Arhive etichetă: paine

Cine vrea pâine de secară să-și coacă (sic!)

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, mi-a venit așa un „dor” de pâine de secară.

Am căutat secară, dar nu am găsit, așa că am cumpărat făină de secară și am copt pâinică.

Înainte de a vă povesti cum am procedat, vreau să vă spun câteva lucruri.

Pâinea de secară este căutată deoarece, spun specialiștii, ea ar fi mai bogată în aminoacizi esențiali (proteine), ar conține mai mult fosfor, fier și potasiu decât grâul. Are mai multă lizină (aminoacid esențial cu înalte calități nutritive, conținut în cantități variabile în majoritatea proteinelor vegetale și animale) și mai puțin gluten și are un conținut foarte scăzut în grăsimi saturate, colesterol și sodiu. Este, de asemenea, o bună sursă de zinc, cupru și seleniu, precum și o foarte bună sursă de fibre alimentare și mangan. Lucrurile astea le-am aflat căutând cu frenezie prin internetul larg. Iată aici rețeta care m-a inspirat astăzi: /http://breadtopia.com/sourdough-rye-bread/

Găsim pâine de secară și în alimentară, coaptă în diferite fabrici și făbricuțe, având forme, gusturi și prețuri diferite. Am cumpărat din fiecare, dar parcă lipsea ceva… Știi, e acel ceva pe care îl ai undeva în tine…și la tine în mâini și „dejaba” îl cauți aiurea…, așa că, am trimis comoditatea „pi pustii”, mi-am „suflicat” mânecile și hai, Doinițo la trebușoară, mamă, dacă vrei pâinică de secară bună, după gustul, dorul și pofta ta!!!

Pe unele etichete, ale pâinii de secară, scrie că ar conține făină de secară 100% sau 80% sau 60%…, dar numai Dumnezeu știe ce și cât conține cu adevărat… Adevărul e că, secara neavând gluten, n-are cum să iasă pufoasă…, ci iese chetroi…și cum nouă, oamenilor de azi, ne place pufoasă…

Când am început să coc pâine de secară, am pus jumi-juma, adică o parte făină de secară și o parte făină albă tipul 650 și a ieșit super bună, numai că mai trebuia s-o mai las o lecuță la copt…, dar a ieșit ca aceea din magazin, de zic că conține 80% secară și restul făină neagră…(!)

La a doua încercare, am pus 5 măsuri secară și 4 măsuri făină grâu tip 650. A ieșit „perfectă”!

Azi, am pus două părți secară și o parte și o idee albă și am adăugat pastă de curmale, în loc de melasă, cum scriu „artizanii de pâini”…

Pâine de secară a la Doina Blaga

Plămadă pentru 1 kg făină ce se va transforma în aluat

Ora 6:

200 ml apă călduță de izvor

60 g făină secară

140 g făină grâu

drojdie uscată/ 1 gram per kilogram

pastă de curmale -o linguriță rasă la kg din totalul de făină ce urmează frământat

Procedură:

Într-un vas, torn apa călduță, adaug drojdia, amestec. Adaug pasta de curmale, amestec. Adaug făina cernută (o treime făină de secară și restu grâu), amestec cu fermitate și larg, ca să se aereze…. Acopăr cu o folie vasul și-l las la cald vreo 3-4 ore.

Aluatul

400g făină secară

400g făină grâu tip 650

Sau 500g făină secară și 300g albă..

O linguriță cu vârf sare de mare fină

600 ml apă de izvor călduță

Procedură:

Amestec făina cu sarea. Torn apa peste făină și amestec încet toată făina. (E tare cleios aluatul cu făină de secară…, bine că nu trebe frământat 15 minute ca cel cu făină de grâu…!!!) Apoi, adaug plămada și o amestec bine cu acest aluat. Acopăr vasul cu o folie și îl las la crescut vreo 4-6 sau 8 ore…, depinde și de cât e de cald în bucătărie… Dacă e prea cald, nu-i bine, dar nici rece… Aici e cu cântec…

Ideea e ca aluatul să stea cel puțin 4 ore la crescut…, dar nu mai mult de 12 ore…

O să vedeți cum crește de fain și e așa de fin aluatul. Eu una m-am speriat, căci cum, de vreo doi ani, am lucrat tot numai cu făină măcinată de mine la moara de bucătărie, care e mai grunjoasă…

Da, dom-le.., asta e! La așa oameni fini, ce suntem, ni s-a cam asprit gustul cu făina grunjoasă și „pohtim” finețuri, dar cu ele am pierdut mult și din calitatea nutritivă. Dar oricum ar fi, pâinica coaptă în casă nu are asemănare…, e cea mai bună, că-i coaptă de mine…

Sper să găsesc secară și să revin la formula mea obișnuită…: 80 % grâu și 20% secară… O să mai exersez, adăugând mai multă secară…

Mie una îmi place pâinica mea cu făină mai grunjoasă, dar puișorii mei, sărmanii, când îi văd pe cei din jur cu „finețuri„ și „ albituri”, iar ei cu pâine neagră…, pe care unul mai șugubăț „o zâs că-i arsă…”. Așa că o să coc, un timp, și pâine de secară… Cei care doriți pâine de secară cu făină din industrie, contactați-mă. Dacă tot mă ostenesc, să fie pentru mai mulți…, ca să se justifice osteneala…și bucuria să fie mai deplină.

Vă îmbrățișez cu drag și vă aștept la degustare. Anunțați-mă (doinablaga @ gmail. com)

Coacerea pâinii

După ce a crescut, s-a dublat volumul, iau aluatul și în împătur și-l așez în tavă și-l las încă o oră la crescut. Încing cuptorul la 240 grade și dau tava cu pâinica și o cană de apă fierbinte și o las 15 minute pe 240, apoi scot cana cu apă și las pe 200 grade încă 45 minute… Am băgat de seamă că pâinea cu secară trebuie lasată u pic mai mult, încă 15 minute…

O scot din cuptor și o las la răcit 8 ore și apoi, mâncăm… Dar e așa ispititoare, că puiuții mi-au cojit-o …, n-au avut răbdare să se răcească bine…

 

Osteneala din bucătărie este răsplătită de Dumnezeu

Bună seara dragilor!

