Arhive etichetă: POFTA

Dezlegare la ……. cartofi prăjiţi

Dragilor
De mult timp fetiţele îmi cer cartofi prăjiţi…şi în seara asta… am zis să le fac pofta…, că tot e dezlegare …. la peşte şi tot n-am apucat „să fac rost” de o coadă de peşte…, n-a tras la nadă…asta e!

Aşa că, m-am pornit să le fac cartofi prăjiţi…a Am sacrificat jumătate de litru de ulei de măsline, ca să le fac o poftă…, dar nu au ieşit perfecţi…, căci n-a fost destul ulei…

Uf, uf, că tot timpul m-am zgârcit la ulei….

Dar bare-mi au înţeles şi fetiţele că nu se merită să strici atât de mult ulei, ca să faci nişte cartofi prăjiţi…

Cartofi-prajiti

”Gata mama, mie nu-mi plac cartofii prăjiţi. Punct. Tot mai buni sunt cum îi faci tu de obicei, înăbuşiţi …., a spus Rafaela.

Da, da….!!!

Mei foarte gustos vs. Mei sănătos

Dragelor

OALAres_a2106bbd15b3df76482e4cc2d633fd14_150x150_2iuh

În dimineaţa asta am făcut mei în două variante: unul foarte gustos şi unul sănătos, dar nu delicios.

Mei foarte gustos
Meiul îl aveam fiert. Am făcut un lapte de susan la Huromel

HH-Elite-gri-2

apoi am pus resturile de la lapte, acele resturi de susan stors, în blenderul meu de 600W, am turnat o cană cu apă şi am pus 3 linguri mari de mei şi 3 banane şi le-am mixat acolo. Le-am pus în cănuţe, am adăugat jumătate de pahar de lapte de susan, câte un praf de vanilie şi câte o linguriţă de carob (praf de roşcove) şi le-am amestecat bine cu grijă în cănuţe cu linguriţele. Am făcut o sfântă cruce pe cănuţe şi le-am servit pe prinţese.

Mei sănătos

Am stors o mână bună de pătrunjel cu ajutorul lui Huromel. Am folosit storcătorul aşa cum era după ce am făcut laptele de susan.

Am pus 3 linguri de mei în vasul mixerului vertical, am turnat un sfert de pahar de apă, am pus o lingură de pulpă de susan (acele resturi de la laptele de susan) şi apoi am mixat bine cu mixerul vertical. Am adăugat lapte de susan şi sucul de pătrunjel şi am amestecat bine până s-a omogenizat. Am adăugat un praf de sare şi am amestecat din nou. Am făcut şi o cruce mare.
Două variante de mei! (În cartea me de bucate pe anotimpuri mai sunt alte câteva variante de reţete cu cereale…)

De ce prima nu e o variantă sănătoasă 100%?

Pentru că banana este fruct, apoi are mult zahăr şi în prezenţa lui calciul din susan nu se poate asimila în voie. Combinaţia mei cu puţin lapte de susan şi un sfert de pahar de suc de pătrunjel este perfect digestibilă şi astfel se vor asimila foarte bine toate elementele nutritive.
Dar problema e gustul….

Rezolvarea e să-ţi fie foame…

Chiar mă uitam şi la pisicel al meu cel miculuţ că nici chiar acel mei delicios nu l-a mâncat cu foame….dormea pe ea după 10 ore de somn….De ce nu l-a mâncat…păi se gândea la banana care urma să i-o pun în gentuţă…căci gustul de susan tot s-a simţit, chiar dacă am pus banana…şi susanul are gustul lui pe care micuţa nu-l prea agreează…

Dar ce să-i faci ….? S-o laşi să-i fie foame cu adevărat şi să nu-i dai alternative mai delicioase…
Doamneeeee, ajută să cresc şi să crească şi copiii mei mari…şi să mă scap odată de „stres”-ul mâncatului…

Ştiţi ce…pe mine mă obosesc fiţele astea cu reţete sofisticate…

Citeam în tr-o carte despre prepararea hranei în poporul român în vechime. Am rămas surprinsă de un pasaj:

Femeile foloseau metode simple de gătit, cum este fiertul, ca să mai aibă timp şi pentru altceva.

Această idee am regăsit-o şi în Ghidul de Nutriţie pentru români…
Dar acum ce fac gospodinele? Toată ziua sunt preocupate să afle reţete noi…că „nu ştiu ce să mă mai fac cu copilul, nu mănâncă, nu-i place…”Pai cum să-i placă ce găteşti când gândul lui e la preparatele super ultra gustoase din magazine…au dat de gust şi noroc bun să le mai placă ce le gătim…Aşa am păţit cu micuţa….a dat de gustul superdulce…şi nu mai vrea altceva…mă fraiereşte până ce face tot cum îi place, tot numai preparate dulci mănâncă, cum îi pun o ţâră de verde…cum stă 5 ore la masă….dar i-am spus că i se tai tot dulcele, fie el fuct, preparat…orice…şi când o răzbi-o foamea…va mânca…dar ce credeţi că m-am îndurat prea mult…nu…am făcut compromisuri…dar nu-i bine…

OOOOOOOOOOOOOOOOOFFFFFFFFFFFFFFFFFFFF!!!!!

Ideea e că trebuie să renunţăm total la zahărul alb care ne scrinteşte mintea….dar e imposibil…ba e ziua cuiva la grădi, ba buni face o budincă…ba mami un compot de rabarbăr…ba primim la biserică…ceva dulce la vreo litie sau de la vreo tanti……şi uite-aşa nu ne putem scăpa total de dulcegăriii…Durerea e că cei mici nu mănâncă destul crudităţi ca să anihileze acest rău…Eu mai am scăpare cu storcătorul cu melc Hurom…fac câte un suc de verdeţuri şi il bag pe gât. Îi spun: ăsta îl bei acum… Că altfel stă 3-5 ceasuri cu mâncarea în faţă…Vă spun serios… am lăsat-o ieri să mânânce la masă pe la ora 13.30 şi la ora 18…nu terminase ..s-a dus afară cu cănuţa…s-a dus pe la buni…si totuşi la ora 18 nu terminase cele două linguri de pasta de soia cu o ceapă verde tocată fin fin si 2 frunze mici de salată verde…

Şi azi dimineaţă n-am mai răbdat..am răbufnit:

Păi dă-o-ncolo de treabă măi R. Dacă şi la păpica asta delicioasă te lălăi atâta!…..

Doamne miluieşte…-mă!!!!

Ştiţi ce…copii aştia din ziua de azi sunt prea băgaţi în seamă de toţi…cu dulcegării şi nuştiu mai cu ce…copii ăştia nu-s flămânzi…că ar rade farfuria…. Eu am făcut testul, nu i-am dat nimic ducegărie…nimic nimic…până nu i-a fost foame cu adevărat şi s-o vezi atunci cum mânca…. Dar ei ştiu că sunt alternative superdelicioase şi atunci nu le place gustul alimentelor naturale combinate corect ..
A

sta e realitatea, da’ vrem s-o acceptăm?

