Arhive etichetă: ORTODOXIA

Confuzia- ultima ”sminteală”

Salutare, dragilor.

Aș vrea să vorbesc câteva lucruri despre confuzie.

Lupta noastră nu este a unora împotriva altora sau împotriva ”trupului și a sângelui” cum spune Apostolul Pavel, ci lupta noastră este cu duhurile întunericului care bagă dihonii între oameni. Diavolul de la început a fost ucigător de oameni. Însuși numele lui înseamnă cel care dezbină, care desparte. Diavolul ademenește, ispitește și unii cad în plasa lui. Diavolul produce confuzii. Confuzia este ultima lui armă. El propagă idei de genul: Toate sunt la fel…, uniformizarea. Există lupi îmbrăcați în piei de oaie… Nu știi ce sunt cu adevărat, n-ai de unde să știi, căci arată la fel, tot despre Dumnezeu învață…

Zilele acestea, pe când eram într-un magazin și mă aflam în fața unui raft imens de sticle și bidoane diverse pline cu ulei de palmier, am înțeles cât de grea este ispita aceasta a confuziei. Era același ulei de palmier în diferite ambalaje și la prețuri diferite și… mă întrebam, care o fi adevăratul ulei de palmier, că pe toate scrie ulei de palmier, am înțeles cât de grea este această amestecătură, această prezență a multor forme asemănătoare…, care tinde să se extindă și la nivel spiritual, căci toți vorbesc despre Dumnezeu…, dar pentru fiecare e diferit înțelesul, prețul plătit…

Căutând un răspuns la frământările mele legate de confuzia semănată de cel rău că toate sunt bune și frumoase, toată această amestecătură de credințe și produse, am simțit nevoia să revăd mărturia unui convertit și am căutat mai multe despre mărturia lui Jonathan Jackson. Mărturia aceasta m-a încredințat că atâta vreme cât tu cauți sincer Adevărul, Acesta ți se va descoperi. Și mărturia lui Jonathan Jackson este grăitoare în acest sens! Biserica cea adevărată este Ortodoxia. Să ne ținem strâns de Ortodoxie, în Ea să trăim. Amin

Mă impresionează foarte mult cum trăiește Jonathan Jackson Ortodoxia

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, am dat căutare pe Internet expresia ”convertire la ortodoxie”, am dat căutare de videoclipuri și am găsit câteva filmulețe cu oameni care se convertiseră la ortodoxie și povesteau despre această experiență, despre Botezul lor și despre ce înseamnă pentru ei Ortodoxia. Printre convertiți, l-am descoperit și pe Jonathan Jackson,

nathan-parsons-jonathan-jackson-to-return-to-general-hospital

un renumit tânăr actor american, care s-a botezat în Biserica Ortodoxă în anul 2012. M-a impresionat felul cum vorbește acesta despre trăirea sa lăuntrică, profunzimea lui. M-a impresionat curajul lui Jonathan de a slăvi pe Sfânta Treime pe scenă când a primit un premiu.

Povestea convertirii lui Jonathan e fascinantă. Iată vezi un intelectual care caută sincer și înțelege Adevărul. Jonathan Jackson își lărgește căutările și dincolo de cele scrise în Biblie, descoperindu-i pe martiri. De la martiri, a pornit să cunoască adevărul, a citit timp de trei ani și jumătate tot ce a găsit despre Istoria Bisericii, a dorit să înțeleagă adevărul, căci cele 20-30 de ”biserici” protestante din America îl bulversaseră. A citit scrierile Părinților prin filiera catolică, acelea erau disponibile în America, dar nu descoperise încă Biserica Ortodoxă. Dar, după multe căutări, a găsit Biserica cea adevărată și a găsit-o, spune el atât de minunat, ”prin harul lui Dumnezeu”. A găsit Biserica Ortodoxă, în care a simțit prezența harului în timpul Sfintei Liturghii. Iată cât de minunat povestește:

”Mă rugam și un gând mi-a venit în minte pentru că eram în deznădejde, pentru că nu mai puteam să rămân protestant și în inima mea nu mă vedeam să ajung catolic, dar voiam biserica cea adevărată, biserica despre care citisem în scrisorile părinților, voiam acea biserică, voiam să fac parte din ea și nu puteam să o găsesc și acest gând mi-a venit în minte să cercetez cu adevărat Marea Schismă, să studiez ce s-a întâmplat și imediat ce am făcut asta, toate, toate s-au deschis (…)” și  a înțeles. Și a spus: ”Știam că trebuie să devin ortodox.”

