Arhive etichetă: praznic

Praznicul Sfântului Nectarie şi Chemarea creştinului la mărturisirea Învierii Domnului

Dragilor

Domnul mă bucură mereu şi mereu de fiecare dată când vin în Casa Sa, chemându-mă, aşteptându-mă şi primindu-mă de fiecare dată la Masă cu El.

Eu intru cu cutremur, ştiindu-mi neputinţele, rănile şi dorurile mele învăluite de lumini şi umbre …
Intru şi mă smulg din ghearele deznădejdii, îndoielilor, gândurilor rele… şi, gâfând, cad la picioarele Domnuţului meu, mulţumindu-I că am scăpat la El, preferând să fiu arsă de focul milei Sale decât de chinuitorul foc al deznădejdii şi gândurilor vrăjmaşe.

Mare sărbătoare este astăzi pentru noi credincioşii creştini! Astăzi, Biserica noastră îl prăznuieşte pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer şi de toate bolile.
Dimineaţă, soţiorul m-a rugat să duc eu copilaşii la şcoală şi, mergând spre şcoală, am trecut prin faţa sfintei biserici şi am auzit chemarea Domnului în sunetul clopotelor de începere a Sfintei Liturghii… Mă uitam pe stradă doar-doar voi vedea un părinte cunoscut care-şi duce copiii la şcoală cu maşina şi pe care să-l rog să-i ia şi pe ai mei. Îmi doream să ajung la Sfânta Liturghie, să-i mulţumesc domnului pentru toate darurile şi să-L rog să mă ajute şi în cele care-mi stau înainte, îmi doream să ajug cât mai repede şi mă rugam să pot zbura…

Şi îngerul meu păzitor iarăşi a venit în ajutor, dându-i prin minte lui M., o mămică, să oprească şi să mă întrebe dacă nu vreau să-mi ia şi fetiţele mele la şcoală… Le-am îndesat pe bancheta din spate şi, dându-le ultimile instrucţiuni, am închis ferm portiera maşinii, am alegat spre biserică strigând într-una „Doamne mulţam, Doamne mulţam, Doamne binecuvinteaz-o pe M şi răsplăteşte-i dragostea….!”.

Şi uite-aşa înaintăm pe cale, târâş-grăbiş, înotând pe valurile care, uneori sunt line, alteori vin învolburate …, forţând nota şi oprind timpul vreme de două ceasuri în bisericuţa noastră în care azi, am avut şi o surpriză pe Părintele Damaschin de la Athos

şi pe Mihaela şi misiunea lor în Africa, despre care vă invit, din lipsa mea de timp, să aflaţi mai multe, azi la ora 12 la Teologie la conferinţă…

Ascultându-l pe părintele Damaschin, această minune de om, care, grec fiind a învăţat limba română…

Şi care ne-a povestit despre Sfântul Nectarie într-un limbaj atât de dulce, cu acel accent superb…
Sfântul Nectarie este un mare sfânt, spunea Părintele Damaschin, el, Sfântul Nectarie a spus oamenilor că Dumnezeu i-a dat darul de a vindeca toate bolile, numai că oamenii trebuie să-l cheme în ajutor, dar oamenii, majoritatea, nu-l cheamă…

Sfântul Nectarie s-a arătat cuiva şi i-a spus că Domnul l-a aşezat în cer alături de marii ierarhi, de Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Gură de Aur. Acel om l-a întrebat pentru care fapte l-a făcut Dumnezeu sfânt şi el a răspuns că el a trăit în lume, nu a fost pustnic, nu s-a nevoit ca pustnicii, dar Dumnezeu, pentru faptul că şi-a iertat clevetitorii şi vrăjmaşii, l-a sfinţit şi i-a dat daruri multe, printre care şi darul vindecărilor.

Odată, când au venit clevetitorii şi l-au acuzat urât, că este desfrânat şi alte lucruri urâte, el nu a răspuns nimic, decât: „Este Dumnezeu!” şi după ce clevetitorii au terminat de spus toate acuzele, Sfântul Nectarie i-a chemat la trapeză la masă…

Apoi, Părintele Damaschin ne-a vorbit despre misiunea sfinţiei sale în Africa, cum construieşte biserici acolo şi cum îi botează pe africani…Ne-a spus şi despre Mihaela, pe care eu o cunoscusem sâmbătă la Târgul de Carte religioasă, că ea ştie limba franceză… şi că va veni şi ea în Africa să facă misiune şi dacă mai doreşte cineva să vină, îl primeşte cu bucurie…

Şi m-am aprins şi eu de râvnă, mai ales că părintele Ioan a adăugat că avem şi noi datoria de a face misiune, de a mărturisi şi altora credinţa pe care o manifestăm aici în biserică..

