Arhive etichetă: postul mare

Sa folosim bine aceasta perioada a Postului Mare!

Dragii mei dragi

Iata suntem in plin Post Mare!

Mare binecuvantare este acest post!

si totodata si o mare provocare pentru multi.

De mare chibzuinta da dovada cel care depaseste ispita pantecelui.

Mare durere am ca majoritatea suntem preocupati ce sa mai mancam si de suflet atat de putin ne ingrijim…..

Sa nu va faceti griji pentru mancare. Un cartof fiert cu o ceapa e o hrana indestulatoare, mai ales daca e oferita cu dragoste si cu liniste.

Astazi, m-a smerit Doamne….

ieri am trudit sa fac bunatati si azi nu am primit laude si m-am intristat…. ca eu m-am ostenit si copii nu apreciaza.. Tot ce am lucrat nu a facut nici macar cat o felie de paine super alba pe care a primit-o de la altcineva….

am invata un lucru: dragostea nu sta in ceva special, ci in atentia carte celalalt…

NU am cuvinte sa multumesc Domnului Care m-a ajutat sa ne cumparam moara de cereale cu ajutorul careia macin graul si coc painica cea buna si hranitoare.. care este peste destul…

dar eu am vrut sa fac specialitati.., dar nu de asta au nevoie ai mei, ci de dragoste…, atentie, dispozitie, prezenta….

ce sa mai zic de salatele de verdeturi, de uleiul presat la rece pe care-l storc chiar eu cu presa de ulei, alt mare dar!

ce sa mai zic de lapticurile de seminte si de soia preparate cu storcatorul cu melc Hurom!!

Toate sunt atat de hranitoare si indestulatoare!!

Ce mai vreau, de ce sa-mi mai pierd vremea cu retete???

Gata! M-am lecuit de mofturi! Revin la simplitate!

si la nevointa postului.

Am gasit un documentar foarte interesant.

Vi-l recomad:

Sa ne ajute Domnul sa ajungem la Yiua cea Mare a Invierii!

Calatorie cu roade!

Astăzi, vă aştept la Masă!

Dragilor

Ne-a copleşit Doamne cu bunătăţi şi doresc să le împart cu voi.

Astăzi, vă aştept la Masă!

1_400_83

Adresa unde mă găsiţi este Calea Guşteriţei, peste drum de hotel Libra.

Vă aştept la ora 15!

Mai întâi, vă invit să vă splăţi, nu numai mâinile , ci şi picioarele, şi capul, şi ochii, şi gura şi măruntaiele şi tot, printr-o spovedanie completă şi sinceră.

Şi apoi, ne vom aşeza la masă, la Masa cea Mare, unde îngerii ne slujesc.

Mare binecuvântare avem, dragilor prin invitaţia aceasta! Haidem să dăm năvala ca să mâncăm Pâinica cea de viaţă făcătoare, Trupul şi Sângele Domnului. Împărăţia cerurilor se ia cu năvala şi cei silitori pun mâna pe ea. Dacă n-aţi apucat să gustaţi încă nimic, veniţi!

În această perioadă, se săvârşeşte Sfânta Liturghie a darurilor înainte sfinţite în fiecare zi. Este atât de minunată această sfântă slujbă. În tăcere, Domnul pregăteşte Masa prin mâinile părintelui şi ne cheamă, iar noi venim cântând: „Bine-voi cuvânta pe Doamnul în toată vremea, lauda Lui în gura mea. Aliluia! Aliluia!”.

PS: mai sunt şi alte locuri minunate unde puteţi merge la Masă.

Un loc care-mi mai place este capela studenţilor de la Facultatea de Teologie.

Ah, acel loc tainic…!, care m-a sedus din prima clipă de când am intrat în el. A fost singurul lucru care m-a atras să vin aici, la Sibiu!!!!

Vino şi tu să-l vezi!!! E peste drum de Catedrala ortodoxă!

Nu sta flămând! Viţelul e mult. Hai să-L împărţim împreună!!!

Ce (mai) mâncăm în post (ca să nu leşinăm de foame)?

