Arhive etichetă: parinte

Copiii nu înţeleg de ce ne mâniem pe ei… Pur şi simplu nu pot înţelege!

Dragilor,

aseară mi-am ieşit din fire. Şi iată cum:

Am vorbit clar cu un copil al meu că are voie să se joace 40 de minute, iar apoi 20 de minute să cânte la pian.

piano-s

Bun. A fost deacord. A început să se joace cu pasiune şi voie bună …Timpul expirase demult.. Am aşteptat să-şi amintească de înţelegere, să se uite la ceas…, dar ţi-ai găsit!

Într-un târziu, îi spun: „E aproape ora de culcare. Mai ai ceva de făcut?”. A, da, pianul… Şi a început să urce scările. Şi să vezi în ce stil urca scările! Cum a deschis pianul, aşa lento, lento, lento…şi cu ce greaţă apăsa pe clape…

N-am mai rezistat, am izbucnit ….. M-am înfoiat şi m-am zburlit la bietul copil şi i-am turnat toate cu ton înalt …

La un moment dat, m-am uitat fix la copil. Acesta avea ochii mari şi se uita încremenit la mine… şi cred că se întreba:

„Ce-o fi apucat-o? Oare ce problemă are?”.

Şi atunci i-am zis să meargă direct în pat….

Le-am citit totuşi povestea de seară, despre care poate vă voi povesti în alt articol…

Le-am pupat, totuşi…

şi am plecat în camera mea.

Simţeam o apăsare în suflet. Strigasem la copil… şi, bietul de el, nici măcar nu a ştiut de ce am strigat la el…

Şi mi-am adus aminte de articolul pe care îl citisem recent de pe internet, şi pe care l-am şi postat pe Facebook, că atunci când se iveşte ceva în relaţia cu copilul, problema e la tine, la părinte…, acolo e nevoie de intervenţie, nu la copil…

Şi alt gând a fost că sistemul de recompensă e mai puternic decât responsabilitatea, înţelegerea…
Am luat în mâini cartea Între părinte şi copil a lui H Ginnot.. şi s-a deschis la reguli….dar nu eram în stare să citesc…mă simţeam o mamă ratată…îmi venea să-mi dau palme….
Nu m-am lăsat biruită de aceste gânduri şi m-am uitat la Doamne din icoane şi i-am spus:
„Da, iată am reacţionat ca o fiară. Acum ce să fac?”.

Şi mi-am adus aminte ce m-a sfătuit măicuţa mea Siluana ce să fac: „Când copilul nu poate să facă ce-i ceri, ia-l pe genunchi, mângâie-l şi binecuvintează-l în gând”.

M-am ridicat dintr-o dată şi m-am dus în camera copiilor. Deşi era aproape ora 22, copilul cu pricina nu dormea. M-am aşezat în pat lângă el şi l-am strâns în braţe. Am început să mă rog şi să-i mângâi căpuţul. S-a lipit de mine şi a adormit.

Da, problema era la mine…

Mai am mult de lucrat, până ce Hristos va lua chip în mine… , chipul acela blând, răbdător, milostiv, iubitor şi jertfelnic.

Ai milă de mine, Doamne! Fă-mă Tu mămică bună pentru copii mei! Mulţumesc.

N-aţi putut un ceas să privegheaţi împreună cu Mine!

Dragilor
deoarece lucrez intens la finalizarea unei noi cărţi, nu am mai apucat să vă mai scriu.
Dar aseară, când mă întorceam cu mijlocia de la o activitate din oraş, am trecut pe lângă biserică şi ea a spus:

„E slujbă!?
Da, se face Sfântul Maslu.
Hai să intrăm, a spus ea!

O cât m-am bucurat! Eu care credeam că-i este foame, deoarece mâncase nişte mere şi mă gândeam că acelea îi va fi făcut foame, şi nu m-am gândit s-o întreb dacă vrea să intrăm la biserică. A fost lucrarea lui Doamne prin ea, ca să profităm de slujbă, să ne hrănim sufleţelul.

Am intrat. Era după evanghelia a patra. Apoi s-a citit a cincea şi ne-a miruit.
După slujbă Părintele nostru, Vasile Mihoc, a rostit un cuvânt. Ne-a spus că în săptămâna aceasta s-a citit la evangheliile zilelor despre Patimile Domnului. Ni s-a vorbit de Patimi pentru a ne pregăti pentru perioada ce va urma, perioada Postului Mare, în care rememorăm Patimile Domnului, împreună pătimind prin micile noastre străduinţe.