Da, dar eu … eu nu ştiu nicio limbă străină…

Şi mi-a venit gândul: dar eu pot face aici misiune: nu sunt oare destui creştini deja botezaţi care nu ştiu de ce trebuie să postească, de ce trebuie să meargă la biserică sau ce se întâmplă în biserică la slujbe…, nu sunt atâţea creştini ortodocşi nefericiţi şi apăsaţi de boli….
Ia uite ce de treabă ai Doino!

Mă uit la oamenii din jurul meu, la fraţii mei ortodocşi, la noi toţi, ce mare bogăţie avem şi nu ştim cum s-o folosim îndeajuns…..

Părintele Damaschin vorbea de negrii din africa că nu ştiu ce-i aia bucurie, că viaţa lor e apăsată de întuneric şi vrăjitorie…

Dar noi, noi, dreptcredincioşii, care avem pe Duhul Sfânt…, adesea ne lăsăm copleşiţi.. de ce? … îndrăznesc să întreb, folosindu-mă de o expresie a Părintelui Necula: „De ce eşti trist popor al Învierii?” Hai sus! Ridică-te şi întăreşte şi pe fraţii tăi mai mici…Fii lumină, care să reflecte până-n Africa întuneacată!

Doamne, dă-ne harul Tău nouă dreptcredincioşilor Tăi creştini şi ajută-ne să fim lumină, să fim martorii Învierii Tale, ai nădejdii şi bucuriei Tale! Amin
Mulţumesc, Mulţumesc, Mulţumeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeesc!

despre misiunea in Africa

https://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/05/03/cu-parintele-damaschin-grigoriatul-despre-impresionanta-misiune-ortodoxa-in-africa/

Hristos, Paştele nostru, m-a izbăvit din nou de întristare. Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!!!!

Dragilor

iată-mă, după două zile de zbucium, două zile ca veşnicia de lungi, din nou la Liman. Cu ajutorul lui Doamne, iată-mă în Biserică! Mare bucurie! „Astăzi, îmi zice părintele slujitor, se cântă toate cântările ca la Paşti, astăzi e odovania”. „Da!?

O, Doamne ce repede au trecut cele 40 de zile ale Praznicului Învierii!”.

lrg-5471-icoane_invierea_domnuluiinvierea14_

Strana cântă minunatele cântări, de care nu mă mai satur!

La un moment dat aud: „Paştele izbăvirea de întristare...” şi atunci tresar şi cioulesc urechile. Alte şi alte cântări minunate, tot mai minunate. Sufletul meu începe încet să se dezmorţească. Şi gândesc:

Doamne azi e ultima zi din anul acesta când mai cântăm Cu trupul adormind ca un muritor Împărate şi Doamne, ce minunată cântare! Azi e ultima dată din anul acesta (şi poate şi din viaţa mea!) când mai aud în biserică cântarea Îngerul a strigat…Hai să cânt mai cu foc, mai cu adevărat!…

Şi uite-aşa inima mea încet, încet se umplea de bucuria lui Doamne, pe care o împărtăşesc cu voi acum. E dar din dar! Nu este nimic al meu…. Să nu mă lăudaţi…, ba mai mult să vă rugaţi pentru mine, că iadul se răscoleşte şi materia lucrează… Totul e darul lui Dumnezeu pentru mine şi pentru voi….

Fără Harul lui Dumnezeu nu am putut să scriu…nu pot să scriu, nu pot să vorbesc…, deşi nu-mi tace gura nicio clipă, dar fără har, vorbesc în dodii…Şi oricum ce să vorbesc eu? Eu dau mărturie că la Biserică se dă gratis bucurie… Eu tocami am primit-o azi, după dpuă zile de amorţire şi descurajare… mă tem să n-o pierd din nou…şi ca să n-o pierd vă dau şi vouă..ca înmulţindu-se să am mai multă.