Iată-ne ajunşi din nou în post, în Postul Mare al acestui an (2016)!

Pentru unii iubitori de carne, venirea postului poate fi o provocare.

Unii îl aşteaptă cu nerăbdare şi bucurie, iar alţii cu oftat sau chiar cu frica că n-or să aibă ce să mănânce şi-o să le fie tot foame. Unii îl refuză total. Vorba unui pacient: „Doctore, indică-mi orice, dar nu-mi cere să ţin dietă!”.

Frica şi fuga de post este neîntemeiată. Şi asta o ştim cu toţii, am experimentat-o fiecare! Mai ales acum, când sunt atâtea oferte de mâncăruri cu vegetale foarte atrăgătoare, nu ai cum să te mai plângi că n-ai ce să mănânci în post. Şi cu toate acestea, sunt încă mulţi care stau departe de post. Dar, vai, de cât folos de lipsind stând departe!!!

Permiteţi-mi să vă fac poftă de mâncarea de post şi să vă împărtăşesc puţin entuziasm cu care să vă alungaţi frica şi să vă luaţi gândul un timp de la cărniţă şi brânzică. Dintru început, mă adresez dumneavoastră cu o precizare demnă de luat în seamă: Să ne înţelegem de la bun început. Nu scriu în calitate de specialist. Scriu în calitate de mămică şi soţie pofticioasă şi încă cu reminiscenţe de cărniţă printre dinţi…. (!!!)

Sunt un om obişnuit. A fost o vreme când am cochetat cu ideea de a renunţa definitiv la produsele animaliere. Cât timp am avut o mare motivaţie, anume aceea de a mă vindeca de câteva dureri şi probleme de sănătate, am mâncat doar vegetale. Dar, de cum m-am simţit mai bine, iar m-or apucat poftele şi gusturile vechi şi astfel, am revenit la rânduiala bisericească de dezlegări şi posturi. Şi desigur, durerile or revenit şi ele şi de aceea, am aşteptat cu atâta nerăbdare acest post, ca s-o iau de la capăt. Un nou început bun, cu convingerea că alimentele vegetale sunt cele mai potrivite pentru buna, chiar excelenta, funcţionare a organismul nostru. Deoarece mulţi dintre noi încă suntem neputincioşi a renunţa definitiv la animaliere, Biserica a rânduit perioade de post, perioade în care să facem pauză de la mâncarea de animaliere. Pentru binele nostru de altfel!

Şi că veni vorba de pofte. Ştiţi, în unii dintre noi, poftele sunt adânc întipărite în carnea noastră şi nu se şterg aşa cu una cu două, de aceea, nu-i de mirare că după vreo 13 ani de vegetarianism, te trezeşti „înfulecând” cărniţă sau brânzică.

Zică cine ce-a zice, dar majoritatea suntem vulnerabili când vine vorba despre mâncare. Eu una recunosc deschis!

„Noroc” cu posturile bisericeşti…

După toate „aventurările” mele culinare, am ajuns la concluzia, pentru a nu ştiu câta oară, că rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la alimentaţie este cea mai bună. Sfânta şi dreapta cumpătare!!! E drum lung până acolo!!!

Rânduiala alternărilor dintre zilele în care mâncăm animaliere cu zilele în care mâncăm doar vegetale fixată de Sfânta Biserică este perfectă, căci nu este de la om, ci este rânduială dumnezeiască. Acum şi ştiinţa dovedeşte folosul postului şi a mâncării strict de alimente vegetale!

Minunat este postul. Nu voi înceta niciodată să-l laud. Nu-mi ajung cuvintele să împărtăşesc foloasele lui pentru trup şi mai ales pentru suflet. Oricâte diete s-au întocmit de când e lumea asta, niciuna nu a rămas în picioare precum rânduiala de alimentaţie prezentată de Sfânta noastră Biserică!