Zilele acestea, am lucrat în bucătărie cu multă osteneală. Nu m-au mai durut aşa de tare picioarele parcă niciodată. Seara, după tot lucrul obositor de peste zi, a trebuit să o iau de la capăt. Parcă nu mai puteam deloc şi am pregătit cina bodogănind. În plus, nici măcar un semn de mulţumire sau recunoştinţă de la nimeni. Asta e ceea ce trebuie să primească, li se cuvine, asta fac mamele, nu? Poate că aşa le-am şi învăţat….!?

Oricum, eram puţin afectată, tristă, mâhnită că mă ostenisem în zadar, că nu le pot mulţumi pe „prinţesele mele mofturoase”…. Ce mai, luasem hotărârea să nu mai gătesc nimic, să mânce ce le dau alţii mai arătos şi mai gustos….

În seara asta, când le-am citit povestea de seară din cartea noastră obişnuită, Proloagele, un cuvânt de acolo mi-a schimbat cu totul planurile de alaltăieri. Acum am înţeles că totul pleacă de la mine, de la dispoziţia cu care eu slujesc în bucătărie. Exteriorul din jurul meu este reflecţia interiorului meu îmbâcsit de ego, la care mai am încă de şlefuit; mai am încă multe rânduri de piele de lepădat…..!!!

Pentru frumuseţea cuvântului, vi-l transcriu aici:

Cuvânt din Pateric despre dragoste

Un pustnic, aflând pe un om îndrăcit, care nu putea să postească, s-a rugat lui Dumnezeu să se mute la dânsul dracul şi acela să se slobozească. Şi l-a ascultat pe el Dumnezeu şi a intrat dracul în pustnic, depărtându-se de la omul acela. Iar pustnicul, de dracul fiind îngreunat, răbda în post şi în rugăciune şi zdrobindu-se în nevoinţă. Şi după puţine zile, mai mult, pentru dragostea lui, a gonit Dumnezeu pe dracul şi de la dânsul.

Un monah (călugăr) avea în grija sa pe un alt monah, care era într-o chilie departe, la zece mile. Deci, i-a zis lui gândul: „Cheamă pe fratele să vină să ia pâine”. Şi iarăşi a socotit: „De ce pentru pâine să supăr eu pe fratele meu, să vină la mine, zece mile? Mai bine să o duc eu”. Şi, luând-o, s-a dus la el. Iar mergând, s-a lovit cu piciorul de o piatră şi, rănindu-i-se degetul, curgea sânge mult. Iar el de durere a început să plângă şi îndată a venit la el îngerul, zicând: „De ce plângi?”. Iar el, arătându-i rana, a zis: „Pentru aceasta plâng”.

Zis-a îngerul: „Nu plânge pentru aceasta, că paşii pe care-i faci se numără pentru Domnul şi spre mare răsplătire înaintea feţii lui Dumnezeu se fac”. Atunci pustnicul, mulţumind lui Dumnezeu, călătorea bucurându-se. Şi venind la fratele, i-a adus pâinile şi i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi, dându-i pâinea, s-a întors.

A doua zi, luând iarăşi pâine, se ducea, la alt monah, s-o dea şi s-a întâmplat atunci că venea şi acela la el şi s-au întâlnit pe cale amândoi. Deci a zis cel ce mergea către cel ce venea: „O comoară aveam şi ai căutat să mi-o prădezi”. Iar acela a zis lui: „Au doară, uşa cea strâmtă, numai pe tine te încape? Lasă-ne şi pe noi să venim împreună cu tine” şi, îndată vorbind ei, li s-a arătat îngerul Domnului şi le-a zis: „Osteneala voastră s-a suit la Dumnezeu, ca un prinos cu bună mireasmă”. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

IMG_20160206_184040

Reduceri de pret la cartile din cadrul Targului de carte si revista religioasa de la Sibiu

Dragilor

aseara am lansat cartile mele

Si tu poti sa coci Painici din faina integrala:

coperta.indd

Si editia a doua ca cartii Ma bucur ca sunt femeie:

coperta

si a fost minunat!

Doamna Odeta Vestemean a prezentat atat de minunat cartea Ma bucur ca sunt femeie, incat m-am indragostit din nou de aceasta carte…. E cartea vietii mele …!

Nu mai prejos este si cartea cu Painicile…

M-am bucurat ca oamenii au gustat painicile, unii si-au luat cateva bucatele si pentru cei de acasa…  ma bucur ca sibienii sunt interesati sa manance painica integrala….!

Cel mai mult m-a bucurat ca copiii care au fost prezenti s-au strecurat de mai multe ori si au luat bucatele de painica si le-au mancat cu pofta.

Dragilor, haideti sa le oferim copiilor nostri o paine completa, nu una golita, furata de nutrienti! Putem sa facem asta atat de simplu!

Va astept si azi si maine si duminica la Biblioteca Astra…. si va pastrez painici….

O zi buna si cu spor in toate cele bune!

Dacă nu credeţi că EU SUNT, veţi muri în păcatele voastre!

Dragilor,

primiţi să vă împărtăşesc din bucuria ce am primit-o azi la Doamne în bisericuţa noastră minunată. Să vă transcriu cuvântul Părintelui meu, a Părintelui  profesor Vasile Mihoc:

„Astăzi pomenim pe Sf. Evanghelist Ioan iar Evanghelia zilei ne pune în faţă o deosebită mărturie despre Hristos a Sf. Ioan, de fapt Însuşi Hristos vorbeşte în această mărturie şi este vorba despre o discuţie a Mântuitorului cu iudeii credincioşi pe care o găsim în Evanghelia după Ioan, capitolul 8.

