Arhive etichetă: pescuire minunata

Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni

Astăzi, dragilor, Domnul nostru Iisus Hristos ne cheamă la apostolat pe fiecare în parte. Ne cheamă să fim pescari de oameni

Pescuirea_minunata_50

şi secerătorii Lui.

Toţi suntem chemaţi să fim apostoli, adică trimişi, să vestim Cuvântul vieţii, adus de Domnul, ne-a spus Părintele nostru dimineaţă la Sfânta Liturghie.

În seara aceasta, după vecernie, a subliniat din nou acest lucru.
Şi, apoi, a continuat zicând că mâine, se face pomenirea Sfântului Proroc Amos, care a fost un om mai mult decât simplu.

Amos este chemat să îndeplinească lucrarea de prororoc atunci când se afla la turmele oilor. El merge, vestind curajos cele ce Domnul i-a descoperit cu privire la pedepsirea celor care petrec în rele, departe de Dumnezeu.

Domnul prevesteşte prin Amos că păcatul va fi pedepsit. Însă, Dumnezeu nu se pripeşte să slobozească pedeapsa, ci aşteaptă pocăinţa, schimbarea, întoarcerea oamenilor.
De aceea, vesteşte de mai multe ori şi spune oamenilor prin trimişii Săi ce consecinţe vor avea faptele lor rele.

Trimişii, prorocii, se expun furiei oamenilor păcătoşi, dar nu se tem, nu renunţă să împlinească misiunea, ci vestesc răspicat mesajul lui Dumnezeu oamenilor la care sunt trimişi.

A mărturisi pe Hristos este lucrarea fiecărui creştin. Mărturisirea este, în primul rând, prin viaţa noastră şi apoi prin cuvintele şi faptele noastre manifestate către cei din jurul nostru.

Când va ajuta Doamne, o să transcriu cuvântele Părintelui profesor Vasile Mihoc de la Sfânta Liturghie şi de la vecernie din ziua aceasta.

Până atunci, să îndrăznim să fim martorii Învierii şi bucuriei lui Hristos. Amin

Pescuirea-minunata-7

Imaginile le-am preluat de aici:

http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/?p=4028