Postul este o poruncă bisericească şi are ascunsă în ea puterea de a o împlini. De aceea, pentru un binecredincios  practicant, intrarea în post şi parcurgerea integrală a lui este un lucru natural. Rânduiala aceasta este firească şi logică. Nu-i aşa? Toată iarna ai mâncat purceluşul. Vine primăvara, apar verdeţurile, începe lucrul la grădină şi la câmp şi purceluşul mâncat iese încetişor, ca să facă loc mieluţului sacrificat de Paşte şi apoi vine iar un post, ca să scoată mieluţul şi să facă loc altui purceluş, ce va fi sacrificat în preajma Crăciunului. Altfel, unde ar mai încăpea atâţea purceluşi şi miei şi alte orătănii, pe care le tot mâncăm într-un an, în sărmanul nostru organism???!!!

Cred că v-aţi convins şi domniile voastre că de capul nostru nu reuşim prea multe. Ţinem tot felul de diete, mai mult sau mai puţin folositoare, dar ca folosul ce-l avem în post nu-i niciunul. Postul are folos îndoit, trupesc şi sufletesc. Desigur, se poate să mănânci doar de post, numai mâncare cu vegetale, dar să nu posteşti. Secretul postului e să participi cu toată fiinţa ta, cu trup şi suflet. Şi putem să săvârşim aceasta participând la slujbele bisericeşti care, în această perioadă a Postului Mare, sunt de o frumuseţe inegalabilă.

Ei bine, dar totuşi ce mâncăm în post, ca să nu leşinăm de foame?

Ehehei, câte avem de mâncat!!!!

Mâncarea de bază se înţelege, e pâinea!

Ideal, pâinea integrală făcută în casă. Dacă nu avem pâine integrală, folosim cerealele integrale. Ele rămân încă baza alimentaţiei noastre! Cât de bun este un pilaf de orez integral sau o mâncare de mei sau de hrişcă!!!

Apoi, avem seminţele din care preparăm lăpticurile vegetale. Doamne, câtă bunătate se află într-un pahar de lapte de susan sau de migdale … şi chiar de soia…!!!! O mână de susan sau de migdale, o cană cu apă şi un blender sau un storcător cu melc şi laptele curge proaspăt în guriţă, de te lingi pe buze!!! Ce poate fi mai delicios???

A doua mâncare de bază în post sunt leguminoasele, alimentele înrudite cu fasolea: năutul, lintea (de preferat cea roşie), mazărea (de preferat cea galbenă!), bobul (care, e drept, se găseşte cam greu, dar cu ceva interes, tot îl găsim…) şi … soia.

Din aceste leguminoase ne asigurăm, atât  proteinele, de care ne temem că ne lipsim nemaiconsumând carne, cât şi saţietatea, care e asemănătoare animalierelor. Din leguminoase gătim reţete asemănătoare celor cu cărniţă, gen sărmăluţe, chiftele, drob, tocăniţe şi pateuri.

Ooo, era să uit de ce e mai important! Mâncarea cea mai importantă din acest post, din această perioadă a anului, este salata de verdeţuri.

Salata de verdeţuri este vedeta fiecărei mese. Acum, în acest post, în această perioadă a anului, şi doar acum, e timpul urzicilor, frunzelor de păpădie, sălăţicăi de pădure, leurdei şi altor frunze de viaţă dătătoare şi purificatoare.

Spălate cu grijă şi dragoste, tăiate sau rupte cu atenţie, stropite cu puţină lămâie şi/sau cu un picuţ de ulei presat la rece şi un praf de sare, aceste firave plăntuţe aduc în organismul nostru vitalitatea după care tânjim şi astfel, învioraţi, sufletul nostru se trezeşte şi devenim mai bucuroşi, mai senini, mai răbdători, mai iubitori şi milostivi unul cu altul şi toţi laolaltă.

Post uşor, dragilor!

 

A început perioada Triodului, dragilor!

Dragilor

Iată de sâmbătă seara, am intrat în perioada preaminunată a Triodului!

Ce înseamnă Perioada Triodului?

Biserica are o realitate diferită faţă de cea pe care o trăim în cotidian.

Sfânta noastră biserică are rânduieli liturgice (de slujbă) preaminunate cuprinse în anul bisericesc. Anul bisericesc începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august.

