Arhive etichetă: PREOT

Naşu, bătrânu’, Părintele Aurel Suciu din Braşov, a plecat la Doamne

Azi dimineaţă, am primit vestea incredibilă că naşu bătru’, Părintele Aurel Suciu, a murit.

pr Suciu mitorpolit si protopop_188290

Părintele Aurel Suciu e cel din stânga:

pr Suciu in Germania_188289

Vestea aceasta nu m-a tulburat.

Când am primit-o, trebuia să plec repede la un curs şi eram preocupată cu aceasta şi pur şi simplu parcă nici nu am înțeles bine despre ce era vorba…, n-am conștientizat.

Abia seara m-am trezit la realitate, când soţiorul mi-a spus că mâine este înmormântarea nașului Suciu şi că mama vrea să meargă în seara aceasta la priveghi, am realizat şi eu că, cu adevărat naşu’ Suciu, naşul de cununie a mamei soacre şi naşul de botez al soţului meu, a murit.

Fiind la Braşov, ne vedeam mai rar. De fiecare data, când îl vedeam pe Părintele Aurel, mă bucura.

Era un chip senin. Prezenţa sfinţiei sale mă odihnea. Îmi aduc aminte de ultima vizită a naşilor bătrâni (cum le spuneam eu părinţilor naşului nostru de cununie, Părintelui Sebastian Suciu). Aceasta a fost cu câţiva ani în urmă.

Ultima dată când i-am auzit vocea Părintelui Aurel, a fost la telefon… A fost o voce care mi-a spulberat neliniştile şi mi-a bucurat inima….

O, Părinte drag!

O naşa dragă, cum va rezista inima ta să-ţi îngropi o altă parte din tine, după ce una s-a scurs cu Daniel…?

Nașii noştri bătrâni mi-au fost la inimă. M-a impresionat felul lor de a fi, de a-şi trăi viaţa, atât de fireşti în toate…

Dumnezeu să te ierte naşule drag şi să te odihneşti în pace!

Mai multe despre Părintele Aurel Suciu puteţi afla din paginile de mai jos:

http://www.mytex.ro/component/content/article/546-expres/494246-brasov-unul-dintre-cei-mai-vrednici-si-iubiti-preoti-a-trecut-la-cele-vesnice.html

http://www.protopopiatul-brasov.ro/cat_biserica_sfdimitrie_tractorul_protopopiatul_brasov.html

http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=actualitate&s_id=5380

Mulţumiri la ceas aniversar * Partea I

Dragilor

Iată-mă cu mila şi cu îndurările lui Dumnezeu la ceas aniversar: 38 de ani…
Pregătirile aniversării au început, desigur, după rânduială, de cu seara…

Şi au continuat dis-de-dimineaţă, începând cu ora 6…
Întinsă pe spate, când încă genele nu voiau să se deschidă…, am început a mă gândi la minunea apariţiei mele pe acest pământ…

Dintr-o dată au dat năvală valuri, valuri de amintiri şi trăiri. Nu ştiam asupra căruia să zăbovesc şi nu ştiam cum să mă împart între a rămâne întru mine, în retragere şi meditaţie sau a mă ridica şi a mă lipi de cei dragi ai mei de lângă mine: soţiorul meu, minunea mea, copilaşii mei minunile mele …. ???

Nu am putut să mă adun în spre ceva anume, ci le-am primit pe toate de-a valma: şi amintirea mamei mele, a naşterii mele „vijelioase”, şi îmbrăţişările şi sărutările minunilor mele, soţiorul şi copilaşii, şi entuziasmul meu şi trăirile toate…… toate, toate într-o clipă de maximă concentraţie…

Cei 38 de ani, încărcaţi cu atâtea şi atâtea trăiri, s-au derulat prin faţa ochilor într-o clipită, învăluind momentul prezent şi intensificându-i valoarea…

Sufletu-mi se umplu dintr-o dată de bucurie şi dădea pe de lături … Îmi venea să sar şi să tot zic: mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc…. Valuri, valuri de bucurie, amestecate cu mult entuziasm, îmi copleşeau biata mea inimă mărginită…

Şi am zis:
„Doamne, ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului că-l cercetezi pe el? Micşoratu-l-ai pe edânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el”. (Psalmul 8, 4-5)

Apoi, ne-am înbrăcat repejor – eu şi fetiţele mici -, am înşfăcat plasele cu prinoase şi am alergat spre Doamne…

Îmi scăpărau picioarele, astfel încât fetiţele au fost nevoite să alege pe lângă mine…
Ajungem cu darul lui Dumnezeu mai înainte de binecuvântarea de început a Sfintei Liturghii. Sufletu-mi vibra … Atâta emoţie… nu mi s-a întâmplat să mai am în biserică de nu-mi aduc aminte… Azi e o zi specială… 38 – 3 şi 8 se întâlnesc acum…Treimea, Care m-a zidit pentru veşnicie.

Am cumpărat o prescură apoi, încep să scriu pomelnicele… Mămăruţele se agită în juru-mi. Mă aplec la urechiuşile lor şi le zic: „Mergeţi la locul nostru, până eu scriu pomelnicele”.
Încep să scriu pomelnicul la vii. Şi scriu, şi scriu.., gândindu-mă la toţi cei dragi ai mei care nu sunt lângă mine….: Părintele Vasile (duhovnicul meu, pe care azi nu l-am găsit la bisericuţă), măicuţa mea, Siluana…, soţiorul meu, Nicolae, fetiţa mea cea mare, Steliana mea, care are azi examen…. şi toţi ceilalţi la rând. Şi scriu, şi scriu şi, la un moment dat, observ că i-am scris şi pe cei adormiţi în continuarea şirului celor vii… Interesant! Interesant! Timpul dispăruse şi era un prezent lărgit… erau toţi vii, erau toţi în mine….şi sângele îmi vibra în vene … Şi mama era atât de prezentă… şi tata la fel şi bunica …. şi toţi ai mei, vii şi adormiţi, erau în mine, în sufletul meu, în inima mea care se lărgise atât de mult!

În timp ce se cânta troparul sfintei mele ocrotitoare, sfintei muceniţe Agripina, sfânta prăznuită azi, m-am dus fuguţa să dau pomelnicele cu prescura să fie pomenite în sfântul altar.

Apoi, imediat se auzi:

Binecuvântată este Împărăţia… (A început Sfânta Liturghie şi cerul s-a deschis).
Spunem cu toţii: Aaamin.

Mă aşez cu fetele la locul meu drag, unde stau de obicei la slujbele de peste săptămână, acolo, între stranele din partea dreaptă a naosului bisericii, în faţa icoanei Deisis, în faţa Domnului Hristos, Care stă pe scaun şi de-o parte şi de alta avându-i pe Maica Sa şi pe Sfântul Ioan Botezătorul.

O icoană asemănătoare cu aceasta…

deisis_0714a4817275e2

Când va rândui Domnul, o să-i fac o fotografie si la icoana de la noi din biserică.

Le adun pe fete lângă mine şi le spun încetişor: „Fetiţele mele, a început Sfânta Liturghie, cântăm dimpreună cu strana…”.

„Doamne miluieşte…”

Ectenia mare curge lin…
Simt tot valuri de entuziasm. Fetiţele răspund la starea-mi prea plină de trăiri şi se foiesc…

Le zic: „Liniştiţi-vă, cântăm….!”. Ele se foiesc şi mai mult şi îmi dau seama că e nevoie să zic: „Doamne, mai ho, cu atâta bucurie, că nu mai pot duce…., linişteşte-mă …!”.

Între timp, apare Steli meu minunat, dulceaţa mea de fetiţă, dodoloţul lu’ mami scump. Se închină frumos pe la sfintele icoane şi apoi vine şi mă îmbrăţişează… Asta mă copleşeşte de tot..

La strană începe citirea Apostolului.

O întreb pe Steli dacă vrea să ia o binecuvântare de la Părintele pentru a merge în pace la examen. Acceptă. Mergem în linişte şi îi spunem crâsnicului (paraclisierului – domnului care-l ajută pe părintele la slujbe) să-l întrebe pe părintele dacă poate să vină s-o binecuvinteze pe Steliana, că merge la examen. Părintele vine şi îi face o scurtă rugăciune şi o binecuvintează. Între timp, mămăruţele au venit şi ele lângă mine, ca scaiul, nu cumva să primească ceva în plus sora lor cea mare. Îi mulţumesc părintelui pentru binecuvântarea dată Stelianei şi îl rog să ne binecuvinteze şi pe noi pentru împărtăşire. Părintele ne binecuvintează şi pe noi şi apoi, în linişte desăvârşită, mergem la locurile noastre.

Mai stăm un pic şi apoi, se citeşte Sfânta Evanghelie:

Matei 11, 16-20:

„Cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit. Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon. A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei. Atunci, a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit”.

Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie!

Apoi, Sfânta Liturghie curge lin mai departe

Vin la rând ecteniile şi rugăciunile

Ectenia cererii stăruitoare

Părintele: Să zicem toţi, din tot sufletul şi din tot cugetul nostru să zicem. †

Strana – şi noi cu ea: Doamne miluieşte.
–––––
Părintele: Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu enoriaşi (…).

