Arhive etichetă: predica

Cu râvnă am râvnit pentru Domnul … rămânând numai eu singur… (III Regi 19, 10)

Dragilor

Zilele acestea au venit iar valuri… valuri de moleşeală duhovnicească… Am tot socotit şi tot gândit …: pe de-o parte e râvna pentru lucrarea Domnului, pe de alta sunt propriile neputinţe şi la mijloc mai e şi lupta cu perfecţionismul …

Duminică seara, în timp ce Părintele nostru rostea cuvântul de învăţătură obişnuit după vecernie, am reflectat puţin la ce spunea.

Prorocul făcuse atâtea…şi totuşi majoritatea oamenilor au rămas la fel, nu i-a schimbat nici chinul foametei, nici minunea focului din cer şi, pe deasupra, s-au întărâtat şi mai mult asupra prorocului.. şi acesta, mâhnit, se retrage într-o parte, rugându-şi moartea. Dar, Domnul, Prea milostivul, îşi arată iubirea de mamă grijulie: îi aduce de mâncare, îl mângâie cu arătarea Sa şi îi dezvăluie că El are puşi deoparte vreo 7000 de slujitori….

Aşa am crezut şi eu că prin cărţile mele

carti-DB

voi schimba lumea…., măcar pe ai mei… şi grijindu-mă de alţii, m-am neglijat pe mine, ajungând aproape de extreme….

Am strigat tuturor…

şi nu au auzit decât atât de puţini… Când a fost Seminar cu mâncare,

19092014116

s-au îmbulzit, dar când am vorbit de Vindecare prin iertare ….

proiect

Am înţeles şi eu că singurul om pe care pot să-l schimb sunt eu….

Că Cel Care mântuieşte e Domnul şi El a spus: „Cine vrea să vină să vină după Mine ….”

Şi că eu sunt responsabilă direct doar de faptele mele şi când văd că cei care sunt rânduiţi să ofere ceva, nu o fac şi mă doare, să-i spun Domnului durerea şi să nu mai judec pe nimeni.

Mulţumesc Domnului pentru prietenii pe care mi i-a descoperit prin intermediul cărţilor mele!

Vă pomenesc în ruga mea şi vă rog să vă rugaţi şi pentru mine!

Vă mulţumesc!

Un simplu gând de nemulţumire primit dimineaţa e în stare să-ţi întoarcă pe dos toată ziua

Bună dimineaţa dragilor!

iată-mă din nou în faţa calculatorului, scriindu-vă câteva rânduri. De data aceasta vreau să vă vorbesc despre puterea gândurilor.

Azi dimineaţă, mă aflam în bucătărie, umbând ca şi teleghidată. Aveam o prezenţă de spirit nu tocmai bună, deoarece m-am culcat târziu şi în plus parcă mă şi jena ceva la laba piciorului stâng. Am început, totuşi, aşa forţat, să fac cele ale dimineţii: să pregătesc păpica şi celelalte. Lucrând eu acolo, la un moment dat, am surprins că vine spre mine aşa un val învolburat, am surprins acel moment ce precede gândul de nemulţumire. Îmi venea aşa de departe o nemulţumire pentru cum mă simţeam şi pentru că-mi făcusem cu mâna mea de altfel starea. Ba mai mult, îmi mai venea în minte şi lucrurile trecute în care nu am excelat şi lucrurile care aşteaptă să le fac, dar acum pur şi simplu nu sunt în stare … Dar am tăiat firul tesăturii ce stătea să se împletească. Paralel am observat că valul de nemulţumire se răsfrângea în jur şi parcă dădea să-l atingă şi pe soţior. Dându-mi seama de acest lucru, am acţionat imediat.

