Arhive etichetă: paine de casa

Primind și dăruind cadouri

Bucurie, dragilor!

Astăzi, doresc să vorbim despre cadouri și daruri.

Vreau să vorbim despre cadouri din două motive, ba chiar din trei…:

Luna decembrie, precum și luna martie, e considerată, de către opinia publică, drept luna cadourilor și ca atare, ne preocupăm să oferim cadouri. Oferim fiecare ce și cum putem, dar am observat că secretul stă în primirea lui, receptarea și integrarea cadourilor primite, căci fiecare cadou are în el un mesaj și o enegie care se așteapră descifrate și folosite…

În ultima vreme am primit foarte multe cadouri, daruri minunate, pe care nu am apucat să vi le fac cunoscute…

Când vine vorba despre cadouri, despre daruri, îmi place să mă gândesc și la cuvântul englezesc echivalentul cadoului „present”, care mă duce cu gândul la prezent…, la prezență, la conștiința că fiecare clipă pe acest pământ și fiecare întâlnire cu celălalt, în fiecare relaționare, este pentru mine un dar divin.

Primesc și ofer cadouri…

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Am primit atâtea daruri…

Da, da… Dau cu o mână și iau (primesc) cu amândouă…

Doamne, cum voi putea mulțumi vreodată? Totul pentru mine este dar și-mi vine adesea să cânt acea minunată cântare:

„Mie Tu mi-ai dat dar așa bogat,

O cât sunt dator, Scump Mântuitor…”

De unde voi începe să vă împărtășesc?

Încep de la Târgul de Carte și Revistă Religioasă, care a fost un dar minunat. Cărțile pe care le-am primit și pe care am reușit să le cumpăr și pe care le-am oferit…sunt minunate, au venit cu răspunsuri și sinteze, pe care le-am aștept și le-am căutat atât de mult…

Oamenii noi pe care i-am întâlnit la Târg…

Întâlnirea recentă cu câțiva dragi și minunați cititori, mini vacanța din jurul Zilei naționale și ziua de ieri petrecută exclusiv cu familia…

Feedback-urile și aprecierile primite…

Clipele minunate de ieri…

Stau și mă gândesc la anii care au trecut dinainte de 2013… Ce face ca acum să fie altfel? Și răspunsul este: Multe…și minunate cadouri…, pe care eu am ales să le văd, să le primesc și să le ofer… Am ieșit din ego și m-am deschis celuilalt și astfel, cadourile curg…

Vă mulțumesc tuturor pentru cadourile minunate pe care mi le-ați făcut și pentru că ați primit cadourile mele, sărmanele mele cadouri…

De fiecare dată când dăruim, avem o strângere de inimă și ne întrebăm:

„Oare îi va plăcea? Oare îi va fi de folos ceea ce i-am dăruit?”.

Da, avem nevoie de încredințare pentru a merge mai departe. Lipsa încredințării, a feedback-ului, mai ales a celui pozitiv, ne ucide elanul… O, Doamne, cât de vulnerabili suntem…!!!

Vrem încredințare că e util ce facem, că e plăcut și folositor…, că e bine…, dar, Doamne (Domnul) tace, oamenii tac, sau unii ne hulesc sau ne jignesc…, mascându-și invidia inconștientă că noi am reușit, cu ajutorul lui Doamne, să ne ridicăm din mocirlă…și să lucrăm ceva care să meargă înaintea noastră și să ne deschidă cerurile…

Lipsa încredințării că suntem pe calea cea bună, că toată zdroaba noastră e utilă, e în direcția bună, ne deznădăjduiește și, unii dintre noi, ne autopedepsim, că nu suntem în stare să facem ceva bun, ceva demn de apreciat și pedeapsa aplicată e sub diferite forme, fie mâncăm compulsiv, fie bem  alcool, fie droguri, fie alte și alte forme nenorocite de anchilozare a durerii respingerii din partea celorlalți…

Dar Doamne e atât de minunat și, când nu mai speram vreun semn, iată ele curg…, dar a fost nevoie de răbdare, de trecere prin „ciur și dârmon”…și apoi, iar să uităm că suntem pe drumul ăl bun și iar să cădem și iar să strige Doamne la noi și tot așa, până când? Până când reușim să învățăm că suntem prețuiți de Doamne și că orice am face suntem iubiți, demni de iubire, că doar de aceea a venit Doamne și S-a răstignit pentru noi… Până ce reușim, cu darul lui Dumnezeu, să înțelegem că fără Doamne nu putem să facem nimic bun …

Da, da, ați tăcut „chitic” (expresie de la mama), n-ați spus nimic…, m-ați lăsat să fierb în suc propriu…Dar acum iată vă descoperiți mie, îmi spuneți că ceea ce vă scriu vă folosește, că „suntem pe aceeași lungime de undă”. Da, da…! dar eu voiam să schimb lumea, nu așa câteva zeci de persoane… Eu voiam „Bravo”, nu critici… O, Doamne! Și cât de bune mi-au fost toate aceste șuturi… !!!

Vă mulțumesc, dragilor, pentru toate darurile prețioase primite de la voi și vă îmbrățișez cu dor și drag.

Scrieți-mi pe adresa doinablaga ! gmail.com.

Descoperiți-vă, arătați-vă și poftiți în comunitatea

ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS

Cine vrea pâine de secară să-și coacă (sic!)

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, mi-a venit așa un „dor” de pâine de secară.

Am căutat secară, dar nu am găsit, așa că am cumpărat făină de secară și am copt pâinică.

Înainte de a vă povesti cum am procedat, vreau să vă spun câteva lucruri.