Apoi părintele începe rugăciunile pentru diferite cereri ale credincioşilor:

„Ca nişte robi nevrednici, cu frică şi cu cutremur mulţumind milostivirii Tale, Mântuitorule şi Stăpânule al nostru, Doamne, pentru binefacerile Tale, pe care cu îmbelşugare le-ai vărsat asupra robilor Tăi

(iar eu zic în gând: „Îţi muţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să ajung şi azi la Sfânta Liturghie… şi dintr-o dată îmi aud numele, căci părintele a continuat rugăciunea şi mi-a pomenit numele)
şi asupra roabei Tale, Doina, cădem înaintea Ta, şi ca unui Dumnezeu Îţi aducem doxologie şi cu umilinţă strigăm: izbăveşte din toate nevoile pe robii Tăi, şi ca un milostiv plineşte totdeauna dorinţele noastre ale tuturor. Cu deadinsul ne rugăm Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Precum ai ascultat cu milostivire rugăciunile robilor Tăi, Doamne, şi le-ai arătat lor marea Ta iubire de oameni, aşa şi de acum înainte, netrecându-i cu vederea, împlineşte, spre slava Ta, toate bunele dorinţe ale credincioşilor robilor Tăi, şi arată spre noi, spre toţi, mila Ta cea bogată, trecând cu vederea greşealele noastre. Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Zicem cu toţii: Doamne miluieşte

Părintele: Ca nişte tămâie cu bun miros şi ca o ardere de tot grasă, bineprimită să fie, întru tot Bunule Stăpâne, această mulţumire a noastră înaintea slavei Tale, şi trimite totdeauna, ca un îndurat, robilor Tăi, mila Ta cea bogată şi îndurările Tale şi izbăveşte pe robii Tăi de toate meşteşugirile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, pe ei, Biserica Ta cea sfântă, oraşul acesta şi pe tot poporul Tău şi dăruieşte tuturor sănătate, lungime de zile şi sporire întru toate faptele cele bune.
Rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi degrab ne miluieşte.

Zicem cu toţii: Doamne miluieşte

Părintele: Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeul îndurărilor şi a toată milostivirea, a Cărui milă este nemăsurată şi iubire de oameni adânc neajunsă, la a Ta slavă căzând, cu frică şi cu cutremur, ca nişte robi netrebnici, cu umilinţă aducem acum mulţumire bunătăţii Tale, pentru binefacerile ce au fost asupra robilor Tăi şi asupra roabei Tale, Doina; şi ca pe Domnul, Stăpânul şi Binefăcătorul, Te slăvim, Îţi cântăm şi Te lăudăm. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, mulţumim, rugând cu umilinţă nemăsurata şi nespusa Ta milostivire, ca precum ai binevoit a primi acum rugăciunile robilor Tăi şi cu milostivire i-ai învrednicit a li se împlini cererile, aşa şi de acum înainte învredniceşte-i a spori întru dreapta credinţă, în dragostea cea către Tine şi cea către aproapele şi întru toate faptele cele bune şi a dobândi ale Tale binefaceri, împreună cu toţi credincioşii Tăi. Mântuieşte-i de toată reaua întâmplare, dăruindu-le pace şi linişte. Şi ne învredniceşte pe toţi, totdeauna a grăi şi a cânta Ţie şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, Dumnezeului celui slăvit întru o fiinţă. Slavă Ţie, Dumnezeului nostru, Dătătorului nostru de bine, în vecii vecilor. Amin.
––-

Ectenia pentru pomenirea morţilor
–-

Rugăciunea întâi pentru credincioşi

Părintele: „Mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeul Puterilor, Care ne-ai învrednicit pe noi a sta şi acum înaintea sfântului Tău jertfelnic şi a cădea la îndurările Tale, pentru păcatele noastre şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului. Primeşte Dumnezeule, rugăciunea noastră; fă-ne să fim vrednici a-Ţi aduce rugăciuni, cereri şi jertfe fără de sânge pentru tot poporul Tău; şi ne învredniceşte pe noi, pe care ne-ai pus întru această slujbă a Ta, cu puterea Duhului Tău celui Sfânt, ca fără de osândă şi fără de sminteală, întru mărturia curată a cugetului nostru, să Te chemăm pe Tine în toată vremea şi în tot locul şi, auzindu-ne pe noi, milostiv să ne fii nouă, întru mulţimea bunătăţii Tale”.

Rugăciunea a doua pentru credincioşi
Părintele: „Iarăşi şi de multe ori cădem la Tine şi ne rugăm Ţie, Bunule şi Iubitorule de oameni, ca privind spre rugăciunea noastră, să curăţeşti sufletele şi trupurile noastre de toată necurăţia trupului şi a duhului şi să ne dai nouă să stăm nevinovaţi şi fără de osândă înaintea sfântului Tău jertfelnic . Şi dăruieşte, Dumnezeule, şi celor ce se roagă împreună cu noi spor în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea cea duhov nicească. Dă lor să-Ţi slujească totdeauna cu frică şi cu dragoste şi întru nevinovăţie şi fără osândă să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine şi să se învrednicească de cereasca Ta împărăţie.

Cântarea Heruvicului:

„Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit-sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm….”
Întind mâinile şi îi spun lui Doamne rapid cererile din ziua de azi…, grijile zilei…, care nu-mi veneau în minte prea multe , ci am zis Doamne dă-mi să fiu astăzi martora bucuriei Tale!

Ieşirea cu Cinstitele Daruri

Părintele: Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Rostim cu toţii Simbolul credinţei (Crezul)
––
Părintele: „Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor.
––
Părintele: Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească şi fără de sânge şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău.

Noi toţi: Amin.

Părintele: Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău.

Noi toţi: Amin.

Părintele: Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt.

Noi toţi: Amin. Amin. Amin.

Părintele: Pentru ca să fie celor ce se vor împărtăşi, spre trezirea sufletului, spre iertarea păcatelor, spre împărtăşirea cu Sfântul Tău Duh, spre plinirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată sau spre osândă.
Încă aducem Ţie această slujbă duhovnicească pentru cei adormiţi întru credinţă: strămoşi, părinţi, patriarhi, prooroci, apostoli, propovăduitori, evanghelişti, mucenici, mărturisitori, pustnici şi pentru tot sufletul cel drept, care s-a săvârşit întru credinţă.

Apoi părintele zice mai departe: Mai ales pentru Preasfânta, curata, prea binecuvântata, mărita stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria:
Cântăm cu strana: Cuvine-se cu adevărat să te fericim Născătoare de Dumnezeu

Părintele spune apoi Rugăciunea de dinaintea Rugăciunii Domneşti:

Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oameni, Îţi încredinţăm toată viaţa şi nădejdea noastră şi cerem şi ne rugăm şi cu umilinţă cădem înaintea Ta: Învredniceşte-ne să ne împărtăşim cu cuget curat, cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestor sfinte şi duhovniceşti mese, spre lăsarea păcatelor, spre iertarea greşelilor spre împărtăşirea cu Sfântul Duh, spre moştenirea împărăţiei cerurilor, spre îndrăznirea cea către Tine, iar nu spre judecată, sau spre osândă. Şi ne învredniceşte pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine, Dumnezeul cel ceresc, Tată, şi a zice:

Rostim cu toţii Tatăl nostru (Rugăciunea Domnească)

Apoi, părintele se roagă în taină:

„Ia aminte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt locaşul Tău şi de pe scaunul slavei împărăţiei Tale şi vino ca să ne sfinţeşti pe noi, Cel ce sus împreună cu Tatăl şezi şi aici în chip nevăzut, împreună cu noi eşti. Şi ne învredniceşte, prin mâna Ta cea puternică, a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge şi prin noi la tot poporul”.

Ne închinăm, dimpreună cu preotul, de trei ori şi zicem:

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul şi mă miluieşte”.

Apoi părintele zice cu glas mare: …Sfintele, sfinţilor.

Strana: Unul Sfânt, unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.

Părintele rosteşte tare Rugăciunile dinaintea Împărtăşaniei:

Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu, Care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Încă cred că Acesta este însuşi Preacurat Trupul Tău şi Acesta este însuşi Scump Sângele Tău. Deci mă rog Ţie: Miluieşte-mă şi-mi iartă greşelile mele cele de voie şi cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă. Şi mă învredniceşte, fără osândă, să mă împărtăşesc cu Preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci. Amin.

Cinei Tale celei de taină, Fiul lui Dumnezeu, astăzi, părtaş mă primeşte, că nu voi spune vrăjmaşilor Tăi, Taina Ta, nici sărutare Îţi voi da ca Iuda, ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, în împărăţia Ta.

Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului.
Împărtăşirea preotului. La strană se citeşte Rugăciunea a şaptea pentru primirea Sfântei Împărtăşanii

Apoi Părintele spune: Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi.
(iar eu rostesc în taină, imitând diaconul, „Iată, vin la nemuritorul Împărat”)

Apoi zic cu strana: Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă!

Părintele: Se împărtăşeşte roaba lui Dumnezeu (Rafaela, apoi, Pantelimona, apoi, Doina …apoi Maria, apoi, Elena… apoi alte credincioase N, N, N, N) cu Cinstitul şi Sfântul Trup şi Sânge al Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor lui şi spre viaţa de veci.

În timpul împărtăşirii credincioşilor, strana cântă: Trupul lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi. Aliluia, aliluia, aliuluia!

După ce ne-am împărtăşit Părintele a spus: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta.

Şi noi dimpreună cu strana: Am văzut lumina cea adevărată, am pri mit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Treimi închi nându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.

