Arhive etichetă: pasta de susan

Cu ce să hrănești musafiri apăruți instant?

Salutare dragilor!

Nu știu cum se face, că tot despre mâncare e vorba.. Fie mâncare pentru suflet, fie pentru trup, tot mâncare e…. desigur mâncarea pentru suflet are prioritate, așa cum spunea și Domnul odată ucenicilor: ”mâncarea Mea e să fac voia Tatălui…”, dar și de trup e nevoie să avem grijă să-l hrănim cu mâncare care hrănește, nu care încântă doar ochii și gâdilă nasul și limba…

Am tot zis că nu mai vorbesc despre mâncare și nu mă mai dau spre exemplu…, dar nu mă rabdă inima să știu cât e de simplu și de la îndemână să mănânci și să trăiești sănătos și totuși de atâtea ori să ne lăsăm ispitiți de poftă și cedăm la ispitirile veacului acesta….

Am vrut să vă scriu, despre ce urmează să vă povestesc, de mai multă vreme, dar nu am reușit să-mi dedic timp pentru aceasta…, dar azi, am prins un bun prilej…

No, haidați aci lângă mine să vă povestesc!

În urmă cu vreo două săptămâni, sună telefonul. Era una dintre surori care venise în concediu în Sibiu, și-mi zice: ”Hai la poartă și deschide!”. Taman terminasem de adunat un pic de prin bucătărie, era sâmbătă după masă…, dar restul, era vraiște…

Ies într-o rochiță roz…,nu prea elegantă, dar îmi zic: de, e sor-mea, îmi zic, mere și așa… O cât m-am înșelat…, să intru în pământ…

Când deschid, să-mi cadă fața, o văd pe o vară de-a mea cu soțul ei… și după ce-mi exprim mirarea, zic către sor-mea:

”Măi, de ce nu m-ai sunat din timp, ca să plec de-acasă?”.

Intrăm în bucătărie…

Măi, cu ce să-i servesc, m-am gândit… Aaa, taman luase soțiorul niște ghimbir, aveam niște limes și am preparat imediat o gingerată..

Le-a plăcut mult sucul meu instant.

Apoi, îi întreb, că așa se face aci în Ardeal, se întreabă:

”Măi, dragilor, vă e foame, mâncați ceva cu mine?”, că n-apucasem să iau prânzul…

Sor-mea zice un ”da” hotărât, vară-mea unu mai slăbuț și mă apuc să pregătesc ceva…

Între timp, le povestesc faza cu întrebatu ”ți-e foame, vrei să mănânci?”, pe care am pățit-o cu o altă verișoară, o verișoară ardeleancă, nu moldoveancă…

Hai că v-o spun și pe asta:

Aici, în Ardeal, oamenii nu-s ca la noi în Moldova, ei or luat niște obiceiuri de la sași (nemți, germani), întrebi o dată și gata, nu înnebunești omu ca să mănânce la tine cu orice preț, cum fac moldovenii.. Scurt pe doi…

Eu îs pofticioasă și eram odată și rușinoasă…, vorba altei surori de-ale mele ”Tari ni-i poftă, dar ni-i rușâniii…!”.

Ei, bun, era pe vremea când căzui și io în Sibiu să dau la faculatate și mă dusei în vizită la vară-mea… și observai că-i mare pregăteală la bucătărie și apoi or venit niște musafiri… Eu, rușinoasă, nu știam cum s-o tai mai repede, dar vară-mea mă tot ținea la povești… și la un moment dat, mă întreabă dacă mi-e foame și dacă vreau să mânc…

  • No, asta-i bună, ce întrebare, gândii eu…Cum să nu-mi fie foamea că n-am mâncat de ieri de la amiază, când prinsei ceva la frati-miu…, dar cum să-i spun că mi-i foame, mi-o fost rușine să-i răspund din prima, am zis că de mă ”înghie” să mănânc, oi mânca…

Noroc bun să mai zică a doua oară dacă mi-i foame…

Și am plecat cu gura plină de salivă și cu mațele ghiorăind, dar m-am învățat minte:

când îi rost de mâncare, zic da imediat…

No, asta-i povestea, așa că spuneți: vă pregătesc să mâncați?

Și au răspuns în cor că da, că vor să mănânce.

Aveam niște susan la înmuiat de dimineață, cu gând să fac lăptic seara, dar am făcut acum o pastă de susan cu ceapă tocată fin și un pic de suc de lămâie și aveam pâinici și hai să mâncăm. Și am mâncat și ne-am săturat și musafirii or fost tare încântați de tratație.

”Știam că tu te ocupi cu din astea, dar nu-mi imaginam cât de gustoase pot fi”, spune vară-mea….

”Slavă Domnului! Să faceți și voi…”, le spun eu cu entuziasm.

I-am condus la poartă și le-am mulțumit de vizită. Am revenit la treburi… Și dă-i și luptă cu treburile de sâmbătă…

În toiul luptei, sună iar telefonul și fac ochii mari. Era C, un amic de la Constanța, care-mi spune: ”ajung într-o oră la Sibiu și m-aș bucura să ne vedem, sunt cu familia…”

”No, ce surpriză, va aștept!”, răspund.

Închid…

Sună iar telefonul. De  data asta, se întorcea prințesa cea mare din tabără și venea cu încă o fetiță…

No, ce voi face acum? C. cu soția și cu 5 copii, plus prietena fiică-mii…

Măi, or fi flămânzi, că e deja seară. Ce să le dau să mănânce? Mă duc să cumpăr ceva, să cumpăr niște carne, să le fac ceva ouă, brânză…, că frigiderul meu e plin doar cu pătrunjel verde…

Dar cum să fac, tre să mergem după copil la gară, casa e vraiște…, când să mai ajung la piață și la magazin? Am făcut curat lună în bucătărie și în toată casa și am primit-o pe prințesă, pe care n-o văzusem de-o lună…

Dar ce să pregătesc totuși de mâncare?