Pâinea de secară este căutată deoarece, spun specialiștii, ea ar fi mai bogată în aminoacizi esențiali (proteine), ar conține mai mult fosfor, fier și potasiu decât grâul. Are mai multă lizină (aminoacid esențial cu înalte calități nutritive, conținut în cantități variabile în majoritatea proteinelor vegetale și animale) și mai puțin gluten și are un conținut foarte scăzut în grăsimi saturate, colesterol și sodiu. Este, de asemenea, o bună sursă de zinc, cupru și seleniu, precum și o foarte bună sursă de fibre alimentare și mangan. Lucrurile astea le-am aflat căutând cu frenezie prin internetul larg. Iată aici rețeta care m-a inspirat astăzi: /http://breadtopia.com/sourdough-rye-bread/

Găsim pâine de secară și în alimentară, coaptă în diferite fabrici și făbricuțe, având forme, gusturi și prețuri diferite. Am cumpărat din fiecare, dar parcă lipsea ceva… Știi, e acel ceva pe care îl ai undeva în tine…și la tine în mâini și „dejaba” îl cauți aiurea…, așa că, am trimis comoditatea „pi pustii”, mi-am „suflicat” mânecile și hai, Doinițo la trebușoară, mamă, dacă vrei pâinică de secară bună, după gustul, dorul și pofta ta!!!

Pe unele etichete, ale pâinii de secară, scrie că ar conține făină de secară 100% sau 80% sau 60%…, dar numai Dumnezeu știe ce și cât conține cu adevărat… Adevărul e că, secara neavând gluten, n-are cum să iasă pufoasă…, ci iese chetroi…și cum nouă, oamenilor de azi, ne place pufoasă…

Când am început să coc pâine de secară, am pus jumi-juma, adică o parte făină de secară și o parte făină albă tipul 650 și a ieșit super bună, numai că mai trebuia s-o mai las o lecuță la copt…, dar a ieșit ca aceea din magazin, de zic că conține 80% secară și restul făină neagră…(!)

La a doua încercare, am pus 5 măsuri secară și 4 măsuri făină grâu tip 650. A ieșit „perfectă”!

Azi, am pus două părți secară și o parte și o idee albă și am adăugat pastă de curmale, în loc de melasă, cum scriu „artizanii de pâini”…

Pâine de secară a la Doina Blaga

Plămadă pentru 1 kg făină ce se va transforma în aluat

Ora 6:

200 ml apă călduță de izvor

60 g făină secară

140 g făină grâu

drojdie uscată/ 1 gram per kilogram

pastă de curmale -o linguriță rasă la kg din totalul de făină ce urmează frământat

Procedură:

Într-un vas, torn apa călduță, adaug drojdia, amestec. Adaug pasta de curmale, amestec. Adaug făina cernută (o treime făină de secară și restu grâu), amestec cu fermitate și larg, ca să se aereze…. Acopăr cu o folie vasul și-l las la cald vreo 3-4 ore.

Aluatul

400g făină secară

400g făină grâu tip 650

Sau 500g făină secară și 300g albă..

O linguriță cu vârf sare de mare fină

600 ml apă de izvor călduță

Procedură:

Amestec făina cu sarea. Torn apa peste făină și amestec încet toată făina. (E tare cleios aluatul cu făină de secară…, bine că nu trebe frământat 15 minute ca cel cu făină de grâu…!!!) Apoi, adaug plămada și o amestec bine cu acest aluat. Acopăr vasul cu o folie și îl las la crescut vreo 4-6 sau 8 ore…, depinde și de cât e de cald în bucătărie… Dacă e prea cald, nu-i bine, dar nici rece… Aici e cu cântec…

Ideea e ca aluatul să stea cel puțin 4 ore la crescut…, dar nu mai mult de 12 ore…

O să vedeți cum crește de fain și e așa de fin aluatul. Eu una m-am speriat, căci cum, de vreo doi ani, am lucrat tot numai cu făină măcinată de mine la moara de bucătărie, care e mai grunjoasă…

Da, dom-le.., asta e! La așa oameni fini, ce suntem, ni s-a cam asprit gustul cu făina grunjoasă și „pohtim” finețuri, dar cu ele am pierdut mult și din calitatea nutritivă. Dar oricum ar fi, pâinica coaptă în casă nu are asemănare…, e cea mai bună, că-i coaptă de mine…

Sper să găsesc secară și să revin la formula mea obișnuită…: 80 % grâu și 20% secară… O să mai exersez, adăugând mai multă secară…

Mie una îmi place pâinica mea cu făină mai grunjoasă, dar puișorii mei, sărmanii, când îi văd pe cei din jur cu „finețuri„ și „ albituri”, iar ei cu pâine neagră…, pe care unul mai șugubăț „o zâs că-i arsă…”. Așa că o să coc, un timp, și pâine de secară… Cei care doriți pâine de secară cu făină din industrie, contactați-mă. Dacă tot mă ostenesc, să fie pentru mai mulți…, ca să se justifice osteneala…și bucuria să fie mai deplină.

Vă îmbrățișez cu drag și vă aștept la degustare. Anunțați-mă (doinablaga @ gmail. com)

Coacerea pâinii

După ce a crescut, s-a dublat volumul, iau aluatul și în împătur și-l așez în tavă și-l las încă o oră la crescut. Încing cuptorul la 240 grade și dau tava cu pâinica și o cană de apă fierbinte și o las 15 minute pe 240, apoi scot cana cu apă și las pe 200 grade încă 45 minute… Am băgat de seamă că pâinea cu secară trebuie lasată u pic mai mult, încă 15 minute…

O scot din cuptor și o las la răcit 8 ore și apoi, mâncăm… Dar e așa ispititoare, că puiuții mi-au cojit-o …, n-au avut răbdare să se răcească bine…

 

Paşi pentru copt pâinică în casă. Pâine cu aluăţel cu drojdie

Pâine cu aluăţel cu drojdie

Unelte necesare: un bol, un cantar, pasta de curmale, cana apaaluatel 1 IMG_20160205_130955