Mântuitorul spune: „Dacă nu veţi crede că Eu sunt, veţi muri în păcatul voastru”. Şi o spune repetat. Şi ei (iudeii) se întreabă: Cine eşti? (Mântuitorul nu le răspunde direct;n.n),

Mântuitorul vorbeşte despre relaţia Sa cu Tatăl, Cel care L-a trimis, pe Care El Îl cunoaşte, pe Care El Îl revelează (descoperă) şi Mântuitorul apoi face acest anunţ: „Când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt”. Când veţi înălţa pe Cruce, adică. Crucea este înălţare.

Le vorbea atunci despre moartea Sa pe cruce, arăta cu ce moarte avea să moară, spune Evanghelistul Ioan. Dar apare acest EU SUNT repetat în Evanghelia de astăzi. Şi este aici o aluzie clară la numele preasfânt a lui Dumnezeu: „Eu sunt Cel ce sunt”.

Când, în Vechiul Testament, şi Mântuitorul face această mărturie, Îl prezintă de fapt, pentru cei care înţeleg, ca Cel care este cu adevărat Dumnezeu adevărat. „Eu sunt” se repetă în Evanghelia de azi şi Mântuitorul descoperă că prin Jertfa Lui, urmată de Înviere, cunoaştem întru adevăr Cine este El şi că El este Dumnezeu adevărat şi Mântuitorul lumii.

Pomenim astăzi şi pe Sfântul Arsenie cel Mare şi am auzit la utrenie cântări de laudă în cinstea Cuviosului Arsenie cel Mare şi rugăciuni.

Sigur, ne gândim şi la Părinţii Arsenie ai noştri, Părintele Arsenie Boca şi Părintele Arsenie Papacioc.

Citat-Arsenie-Boca-200x106

Citat-Arsenie-Papacioc

Astăzi este, mai ales la Prislop, este foarte foarte multă lume. Îmi pare rău că, mă gândeam să pot ajunge astăzi la Prislop, dar n-am terminat o lucrare pe care trebuie s-o trimit astăzi şi iată am rămas acasă (spre bucuria noastră a celor ce am venit azi la biserică, n.n). Dumnezeu să primească Sfânta Liturghie şi să ne mântuiască. Amin Să trăiţi părinte, am spus noi într-un cor”.

Cine este Sfântul Ioan Evanghelistul?

sept-26-2012-SaintJohn-640x287

Sfântul Evanghelist Ioan a fost unul dintre cei doisprezece Sfinţi Apostoli ai Domnului nostru Iisus Hristos şi unul dintre cei patru care au scris Sfinta Evanghelie. El a mai scris şi trei Epistole şi Apocalipsa. Mesajul Sfântului Ioan se concentrează în câteva minunate expresii: „Dumnezeu este iubire” şi „Dumnezeu este lumină”. Hristos este „pâinea Vieţii”, „Să vă iubiţi unul pe altul, aşa cum v-am iubit Eu”.

Pe Sfântul Apostol Ioan, Biserica îl prăznuieşte de trei ori pe an. Astăzi, în ziua de 8 mai, este pomenită minunea care are loc, în fiecare an, în această zi, la mormântul său.

La mormântul Sf. Ioan Evanghelistul izvorăşte, prin lucrarea Duhului Sfânt, o pulbere sfântă, în fiecare an, în ziua de 8 mai. Localnicii o numesc „mană”. Această pulbere cerească este cunoscută pentru darurile ei vindecătoare, atât pentru suflet, cât şi pentru trup.

8-mai-Sărbătoarea-MINUNII-care-se-întâmplă-ÎN-FIECARE-AN-la-mormântul-Sfântului-Ioan-Evanghelistul

Dumnezeu face minuni prin toţi sfinţii săi, prin cei care au suferit sau au murit pentru El, prin proroci, mucenici, apostoli şi ucenici şi toţi cei care au dus o viaţă curată şi sfântă, învrednicindu-I Împărăţiei Cerurilor şi vieţii veşnice, iar locurile de îngropare ale lor le binecuvântează cu multe minuni şi daruri în care noi, credincioşii, mergând să ne închinăm şi să ne rugăm, primim mângâiere şi putere să mergem mai departe pe Calea spre cer, străduindu-i să le prindem urma înaintaşilor noştri întru credinţa în Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru.

Îmi amintesc că în zilele acestea Evanghelia zilei s-a citit tot din Evanghelia lui Ioan.
Iată două dintre cuvintele Părintelui nostru, Pr. profesor Vasile Mihoc, de la sfârşitul sfintei Liturghii:

„Eu sunt pâinea vieţii”. (Evanghelia de la Ioan Cap 6)

„Nu ştiu dacă realizăm cât de important este acest cuvânt pentru noi? Hristos care S-a făcut Pâine, hrană pentru viaţa veşnică. Hristos, fără de Care rămânem flămânzi, însetaţi şi viaţa noastră nu are sens.

Să ştiţi că nu există om necredincios care să poată fi bucuros. Bucuria lor ( a oamneilor necredincioş) este, aşa, foarte trecătoare. Numai credincioşii în Hristos au bucuria aceea nefurată (aluzie la bucuria ce o dă Domnul în noaptea dinainte de Patimi şi care a zis că nnimeni şi nimic nu o va lua de la noi, n.n), care străluceşte în inima lor permanent, în toate situaţiile vieţii şi până în viaţa veşnică.

