Arhive etichetă: pastor

Oițele măicuțelor

Nu mai urcase de ceva vreme la mănăstirea din munți… Nici nu și-a dat seama că trecuse o vară și o iarnă fără să stea măcar o zi la măicuțe în acel loc în care viața are alt ritm, altă culoare și alt miros…

  • Ei, ia uite cine a venit la noi!
  • ! Bine v-am găsit măicuțelor! Binecuvântați…!
  • Am crezut că ne-ați uitat…
  • Nu v-am uitat… Ne-am luat cu ale vieții de oraș…
  • Haideți să ședeți la masă cu noi…

Mâncară în liniște ascultând cuvântul de învățătură citit de maica trapezară de rând…

  • Ce mai e nou pe la sfințiile voastre?
  • Am primit oițe…
  • Ați primit oițe?
  • Da. Cineva a insistat să le primim. Nu sunt multe…
  • O, ce frumos!

Seara se lăsă ușor peste văgăunile munților. Urcă apoi spre creste și cuprinse tot cerul.

Măicuțele sunt în biserică la priveghere.

Pe culmi, se aprind becurile pe la colibe. Clinchetele tălăngilor se răresc până dispar desăvârșit. Doar glasul molcom al măicuțelor se aude răzbind prin ușa întredeschisă a bisericii.

Răcoarea nopții o împinse în biserică. Maicile, preoții și credincioșii cântă Prohodul Maicii Domnului.

Neamurile toate

Laudă-ngropării

Tale Fecioară, cântă.

Iar pe sus, pe sub bolta Pantocratorului, un liliac desenează rotocoale largi…

Dacă vine și se așază în părul meu? gândi ea…

Dar nu… liliacul își vede de tămâierea și rugăciunea lui obișnuită neieșind din perimetrul mormântului Maicii Domnului…

După prohod, dispare la fel de misterios precum a apărut…

Avea să afle mai târziu că liliacul acela îndeplinește acest ritual an de an…

  •  

Se trezi în zori. După brazi, se vede o lumină puternică…

Un bec? se întrebă ea.

Nu. Era luna mare și roșiatică precum soarele care iese din mare…

Doamne, o așa minunăție n-am mai văzut!

Urcă pe cărăruie ca s-o vadă mai bine. De acolo, de sus, o vedea în toată splendoarea ei. Era mare, clară și roșie!

Colibele stau încremenite pe culmi.

Pe culmea din faţă, o măicuță mână văcuțele la grajd pentru a le goli ugerele doldora de lapte.

Păstorul coboară pe alee cu găleata plină cu laptele oițelor.

Își continuă urcușul. Ajunse în fața bisericii.

E duminică. Slujba începe mai târziu.

Se tupilă după clopotniță și se grămădi sub pătura luată din cameră. Păstorul se întoarse. Trecu pe lângă ea fără s-o vadă.

Se auzi un fluierat…

  • Hai oaie, hai!

Se ridică. Lepădă de pe umeri pătura și se repezi spre gard. Urcă deluțul de lângă altarul de vară și privi în jos spre locul de unde se auzeau fluierăturile și îndemnurile.

Păstorul scoate oile din țarc și le mână la pășune. Oile ies una după alta formând un șir lung.

Cele din față se opresc şi stau pe loc și așteaptă și pe cele din urmă. Se uită la ea și ea la ele…

„Cât sunt de frumoase!…”, gândi ea.

„Ce privire blândă au!”.

  • Hai, oaie, hai! Șșîî… Fșșș… Fluieră încetișor păstorul…
  • Ui mă la ea! Mioară hăi!… Mișcă! Mișcă!

Continuă să le privească cum stăteau așa aliniate și priveau la ea. Cel puțin ea așa credea că ele se uită la ea, deși distanța era destul de măricică…

  • Hai oaie, hai! Mișcă! Mișcă! repeta întruna păstorul

Toate oile au ieșit și au format două șiruri. Au pornit încetișor. Apoi s-au unit într-o grămăjoară în fața păstorului.

„Iată turma oițelor măicuțelor!”.

O turmă mică… ca și obștea de măicuțe din această mănăstire…

Păstorul trece în fruntea turmei și pornește pe coastă spre stânga devale de chiliile maicilor ca să apuce apoi încetișor la deal deasupra mănăstirii… În acompaniamentul fluierărilor molcome a păstorului, a clinchetelor clopoțeilor de la gât și a câte unui lătrat încetișor de câine, turma începe a paște…

Ea reveni la loc pe bancă.

În brazii din stânga ei, se aud cântând păsărele.

Au pornit Liturghia Naturii, gândi ea.

De după brazii din stânga altarului de vară, se ivesc câteva fire din ciuful soarelui…

După o vreme, își scoate capul cu totul. Apoi, se ivi cu întreg trupul. Faldurile veșmintelor lui se resfiră pe iarba moale și umedă de pe dealul din depărtare ce se vede de după biserică, coborând încetișor în curtea bisericii și alungând vântulețul jucăuș al dimineții.