Drojdie

2 g drojdieIMG_20160205_131059

apa

aluatel 2IMG_20160205_131208

amestecam apa cu drojdia

Ialautel 4MG_20160205_131449

faina proaspat macinata

moara cu faina IMG_20160204_225628

aluatel 6IMG_20160205_131627

amestecam bine

aluatel 7IMG_20160205_131927

acoperim

aluatel 8IMG_20160205_132141

lasam 2-3 ore

aluatel 9IMG_20160205_151911

Ialuatel 11MG_20160205_152906

In bolul in care framantam turnam apa- 500 g

aluatel 12IMG_20160205_152335

faina 800 g si o lingura rasa de sare de mare

 

aluatel 13IMG_20160205_152559

framantam 10-15 min

alatel 14IMG_20160205_153620

 

alautel 15IMG_20160205_154306

acoperim si lasam la dospit 3-4 ore

aluatel 16IMG_20160205_184849

dupa 3 ore

aluatel 17IMG_20160205_185221

facem forme si le lasam 30 minute in tava , apoi, le coacem si avem painicile:

aluatel 18 painicile coapteIMG_20160205_213935

Pâinici sau chifle din făină integrală de grău şi de porumb

Dragii mei

Luni am făcut nişte chifle reuşite care s-au mâncat ca pe prăjituri. Am făcut două tăvi şi azi am pus ultimile 2 chifle la mămăruţe în ghiozdănele.

Aşa că m-am gândit să fac din nou aceeaşi formulă, numai că de data asta am triplat cantitatea ingredientelor:

2 kg făină integrală de grâu
1 kg făină de porumb
2,5 litri apă
Un bol de maia
2 „mâini” de ulei de măsline

Cum am făcut:

De alaltăieri am început, printre „picăţele”, să aleg grâu pentru a face făina. O parte am măcinat-o ieri iar o parte am măcinat-o azi dimineaţă.

Tot azi dimineaţă, pe la ora 7, am făcut maiaua rapidă dintr-o cană de apă călduţă în care am zdrobit 3 curmale şi apoi am strecurat-o şi un vârf de linguriţă de drojdie uscată şi făină integrală de grâu atât cât să iasă aşa un aluăţel molcuţ.

Am lăsat maiaua la dospit vreo 3 ore şi ceva. La un moment dat am pus bolul de ceramică pe calorifer, că la mine în bucătărie e mai rece din cauza beciului.

Pe la ora 10.30 am încălzit apa şi am amestecat făinurile o linguriţă de sare grunjoasă. Am amestecat făina cu apa călduţă, am adăugat ulei de măsline, turnând cu sticla în pumnul mâinii drepte şi am amestecat. Am mai pus şi o jumate de linguriţă de chimen măcinat şi mi-am luat ligheanul la mansardă, unde e mai cald, şi am început să frământ, în timp ce ascultam pe Maica Siluana, care vorbea despre suferinţă (ultimul video de pe siteul dânsei, acela din 30 noiembrie 2014). Am frământat cred vreo 15 minute şi nu mă mai puteam orpi.

Aşa de plăcut era aluatul la frământat. E interesantă combinaţia aceasta, dar e foarte calorică, mai ales dacă pun şi ulei. Dar eu am pui energici şi nu-i problemă…

În timp ce frământam mă gândeam ce uşurinţă şi ce minunat e să te gospodăreşti singur şi să găteşti acasă. Aparent pare că e greu, dar e doar o părere. Şi mie mi s-a părut aşa. Desigur că e muuult mai simplu să iei totul de-a gata, dar cu ce preţ?

Uite ca să fac pâinică sănătoasă, proaspătă şi pe săturate nu am nevoie decât de foarte puţin timp şi de câţiva bani. Cu 5 lei şi 30 de minute de lucru efectiv, că în timpul coptului lucră cuptorul, am asigurat pentru o săptămână o bază de mâncare foarte hrănitoare.

Şi să vă mai spun ceva:

Am încercat eu tot felul de chestii, dar am ajuns la o concluzie:
Ca să putem trăi cât de cât normal în societatea asta „nebună”- în sensul să nu ne simţim privaţi de cine ştie ce bunătăţi mănâncă „alţii”, soluţia este să facem aceleaşi feluri de mâncare, dar cu totul alte ingrediente.

Mai exact:

Ştim că noi românii suntem mâncăcioşi de pâine. Ei bine, nici eu, nici puiuţii mei, nu putem fără pâine, cel puţin în stadiul în care suntem acum. Aşa că ce am făcut? Am cumpărat o moară de cereale pentru bucătărie şi fac făină integrală din cereale diverse din care fac pâinici.

Ca să fie şi mai atrăgătoare şi să mănânce mai cu poftă, mai adaug şi puţin ulei de măsline (e singurul ulei, după mărturia specialiştilor, care ar rezista mai bine şocurilor focului, dar şi aşa mă doare inima să-l coc, dar am zis că decât să poftească şi să mânce tot felul de chestii cu grăsimi rele din comerţ, mai bine pun eu o ţâră de ulei, că no fi bai).

Aşadar, ca să mâncăm sănătos, nu scoatem nimic din alimentaţie, ci înlocuim ingredientele!
Am observat o chestiune foarte interesantă la unele gospodine: măi, dacă află o reţetă şi vor să o facă, respectă ad literam instrucţiunile, adică: dacă scrie acolo că să pui margarină, ele pun margarină, n-ar pune ulei, că nu mai iese. Păi ce nu mai iese? Gustul, textura… dar oare asta urmărim noi dacă vrem să ne hrănim?

E nevoie să fim deschişi şi la schimbări!
Aseară am mai făcut un clic şi am mai înţeles ceva: bun e cum te înveţi. Dacă te înveţi cu anumite ingrediente, e cel mai bine aşa. Dar ca să fiu mai concretă, vă dau un exemplu:

De când am deprins a nu mai face combinaţii grele şi rele, am renunţat la multe ingrediente pe care le foloseam. Mai demult nu puteam să mănânc salata de legume fără lămâie, Doamne fereşte! Dar încet, am evitat să mai pun lămâie la salate deoarece mâncam salata adesea şi cu pâine şi după cum spune teoria, acidul în contact cu amidonul fermentează iar în alte combinaţii organismul neutralizează mai întâi acidul şi apoi se ocupă de celelalte ingrediente din mâncarea ce o mâncăm.