Şi aceasta pentru că ei au hrana cea adevărată, Care este Hristos, Care este şi Viaţă pentru noi, este pâine, este băutură, este bogăţie şi putem spune în Hristos tot ce înseamnă Hristos pentru noi, Persoana Lui, învăţătura Lui, harul Lui, Cuvântul Lui. Toate acestea dau sens vieţii noastre şi fără El, noi suntem nemulţumiţi, flămânzi şi goi şi mergem într-o cădere, care este căderea iadului. Bunul Dumnezeu să ne ajute ca, căutându-l pe hristo şi iubindu-L pe el, să strălucească în noi puterea Învierii Sale. Amin”.

„Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan Cap 15-16)

Această pericopă face parte din cuvântarea Mântuitorului, care începe cu Porunca cea mare şi nouă: „Poruncă nouă vă dau vouă: Să vă iubiţi unii pe alţii”

Sf. Ioan arată sensul concret al acestei porunci. E vorba de iubirea credincioşilor întreolaltă în biserică, pentru că în continuare Apostolul Ioan vorbeşte despre atitudinea lumii faţă de creştini şi anunţă că lumea îi va urî pe creştini. „Dacă voi aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce îi aparţine, dar pentru că nu sunteţi din lume, de aceea vă urăşte pe voi lumea”. Şi face acest lucru, pentru că slujitorul nu este mai mare decât Stăpânul. Pe Hristos L-a urât în primul rând. „Dacă pe Mine m-au urât şi pe voi vă vor urî”, spune Mântuitorul. Şi urându-mă pe mine, vor urî şi pe Tatăl Meu. Chiar oamenii care credeau sau pretindeau că sunt credincioşi, prin atitudinea lor faţă de Mântuitorul, dovedeau că nu-L cunoşteau pe Dumnezeu şi de fapt Îl urau pe Dumnezeu.

Ei, în această situaţie în care Mântuitorul, de ură a lumii împotriva lui Hristos şi a ucenicilor Săi, Mântuitorul anunţă trimiterea unui Mângâietor. Şi iarăşi în sens precis, în acest context este vorba de Mângâietorul, Cel care mângâie pe cei urâţi, şi batjocoriţi şi prigoniţi de lume, Care este Duhul Sfânt. În acest text, Mântuitorul vorbeşte despre Mângâietorul, Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede şi anunţă în continuare câteva dintre lucrările acestui Mângâietor, care va călăuzi pe ucenici la tot adevărul, îi va învăţa toate, le va aduce aminte de toate .. şi aşa mai departe.
Iubiţi credincioşi, sunt cu adevărat cuvinte ale vieţii acesteia, pe care credincioşii le verifică permanent în viaţa lor, în practica vieţii lor”.

Credincioşii dau mărturie prin viaţa şi moartea lor că aceste cuvinte ale Domnului sunt adevărate. Nicio credinţă şi învăţătură n-a transformat atât de mult pe oameni, nicio credinţă nu face moaşte din trupurile adepţilor, moaşte făcătoare de minuni. Acestea sunt dovezile că ortodoxia este dreapta credinţă: sfinţii, revărsarea luminii la ierusalim de Înviere, întorcerea Iordanului înapoi de Bobotează. Aceste lucruri nu pot fi negate. Am văzut cum au încercat persecutorii să radă pe creştini de pe pământ, chinuindu-i şi ucigându-i cu chinuri groaznice. Dar cu cât îi ucideau, cu atât creştinii se înmulţeau şi Biserica creştea.

Vedeţi ce minunat? Numai mâncând pe Hristos în Biserica Lui, putem avea bucurie şi putem să ne iubim unii pe alţiii! Dar tocmai aici se dă lupta cea mare.

Tot Părintele Vasile spunea zilele acestea într-un cuvânt: mă întreb ce are lumea cu creştinii, de ce îi urăşte? Creştinii (autentici) sunt cei mai de treabă oameni şi tocmai pe ei lumea îi urăşte cel mai tare. De ce? Pentru că creştinii sunt ai lui hristos şi pe hristos nu-l poate suferi satana şi lumea, oamenii care îi slujesc răului.

Dar avem un mare ajutor, Îl avem pe Duhul sfânt. El este Mângâietorul nostru minunat. Pe El să-L implorăm mereu când lumea ne provoacă să reacţionăm.

Să ne ajute Doamne să avem o zi rodnică în grădina Domnului, pe tarlaua fiecăruia, acolo unde Domnul ne-a îngăduit să trăim şi să lucrăm! Vă îmbrăţişez cu drag mult!

sept-26-2012-SaintJohn-640x287

Eu (Hristos) sunt Pâinea vieţii!

emaus01

Hristos a înviat, dragilor!

Astăzi din nou Părintele nostru ne-a vorbit despre Pâinea vieţii.
Şi ne-a mai spus că numai în Hristos este bucurie. Numai cu Hristos ne putem bucura cu adevărat.

Da, da…!

Durerea este că Îl primim de atâtea ori pe Hristos în noi şi totuşi nu suntem bucurie.
Mă întrebam astăzi de ce se întâmplă acest lucru. Cum se poate să te împărtăşeşti şi să ai răutate în tine imediat ce te împărtăşeşti?

Un răspuns: Hristos nu acţionează magic. El este un Domn delicat. Nu ne forţează, nu ne obligă. „Cine vrea”. Păi, dacă am venit la biserică şi m-am împărtăşit, nu înseamnă că vreau? Nu-i destul…că m-am rugat din toată inima „să-mi fie Împărtăşania spre trezirea sufletului…”? Şi de ce, totuşi, am răspuns cu răutate?

Pentru că încă Hristos nu a luat chip în mine…încă mai reacţionez..

