Arhive etichetă: porunca

Prietenei mele care aşteaptă să se căsătorească

Draga mea prietenă care doreşti să te căsătoreşti,
permite-mi să-ţi vorbesc câteva lucruri despre relaţia dintre bărbat şi femeie şi despre căsătorie

În mod obişnuit, sau în concepţia de tip „mai de demult”, bărbatul era, şi este, cel care iniţiază relaţia dintre el şi femeie. Bărbatul este iniţiatorul prieteniei. Dar acum se poate ca şi fata să ia iniţiativa prrieteniei, asumându-şi eventuala posibilitate a refuzului. În acest caz, fata îi poate spune: „Uite, îmi place de tine şi vreau să te cunosc mai bine”. Dacă el refuză, suferi puţin, dar trece mai repede decât trece durerea ruperii după o perioadă de aşteptări iluzioniste. Desigur că răspunsul depinde şi de maturitatea celuilalt, căci el poate fi şi pervers, să accepte o legătură doar, aşa, cu un scop ascuns. Dar dacă tu, ca fată, ai clare principile după care te ghidezi în viaţă, vei observa după câteva întâlniri că nu „vă potriviţi” în pricipii şi vei înceta relaţia.

Aşa după cum afirmă majoritatea oamenilor, bărbatul propune, încearcă, dar femeia este cea care răspunde. Accepţi o propunere de întâlnire. Te asiguri că eşti protejată de spaţiu, că ai la cine să strigi după ajutor, dar nu eşti obligată să te supui tuturor sugestiilor lui. Tu doar răspunzi invitaţiei lui de a petrece o după-amiază împreună în parc, spre exemplu. Dacă bănuieşti că el ar avea alte intenţii, tu trebuie să refuzi invitaţia lui.

Conversaţia trebuie să fie prietenoasă. În mod strict trebuie evitat subiectul sex, căsnicie şi sentimentele reciproce. Este uimitor câte poţi învăţa despre acea persoană într-o singură după-amiază! Fără întrebări directe, vei afla valorile, scopurile şi convingerile celuilalt, acestea fiind foarte importante.

După prima întâlnire, poţi privi persoana în diferite contexte posibile. Dacă îl poţi urmări lucrând, jucându-se, făcând afaceri, raportându-se la familie şi la ceilalţi, atunci vei cunoaşte lucruri mult mai importante despre el decât ai ştiut la prima întâlnire.

Întreabă-te: „Este această persoană potrivită pentru a-mi petrece restul vieţii alături de ea?”. Dacă răspunsul este NU, nu te mai întâlni cu persoana respectivă. Dacă răspunzi DA, atunci mai acceptă alte întâlniri.

După a treia întâlnire, ar trebui să ştii ce fel de creştin este persoana respectivă. Îţi împărtăşeşte convingerile tale personale despre Dumnezeu, despre biserică? Aveţi idei comune? Pare a fi bărbatul pe care ţi-l doreşti şi tatăl copiilor tai? Şi răspunsul va veni, nu doar prin ceea ce el îţi va spune, ci şi din modul în care el te tratează pe tine în fiecare detaliu.

Intimitatea de orice fel nu este necesară sub nicio formă înainte de căsătorie. Acest amănunt este crucial. Relaţia intimă are rostul ei şi se poate manifesta în siguranţă doar în cadrul căsătoriei. Nu te amăgi că sărutul ar putea să te apropie mai mult de persoana respectivă. Un sărut nu-ţi spune nimic din ceea ce tu ai vrea să ştii despre el. E normal ca oamenii să-şi dorească intimitate, de aceea este căsnicia!

Dumnezeu a rânduit căsătoria astfel încât cea mai suavă atingere dintre un bărbat şi o femeie să se poată manifesta fără suferinţă şi să se împlinească în mod minunat. Căci o atingere conduce la altele. Apoi atingerile conduc la îmbrăţişări, apoi la săruturi , apoi … direct în pat. Acesta este cursul normal, dar nu înainte de căsatorie.

Când eram fată m-am condus după un principiu care m-a păzit foarte mult: „Femeia este cea care ţine cheia orcărei situaţii”. Aproape toţi bărbaţii, inclusiv şi credincioşi, vor să meargă mult mai departe decât este permis, dar tu trebuie să fii fermă pe poziţie, să ştii că vrei căsătorie şi nu o aventură. Mulţi tineri şi tinere greşesc şi sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu de aceasta, dar tu, dacă vrei să ai o căsătorie după Dumnezeu, e nevoie să-i refuzi avansurile păcătoase. El va fi jignit, rănit, supărat, ruşinat, dar, dacă este vrednic de tine, îţi va aprecia atitudinea ta şi te va respecta şi preţui. Toţi ştim că ceea ce este ieftin se obţine uşor şi ceea ce este scump se obţine mult mai greu. Aşadar, lasă-te căutată, lasă-te dorită. Preţuieşte-te mult pe tine!