Ei bine, ştiind astea, ne-am obişnuit să mâncăm salata fără lămâie. Aseară însă am adăugat lămâie şi să ştiţi că nu mi-a mai plăcut gustul. Nu mai simţeam gustul rădăcinoaselor dulci şi mirosul lor puternic. Şi am văzut şi eu că e mai bine fără lămâie. Lămâia sau acrul se pune deobicei ca să împiedice greaţa de la multa grăsime…

Aşadar ne putem obişnui şi altfel… numai să vrem! Totul e o chestiune de mentalitate, (conştientă sau inconştientă). Te deprinzi să cumperi pâine de-a gata? Nu mai ai timp s-o faci în casă! Asta e probată!
În cartea cu reţete vă spuneam de reţeta aceea rapidă de făcut pâine. O pregăteşti de dimineaţă şi când vii seara de la lucru o răstorni în tavă şi o pui la copt. Ce poate fi mai simplu? Ce e greu în asta?

Dar, cum spunea mama, „Lenea e cucoană mare!”. Şi eu am plătit de nenumărate ori din cauza lenei! Desigur că aş prefera să am bucătar personal iar eu să-mi văd de pasiunile mele, printre care nu se numără bucătăria. Dar cu toate că n-am pasiune pentru gătit, gătitul în stilul Doina Blaga e la îndemâna oricui. Dar e nevoie să te obişnuieşti cu el, să te apuci pur şi simplu să faci…
Unele mămici îmi spun că puii lor nu ar mânca mâncare precum o fac eu.

Ei nu ar mânca!
Păi dacă au la discreţie pâinea din comerţ sau pufuleţii sau chipsurile, cum să mănânce altceva? Dar ia să-i laşi o zi fără ele şi să găsească pe masă o chiflă integrală când sunt flămânzi cu adevărat! Ar linge firmiturile! Şi ai mei tot la fel fac. Dacă trec pe la buni şi le dă nuşce mâncare din asta „gustoasă” cu ingrediente folosite în societate, credeţi că le mai place salata şi lintea mea? Sau ce credeţi că mie nu-mi plac animalierele? Zilnic le-aş mânca, dar e vai de mine dacă o fac…. Vegetalele sunt atât de bune pentru sănătatea noastră, se pliază atât de bine pe necesităţile adevărate ale noastre, numai că e nevoie să învăţăm să le gătim şio să le condimentă.

Anul acesta de sărbători am mâncat ce a gătit mama (tot felul de bunătăţi din astea tradiţionale), aşa ca să nu ni se pară că suntem noi mai cu moţ, dar desigur le-am vârât pe gât şi obişnuita salată de legume dreasă cu mult usturoi şi ceapă. Dar tne-a robit gustul şi după sărbători tot aşa doream să mâncăm şi nu prea ne venea să mai mâncăm mâncărurile noastre obişnuite dar când am văzut că ne-am întrecut cu gluma, ne-am revenit.

Dragii mei
nu e de glumit cu mâncărurile acestea făcute din toate animalierele odată şi mâncărurile industriale. Eu le-am simţit influenţa neprietenoasă şi distrugătoare şi vă spun tuturor: luaţi-o din timp cu acomodarea la gusturile vegetalelor, până nu e de musai…

Vă doresc curaj şi răbdărică!

O să vă invit să degustaţi chiflele minune din grâu şi porumb. Vă ţin la curent. O zi bună bună şi pe bune.

„Daţi-le voi să mănânce …Şi au mâncat şi s-au săturat!”