Da, da… e nevoie de o permanentă rugăciune şi atenţie… o foarte mare atenţie la mişcările inimii…

O mică neatenţie, o întoarcere către omul vechi şi gata…, harul se retrage… Devenirea ca Dumnezeu, asemănarea, este o lucrare permanentă. Nu te Împărtăşeşti şi gata te pui pe-o tânjeală, ci e nevoie de o împreună lucrare permanentă şi de acea trezvie (atenţie, veghere) despre care vorbesc Părinţii Bisericii.

Schemele de indaptare sunt înrădăcinate adânc în suflet… intrăm în ele pe pilot automat, neţinând seama că nu se cade să răspundem aşa, şi că în noi este Hristos.

Dar ştii care este aspectul pozitiv? Avându-L pe Hristos în tine, îţi dai seama mai repede de greşeli, conştiintezi neputinţa…şi plângi …şi ceri iertare…şi iar te ridici…

Şi avem nădejde că moartea ne va prinde întru ridicare, nu în cădere.

Doamne ai milă de mine!

Astăzi, cu ajutorul lui Doamne, am prins din timp începutul lucrării schemei şi am fost cu mare luare aminte şi l-am rugat pe Doamne să mă ajute să nu-i fac jocul şi m-am uimit cum am putut schimba cursul răutăţii, cum acea izbucnire, acel „îmi vine să…” l-am putut stăpâni şi, după primul cuvânt răutăcios, scăpat de sub control, nu au mai urmat alte răutăţi.

Fii binecuvântat, Dumnezeul meu, Cel ce ne-ai hrănit din Darurile Tale cele bogate şi ne-ai odihnit în mila Ta în această zi „liberă” de 1 mai 2015!

emaus01

Moara de cereale pentru bucătărie e pentru mine o mare binecuvântare. Ea mă ajută să fac chifle din făinuri integrale

Dragilor

astăzi am făcut chifle din patru feluri de făină: grâu, secară, orez şi porumb.

În timp ce vă scriu molfăi la o chiflă şi mă minunez de gustul ei dulce şi bun.

În Cartea mea de bucate pe anotimpuri v-am scris cum fac eu pâinica şi chiflele.

Tot acest proces durează o zi întreagă. El cuprinde dospirea plămadei vreo 4 ore şi dospirea aluatului vreo 6 ore, apoi iar dospirea chiflelor o oră şi coptul cam 45 de minute…şi în sfârşit rezultatul final: nişte chifle pe cinste!

Dar nu aş putea face asemenea „minuni”, dacă nu aş avea moara de cereale.

Picture1

Am făcut mulţi ani pâine din tot felul de făinuri cumpărate din magazine sau de la depozitele morilor industriale, dar făinurile pe care le fac cu bijuteria mea de moară, nu se compară.

Nu ştiu cum să mulţumesc lui Dumnezeu şi tuturor celor care au făcut posibil ca această moară să ajungă în căsuţa noastră!

Mulţumesc colaboratorilor mei, echipa HuromRomânia, care au adus în România asemenea aparate utile în gospodăria oamenilor simpli.

Moara de cereale şi Storcătorul cu melc mă ajută să fac zilnic păpica-tratament pentru familia mea. ştiu ce mâncăm şi am linişte. Acum copilaşii mei pot să mănânce câtă pită vor, că nu le face rău precum pâinea albă din comerţ.

O chiflă din făinuri integrale şi un pahar de suc de legume este baza mâncării zilnice care ne asigură minimul necesar de nutrienţi.

Aici aveti un filmulet cu seminarul de nutritie unde am prezentat aparatele:

https://indraznescsatraiescsanatos.wordpress.com/2015/02/07/primul-seminar-gratuit-indraznesc-sa-traiesc-sanatos-de-la-sibiu/

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

„Daţi-le voi să mănânce …Şi au mâncat şi s-au săturat!”