Harul lucrează, numai să venim să-L primim…! Dar de multe ori inima noastră se împietreşte, sau ne lăsăm împietriţi de provocări şi încercări, ne lăsăm acaparaţi de potrivnic şi ţinuţi acolo, ca să nu cumva să venim la Hristos şi după cum a spus azi la evanghelie, El să ne vindece. Domnul ne-a spus azi să îndrăznim să fim fii Luminii. Atât cât aveţi Lumina, fiţi fii luiminii! Atât cât mai este Sfânta Liturghie, veniţi, nu staţi departe!

Dragilor

diseară la ora 18 este vecernia praznicului Înălţării Domnului. Mare bucurie…!!!! Ne întâlnim cu Doamne, care ne va spune să stăm cuminţi şi cu răbdare în Cetatea nădejdii, Biserica, că peste puţin timp Mângâietorul va veni. Zece zile mai sunt! Şi aşteptarea noastră se va sfârşi. De la Rusalii, Îl vom avea pe Duhul Sfânt cu noi, în noi, mai cu adevărat şi vom porni pe Cale mai cu spor, mai cu bucurie şi mai cu nădejde.

Vă implor, nu staţi departe, nu vă lăsaţi doborâţi de încercări. Încercările vin şi pleacă…trec… Toate trec, numai sufletul noastru rămâne…şi el nu poate trăi fără Doamne…

Diseară şi mâine, care puteţi, vă dau întâlnire şi vă invit să comunicăm prin Satelitul Doamne…Veniţi, lăsaţi toate…!

Odată în an este vecernia Înălţării Domnului!

Vă îmbrăţişez cu drag mult!

Suntem încă în lumina sărbătorii Bobotezei!

Dragilor

Mâine este odovania praznicului Botezului Domnului.
Ce înseamnă odovanie? Odovania ste slujba care încheie sărbătoarea prazniculului, a sărbătorii. Slujba este la fel de înălţătoare ca şi praznicul propriu-zis.

În Biserică totul e solemn şi luminos, chiar şi perioada de doliu din Postul Mare are solemnitatea ei. Biserica ne pune înainte perioade de plângere, de postire, dar şi perioade de bucurie şi de praznic. Şi aceste praznice şi sărbători au rolul de a ne oferi şansa de a pregusta din atmosfera veşniciei cu Hristos. De aceea avem trei zile de Crăciun, trei zile de Paşte şi multe alte praznice minunate, care sunt tot atâtea popasuri din alergarea noastră pe pământ înspre Cer şi odihnire în braţele Domnului.
În Biserică avem înainte prăznuire a sărbătorii, praznuire, după prăznuire şi încheierea praznicului, odovania.

Astfel am cântat bucuria Botezulului Domnului o săptămână şi mai bine. Am băut aghiazma mare în toate zilele şi am mai prins la suflet putere să înaintăm pe calea spre Cer. E grea înaintarea. Pe cale întâlnim şi spini şi pălămidă şi câini care ne latră şi ne arată colţii, dar ţinta e drept îaninte. Nu este cale de întoarcere şi nici abateri, căci ştim unde duce.

Astăzi prăznuim pe sfinţii mucenici Ermil şi Stratonic, minunaţi ostaşi ai Domnului, care l-au mărturisit cu îndrăzneală şi curaj. Aseară am citit micuţelor mele din proloage viaţa lor. Despre cum a pătimit sfântul Ermil şi cum ostaşul Stratonic, care era şi el în taină creştin, văzând pătimirea lui, a lăcrimat şi când au văzut ceilalţi ostaşi de lângă el că a lăcrimat l-au întrebat dacă este creştin şi el, lepădând frica de chinuri ce-i înfricoşase sufletul pentru un moment, a mărturisit cu demnitate că este creştin şi aşa a fost înecat în mare dimpreună cu Emil.

Şi astăzi am auzit la biserică minunatele cântări de cintire adusă acestor bravi mărturisitori, cum saltă şi cum se veseleşte Biserica triumfătoare de biruinţele mucenicilor şi câtă slavă au primit aceştia în cer. Şi mă gândeam: niciun om „mare” de pe acest pământ nu poate avea măcar o părticică din această negrăită slavă ce o dă Doamne mărturisitorilor Lui.