Mi-am adus aminte că fiecare dimineaţă este o nouă şansă şi că ceea ce pun dimineaţa în paharul sufletului aceea va lucra toată ziua şi astfel am început să binecuvintez, să binecuvintez situaţia, să-mi accept neputinţa, să-mi accept faptele, să mă accept cum sunt acum şi să mă recunosc şi să mă înfăţişez înaintea lui Doamne şi să-I zic: „Iata-mă, Doamne! Recunosc toate acestea lucrături ce mi le-am făcut, recunosc că sunt neputincioasă, spune-mi ce să fac acum şi dă-mi putere să fac ce trebuie să fac”. Şi după aceasta am simţit cum acel val a trecut pe lângă mine şi s-a dus… „pe pustii”.

După ce am terminat treburile din bucătărie specifice dimineţii şi după ce am reuşit s-o îmbrac ca prin vis pe micuţă şi s-o duc la grădiniţă, am ajuns şi eu la bisericuţă, şontâc, şontâc. De data aceasta am întârziat. Am ajuns la Heruvic, tocmai la cuvintele „Toată grija cea lumească acum s-o lepădăm”. No, ce bine, uite Doamne ia-le… Şi i le-am înşirat pe toate…Toată lista cu griji, cu doriri, cu nevoi, cu vise, cu planuri, toată, toată…şi apoi am spus: „Ia-le toate acestea, Doamne, şi mie dă-mi pacea Ta. Fă-mă astăzi să fiu martora bucuriei Tale, a Învierii Tale. Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Amin”.

Şi pentru că nimic nu este întâmplător, astăzi unul dintre părinţii slujitori (un părinte călugăr ce se afla în trecere prin Sibiu) ne-a spus un cuvânt. Un cuvânt atât de simplu, dar din inimă…Şi chiar mă gândeam, că foarte puţini oameni reuşesc să spună cuvinte academice din toată inima… Rigorile vorbirii frumoase sunt apăsătoare şi numai harul te poate ajuta să le îmbini cu trăire, cu duh… Am început să fiu atentă la discursuri, aşa ca să învăţ… Şi acest părinte a vorbit tare simplu, dar s-a mişcat inima, chiar dacă nu a fost cursivitate în discurs şi omogenizare.. Şi despre ce credeţi că a vorbit? Despre gânduri…

Şi ne-a spus că sfinţii nu s-au potrivit gândurilor, că ei au avut doar o singură direcţie: pe Dumnezeu.

Ştiţi, a spus Părintele acela, mintea noastră se poate asemăna cu fiica Babilonului, despre care se spune în cartea Psalmilor…, fiica babilonului care are prunci este mintea care are gânduri. Ele vin, dar noi trebuie să le sfărâmăm de piatra Hristos, să le tăiem cu rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase…

Da, da!

Dar e important, zic eu, să prindem acel moment iniţial, până ce gândul rău nu prinde teren, până nu începe să-şi facă lucrătura… Însă pentru aceasta este nevoie de un pic de atenţie…, un pic, la început, că apoi preia Doamne toată treaba…

De multe ori, însă, nu prindem acest moment şi intrăm pe făgaşul gândului de nemulţumire, de ură, de mânie…şi gata, capitulăm.

Da, mare atenţie, spunea părintele, căci mânia este ucidere de om…, a încheiat părintele.
Mare ajutor avem noi, dragilor, pe Doamne. Şi mare este puterea Duhului Sfânt. Să nu ne temem să-L invocăm mereu pe Duhul Sfânt cu această rugăciune scurtă, dar cu putere:

Împărate ceresc Mângâietorule, Duhul adevărului care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre.” Şi Duhul Sfânt vine imediat. Apoi să binecuvântăm situaţia fără ieşire în care ne punem noi sau alţii.

E simplu să vorbeşti despre aceasta, dar uneori e greu de făcut, căci ne ţine şi cel rău să-i facem lucrătura…, dar să ne rupem de el. Eu am probat acestea şi mă tot uimesc cum lucrează Doamne şi cum le aşează El pe toate.

Iată de pildă cum a lucrat în dimineaţa aceasta! După slujbă am sunat pe cineva şi am primit o mare veste că ceea ce eu mă gândeam cum o să fac, cum o să rezolv, ceva care mă depăşea pur şi simplu, s-a oferit cineva să mă ajute şi chiar a pomenit că asta e o lucrare…, că ceva o împinge să facă… Ce să mai spun? Îmi dau lacrimile, văzând cum lucrează Domnul cu mine şi cum mă scoate din toate îmbârligăturile în care mă bagă entuziasmul meu de moment.

