare lecţia cea mai importantă o pot învăţa. Şi de aceea, de acum încolo, iertarea va fi preocuparea mea de căpătâi.

– Am ales să vorbim despre iertare, pentru a-mi reaminti mie însămi cât de mult îmi doresc să pun capăt suferinţei pe care mi-o provoc singură şi pe care le-o provoc şi altora din jurul meu prin criticile mele, prin neatenţia mea sau când când refuz să iert.

– Vă mărturisesc că iertarea mi-a schimbat viaţa. Şi de fiecare dată când lucrez iertarea, trăiesc o stare de libertate interioară profundă, de nădejde, de pace şi de bucurie pe care nu am simţit-o în niciun alt context al vieţii mele. Iertarea este un proces continuuu. Ea nu se poate încheia vreodată în această viaţă. Iertarea e un proces în continuă desfăşurare, o creştere, o devenire. El nu se sfârşeşte niciodată. Atâta timp locuiesc în acest trup, o parte din mine va fi tot timpul tentată să critice şi să emită judecăţi „de valoare” la adresa celorlaţi oameni.

– Trebuie să vă mărturisesc că nu a fost şi nu este zi în care să nu mă abat de la calea cea dreaptă, fără să mă surprind că îi critic pe cei din jur şi pe mine însămi. Uneori mi se întâmplă într-o manieră josnică. Un singur gest sau cuvânt, îmi fură pacea şi-mi subjugă inima şi-mi construiesc mental tot felul de scenarii de revoltă, de răzbunare şi renunţare de a mai lupta să devin omuleţ.

– Dar încet, încet, am învăţat să practic non-stop iertarea şi fiecare întâmplare „neplăcută” devine un prilej de introspecţie: ce pot învăţa de acici, care-i partea mea?

– De multe ori mi se întâmplă să mă răzvrătesc pe oamenii care fumează pe stradă, care beau şi mănâncă tot felul de „porcării”. Dar simplul proces aplicat al iertării şi îngăduinţei acestor oameni, aşa cum sunt, şi a rugăciunii pentru ei, mă eliberează, încet, încet, de anumite sentimente profunde pe care le aveam în subconştient referitoare la propriul meu comportament din trecut, de atunci când nu ştiam şi nu practicam stilul de viaţă sănătos.

– De curând, mi-am dat seama că o bună parte din criticile mele la adresa celorlalţi nu erau decât o proiecţie a propriei vinovăţii, şi implicit, o autocritică. Am înţeles cât de vindecător este gestul iertării şi cât de mult mă poate elibera de propriul trecut, ajutându-mă să trăiesc plenar şi-n bucurie, momentul prezent.

– Ori de câte ori ne întristăm, este semn că nu iertăm. Un om care iartă şi primeşte iertarea este un om bucuros şi fericit. Dar noi ne cramponăm de ce ne fac cei din jur sau ne împotmolim în propriile noastre greşeli faţă de noi, de sufletul şi de trupul nostru şi ratăm bucuria singurului moment de care atârnă viaţa noastră: momentul de faţă.

Să mă întreb:

– Ce fac în acest moment îmi aduce bucurie sau tristeţe?

…cum folosesc oportunităţile momentului?

Să aveţi o duminică binecuvântată!

Mulţumesc soţiorul meu, minunea mea!

Salutare, dragile mele!

Ieri am avut o zi minunată şi asta s-a datorat și soţiorului meu, care a preluat din responsabilităţile mele. Așa am putut să stau o după masă întreagă cu prietenele.

Mulţumesc dragul meu, bucuria mea!

A fost atât de frumos la conferința

FEMEIA ŞI PROVOCĂRILE VIEŢII!

Ne-am rugat împreună, ne-am îmbrăţişat, ne-am bucurat şi am plâns. Toate au fost atât de bine aranjate: şi cuvintele prietenelor mele Odeta, Mihaela şi Liliana, care au vorbit în cadrul conferinţei, şi tortul de tapioca şi poezia superbă rostită la sfârşit de Mirela!

O, Doamne, cum voi putea mulţumi pentru toate acestea!? Doamnele au spus că a fost cel mai frumos 8 martie pe care l-au sărbătorit.

A venit o doamnă şi mi-a arătat Invitaţia la CONFERINŢĂ pe care a decupat-o din ziar şi mi-a spus că acest anunţ a venit la timp, într-un moment atât de apăsător pentru ea şi că acum, după această întâlnire şi după ce ne-am cunoscut, inima ei e plină de bucurie. A mai primit un impuls să meargă mai departe, ea fiind văduvă de 4 ani…

Doamne, mulţumesc! Înseamnă că nu m-am ostenit degeaba…

Aseară, când m-am aşezat în pat, am mulţumit Domnului pentru aceste bucurii primite. Îmi priveam soţiorul care dormea…. Era obosit. Fusese cu copiii în parc…

Poate am fost egoistă că m-am relaxat singură cu prietenele… Zilele acestea atât de mult s-a vorbit despre EA, dar despre EL?
Noi, femeile, avem un fel atât de interesant de vieţuire…

Avem un necaz? Ne confesăm unei prietene imediat şi ne trece, dar ei, bărbaţii…?… Ei adună în ei… Tăcerea lor ascunde atât de multe… şi de aceea, mulţi bărbaţi se duc prea repede Dincolo…

Dragile mele prietene,

cred că e timpul să ne gândim mai mult la soţiorii noştri. Să le acordăm mai multă atenţie şi suport şi să nu mai aşteptăm doar să primim. Să facem primul pas.

În altă ordine de idei.