Pe cărare, încep să apară, una câte una, măicuțele urcând spre biserică…, chemate fiind de glasul tainic a Păstorului…

N-aţi putut un ceas să privegheaţi împreună cu Mine!

Dragilor
deoarece lucrez intens la finalizarea unei noi cărţi, nu am mai apucat să vă mai scriu.
Dar aseară, când mă întorceam cu mijlocia de la o activitate din oraş, am trecut pe lângă biserică şi ea a spus:

„E slujbă!?
Da, se face Sfântul Maslu.
Hai să intrăm, a spus ea!

O cât m-am bucurat! Eu care credeam că-i este foame, deoarece mâncase nişte mere şi mă gândeam că acelea îi va fi făcut foame, şi nu m-am gândit s-o întreb dacă vrea să intrăm la biserică. A fost lucrarea lui Doamne prin ea, ca să profităm de slujbă, să ne hrănim sufleţelul.

Am intrat. Era după evanghelia a patra. Apoi s-a citit a cincea şi ne-a miruit.
După slujbă Părintele nostru, Vasile Mihoc, a rostit un cuvânt. Ne-a spus că în săptămâna aceasta s-a citit la evangheliile zilelor despre Patimile Domnului. Ni s-a vorbit de Patimi pentru a ne pregăti pentru perioada ce va urma, perioada Postului Mare, în care rememorăm Patimile Domnului, împreună pătimind prin micile noastre străduinţe.

„Astăzi s-a citit o pericopă din Evanghelia Patimilor care are referire şi la noi”, a continuat Părintele.

Iată contextul mai larg al acestei evanghelii:
Domnul era la Cină în Joia Mare şi îi anunţă pe ucenici că unul din ei Îl va vinde.
Ucenicii se întreabă pe rând „nu cumva sunt eu, Doamne, vânzătorul?”.

După aceea Domnul le spune că „toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”.

La care Petru răspunde: „Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti”. Dar Domnul îi spune că în noaptea aceea de trei ori se va lepăda de El.

După aceea merg în grădina Ghetsimani să se roage. Ucenicii erau foarte obosiţi. Domnul îi ia deoparte pe Petru, Iacov şi Ioan şi le zice: „Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine”.

Şi El s-a depărtat puţin şi a început să se roage. Dar ucenicii au fost doborâţi de somn şi, venind Domnul, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios”.

Şi apoi ştim ce a urmat: Domnul a fost prins. Iar în timp ce Domnul era judecat, Petru se leapădă de Domnul. Petru era singurul ucenic de acolo, îl putea apăra pe Domnul când I S-a adus acuze false, dar el a tăcut. I-a fost frică să spună că nu sunt adevărate acuzele aduse Domnului.

Cocoşul a cântat şi Petru şi-a amintit de cuvintele Domnului care i-a spus că la câtarea cocoşului se va lepăda. Şi a ieşit Petru şi a plâns cu amar. Şi Părintele a spus că Petru şi-a plâns acest păcat toată viaţa, a fost durerea vieţii lui, dar Domnul îl va reaşeza în starea de apostol după înviere, atunci când se arată şi îl întreabă de trei ori dacă îl iubeşte.

După aceea Părintele a continuat: „Dacă Petru nu a putut să fie credincios în puţin, să se roage cu Domnul un ceas, nu a putut nici în mult. Cine se leapădă în puţin, se leapădă şi în mult”.

„N-aţi putut un ceas să privegheaţi!” A repetat Părintele cu durere în glas.
Aici la noi se face slujba sfintei liturghii zilnic. Vin la biserică la ora 6, dar nu-i nimeni. Se face ora 7, nimeni. Apoi mai vine câte unul, mai ia o lumânare şi pleacă. Sfânta Liturghie începe … două-trei „băbuţe”….. parohia doarme…

M-am cutremurat şi am zis: Dumnezeul meu, miluieşte-mă!
Vedeam scena Patimilor şi mă vedeam pe mine în locul lui Petru şi a ucenicilor somnoroşi.

„Doamne ai milă de noi. Noi nu putem nici măcar un ceas să stăm cu Tine! Fă ceva, nu ne lăsa să pierim! Îndură-Te de noi!”.
Dragilor, haideţi să ne rugăm, haideţi să stăm cu Doamne, că altfel pierim.
Cei care nu suntem prinşi într-un program obligatoriu, să alergăm la slujbă şi să ne rugăm.
Părintele a spus că acele scaune goale din biserică, din timpul sfintei liturghii, scaunele fiecărui credincios din parohie, „vor striga la noi în ziua judecăţii”.
O, Doamne, să nu ne fie una ca asta! Doamne miluieşte-ne!

Rugaţi-vă şi pentru mine! Şi eu vă pomenesc.

Pacea Domnului să fie cu noi astăzi. Fiţi binecuvântaţi, dragii mei!