Părintele rosteşte Rugăciunea de mulţumire:

„Trupul Tau cel sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, să-mi fie mie spre viaţa de veci, şi Sângele Tău cel scump, spre iertarea pacatelor. Şi să-mi fie mie Euharistia aceasta spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie. Şi la înfricoşătoarea şi a doua venire a Ta, învredniceşte-mă pe mine păcătosul să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor Tăi. Amin”.

Şi uneori o adaugă şi pe aceasta:
„Mulţumim Ţie, Stăpâne, Iubitorule de oa meni, Dătătorule de bine al sufletelor noastre, că şi în ziua de acum ne-ai învrednicit pe noi de cereştile şi nemuritoarele Tale Taine. Îndreptează calea noastră, întăreşte-ne pe noi, pe toţi, întru frica Ta; păzeşte viaţa noas tră, întăreşte paşii noştri, pentru rugă ciunile şi mijlocirile măritei Născătoarei de Dum nezeu şi pururea Fecioarei Maria şi pentru ale tuturor sfinţilor Tăi”.

Strana şi noi cu ea: Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să lăudăm mărirea Ta; că ne-ai învrednicit pe noi să ne împărtăşim cu sfintele, dumnezeieştile, nemuritoarele, preacuratele şi de viaţă făcătoarele Tale Taine. Întăreşte-ne pe noi întru sfinţenia Ta, toată ziua să ne învăţăm dreptatea Ta. Aliluia, aliluia, aliluia!

Rugăciunea amvonului

Şi apoi Rugăciunea de sfinţire a colivei şi prinoaselor aduse
(azi am adus un tortuleţ de tapioca cu vişine şi biscuiţi)

„Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău şi ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre desfătarea şi hrana noastră; Care pe cei trei tineri şi pe Daniil, care erau în Babilon, fiind hrăniţi cu seminţe, i-ai arătat mai frumoşi decât pe cei hrăniţi cu multe desfătări; Însuţi, întru tot Bunule Împărate şi aceste seminţe, cu multe feluri de roade, le binecuvintează şi sfinţeşte pe cei ce vor gusta dintr-însele, căci acestea spre slava Ta şi spre cinstirea sfântei muceniţe Agripina s-au pus înaintea Ta de robii Tăi (Doina, N, S, P, R), încă şi spre pomenirea celor ce s-au săvârşit întru dreapta credinţă. Şi dăruieşte, Bunule, celor ce au înfrumuseţat acestea şi celor ce săvârşesc pomenirea (Doina, N, S, P, R), toate cererile cele către mântuire şi desfătarea bunătăţilor Tale cele veşnice. Pentru rugăciunile Preacuratei stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria şi cu ale sfintei muceniţe Agriăpina, a cărei pomenire săvârşim, şi cu ale tuturor sfinţilor Tăi. Că Tu eşti Cel ce binecuvintezi şi sfinţeşti toate, Hristoase Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Părintelui Tău celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de-viaţă-făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

Binecuvântarea de la sfârşitul Sfintei Liturghii

Părintele: Binecuvântarea Domnului peste voi toţi cu al Său har şi cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Noi toţi: Amin.

Otpustul (încheierea slujbei)

Miruirea credincioşilor

În timp ce miruia, părintele a spus celor prezenţi că astăzi eu (doamna Doina) împlinesc 38 de ani şi i-a îndemnat să-mi cânte La mulţi ani...

A fost o mare surpriză aceasta şi pomenirea la rugăciunile de mulţumire!

Să ne trăiţi, Părinte Ioan!

Am fugit repede în spate, în pronaos, unde am pregătit fiecăruia o farfuriuţă cu o bucăţică de tort.

Eram atât de emoţionată şi fetiţele se agitau şi ele pe lângă mine….

Slavă lui Dumnezeu pentru această binecuvântare!!!

Un simplu gând de nemulţumire primit dimineaţa e în stare să-ţi întoarcă pe dos toată ziua

Bună dimineaţa dragilor!

iată-mă din nou în faţa calculatorului, scriindu-vă câteva rânduri. De data aceasta vreau să vă vorbesc despre puterea gândurilor.

Azi dimineaţă, mă aflam în bucătărie, umbând ca şi teleghidată. Aveam o prezenţă de spirit nu tocmai bună, deoarece m-am culcat târziu şi în plus parcă mă şi jena ceva la laba piciorului stâng. Am început, totuşi, aşa forţat, să fac cele ale dimineţii: să pregătesc păpica şi celelalte. Lucrând eu acolo, la un moment dat, am surprins că vine spre mine aşa un val învolburat, am surprins acel moment ce precede gândul de nemulţumire. Îmi venea aşa de departe o nemulţumire pentru cum mă simţeam şi pentru că-mi făcusem cu mâna mea de altfel starea. Ba mai mult, îmi mai venea în minte şi lucrurile trecute în care nu am excelat şi lucrurile care aşteaptă să le fac, dar acum pur şi simplu nu sunt în stare … Dar am tăiat firul tesăturii ce stătea să se împletească. Paralel am observat că valul de nemulţumire se răsfrângea în jur şi parcă dădea să-l atingă şi pe soţior. Dându-mi seama de acest lucru, am acţionat imediat.

Mi-am adus aminte că fiecare dimineaţă este o nouă şansă şi că ceea ce pun dimineaţa în paharul sufletului aceea va lucra toată ziua şi astfel am început să binecuvintez, să binecuvintez situaţia, să-mi accept neputinţa, să-mi accept faptele, să mă accept cum sunt acum şi să mă recunosc şi să mă înfăţişez înaintea lui Doamne şi să-I zic: „Iata-mă, Doamne! Recunosc toate acestea lucrături ce mi le-am făcut, recunosc că sunt neputincioasă, spune-mi ce să fac acum şi dă-mi putere să fac ce trebuie să fac”. Şi după aceasta am simţit cum acel val a trecut pe lângă mine şi s-a dus… „pe pustii”.

După ce am terminat treburile din bucătărie specifice dimineţii şi după ce am reuşit s-o îmbrac ca prin vis pe micuţă şi s-o duc la grădiniţă, am ajuns şi eu la bisericuţă, şontâc, şontâc. De data aceasta am întârziat. Am ajuns la Heruvic, tocmai la cuvintele „Toată grija cea lumească acum s-o lepădăm”. No, ce bine, uite Doamne ia-le… Şi i le-am înşirat pe toate…Toată lista cu griji, cu doriri, cu nevoi, cu vise, cu planuri, toată, toată…şi apoi am spus: „Ia-le toate acestea, Doamne, şi mie dă-mi pacea Ta. Fă-mă astăzi să fiu martora bucuriei Tale, a Învierii Tale. Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Amin”.

Şi pentru că nimic nu este întâmplător, astăzi unul dintre părinţii slujitori (un părinte călugăr ce se afla în trecere prin Sibiu) ne-a spus un cuvânt. Un cuvânt atât de simplu, dar din inimă…Şi chiar mă gândeam, că foarte puţini oameni reuşesc să spună cuvinte academice din toată inima… Rigorile vorbirii frumoase sunt apăsătoare şi numai harul te poate ajuta să le îmbini cu trăire, cu duh… Am început să fiu atentă la discursuri, aşa ca să învăţ… Şi acest părinte a vorbit tare simplu, dar s-a mişcat inima, chiar dacă nu a fost cursivitate în discurs şi omogenizare.. Şi despre ce credeţi că a vorbit? Despre gânduri…

Şi ne-a spus că sfinţii nu s-au potrivit gândurilor, că ei au avut doar o singură direcţie: pe Dumnezeu.

Ştiţi, a spus Părintele acela, mintea noastră se poate asemăna cu fiica Babilonului, despre care se spune în cartea Psalmilor…, fiica babilonului care are prunci este mintea care are gânduri. Ele vin, dar noi trebuie să le sfărâmăm de piatra Hristos, să le tăiem cu rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase…

Da, da!

Dar e important, zic eu, să prindem acel moment iniţial, până ce gândul rău nu prinde teren, până nu începe să-şi facă lucrătura… Însă pentru aceasta este nevoie de un pic de atenţie…, un pic, la început, că apoi preia Doamne toată treaba…

De multe ori, însă, nu prindem acest moment şi intrăm pe făgaşul gândului de nemulţumire, de ură, de mânie…şi gata, capitulăm.

Da, mare atenţie, spunea părintele, căci mânia este ucidere de om…, a încheiat părintele.
Mare ajutor avem noi, dragilor, pe Doamne. Şi mare este puterea Duhului Sfânt. Să nu ne temem să-L invocăm mereu pe Duhul Sfânt cu această rugăciune scurtă, dar cu putere:

Împărate ceresc Mângâietorule, Duhul adevărului care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre.” Şi Duhul Sfânt vine imediat. Apoi să binecuvântăm situaţia fără ieşire în care ne punem noi sau alţii.

E simplu să vorbeşti despre aceasta, dar uneori e greu de făcut, căci ne ţine şi cel rău să-i facem lucrătura…, dar să ne rupem de el. Eu am probat acestea şi mă tot uimesc cum lucrează Doamne şi cum le aşează El pe toate.

Iată de pildă cum a lucrat în dimineaţa aceasta! După slujbă am sunat pe cineva şi am primit o mare veste că ceea ce eu mă gândeam cum o să fac, cum o să rezolv, ceva care mă depăşea pur şi simplu, s-a oferit cineva să mă ajute şi chiar a pomenit că asta e o lucrare…, că ceva o împinge să facă… Ce să mai spun? Îmi dau lacrimile, văzând cum lucrează Domnul cu mine şi cum mă scoate din toate îmbârligăturile în care mă bagă entuziasmul meu de moment.