În timp ce citea cărți despre Biserica Ortodoxă, a avut un vis cum că se afla într-o biserică în care oamenii se rugau, făceau semnul sfintei cruci. Acolo, în acea biserică, era o atmosferă încărcată de rugăciune și el și-a dorit să fie acolo. Când s-a trezit, a început să caute acea biserică, a mers la bisericile din Los Angeles, dar nu o găsea.

A căutat pe internet bisericile din zonă și a găsit, în sfârșit, o poză cu o biserică care arăta exact cu biserica din vis, a sunat și a întrebat pe preot de slujbe și s-a dus acolo. S-a dus singur ca să poată fi în liniște. Când a intrat în biserică și a privit în jur, totul i se părea stânjenitor, icoanele îl înfricoșau… și o voce i-a strigat să plece, că de fapt el nu vrea să fie acolo.

Dar el s-a gândit: Ce este aceasta? Cum să plec, după ce am căutat atâta? Nu nu voi pleca. Și atunci, o altă voce, o voce blândă, i-a spus să rămână până la sfârșit și atunci, va vedea cum se va simți și a simțit că acolo îl adusese Dumnezeu și a început să se roage. Au urmat momente apăsătoare, icoanele erau în continuare înfricoșătoare, spațiul, locul era ciudat, dar când a început Heruvicul (cântarea de dinainte de ieșirea cu cinstitele daruri, Vohodul Mare, când preotul iese din Sfântul Altar având în  mână Sfântul Potir și sfântul Disc în care și pe care se află vinul și pâinea pregătite pentru a se preface Trupul și Sângele Domnului la timpul Epiclezei, prefacerii), a trecut de starea de disconfort și întreg spațiul s-a umplut de lumină, era ca o transfigurare, și a început să plângă.

A simțit prezența lui Dumnezeu atât de puternic, căci ”nu mai văzusem așa o frumoasă smerenie înainte înaintea lui Dumnezeu. Și oamenii se însemnau cu semnul Crucii (își face și el cruce în timp ce povestește) și spuneau ”Doamne, ai milă!” și am început să mă rog lui Dumnezeu că nu vreau să fiu altundeva și că vreau să rămân acolo”, mărturisește el în acest filmuleț:

Și a rămas în Biserica Ortodoxă. Iar eu acum, privesc o fotografie cu el și cu familia lui, îi privesc cât sunt de minunați îmbrăcați în hainele albe ale Botezului. Doamne, ce frumusețe, ce bucurie…

Cât de minunată este familia ortodoxă!

Aici e filmulețul cu pozele:

Iar aici este un filmuleț cu traducere în românește:

Informații despre Jonathan Jackson mai găsiți aici:

https://en.wikipedia.org/wiki/Jonathan_Jackson_(actor)

Doamne, dă-ne harul să apreciem această comoară cu care noi ne-am născut: Ortodoxia!

Iată cât de frumos vorbește despre smerenie:

”Cum se împacă smerenia, care e calea Ortodoxiei, cu statutul de star căruia fanii îi spun cât de minunat este?

De când sunt mic, îl rog pe Dumnezeu să îmi dea înțelepciune. Dar nu vreau înțelepciune fără smerenie. Sigur că, de multe ori, greșesc, judec oamenii, dar nu îmi pierd nădejdea. Nu am răspunsul la întrebarea asta, dar știu că, în fiecare zi a mea de păcătos, Iisus este cu mine. Faima e o cruce, pe unii îi înghite. Faima e ridicolă și e total opusă Împărăției, în care trebuie să intrăm asemeni unui copil. Mă rog mereu să rămân în prezența Lui. Iar asta nu se poate fără smerenie. Iar Ortodoxia m-a ajutat pe drumul smereniei.