Dragii mei dragi
Este o mare bucurie şi o binecuvântare că, deşi ne desparte atâta distanţă, pot să vă trimit, atât de uşor şi repede, gândurile mele.
Astăzi, ca de obicei, m-am sculat eu devreme, dar tot nu-i destul parcă…şi după lupte secular, care au durat vreo 3 ore, am izbândit să: coc o pâine şi o tavă de sfeclă roşie, dar spre uimirea mea deasupra mai trebuia să stea un pic, aşa că am pus-o deasupra tăvii cu sfeclă, că jos între timp pusesem o tavă cu chifle….. şi după chifle am mai băgat o pâine la copt, care spre mirarea mea nu s-a copt în 45 de minute, că uitasem temperatura pe 180 de grade de la chifle şi a trebuit să mai zăbovesc vreo 15 minute, timp în care am făcut lăpticul de cânepă cu suc de salată verde şi pătrunjel şi le-am pus la puiuţi în străchinuţe cu pâinică şi am „hrănit” şi noul meu copil- maiaua-…
Ei, ce să zic..treaba multă, nevoie mare, şi nici n-am băgat de seamă că ultima pâine a început să se prea închidă la culoare, semn că a luat-o prea tare căldurile, aşa că am stins cuptorul, am scos tava, am pufăit-o, am acoperit-o, şi am zburat la Doamne.
Şi acolo direct m-a întâmpinat Domnul (chiar atunci se citea Sf Evanghelie). Au fost ca de obicei două sfinte evanghelii, una a zilei şi una pentru morţi… E interesantă şi rânduiala asta, mereu Biserica are grijă să ne amintească că aci suntem provizoriu…
Dar să revenim la Evanghelie:
Prima: înmulţirea pâinilor (măi, ce potriveală!)
„Doamne, au zis ucenicii, uite oamenilor li-i foame după o zi de stat să te asculte…Ce facem?
Daţi-le să mănânce!
Păi să vezi, că nu prea avem ce, că numa nişte pâinici şi ceva peştişori..
Nu-i nimic, aduceţi-le aici!” Şi Domnul le-a binecuvântat şi cu ele s-au săturat mii de guri.
Ce am înţeles eu:
Tre să facem partea noastră în orice situaţie, şi ce nu putem, ce nu ajunge, plineşte Domnul…(Am înţeles…dar ce mult am de făcut la lenea mea….).
A doua Evanghelie a avut legătură cu prima, a completat-o uimitor, tocmai când eu eram aşa mulţumită astăzi cu performanţele mele, că am reuşit să-mi hrănesc copilaşii bine acasă.
În a doua Evanghelie Domnul a zis:
„De nu veţi mânca Trupul şi Sângele Meu nu veţi avea viaţă în voi înşivă!”
No, acum i-acum! Ce să mai înţeleg?
Tre să lucru pe două planuri. Nu se pot hrăni numa cu mâncarea ce am făcut-o, ci mai trebe ceva, „unicul necesar”, Sfânta Împărtăşanie… şi treaba e categorică, „nu ai viaţă în tine, dacă nu te împărtăşeşti. Trebe şi pâinea aceea ce am făcut-o dar, cum a spus şi Părintele meu la sfârşit, Împărtăşania este adevărata pâine.
Da, pare încurcată treaba asta pe două fronturi, dar nu e. Căci Domnul a zis: „Pe astea să le faceţi şi pe celelalte să nu le lăsaţi”.
Da, da, e nevoie de un echilibru..
Şi cum reuşim să facem acest echilibru? E treaba fiecăruia…Dar fără exagerări. Balanţa tre să fie corectă, sufletul e mai flămând, dar şi trupul îşi cere partea şi nu-i prea prieşte la funcţionare pâinea albă ..dar nici una crudă sau pârlită…
Doamneeeeeeeeeeeeeeeeeee miluieşte-măăăăăăăăăăăăăăăă!
Şi acum la sfârşitul expunerii, aşa ca un desert savuros… la finalul sfintei liturghii m-am desfătat de o franceză adevărată, căci Pr Daniel din Franţa, mare scriitor şi conferenţiar, invitatul Pr vasile Mihoc, părintele meu, pe care-l cunoaşteţi, despre care vă tot povestesc…, ne-a spus câteva cuvinte în minunata limbă înrudită cu a noastră:
„Unitatea lumii nu se face cu armele, ci cu rugăciune încrezătoare!” mi-a plăcut expresia”rugăciune încrezătoare”…
Şi încă un cuvânt: „Dacă ne umplem de lumina lui Hristos, întunericul lumii se risipeşte!” alt cuvânt uimitor!
Aaaa, interesant, nu tre să ne luptăm cu întunericul, primim lumina, ne ghiftuim (ne umplem) bine cu ea, şi întunericul dispare, că nu mai are loc. Minunat! Minunat!
E,i ce să mai zic?…Nici nu ştiu cum am ajuns acasă, cu sufletul la gură, să vă spun şi vouă.
M-a cuprns aşa un entuziasm, dar mi-am revenit, că am mai căzut eu în plasă şi altă dată: mă entuziasmam şi ţinea pân’ la amiază cât era singură, iar când începeaau să se „mârâie” cele mici că vor nuştiu câte… , entuzismul dipărea şi apăreau nervii…
Da, da, Să ţineţi strâns aceste daruri… sunt foarte preţioase…
Rugaţi-vă pentru mine, căci am nevoie! Nu mă las, e musai că trebuie să-mi iasă pâinea integrală bine până la urmă…!
Vă pup şi vă aştept să degustăm Pâinica. Se poate şi la distanţă….duminică se întinde Masă mare în toate bisericile, grăbiţi-vă să vă rezervaţi un loc. Să nu vă faceţi griji că nu ajunge pâinea, nu-i bai cu pâinea, e sigur că Viţelul e mult!

Sparanghel cultivat în România

Buna ziua dragii mei
Nu am mai scris pe blog de câteva zile. Dar acum vă scriu în fugă ce am descoperit sâmbată la târgul de produse tradiţionale
În primul rând mulţumesc celor care au facilitat ţinerea acestui târg săptămânal şi celor care încă mai produc natural.
De cum am ajund la târg, m-am îndreptat direct la fructe şi legume, preferatele şi baza alimentaţiei noastre. Am căutat cu mare atenţie mere româneşti, dar nu mai sunt ionatan, cele care-mi plac foarte mult, aşa că m-am mulţumit şi cu bot de iepure şi florina şi un pic de golden.
Apoi m-am dus la verdeţuri. Spanacul şi salata verde e în toi. Am văzut dovlecei şi pătrunjelul cu rădăcină. Din fericire tanti cu pătrunjelul îmi era cunoscută, aşa că am luat cu încredere.
Tot plimbându-mă, am găsit.. sparanghel. O tânără zâmbitoare discuta cu câţiva clienţi despre produsul ei de excepţie. M-am apropiat şi am tras cu urechea. Era prima recoltă. Tânăra a adus rădăcinile de sparanghel din Germania şi le-a plantat în România, mai exact în Avrig, un orăşel apropiat de Sibiu.
E drept că are un preţ mai ridicat faţă de alte legume, dar e valoros şi e proaspăt. Aşa că m-am decis să cumpăr. Dar nu m-am abţinut să nu negociez la preţ, că, de, eram la târg şi la târg „te împaci cu omu” şio obţii un preţ mult mai bun. Am luat 2 kg şi l-am băgat în traistă, bucuroasă că făcusem o mare investiţie în sănătatea noastră.
m-am mai învârtiti prin târg şi am descoperit şi alte bunătăţi, printre care şi produse din lapte de capră şi pâine de casă şi multe multe bunătăţi, dar pentru mine tot legumele sunt cele mai valoroase.
De cum am ajuns acasă, am deschis internetul ca să aflu despre sparanghel, ce conţine cum se mănâncă şi cum se prepară. Am aflat că sparanghelul e de mai multe feluri, de vreo 2-3 feluir. Eu cumpărasem verde şi îl degustasem deja acolo în târg, aşa crud. Merge foarte bine crud, dar pentru gust se poate fierbe înăbuşit cu puţină apă1-2 minute. se spune că reţeta tradiţională e cu ochi românesc, adică iei un ou de găină şi când fierbe apa cu sare îl spargi în ea şi îl laşi să dea un clocot şi e gata.
Pentru mine cel mai comod e să consum legumele crude, dar facă cine, ce-o vrea. Sparanghelul e bun, conţine acid folic, de care tocmai are nevoie cineva drag mie, tocmai îi recomandase doctorul cu câteva zile înainte şi l-am găsit la ţanc. Sparanghelul e diuretic, cică să nu faci abuz de sparanghel că poţi avea probleme cu rinichii.. păi la 3-4 fire pe zi, ce abuz să faci..
Ideea e că sunt bucuroasă din cale-afară că se cultivă şi la noi sparanghel şi dacă comand îmi aduce acasă doamna producător.
Dacă aveţi acces la sparanghe prospăt, consumaţi cu bucurie
O zi binecuvântată, dragii mei!
Am să încerc câteva reţete cu sparanghel şi am să vi le împărtăşesc şi Dvs.
Pe curând!