Mulţumesc, Doamne al meu, că mi-ai dat înţelegerea acestor lucruri şi mi-ai dat şi putere să-mi gestionez stările, şi gândurile şi acum nu mai pot zice decât:

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu-i îndeajuns spre slava minunilor Tale!!!”

Hristos, Paştele nostru, m-a izbăvit din nou de întristare. Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!!!!

Dragilor

iată-mă, după două zile de zbucium, două zile ca veşnicia de lungi, din nou la Liman. Cu ajutorul lui Doamne, iată-mă în Biserică! Mare bucurie! „Astăzi, îmi zice părintele slujitor, se cântă toate cântările ca la Paşti, astăzi e odovania”. „Da!?

O, Doamne ce repede au trecut cele 40 de zile ale Praznicului Învierii!”.

lrg-5471-icoane_invierea_domnuluiinvierea14_

Strana cântă minunatele cântări, de care nu mă mai satur!

La un moment dat aud: „Paştele izbăvirea de întristare...” şi atunci tresar şi cioulesc urechile. Alte şi alte cântări minunate, tot mai minunate. Sufletul meu începe încet să se dezmorţească. Şi gândesc:

Doamne azi e ultima zi din anul acesta când mai cântăm Cu trupul adormind ca un muritor Împărate şi Doamne, ce minunată cântare! Azi e ultima dată din anul acesta (şi poate şi din viaţa mea!) când mai aud în biserică cântarea Îngerul a strigat…Hai să cânt mai cu foc, mai cu adevărat!…

Şi uite-aşa inima mea încet, încet se umplea de bucuria lui Doamne, pe care o împărtăşesc cu voi acum. E dar din dar! Nu este nimic al meu…. Să nu mă lăudaţi…, ba mai mult să vă rugaţi pentru mine, că iadul se răscoleşte şi materia lucrează… Totul e darul lui Dumnezeu pentru mine şi pentru voi….

Fără Harul lui Dumnezeu nu am putut să scriu…nu pot să scriu, nu pot să vorbesc…, deşi nu-mi tace gura nicio clipă, dar fără har, vorbesc în dodii…Şi oricum ce să vorbesc eu? Eu dau mărturie că la Biserică se dă gratis bucurie… Eu tocami am primit-o azi, după dpuă zile de amorţire şi descurajare… mă tem să n-o pierd din nou…şi ca să n-o pierd vă dau şi vouă..ca înmulţindu-se să am mai multă.

Harul lucrează, numai să venim să-L primim…! Dar de multe ori inima noastră se împietreşte, sau ne lăsăm împietriţi de provocări şi încercări, ne lăsăm acaparaţi de potrivnic şi ţinuţi acolo, ca să nu cumva să venim la Hristos şi după cum a spus azi la evanghelie, El să ne vindece. Domnul ne-a spus azi să îndrăznim să fim fii Luminii. Atât cât aveţi Lumina, fiţi fii luiminii! Atât cât mai este Sfânta Liturghie, veniţi, nu staţi departe!

Dragilor

diseară la ora 18 este vecernia praznicului Înălţării Domnului. Mare bucurie…!!!! Ne întâlnim cu Doamne, care ne va spune să stăm cuminţi şi cu răbdare în Cetatea nădejdii, Biserica, că peste puţin timp Mângâietorul va veni. Zece zile mai sunt! Şi aşteptarea noastră se va sfârşi. De la Rusalii, Îl vom avea pe Duhul Sfânt cu noi, în noi, mai cu adevărat şi vom porni pe Cale mai cu spor, mai cu bucurie şi mai cu nădejde.

Vă implor, nu staţi departe, nu vă lăsaţi doborâţi de încercări. Încercările vin şi pleacă…trec… Toate trec, numai sufletul noastru rămâne…şi el nu poate trăi fără Doamne…

Diseară şi mâine, care puteţi, vă dau întâlnire şi vă invit să comunicăm prin Satelitul Doamne…Veniţi, lăsaţi toate…!

Odată în an este vecernia Înălţării Domnului!

Vă îmbrăţişez cu drag mult!

Mulţi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu aşa cum este, ci ne facem aşa o părere…. şi alegem să trăim, fie o viaţă de blestem, fie o viaţă de binecuvântare

Dragilor

Domnul mereu îmi vorbeşte şi mă învaţă cum să-mi trăiesc viaţa …
Aseară am ajuns la Sfântul Maslu, la sfârşit de Sfântul Maslu, şi Domnul iar mi-a vorbit prin gura Părintelui meu …şi m-a şi binecuvântat prin aghiasma înviorătoare, tot prin Părintele, care nu s-a zgârcit să mă stropească, ba ne-a şi spus că ar fi bine să facă rost de mătăuze mai mari, aşa cum folosesc unii preoţi din Rusia. (Îi puteţi vedea pe aceşti preoţi în filmuleţele ce sunt postate la finalul articolului).

Dialogul lui Iov cu Dumnezeu
(Iov stă pe gunoi şi „se ceartă cu Dumnezeu”, n.n).

job

Dumnezeu îi dă un răspuns la revolta lui Iov, care nu e păcătoasă în sine, dar e îndrăzneaţă, în ea ne regăsim şi noi uneori. Oameni, care mereu se întreabă de ce Dumnezeu îi pedepseşte, de ce Dumnezeu nu face milă cu ei cum face cu alţii, se simt dezavantajaţi şi ajung la o stare nepotrivită în faţa lui Dumnezeu, o stare de oameni necredincioşi, pentru că ei cred că pricep, când de fapt nu pricep.

Ei, în cartea Iov, găsim această această discuţie dintre Dumnezeu şi Iov care îl arată pe Iov că de fapt nu pricepe cum merg lucrurile.

Şi noi de multe ori nu pricepem, de cele mai multe ori, gândurile lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, care are o altă perspectivă decât noi:  „Căile Mele nu sunt căile voastre, spune Dumnezeu, şi gândurile Mele nu sunt gândurile voastre”.

Aş vrea să citesc acest răspuns a lui Dumnezeu către Iov, de la Cartea Iov cap 38
Şi a început să citească (.. …). Ce minunate cuvinte! Le puteţi găsi în Biblia ortodoxă on line
„… şi apoi Părintele încheie citirea cu cuvintele: „şi atunci eu însumi Te voi preamări pentru toate”… şi a făcut o pauză mai lunguţă, apoi a zis:

E aşa un imn al creaţiei… (am înregistrat de afară şi acum când reascult înregistrarea ca s-o transcriu, se aud păsărelele…Ce minunat! Mai mult rezonez acum cu acel imn …)

Şi Iov a răspuns în cap 39: „Ştiu că poţi să faci orice.. (…) Mă pocăiesc în praf şi cenuşă”.
Vedeţi, continuă Părintele, din cartea Iov, ni se spune că Iov a fost încercat din ispită, din ispita celui rău. Relele lumii pot să vină din păcat, relele noastre pot veni din păcat, dar şi din lucrarea celui rău, pe care însă Dumnezeu o îngăduie, şi dacă El o îngăduie, o îngăduie tot spre mântuirea noastră.

Ce minunat este când începi să-L cunoşti pe Dumnezeu!

Iov a început să-L cunoască pe Dumnezeu. Până atunci avea impresia că-L cunoaşte, dar L-a cunoscut când s-a întâlnit cu El în suferinţă.

Când îl cunoşti pe Dumnezeu, ştii că toate căile Sale sunt înţelepte, toate lucrările Sale sunt minunate şi atunci descoperi şi în viaţa ta că, ceea ce ţi se părea că este spre pedeapsă, este de fapt calea mântuirii şi viaţa ta devine cu totul altfel. Şi atunci începi să vezi cum lucrează Dumnezeu.

Foarte mulţi oameni au impresia că ştiu ceva (despre Dumnezeu, n.n), dar de fapt nu-L cunosc pe Dumnezeu. Şi nu cunosc modul de a lucra a lui Dumnezeu.

Îşi imaginează un Dumnezeu care nu există. Şi atunci deciziile lor sunt eronate, căile pe care le iau sunt greşite şi vezi cum lucrurile nu merg cum trebuie şi lipseşte cu totul progresul din viaţa lor, viaţa spirituală în special.

Este mare lucru să doreşti să-L cunoşti pe Dumnezeu, să te încredinţezi că eşti pe mâna Lui. Şi înţelegând că Dumnezeu este în toate lucrurile Sale minunat, vei descoperi că Dumnezeu este minunat şi în viaţa ta, în lucrările care le face în tine şi cu toţi ai tăi, pentru că planurile Sale sunt cu toul minunate şi măreţe”. A încheiat Părintele.

Şi am găsit de cuviinţă să vă împărtăşesc şi vouă acest minunat cuvânt.