Mulţumesc, Doamne al meu, că mi-ai dat înţelegerea acestor lucruri şi mi-ai dat şi putere să-mi gestionez stările, şi gândurile şi acum nu mai pot zice decât:

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu-i îndeajuns spre slava minunilor Tale!!!”

Dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel

Dragii mei sfânta evanghelie de astăzi m-a pus pe gânduri:
1. Şi erau de faţă în acel timp unii care-I vesteau despre galileienii al căror sânge Pilat l-a amestecat cu jertfele lor.
2. Şi El, răspunzând, le-a zis: Credeţi, oare, că aceşti galileieni au fost ei mai păcătoşi decât toţi galileienii, fiindcă au suferit aceasta?
3. Nu! zic vouă; dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.
4. Sau acei optsprezece inşi, peste care s-a surpat turnul în Siloam şi i-a ucis, gândiţi, oare, că ei au fost mai păcătoşi decât toţi oamenii care locuiau în Ierusalim?
5. Nu! zic vouă; dar de nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel.
6. Şi le-a spus pilda aceasta: Cineva avea un smochin, sădit în via sa şi a venit să caute rod în el, dar n-a găsit.
7. Şi a zis către vier: Iată trei ani sunt de când vin şi caut rod în smochinul acesta şi nu găsesc. Taie-l; de ce să ocupe locul în zadar?
8. Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi.
9. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia.
Şi Părintele meu a spus:
„pilda cu smochinul- Mântutorul arată îndelunga răbdare a lui dumnezeu pentru poporul Său de la care aştepta roade. Dacă nu aduce roade, nici azi, nici mâine, nici anul viitor, Domnul a pornit pedeapsă”.
Şi s-a oprit brucs aici…
Şi m-a înfiorat…
Dar am prins şi nădejde că iată ziua ce mi-a dăruit-o încă e la început, încă mai pot face fapte de pocăinţă… şi iată acum când scriu e spre seară şi fapte n-am făcut, dar mai am încă câteva ceasuri…
Doamne numa’ mila Ta mă ţine!

Foc am venit să arunc pe pământ!

Dragii mei

Daţi-mi voie să vă împărtăşesc cele ce am primit azi la Biserică, ca bucuria mea să fie deplină. Astăzi, s-a citit o Evanghelie pe care am auzit-o de multe ori, dar Părintele meu ne-a dezvăluit un înţeles nou, nemaintâlnit până acum.

Pentru ca să înţelegeţi desăvârşit, vă transcriu aici Evanghelia zilei şi apoi cuvântul Părintelui nostru Vasile Mihoc, de la finalul Sfintei Liturghii, încheiind cu o meditaţie personală:

Zis-a Domnul:

„Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! Vi se pare că am venit să dau pace pe pământ? Vă spun că nu, ci dezbinare. Căci de acum înainte cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Dezbinaţi vor fi: tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei. Şi zicea mulţimilor: Când vedeţi un nor ridicându-se dinspre apus, îndată ziceţi că vine ploaie mare; şi aşa este. Iar când suflă vântul de la miazăzi, ziceţi că va fi arşiţă, şi aşa este. Făţarnicilor! Faţa pământului şi a cerului ştiţi să o deosebiţi, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiţi? De ce, dar, de la voi înşivă nu judecaţi ce este drept? Şi când mergi cu pârâşul tău la dregător, dă-ţi silinţa să te scapi de el pe cale, ca nu cumva să te târască la judecător, şi judecătorul să te dea în mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în temniţă. Zic ţie: Nu vei ieşi de acolo, până ce nu vei plăti şi cel din urmă ban”.

La sfârşit Părintele meu a spus:
Evanghelia de astăzi de la Luca capitolul 12 îi nedumereşte pe unii.
Mântuitorul spune în această Evanghelie: „Foc am venit să arunc pe pământ”, referindu-se la focul Duhului Sfânt. Un foc curăţitor, dar care este şi un foc al judecăţii.