E atât de uimitor să fii atentă la viaţa ta, la ce ţi se întâmplă zilnic, să fii prezentă!
De o lună de zile, am început să duc eu copiii mici la grădiniţă şi la şcoală şi e atât de bine, că facem mişcare mergând pe jos în răcoarea dimineţii!

Pe drum, ciripelele mele îmi tot spun una-alta sau mai cântăm câte ceva la Măicuţa sau sfinţii noştri dragi şi aşa ajungem pe nebăgare de seamă la grădiniţă şi la şcoală. Iar când mă întorc sunt eu cu mine.

Azi, soarele mi-a zâmbit. Am ridicat mâinile în sus şi am mulţumit Domnului pentru această zi minunată care începe. Apoi, m-am întors repede cu gândul la cele ce am de făcut. Şi când să ajung aproape de casă, aud un „Bună dimineaţa!” care m-a trezit din gânduri… Aaaa! „Bună dimineaţa”, am răspuns omului care m-a salutat în fugă.

Uitându-mă mai bine, am băgat de seamă că era omul cu care mă întâlneam de fiecare dată cam la aceeaşi oră şi cam în același loc, pe la mijlocul străzii. Când l-am întâlnit prima dată, fugea grăbit la lucru şi era somnoros. A doua zi, l-am întâlnit din nou şi i-am zâmbit, recunoscându-l. A treia zi i-am spus „Bună dimineaţa” cu bucurie, că mi se părea prea trist. A patra zi la fel. Iar azi, cufundată în gânduri, nu l-am observat venind. Astfel, mi-a luat-o înainte zicându-mi el „Bună dimineaţa!”. Ce minune!

Îmi place să mă uit la oamenii pe care îi întâlnesc pe stradă. Unii îi văd zilnic, alţii doar câteodată. Oamenii din jurul meu sunt tot atâtea chipuri ale lui Dumnezeu şi am început să mă bucur văzându-i. Am început să-i binecuvintez şi să mă rog pentru ei, ca să aibă spor la lucru şi ei, inconştient, îmi zâmbesc.

Întâmplarea de azi dimineaţă, cu salutul acelui om necunoscut, deşi cred că locuieşte pe aceeaşi stradă cu mine, mi-a amintit de o alta de mai demult: Mi se întâmpla să mă întâlnesc cu o doamnă zilnic dimineaţa. Era cu faţa împietrită, tristă, absentă, obosită şi după ce am văzut-o de câteva ori, am început s-o recunosc şi s-o salut şi aşa încet, încet, ea a început să-mi zâmbească. Apoi, am văzut-o la biserică la noi şi de atunci, ea mă salută prima. Asta e o minune…, căci noi, toţi oamenii, suntem copiii aceluiaşi Părinte ceresc, dar nu mai avem timp să ne băgăm în seamă, să ne bucurăm unii de alţii, …
Şi vorba aceea: „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt…!”

Vă mulţumesc tuturor pentru că existaţi în viaţa mea!

Astea am vrut să vă împărtăşesc astăzi.

Iar despre Conferinţă şi lansarea cărţii MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE, vă voi spune în zilele ce vor urma, când o să am şi fotografii şi filmuleţ..

Să aveţi o zi binecuvântată!

Ce cărţi mai citesc?

Dragii mei

Vă spuneam că la Târgul de Carte Religioasă mi-am cumpărat câteva cărţi minunate. Sunt atât de nerăbdătoare să le citesc pe toate, dar totuşi tre’ să am răbdare…
Am început să citesc vreo trei cărţi în paralel, dar m-am orpit la Spovedanie neterminată

Ieri, mi-am amintit că am primit, tot la Târg, o carte interesantă: Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu. Am avut marea bucurie să fiu la lansarea acestei cărţi şi am primit-o chiar de la autor, de la Părintele protosinghel Teodosie Paraschiv, cu autograf. Am început s-o citesc cu mare interes. E o carte frumos scrisă şi interesantă. Mi-am reamintit multe lucruri învăţate la facultate, dar am aflat şi multe lucruri pe care nu le ştiam sau le ştiam altfel. Firul roşu al acestei cărţi este că Biblia conţine Cuvântul lui Dumnezeu fără îndoială şi că El, Dumnezeu, a avut de grijă să se păstreze şi să se transmită neştirbit până în zilele noastre. Cartea spulberă toate îndoielile cu privire la autoritatea divină a Bibliei. Pentru creştini este o întărire în credinţă, iar pentru necredincioşi, o dovadă argumentată competent că prin Sfânta Scriptură (prin Biblie) Dumnezeu vorbeşte oamenilor şi le descoperă voia Sa.

Când am auzit titlul, am avut o reacţie de respingere. Titlul nu m-a atras, căci mi-am zis că nu mă interesează coduri, ci vreau practic, dar citind cartea, mi-am schimbat atitudinea!
O carte e o minune! O carte de asemenea talie cum este Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu, merită toată aprecierea şi respectul. Felicitări Părinte Teodosie şi mulţumim pentru acest dar minunat, cartea Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu.

Părintele Teodosie a mai scris şi alte cărţi. Toate cărţile sfintiei sale le puteţi găsi la Editura Adenium (http://www.adenium.ro/blog/8-octombrie-2014-lansari-adenium.html).

Ce bogăţie ne sunt cărţile! Ele îmi sunt cei mai buni prieteni. Vă invit să vă faceţi timp să citiţi şi vă rog să-mi împărtăşiţi şi voi din lecturile voastre. Ce cărţi citiţi sau ce aţi citit şi v-au plăcut?