Arhive etichetă: online

Iertarea mi-a trasformat viaţa

Dragilor
trăim într-o societate care parcă a înnebunit de tot. Ne enervăm de la prima oră a dimineţii pe soţ, pe nevastă, pe copii, în trafic, ne enervăm stând la coadă la magazin sau la ghişeu, ne enervăm pentru orice mărunţiş de la serviciu, ne mâniem pe soacră, pe vecini şi chiar pe prieteni. Suntem permanent stăpâniţi de irascibilitate, stresați și gata să răspundem tuturor cu aceeași monedă. Dar ne găsim mereu scuze și circumstanțe atenuante. Nu eu sunt de vină, ci am fost provocat. Sistemul e de vină.

Da, dar asta nu ne ajută deloc, ba din contra, ne distruge sistematic. Este imperativ să facem ceva în acest sens. Şi avem multe de făcut! Dar când? Trăim într-un ritm nebun în care nici să ne facem o salată nu avem timp…ce să mai zic de citit o carte, de făcut introspecţii … dar cu toate aste cred că simţiţi şi voi cum simt eu că aşa nu se mai poate, că e nevoie să facem totuşi ceva ca să ne salvăm familiile, Biserica, neamul…

Zilnic suntem martorii multor nedreptăţi, atât în relaţii apropiate cât şi la nivel social. Ne pierdem vremea în discuţii şi văicăreli..dar astea nu schimbă nimic…cu toţii aşteptăm să facă ceva dom preşedinte, guvernul…alţii, dar eu, eu ce fac… SUNT RĂNIT ŞI RĂNESC MEREU…

E timpul să pun un început! E timpul să mă vindec, să fac curat în interiorul meu şi cea mai eficienta metodă de curăţenie este IERTAREA.
Uneori e greu să iertăm. E greu pentru că vrăjmaşul diavol se împotriveşte, nu-i place deloc să iertăm pe cineva şi din cauza asta ne tot aduce argumente. Şi apoi mai este greu să iertăm pentru că nu ştim ce este iertarea. De multe ori confundăm iertarea cu scuzarea. Găsim o explicaţie, o scuză, pentru comportamentul care ne-a rănit şi nu avem curajul să spunem: „M-ai rănit şi te iert!”. Sau mai rău, ne împăcăm fără să ne iertăm, şi se adună, şi se adună, şi ajungem de nu mai putem să ne privim în ochi cu adevărat.
Apoi confundăm iertarea cu uitarea. Dar rănile uitate sunt depozitate înăuntru şi, când ţi-e lumea mai dragă, îşi arată colţii şi te trezeşti că te comporţi ciudat şi nu ştii de ce.

Ranchiuna, ţinerea de minte şi pomenirea răului, ura faţă de cei ce ne-au greşit lasă urme adânci în sufletul nostru. Resentimentul poate genera boli precum ulcer, hipertensiune şi chiar cancer.

Maica Siluana Vlad ne pune la îndemână un SEMINAR numit SĂ NE VINDECĂM IERTÂND. Acesta este o lucrare minunată, un exerciţiu de introspecţie, de autocunoaştere şi de reflecţie. Disponibil online şi gratuit, Seminarul Iertării presupune parcurgerea în liniștea căminului a unor şedinţe de terapie cu noi înşine, îmbinând abordarea psihologică cu cea duhovnicească.

Sunt numeroase mărturiile că urmărirea corectă a Seminarului a dat roade, că multe mentalităţi s-au schimbat, că răspunsurile au fost găsite şi situaţii de viaţă şi persoane ostile au fost acceptate cu seninătate.

Eu însămi dau mărturie că viaţa mea s-a schimbat total după ce am făcut acest Seminar. Cei care aţi citit cartea mea MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE, aţi putut vedea transformările ce au avut şi au loc în viaţa mea.

Ideea e că acest Seminar, şi toată această lucrare, presupune un pic de răgaz. Materialele sunt destul de multe şi apoi sunt aspecte care par greu de înţeles. de aceea vă invit să ne întâlnim şi, împreună, să căutăm să înţelegem şi să ne încurajăm în lucrarea aceasta minunată a iertării, pe care eu o consider unica salvare a noastră. În situaţii în care vezi că parcă nimic şi nimeni nu mai e la nivelul chemării, când „toţi ne-am abătut la rău”…unica salvare e iertarea. Dar e nevoie să înţelegem corect şi bine ce este iertarea şi cum poate ea deveni stil de viaţă.

Dragilor

a ierta nu este doar cel mai bun medicament pentru sufletele şi trupurile noastre, ci este şi porunca lui Doamne, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Şi apoi… Fără să iertăm pe cei care ne greşesc, nu putem spune nici măcar Tatăl nostru…, c-o spunem spre osândă…
Vă aştept marţi, 31 martie să vorbim despre vindecarea prin iertare.

proiect