Dar Mântuitorul adaugă: „Trebuie însă să mă botez cu un botez şi sunt nerăbdător să primesc acest botez. Se referă la botezul morţii Sale pe cruce. Focul Duhului Sfânt este aprins pe pământ, este aruncat pe pământ, ca rod al jertfei Mântuitorului de pe cruce. Şi acest foc nu aduce pace în sens lumesc, de aceea Mântuitorul spune mai departe,”că n-am venit să aduc pace pe pământ”. Nu o pace a păcatului, o pace a lumii, o pace a îngăduinţei celui rău.

Vedeţi, astăzi, se propovăduieşte o astfel de pace. O pace în care toate să aibă loc, toate necurăţiile, toate păcatele, toţi au loc, toţi sunt buni. Dar Mântuitorul spune că a venit să aducă război, război împotriva păcatului, un război care îi împarte pe oameni, chiar şi pe casnici. Că spune Mântuitorul mai departe: „se va dezbina tatăl împotriva fiului..”, deci chiar în familii apare această luptă odată ce s-a aprins focul acesta al Duhului Sfânt care nu poate suferi păcatul, care exercită această judecată asupra păcatului. Mântuitorul spune în Evanghelia de la Ioan că „Duhul Sfânt va vădi lumea de păcat şi de judecată; de nedreptate şi de judecată”.

Asta face Duhul Sfânt. El este foc şi lumină şi această lumină arată răul aşa cum este el, în toată hidoşenia lui. Şi atunci apare lupta. Despre asta vorbeşte Mântuitorul aici. Vorbeşte în cuvinte foarte tari, despre jertfa Lui şi despre roadele jertfei Lui, care înseamnă această luptă împotriva păcatului pentru curăţia lumii, pentru înnoirea lumii.

Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu. Fără această curăţire a lumii prin această luptă pe care credincioşii trebuie s-o ducă prin puterea Duhului Sfânt, nu există Împărăţie a lui Dumnezeu în sensul biblic al cuvântului”.

Dragii mei

În timp ce îl ascultam pe Părintele, mi-a venit un gând: există oameni care înţeleg greşit acest foc şi această luptă despre care se vorbeşte aici. Eu însămi am înţeles greşit. Unii cred că sunt chemaţi să lupte cu lumea, cu oamenii lumii şi să-i anatematizeze… şi de aici tot felul de agitaţii şi mişcări în afară, gen cipuri sau alte chestii.., neîngrijindu-se de propriile păcate şi vicii. Dar Mântuitorul se referă aici în primul rand la lupta pe care e nevoie s-o ducem permanent cu noi. Nu avem treabă cu lumea, ea îşi are cursul ei, nu putem schimba lumea, ci putem să ne schimbăm pe noi, fiecare, câte unul pe rând. Putem să nu permitem lumii să ne stăpânească în inimă prin lucrurile ei, aceasta e ocupaţia principală, nu să ne agităm pentru lucruri exterioare. Atâta vreme când în biserică e Sfânta Liturghie şi tu dai mesaje de refuzare carduri, a cui lucrare e aceasta…?

Dragilor,
să ne unim cu Lumina şi întunericul nu ne va cuprinde!
Dar dacă ne risipim în afară, de unde energie pentru lucrul din interior?
Să ne umplem de lumină şi întunericul nu va avea loc, va fugi. Nu-i nevoie să ne luptăm cu el, căci oricum e mai bine pus la punct cu lupta decât noi.

Să ne apropiem de Doamne şi răul va fugi. Nu zice oare Apostolul: Cine ne va despărţi pe noi de Hristos? … Şi eu adaug: oare cardurile?..Nu, ci propriile patimi.

Doamne miluieşte-ne şi fă-ne lumină! Aprinde Tu acest foc şi arde spinii tuturor fărădelegilor mele!
Fiţi binecuvântaţi, dragilor!