Mulţumim Domnului că avem exemple atât de vii care ne încurajează şi se roagă pentru noi. O dacă am şti ce mare îndrăzneală au sfinţii mucenici la domnul şi ce mare dar primesc creştinii care îi cinstesc pe sfinţii mucenici în biserica lui Hristo dreptslăvitoare! Doamne fă să cunoaştem asta! Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi mucenici ajută-ne Doamne şi pe noi să biruim zi de zi prilejurile care vor să ne despartă de Tine.

Acum, a zice nu unei gogoşi sau unei prăjituri „NU vreau să te mănânc, deşi mi se scurge gura”, eu cred că e mare jertfă. Dar noi nici asta nu putem totdeauna. Dar dacă renunţăm pentru Doamne la plăcerea aceasta de a mânca aceste himere, mare plată vom lua.

Să îndrăznim a spune: „Doamne, pentru bucuria Ta renunţ la această plăcere!” Iar dacă, totuşi, mâncăm, să mulţumim şi să-L binecuvântăm pe Doamne, şi aşa se risipeşte lucrarea potrivnicului, care caută cu orice preţ să ne fure minte de la gândirea la Dumnezeu şi la sfinţii Lui şi ne ademeneşte cu tot felul de plăceri şi pierderi de timp.

Doamne, te binecuvintez şi-Ţi mulţumesc pentru toate darurile ce le-am primit. Îţi mulţumesc pentru mezinuca, care astăzi a împlinit 5 anişori. Îţi mulţumesc că ni Te-ai oferit din nou şi ne-ai ajutat să Te primim, Darul nostru cel mai mare.

Ce frumos miroase mirul cu care părintele ne-a miruit şi cât de minunat îi strălucea chipul Rafaeluţei după Sfânta Împărtăşanie. Acesta este cel mai mare dar pe care i-l pot oferi şi aceasta e cea mai mare bucurie în ziua de naştere. Am răbdare şi aştept timpul în care va putea pricepe şi psihologic ce a trăit astăzi cu duhul. Am tot „şuşotit” în timpul slujbei şi i-am explicat de ce am făcut popas la biserică înainte de a merge la grădiniţă. Şi cred că a înţeles câte ceva. Oricum au copleşit-o sărutările doamnelor şi darurile lor şi a priceput şi mai bine că asta a fost un mare câştig şi nu pierdere.

Îţi mulţumim Doamne! Ne-ai copleşit din nou! O cât aş vrea să cunoască cât mai mulţi fraţi şi surori de-ale mele în credinţă ce mare dar avem noi în Biserica noastră ortodoxă! Aici venim cu toate ale noastre, cu dorul nostru de Doamne, cu poverile noastre cu grijile noastre şi plecăm încărcaţi de daruri. Aici îi spunem toate durerile şi problemele şi nici nu apucăm să ieşim de la slujbă, că Doamne deja ne rezolvă „treburile”, înainte ca noi să ajungem la ele. Dar o face cum ştie El, nu cum bănuim noi că e bine sau cum am dori. Dar e nevoie să avem răbdare, să stăm măcar la toată sfânta Liturghie!

O câte daruri primim la sfânta Liturghie! Dar noi suntem atât de mici, încât adesea darurile ne scapă printre degete şi printre entuziasmul de moment.

Ce minunat e să trăieşti fiecare eveniment din viaţa ta, a familiei tale, în Biserică. Ce bune au fost acele mere binecuvântate şi acele chifle şi acele turtiţe dulci pe care părintele le-a binecuvântat! Acestea nu pot fi egalate de niciun tort în nuş’ce formă sau petrecere la nuş’ce loc de joacă! Oricum sunt şi astea. E şi tort, e şi mâncare, dar mai întâi doamne şi apoi celelalte au alăt lumină, alt înţeles…
Dar cum spunea măcuţa mea „Omul fuge de Hristos, pentru că nu se îndură să renunțe la micile plăceri de câteva clipe, care par ieșiri din timp și din durere, și nu crede că Dumnezeu Se poate amesteca așa, în cele mai mici gesturi și gânduri ale noastre”.

Dar numai
„Pe măsură ce omul descoperă că nu poate ieși din închisoarea dependențelor sale de lucruri pieritoare și dăunătoare în care se zbate, devine tot mai pregătit pentru a-L auzi și asculta pe Dumnezeu. Pe Dumnezeul Cel Viu Care-Și dă Viața Sa omului, și vine efectiv și Se sălășluiește în el, și trăiește cu el, toate ale sale: de la respirație până la Inspirație!” ((http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/03/131-dumnezeu-nu-ne-cere-decat-sa-ne-dam.html). Şi apoi observă cât de deşarte sunt toate fără hristos şi că veselia de o seară de la locul de joacă cu prietenii pleacă şi fără hristos copilul e singur şi expus la toate „săgeţile cele arzătoare ale întunericului acestui veac”(Sf Pavel), fără Dumnezeu.

