Arhive etichetă: placere

Cum se poate transforma o chestie neplăcută într-o mare binecuvântare

Bună dimineaţa dragilor

Astăzi sunt foarte bucuroasă!

Doamne m-a copleşit din nou cu darurile Sale bogate, a făcut o minune cu mine şi m-a îmbunat, copleşindu-mă cu bunătatea-I nemărginită şi cu purtarea Lui de grijă, de care eu tot uit aşa de repede.

Mă uimesc cum ieri am tot bodogănit şi am fiert de revoltă, ca apoi să cer iertare pentru izbucnirea nervoasă ce am avut-o şi azi tot cânt minunatul cântecel Tată sfânt, mulţumiri

Minune şi iar minune! De banii pe care era să-i dau la clinică, am cumpărat bunătăţi: lămâi, rodii, portocale, avocado. Ba am prins şi oferta reducerilor de dimineaţă şi am nimerit chiar să fie toate nestricate.

Mulţumesc, Doamne!

Ieri, în timp ce mă desfătam cu o lectură, mi-a venit o ideea să vă povestesc cum a devenit neplăcutul mers la şcoală după fete o plăcere.

Când a înscris soţul pe mijlocia la şcoală, m-am „scandalizat” că e prea departe de casă, că pierd o groază de timp ca să mă duc şi să mă întorc. Dar, de, ce să faci, asta e! Pufăiam în fiecare zi că trebuia să-mi car funduloiul atâta amar de drum pe jos, noi locuind într-un cartier mărginaş, iar fetele trebuie să meargă la şcoală în centrul oraşului.

Într-o zi, m-am gândit: ia hai să văd şi partea bună din toată treaba asta!

Şi astfel, încet, încet, am descoperit o mulţime de chestii plăcute: vizitarea atractivelor magazine SH, plata facturilor, citirea de afişe şi anunţuri de evenimente, porumbeii din piaţa mare, povestea cu câte o cunoştinţă, etc, etc.

Astăzi, aş dori să vă povestesc despre plăcerea cea mai atractivă: lectura într-un ambient desfătător.

Sunt zile în care mezinuca iese de la şcoală la ora 12, iar mijlocia iese întotdeauna la ora 13. Ce să faci o oră? Mai ales că acum au luat şi băncile din Piaţa Mare ….unde mai stăteam la soare şi hrăneam porumbeii…

Aaaa , librăria Humanitas!!!

Ea ne-a fost scăparea. Aici, e cald şi sunt cărţi pe care le putem răsfoi şi chiar citi printre file…

Ieri, mi-a surâs ideea de a crea şi eu un astfel de spaţiu …..

E atât de plăcut aici! Sunt atâtea cărţi peste tot şi mereu tot altele, căci tinerii vânzători sunt activi şi mereu le tot aranjează şi schimbă.

Într-o zi, am găsit o carte faină de tot, cred că se chema „Design Yourself”. Avea o grafică superbă, căci era scrisă de un designer…

Am răsfoit-o într-o zi şi a doua zi am găsit-o din nou, tot acolo, dar în următoarea săptămână nu mai era acolo, erau alte cărţi în locul ei…

Secţiunea care-mi place cel mai mult din librărie este Literatura motivaţională. Sunt zile în care merg direct la ea, ca să văd ce cărţi au mai apărut. Se întâmplă să mi se mai pune inima pe câte una şi tot adun bănuţ lângă bănuţ până se strânge suma necesară.

Uneori e nevoie de 2-3 luni…de aşteptare….

Sunt zile în care deschid la întâmplare câte-o carte şi „se nimereşte” să găsesc un răspuns potrivit necesităţilor de moment…

Dar timpul fuge atât de repede şi alarma sună ca să mergem după mijlocie…

A început să-i placă şi micuţei Rafaela. În timp ce eu înfulec rând după rând, ea îmi desenează câte-o felicitare şi la final mi-o întinde zicându-mi ştrengăreşte: „Fur dich!” (Pentru tine!).

Uneori mă roagă să mai stăm un pic, ca să termine surpriza…

Ieri, am luat în mână o carte la întâmplare.

Am deschis-o şi o întrebare m-a lovit direct între ochi:

„Care este cel mai mare risc la care te-ai expus vreodată?”

Hm!