O probă foarte practică în a testa dacă alesul este într-adevăr cel adevărat este:
Întrebarea magică: „Vrei să fii soţul meu?

Viitorul meu soţ mi-a spus mai întâi: „Vrei să fii soţia mea?” şi apoi mi-a spus „te iubesc”. Asta m-a cutremurat. La 21 de ani să ai o aşa maturitate, cam rar! Dar acesta este firecul.

Aceasta este modalitatea împlinirii unei relaţii foarte intime de dragoste: căsătoria. În afara căsătoriei nu există intimităţi trupeşti fiabile şi nici nu se nasc copii, care să crească, să se dezvolte sănătos. Firescul acestor lucrui este doar căsătoria. Aşa a rânduit Dumnezeu şi eu cred că se poate împlini şi în zilele noastre. Dar depinde atât de mult de femeie! De refuzul sau acceptul ei.

Când un bărbat încercă să descopere părerea ta despre el („mă iubeşti?”), înainte de a te întreba marea întrebare, este un laş şi îi este teamă de respingere. Bineînţeles, nimeni nu doreşte să fie respins, dar un bărbat adevărat îşi asumă riscul real de dragul dragostei reale. Curtoazia, autostăpânirea şi curajul sunt caracteristicile unui bărbat adevărat.

Ca să afli adevăratele lui sentimente, pune întrebarea magică: „Vrei să te căsătoreşti cu mine?”. Răspunsul lui îţi va arăta cât de matur este acel bărbat.

Adevărul este că realitatea este dureroasă. Sunt tot mai mulţi bărbaţi imaturi şi femei prea disperate de a rămâne singure. Dumnezeu a rânduit ca femeia să aşteapte bărbatul, nu să se ducă ea să-l caute. Dar, totuşi, dacă întâlneşte pe cineva şi ţi se pare că ar fi alesul, poţi pune întrebarea magică cu toată seriozitatea şi să accepţi răspunsul cu maturitate.

Rugăciunea ne învaţă şi ne ajută. Dar este nevoie să avem clare poruncile Domnului cu privire la bărbat şi femeie. Mama mea mi-a spus că fecioria mea este darul cel mai de preţ pe care pot să-l fac soţului meu. Aşadar, atunci când primeam avansuri deplasate de la reperele mele spirituale, îi trezeam la realitate cu întrebarea, sau mai bine spus, cu răspunsul. Au fost unii care m-au întrebat: „Când o facem?” şi eu le-am răspuns: „În noaptea Nunţii!” şi cel care a fost deacord este cu mine şi astăzi, după 15 ani de căsnicie (de caznă!).

Chiar dacă aceasta pare acum demodat, îţi mărturisesc din toată inima că este singura care te va face împlinită ca femeie şi te va păzi de multă suferinţă.
În nădejdea că ceea ce ţi-am scris îţi va fi de folos, te îmbrăţişez. Şi aştept vestea cea mare.

Dumnezeu să te binecuvinteze şi să te ţină în grija Lui!