Şi pentru că eu am, în special, doi maeştri de la care învăţ zilnic,

Şi ca să se întregească minunat cuvântul Părintelui Vasile Mihoc, mai adaug încă un cuvânt al măicuţii mele Siluana, pe care l-am găsit în timp ce căutam azi dimineaţă ceva pe internet.
E un răspuns la întrebarea:

Dumnezeu de ce mă lasă să cârtesc, să mă îndepărtez de El. De ce mă lasă să mă chinuiesc, să urlu de durere? Nu mă mai iubeşte? (semnează: o ratată)
Copila mea iubită,

Poate că, din cauza durerii şi a atitudinii pe care o ai faţă de durere, încă nu eşti pregătită să afli răspunsul pe care îl ceri. Poate că întrebi doar pentru a te asigura că poziţia ta e îndreptăţită. Dar dacă doreşti un răspuns, eu Îl rog pe Domnul să mă lumineze ca să ajung la inima ta.
Aşadar:

De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ţi cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine faţă de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ţie nu! El din milă şi din iubire, a venit la noi şi vine la tine ca să-ţi arate pe viu că durerea se poate trăi şi altfel decât revoltându-ne, acuzând și învinovăţind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El … Tu, lipsită de milă faţă de tine, din cauza dorinţei ca lucrurile să fie așa cum ţi-ar plăcea ţie, alegi mereu soluţii care sporesc suferinţa, întunecă mintea şi otrăvesc viaţa.

Dacă acum, te opreşti din cârtit şi te aşezi în faţa Lui şi hotărăşti să iei în faţa durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.

Ţi se pare că poruncile Lui sunt nori şi sunt grele.

Ele (poruncile, n.n) sunt pur şi simplu puterea pe care nu o ai acum ca sa trăieşti cum ne cere El.

De exemplu: tu nu poţi să nu cârteşti când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu ştii să faci altceva şi nu te-a învăţat nimeni să fii atentă şi la durerea celorlalţi pe care nu o poţi simţi pe dinăuntru, ca pe a ta.

Ca remediu la acestă neputinţă, Domnul îţi dăruiește porunca:

Binecuvintează pe cel ce-ţi face rău. Nu judeca!

Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poţi, vei descoperi că nu mai cârteşti şi că durerea devine altceva pentru tine.

Cum binecuvântezi? Aşa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X care făcând ce face acum, mă răneşte, îmi face rău, mă doare!”

Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu ştii de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimţire sau ură, din neştiinţă sau cu bună ştiinţă… Tu eşti judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi şi pe mine să mă înveţi cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”.

Desigur e doar un exemplu. Poţi găsi alte cuvinte.

Dacă nu ai puterea să rosteşti asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poţi. Ajută-mă!”

Atunci poate că vei auzi cheamarea Lui: „Veniţi la Mine, toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi”.
Atunci poate că vei alege să mergi la El, la Biserică şi să-L laşi să te mângâie, să te spele de păcat prin Spovedanie, să te întărească în har prin Împărtăşanie, să te înveţe mai multe, cum ştie El.

Şi multe, multe se vor schimba, mergând pe calea ce strâmtă a renunţării la voia noastră, la dorința ca lucrurile să fie aşa cum vrem noi.

Alfel, oricât ai urla şi ai bate din picior, nimic nu se schimbă, pentru că schimbarea poate avea loc numai în tine.

Cu dragoste şi rugăciune, Maica Siluana (http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1578).

Şi încă un cuvânt al maicii Siluana:

Viaţa ca binecuvântare

„Făcând din sesiunea a şaptea (a Seminarului cu iertarea, n.n) un fel de a fi şi spovedindu-te regulat şi împărtăşindu-te, viaţa ta va fi altfel şi mereu mai plină de o bucurie care nu va mai fi determinată de circumstanţe.

Până când se formează deprinderile acestei noi vieţi, vei mai cădea, probabil, dar vei şti că e cădere şi nu situaţie fără ieşire.

Nu uita, acum ai în tine două feluri de a fi:

1. Unul, cel dat de viaţa trecută, viaţa primită de la părinţi şi de la lume, viaţa în care nu ai avut de ales, viaţa trăită ca un blestem fără ieşire şi

2. Acesta nou, dobândit prin naşterea la Viaţa ca binecuvântare, viaţa liberă de orice blestem moştenit, viaţa la care ne naştem hărnicind împreună cu Harul lui Dumnezeu şi răstignind orice pornire de împotrivire a omului vechi!

Tu alegi în care să trăieşti! Nu e uşor, dar merită, pentru că viaţa ca binecuvântare este adevărata noastră viaţă!

Doare? Da! Doare tare, mai ales la început, pentru că orice naştere doare, nu?

Dar nici viaţa ca blestem nu e mai puţin dureroasă, doar că e o durere care ne trăieşte ea pe noi, noi fiind atenţi doar la tranchilizantele urii şi ale răzbunării, pe când durerea naşterii de sine e o durere asumată şi liberă, care duce la Bucuria pe care nimeni nu o mai ia de la noi!

Vai celui care pleacă de pe pământ doar cu viaţa ca blestem!

Doamne, miluieşte-ne pe noi pe toţi! (MS: http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/10/189-viata-ca-binecuvantare-este.html)

Aici puteţi vedea o stropire adevărată cu aghiasmă…


iov1bookjob

Sfânta Liturghie este salvarea noastră!

Dragii mei dragi,

mulţumesc Domnului că mi-a dăruit încă o zi în care să trăiesc şi să mărturisesc bucuria Lui!

Aseară, după ce le-am citit fetiţelor mele povestea de seară despre ascultarea de părinţi şi despre cum Sfânta Liturghie a salvat de la moarte pe un tânăr, mi-am adus aminte cum şi pe mine tot Sfânta Liturghie m-a salvat şi mă salvează zilnic de multe răutăți.

Mi-am amintit cum am venit aici, în Ardeal, unde în biserici, nu se cânta muzică psaltică, ci pe o altfel de muzică, care nu-mi dădea pace urechilor. Mi-am amintit cum mă tot uitam la prietenul meu, actualul soţior, cum se împărtăşea duminica şi eu mă minunam, căci eram învăţată că la 40 de zile e voie să te împărtăşeşti, nu mai des.

Mi-am adus aminte cum am venit prima dată la slujbă în cartierul unde locuim acum. Eram studentă. Mă invitase prietenul meu să vin la slujbă acolo. M-am dus. Era duminică. Atunci, nu era construită biserica aceasta nouă, ci se făcea slujbă în bisericuţă unde acum se slujeşte pentru credincioşii cu deficienţe de auz şi vorbit. Prietenul meu m-a invitat în pod. Parcă văd şi acum cât de ticsit de oameni era podul, la fel și bisericuța. De sus, priveam cum oamenii stăteau înghesuiţi, dar erau așa de  nu-știu-cum.

Îmi amintesc și momentul împărtăşirii, care nu se mai termina…! Au fost aşa de mulţi la împărtăşit în duminica aceea…! Sau poate că mi s-au părut mulţi faţă de nimeni de pe la bisericile din Moldova de atunci. Şi mă uitam cu dor şi jale la cei ce se împărtășeau și doream și eu să mă împărtășesc, căci nu mă împărtăşisem de mult. Nu aveam duhovnic aici. Duhovnicul meu era în Moldova şi eu eram într-un loc atât de straniu, de rece şi de distant….

După slujbă, mă uitam la prietenul meu ce bucuros era, iar eu eram aşa pierdută şi tristă. Prietenul meu mi-a observat starea şi mi-a zis: „Nu vrei şi tu să te împărtăşeşti duminica viitoare?

M-am despătţit de prietenul meu și am plecat la gazdă. Toată ziua am avut în minte faţa aceea bucuroasă a prietenului meu. El era bucuros, iar eu eram deprimată. Dar în duminica, aceea s-a mişcat ceva în mine. Luni, am mers la cursuri şi am început să mă interesez de programul slujbelor de la capelă şi ce preot spovedeşte acolo. Aşa l-am găsit pe părintele Necula. Am început să merg la slujbă la capelă. La capelă, cântau studenţii şi cântau aşa de frumos! Cântarea lor îmi mângâia sufletul răvăşit, rănit, zbuciumat.

Încet, încet, am început să mă apropii de oameni de aici, de părintele Necula, care-mi devenise duhovnic, de slujbe şi de Sfânta Liturghie. Părintele duhovnic mi-a dat voie să mă împărtăşesc mai des. Lucrurile au început să se schimbe. Nu mai puteam vieţui oricum, mai ales când ştiam că a doua zi trebuia să merg la Sfânta Liturghie să mă împărtăşesc… Era o altă atenţie la slujbă când era vorba de împărtăşit! Când nu mă împărtăşeam, mă puneam cu botul pe labe şi, uneori, mă trezeam că se merge la miruit şi parcă eu n-am auzit nimic…

Încet, încet, m-am acomodat cu Sibiul. Încet, încet în sufletul se mişca câte ceva. Îi vedeam pe acei tineri bucuroşi care se împărtăşeau foarte des şi-mi doream şi eu să mă apropii, dar de multe ori eram ţinută de depresii şi îngrijorări. Aşa, a trecut primul an de facultate. La începutul celui de-al doilea an, ne-am căsătorit. A fost minunată Sfânta Liturghie din ziua nunţii noastre! Atât de minunat au cântat colegii noştri în capelă! Toate au fost minunate: şi slujba Cununiei şi cuvântul părintelui Necula, duhovnicul nostru de atunci. Îmi aduc aminte și acum de începutul romanţat al cuvântării Părintelui Necula: „Nicolae Sebastian şi Doina lor…….” Da, da…

Mi-am amintit că eram însărcinată cu mijlocia şi eram tare speriată să nu pierd din nou sarcina. Veneam la slujbă şi vocea blândă a Părintelui Vasile îmi dădea atâta linişte! Am început să vin des la biserică la slujbe, să vin ca la o terapie… și am observat că slujba Sfintei Liturghii era un balsam pe sufletul meu rănit. Am început să mă spovedesc şi să mă împărtăşesc tot mai des. Simţeam că numai Domnul îmi poate salva sarcina şi o poate feri de tot răul şi-mi va da un copil sănătos. Părintele m-a binecuvântat să mă împărtăşesc zilnic pentru prunc. Ooo, ce minunat era! Şi ce bucuros era pruncul la slujbă! Şi ce mai dădea din picioruţe când mergeam la împărtăşit!