„Astăzi s-a citit o pericopă din Evanghelia Patimilor care are referire şi la noi”, a continuat Părintele.

Iată contextul mai larg al acestei evanghelii:
Domnul era la Cină în Joia Mare şi îi anunţă pe ucenici că unul din ei Îl va vinde.
Ucenicii se întreabă pe rând „nu cumva sunt eu, Doamne, vânzătorul?”.

După aceea Domnul le spune că „toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”.

La care Petru răspunde: „Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti”. Dar Domnul îi spune că în noaptea aceea de trei ori se va lepăda de El.

După aceea merg în grădina Ghetsimani să se roage. Ucenicii erau foarte obosiţi. Domnul îi ia deoparte pe Petru, Iacov şi Ioan şi le zice: „Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine”.

Şi El s-a depărtat puţin şi a început să se roage. Dar ucenicii au fost doborâţi de somn şi, venind Domnul, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios”.

Şi apoi ştim ce a urmat: Domnul a fost prins. Iar în timp ce Domnul era judecat, Petru se leapădă de Domnul. Petru era singurul ucenic de acolo, îl putea apăra pe Domnul când I S-a adus acuze false, dar el a tăcut. I-a fost frică să spună că nu sunt adevărate acuzele aduse Domnului.

Cocoşul a cântat şi Petru şi-a amintit de cuvintele Domnului care i-a spus că la câtarea cocoşului se va lepăda. Şi a ieşit Petru şi a plâns cu amar. Şi Părintele a spus că Petru şi-a plâns acest păcat toată viaţa, a fost durerea vieţii lui, dar Domnul îl va reaşeza în starea de apostol după înviere, atunci când se arată şi îl întreabă de trei ori dacă îl iubeşte.

După aceea Părintele a continuat: „Dacă Petru nu a putut să fie credincios în puţin, să se roage cu Domnul un ceas, nu a putut nici în mult. Cine se leapădă în puţin, se leapădă şi în mult”.

„N-aţi putut un ceas să privegheaţi!” A repetat Părintele cu durere în glas.
Aici la noi se face slujba sfintei liturghii zilnic. Vin la biserică la ora 6, dar nu-i nimeni. Se face ora 7, nimeni. Apoi mai vine câte unul, mai ia o lumânare şi pleacă. Sfânta Liturghie începe … două-trei „băbuţe”….. parohia doarme…

M-am cutremurat şi am zis: Dumnezeul meu, miluieşte-mă!
Vedeam scena Patimilor şi mă vedeam pe mine în locul lui Petru şi a ucenicilor somnoroşi.

„Doamne ai milă de noi. Noi nu putem nici măcar un ceas să stăm cu Tine! Fă ceva, nu ne lăsa să pierim! Îndură-Te de noi!”.
Dragilor, haideţi să ne rugăm, haideţi să stăm cu Doamne, că altfel pierim.
Cei care nu suntem prinşi într-un program obligatoriu, să alergăm la slujbă şi să ne rugăm.
Părintele a spus că acele scaune goale din biserică, din timpul sfintei liturghii, scaunele fiecărui credincios din parohie, „vor striga la noi în ziua judecăţii”.
O, Doamne, să nu ne fie una ca asta! Doamne miluieşte-ne!

Rugaţi-vă şi pentru mine! Şi eu vă pomenesc.

Pacea Domnului să fie cu noi astăzi. Fiţi binecuvântaţi, dragii mei!

Imagini de la lansarea cartilor Slujirea din bucatarie si Cartea de bucate pe anotimpuri

Dragii mei

am primit filmuletul si pozele de la lansarea cartilor si vi le arat si domniilor voastre.

A fost un moment minunat care m-a coplesit. Multumesc Domnului pentru acest dar si multumesc sotiorului si copilasilor mei pentru tot sprijinul si intelegerea acordate. Multumesc tuturor prietenilor si apropiatilor mei pentru toate.

Slavit si binecuvatat sa fii, Doamne al meu! Rasplateste tuturor pentru toate!

Carte de bucate  (8)

Duminica, 16 noiembrie 2014, am prezentat cartile impreuna cu parintele nostru, Vasile Mihoc,  comunitatii parohiale

Carte de bucate in bis noastra  (54)

A fost mare bucurie!

Multumesc Parintelui nostru pentru tot sprijinul acordat!

