Arhive etichetă: primavara

Cum alegi să-ţi fie ziua: bună sau rea?

Salutare!

Se spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă…

Aşa o fi!

Dar ce te faci când te trezeşti cu faţa la cearşaf? Când îţi vine să tuni şi să fulgeri când te bâzâie la cap greieri şi pisicuţe… ?

Ei! ce să faci? Zâmbeşti cu gura până la ureche…

Îţi faci tu voia bună, asta faci! Cum? Pur şi simplu faci în contra de cum te simţi:

Îţi vine să nu te ridici din pat? Te ridici! Îţi vine să urli? Zâmbeşti.

Urlă alţii? Te rogi.

Se grăbesc toţi? Îţi faci timp să observi ce se petrece în jur…

În jurul tău, în maxima ta apropiere, se petrec lucruri mari!

Apropo!

Ştii cimitirul ăla ciudat de pe colţ? Ăla ce astă toamnă şi astă iarnă arăta ca  un loc unde parcă a fost război, cu pietre în loc de cruci şi gard surpat şi multe bălării?

Acolo, s-a întâmplat o minune: un spectacol cu multe mirese laolată, care s-au gândit să fugă cu mirii lor şi să petreacă un timp aşa, numai ei…, că doar e nunta lor…

Au ales acest loc, că s-au gândit că şi aşa stătea neocupat… Şi l-au ales să-l facă sală de dans!

Auzi! Dans în cimitir, într-un cimitir fără cruci…!!!? Să te cruceşti nu alta!

Pur şi simplu, m-am oprit din graba cu care veneam azi dimineaţă la slujbă…

Mirii ţineau miresele pe braţe şi le plimbau prin cimitirul-grădină. Rochiile bogat împodobite îi acoperiseră pe fericiţii miri cu totul. Doar picioarele li se mai vedeau.

Unii miri, care duceau pe braţe mirese mai dolofane erau aşa de încordaţi, încât le puteam vedea toate venele de la picioare şi de la gât cum le ieşiseră în relief…

O, ce imagine! Faldurile rochiilor înflorate fluturau printre pietrele înnegrite de vreme…

Priveam atent.

Mi-a atras atenţia mai cu seamă un mire care sta în mijloc cu mireasa lui durdulie în braţe…

O, minune! Îmi părea că mireasa semăna cu cineva pe care o văzuse cândva
Când înflorise salcâmul pentru întâiaşi dată
… !!!

 

Din ultimile isprăvi ale lui Omniblend

Salutare, dragilor!

Anul acesta, am început primăvara în forță!

IMG_20150326_045219

Primăvara este anotimpul meu cel mai drag în bucătărie.

Întotdeuna aștept primăvara cu nerăbdare! Dar ea de multe ori se lasă aşteptată…

De aceea îmi place, pentru că se lasă așteptată!

Îmi place foarte mult primăvara, căci am pe ce pune mâna când e vorba de o salată bună, bună sau de un suculeț… verde…

IMG_20170330_173301.jpg

De vreo 3 primăveri, mă tot ajut de blender în prepararea bunătăților.

Blenderul a devenit vedeta din bucătăria mea!

16640558_1236145276499655_2292084667352528745_n

Îl folosesc de două-trei ori cel puțin în fiecare zi. El face foarte multe isprăvi!

Cea mai nouă ispravă a lui Omniblend, blenderului meu, este papaleașca de pătrunjel cu mere…

IMG_20150330_204912

 

Toată iarna, am mâncat măr cu mere de ni s-a acrit. Acum, am dat-o pe verdețuri cu ultimile mere [românești] pe care le mai găsim prin piață sau depozite.

Copiilor le place mai mult verdeața cu măr…

Așa că nu pot decât să mă bucur!

De puțină vreme, am descoperit bunătatea susanului negru, din care le prepar un delicios lăptic, căruia i s-a dus vestea până și printre liceenii cu fițe.

Și asta datorită prințesei celei mari, care își ia aproape zilnic la școală câte un lăptic şi budincă de legume…

IMG_20150320_191419

Sunt mândră de isprăvile blenderului meu, Omniblend!

Multumim firmei Profimatic http://profimatic.ro/ !