Încet, încet, zi de zi, sufletul și trupul meu au început să se vindece. Mă spovedeam și mă împărtășeam des și, în paralel, făceam Terapia prin iertare cu măicuţa Siluana şi Terapia prin alimentaţia de post. Şi pruncul a fost salvat. Domnul l-a salvat! Da, Sfânta Liturghie ne-a salvat și ne salvează. Cum voi putea mulţumi vreodată Domnului? Domnul este viaţa mea!

Da, mare dar este Sfânta Liturghie zilnică. Dar a fost un timp când am căzut din acest dar, căci m-am mândrit, am judecat şi n-am avut înţelegere faţă de neputinţa celor din jurul meu. Şi nu mai simţeam nimic, nu mai simţeam bucuria Domnului, nu mai puteam trăi Sfânta Liturghie. Dar Domnul m-a salvat din nou, tot prin Sfânta Liturghie, de care m-am ţinut cu dinţii. M-am ţinut cu disperare de poala veşmintelor părintelui meu şi l-am rugat să mă tragă afară din prăpastie….

Sfânta Liturghie este salvarea mea! Simt că fără ea, fără Domnul pe care-L primesc în timpul săvârşirii ei, nu pot trăi în acest mediu și în aceste vremuri. Aerul e atât de încărcat de…fum de tigară, de zgomotul maşinilor… Tânjesc după mediul și aerul acela curat pe care l-am avut în perioada de liceu. Mulțumesc că acum am o oază în care scap şi mă adăp, că am biserica şi Sfânta Liturghie.

Sfânta Liturghie este rugăciunea cea mai mare, cea mai înaltă, cea mai puternică pe care o poate face omul pe pământ şi tocmai, pentru că este cea mai importantă lucrare, cea mai folositoare, cea care ne scapă de la moarte, tocmai de aceea satana ne dă lupta cea mai mare şi caută cu orice chip să ne împiedice să mergem la ea şi să valorificăm cumsecade darul ei. Ne dă orice alternative, să ajută să facem orice, numai să nu mergem la biserică, numai să nu ne împărtăşim. El ştie că, dacă îl avem pe Domnul în noi, el nu mai are putere… Şi dacă, totuși, se întâmplă să scăpăm şi să mergem la biserică, acolo satana ne dă alte ispite: ne împinge să vorbim, să dormităm… Şi dacă totuşi stăm bine la sluijbă, ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului, el face să ne mâniem după slujbă, să ne tulburăm….

Da, e mare lupta! E imposibil de purtat fără harul lui Dumnezeu. De aceea, avem neaparată nevoie de harul primit prin Sfânta Împărtăşanie! Noi suntem atât de slabi! E imposibil să nu greşim, dar Domnul ne-a dat o scăpare, ne-a dat IERTAREA. Iertarea este răspunsul Lui Dumnezeu la neputinţa umană. Iar noi, oamenii, iertând, devenim ca El. Sunt conştientă că sunt om păcătos, supus greşelii, că sunt bolnavă. Știu că numai Domnul este Vindecătorul şi scăparea mea! Greşesc? Îmi cer iertare. Îmi greşesc oamenii? Îi iert. Îl rog pe Domnul să mă ajute să-i iert, mai ales pe cei pe care nu-i pot ierta. Îi supăr pe oameni? Mă rog Domnului să-i ajute să mă ierte, să mă îngăduie, căci sunt neterminată, nedesăvârşită. Drumul spre asemănarea cu Dumnezeu este în desfăşurare, dar, uneori, vin cotituri. Suntem cu toţii pe Cale şi suntem încă nedesăvârşiţi, de aceea e nevoie să ne îngăduim unii pe alții.

Recunosc că nu pot să fac nimic fără Domnul. Iar Domnul mă aşteaptă zilnic la Sfânta Liturghie să-mi dea putere. O, Doamne ai milă de mine! Ai milă de toţi ai mei, de toată lumea Ta. Ajută-ne să ardem în râvna pentru Tine!

Aceste gânduri am vrut să vi le împărtăşesc, dragilor, astăzi. Rugaţi-vă şi pentru mine! Şi eu vă port cu mine la Doamne. Să ne dea Domnul azi o zi rodnică! Amin

În rândurile de mai jos, aveţi povestea de seară, citită din cartea ”Proloagele” din ziua de 30 aprilie: Întru această zi, cuvânt despre ascultarea de părinţi:

”În zilele lui Teodosie cel Mare (379-395), era în Constantinopol un om, cu numele Iulian, îmbunătăţit cu viaţa şi foarte bogat în tinereţile lui. Şi avea un singur fiu, numit Teofil. Iar la bătrâneţe, a sărăcit mult şi, neavând cele de nevoie pentru trup, a zis fiului său: „Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt neputincios şi atâta de sărac, încât nu am cu ce să te hrănesc şi nici cu ce să-mi petrec viaţa mea. Dar vreau să te rog pe tine ca să-mi faci o voie, pentru ca să mă uşurez şi eu, smeritul, să te învredniceşti, pentru ascultarea ta, de fericirea cerească.” Iar acela a zis: „Spune-mi tată, orice pofteşti şi eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase.” I-a zis lui bătrânul: „Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduinţă şi s-a dus la munte, ca să-l junghie, şi acela nu s-a dat înapoi, ci şi lemnele le purta cu bucurie, cu osârdie, purtând urma tatălui său. Şi nu numai aceasta ,ci şi mulţi alţii au ascultat pe părinţii lor. Aşa fă şi tu, fiule preaiubite, ascultă porunca mea şi nădăjduiesc de la Dumnezeu, cel iubitor de oameni, că nu te vei necăji pentru aceasta.”

Deci i-a zis lui Teofil: „Au voieşti şi tu să mă omori?”. Iar tatăl a răspuns: „Să nu fie fiule, ca să fac o fărădelege ca aceasta; ci o poruncă să-mi împlineşti, să primeşti să te vând ca pe un rob al meu, ca să-mi uşurez bătrâneţile mele şi să nu umblu cerând, ca un sărac lipsit. Şi milostivul Dumnezeu va face milă cu tine pentru bunătatea aceasta, ca să-ţi dea ţie bogăţie nemăsurată întru această lume, iar sufletul tău să-l odihnească în sânurile lui Avram.

Şi încă a doua poruncă să o păzeşti, până în ceasul morţii tale: de vei avea un lucru sau o slujbă, la care te va trimite domnul tău, să-ţi aduci aminte ca să te duci mai întâi la Sfânta Liturghie, când este vremea, apoi, iarăşi, du-te la slujba ta, după sfârşitul Liturghiei. De asemenea, să ai către Preasfânta Fecioară multă evlavie. Şi dacă vei face aşa, te va izbăvi Domnul de la o mare şi nesuferită furtună.”  Iar acela a răspuns: „După cum voieşti, părintele meu, aşa fă.”

Deci a doua zi, a vândut Iulian pe fiul său unui dregător al palatului, Constantin cu numele. Acesta ţinea mult la tânăr, pentru multa lui ascultare, pentru înfrânarea şi păzirea curăţiei şi smerenia lui, pentru frumuseţea feţii lui, pentru cunoştinţa şi învăţătura lui. Şi îl însoţea totdeauna la plimbare şi la masă, pentru că-l slujea cu sârguinţă. Deci, într-una din zilele acelea, ducându-se la palatul împărătesc, domnul său a uitat acasă un hrisov cu însemnări de seamă şi l-a trimis pe Teofil să alerge, în grabă, să-l aducă. Iar tânărul a alergat, pe cât a putut, şi, intrând în cămara dregătorului cu îndrăzneală a luat hrisovul. În ceasul acela însă, acolo, femeia dregătorului se desfrâna cu un rob al ei, iar tânărul n-a căutat la ei, în graba lui. Însă ticăloşii aceia, care au făcut păcatul, au cugetat rele asupra lui.

Deci, venind dregătorul, i-a zis lui femeia: „Pentru aceasta ai cumpărat pe neruşinatul de rob, ca să vină în pat să se desfrâneze cu mine? Că dacă n-aş fi strigat ca să-mi ajute cutare, lua cinstea mea păgânul acela. Au sunt de neam prost şi nenorocit, de m-ai defăimat? Aşa mă jur pe părinţii mei şi pe mântuirea sufletului meu, de nu voi vedea mâine tăiat capul întru tot îndrăzneţului şi al obraznicului robului aceluia, nu stau nici un ceas mai mult în casa ta, ci mă despart de tine şi îmi iau zestrea mea.”