Dragii mei dragi
Este o mare bucurie şi o binecuvântare că, deşi ne desparte atâta distanţă, pot să vă trimit, atât de uşor şi repede, gândurile mele.
Astăzi, ca de obicei, m-am sculat eu devreme, dar tot nu-i destul parcă…şi după lupte secular, care au durat vreo 3 ore, am izbândit să: coc o pâine şi o tavă de sfeclă roşie, dar spre uimirea mea deasupra mai trebuia să stea un pic, aşa că am pus-o deasupra tăvii cu sfeclă, că jos între timp pusesem o tavă cu chifle….. şi după chifle am mai băgat o pâine la copt, care spre mirarea mea nu s-a copt în 45 de minute, că uitasem temperatura pe 180 de grade de la chifle şi a trebuit să mai zăbovesc vreo 15 minute, timp în care am făcut lăpticul de cânepă cu suc de salată verde şi pătrunjel şi le-am pus la puiuţi în străchinuţe cu pâinică şi am „hrănit” şi noul meu copil- maiaua-…
Ei, ce să zic..treaba multă, nevoie mare, şi nici n-am băgat de seamă că ultima pâine a început să se prea închidă la culoare, semn că a luat-o prea tare căldurile, aşa că am stins cuptorul, am scos tava, am pufăit-o, am acoperit-o, şi am zburat la Doamne.
Şi acolo direct m-a întâmpinat Domnul (chiar atunci se citea Sf Evanghelie). Au fost ca de obicei două sfinte evanghelii, una a zilei şi una pentru morţi… E interesantă şi rânduiala asta, mereu Biserica are grijă să ne amintească că aci suntem provizoriu…
Dar să revenim la Evanghelie:
Prima: înmulţirea pâinilor (măi, ce potriveală!)
„Doamne, au zis ucenicii, uite oamenilor li-i foame după o zi de stat să te asculte…Ce facem?
Daţi-le să mănânce!
Păi să vezi, că nu prea avem ce, că numa nişte pâinici şi ceva peştişori..
Nu-i nimic, aduceţi-le aici!” Şi Domnul le-a binecuvântat şi cu ele s-au săturat mii de guri.
Ce am înţeles eu:
Tre să facem partea noastră în orice situaţie, şi ce nu putem, ce nu ajunge, plineşte Domnul…(Am înţeles…dar ce mult am de făcut la lenea mea….).
A doua Evanghelie a avut legătură cu prima, a completat-o uimitor, tocmai când eu eram aşa mulţumită astăzi cu performanţele mele, că am reuşit să-mi hrănesc copilaşii bine acasă.
În a doua Evanghelie Domnul a zis:
„De nu veţi mânca Trupul şi Sângele Meu nu veţi avea viaţă în voi înşivă!”
No, acum i-acum! Ce să mai înţeleg?
Tre să lucru pe două planuri. Nu se pot hrăni numa cu mâncarea ce am făcut-o, ci mai trebe ceva, „unicul necesar”, Sfânta Împărtăşanie… şi treaba e categorică, „nu ai viaţă în tine, dacă nu te împărtăşeşti. Trebe şi pâinea aceea ce am făcut-o dar, cum a spus şi Părintele meu la sfârşit, Împărtăşania este adevărata pâine.
Da, pare încurcată treaba asta pe două fronturi, dar nu e. Căci Domnul a zis: „Pe astea să le faceţi şi pe celelalte să nu le lăsaţi”.
Da, da, e nevoie de un echilibru..
Şi cum reuşim să facem acest echilibru? E treaba fiecăruia…Dar fără exagerări. Balanţa tre să fie corectă, sufletul e mai flămând, dar şi trupul îşi cere partea şi nu-i prea prieşte la funcţionare pâinea albă ..dar nici una crudă sau pârlită…
Doamneeeeeeeeeeeeeeeeeee miluieşte-măăăăăăăăăăăăăăăă!
Şi acum la sfârşitul expunerii, aşa ca un desert savuros… la finalul sfintei liturghii m-am desfătat de o franceză adevărată, căci Pr Daniel din Franţa, mare scriitor şi conferenţiar, invitatul Pr vasile Mihoc, părintele meu, pe care-l cunoaşteţi, despre care vă tot povestesc…, ne-a spus câteva cuvinte în minunata limbă înrudită cu a noastră:
„Unitatea lumii nu se face cu armele, ci cu rugăciune încrezătoare!” mi-a plăcut expresia”rugăciune încrezătoare”…
Şi încă un cuvânt: „Dacă ne umplem de lumina lui Hristos, întunericul lumii se risipeşte!” alt cuvânt uimitor!
Aaaa, interesant, nu tre să ne luptăm cu întunericul, primim lumina, ne ghiftuim (ne umplem) bine cu ea, şi întunericul dispare, că nu mai are loc. Minunat! Minunat!
E,i ce să mai zic?…Nici nu ştiu cum am ajuns acasă, cu sufletul la gură, să vă spun şi vouă.
M-a cuprns aşa un entuziasm, dar mi-am revenit, că am mai căzut eu în plasă şi altă dată: mă entuziasmam şi ţinea pân’ la amiază cât era singură, iar când începeaau să se „mârâie” cele mici că vor nuştiu câte… , entuzismul dipărea şi apăreau nervii…
Da, da, Să ţineţi strâns aceste daruri… sunt foarte preţioase…
Rugaţi-vă pentru mine, căci am nevoie! Nu mă las, e musai că trebuie să-mi iasă pâinea integrală bine până la urmă…!
Vă pup şi vă aştept să degustăm Pâinica. Se poate şi la distanţă….duminică se întinde Masă mare în toate bisericile, grăbiţi-vă să vă rezervaţi un loc. Să nu vă faceţi griji că nu ajunge pâinea, nu-i bai cu pâinea, e sigur că Viţelul e mult!

Dacă îl slăvim pe Dumnezeu, El ne hrăneşte

Bună dimineaţa dragilor!
Astăzi a slujit la bisericuta noastră un părinte minunat care ne-a spus la sfârşitul sfinte liturghii câteva cuvinte pe care doresc să vi le împărtăşesc:
Dumnezeu nu se îndepărtează de noi, ci noi oameni ne apropiem sau ne îndepărtăm de El. Domnul este precum un părinte iubitor, care îşi iartă copilul când greşeşte şi are grijă de el. Iubirea părintelui pentru copil nu se retrage, e permanentă. Aşa este şi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.
Noi oamenii suntem cei care ne îndepărtăm de Dumnezeu, nu Dumnezeu se îndepărtează.
Dumnezeu ne-a creat ca să-L slăvim mereu şi El ne poartă de grijă în chip minunat.
Astăzi se face pomenire despre un călugăr care trăia într-o peşteră şi se ruga mereu lui Dumnezeu. Nu se îngrijea de mâncare, ci avea grijă să fie în legătură permanentă cu Dumnezeu şi când era timpul mesei, o mână din cer îi oferea o pâine spre mâncare.
Dar de la un timp a început să aibă gânduri de mândrie că „e cineva”, că e grozav, şi a început să cocheteze cu ele şi apoi după aceste gânduri de mândrie acceptate, a început să aibă gânduri de desfrânare. Lupta desfrânării, a subliniat părintele, mai vine şi pe un teren de mândrie.
Şi uite-aşa acceptând şi aceste gânduri, pâinea a început să fie încet, încet tot mai stricată şi mai puţină, dar călugărul n-a luat aminte şi o mânca aşa. La un moment dat a venit doar câteva firimituri. Şi cum lupta desfrânării se întărea, călugărul a ieşit din pustiu să meargă în lume să păcătuiască. Pe drum a poposit la o mănăstire unde a fost primit bine şi i s-a cerut să le spună cuvânt de învăţătură la fraţi. Şi el le-a spus un cuvânt frumos, învăţându-i despre mântuire.
Seara, când s-a dus la somn, şi-a venit în fire şi s-a gândit cum i-a învăţat pe fraţi şi cum el face taman invers, că a lăsat pustia şi a plecat spre lume. Ş-a umilit şi s-a întors în pustie şi a petrecut zile multe în rugăciune întins la pământ. La un moment dat a auzit un glas ceresc că Dumnezeu l-a iertat, dar pâinea n-a mai venit.
Atunci călugărul a început să lucreze cu mâinile ca să-şi procure hrana zilnică trebuitoare, petrecând în smerenie şi apoi a adormit cu pace.
Părintele a subliniat că noi creştinii nu murim. Hristos a murit şi a înviat. Noi nu murim, ci adormim şi apoi vom învia la judecată.
Da! Pentru mine a vorbit părintele!
Numai Domnul ne poate ţine în smerenie.
Al Lui sunt şi mă dau pe mâna Lui!
Îmi place un cuvânt al cuiva: „ Doamne ţine-mă de urechi, că altfel te vând ca Iuda!”
Bucurie şi curaj dragilor.