 

Cum le-am făcut poftă copiilor de… legume crude?

Salutare, dragi mămici și tătici de copii voinici!

Zilele acestea, am trăit o mare bucurie pe care doresc să v-o împărtășesc..

Ani la rând, m-am tot chinuit să „înfund” în copii legume crude… Un chin. Cu cât insistam să mănânce legume crude, cu atâta se moftureau sau se mârâiau mai tare…

Obosisem…

A fost un timp în care le-am lăsat în „plata Domnului…”.

În cele din urmă, m=am îndurat să aplic și metoda sugerată de Omu meu.

Am început să mâncăm noi doi legume cu poftă, fără a le pregăti și lor…

IMG_20150220_083504

Ba mai mult, am început a decora farfuriile…

Aici este pastă de urzici cu leurdă și semințe de bostan (dovleac) decorată cu rondele de morcov și feliuțe de ridiche roșie:

IMG_20150220_082858

Și ca să fie și mai hazlie treaba, am halit un ochi…

IMG_20150220_082912

Amuzament general!

Pe dată s-au pornit pe mâncat.

În seara aceea, am mâncat atât de multe legume crude, ca niciodată și cu cât de multă plăcere. Se întreceau să-și decoreze farfuriile și sandvișurile…

IMG_20150221_081001

IMG_20150221_080623

Am bucătărit împreună… și am cocărit:

Mucenici

IMG_20150209_204112

IMG_20150209_204139

Plăcințele cu dulceață și fulgi de cocos:

IMG_20150218_094543

În plin martie, ne-am desfătat cu o bunătate de devleac dulce ca mierea…

 

Fundițe din făină integrală cu brânză de soia…

IMG_20150213_175320

Am descoperit și laptele de susan negru integral…: O bunătate bună de tot!

IMG_20150216_071557

Ș-apoi, cu asemenea bunătăți, ce putem să facem decât să… înflorim:

IMG_20150223_092214

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Îmbrățișări cu bucurie!

Viroză respiratorie la început de vară?!

Dragilor,

mi s-a dat să văd din nou cât de important este ce mâncăm zilnic.

Primăvara aceasta, am lăsat-o mai moale cu alimentaţia vegetală şi ne-am lăcomit la animaliere.

Rezultatul? Viroză. Bietul organism a început să strige :

“Ho, mă frate, că nu mai pot cu atâtea ouă, brânză şi dulciuri!!!”

Bine că a venit postul, care ne-a forţat să ne revenim! Am stat 3 săptămâni cu secreţii nazale… Mă săturasem de suflat nasul. Nădăjduiesc să mă fi înţelepţit şi lecuit de pofte şi animaliere…!

Durerea a fost că mezinuca a preluat viroza. Şi dăi şi luptă cu mucişorii şi cu durerea de gât. Viroza copilei a fost încă un semn şi mai grăitor că este nevoie să ne revenim să mâncăm din nou multe crudităţi.

No, şi acum, mami îndeasă în copii ceapă, usturoi, sirop de brad, cireşe….!!!

SIROPURILE IMG_5394caserolele cu salata de la distantaIMG_5397

ceapa-verde80600

Anul trecut, când am mâncat “ca la carte”, am avut linişte, dar primăvara asta, văzându-mă cu sacii în căruţă, m-am pus pe “tânjală”. Drept să vă spun mi-a fost cam lene să spăl atâta verdeaţă. Mi se cam acrise şi mie de atâtea legume, dar văd că nu-i chip altfel.

Mă mir că, de data asta, am privit viroza copilei altfel de cum priveam mai demult. Da, e drept că mezinuca nu a făcut febră cum făcea fetiţa cea mare, dar tot a avut o manifestare ciudată într-o noapte care m-a speriat iniţial, dar imediat am strigat la Doamne şi mi-am păstrat liniştea.

E important să ne păstrăm liniştea şi buna dispoziţie în preajma copiilor, mai ales când sunt bolnăviori. Aceştia, văzându-ne liniştite, înving boala mai repede. Pe când, “panica primordială” (despre care cântă Tudor Gheorghe şi de care se amuză soţiorul) le face foarte mult rău.