CUM COACEM NOI PÂINICA CEA DE TOATE ZILELE?

Pâinea este pentru noi forma cea mai plăcută şi mai la îndemână de a consuma cerealele. Ne-am obişnuit cu textura, mirosul şi imaginea ei maroniu-deschisă. Când ne este foame, luăm repede o bucată (o felie) de pâine şi cu încă ceva pe lângă ea şi gata, foame ni se „stâmpără”.

De-a lungul timpului, omul a folosit mult inteligenţa şi fantezia creatoare în prelucrarea şi prepararea cerealelor. Aşa, avem acum o multitudine de forme pe bază de cereale, care mai de care mai atractive. Durerea este că multe din acestea sunt doar forme cu miresme îmbătătoare diferite.

În prelucrarea cerealelor, am şi eu istoria mea!

Îmi amintesc cât de fascinată eram când o vedeam pe mama frământând aluatul. Mă uimea rapiditatea cu care împletea acei colaci buni şi hrănitori. Aveau miez şi aromă inedită. Erau simpli, doar făină de grâu, puţină sare şi apă de la fântănă şi multă dragoste şi dedicare din partea mamei.

Cred că din toată slujirea din bucătărie, să coc pâine şi colaci, mi-a plăcut şi-mi place cel mai mult. Acum, îndrăznesc să spun că am devenit expertă. Dar am exersat foarte mult. Îmi amintesc de o vacanţă la mănăstire când am primit „ascultarea” de brutar. Prima covată cu un aşa zis aluat am aruncat-o. Primul cuptor de pâine, la fel. Au fost groaznice pâinile nefrământate şi necoapte bine. Dar mă fascina procesul de preparare şi-mi plăcea nespus de mult pâinica coaptă în cuptor cu lemne. Aşa că mi-am dat toată silinţa şi, din intuiţie şi din ceea văzusem la mama, am învăţat cum să ard cuptorul, cum să-l pregătesc pentru coacerea pâinii, cum să frământ bine aluatul. Cum să pun aluat potrivit în fiecare tavă şi cât să-l las la copt.

Încet, încet, am deprins, prin multa exersare, toate secretele facerii unei pâini de casă bune. Era o mare bucurie să fac pâine! Vara aceea a fost cea mai tare vacanţă. Reuşisem să fac pâine atât de bună, încât însuşi patriarhul, pe atunci mitropolit, m-a lăudat. Era prima mea reuşită cu mine însămi! Eu care până atunci credeam că nu sunt bună de nimic!

Adesea, până să se coacă pâinea, făceam turte (luam puţin aluat, îl întindeam în foarmă rotundă subţire) şi le coceam în gura cuptorului. Mama mea, ce bunătate! În vara aceea m-am „rotunjit” bine!

După ce m-am căsătorit am reluat această plăcere de a face pâine. Cu timpul mi-am îmbunătăţit tot mai mult procesul. Am început să folosesc făinuri integrale şi maia sau aluat în loc de drojdie. Acum nu ne mai săturăm de pâine, aşa este de bună şi hrănitoare!

Este atât de diferită pâinica noastră faţă de oricare produs de panificaţie din comerţ pe care l-am mâncat, încât n-am cuvinte să vă descriu exact. Difernţa calităţii şi bogăţiei nutrienţilor este incomparabilă. Nu vorbesc acum de „nocivitatea” pâinii sau a covrigilor din comerţ! Am auzit şuşoteli că s-ar adăuga la pâine şi la covrigi şi alte ingrediente, nemenţionate pe etichetă, cum ar fi zahărul sau alte chestii, ca să ne placă şi să mai dorim să cumpărăm. Eu am simţit diferenţa dintre o pâine naturală şi una din comerţ…!

Acum sunt foarte interesată cum să prepar cerealele sub formă cât mai integrală.

Am o maşină de făcut pâine. O am, cred, de vreo 3-4 ani. Am făcut multă pâine în ea. Am observat că pâinea făcută din făină integrală nu prea creştea şi nici nu se cocea bine pe programul indicat, rămânea tot cleioasă.

Într-o zi, „cetind” eu mai atent în cartea de instrucţiuni a maşinii, am descoperit că are un program de prelungire a cocerii cu câte 10 minute. „Uraaa!, am strigat, Am descoperit soluţia!”.

Pâine în casă din făină integrală de grâu

Aşa că acum pun seara ingredientele în maşină (apa, bucata de aluat de la ultimul aluat şi făina), o las să frământe, apoi o opresc. Iau o bucată de aluat şi-l grijesc pentru pâinea următoare, punându-l într-o caserolă la rece. Las aluatul în cuva maşinii să dospească toată noaptea. A doua zi, dis de dimineaţă, setez maşina pe programuil de coacere (la mine e programul 10). În 70 de minute e gata. Unicul inconvenient este că tot la 10  minute trebuie să fiu atentă să prelungesc programul. Dar iese o pâinică „de te lingi pe botic”! N-o dăm pe niciun preparat comercial!