Aaa, știu ce fac. Fac o pastă de susan și un ceai…

Mama avea și niște vinete și vreo câteva ouă fiete și gata masa…

Și au mâncat toți și s-au săturat...

Le-a plăcut mult pasta de susan, era tare ochioasă…, cred că au confundat-o cu icrele și de rușine, au mâncat-o sau poate chiar le-a plăcut, după cum mi-au spus…

Nu știu, treaba lor dacă nu le-a plăcut. Mie una îmi place mult pasta de susan… E o susrsă bună de grasimi bune, calciu 100% asimilabil și proteine și tot ce vrei….

Încercați și voi…..

Ce vă trebuie pentru pasta de susan?

Susan înmuiat cel puțin 4-5 ore, maxim 24, un blender puternic, peste 800w ( eu am un Omniblend), sare de mare, suc de lămâie și o lingură de ulei de floarea soarelui presat la rece… și ceapă tocată fin și dacă aveți răgaz, niște dovlecel pârpâlit pe gril…le amestecați pe toate cu blenderul și iese o pastă ”delicioasă, sănătoasă” (expresia Lidiei cu care ne amuzăm mai nou) și hrănitoare, de vă lingeți degetele….

 

IMG_20160206_184040

Doamne, am ajuns să mâncăm „gunoaie alimentare”!

Dragilor

Permiteţi-mi să vă povestesc revelaţia pe care am avut-o aseară.
Zilele acestea fetiţele mele mi-au sugerat că ar avea poftă de un iaurt (din magazin) cu fulgi de porumb…
Şi aseară, am intrat într-un magazin mare (supermarket) ca să aleg ceva bun….

Când vine vorba să aleg mâncare din magazin, am o stare foarte ciudată….
Iată-mă în faţa raionului de lactate….: o sumedenie de cutiuţe şi pahare de tot felul de mărimi şi culori şi dedesuptul lor preţurile. Sar în ochi preţurile cu roşu….. M-am uitat să iau o cutie mai mare, „ca să ne-ajungă”! Astfel, am luat la rând găletuşele de iaurt şi le-am sucit pe toate părţile şi le-am citit etichetele. Cea mai ieftină găletuşă de iaurt de 900 de grame costa 3,33 lei, apoi urmau celelalte: la 4 lei şi ceva, la 5 lei şi ceva, la 6 lei şi ceva, la 7 lei şi ceva şi la 8 lei. Acelaşi produs, iaurt, la acelaşi gramaj, dar la diferite preţuri. Cu cât era mai scump, cu atât formularea ingredientelor era mai „altfel”. Şi m-am întrebat: „De ce-o fi 8 lei ăsta? Ce-o fi având în plus?”.
La un moment dat, văzusem pe un păhărel scris : „iaurt natural” şi m-am gândit: „oare numai acela e natural?”…

Acestea şi multe alte gânduri mi-au trecut prin cap preţ de 15 minute petrecute în faţa raftului cu iaurturi….
Într-un final, mi-am pierdut răbdarea şi am „înşfăcat” iaurtul cel mai ieftin şi am plecat să caut fulgi de porumb gândind: „măcar n-o să-mi fie ciudă că am dat bani mulţi”.

La fulgi, aceeaşi diversitate…, dar aici ştiu cu siguraţă că n-am ce alege… decât fulgii simpli la kg….

Am ajuns acasă şi le-am oferit fetiţelor iaurt cu fulgi. După ce au mâncat, m-am aşezat să mănânc şi eu. Între timp, pregătisem o mămăliguţă din făină de porumb proaspăt măcinată cu moara noastră de cereale… O bunătate, care m-a ajutat să renunţ la „pofta” de fulgi de porumb…
Văzându-le pe fetiţe cum mănâncă, parcă mi se făcuse şi mie poftă de …. iaurt…, iaurt cu mămăliguţă. Astfel, am adunat şi eu ce a mai rămas pe fuldul găletuşei….

Ce gust oribil…, indefinit…, o ceva care se întinde…..!!!!

Şi mi-am amintiti că tocmai citisem în cartea „De ce mi-e foame”:
Societatea noastră e absurdă: îşi etalează gunoaiele alimentare ispititoare,

processed_foods_aisles_37711900

multiplicând totodată avertizările în privinţa lor.

E greu, tare greu, să îţi educi copiii într-un astfel de context”!!! (p. 176)

Şi m-am ridicat şi am deschis frigiderul şi am scos borcănelul cu pastă de susan şi pe cel de smântână vegetală (preparată din lapte de soia făcut de mine, un cartof, o lingură de ulei de floarea soarelui presat la rece, zeamă de lămâie şi un praf de sare).

12651268_927188357395350_4668736266195278451_n

Am luat două linguri de smântână şi una de pastă de susan şi le-am amestecat.

Am obţinut aceeaşi textură cremoasă… dar un cu totul alt gust ….minunat, de m-am lins pe degete…. şi am plâns de neputinţă …., că eu însămi mai poftesc câteodată „gunoaiele alimentare”….. şi iată ce bunătăţi avem…, „dar nu sunt ca alea din magazine….”…..

Am mâncat şi am plâns şi am nădejde că vom birui….., că va face Doamne milă cu noi să înţelegem odată pentru totdeuna că n-avem a mai cumpăra mâncare industrială, că ceea ce pregătim în casă din alimente integrale naturale sunt bune şi de dorit.

Rugaţi-vă şi pentru noi, ca să scăpăm din nevoi!

Mulţumesc!