La cumpărături cu ….. soţiorul

Dragele mele prietene

de data aceasta vreau să vorbim despre ceva ….mai banal…
Zilele trecute v-am tot ridicat în dimensiuni înalte, dar acum vreau să vă povestesc ceva cotidian: despre cumpărături.

În mod obişnuit, mie îmi place să merg la cumpărături singură, în niciun caz cu soţiorul. Când mă duc la cumpărături în marile magazine, îmi place să mă uit la toate aspectele, să cercetez, să citesc etichetele, să mă socotesc ce-mi trebuie şi la ce-mi trebuie, să-mi socotesc bănuţii şi alte celea… Lui nu-i place. El întotdeuna are clar în cap ce vrea să cumpere şi ia de unde i se pare mai „fain”. Şi se grăbeşte tot timpul. Şi pe bună dreptate se grăbeşte, că chiar n-are timp. Nici eu n-am timp, dar aşa am apucat …să-mi tot fac socoteli, să mă gândesc şi răsgândesc şi apoi să nu cumpăr sau să cumpăr şi apoi să mă simt vinovată că de ce am cumpărat sau n-am cumpărat.
Ei bun. Iată-ne în plină acţiune: „Eu mă duc să-mi cumpăr ceva, vii şi tu?”. Mda… „Vorbeai zilele acestea de o rochie… Poate-ţi găseşti o rochie… ”.

Am plecat. Simţeam o tensiune… ciudată. Am conştientizat-o imediat. Priveam cum schema vizavi de subiectul în discuţie, de a merge împreună la cumpărături, voia să intre în funcţiune. Am început să zâmbesc… Ce interesant…! Iată cum funcţionează schemele astea..intră aşa pe pilot automat şi te subjugă! Dar de data asta n-am vrut să mai intru în joc şi nu am reacţionat după cum îmi venea să reacţionez. Am făcut o rugăciune să rezist de a manifesta acel discomfort şi am început să privesc din alt punct de vedere această provocare şi să-mi zic: Uite am posibilitatea să merg la cumpărături, e o ocazie, de ce s-o ratez pentru că eu nu am chef să-mi tai voia şi să mă pliez pe timpul şi ritmul soţiorului.

Dar ce bine a fost…! Am avut şi consultant şi admirator la rochie…

sot-rochii-sotie1

Ei, ce aş fi ratat….!

Bun, cu rochia am rezolvat.

Acum mergem la raionul de alimente.

shopping-supermarket-2-660x400

Mama mea, ce mirosuri acolo, ce imagini…!

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu când e vorba de mirosuri de mâncare, am o chestie ciudată, mă apucă foamea…, chiar dacă sunt „mâncată”. Şi năvălesc şi poftele de ..ceva dulce…

Am vrut să iau ceva… M-am tot uitat…, dar pur şi simplu nu era ce să iau. Din magazinele mari, nu ai ce lua, dacă citeşti etichetele… Aaa, poţi să iei, să bagi în gură şi, după aia….,vezi tu cum te descurci cu regretele că nu-ţi mai intri în fusta preferată…

Doamne, ce m-a mai luptat pofta să cumpăr ceva, ceva din aceea ce mirosea aşa de îmbietor…!

Dar şi de data asta, cu ajutorul lui Doamne, am rezistat să cumpăr „ispite” şi m-am concentrat pe alimente integrale. Aşa lucrurile sunt simple: măsline naturale, fulgi de cereale integrale, nucă de cocos, migdale, arahide, avocado şi alte alimente integrale ce le-am mai găsit în acel supermarket.

De obicei eu mă aprovizionez cu majoritatea alimentelor din categoria cereale, leguminoase şi seminţe prin comandă la firme ce fac distribuţie acasă. Dar uneori se întâmplă să găsesc şi prin supermarketuri preturi bune. Uite de data aceasta am găsit orz decorticat la preţ bun…

Îmi amintesc de altădată. Ce nebunie era când nu aveam habar ce să iau de mâncare. Înnebuneşti uitându-te la zecile de sortimente de pâine, de făinuri, de zahăr, uleiuri…de toate celea… După ce să te iei? După preţ…cel mai ieftin…dar toate sunt la fel de … rele, şi cele ieftine şi cele scumpe… Uneori un leu în plus e ambalajul…

Am ajuns acasă târziu şi … cu foame… Măslinele au fost salvarea mea. Ce bunătate: măsline cu usturoi, salată verde şi chiflă din făinuri integrale. De data aceasta măslinele naturale sunt aşa de bune! Mai mult se simţea gustul de murat…decât de sare… Doamne mulţam!
Iar noaptea am dormit liniştită, fără să mă simt, ca alte dăţi, vinovată după ce veneam acasă de la cumpărături…

Doamne, mulţam!

Dimineaţă am spălat rochia şi abia aştept să se usuce…

Doamne cât de minunat ai făcut-o pe femeie..ce frumuseţte, ce farmec…şi rochiile…o splendoare…

Abia acum văd şi eu ce bine că sunt femeie şi MĂ BUCUR CĂ SUNT FEMEIE. Şi mai mult, mă bucur că Domne mi-a dat fete..ce superbe sunt în rochiţe….dar eu nu am avut ochi să văd toate acestea până acum…Cele care mi-aţi citi cartea, ştiţi la ce mă refer.

Rochiile şi fustele măresc farmecul feminin atât de mult..

Poza cu rociile am luat-o de aici:

http://www.agentiadepresamondena.com/paul-brockman-barbatul-care-i-a-daruit-sotiei-55000-de-rochii-in-56-de-ani-de-casnicie/

sot-rochii-sotie1

Îl iert pe Bunicul Neculai

Rasfoind saitul maicii Siluana, am dat peste o povestire a unui „seminarist al iertarii” care povestea de bunicul lui şi mi-am amintit şi eu de bunicu dinspre mamă, de bunicu Neculai (Dumnezeu să-l ierte!)

Îmi amintesc că eram copil şi m-am dus la bunicu. Bunica murise de mult..îmi era foame..Ştiam că e vineri şi ştiam că bunicu e zgârcit…avea telemea bună de oaie şi nu prea ne dădea… era zgârcit…

Îmi era foame şi i-am spus. Bunicu s-a dus în grădină, a smuls nişte ceapă şi a splăt-o. Apoi a căutat ceva prin prin casă şi a venit pe prispă cu o bucată de pâine, de franzelă, uscată şi apoi mi-a întins pâinea şi ceapa. Le-am luat şi am început să mănânc şi lacrimile au început să curgă…Nu ştiu …pişca ceapa sau ciuda pe zgârcenia moşului…căci gândeam: „Ce bună era o bucăţică de brânză…dar…e post…!”.