Ortodoxia e cel mai frumos lucru pe care îl poti trăi. Este casa perfectă, o binecuvântare și o transcendență. O comunitate cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, o experiență mistică pe care nu o poți spune în cuvinte. Este biserica istorică

(http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/04/12/convertirea-actorului-american-jonathan-jackson-la-ortodoxie/).

 

 

 

POSTUL ŞI CE MÂNCĂM ÎN POST

Iată vreme potrivită pentru înnoire, iată timp preaplăcut pentru înfrumuseţare!

Postul Mare este pentru mine o perioadă minunată, ba chiar cea mai minunată din anul bisericesc. Mai demult mă tot întrebam cu ce logică or fi aşezat Sfinţii Părinţi ai Bisericii acest post tocmai în primăvară, când proviziile făcute din toamnă ni s-au terminat şi începe şi lucrul la câmp?

Aprofundând această întrebare, m-am convins încă odată de minunăţia Ortodoxiei în care toate sunt rânduite sub îndrumarea dumnezeiască şi nimic nu este de prisos sau în lipsă. Am înţeles cât de mult ne iubeşte Dumnezeu pe noi oamenii şi cum prin toate caută prilej să ne provoace să ne apropiem de El, neforţându-ne în niciun fel libertatea.

Dacă prin mâncare primii oameni s-au îndepărtat de Dumnezeu, prin nemâncare, prin postire, omul se apropie de Dumnezeu. Aşezarea Postului Mare în primăvară e cât se poate de firească şi de naturală: natura se trezeşte la viaţă şi totul devine nou. Acum toate se umplu de lumină şi de viaţă. Se cade aşadar şi noi să ne înnoim!

După o perioadă de „hibernare” în care am stat mai mult în casă la căldurică, acum ieşim în natură şi să observăm cum verdele, viul, îşi face tot mai mult apariţia, urmând ca în aprilie-mai să-şi atingă maximul de strălucire.

Hrănindu-ne cu verdeţuri, trupul se înoieşte şi se curăţă, permiţându-i şi ajutând sufletul să se apropie şi mai mult de Creatorul său într-o mai bună revenire în sine.

A posti înseamnă renunţare. Renunţare la ceva în favoarea Altcuiva. Renunţăm la noi şi-I facem loc Domnului şi aproapelui. Când postim suntem mai sensibili la nevoile celor din jur.

Mi s-a părut ciudat ieri (3 martie 2014) că am putut observa, în timp ce treceam pe o stradă din centrul oraşului, un om cu câteva lădiţe în braţe, aşezate una peste, care se chinuia să deschidă o poartă. Ceva dinlăuntru m-a determinat să-i vin în ajutor. Lucru ciudat pentru că nu „mi-a mai venit până acum” şi mai ales că eram la distanţă măricică de acel om!

Nemâncând până mai spre seară, după rânduiala Bisericii, rugăciunile Canonului Mare au avut un alt înţeles decât altădată. Toate cântările pătrundeau înăuntru şi mă înălţau. Nicio slăbiciune în corp. Iar metaniile curgeau lin pe fondul lui „miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”.

Ce minunată e Ortodoxia, Doamne! „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema!” Dar mai avem o zi şi încă o jumătate şi cu sete şi foame vom sorbi cu toţii din potirul nesecat al Dragostei dumnezeieşti, Care S-a întrupat şi Care ni se dă spre „iertarea păcatelor şi viaţa cea veşnică”.

În altă ordine de idei, am auzit deseori pe mulţi că a posti e greu, că postul te îmbolnăveşte, că ar fi costisitor să posteşti. Şi multe alte sugestii inspirate de „iscusitul sufleur mincinos şi urâtor de oameni”, diavol.

Nici că se poate o mai mare amăgire! Există la ora actuală solide dovezi că mâncarea vegetală este cea mai sănătoasă şi potrivită pentru om. Desigur, când spun mâncare vegetală nu mă refer la puţinele alimente „de post” folosite în mod obişnuit de către majoritatea oamenilor, şi nici la „delicioşii” cartofi prăjiţi cu salată de roşii şi de catraveţi şi nici la accesibila margarină, plasticul îmbietor ce se întinde ispititor pe pâinea albă, pe care am mâncat-o îndestul în timpul liceului şi facultăţii!