Specialiştii spun că şi numai pâinica pe care o mâncăm zilnic de ar fi „sănătoasă”, ar fi o diferenţă enormă în starea generală de sănătate a populaţiei.

Ei bine, vă spuneam că ne place mult pâinea. Ne-a obişnuit cu ea şi nu trece o zi în care să nu o mâncăm

Dar acum îmi doresc să profit cât pot din bogăţia cerealelor. Aşa că am inventat

Turticile din cereale integrale coapte pe plită (pe aragaz) la foc mic

Spăl bine grâul, deoarece grâul pe care îl am e cumpărat de la ţărani şi e foarte murdar!

Fac o paranteză să vă povestesc o experienţă care mi-a lăsat un gust foarte amar: Într-o zi am cumpărat făină integrală de grâu de la un magazin bio. Am venit acasă şi am desfăcut punga de hârtie. M-a şocat culoarea făinii, era aproape neagră. Îmi era foame rău şi am luat o lingură de făină, am inmuiat-o bine şi am făcut un fel de clătită. Când a fost gata, am muşcat din ea. Am avut impresia că era jumătate făcută din pământ, scârţia în dinţi nisipul şi pietricelele! Măi, măi! Ce mă fac? Ne trebuia pâine şi mi se gătase sacul. Nu avusesem bani şi timp să merg la moară şi am cumpărat 2 kg de la acel magazin şi uite ce oribilă e această făină. Ce fac cu ea? Ce să fie oare cu făina asta, m-am întrebat? Aveam în casă grău şi aşa murdar cum era, l-am pus în râşniţă şi l-am râşnit îndelung. A ieşit o făină frumoasă, deschisă la culoare, nu se asemăna deloc cu ce cumpărasem eu! Aşa că, am pus-o într-o punguţă, am luat punga cu făina cumpărată şi m-am întors într-un suflet, fierbând de nervi (că dădusem şi „o groazuă de bani pe ea”) la magazin.

De cum am intrat, am întrebat-o pe vânzătoare: „dvs aţi văzut cum arată făina de grâu?”. Da, mi-a răspuns aceasta mirată.” I-am arătat punga desfăcută şi am întrebat-o din nou: „Asta e făină de grâu?”. „Da, aşa arată. Eu o vând de mult timp”. Şi m-am gândit atunci: „Măi, ori eu sunt proastă, ori ceva nu e în regulă cu făina asta!”. Mi-am stăpânit nervozitatea şi am continuat discuţia. „Uitaţi-vă stimată d-nă cum arată făina de grâu! Am râşnit boabele acasă”. A făcut ochii cât cepele şi mi-a luat făina şi mi-a dat banii înapoi.

Oricum, a fost ultima dată când am călcat într-un magazin „bio”! Vă imaginaţi dacă făina arăta aşa, apoi ce mai pun în pâine…

Dar să revin. După ce spăl bine grâul (5 măini de boabe), îl pun la înmuiat o zi în apă călduţă. A doua zi îl clătesc bine şi dacă îl vreau germinat, îl mai las o zi, după care iar îl clătesc şi-l râşnesc în râşniţă bine. Îl amestec cu puţină făină (din fulgi) de ovăz. Încălzesc puţină apă şi în ea zdrobesc 4-5 curmale. Adaug apa peste grâul măcinat şi fac un aluat închegat bine. Formez nişte pifteluţe subţiri dreptunghiulare şi le pun la copt, într-o tigaie care nu lipeşte, la foc mic. Ies nişte biscuiţi excelenţi. Fetiţele mele sunt foarte încântate să le mânânce la grădiniţă şi la şcoală.

Turţiţe sau biscuiţi din hrişcă cu făină de ovăz

Spăl hrişca (5 mâini de boabe – porţia familiei noastre!), o pun la înmuiat de seara în apă calduţă. A doua zi o clătesc bine şi o scurg de apă. Râşnesc o mână de fulgi de ovăz şi adaug peste hrişca scursă. Dacă vreau să fie „dulce” adaug puţină pastă de curmale (vezi mai sus cum se face!). Fac să fie compoziţia legată şi modelez „biscuţii” şi-i pun la uscat ( copt) în tigaie la foc mic. Sunt nişte batoane de cereale foarte hrănitoare şi energizante!

Turtiţe cu mei şi ovăz

La fel ca în reţeta de mai sus, numai că meiul se fierbe înainte bine!

Aceste turtiţe sunt foarte hrănitoare şi le pot face din timp, le pot lua cu noi oriunde mergem.

Am de gând să experimentez facerea turtiţelor din leguminoase. În articolul următor vă voi povesti ce „minuni” mi-au ieşit.

Până atunci, numai bine şi sănătate!

Şi un sfat prietenesc: Cumpăraţi-vă o râşniţă şi cereale integrale.

Puţeţi folosi şi fulgii de grâu, secară, orz, ovăz. Îi puneţi la înmuiat în puţină apă de cu seara, iar a doua zi îi scurgeţi de apă şi îi amestecaţi cu puţină făină de ovăz, ca să se lege. Adăugaţi căteva bucăţele de curmale sau stafide (dacă preferaţi dulce – deşi la adulţi combinaţia nu e indicată, chiar nerecomandată! Puteţi adăuga un condiment, gen busuoc, chimen, mentă..), formaţi biscuiţi, chiftele sau turţiţe subţiri şi puneţi-le la uscat în tigaie la foc mic. Le coaceţi bine şi pe o parte şi pe alta şi obţineţi cele mai valoroase sendvişuri sau cornuri pe care le puteţi consuma la serviciu. Dacă mai luaţi şi câteva frunze de salată sau 2-3 ridichi, e excelent!