Dar să revin la povestea virozei copilei mele celei mai mici de 5 ani şi 6 luni!

A doua zi, după debutul nocturn zgomotos al virozei, i-am zis copilei că ar trebui să mergem să ne vadă domnul doctor, dar fetiţa a spus că nu vrea la doctorul de la cabinet, ci la Doctorul de la biserică, la Doamne. Aşa că, ne-am dus împreună la Doamne. Acolo, i-am spus fetiţei că să ne rugăm Domnului ca s-o vindece şi s-o păzească de rău şi ea s-a rugat. Am mers luni, marţi şi miercuri la Doamne şi fetiţa a primit Medicamentul medicamentelor.

Peste zi, era veselă, dar seara, cum se adunau mucozităţile, o jenau şi nu mai putea să se odihnească bine. Se trezea plângând, neştiind ce se întâmplă.

Miercuri seara, mi-a spus că o doare gâtuţul. Peste noapte, s-a trezit scâncind. M-am dus la ea imediat. Am luat-o în braţe şi am simţit-o cum se încorda. M-am speriat şi l-am chemat repede pe tati ei, care a luat-o în braţe. “Hai să mergem la urgenţă!, a spus soţul. De data asta, “panica primordială” îl cuprinsese pe el. Eu eram liniştită, pentru că ştiam pe ce Mâini se afla copila. Aşa că, L-am întrebat pe Domnul: “Doamne ce să fac acum?” şi în momentul imediat următor, mi-am dat seama ce era: fetiţa dormea profund şi nu putea să se trezească să mergă la toaletă… Tati a luat-o în braţe şi a dus-o la baie, apoi a ţinut-o în braţe şi fetiţa s-a liniştit.

Dimineaţă, ne-am dus totuşi şi la medic, să ne asigurăm că “e linişte la plămâni” şi că în gât nu-s streptococi. În timp ce aşteptam la rând la cabinet, am auzit un copil mic plângând sfâşietor în timp ce i se făcea un vaccin. Am privit copilul meu şi i-am văzut groaza. “Da, îi spun eu, tu nu ştii ce-i aia să-ţi facă injecţie…

Vezi cum plânge puiuţul acela? Nu-i mai bine să plângem un pic când mâncăm ceapă, decât să plângem atâta de durerea injecţiei?”.

“Da, da… Apoi…, nici nu prea pişcă ceapa, dar nu am eu chef s-o mănânc”, a spus copila gânditoare…

Am intrat într-un târziu la medic. A consultat-o şi ne-a spus că este o viroză care va trece… “La plămâni, e linişte, iar gâtul e doar iritat…”.

Slavă şi mulţumire Domnului!

Am venit acasă şi…dă-i cireşe…., dă-i şi sirop de brad preset la rece, dă-i şi cu pufuri în năsuc, ca să se cureţe bine mucozităţile…, dă-i ceapă, dă-i salată, dă-i usturoi şi uite-aşa, a trecut hopul acesta!!! di care am înţeles încă odată că, atunci când corpul primeşte ce are nevoie, când primeşte vitamine, enzyme şi minerale, are muniţiile potrivite pentru “nepoftiţi”.

Şi chiar dacă îl prinde vreo viroză, trece in 2-3 zile, nu 2-3 săptămâni, cum m-a ţinut pe mine.
Mulţam, Doamne, de lecţia ce mi s-a oferit!

Ce mai mâncăm în luna aprilie?

Dragilor

sărbătorile s-au dus. Gata cu mâncarea de la buni….!!!
ne revenim la ale noastre…

şi zilele acestea ne-am întrebat ce mai este de mâncat specific sezonului în care ne aflăm? Hm…avem o sumedenie.

Chiar dacă urzicile au trecut, avem încă multe surse de verde. Salata verde este în toi, la fel spanacul, ridichiile, ceapa verde, frunzele de pătrunjel, de leuştean, lobodă, ştevie …

Astăzi mi-am amintit de sparanghel.

Asparagus

Cu ajutorul lui Doamne, sper să ajung mâine în Târgul de la sala Transilvania…Acolo venea cineva de pe la Avrig cu sparanghel proaspăt….