Acum am aproape 38 de ani şi mi-am amintit aceasta întâmplare…îl iert pe bunicu’?!
Această zgârcenie, pe care am urât-o la bunicu..la Cârţan cel zgârcit, cum îi spunea bunica şi mama…, am preluat-o şi eu cu vârf şi îndesat. …şi mă cutremur…că de multe ori poate am procedat la fel…când copii mei ar fi vrut ceva „interzis”…că, deşi eu le-am dat alternative de zeci de ori mai valoroase, mai hrănitoare…ei poate s-au simţit răniţi…

Dar de multe ori m-am întrebat: „Ce să fac, Doamne? Zilnic ieşim din casă şi mi se pare că mai tot timpul fetiţele mele minunate şi preţioase, se uită nuştiu cum la cei de pe stradă care înfulecă gogoşi sau alte celea…şi zilnic trecem pe sub tegheaua magazinului de gogoşi şi plăcinte, ba ne mai pun pancarda chiar în faţa scărilor din apropierea şcolii… Ba, anul trecut, venea cineva cu gogoşi calde chiar în holul şcolii…şi atunci mă întreb: Cum să procedez…? Să le iau zilnic din acestea…? Nu mă îndur să le cumpăr boala…Şi mie îmi plac şi eu poftesc …,dar nu putem mânca zilnic din ele…

Vorbim mult…explicăm mult, dar uneori poate nu acord atenţie la lupta lor, sau nu am răbdare să le explic şi poate atunci le rănesc…şi când îmi revin şi mă rog să primesc putere să le spun să mă ierte, ele pricep, dar mie nu-mi dispare imaginea aceea a feţei lor triste….

Ooooo, Doamne, tare neputincioasă mă simt…tare mi-i greu să fac faţă în situaţii din astea…

Ştii ce, Doamne? Te rog să le aperi Tu pe fete de răutatea şi nedesăvârşirea mea. Să repari tot ce eu am făcut rău..Şi eu cred că Tu poţi face asta…Poţi să ştergi toate rănile, căci îmi pare rău că n-am ştiut sau n-am putut sau n-am vrut să mă port ca Tine, cu iubire, cu îngăduinţă, căci dragostea e mai mare decât postul….

Rugaţi-vă pentru noi!

Şi eu fac acelaşi lucru.

Cum să ne păzim limba – mic mădular, dar care cu mari lucruri se făleşte

Dragii mei

cât de mult mă iubeşte Doamne şi nu încetează a mă povăţui să ţin Calea şi să nu mă abat după floricele, ca scufiţa roşie…
Iată azi iar mi-a vorbit atenţionându-mă asupra câtorva lucruri, care de fapt sunt şi preocupările mele din ultima vreme.

Mă întrebam de ce nu-mi pot stăpâni poftele şi de ce nu mă pot mulţumi cu puţin, că de multe ori mă apuc de mâncat şi uit să mă opresc.

Şi mi-a venit atunci un gând că aşa e şi cu vorbitul. Dacă pentru mâncat am o scuză că am mâncat că mi-o fost foame, cu vorbitul nu mai am nicio scuză… că de multe ori nu e nevoie de vorbit şi eu o dau înainte…

Şi am găsit după aceea, în spunerile Măcuţii mele Siluana, un remediu la vorbărie şi plângăceli şi anume să mă confesez lui Doamne, să povestesc cu El: „Uite, Doamne, să vezi ce nesuferită îmi pare ţaţa aceea care vorbeşte la slujbă, fă ceva! Doamne nu mi-a plăcut gestul lui X, miluieşte-o!”
Desigur că avem nevoie să vorbim între noi, dar cum? Şi ne arată Apostolul „vorbiţi între voi în psalmi şi în cântări”.

Păi cum măi Sfinte Apostole să vorbesc în psalmi şi cântări cu puiuţii mei?
Încearcă!
Şi am încercat şi merge!

Azi dimineaţă când le trăgeam pe fete după mine că era târziu şi încă nu plecasem de acasă, mi-o venit aşa un duh de mânie şi cu toţi nervii ăia „am tras” o „Născătoare „şi ele după mine au continuat….,”bucură-te ceea ce eşti plină de dar…”

Dar ce credeţi că ne ţine mult, că iar ne vine să ne certăm, şi iar uităm să vorbim în cântări între noi…şi iar Născătoare şi Sfinţilor mucenici care bine v-aţi nevoit… şi ui aşa, şi dai şi luptă, am ajuns la destinaţie. Am predat fetele pe mâinile lui tatsu’ şi am intrat în biserică răsuflând uşurată că am ajuns şi eu „ca oamenii” la beserică. Şi aci ce să aud:

Fraţilor
„Nu vă faceţi voi mulţi învăţători, ştiind că (noi, învăţătorii) mai mare osândă vom lua.
2. Pentru că toţi greşim în multe chipuri; dacă nu greşeşte cineva în cuvânt, acela este bărbat desăvârşit, în stare să înfrâneze şi tot trupul.
3. Dar, dacă noi punem în gura cailor frâul, ca să ni-i supunem, ducem după noi şi trupul lor întreg.
4. Iată şi corăbiile, deşi sunt atât de mari şi împinse de vânturi aprige, sunt totuşi purtate de o cârmă foarte mică încotro hotărăşte vrerea cârmaciului.
5. Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!
6. Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.
7. Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească,
8. Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte.
9. Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
10. Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa.
11. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară?
12. Nu cumva poate smochinul, fraţilor, să facă măsline, sau viţa de vie să facă smochine? Tot aşa, izvorul sărat nu poate să dea apă dulce.
13. Cine este, între voi, înţelept şi priceput? Să arate, din buna-i purtare, faptele lui, în blândeţea înţelepciunii.
14. Iar dacă aveţi râvnire amară şi zavistie, în inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici nu minţiţi împotriva adevărului.
15. Înţelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, trupească, demonică.
16. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău.
17. Iar înţelepciunea cea de sus întâi este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de milă şi de roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică.
18. Şi roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea.
(Capitolul 3 din Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov)

Vai mie, Doamne!

Dar intervine domnul, ceva mai blând decât Apostolul şi-mi spune în Evanghelia zilei:

Aveţi credinţă în Dumnezeu, căci adevărat vă spun vouă că cel care zice muntelui acestuia, ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce zice se va face, orice va zice el se va face. (Marcu 11, 23)

Doamne mulţam că m-ai scos din disperare! Şi dacă tot sunt aici şi eşti aici, ia muntele acesta din calea mea, ia Tu păcatele astea mari ale mele – neînfrânarea limbii şi a pântecelui – şi le aruncă în marea-Ţi bunătate şi milostivire şi dă-mi să fiu astăzi martorul bucuriei Tale prin tot ce sunt şi tot ce am, şi fă tu limba mea organ de slavoslovie a recunoştinţei pentru acest dar ce l-am primit. Fă ca limba mea să Te slăvească pe Tine!

O zi binecuvântată dragilor!

Şi îndrăzniţi! Domnul e cu noi, şi preface slăbiciunile noastre în prilej de întâlnire cu El, de recunoaştere că atârnăm de El.

Cu poftele nu-i a glumă!

Măi dragilor să ştiţi că cu poftele nu-i a glumă!

Tăt iadu să sloboade pi ciel ci vre să iasă din rândul gloatei şi să se salveze di povara ci sângur şi-o pus-o pi burtă sau pi şolduri şî pi creer.

Iatî-mî şî pi mini cum am cutezat sî-mi scot capu, deja s-o sesizat poliţia iadului şi-o trimes gărzile să mă aibă în colimator, doar doar m-o prindi cu cieva.