Doamne ai milă şi ajută-ne să creştem sub braţul Tău şi în Biserica Ta! Dă-ne putere să facem faţă provocărilor lumii acestia rupte de Tine şi să mărturisim că numai Tu eşti viaţa noastră şi izvorul tuturor bunătăţilor. Amin.

Vă invităm la hramul bisericii noastre!

Dragii mei dragi

Vineri, 21 noiembrie, bisericuţa noastră se îmbracă în haine de sărbătoare şi ne cheamă pe toţi să gustăm din masa praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică.

Pentru cei care nu cunosc unde se află biserica noastră, un reper este hotelul Libra din cartierul lazaret, după podul gării. Biserica se află peste drum de Hotel Libra.

Vom avea în mijlocul nostru şi pe Prea Sfinţitul Andrei.

Slujba sfintei liturghii va începe la ora 9.30

Vă aşteptăm cu mare drag, ca bucuria noastră să fie deplină!

INVITAŢIE LA BANCHETUL COMUNIUNII CELOR DE AICI CU CEI DE DINCOLO

E vineri şi primesc o invitaţie importantă pentru mâine la un banchet minunat. Accept!

Totul e dar şi abundenţă. Invitaţia este pentru toţi. Nu ţine de nicio vrednicie, dar nici de indiferenţa pregătirii răspunderii nu e vorba.

Vine fiecare cu ce poate, după preferinţe.

Iubitorii de prăjituri vin cu prăjituri, mai ales cu cea care era preferata celui drag plecat dincolo. Unii vin cu colivă, care mai de care mai „înflorată”.

Alţii preferă fructe şi pâine. E mai simplu aşa şi mai sigur că place. E sănătos aşa!

Masa e plină, ba chiar se suplimentează cu încă două.

Unii sunt mai râvnitori şi vin mai devreme, iar alţii încă mai au ceva de aranjat la colivă.

Alţii, însă, gâfâind, ajung înainte de imnul inedit „de la mulţani” în veşnicie cu Hristos Cel înviat.

Începe citirea catalogului. Filel sunt multe. Când îşi aud numele cei apelaţi răspund cu prezent şi feţele li se luminează.

Parcă îi aud zicând: „Suntem cu toţii aici. Vă aşteptam!”.

Vine la rând şi fila cu ai mei. Prezent, prezent, prezeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeent.

Tata mă întreabă:

          – Ce mai face mamă-ta, o mai doare piciorul?”

          – Dar de unde ştii că are probleme cu piciorul?

          – Păi am văzut-o ieri când s-a gândit la mine şi i-a zis lui N să aduci ceva de pomană azi la parastas.

         –  Aha!

          ….. Linişte

         –  Cum eşti tată? Ţi-e bine acolo?

          – Când mă pomeşte părintele mi-e bine. Să vii mai des, să vii tot timpul, la aceste pomeniri, că mare bucurie şi uşurare este pentru noi cei plecaţi de lângă voi aceste pomeniri. Şi când toţi cântă „Hristos a înviat din morţi, niciun mort nu poate fi trist, toţi sunt vii şi în lumină. Cântaţi mai des pentru noi „Hristos a înviat din morţi…”

          – Da! Am înţeles.

          – E minunată întâlnirea aceasta. Pentru un timp suntem cu toţii lalolaltă. Noi privim la voi şi ne bucurăm să vă vedem, iar voi vă rugaţi pentru noi şi ne simţiţi alături. E o mare taină şi o mare mângâiere pentru noi cei plecaţi şi pentru cei care sunt încă pe pământ şi înţeleg şi cred în taina comuniunii viilor cu morţii. Dar numai în Biserică, numai în Hristos. Şi din gustarea celor pe care le puneţi pe masă şi bucuria dăruirii, ne „hrănim” şi noi.

          – Da, aşa este, tata! Azi am simţit prezenţa celor pomeniţi de părintele pe pomelnic. Erau toţi prezenţi.

          – Acum plec.

          – Pe sâmbăta viitoare!