Şi am căzut în meditaţie, uitând de durere de picioare, de foame, de sete, de tot…

Mă gândeam că cel mai mare risc la care m-am expus şi mă expun mereu este mântuirea..

Ştii, noi ortodocşii nu avem siguranţa mântuirii… Te osteneşti, împlineşti poruncile, dar nu ştii dacă te mântuieşti, nu eşti sigur, pentru că mântuirea nu e decât mila lui Dumnezeu… (poţi să citeşti în vieţile marilor pustnici despre atitudinea dinainte de moarte, ce teamă are sufletul înainte de a părăsi trupul…., căci nu ştie dacă faptele au fost primite)

Căci poţi să faci binele şi să nu fie bine, poţi să pierzi în ultima clipă osteneala de-o viaţă printr-un gând acceptat de mândrie sau de judecată a semenului… Desigur nesiguranţa asta nu trebuie să te terorizeze..  Faptul că nu ai un set de chestii pe care să le împlineşti matemamtic şi să ştii sigur că te mântuieşti e cea mai mare provocare să dai ce-i mai bun, să te antrenezi mereu, să nu te culci pe-o ureche.

Sau cum spunea auroul cărţii:

„Viaţa e un joc de noroc. Nu împărţim noi cărţile, dar suntem obligaţi să jucăm cât putem de bine

Pariul cu miza cea mai mare e cu inima ta….

Cum găsim siguranţa dacă nu ne aventurăm?….

În nicio activitate nu se aşteaptă să fim îndemânatici de la început. Toată lumea acceptă ideea unei curbe a învăţării, însoţită de greşeli uneori dureroase, până devenim experţi….

A ne asuma riscurile necesare e un act de curaj şi pricepere.

Să ştii cum să jonglezi cu numeroasele roluri şi solicitări. Rolurile noastre diferite necesită atitudini diferite.

Pe unii îi poate apuca aşa-zisul sindrom de „groaznicizare”.

Prea adesea în strădania noastră de a fi buni învăţători, nu transmiteam decât neliniştea, nesiguranţa şi teama noastră de eşec.

Scopul meu ca părinte, pe lângă siguranţa şi iubirea pe care le ofer copiilor, este să le transmit senzaţia că pot fi fericiţi într-o lume nesigură, să le dau speranţă.

Să dau dovadă de hotărâre, devotament şi optimism.

No, bun! Asta a fost pentru mine de luat aminte!

Am spus mulţumesc şi am închis cartea.

Şi ca să vezi cât de bine rezonez cu micuţa. Am intrat cu nori şi ieşim cu lumini…

Viaţa asta chiar merită să fie trăită !!!

PS: Deoarece am uitat sa fotografiez spatiul amintit, am cautat pe internet si am gasit aici:

https://insemnaridinsubterana.wordpress.com/

Subterana cu pricina

Intrați în bucuria Mea…

Dragii mei dragi

Până nu demult credeam că sunt bucuroasă dacă am dormit bine, dacă am mâncat ceva „bun”, dacă am primit un dar. dar era ceva ciudat, bucuria asta ţinea atât de puţin, pentru că acel „ceva bun” se consuma atât de repede. Şi apoi nu primeam aşa de des „câte ceva” ca să mă bucur. Şi uite aşa viaţa mea era în salturi.
Căutând eu a înţelege ce se întâmplă, am constatat că bucuria mea era de fapt exaltare şi entuziasm trecător, ca de multe ori era generat de plăcere.
Mulţumesc mult Domnului că mi-a scos-o în Cale pe măicuţa mea Siluana şi prin sfinţia sa am priceput şi eu care e diferenţa între bucurie si veselie.
Întrerup acum firul expunerii ca să vă „înveselesc” puţin.
Într-o zi (23 martie 2014), când ne întorceam de la sfânta liturghie şi eram „adâncită în gânduri” şi mergeam puţin înaintea soţului care ţinea de mânuţe pe fetiţele noastre (3), fetiţa cea mică, Rafaela, aleargă dintr-o dată spre mine şi-mi spune:
– „Să ştii mama că nu mai vorbesc cu tata, că m-a supărat. Nu mai vorbesc şi plus (în loc de punct!)”. am râs din toată inima, mai ales că era foarte serioasă când mi-a spus.
Aşadar, „plus”, nu punct şi nu minus!
Iar acum că ne-am destins puţin, să vedem care e diferenţa dintre
Veselie şi bucurie
De multe ori aceste cuvinte sunt folosite ca sinonime, dar ele nu sunt sinonime perfecte.
Veselia, spune măicuţa Siluana, presupune o participare a trupului, iar bucuria este mai mult sufletească. Dar sunt situaţii cân ele stau împreună. Fiţi atenţi după primirea sfintei Împărtăşanii. Ea ne umple şi de bucurie şi de veselie. Ba mai mult, chiar cerem, în rugăciunile de mulţumire, să fie aşa. Doamne fă să-mi fie mie Sfânta Împărtăşanie „spre bucurie şi veselie”, deci şi pentru suflet şi pentru trup.
Bucuria este o stare. Bucuria e uimire şi tăcere. De multe ori venea bucuria în inima mea, dar mă apuca şi veselia şi începeam să vorbesc, să spun şi celui de lângă mine ce bucuroasă sunt, dar observam că după ce vorbeam aşa „bucuroasă” vreo jumate de oră, bucuria pleca. Aşa am învăţat să tac în bucurie, să mă rog ca Domnul să dea şi celui de lângă mine bucuria Lui, nu a mea.
Veselia? Ea se manifestă diferit. Cânţi, zburzi. De exemplu, la Nuntă preotul spune la un moment dat ca femeia „să se veselească cu bărbatul ei”. Aşadar, soţii să se şi veselească, nu numai să se bucure, nu să se aşeze într-un fotoliu şi să se uite unul la altul şi să se bucure. Se poate şi asta, spune măicuţa, dar soţilor li se cere să implice şi trupul.
În rugăciuni se folosesc ambele sensuri. Spre exemplu la Paşti, ne bucurăm, dar ne şi veselim veselim „cu ouşoare, cu brânzică, nu? După un aşa post?”
Bucuria însă e contemplativă, e o manifestare prin trup a bucuriei sufleteşti.
Dragii mei dragi,
Avem atâtea motive de bucurie. Şi cum să stăm departe de ea? Sau cum spunea părintele meu duhovnic, părintele Vasile Mihoc, aseară, cum să stăm indiferenţi la o aşa de mare mântuire?
Avem poruncă să fim mereu bucuroşi. Bucuria e în suflet şi n-o poate lua nimeni de la noi. Nici nevoile fizice, nici lipsurile, nimic.
Bucuria, spune măicuţa mea Siluana, este poruncă de la Dumnezeu, şi este una dintre cele mai dificile porunci!
Greu ajungem să ne bucurăm, greu îndrăznim să ne bucurăm şi greu învăţăm cum să facem să împlinim porunca aceasta.
Până la venirea Mântuitorului, omenirea nu a ştiut ce este bucuria. Dar când a venit Domnul pe pământ s-a făcut bucurie mare la toată lumea. Nu numai pentru unii ebucuria Lui, ci pentru toţi.
Dar tu, întreabă maica mea, suflet drag, de ce te împotriveşti? Ai nişte motive, nu-i aşa? Căci nimeni nu renunţă la sfinţenie şi la bucurie degeaba.
Vrajmasul, urâtorul de oameni, diavolul, pizmătăreţul, ne oferă o bombonică care ne fură bucuria, ae se numeşte: PLACEREA!
Desigur, e şi plăcere binecuvântată. Aceasta ne hrăneşte trupul şi sufletul ca să mergem pe Calea Bucuriei, să ne ducem crucea până la marea Întâlnire!
În schimb, plăcerea păcatoasă ne trage înapoi şi ne face să zicem, „fie ce o fi, eu mănânc asta, sau eu petrec” …acest „fie ce o fi” e IADUL…”
Dar noi să alegem să fim, cum spunea părintele meu, în tabăra Domnului. Ferească Dumnezeu să fim în cea a potrivnicilor sau în cea a indiferenţilor.
Să intrăm cu toţii în bucuria Domnului şi să ne bucurăm şi să ne veselim de Paşte, că Viţelul e mult,
Cu mult drag şi bucurie vă doresc sărbători luminate şi pline de bucuria Domnului
… dar luaţi-o mai uşor cu veselia.
Doina