CUM COACEM NOI PÂINICA CEA DE TOATE ZILELE?

Pâinea este pentru noi forma cea mai plăcută şi mai la îndemână de a consuma cerealele. Ne-am obişnuit cu textura, mirosul şi imaginea ei maroniu-deschisă. Când ne este foame, luăm repede o bucată (o felie) de pâine şi cu încă ceva pe lângă ea şi gata, foame ni se „stâmpără”.

De-a lungul timpului, omul a folosit mult inteligenţa şi fantezia creatoare în prelucrarea şi prepararea cerealelor. Aşa, avem acum o multitudine de forme pe bază de cereale, care mai de care mai atractive. Durerea este că multe din acestea sunt doar forme cu miresme îmbătătoare diferite.

În prelucrarea cerealelor, am şi eu istoria mea!

Îmi amintesc cât de fascinată eram când o vedeam pe mama frământând aluatul. Mă uimea rapiditatea cu care împletea acei colaci buni şi hrănitori. Aveau miez şi aromă inedită. Erau simpli, doar făină de grâu, puţină sare şi apă de la fântănă şi multă dragoste şi dedicare din partea mamei.

Cred că din toată slujirea din bucătărie, să coc pâine şi colaci, mi-a plăcut şi-mi place cel mai mult. Acum, îndrăznesc să spun că am devenit expertă. Dar am exersat foarte mult. Îmi amintesc de o vacanţă la mănăstire când am primit „ascultarea” de brutar. Prima covată cu un aşa zis aluat am aruncat-o. Primul cuptor de pâine, la fel. Au fost groaznice pâinile nefrământate şi necoapte bine. Dar mă fascina procesul de preparare şi-mi plăcea nespus de mult pâinica coaptă în cuptor cu lemne. Aşa că mi-am dat toată silinţa şi, din intuiţie şi din ceea văzusem la mama, am învăţat cum să ard cuptorul, cum să-l pregătesc pentru coacerea pâinii, cum să frământ bine aluatul. Cum să pun aluat potrivit în fiecare tavă şi cât să-l las la copt.

Încet, încet, am deprins, prin multa exersare, toate secretele facerii unei pâini de casă bune. Era o mare bucurie să fac pâine! Vara aceea a fost cea mai tare vacanţă. Reuşisem să fac pâine atât de bună, încât însuşi patriarhul, pe atunci mitropolit, m-a lăudat. Era prima mea reuşită cu mine însămi! Eu care până atunci credeam că nu sunt bună de nimic!

Adesea, până să se coacă pâinea, făceam turte (luam puţin aluat, îl întindeam în foarmă rotundă subţire) şi le coceam în gura cuptorului. Mama mea, ce bunătate! În vara aceea m-am „rotunjit” bine!

După ce m-am căsătorit am reluat această plăcere de a face pâine. Cu timpul mi-am îmbunătăţit tot mai mult procesul. Am început să folosesc făinuri integrale şi maia sau aluat în loc de drojdie. Acum nu ne mai săturăm de pâine, aşa este de bună şi hrănitoare!

Este atât de diferită pâinica noastră faţă de oricare produs de panificaţie din comerţ pe care l-am mâncat, încât n-am cuvinte să vă descriu exact. Difernţa calităţii şi bogăţiei nutrienţilor este incomparabilă. Nu vorbesc acum de „nocivitatea” pâinii sau a covrigilor din comerţ! Am auzit şuşoteli că s-ar adăuga la pâine şi la covrigi şi alte ingrediente, nemenţionate pe etichetă, cum ar fi zahărul sau alte chestii, ca să ne placă şi să mai dorim să cumpărăm. Eu am simţit diferenţa dintre o pâine naturală şi una din comerţ…!

Acum sunt foarte interesată cum să prepar cerealele sub formă cât mai integrală.

Am o maşină de făcut pâine. O am, cred, de vreo 3-4 ani. Am făcut multă pâine în ea. Am observat că pâinea făcută din făină integrală nu prea creştea şi nici nu se cocea bine pe programul indicat, rămânea tot cleioasă.

Într-o zi, „cetind” eu mai atent în cartea de instrucţiuni a maşinii, am descoperit că are un program de prelungire a cocerii cu câte 10 minute. „Uraaa!, am strigat, Am descoperit soluţia!”.

Pâine în casă din făină integrală de grâu

Aşa că acum pun seara ingredientele în maşină (apa, bucata de aluat de la ultimul aluat şi făina), o las să frământe, apoi o opresc. Iau o bucată de aluat şi-l grijesc pentru pâinea următoare, punându-l într-o caserolă la rece. Las aluatul în cuva maşinii să dospească toată noaptea. A doua zi, dis de dimineaţă, setez maşina pe programuil de coacere (la mine e programul 10). În 70 de minute e gata. Unicul inconvenient este că tot la 10  minute trebuie să fiu atentă să prelungesc programul. Dar iese o pâinică „de te lingi pe botic”! N-o dăm pe niciun preparat comercial!