Acestea auzindu-le, dregătorul s-a mâniat asupra robului şi a făgăduit să-i facă voia ei. Şi, a doua zi, s-a întâlnit în palat cu judecătorul cetăţii şi i-a zis: „Mâine de dimineaţă îţi trimit pe un rob al meu să-i tai capul lui şi să-l pui într-o pânză, să-l pecetluieşti şi să mi-l trimiţi”. Iar judecătorul a zis: „Eu nu fac nedreaptă judecată, trebuie să mărturisească trei oameni, în scris, că este vrednic de moarte, ca să-l omor.” Atunci, dregătorul a zis înaintea a trei martori: „Am cumpărat un rob tânăr şi acela a silit pe doamna mea, ca să doarmă cu dânsa.” Acestea zicând, a luat mărturie scrisă şi aşa a primit judecătorul ca să-l omoare.Deci, când s-a făcut ziuă, a strigat dregătorul pe acel nevinovat, zicându-i lui: „Du-te la judecător şi îi spune lui că îl felicit şi să-mi trimită răspuns.” Şi Teofil ducându-se, a trecut pe lângă o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în care se slujea. Atunci, şi-a adus aminte de părinteasca poruncă şi, intrând în biserică aceea, a rămas până la încheierea slujbei.

Deci, robul cel rău, acela care se desfrânase cu femeia dregătorului, văzând că a zăbovit judecătorul ca să trimită capul lui Teofil, a zis dregătorului: „Să mă duc eu să-l aduc, dacă porunceşti.” Iar acela a zis lui: „Du-te.” Şi acesta, alergând, ca şi când ar fi vrut să ia o comoară de mult preţ şi, ajungând la casa judecătorului, a intrat, felicitându-l pe dânsul, în numele dregătorului. Dar acolo, sta ascuns călăul cu sabia ascuţită şi i-a tăiat capul lui îndată. Şi, spălându-l, l-a înfăşurat într-o pânză.

Iar când a vrut să-l pecetluiască, iată, a ajuns şi robul cel credincios şi fără de vicleşug, după ce s-a isprăvit Liturghia. Şi, felicitând pe judecător, a luat de la dânsul capul pecetluit într-un sorţ, neştiind ce are înăuntru. Când s-a întors la stăpânul său, toţi s-au minunat şi, mai ales doamna lui; că l-au trimis să-i taie capul, iar el s-a întors sănătos. Şi, întrebându-l pe dânsul ce a adus acela a răspuns, zicând: „După cum mi-ai poruncit, doamne al meu, am felicitat pe judecător şi, îndată, mi-a dat lucrul acesta să ţi-l aduc, eu nu ştiu ce este înăuntru.” Deci, luându-l şi despecetluindu-l, au aflat capul desfrânatului. Iar desfrânata s-a îngrozit şi a rămas fără glas mult timp. Apoi, după ce şi-a venit în mintea ei, a înţeles judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu. Şi, fiindu-i frică, ca nu cumva, să pătimească ceva asemenea şi ea, ca o pricinuitoare a răului, a plâns din toată inima şi a mărturisit cu îndrăzneală fărădelegea ei, zicând:

„Domnul meu, eu ticăloasa şi nenorocita sunt pricina răului acestuia. Şi mă tem să nu pătimesc, cumva, după lucrurile mele, că nu este lucru ascuns, cum zice glasul Domnului, care să nu se facă arătat. Iată, sunt astăzi trei ani şi jumătate de când fac păcatul acesta, cu robul tău cel omorât şi tu n-ai ştiut, iar robul acesta tânăr este curat şi păcat nicidecum nu a făcut, ci cu nedreptate l-am defăimat, eu ticăloasa. Pentru aceasta, Domnul cel drept a iubit dreptatea, dând fiecăruia după lucrurile lui. Deci iartă-mă pe mine, domnul meu, pentru îndurările lui Dumnezeu, că de astăzi, înainte nu-ţi voi mai greşi ţie.”

Şi au luat toţi frică şi spaimă, slăvind pe Domnul cel iubitor de oameni, că niciodată nu trece cu vederea pe cela ce face voia Lui. Atunci, dregătorul a întrebat pe Teofil, să-i spună toate cele despre dânsul, adică petrecerea lui şi faptele lui cele bune. Şi acela i-a povestit despre bunul neam, cel mai dinainte al tatălui său şi sărăcia cea mai de pe urmă, despre ascultarea pe care a făcut-o, de s-a vândut ca rob, ca să hrănească pe tatăl lui cel bătrân şi despre porunca pe care i-a dat-o, ca să se ducă la Sfânta Liturghie şi celelalte. Iar dregătorul, acestea auzindu-le, l-a luat pe dânsul nu ca pe un rob, ci ca pe un fiu al lui adevărat, mâncând împreună cu dânsul şi împreună petrecând. Şi nu numai aceasta, ci şi moştenitor l-a scris, la toată averea lui.

Pentru aceasta, şi noi iubiţilor, să ne temem de judecata lui Dumnezeu şi să ne ducem la biserică şi să stăm cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul Liturghiei, ca şi cum am vedea cu ochii cei trupeşti pe Însuşi Stăpânul Hristos, care va să ne judece pe noi, în ziua cea înfricoşătoare a învierii celei de obşte; şi să nu ieşim afară până nu se va sfârşi slujba, şi nici să nu îndrăznească cineva să vorbească în biserică. Iar acela care iese din biserică, fără de mare nevoie, sau va vorbi de grijile trupeşti, se aseamănă lui Iuda, care s-a sculat de la Cina cea de Taină şi, ca un nemulţumitor, s-a dus şi l-a vândut pe Hristos.

O fotografie de la tabara de la Mărişel, cand ne-am impartasit cu totii

14072013037

Un popas de neuitat: Biserica Sfânta Ecaterina din Constanța

Un popas de neuitat: Biserica Sfânta Ecaterina din Constanța

20150314_223725 20150314_223957

Câteva poze di interiorul bisericuței de lemn:

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și o cruce înscrisă pe un copac. Se vede și imaginea Domnului pe Cruce. E ceva minunat-minunat!

Mulțumesc încă o dată Domnului pentru toate darurile primate în această călătorie!

Vă port în inimă, dragi prieteni de la Constanța!

Suntem încă în lumina sărbătorii Bobotezei!

Dragilor

Mâine este odovania praznicului Botezului Domnului.
Ce înseamnă odovanie? Odovania ste slujba care încheie sărbătoarea prazniculului, a sărbătorii. Slujba este la fel de înălţătoare ca şi praznicul propriu-zis.

În Biserică totul e solemn şi luminos, chiar şi perioada de doliu din Postul Mare are solemnitatea ei. Biserica ne pune înainte perioade de plângere, de postire, dar şi perioade de bucurie şi de praznic. Şi aceste praznice şi sărbători au rolul de a ne oferi şansa de a pregusta din atmosfera veşniciei cu Hristos. De aceea avem trei zile de Crăciun, trei zile de Paşte şi multe alte praznice minunate, care sunt tot atâtea popasuri din alergarea noastră pe pământ înspre Cer şi odihnire în braţele Domnului.
În Biserică avem înainte prăznuire a sărbătorii, praznuire, după prăznuire şi încheierea praznicului, odovania.

Astfel am cântat bucuria Botezulului Domnului o săptămână şi mai bine. Am băut aghiazma mare în toate zilele şi am mai prins la suflet putere să înaintăm pe calea spre Cer. E grea înaintarea. Pe cale întâlnim şi spini şi pălămidă şi câini care ne latră şi ne arată colţii, dar ţinta e drept îaninte. Nu este cale de întoarcere şi nici abateri, căci ştim unde duce.

Astăzi prăznuim pe sfinţii mucenici Ermil şi Stratonic, minunaţi ostaşi ai Domnului, care l-au mărturisit cu îndrăzneală şi curaj. Aseară am citit micuţelor mele din proloage viaţa lor. Despre cum a pătimit sfântul Ermil şi cum ostaşul Stratonic, care era şi el în taină creştin, văzând pătimirea lui, a lăcrimat şi când au văzut ceilalţi ostaşi de lângă el că a lăcrimat l-au întrebat dacă este creştin şi el, lepădând frica de chinuri ce-i înfricoşase sufletul pentru un moment, a mărturisit cu demnitate că este creştin şi aşa a fost înecat în mare dimpreună cu Emil.

Şi astăzi am auzit la biserică minunatele cântări de cintire adusă acestor bravi mărturisitori, cum saltă şi cum se veseleşte Biserica triumfătoare de biruinţele mucenicilor şi câtă slavă au primit aceştia în cer. Şi mă gândeam: niciun om „mare” de pe acest pământ nu poate avea măcar o părticică din această negrăită slavă ce o dă Doamne mărturisitorilor Lui.

Mulţumim Domnului că avem exemple atât de vii care ne încurajează şi se roagă pentru noi. O dacă am şti ce mare îndrăzneală au sfinţii mucenici la domnul şi ce mare dar primesc creştinii care îi cinstesc pe sfinţii mucenici în biserica lui Hristo dreptslăvitoare! Doamne fă să cunoaştem asta! Pentru rugăciunile sfinţilor Tăi mucenici ajută-ne Doamne şi pe noi să biruim zi de zi prilejurile care vor să ne despartă de Tine.

Acum, a zice nu unei gogoşi sau unei prăjituri „NU vreau să te mănânc, deşi mi se scurge gura”, eu cred că e mare jertfă. Dar noi nici asta nu putem totdeauna. Dar dacă renunţăm pentru Doamne la plăcerea aceasta de a mânca aceste himere, mare plată vom lua.

Să îndrăznim a spune: „Doamne, pentru bucuria Ta renunţ la această plăcere!” Iar dacă, totuşi, mâncăm, să mulţumim şi să-L binecuvântăm pe Doamne, şi aşa se risipeşte lucrarea potrivnicului, care caută cu orice preţ să ne fure minte de la gândirea la Dumnezeu şi la sfinţii Lui şi ne ademeneşte cu tot felul de plăceri şi pierderi de timp.