Mai întâiu o vint, tiptil, cu cu slava deşartă, că iatî ci grozavă-s! Acum îmi amintesc c-o fost un timp când în cari mi s-o părut că-s salvată, că deja-s pe drumul ăl bun şî că „nu mai sâmt nevoia” di chestii din astea cu care sî ocupă unii, vezi Doamne, neştiutori. Şi cum am gânditu aşa, am şi judecat şi Jup! Am căzut. Era să-mi rup gâtul. Noroc că avem un Dumnezeu aşa bun şi nu ne reproşează nimic când ne întoarcem „spăşâţî”, miorlăindu-ne că ne-am închedecat, nici mai mult nici mai puţân, de-un tort.

Da! De-un tort tont.

Să vedeţi cum s-o-ntâmplat:

Ca sî nu ni sî rădice la cap că suntem grozavi, anu ista „ne-am smerit” ş-am mâncat di la mama, desigur înfundând pi lângă şi salata obişnuită de crudităţi care, cu mila şi cu îndurările Marelui nostru Dumnezeu, ni străduim sî n-o uităm. Apăi dacă tăt am gustărit oleacă din toati, am zis că n-o fi bai să încercăm şi prăjâturile. Şi atâta mi-o trebuit: am dat di gust şî nu m-am oprit cu una cu două.
Ei, bun. Iaca sărbătorile o trecut. Apa Iordanului ne-o spălat di toate abuzurile făcute „din pricina bucuriei colindelor” şi ne-am revenit şi am purces să punim înşeput bun.

Dar ci credeţi, domniile voastre? Lucru uşor îi asta cu mâncatu sănătos? Da di undi! Numa piedici şî ispite! Să vezi una:

cum stătem eu liniştită întru îceputu bun, numa iaca mă sună sor-mea – asta meşteră în ale cofetărelilelor – şi unde nu s-apucă să-mi povestească, ce credeţi că? Păi ce să-mi povestească mie, ăsteia cu mâncatu sănătos, aşa parcă să-mi râdă în nas, ce-o mâcat ia azi: un tort, da un tort, ea singură umflata! Un tort ”proaspăt-proaspăt, toati prospeti, şî ouî, şî smântânî, tăt, tăt… „. Mamă! Şi unde nu m-o apucat aşa o …ploaie în gură, mai ales că mi-am amintit că am mâncat acu vreo 17 ani unul exact cum mi l-o descris. Măi aşa tort ce-am mâncat atunci, n-am mai întâlnit…! Ăla o fost cel mai bun tort ci l-am mâncat pân’ cel de la nunta me…

Ei, convorbirea s-o terminat, sor-mea s-o aşăzat cu burta în sus ca să nu strivească tortu înfulecat iar eu am rămas cu pofta şi cu gându la ci bun îi o bucatî.
Şi de atunci, de vreo două săptămâni n-am linişte, vreau tort…şi alta nu. Dar vreau tort din acela sau măcar asemănător: din ouă de găină „de curte” cu frişcă din smântână proaspătă… Dar di undi să ieu aşa tort?

Nu vă spun ci luptă o năvălit în capu’ mieu. Ci ntocmire de strategii, împotriviri… Ei, ci mai, un adevărat război! Ba îmi venea să mă duc la magazin să-mi cumpăr, dar la gândul că-s nişte prafuri cu gust, mi se tăia elanul. Ba îmi venea să fac eu unu, dar…n-am ouă de casă…smâtână…şi nici nu sunt prea talentată la făcut aşa ceva…

Dar îmi ziceam că e o himeră, că e un gust ce s-a fixat acolo undeva şi acum după atâţea ani s-a trezit… şi se va duce de cum o vinit…
Că oricum, orice tort aş mânca, tot nu-i ca ăla, aşa că n-are rost să mă mai gândesc.
Dar pofta nu mă slăbea diloc.

Doamne ce să fac? Vreau tort şi pace, mă obsedează…
Asta e ispita. Vine ca trăsnetul şi pleacă ca urâtu.. sau ca timpul când aştepţi să treacă şi să pleci în vacanţă…sau concediu… când doar de câteva zile te-ai întors…

Mă tot întrebam:
„Măi de unde pofta asta atât de puternică pentru dulcegării, că doar eu n-am fost aşa avidă după dulce de când mă ştiu. Ba din contră, mai bucuroasă pofteam acrul, nu dulcele…”.
Măi ce lucrătură! Dar mi s-o dat să văd cât de vulnerabilă sunt şi aşa să-i înţeleg şi pe alţii.

Şi totuşi cum să scap de pofta asta de dulce-dulce, căci în casă nimic, peste tot numa alimente sănătoase … nici o picătură de zahăr, nici, nici, numa fructe, numa cereale integrale, numa seminţe…

Dar în sara asta ispita a atins cote maxime şi n-am mai rezistat şi „m-am înciudat” şi mi-am făcut o cremă din curmale şi seminţe de cânepă şi carob şi praf de vanilie şi am mâncat cu pâine 75% integrală. Ba mai mult, am lungit-o cu apă şi mi-am făcut şi lăptic de cânepă.
Doamne ce bunătate! Şi ieu tăntălauca salivam după o himeră! Şi mi-am zis:

„No, Doino, acum mâncă şi dă slavă lui Dumnzeu pentru această bunătati şi lasă tu himerele să se ducî pi pustii cu tot cu cei care o trimis-o!”.
Şi am mâncat şi a mai rămas şi am mulţumit Domnului pentru această bunătate a Lui şi că mi-a mai oferit încă o lecţie.

Aşa că dragilor, nu vă miraţi de cei ce cad, miraţi-vă de cei ce stau, că sunt ţinuţi în braţe de mila lui Doamne-Doamne! Feriţi-vă să judecaţi pe careva, pentru că cade sau stă, dar vor sta, pentru că sunt ţinuţi de îndurarea Marelui şi Bunului nostru Domn şi Mântuitor Iisus Hristos. A Căruia fie slava în veci. Amin
Noapte bună!

Anunţ: Ultimul dovleac şi-a dat obştescul sfârşit

Dragii mei

vă anunţ cu durere şi mare părere de rău că ultimul meu dovleac a sfârşit înfulecat.

Săracul meu dovleac!

Înainte de sărbători prietena mea de la ţară mi-a adus 3 dovleci rotofei. Am mâncat cu îndestulare din ei. Am făcut şi cozonaci pentru Crăciun, am copt şi la cuptor. Doamne ce bunătate! Mulţam frumos!

Am gândit ca un dovleac să-l mai păstrez şi să adaug câte o felie la salata de rădăcinoase. Desigur că de Crăciun nu am avut timp de dovleac.

Dar după Crăciun am observat că începe să se strice dovleacul în frigider. Aşa că jumătate l-am tăiat bucăţi mari şi l-am pus la fiert în aburi la foc mic.

Cealaltă jumătate, care era intactă, am înghesuit-o în frigider pe un raft mai jos din frigider. Azi am dat peste el şi deja avea porţiuni afectate. L-am curăţat cu grijă şi l-am pus la fiert cu tot cu coajă şi apoi am savurat o felie mare. Doamne mulţumesc din nou! Ce bun este dovleacul fiert şi copt, dar crud nu e aşa de gustos. Iată am mâncat o felie mare cât puneam de obicei la salata pentru toată familia.