O zi binecuvântată!

CELE MAI IEFTINE ALGE MARINE: „BANALELE” URZICI

Dragii mei,

astăzi vă voi vorbi din nou despre urzici.

Vă voi împărtăşi două reţete fenomenale şi rapide cu urzici.

Staţi aproape de blogul îndrăznescsătrăiescsănătos, vor urma lucruri foarte utile, pe care eu le testez, le practic şi vi le împărtăşesc!

Dacă este primăvară, sau mai bine zis, dacă este luna martie, este cura cu urzici. De mic copil am mâncat urzici cu mare plăcere. Mama nu rata nicio ocazie să ni le prepare! Adunam cu sacii urzici şi cât timp erau fragede, mâncam mereu. Venind la oraş. N-am uitat de valoroasele urzici. În fiecare an în Postul Mare, ele sunt la mare căutare.

Pentru că acum sunt tot mai pasionată să aflu din tainele plantelor, am căutat să mă informez despre conţinutul nutritiv al urzicilor. Am căutat prin cărţi şi am găsit multe informaţii despre această minunată plantă ce se numeşte urzică vie care pentru mine a devenit acum şi mai valoroasă şi o pot compara, fără să greşesc cu algele marine.

De ce este urzica valoroasă pentru sănmătatea noastră şi de ce să o mâncăm cât putem de mult?

Iată ce am aflat în cărţile despre plante pe care eu le-a consultat:

Urzica este foarte hrănitoare. Ea conţine acizi taninici, acid foli, amidon. De asemenea ea mai conţine minerale, printre care o cantitate substanţială de fier. Urzicile conţin şi vitamine, cum ar fi vitaminele B1, B2, PP, K, A, C şi uimitor, ea conţine şi vitamina B12. Urzicile sunt un aliment foarte valoros şi pentru că ele conţin şi proteine (7,8% ) şi glucide (7, 1% ). Se recomandă o cură de urzici de cel puţin 1-3 săptămâni. (vezi mai multe detalii la Eugen Fischer, Dicţionarul plantelor medicinale; Speranţa Anton, Ghid terapeutic naturist. Retete de post, Maria Treben, Sanatate din farmacia Domnului).

Anul acesta fiind „mai primăvăratec”, am început să mâncăm urzici încă de luna trecută, din februarie. Am văzut pe nişte femei de la ţară cu ele de vânzare, la marginea trotuarului, şi am tot cumpărat. Fiindcă erau „destul de scumpe” pentru bugetul meu, le foloseam doar la salata obişnuită de rădăcinoase.

Apoi am descopirit combinaţia mortală cu avocado, inventând salata de urzici cu avocado. Cred că am descris-o în postările trecute. Dar pentru singuranţă, v-o mai spun încă odată:

Salata de urzici crude cu avocado (pt. 1 pers.):

2 mâini de urzici

o ceapă mare

½ avocado potrivit

Spăl bine urzicile (atenţie pot avea păr de animale sau alte mizerii, dar pentru aceasta nu sunt periculoase, le spăl bine şi cu atenţie şi ele fac minuni!), le las să se scurgă bine de apă, apoi le toc bine în tocătorul de legume şi le las puţin acolo în tocător. Curăţ o ceapă, (eu prefer ceapa roşie) şi o clătesc bine şi repede sub jet de apă, o şterg şi o tai fin de tot. Într-un castron mare de porţelan pun ceapa şi o frec bine între degetele de la mâna dreaptă, peste care am pus o mănuşă de plastic (ca să nu-mi miroase măna a ceapă!). adaug urzicvile tocate şi le frec bine cu ceapa. Apoi pun un capac peste castron. Spăl avocado şi îl şterg. Îl tai în două pe verticală şi jumătate îl pun într-o pungă şi apoi într-o caserolă de culoare închisă şi îl pun în frigider pentru a doua zi sau pentru următorul flămângios. Desfac miezul din jumatatea de avocado şi-l pun într-un castron mare de porţelan. Îl pasirez bine cu o furculiţă de inox şi apoi îl frec bine cu o lingură de lemn până devine ca o maioneză. Adaug urzicile cu ceapă şi le amestec bine de tot.

Această „minunăţie” de mâncare o pot mânca cu mămăligă caldă (preferata mea!) sau pe pâine prăjită şi apoi frecată cu usturoi, sau cu o lingură de mâncare de leguminoase.

Acum pentru că suntem în plin sezon de urzici şi se găsesc destul de multe prin apropierea oraşului şi am putut merge să le culegem, m-am tot gândit cum să le consumăm mai mult.

Astăzi am hotărât să fac o nouă reţetă cu urzici: milkshake cu urzici

2 mâini de urzici

Un pahar cu lapte de soia

Câteva fire de leurdă sau usturoi verde

Sau Un condiment la alegere: coriandru, boia dulce

Lapte de soia făcut în casă

Vezi reţeta de preparare a laptelui de soia în cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos.

Azi dimineaţa am gătit. Am stat vreo 2 ore în bucătărie şi am preparat o serie de bunătăţi: pâine de casă (două variante), covrigei, chifle umplute cu cremă de nuci şi curmale, lapte de soia şi brânză de soia. O să vă spun altă dată reţetele…

Acum am să vă vorbesc despre milkshake cu urzici:

După ce am făcut laptele şi l-am lăsat puţin să se răcească, am pus puţin coriandru şi un praf de boia dulce de ardei şi urzicile bine spălate şi bine scurse de apă. Le-am lăsat la „macerat” până pe la ora 17.30, când vom veni acasă înfometaţi. Atunci le voi mixa repede cu mixerul vertical, voi adăuga 2-3 căţei de usturoi pisat. Cu 2 felii de pâine prăjită, va fi o mare sărbătoare!

Astfel urzicile foarte sănătoase devin şi o mâncare delicioasă şi săţioasă!

Poftă bună!