Anul bisericesc are în centrul său sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paşti) şi a fost împărţit de către Sfinţii Părinţi în trei mari perioade liturgice, care şi-au luat numele de la cărţile de strană cele mai folosite în perioada respectivă (Triod, Penticostar, Octoih):

Perioada Triodului (perioada prepascală, care începe din Duminica Vameșului şi fariseului până în Sâmbăta Mare);
Perioada Penticostarului (perioada pascală care începe din sâmbăta Învierii şi ţine până la Duminica I după Rusalii);
Perioada Octoihului (perioada postpascală, care începe din lunea de după prima duminică după Rusalii şi ţine până în sâmbăta dinaintea Duminicii Vameșului şi Fariseului). Octoihul are în centru sărbătoarea Nasterii Domnului, urmată de Bobotează (Botezul Domnului) (la inceputul creştinismului, aceste două sărbători se oficiau în aceeaşi zi).

Perioada Triodului reînnoieşte activitatea Mântuitorului de Mare Preot, îndeplinită mai ales prin Jertfă, prin Patimile şi moartea Sa pe Cruce şi culminează cu Vinerea Patimilor;

Triodul are trei săptămâni de pregătire pentru intrarea în sfântul şi marele post al Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este o perioadă de acomodare cu atmosfera de pocăinţă şi umilinţă a postului.

Duminică dimineaţa devreme, la slujba utreniei, după cântarea „Învierea lui Hristos văzând…”, am auzit:

„Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curăţeşte-l cu mila milostivirii Tale!

Si acum și pururea şi in vecii vecilor, amin!
În cărările mântuirii îndreptează-mă de Dumnezeu Născatoare, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevire viaţa mea toată o am cheltuit. Cu rugăciunile tale izbăveşte-mă de toată necurăţia.

Miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea indurărilor Tale, curăţeşte-mi făradelegea mea.
La mulţimea faptelor mele celor rele cugetând eu ticălosul mă cutremur de infricoşata zi a Judecăţii. Şi indrăznind la mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie: miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta”.

O variantă audio:

Şi astfel, îndrăznim să ne apropiem de Doamne cu smerenie şi dragoste!

Postul ne este de folos

Dragilor

Iată-ne la sfârşitul primei săptămâni din Postul Mare! Astăzi după sfânta liturghie a darurilor înainte sfinţite, pe la ora 17, Părintele nostru ne-a spus bucuros:

„Iată ne-am intrat în ritmul postului! S-a adaptat şi trupul cu un alt program, cu mai puţină mâncare şi, pe cât se poate, cu mai puţine griji pentru trup.

Ce binecuvântare este postul! Cât bine ne face! Postul ne face bine trupului, şi asta e dovedit de către toţi, cât şi sufletului.

Ce bine au rânduit Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre această rânduială de posturi de peste an! Sfinţii Părinţi au fost luminaţi de Duhul Sfânt şi au stabilit toate foarte bine. Dar mă gândesc cum reuşeşte un trup să funcţioneze când i se dă tot timpul mâncare cu animaliere? Cât de greu îi va fi!”.

Da, da. E minunat că avem o aşa rânduială frumoasă!

Mâine este pomenirea morţilor, e sâmbăta Sf. Teodor, sâmbăta colivelor, şi ne vom strânge iar în jurul Părintelui şi ne vom împărtăşi şi ne vom bucura şi îi vom pomeni pe cei dragi ai noştri plecaţi de la noi.

Mulţumesc Domnului pentru toate!

Evenimente DOINA BLAGA

Dragilor

n-am mai scris de multicel pe blog. Am lucrat de zor la terminarea cărţii surpriză pe care, cu ajutorul lui Doamne, o voi lansa în 8 martie.

Mă uit acum la machetă şi nu-mi vine să cred minunea. Slavă lui Dumnezeu şi mulţumire tuturor celor care m-au ajutat să finalizez această lucrare!

Cu ajutorul lui Doamne, ne vom întâlni în 8 martie şi vom sărbători această bucurie împreună.