Dumnezeule, ce multă mâncare mâncăm, când ea e preparată la foc! Îmi crapă stomacul şi nu mă mai satur de dovleac! E atât de gustos!
l-am mâncat cu atâta „haznă”, ştiind că a fost cultivat natural într-o zonă atât de curată şi cultivat de oameni atât de cumsecade.

Ultimul dovleac din iarna asta? Poate! În piaţă nu prea sunt şanse să mai găsesc. Poate sunt, dar pe gerul ăsta nicio şansă să fie la fel de delicios ca acesta.

Aşa că am mai îndesat puţin, dar n-a mai intrat…Oricum a avut cine să-l termine, că şi ciripelele cele mici ale mele se dau în vânt după dovleac. În schim ciripica cea mare nu vrea să audă. Ea e emancipată: ”Lasa-mă mami cu dovleacul tău, că doar nu-s porc să mănânc dovleac!” I-am arătat îngăduinţă de data asta. E singura mâncare pe care n-o mănâncă, în rest nu face nazuri la salatele de crudităţi. O dacă ar şti de câte ori am fraierit-o adăugând pe şustache dovleac în cerealele fierte de dimineaţă sau în mâncarea de fasole verde. Dar nu a fost problemă. Dar dovleac aşa „gol” copt sau fiert nu mâncă nici s-o sau să-l ungi cu miere.

Ei, asta e! Mie îmi place dovleacul şi gata! Aş mânca în toate zilele tot dovleac dulce copt. Dar s-a gătat. Ăsta e ulttimul, aşa că „mânânc şi plâng, mănânc!”. Plâng de mulţumire, dar şi că se gată şi mai plâng şi de durerea îmbuibării, dar mănânc. Şi oricum, este o biruinţă că am mâncat dovleac până să-mi pocnească burta, decât platoul acela de prăjituri la care salivam….

Să-mi fie de bine şi „veşnica” lui (a dovleacului) pomenire!

Povestea unui gust

Dragii mei
De ceva timp mă chinuia amintirea unui gust. Am făcut tot felul de combinaţii, doar doar voi afla ce căutam…
Da de unde! Mai mult mă chinuia şi nimic nu mă satisfăcea…
Despre ce gust e vorba?
E vorba despre „delicioşii cârnăciori” de Crăciun. Nu ştiu unde şi când, „bat-o vina s-o bată!” am mâncat eu ceva care s-a imprimat acolo în creer şi acum la vederea şi mirosirea cârnăciorilor s-a declanşat …
Dar nu mă mai încântă cârnăcioriii, altceva doream eu.. un anumit gust…
Şi azi l-am descoperit şi mi-a satisfăcut gustul…
Doamne mă minunez şi eu de asemenea trăsnaie!
De mult am vrut s-o fac, dar azi am reuşit!
Am curăţat o căpăţână de usturoi, am zdrobit-o într-o crăticioară, am ras o felie de ghimbir, am adăugat o lingură de fulgi de drojdie şi o lingură de ulei de măsline şi am încălzit această compoziţie uşor pe plită. Am luat o bucăţică de mămăliguţă şi am înmuiat-o în acel „sos”. Doamne, ce bunătate! nicio friptură nu egalează o mireasmă şi un gust ca acela!
Şi ui aşa am descoperit un înlocuitor super tare la cârnăciori!
Ce fraiereală! Ce naiv mai poate fi gustul!