Când ai o nevoie sau trebuinţă, pune-o înaintea lui Doamne şi aşteaptă cu răbdare

Dragii mei dragi
Zilele acestea am trăit iar nişte minuni.
Am învăţat să pun înaintea Domnului nevoile mele, trebuinţele şi problemele şi să-mi văd de treaba mea, adică ce pot să fac eu şi Domnul şi-a făcut treaba lui, şi şi-a făcut-o foarte bine şi la vreme.
Hai să vă spun secretul: ştiţi că la slujba sfintei liturghii este cântarea aceea frumoasă: „Noi care pe heruvimi cu taină închipuim…toată grija cea lumească acum s-o lepădăm”.
„No bine Doamne, da cum să lepăd grija de plata facturilor care sunt scadente ieri, cum să lepăd grija de mâncărică pentru copilaşi.., cum , cum?”.
Păi uite-aşa: dă-mi-le Mie, zice Domnul!
Şi de atunci abia aştept să merg la biserică să-i pun la picioarele Domnului grijile mele.
Şi, mama mea, ce de am, dar cum cântarea este cam scurtă, am învăţat să le structurez, să le mai condensez şi să mă rezum la cele importante. Şi nu încetez să le pun toate înaintea Domnului, până se rezolvă. Şi se rezolvă atât de minunat, încât rămân de fiecare dată cu gura cascată! Rezolvarea apare de unde şi cum nu mă aştept.
Doamne ce minunat eşti!
Dragilor, ce Dumnezeu minunat avem şi noi să stăm departe?
Vă amintiţi că Domnul Hristos a spus odată ucenicilor: „cereţi şi veţi primi…, ca bucuria voastră să fie deplină, … dar până acum n-aţi cerut nimic…”
Eu am probat şi mi-au spus şi alţii că cu cei care merg la sfânta liturghie şi dau grijile lor Domnului minunile se petrec la ordinea zilei.
Haideţi să vă povestesc câteva minuni:
Am supărat cândva pe cineva foarte rău şi mergeam la biserică şi nu mă puteam apropia de domnul. Departe de sfântul altar, în spatele bisericii îl rugam să refacă el legătura cu persoana respectivă care nu mai voia să audă de mine, nu-mi răspundea la telefon nici la uşă. Îi ceream iertare zi de zi în gând. Cred că a trecut vreo câteva săptămâni şi nu mai puteam de „disperare” şi când nici nu mai speram, primesc un telefon de la persoana respectivă ca să ne întâlnim să rezolvăm ceva împreună ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic…
Altă minune: De mult îmi doream să-mi cumpăr ceva în casă, ceva foarte trebuitor şi am pus acea trebuinţă înaintea Domnului şi am reuşit „să fac rost” într-un chip minunat.
Da. Domnul ne dă toate la vreme, dar noi nu avem răbdare, vrem acum. Dar, dacă insistăm să primim acum şi nu stăm un pic să ne liniştim şi să ne rugăm, acel lucru nu este de folos sau avem probleme cu el şi nu ne bucurăm la fel de mult ca atunci când aşteptăm întru răbdare.
Aşa am păţit când ne-am cumpărat maşina. Am luat-o în pripă şi am avut tot probleme cu ea.
Acum trăiesc iar o minune despre care o să vă povestesc un piculeţ mai târziu, e în desfăşurare …
Ideea centrală din acest articol este ca atunci când ne dorim ceva să-l punem înainte Domnului cu credinţă şi să aşteptăm, dar nu cu mâinile în sân, ci să facem partea noastră.
Chiar azi a fost la biserică pericopa despre minunea creşterii sămânţei. Nu-i aşa că este o minune cu creşterea sămânţei? Noi semănăm, udăm, dacă putem, dar Dumnezeu este Cel ce face să crească. Sămânţa creşte de la sine, mai întâi un colţ, o mlădiţă, apoi spic cu atâtea boabe. Dar nu noi facem asta, ci Dumnezeu. Şi Părintele nostru a spus că datoria noastră e să semănăm!
Am semănat şi eu acum şi-L rog pe Doamne să facă să crească în noi toţi credinţa şi roadele ei.
Îi mulţumesc Domnului că în marea lui bunătate mă primeşte mereu … şi-mi poartă de grijă şi mie, care atât de mult şi des îl supăr…

Trupul Domnului este adevărată mâncare şi Sângele Lui, adevărată băutură

Bună dimineaţa dragii mei dragi!

Vă doresc din toată inima mea să aveţi o dimineaţa bună şi o zi bună.