În altă ordine de idei, de luni a început o perioadă foarte dragă mie, perioada Postului Mare, un maraton minunat.

Vă pomenesc pe toţi şi mă bucur că şi pe această cale virtuală putem să ţinem legătura.

N-aţi putut un ceas să privegheaţi împreună cu Mine!

Dragilor
deoarece lucrez intens la finalizarea unei noi cărţi, nu am mai apucat să vă mai scriu.
Dar aseară, când mă întorceam cu mijlocia de la o activitate din oraş, am trecut pe lângă biserică şi ea a spus:

„E slujbă!?
Da, se face Sfântul Maslu.
Hai să intrăm, a spus ea!

O cât m-am bucurat! Eu care credeam că-i este foame, deoarece mâncase nişte mere şi mă gândeam că acelea îi va fi făcut foame, şi nu m-am gândit s-o întreb dacă vrea să intrăm la biserică. A fost lucrarea lui Doamne prin ea, ca să profităm de slujbă, să ne hrănim sufleţelul.

Am intrat. Era după evanghelia a patra. Apoi s-a citit a cincea şi ne-a miruit.
După slujbă Părintele nostru, Vasile Mihoc, a rostit un cuvânt. Ne-a spus că în săptămâna aceasta s-a citit la evangheliile zilelor despre Patimile Domnului. Ni s-a vorbit de Patimi pentru a ne pregăti pentru perioada ce va urma, perioada Postului Mare, în care rememorăm Patimile Domnului, împreună pătimind prin micile noastre străduinţe.

„Astăzi s-a citit o pericopă din Evanghelia Patimilor care are referire şi la noi”, a continuat Părintele.

Iată contextul mai larg al acestei evanghelii:
Domnul era la Cină în Joia Mare şi îi anunţă pe ucenici că unul din ei Îl va vinde.
Ucenicii se întreabă pe rând „nu cumva sunt eu, Doamne, vânzătorul?”.

După aceea Domnul le spune că „toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”.

La care Petru răspunde: „Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti”. Dar Domnul îi spune că în noaptea aceea de trei ori se va lepăda de El.

După aceea merg în grădina Ghetsimani să se roage. Ucenicii erau foarte obosiţi. Domnul îi ia deoparte pe Petru, Iacov şi Ioan şi le zice: „Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine”.

Şi El s-a depărtat puţin şi a început să se roage. Dar ucenicii au fost doborâţi de somn şi, venind Domnul, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios”.

Şi apoi ştim ce a urmat: Domnul a fost prins. Iar în timp ce Domnul era judecat, Petru se leapădă de Domnul. Petru era singurul ucenic de acolo, îl putea apăra pe Domnul când I S-a adus acuze false, dar el a tăcut. I-a fost frică să spună că nu sunt adevărate acuzele aduse Domnului.

Cocoşul a cântat şi Petru şi-a amintit de cuvintele Domnului care i-a spus că la câtarea cocoşului se va lepăda. Şi a ieşit Petru şi a plâns cu amar. Şi Părintele a spus că Petru şi-a plâns acest păcat toată viaţa, a fost durerea vieţii lui, dar Domnul îl va reaşeza în starea de apostol după înviere, atunci când se arată şi îl întreabă de trei ori dacă îl iubeşte.

După aceea Părintele a continuat: „Dacă Petru nu a putut să fie credincios în puţin, să se roage cu Domnul un ceas, nu a putut nici în mult. Cine se leapădă în puţin, se leapădă şi în mult”.

„N-aţi putut un ceas să privegheaţi!” A repetat Părintele cu durere în glas.
Aici la noi se face slujba sfintei liturghii zilnic. Vin la biserică la ora 6, dar nu-i nimeni. Se face ora 7, nimeni. Apoi mai vine câte unul, mai ia o lumânare şi pleacă. Sfânta Liturghie începe … două-trei „băbuţe”….. parohia doarme…

M-am cutremurat şi am zis: Dumnezeul meu, miluieşte-mă!
Vedeam scena Patimilor şi mă vedeam pe mine în locul lui Petru şi a ucenicilor somnoroşi.