STRATEGII PENTRU A EVITA EXCESURILE ALIMENTARE DE SĂRBĂTORI

Dragii mei dragi,
Până acum am tot vorbit de reţete şi despre ce mai mâncăm în post. Acum doresc să vorbim despre ce să nu mâncăm după post.
Până acum postul oficial ne-a fost o pavăză puternică. Puteam să „ne scuzăm” că nu servim fursecuri şi prăjituri că postim, dar imediat se apropie perioada „dezlegărilor”, a scăpării la „de toate”. Mi se părea ciudată expresia „dezlegare la peşte, sau la vin şi undelemn”. Dar cine sau ce te-a legat până acum ca să fii dezlegat? E o taină şi aici şi am putea vorbi mult, dar ceea ce am înţeles eu este că rânduielile Bisericii cu privire la post sunt o mare putere si o mare pază. Noi singuri, mai bine zis trupul nostru nu s-ar jertfi deloc, el are sădit legi de conservare foarte puternice. Când aude că n-are voie să mănânce intră în mare frică şi începe să trimită semnale la creer: „nu cumva să faci una ca asta – să poteşti- că ai să mori!”. Şi creerul unora dintre noi îl ascultă…
Ei bun, imediat se gată postu’, dar de fapt după terminarea postului începe adevăratul post. Postul e o activitate continuă, mai ales acum în condiţiile şi situaţiile de viaţă în care trăim sau supravieţuim. Permanent vor fi invitaţii la câte ceva care nu este bun pentru sufletul nostru şi spiritul (duhul) nostru şi atunci intervine postul. Slavă Domnului că încă mai putem face alegri bune!
Aşadar să revenim: vom ieşi din Postul oficial, dar ne vom pregăti pentru postul interior personal permanentizat. Trupul vrea mâncare delicioasă, dar sufletul îl vrea pe Domnul, dar un stomac îngreuiat de combinaţii nedigestibile nu are starea potrivită pentru a-l primi pe Domnul.
Vor fi 3 zile de mare praznic şi o săptămână luminată. Părintele ne v-a chema să luăm lumină şi bucurie zicându-ne: „cu frică şi cu credinţă, apropiaţi-vă!”, ca să-L primiţi pe Domnul.
Şi atunci ce voi spune? Da, părinte, da, ştiţi, nu mă pot împărtăşi în toate zilele de Paşti şi în toată săptămâna luminată pentru că … n-am postit … şi Domnul stă la masă atunci doar cu părintele, iar eu ….
„A mânca cu cumpătare din toate” este sfatul înţelepţilor, dar care e măsura cumpătării acum, când o felie de cozonac conţine şi făină super albă, şi ou, şi lapte şi unt, care sunt deja e prea mult pentru bietul meu organism? Nu mai spun că mănânc cu cozonac încă un ou pe deasupa, ba şi o feliuţă de brânză, ba şi o bucăţică de fripturică, că, de, aşa-i tradiţia, să ai de toate de Paşti. Şi deja acel „puţin din toate” e foarte foarte mult într-o zi pentru organism. Şi starea mea observ că se schimbă, nu-l mai doresc cu ardoare pe Domnul, ci mă surprind uităndu-mă după prăjituri…
Ce-i de făcut?
Domnul zice că „duşmanii omului sunt casnicii lui”. Nimeni nu ne poate face vreun rău dacă nu îi dăm acceptul, consimţământul. În casa sufletului tu eşti stăpân. A pus Domnul acolo o putere în noi ca să facem alegerile bune, dar observăm că adesea facem multe lucruri fără să ştim de ce şi cum.
Specialiştii în neuroştiinţă spun că faptele noastre urmează un circuit bine cunoscut: semnal-dorinţă-recompensă-obişnuinţă şi că noi avem puterea să controlăm acest circuit şi să-l modificăm după dorinţa sufletului nostru.
Pentru a ne proteja de stimulii care ne atrag şi ne determină să acţionăm, trebuie mai întâi să recunoaştem cât de vulnerabili suntem la acei stimuli.
Pentru supraalimentarea condiţionată, stimulii reprezintă semnalele trimise de mâncare, iar mâncatul peste măsură sau în combinaţii grele, reprezintă reacţia comportamentală. Aceste semnale sunt „invitaţii pentru creer”. Capacitatea de a răspunde la dorinţa pentru hrană, spun specialiştii, este instinctivă, e o lege naturală a trupului acestuia, dar dacă cedezi în faţa acelor dorinţe prea des sistemul se dereglează şi devii foarte sensibil la acele semnale.
Pentru a ne controla creerele trebuie să nu fim prea încrezători în ele. Funcţionalitatea creerului se poate deregla şi în aceste condiţii el ne invită să facem anumite lucruri care au scăpat de sub control.
Să luăm exemplul trasului de păr sau rosul unghiilor. Pentru a înfrunta problema, trebuie să-ţi dai seama de automatismul răspunsului tău. Şi să înţelegi că dacă vei începe să rozi o unghie, le vei roade pe toate într-un minut…
TEHNICI DE INTERVENŢIE
În casă la mine eu gătesc, eu sunt „stăpâna casei” şi am scos ispitele mâncării, am scos combinaţiile „nesănătoase”, dar ce mă fac în afara casei cu provocările, căci sunt o mâncăcioasă incurabilă?
Ar fi o soluţie: fuga. Poate aţi auzit de povestea vieţii Sfântului Martinian, a rămas memorabilă expresia: „fugi Martiniene că te ajunge ispita!”, dar unde să fug, cum să evit platoul cu prăjiturile acelea delicioase şi arătoase făcute de tuşi (mătuşa)? Să nu mă mai duc la stropit (aci la noi e oboceiul ca în a doua zi de Paşte să se meargă la stropit cu parfum rudele, prietenii, mai ales băieţii sau bărbaţii stropesc fete şi doamnele cu parfum de-ţi iau nasu…)! Hm, dar se v-a supăra tuşi. care s-a pregătit şi ne aşteaptă…
Ei bine, în faţa ispitei, a stimulului, specialiştii spun că avem doar un singur moment în care putem să alegem. Avem doar un moment în care putem înţelege ce urmează să se întâmple. Că după ce iau o prăjitură albă, mai vreau şi una cu cafea, dar şi una cu lămâie, dar şi una cu brânză…. şi atunci ce fac?
Putem face altceva în loc. Putem să cerem, spre exemplu, un pahar cu apă mai întâi… şi putem să ne „fofilăm” savurându-l îndelung, nici nu v-a băga de seamă gazda că n-am servit prăjituri, că vor fi alţii care „le vor rade”. Şi totuşi, dacă gazda insită, servim doar un singur articol de pe masa încărcată, cel mai puţin excitant pentru limbă, ar fi minunat să fie un măr, deşi nu prea am văzut mere pe masa de Paşti, şi acel produs să-l tot mestecăm….
Dacă sunteţi cumva sensibili (vulnerabili) la mâncarea super gustoasă, precum sunt eu, să ştitţi că aveţi de-a face cu o defecţiune, specialiştii o numesc supraalimentaţie sau hiperalimentaţie condiţionată, adică alimentaţia în exces provocată de multele oferte, feluri de mâncare gustoase. Voi folosi prescurtarea SaC.
Tot aceeaşi specialişti spun că piatra de temelie pentru vindecare de SaC (supraalimentare condiţionată) este dezvoltarea capacităţii de a refuza de la bun început invitaţia făcută de către un stimul creerului. Acest răspuns trebuie să apară devreme şi să fie definitiv. Doar la început, când avem invitaţia, avem control asupra ei. Atunci e nevoie de hotărâre. Să nu stăm la negocieri. Refuzăm şi facem altceva în loc, adică în loc să ne „ţâpăm” pe platoul cu prăjituri din faţa noastră, cerem un pahar cu apă şi între timp facem o rugăciune de a înlătura fantoma…. Acum e posibil să-i întoarcem spatele şi să refuzăm să intrăm în mrejele ei. Dacă pierdem acest moment, se declanşează o cascadă de evenimente: stimulare – răspuns şi mai multă stimulare şi iar răspuns şi aşa ne va fi controlat comportamentul. Iar mătuşica sau bunica, drăguţa, ne va pune şi la pachet delicioasele prăjituri şi vom continua să mâncăm şi acasă, până ne vine greaţa … şi apoi adio bucurie de Paşti!
Ei, dacă reuşim, cu ajutorul Domnului şi puţină inteligenţă, să spunem „nu” la stimul, vulnerabilitatea la stimul nu dispare pur şi simplu, nu înseamnă că nu-ţi mai este poftă de prăjiturica pe care ai ochit-o.
Specialiştii spun că niciodată nu scăpăm definitiv de reacţiile anterioare, vechiurile obiceiuri rămân scrise acolo în trup, în creer. Putem învăţa ceva nou, dar când faci ast lucru, nu înseamnă că scapi neaparat de ceea ce ştii dinainte. Asociaţiile anterioare încă persistă şi pot ieşi la suprafaţă foarte uşor în circumstanţe potrivite. Răspunsurile emoţionale pozitive la stimuli rămân în amintire, nu pot fi şterse complet. Dar, cu toată această acumulare de amintiri, învăţarea lucrurilor noi este posibilă, ne asigură specialiştii. Noi ne putem opri de la acţionarea dictată de dorinţe. Putem să învăţăm noi comportamente şi gânduri noi, pentru a le îndepărta pe cele vechi. Când gândurile şi comportamentele noi devin automate şi puternice, cele vechi încep să-şi piardă puterea.
METODE DE TRATAMENT
Evitarea situaţiilor riscante
Da, este bună metoda aceasta, dar într-o lume în care semnalele de mâncare sunt peste tot, această metodă nu e suficientă. Eu trebuie să gătesc zilnic pentrufamilie. Nu pot să evit când vreau contactul cu mâncarea (gustoasă). Şi atunci ce să fac? E nevoie să învăţ alte tehnici cognitive şi comportamentale, să le folosesc, să le exersez cu hotărâre şi devotament, până voi putea schimba reacţiile generate de stimulare.
Transformarea unui obicei prost într-unul bun