Intrați în bucuria Mea…

Dragii mei dragi

Până nu demult credeam că sunt bucuroasă dacă am dormit bine, dacă am mâncat ceva „bun”, dacă am primit un dar. dar era ceva ciudat, bucuria asta ţinea atât de puţin, pentru că acel „ceva bun” se consuma atât de repede. Şi apoi nu primeam aşa de des „câte ceva” ca să mă bucur. Şi uite aşa viaţa mea era în salturi.
Căutând eu a înţelege ce se întâmplă, am constatat că bucuria mea era de fapt exaltare şi entuziasm trecător, ca de multe ori era generat de plăcere.
Mulţumesc mult Domnului că mi-a scos-o în Cale pe măicuţa mea Siluana şi prin sfinţia sa am priceput şi eu care e diferenţa între bucurie si veselie.
Întrerup acum firul expunerii ca să vă „înveselesc” puţin.
Într-o zi (23 martie 2014), când ne întorceam de la sfânta liturghie şi eram „adâncită în gânduri” şi mergeam puţin înaintea soţului care ţinea de mânuţe pe fetiţele noastre (3), fetiţa cea mică, Rafaela, aleargă dintr-o dată spre mine şi-mi spune:
– „Să ştii mama că nu mai vorbesc cu tata, că m-a supărat. Nu mai vorbesc şi plus (în loc de punct!)”. am râs din toată inima, mai ales că era foarte serioasă când mi-a spus.
Aşadar, „plus”, nu punct şi nu minus!
Iar acum că ne-am destins puţin, să vedem care e diferenţa dintre
Veselie şi bucurie
De multe ori aceste cuvinte sunt folosite ca sinonime, dar ele nu sunt sinonime perfecte.
Veselia, spune măicuţa Siluana, presupune o participare a trupului, iar bucuria este mai mult sufletească. Dar sunt situaţii cân ele stau împreună. Fiţi atenţi după primirea sfintei Împărtăşanii. Ea ne umple şi de bucurie şi de veselie. Ba mai mult, chiar cerem, în rugăciunile de mulţumire, să fie aşa. Doamne fă să-mi fie mie Sfânta Împărtăşanie „spre bucurie şi veselie”, deci şi pentru suflet şi pentru trup.
Bucuria este o stare. Bucuria e uimire şi tăcere. De multe ori venea bucuria în inima mea, dar mă apuca şi veselia şi începeam să vorbesc, să spun şi celui de lângă mine ce bucuroasă sunt, dar observam că după ce vorbeam aşa „bucuroasă” vreo jumate de oră, bucuria pleca. Aşa am învăţat să tac în bucurie, să mă rog ca Domnul să dea şi celui de lângă mine bucuria Lui, nu a mea.
Veselia? Ea se manifestă diferit. Cânţi, zburzi. De exemplu, la Nuntă preotul spune la un moment dat ca femeia „să se veselească cu bărbatul ei”. Aşadar, soţii să se şi veselească, nu numai să se bucure, nu să se aşeze într-un fotoliu şi să se uite unul la altul şi să se bucure. Se poate şi asta, spune măicuţa, dar soţilor li se cere să implice şi trupul.
În rugăciuni se folosesc ambele sensuri. Spre exemplu la Paşti, ne bucurăm, dar ne şi veselim veselim „cu ouşoare, cu brânzică, nu? După un aşa post?”
Bucuria însă e contemplativă, e o manifestare prin trup a bucuriei sufleteşti.
Dragii mei dragi,
Avem atâtea motive de bucurie. Şi cum să stăm departe de ea? Sau cum spunea părintele meu duhovnic, părintele Vasile Mihoc, aseară, cum să stăm indiferenţi la o aşa de mare mântuire?
Avem poruncă să fim mereu bucuroşi. Bucuria e în suflet şi n-o poate lua nimeni de la noi. Nici nevoile fizice, nici lipsurile, nimic.
Bucuria, spune măicuţa mea Siluana, este poruncă de la Dumnezeu, şi este una dintre cele mai dificile porunci!
Greu ajungem să ne bucurăm, greu îndrăznim să ne bucurăm şi greu învăţăm cum să facem să împlinim porunca aceasta.
Până la venirea Mântuitorului, omenirea nu a ştiut ce este bucuria. Dar când a venit Domnul pe pământ s-a făcut bucurie mare la toată lumea. Nu numai pentru unii ebucuria Lui, ci pentru toţi.
Dar tu, întreabă maica mea, suflet drag, de ce te împotriveşti? Ai nişte motive, nu-i aşa? Căci nimeni nu renunţă la sfinţenie şi la bucurie degeaba.
Vrajmasul, urâtorul de oameni, diavolul, pizmătăreţul, ne oferă o bombonică care ne fură bucuria, ae se numeşte: PLACEREA!
Desigur, e şi plăcere binecuvântată. Aceasta ne hrăneşte trupul şi sufletul ca să mergem pe Calea Bucuriei, să ne ducem crucea până la marea Întâlnire!
În schimb, plăcerea păcatoasă ne trage înapoi şi ne face să zicem, „fie ce o fi, eu mănânc asta, sau eu petrec” …acest „fie ce o fi” e IADUL…”
Dar noi să alegem să fim, cum spunea părintele meu, în tabăra Domnului. Ferească Dumnezeu să fim în cea a potrivnicilor sau în cea a indiferenţilor.
Să intrăm cu toţii în bucuria Domnului şi să ne bucurăm şi să ne veselim de Paşte, că Viţelul e mult,
Cu mult drag şi bucurie vă doresc sărbători luminate şi pline de bucuria Domnului
… dar luaţi-o mai uşor cu veselia.
Doina