Doamne, te binecuvintez şi-Ţi mulţumesc pentru toate darurile ce le-am primit. Îţi mulţumesc pentru mezinuca, care astăzi a împlinit 5 anişori. Îţi mulţumesc că ni Te-ai oferit din nou şi ne-ai ajutat să Te primim, Darul nostru cel mai mare.

Ce frumos miroase mirul cu care părintele ne-a miruit şi cât de minunat îi strălucea chipul Rafaeluţei după Sfânta Împărtăşanie. Acesta este cel mai mare dar pe care i-l pot oferi şi aceasta e cea mai mare bucurie în ziua de naştere. Am răbdare şi aştept timpul în care va putea pricepe şi psihologic ce a trăit astăzi cu duhul. Am tot „şuşotit” în timpul slujbei şi i-am explicat de ce am făcut popas la biserică înainte de a merge la grădiniţă. Şi cred că a înţeles câte ceva. Oricum au copleşit-o sărutările doamnelor şi darurile lor şi a priceput şi mai bine că asta a fost un mare câştig şi nu pierdere.

Îţi mulţumim Doamne! Ne-ai copleşit din nou! O cât aş vrea să cunoască cât mai mulţi fraţi şi surori de-ale mele în credinţă ce mare dar avem noi în Biserica noastră ortodoxă! Aici venim cu toate ale noastre, cu dorul nostru de Doamne, cu poverile noastre cu grijile noastre şi plecăm încărcaţi de daruri. Aici îi spunem toate durerile şi problemele şi nici nu apucăm să ieşim de la slujbă, că Doamne deja ne rezolvă „treburile”, înainte ca noi să ajungem la ele. Dar o face cum ştie El, nu cum bănuim noi că e bine sau cum am dori. Dar e nevoie să avem răbdare, să stăm măcar la toată sfânta Liturghie!

O câte daruri primim la sfânta Liturghie! Dar noi suntem atât de mici, încât adesea darurile ne scapă printre degete şi printre entuziasmul de moment.

Ce minunat e să trăieşti fiecare eveniment din viaţa ta, a familiei tale, în Biserică. Ce bune au fost acele mere binecuvântate şi acele chifle şi acele turtiţe dulci pe care părintele le-a binecuvântat! Acestea nu pot fi egalate de niciun tort în nuş’ce formă sau petrecere la nuş’ce loc de joacă! Oricum sunt şi astea. E şi tort, e şi mâncare, dar mai întâi doamne şi apoi celelalte au alăt lumină, alt înţeles…
Dar cum spunea măcuţa mea „Omul fuge de Hristos, pentru că nu se îndură să renunțe la micile plăceri de câteva clipe, care par ieșiri din timp și din durere, și nu crede că Dumnezeu Se poate amesteca așa, în cele mai mici gesturi și gânduri ale noastre”.

Dar numai
„Pe măsură ce omul descoperă că nu poate ieși din închisoarea dependențelor sale de lucruri pieritoare și dăunătoare în care se zbate, devine tot mai pregătit pentru a-L auzi și asculta pe Dumnezeu. Pe Dumnezeul Cel Viu Care-Și dă Viața Sa omului, și vine efectiv și Se sălășluiește în el, și trăiește cu el, toate ale sale: de la respirație până la Inspirație!” ((http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/03/131-dumnezeu-nu-ne-cere-decat-sa-ne-dam.html). Şi apoi observă cât de deşarte sunt toate fără hristos şi că veselia de o seară de la locul de joacă cu prietenii pleacă şi fără hristos copilul e singur şi expus la toate „săgeţile cele arzătoare ale întunericului acestui veac”(Sf Pavel), fără Dumnezeu.

Doamne ai milă şi ajută-ne să creştem sub braţul Tău şi în Biserica Ta! Dă-ne putere să facem faţă provocărilor lumii acestia rupte de Tine şi să mărturisim că numai Tu eşti viaţa noastră şi izvorul tuturor bunătăţilor. Amin.

Cu toţii suntem nevrednici deopotrivă, dar aşteptaţi cu braţele deschise!

Dragii mei dragi
De câtva timp tot îmi doresc să vă împărtăşesc un lucru minunat ce l-am descoperit.
În toată strădania mea de a trăi sănătos am coştientizat că nimic nu pot fără ajutorul lui Dumnezeu. Oricât m-aş fi străduit să fac ce ţinea de mine, ceva rămânea nefăcut, ceva nu reuşeam şi inevitabilul se întâmpla. De aceea am simţit nevoia unei siguranţe. Am dorit să mă încredinţez unor mâini sigure şi astfel m-am apropiat mai mult de Doamne şi de Biserică. Pentru mine sfânta liturghie a fost şi este salvarea mea. Am spus asta şi în cartea Slujirea din bucătărie. în Biserică eu am făcut o adevărată terapie. Vocea blândă a părintelui meu, tihna sfinţiei sale din timpul slujbei mi-au fost şi-mi sunt ca un balsam. Dar nu m-am legat de părintele, de altfel sfinţia sa este chemat în multe părţi, ci atenţia mea a fost şi este la domnul. Îmi place foarte mult să stau în timpul slujbei în faţa icoanei deisis pictată în mărime naturală şi acolo mă înfăţişez aşa cum sunt, cu tote ale mele, cu toate grijile şi problemele mele şi-L rog să ies din biserică om nou, ca să fiu martora bucuriei Domnului. Bucurie care uneori ţine până la o nouă mare provocare care îmi arată cât de nedesăvârşită sunt.
În Biserică am învăţat mult, dar mai presus de toate am conştientizat că fără primirea vieţii lui Dumnezeu în mine sunt un om mort sufleteşte.
Dar de Dumnezeu nu te poţi apropia oricum.
Cineva, o doamnă spunea pe un blog că i se pare de neînţeles cum se pot îmbina frica şi dragostea la un loc, căci atunci când ne cheamă Părintele la Sfânta Împărtăşanie spune: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste apropiaţi-vă!” dar despre ce frică e vorba aici? Este vorba de acea grijă , de acea sfială, de acea delicateţe cu care te apropii de cineva drag. Măreţia lui Dumnezeu ne copleşeşte şi ne vedem cât de mici suntem şi totuşi domnul „moare de dragul nostru”, „moare după noi” şi nu poate să cineze singur, ci ne spune „Cu dor am dorit să mănânc cu voi această Cină”.
„O, Doamne, dar sunt atât de nevrednică, cum să vin….?
Şi n-am îndrăznit întotdeauna să mă apropii, dar părintele nostru ne-a îndemnat să venim, să ne împărtăşim, recunoscându-ne greşelile şi punând început bun.
Şi de multe ori am avut de luptat cu gânduri de deznădejde că mă împărtăşesc de atâta timp şi nu se vede nimic, ba uneori m-am purtat mai rău ca cei neduşi la biserică. Dar mi-a părut rău şi m-am spovedit şi nu cutezam să mă apropii… când într-o zi în timp ce Părintele rostea dezlegarea am auzit ca un cutremur cuvintele: „Şi eu nevrednicul preot, te iert şi te dezleg de toate păcatele tale!” şi mi+am zis: „Dumnezeul meu, dacă şi părintele este nevrednic, atunci cine să se apropie?
Şi am primit răaspunsul că „toţi suntem nevrednici deopotrivă”. Şi că nu ne ducem la biserică, la sfânta liturghie, la Sfânta Împărtăşanie că suntem vrednici, ci ne ducem ca să ne vindecăm. Şi asta o întăresc rugăciune de mulţimire cu care ne rugăm „să ne fie aceasta spre sănătate” şi „sre trezirea sufletului”.
Dragii mei
Nu putem trăi fără Domnul şi potrivnicul ştia asta şi nu urăşte nimic mai mult decât să fim cu Domnul. El ştie că nu există o unire cu Dumnezeu mai deplină decât prin Sfânta Împărtăşanie. Numai mâncând-L pe Dumnezeu avem viaţă în suflet, altfel suntem amorţiţi şi trăim „în virtutea inerţiei”, dar nu suntem vii pe deplin.
Eu am simţit asta şi de aceea am dorit să strig tuturor să vină la biserică şi să ia viaţa.
Am scris în cărţile mele despre mila ce a făcut-o Dumnezeu cu mine şi cred că o va face şi cu toţi, numai să îndrăznim să venim să luăm lumină şi viaţă, deşi suntem nevrednici.
Doresc să ajungă acest mesaj şi la inima ta, cititorule drag al acestor rânduri.
Fă-te şi tu mesagerul bucurie Domnului astăzi!
În cărţile mele am scris mai multe despre aceste idei pe care am vrut să ţi le împărtăşesc.
Îl rog pe Doamne să-ţi dăruiască o zi binecuvântată şi rodnică.
Astăzi s-a citit evanghelia despre templu, care este lui Dumnezeu şi părintele spunea că şi noi suntem temple ale lui dumnezeu. Şi ne-a dat teme de gândit şi meditat. Avem ce face astăzi!
Cum ne purtăm cu noi înşine?
Cum ne purtăm în biserică?

Filmuletul cu lasarea cartilor Slujirea din bucatarie si Cartea de bucate pe anotimpuri

Dragii mei

aici aveti filmuletul cu lansarea cartilor la targul de carte si revista religioasa din 6 noiembrie 2014

Multumesc mult prietenilor nostri dragi care au filmat atat de minunat!