Pentru a refuza invitaţia unui semnal pentru creer e nevoie să neg obiceiuri vechi. La început e nevoie de un control atent asupra propriilor acţiuni şi pe termen lung să înlocuiesc un set de comportamente automate cu un alt comportament. Răspunsul trebuie să fie atât de hotărât şi atât de automat de integrat în repertoriul meu, încât atunci când întâlnesc mâncare tentantă şi nici măcar nu-mi este foame de-adevăratelea, să pot spune: „mamamia, ce bine arată şi ce bine miroase, dar n-am de gând să mănânc!” şi să-mi văd de treabă cu altceva. Aşa că, în loc să înfulec prăjiturile lui tuşi, mai bine o provoc să-mi poveastească cum le-a făcut, sau să-mi mai spună din ofurile ei. Asta îi va face nespusă plăcere şi va uita să mă mai îmbie cu platoul acela „înfricoşător”.
Dar pentru a putea acţiona astfel, este nevoie de multă exersare şi de o motivaţie puternică. Şi această motivaţie să nu fie ocazională, adică nu să mă abţin să nu mănânc caloric pentru că vreau să-mi vină rochia bine la evenimentul din vară, ci e nevoie să am o motivaţie interioară pentru o schimbare permanentă. Dar pentru aceasta e nevoie să ne facem un program şi să ne ţinem de el, să nu oscilăm după cum bate vântul, mai ales că ne ştim vulnerabili. Dar e nevoie să ne facem obiceiuri suficient de satisfăcătoare, astfel încât să împiedicăm reîntoarcerea la cele vechi. De exemplu ca să nu mai „simţi nevoia” de (multă) carne, poţi s-o înlocuieşti. La fel şi „nevoia de dulce” cu fructele şi cerealele integrale, ca să nu privezi organismul de nevoile lui reale şi să revii la carne şi să faci abuzuri. În cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos am descris cum am înlocuit eu produsele animaliere şi cum gătesc fără animaliere şi ce prăjituri mai puţin grele pentru organism fac.
Ca să ne schimbăm modul de alimentaţie e un pic de lucru. Dacă se întâmplă să eşuezi în primele încercări, sau dacă încerci şi ai parte de succes limitat, e foarte probabil să te descurajezi şi să crezi că este peste puterile tale să faci asta. Eu am păţit-o. Mâncam sănătos o bucată de vreme şi apoi scăpam „ca vaca în lucernă”. De aceea eu încerc să vă împărtăşesc din experienţa mea şi să şcunoaşteţi „că au mai păţit şi alţii!”.
Senzaţia de neputinţă este unul dintre cele mai mari obstacole în calea a ceea ce dorim să facem cu adevărat. Pur şi simplu adesea ne simţim copleşiti. Specialiştii spun că dacă crezi, sau simţi că nu ai de ales decât să mănânci atunci când eşti provocat, senzaţia de poftă care îl provoacă va persista. Dacă însă vei lucra asupra capacităţii de a te controla şi o vei folosi, senzaţia de poftă va începe să scadă din intensitate.
În lucrarea de a ne schimba obiceiurile imprimate, a învinge condiţionarea şi a avea controlul asupra comportamentului notru, avem la îndemână 4 componente, care ne pot ajuta să facem o schimbare în comportamente şi gândire.
Conştientizarea
Pentru a avea putere aasupra semnalelor, e nevoie să le observăm mai întâi şi să cunoaştem comportamentul pe care acestea îl stimulează. Să cunoaştem riscul unei situaţii la care suntem expuşi. Să ne dăm seama de situaţiile care ne pot duce la mâncatul inoportun şi excesiv, la acel lanţ de comportamente pe care apoi le regretăm.
Specialiştii spun că atunci când eşti vulnerabil, mintea ta nu te mai ajută, barajul care ar trebui să ţină viitura nu funcţionează foarte bine la acest aspect: multe senzaţii intră în atenţia noastră şi ne confruntăm cu dorinţe puternice şi răspundem cum am învăţat printr-un comportament familiar şi repetitiv. Aceasta e o maladie obsesiv-compulsivă. Semnalele senzoriale, situaţiile stresante şi amintirile puternice sunt invitaţii la mâncatul scăpat de sub control.
În momentul în care simţi dorinţă, spui „Nu. Mulţulmesc!”. Sunt conştient că mi-a venit o dorinţă şi acum pot să mă decid: bag în gură sau nu. A deveni conştient de existenţa alegerii, spun specialiştii, înseamnă să aduci, să ridici dorinţa şi contextul ei la nivelul gândirii conştiente, a raţiunii, să devii atent. Atunci ai puterea să înăbuşi comportamentul, să-l monitorizezi.
Adoptarea comportamentului competitiv
Elaborăm şi să învăţăm reacţii alternative la stimul. În loc să mâncăm dulciuri, mâncăm fructe, în loc să mâncăm printre mese, bem apă. Ca să nu am ispite la cumpărături, îmi fac o listă strictă de cumpărături. Apoi ca să nu „trebuiască să mânănc că se strică”, fac mâncare măsurată. Asta mi-e cam greu, căci niciodată n-am folosit măsură, ci am gătit „după ochi”.
Specialiştii ne sfătuiesc ca acest comportament competitiv să fie bine planificat, să fie bine învăţat înainte de a întâmpina un nou semnal, să ştim exact ce avem de făcut când creerul primeşte o invitaţie nedorită. Să ne învăţăm bine lecţia dinainte, să ne pregătim din timp „replica”, să intervenim devreme şi să pornim un nou lanţ care să ne împiedice s-o luăm pe calea veche. Dacă gogoşeria e în calea spre casă, trecem pe cealaltă parte când ieşim de la lucru şi suntem rupţi de foame.
Formularea gândurilor noi care să le anihileze pe cele vechi.
Ne scriem un nou scenariu cognitiv, care să ne ajute să executăm noul comportament. Ne formulăm noi gânduri şi un nou limbaj. Să ne spunem în faţa ispitei: „asta nu-mi face bine”, „recunosc că sunt vulnerabilă şi nu pot lua doar o gură din acea mâncare, deoarece ştiu că nu mă voi opri doar la una. Acea mâncare nu e bună pentru mine, n-o voi mânca!”. „Sigur am şi alte alternative!”, „Dacă acum nu mănânc asta, mă voi simţi mult mai bine după aceea”. Sau: „Sunt mai importantă decât pofta acesta. Pot face faţă cu ajutorul lui Dumnezeu!”.
Reuşita ţine de modul în care privim şi abordăm stimulul. Învăţând să nu ne gândim doar la plăcerea unei mâncăruri foarte atractive sau inoportune, ci şi la urmările acestui fapt, cum ar fi kilogramele în plus, răul la ficat sai indipoziţiile rezultate, începem să preluăm controlul cognitiv şi devenim conştienţi de impactul pe termen lung al consumului dezordonat de mâncare. Gândindu-ne asupra deznodământului, vom putea schimba perspectiva asupra situaţiei.
Susţinerea
Alegerile depind doar de noi, dar o mână de ajutor ne uşurează enorm lupta. Dacă am susţinere de la o persoană care-mi ştie vulnerabilitatea şi planul luptei mele, am mult mai multe şanse să reuşesc să mă abţin. Dar aici intervine un aspect foarte fin: depinde în ce manieră e dat acest ajutor. E nevoie de multă tandreţe şi iubire. De multe ori mă iritau semnele partenerului care-mi făcea semne să nu mai mănânc prăjitura preferată tocmai atunci când „era pegratis şi din destul” şi eu îi făceam în ciudă şi mâncam şi mai mult. O invitaţie la dans plină de dragoste sau o altă formă delicată, mi-ar fi distrat mult mai delicat atenţia…
Dar oricum, susţinerea corectă face diferenţa.
Puterea regulilor
Specialiştii spun că persoanele care suferă de supraalimentare condiţionată sunt foarte sensibile la semnalele din partea mâncării. Acestea au tendinţa să ia decizia de a mânca sub impulsul momentului. În centrul hiperalimentaţiei condiţionate se află natura impulsivă a comportamentului. Pentru a o putea combate e nevoie să ne elaborăm un set de reguli care să ne păzească de influenţa stimulilor. Stabilirea regulilor ne pregătesc pentru întâlnirile cu stimulii tentaţiei şi ne redirecţionează atenţia în altă parte.
Cu toţii ştim că preparatele alimentare din industrie nu ne fac bine, că sunt înalt procesate şi chimizate, dar cu toate acestea continuăm să le cumpărăm. Ştim ce să facem, dar nu e suficient doar să ştim. Comportamentul nu se schimbă doar că ştim, pâinea de casă nu ne va veni pe tavă, e nevoie să învăţăm s-o facem…
E nevoie de elaborarea unui răspuns plănuit pentru momentul întâlnirii cu alimente care ne stimulează gustul şi ne provoacă să mâncăm (mult). Ne luăm măsuri de preîntâmpinare, ne luăm merele în geantă…
Şi acum vă împărtăşesc câteva „sfaturi”:
Reţineţi regulă principală: Nu mâncăm între mese decât fructe sau bem apă.
A bucura pe cineva nu implică neaparat să mâncăm din ceea ce ne serveşte. Dacă ne ducem în vizită de dragul acelei persoane şi nu de „obligaţie”, întâlnirea va fi bucurie chiar şi fără a mânca prăjituri. Bucură-te de acel măr sau pahar cu apă dăruit şi mulţumeşte sincer şi atunci acea persoană care ţi-l oferă va simţi multă bucurie şi nu va mai fi mâhnită că nu serveşti fursecurile. Roagă-te pentru gazdă şi Domnul va crea contextul prielnic să vorbiţi despre mâncarea sănătoasă şi despre bucurie, dar nu refuza din prima să serveşti spunându-i că tu nu vrei să mănânci, ci spune că vrei mai întâi apă, sau dacă sunt şi mere sau orice alt fruct acolo, serveşte-l. Un fruct e binevenit întotdeauna, numai să nu fie chiar după ce tocmai ai mâncat mâncare.
Cam atât am dorit să vă transmit astăzi.
Urmează două săptămâni speciale şi nu ştiu ce timp voi avea la dispoziţie.