Când spun mâncare vegetală, mă refer la toată bogăţia alimentelor vegetale ce ne stau acum la dispoziţie în piaţă.

Ieri am fost în piaţă. Tanti Lidia era prezentă cu delicioasa şi frageda salată. Şi mi-am spus: înseamnă că e timpul să mănânc salată verde. Vecina ei, tanti Mari, m-a îmbiat cu ochioasele ridichi roşii. N-am uitat s-o întreb dacă nu cumva mai are ceva morcovi de astă toamnă, o ţelinuţă şi un pătrunjel. Ba am mai rugat-o pe tanti Mari să adauge şi o sfecluţă şi 2-3 legături de pătrunjel şi mărar.

Ceva mai încolo, o bătrânică smerită m-a îmbiat cu câteva grămăjoare de urzici şi leurdă. N-am putut s-o refuz! Leurda este ingredientul delicioasei salate de primăvară, aşa că n-am mai stat prea mult să mă socotesc şi am deschis plăsuţa să-mi pună 2 legături de leurdă şi 3 grămăjoare de urzici.

Ceva mai deoparte l-am văzut pe C, un tânăr voios care toată iarna m-a servit cu cele mai sănătoase şi delicioase mere de pe piaţă. De data asta m-a ispitit cu cele mai mari şi mai frumoase mere golden. Am luat vreo 5 kilograme! Şi aşa m-am încadrat în cei 50 de lei ce-i rezervasem pentru trebuşoara asta!

Când am ajuns acasă am pus repede la foc fasolica (500g – 6 lei) pe care o pusesem la înmuiat de cu seara. Boabele mari se umflaseră „fain” şi umpluseră ceaunelul.

„ – Cât timp vor fierbe fasolele, le-am spus micuţelor, haideţi să preparăm delicioasa noastră sălăţică!”

„ – Da, mami!”

Şi aşa am spălat bine verdeţurile, le-am tăiat mărunt, apoi am ras prin răzătoarea mică 2 morcovei. Am tăiat o ceapă mare mărunt şi am presat-o bine pe tocător cu furculiţa, ca să-i iasă pişcăcială, ca nu care cumva să-mi pişte prinţesele!

Într-un bol mare de porţelan am pus o lingură de ulei de măsline şi apoi am adăugat legumele mărunţite şi le-am amestecat. Am presărat puţin rozmarin, busuioc, maghiran şi cimbru şi le-am amestecat din nou. În loc de sare, am adăugat o mână de măsline murate desfăcute de sâmburi.

Le-am pus fetiţelor în farfurioare să mănânce şi peste salată am adăugat 2 linguriţe de seminţe muiate de chia. Am uitat să vă spun că tot ieri am cumpărat pentru prima dată seminţe de chia. Mi s-a spus de la magazin că ele trebuie înmuiate în apă. Aşa că am pus de probă o linguriţă de seminţe într-un pahar şi am turnat puţină apă peste ele. Ei ca să vezi! În timp ce amestecam, paharul s-a umplut de o gelatină interesantă. Le-am dat fetiţelor să guste şi ochii lor sclipeau de satisfacţie. Fetiţa cea mică, care de obicei mai strămbă din nas la seminţe, mi-a strigat: mai vreau, sunt delicioase! Slavă Domnului! Aşa că le-am adăugat la salată. Ridichile au dorit să le ronţăie singure, muşcând pur şi simplu din ele.

Până ce au mestecat salata (cam o jumătate de oră!), fasolica s-a fiert. Am stins focul, am făcut-o pastă fină cu mixerul vertical, aşa fierbinte şi am adăugat nelipsitul corindru măcinat şi oregano. Le-am pus câte 2 linguri de fasole şi încă 2 de salată şi acesta a fost felul doi! Au mai mestecat incă vreo 20 de minute la el şi apoi au zbughit-o la joacă. Le-am văzut chipurile mulţumite după ce au spus rugăciunea de mulţumire. Acela a fost semnul că se săturaseră foarte bine!

Cât de delicioase sunt mâncărurile naturale  vegetale! Ce uşor cad la stomac!

Şi cât de accesibile sunt ca preţ!

Încearcă şi tu dragă cititorule!