Se spune că ziua bună se vede de dimineaţă. Ei bine sunt deacord şi nu prea cu această zicere.

Toate zilele noastre, pe care le avem de trăit, sunt bune, pentru că sunt darurile lui Dumnezeu. Dar de multe ori nu vream să intrăm în bunătatea zilei, ci ne lăsăm sustraţi de mrejele intinse de potrivnicul binelui.

Azi dimineaţa m-am trezit pe la ora 4 şi ceva cu indispoziţie şi n-am sărit din pat, m-am întors pe cealaltă parte şi am mai moţăit, am zis: „Las să sune ceasul! Şi a sunat şi am mai stat un pic. Nuştiu de ce parcă trupul era greu (ba ştiu, era vreme de ploaie şi că am ieşit ieri la aer curat şi am făcut mişcare şi m-am obosit…).

Cu greu m-am ridicat când a sunat al doilea ceas, cel de la 6, şi „m-am forţat” să-mi schimb dispoziţia, ignorând disconfortul. M-am uitat la Doamne, i-am zis „Bună dimineaţa şi mulţam pentru somn” şi am apoi am zis din toată inima: „Cred Doamne şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu!

Binecuvintează ziua aceasta Doamne, dă-mi să fiu martora bucuriei Tale!”

Apoi m-am încins şi am început slujirea din bucătărie.

După ce puiuţii mei au păpat şi au plecat la lucru, la şcoală şi la grădi, am lepădat şurţa şi am fugit să iau putere, gustând din hrana vieţii.

Pe drum încercam să-mi mişc membrele „mai cu talent”, aşa cum cum le zice soţiorul meu fetiţelor când se mişcă ca melcul, ca să-mi revin, să alung starea aceea apăsătoare şi indispoziţia, dar ea nu a vrut să plece.

Am ajuns în sfârşit la Doamne, tocmai se spunea apostolul.

„Doamne mulţam că am ajuns azi ceva mai devreme!”.

Am reuşit să ajung la locul meu înainte să înceapă părintele meu să spună Sf Evanghelie.

Şi Domnul a început să-mi grăiască:

„Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum. Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta? Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte?

Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.

Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.

Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”. (Ioan, 6, 54-68).

„Ei ce pierdeam, dacă rămâneam între cratiţele înşirate prin bucătărie…

Doamne iată-mă-s, am venit! Fă ceva cu mine…!”

Şi parcă l-am auzit pe Domnul spunându-mi: „Ai răbdare, fă ce trebe în biserică (cântă, fă cruci, metanii, închinăciuni, nu te „ploşti”, ca câinele pe labe la stână şi să moţăi, ai credinţă.

Am început să fac ce trebe, dar starea aceea tot nu voia să plece, parcă eram ca ameţită şi capul îmi era greu… Îmi venea să mă las jos, să moţăi, dar un gând mi-a spus:

Îl vezi pe părintele? Ce vârstă are sfinţia sa, iar tu eşti tânără … Sfinţia sa se osteneşte, stă toată liturghia în picioare, şi zilele trecute a fost în călătorii lungi, o fi şi dânsul obosit, dar dacă ar sta comod să moţăie, ce ar fi, cine ne-ar mai da linguriţa cu Sfânta Împărtăşanie?

Am primi aceste gânduri şi m-a aşternut la metanii, că doar doar o vrea să fugă amorţeala, dar mi-am mutat gândul şi am lăsat dispoziţia în „plata Domnului” şi Domnul a biruit şi venind întru mine a mângâiat mica mea făptură şi i-a dat bucurie deşi capul încă şi acum mi-e greu…

Mulţam Doamne iară şi iară!

La sfârşitul slujbei părintele a subliniat cuvintele domnului şi importanţa sfintei împărtăşiri şi că Trupul şi Sângele Domnului sun adevărată mâncare şi băutură, dar mulţi nu înţeleg acest cuvânt şi smintesc…şi pleacă de la El.

Nu vreţi şi voi să vă duceţi?

Doamne unde să mă duc? Tu eşti varianta cea mai sigură, eşti unica variantă, la cine să mă duc? Tu eşti viaţa mea! Ţine-mă lângă Tine, trage-mă din pat cu arcanul să fug la Tine, ca să iau viaţa!

Mulţumesc !Mulţumesc Mulţumesc!

Îndrăzniţi .. gustaţi şi vedeţi că e bun Domnul, …. dar nu se serveşte la pat…!