Vă doresc bucurie şi putere de avea răbdare „până Hristos va lua chip în noi”.

DE CE NU PUTEM POSTI?

Cred că nu putem posti cu uşurinţă pentru că ne-am învăţat cu anumite gusturi şi mâncăruri. Apoi că nu ştim prea bine ce înseamnă post şi apoi nu ştim cu ce să înlocuim animalierele. Ei bine ca să facem faţă la aceste”neputinţe” e nevoie să ni le clarificăm.

Nu tot ce numim noi bun, e bun. Nu tot ce-i gustos e bun şi hrănitor

Dumnezeu a creat tot universul şi a pus în el diferite legi. Dacă suntem atenţi observăm că şi în noi există anumite legi. Una dintre legi este instinctul de a mânca, instinctul nutriţional. Această lege a fost pusă în noi cu un anumit scop şi anume acela de a ne hrăni trupul. Instinctul hrănirii observăm că este însoţit de un sentiment plăcut. Această plăcere existentă î acest instinct are rolul ei. Dacă nu ar fi, noi nu am putea să mâncăm. Cred că cunoaştem câte ceva despre ce înseamnă să nu ai poftă de mâncare?

Bun! Dar în naturalul instict plăcut de a ne hrăni, se strecoară ispita care ne provoacă să reţinem şi să accentuăm mult prea mult senzaţia de plăcere în detrimentul şi paguba actului hrănirii în sine. Astfel am ajuns tot mai mulţi să numim mâncare bună doar mâncarea foarte procesată şi gustoasă, şi în special pe cea care conţine animaliere (cât încape de multe animaliere), rămânând astfel pe treapta joasă a plăcerii, nemaiavând grijă şi preocupare să ne ridicăm la o treaptă mai înaltă cum este hrănirea. Astfel plăcutul fiind principala preocupare a majorităţii celor care oferă mâncarea. Este o întreagă industrie care are grijă să ne ofere cât mai mult gust bun!

Pervertirea (alterarea) instinctului nutriţional prin accentuarea plăcerii ce-l însoţeşte duce foarte uşor la cuplite tulburări de alimentaţie cu care fiecare, măcar şi o dată în viaţă, ne-am confruntat.

Cu toţii căutăm să ne simţim bine, să ducem o viaţă cât mai plăcută, căuităm să ne împlinim şi să fim fericiţi. Pentru fiecare dintre noi însă a fi fericit este foarte diferit. Dar există o singură şi autentică fericire pe care o găsim doar la Cel Care ne-a creat. Găsindu-L pe Dumnezeu şi plăcându-ne să vieţuim cu El, toate prind alt contur, alt înţeles. Şi foamea îşi găseşte aici împlinirea!

Dar negăsindu-L, şi nehrănindu-ne cu El, orbecăim pe aiurea şi luăm frânturi de fericire de pe ici şi de pe colo. Şi o frântură de fericire poate fi mâncarea. Chiar şi o prăjiturică – două. Acestea oferă instant un sentiment de plăcere şi de bine. Ce urmează, ce mai contează? Trăieşte clipa! După aceea, fie şi potopul! Măcar să mor sătul. O viaţă avem, nu-i aşa? Cu astfel gânduri ne autosugestionăm şi cădem în plasa poftei, a plăcutului. Şi acum există destui potenţiatori de gust! Dând frâu liber poftei, devenim robi ai ei. Un pic azi, un pic mâine şi observăm că nu ne mai putem lăsa, devenim robi. E greu acest cuvânt!

Ce-i de făcut? Să rupem lanţurile poftei, aşa cum ne sfătuieşte Însuşi Dumnezeu când spune lui Cain în timpul luptei dinante de marele păcat al uciderii de frate: „Păcatul bate la uşă, dar tu biruieşte-l!”. Să luăm din faşă în serios ispita şi cu ajutorul Domnului s-o biruim.

Pentru a rupe lanţurile poftei e nevoie de voinţă. Apoi trebuie să vedem un rost în această luptă, să conştientizăm ce se întâmplă. Ce se întămălă dacă văd o gogoşerie, simt mirosul acela cuplit de imbietor şi cumpăr o gogoaşă şi o mănânc sau mă abţin. Că doar şi gogoşile sunt pentru oameni! Aparent e un lucru infim, dar în profunzime este foarte important. Între a te abţine de la o gogoaşă, fie ea şi de post şi a te mulţumi cu 2 mere, e o mare diferenţă!

E nevoie să conştientizăm că pofta este cea care ne poate distruge, ne macină sufletul şi trupul. Îndată ce conştientizăm că putem cu ajutorul Domnului să fim deasupra poftei, vom începe să urcăm spre înălţime şi Domnul ne va veni în ajutor.

Şi deabia de aici începe postul!

Despre el vom vorbi mâine.