„Doamne ai milă de noi. Noi nu putem nici măcar un ceas să stăm cu Tine! Fă ceva, nu ne lăsa să pierim! Îndură-Te de noi!”.
Dragilor, haideţi să ne rugăm, haideţi să stăm cu Doamne, că altfel pierim.
Cei care nu suntem prinşi într-un program obligatoriu, să alergăm la slujbă şi să ne rugăm.
Părintele a spus că acele scaune goale din biserică, din timpul sfintei liturghii, scaunele fiecărui credincios din parohie, „vor striga la noi în ziua judecăţii”.
O, Doamne, să nu ne fie una ca asta! Doamne miluieşte-ne!

Rugaţi-vă şi pentru mine! Şi eu vă pomenesc.

Pacea Domnului să fie cu noi astăzi. Fiţi binecuvântaţi, dragii mei!

FRUMUSEŢEA ŞI BUCURIA TINEREŢII ÎN HRISTOS

Ieri, ducându-mă la biserică la slujbă, am văzut o imagine minunată: o familie tânără cu o fetiţă în braţe. De cum m-a văzut, fetiţa mi-a zâmbit. Sfioşi tăticul şi mămica au întors capul să vadă cine se „strâmbă” la copilaş de este aşa de bucuros. M-am uitat cu mare atenţie la acei părinţi fericiţi. Erau aşa de frumoşi, se potriveau aşa de bine fizic! Armonia lor interioară armoniza atât de frumos trăsăturile lor fizice, de parcă semănau!

„Doamne, mi-am spus, ce minunat! Ce minunat eşti în această familie! Doamne miluieşte pe toţi tinerii ca să Te cunoască şi să trăiască bucuria de a fi cu Tine!”

Copilaşul cred că avea în jur de un an. Descoperise bucuria de a merge singur şi atunci când scapa din braţele mămicii sau a tăticului, o zbughea fulgerător de iute înspre sfântul altar.

Copilul fugea atât de repede încât mama trebuia să alerge după el! Am privit-o cu atenţie pe tot parcursul slujbei ca s-o văd cum reacţionează la provocările copilului, care între timp obosise şi era foarte agitat. Părinţii căutau să-i intre în voie.

Priveam cu admiraţie cum tăticul era tot un zâmbet şi o „agitaţie” în jurul mamei şi a fetiţei lui. La un moment dat a luat-o în braţe şi a început s-o legene uşor, ca s-o liniştească, şi apoi i-a dat să bea lăptic din biberon. Priveam portretul. Era minunat! Acel tătic îşi ţinea cu atâta dibăcie copilaşul şi îl privea cu drag cum mănâncă! Şi mi-am zis: „Doamne ce minunat! Doamne dăruieşte neamul nostru românesc cu cât mai mulţi tătici ca acesta!

Copilul şi-a potolit puţin setea şi a început din nou să mişune. L-a luat în primire mama. Copilul a început să fugă, mama după el. Tati cu ochii pe ele. La un moment dat, mama s-a aplecat după copil şi bluza i s-a ridicat şi i s-a văzut puţin spatele. Tăticul, delicat şi atent, s-a dus repede lângă mămica şi i-a tras bluza în jos. Mămica l-a răsplătit cu un zâmbet larg.

Slujba a durat o oră şi ceva şi în tot acest timp copilaşul n-a avut pic de astâmpăr. I-a „muncit” pe părinţi cum a ştiut el mai bine, dar n-am auzit niciun „of”, n-am văzut nicio nemulţumire sau „panicare” pe chipul acestor minunaţi părinţi. Şi mi-am zis: „Ei, tinereţea! Toate le poate! De aceea e bine ca omul să se căsătorească şi să dea naştere la copii de tânăr!

Mi-am amintit atunci de perioada primă a căsătoriei mele, de prima noastră fetiţă când era bebeluş, durdulia noastră minunată!

Cum „alergam” şi eu după ea uneori prin biserică…. şi parcă am mai intinerit atunci cu vreo 13 ani!