Specialiştii spun că şi numai pâinica pe care o mâncăm zilnic de ar fi „sănătoasă”, ar fi o diferenţă enormă în starea generală de sănătate a populaţiei.

Ei bine, vă spuneam că ne place mult pâinea. Ne-a obişnuit cu ea şi nu trece o zi în care să nu o mâncăm

Dar acum îmi doresc să profit cât pot din bogăţia cerealelor. Aşa că am inventat

Turticile din cereale integrale coapte pe plită (pe aragaz) la foc mic

Spăl bine grâul, deoarece grâul pe care îl am e cumpărat de la ţărani şi e foarte murdar!

Fac o paranteză să vă povestesc o experienţă care mi-a lăsat un gust foarte amar: Într-o zi am cumpărat făină integrală de grâu de la un magazin bio. Am venit acasă şi am desfăcut punga de hârtie. M-a şocat culoarea făinii, era aproape neagră. Îmi era foame rău şi am luat o lingură de făină, am inmuiat-o bine şi am făcut un fel de clătită. Când a fost gata, am muşcat din ea. Am avut impresia că era jumătate făcută din pământ, scârţia în dinţi nisipul şi pietricelele! Măi, măi! Ce mă fac? Ne trebuia pâine şi mi se gătase sacul. Nu avusesem bani şi timp să merg la moară şi am cumpărat 2 kg de la acel magazin şi uite ce oribilă e această făină. Ce fac cu ea? Ce să fie oare cu făina asta, m-am întrebat? Aveam în casă grău şi aşa murdar cum era, l-am pus în râşniţă şi l-am râşnit îndelung. A ieşit o făină frumoasă, deschisă la culoare, nu se asemăna deloc cu ce cumpărasem eu! Aşa că, am pus-o într-o punguţă, am luat punga cu făina cumpărată şi m-am întors într-un suflet, fierbând de nervi (că dădusem şi „o groazuă de bani pe ea”) la magazin.

De cum am intrat, am întrebat-o pe vânzătoare: „dvs aţi văzut cum arată făina de grâu?”. Da, mi-a răspuns aceasta mirată.” I-am arătat punga desfăcută şi am întrebat-o din nou: „Asta e făină de grâu?”. „Da, aşa arată. Eu o vând de mult timp”. Şi m-am gândit atunci: „Măi, ori eu sunt proastă, ori ceva nu e în regulă cu făina asta!”. Mi-am stăpânit nervozitatea şi am continuat discuţia. „Uitaţi-vă stimată d-nă cum arată făina de grâu! Am râşnit boabele acasă”. A făcut ochii cât cepele şi mi-a luat făina şi mi-a dat banii înapoi.

Oricum, a fost ultima dată când am călcat într-un magazin „bio”! Vă imaginaţi dacă făina arăta aşa, apoi ce mai pun în pâine…

Dar să revin. După ce spăl bine grâul (5 măini de boabe), îl pun la înmuiat o zi în apă călduţă. A doua zi îl clătesc bine şi dacă îl vreau germinat, îl mai las o zi, după care iar îl clătesc şi-l râşnesc în râşniţă bine. Îl amestec cu puţină făină (din fulgi) de ovăz. Încălzesc puţină apă şi în ea zdrobesc 4-5 curmale. Adaug apa peste grâul măcinat şi fac un aluat închegat bine. Formez nişte pifteluţe subţiri dreptunghiulare şi le pun la copt, într-o tigaie care nu lipeşte, la foc mic. Ies nişte biscuiţi excelenţi. Fetiţele mele sunt foarte încântate să le mânânce la grădiniţă şi la şcoală.

Turţiţe sau biscuiţi din hrişcă cu făină de ovăz

Spăl hrişca (5 mâini de boabe – porţia familiei noastre!), o pun la înmuiat de seara în apă calduţă. A doua zi o clătesc bine şi o scurg de apă. Râşnesc o mână de fulgi de ovăz şi adaug peste hrişca scursă. Dacă vreau să fie „dulce” adaug puţină pastă de curmale (vezi mai sus cum se face!). Fac să fie compoziţia legată şi modelez „biscuţii” şi-i pun la uscat ( copt) în tigaie la foc mic. Sunt nişte batoane de cereale foarte hrănitoare şi energizante!

Turtiţe cu mei şi ovăz

La fel ca în reţeta de mai sus, numai că meiul se fierbe înainte bine!

Aceste turtiţe sunt foarte hrănitoare şi le pot face din timp, le pot lua cu noi oriunde mergem.

Am de gând să experimentez facerea turtiţelor din leguminoase. În articolul următor vă voi povesti ce „minuni” mi-au ieşit.

Până atunci, numai bine şi sănătate!

Şi un sfat prietenesc: Cumpăraţi-vă o râşniţă şi cereale integrale.

Puţeţi folosi şi fulgii de grâu, secară, orz, ovăz. Îi puneţi la înmuiat în puţină apă de cu seara, iar a doua zi îi scurgeţi de apă şi îi amestecaţi cu puţină făină de ovăz, ca să se lege. Adăugaţi căteva bucăţele de curmale sau stafide (dacă preferaţi dulce – deşi la adulţi combinaţia nu e indicată, chiar nerecomandată! Puteţi adăuga un condiment, gen busuoc, chimen, mentă..), formaţi biscuiţi, chiftele sau turţiţe subţiri şi puneţi-le la uscat în tigaie la foc mic. Le coaceţi bine şi pe o parte şi pe alta şi obţineţi cele mai valoroase sendvişuri sau cornuri pe care le puteţi consuma la serviciu. Dacă mai luaţi şi câteva frunze de salată sau 2-3 ridichi, e excelent!

O zi binecuvântată!