Azi am mâncat orz fiert şi l-am mâncat cu multe frunze de salată verde şi ceapă verde. O bunătate! De multă vreme n-am mai fiert orz!

Se face atât de repede! Eu îl zdrobesc puţin în moara de cereale

Picture1

şi îl fierb în oala de fontă. Pun la încălzit 1 litru de apă şi când apa este bine încălzită, adaug 500g de orz. Amestec cu o lingură de lemn şi îl las să fiarbă cam 10-15 minute la foc mic apoi îi sting focul, adaug puţină sare şi îl acoper cu capacul şi îl las acolo în oală să se umfle bine.

De data aceasta am adăugat la sfârşitul fiertului şi lapte de cocos preparat cu Huromel. HH-Elite-gri-2

Am pus şi pulpa de cocos.

A ieşit foarte delicios!

Căutând o imagine cu boabe de orz, am dat peste acest articol..

.http://bodygeek.ro/dieta-cu-orz-pentru-7-zile-te-ajuta-sa-slabesti-4-kg

E interesant..! Se pare că orzul ajută la multe…dar eu nu urmăresc decât să ne hrănim diversificat cu alimente integrale şi apoi corpul va avea ce-i trebuie.

Vă doresc spor la preparat păpica sănătoasă!

Dacă doriţi alte idei despre gătit, vă pun la îndemnă cărţuliile în care eu mi-am adunat informaţiile şi mi-am notat experienţa.

carti-DB

Salată de verdeţuri de primăvară cu maioneză de avocado şi mămăliguţă caldă

Dragilor

Tocmai am mâncat o delicioasă salată! Mulţumesc Domnului pentru o aşa bunătate!

Aaa! Staţi să văd cum am făcut-o! Iniţial am vrut să fac reţeta mea preferată din urzici, ceapă şi avocado şi să le mănânc cu mămăliguţă, dar aveam spălate şi alte verdeţuri: leurdă, lobodă, aţmăţuchi (un fel de pătrunjel creţ cu un miros „dulceag” foarte puternic) şi le-am adăugat şi pe ele şi aşa a ieşit o salată bogată de verdeţuri.

Mai concret, cum am procedat:

Salată de verdeţuri de primăvară
Am curăţat 3-4 cepe (de data asta am folosit ceapă albă uscată) le-am tăiat finuţ de tot (cum numai eu –în casă- pot ..hi, hi!). am frecat-o în mână, apoi am tocat urzicile crude, spălate şi scurse, prin tocător. Le-am amestecat cu ceapa şi le-am frecat bine ca să li se ducă pişcăceala apoi am tăiat finuţ şi celelalte verdeţuri şi apoi am făcut maioneza.

Maioneză cu avocado, ulei de măsline şi usturoi

Avocados with pit

Un avocado
2 linguri de ulei
O căpăţână de usturoi
Un praf de sare

Am tăiat avocado. De data asta am luat şi un avocado rotund, ştiţi că de obicei prin magazine se găseşte avocado lunguieţ, aşa ca o pară, dar zilele astea am văzut şi avocado rotund şi am luat unul să văd cum e. Şi e ok şi ăsta rotund. Am scos miezul din avocado, l-am zdrobit bine cu furculiţa apoi am adăugat usturoiul, pe care l-am ras prin răzătoarea micuţă de mână, ca să nu mai murdăresc presa de usturoi, că se curăţă mai greu, am amestecat bine usturoiul şi apoi am pus 2 linguri de ulei de măsline şi am frecat bine ca la maioneză. Desigur că poţi pune cât ulei vrei, dar nu se mai simte apoi gustul minunat de avocado. Am gustat maioneza. Doamne ce bunătate! am amestecat-o cu salata şi apoi am gustat din nou. Doamne ce bunătate, de zeci de ori mai bun decât peştele ce l-am gustat duminica trecută.

Mămăliguţă din făină proaspăt măcinată
Între timp pusesem apa la fiert pentru mămăliguţă şi apoi am măcinat câteva mâini de boabe de porumb la bijuteria mea de moară Picture1

şi cât am făcut salata, a fiert şi apa şi am pus făina să fiarbă şi după ce am terminat de făcut salata, am mestecat şi mămăliguţa făcută în cratiţa de fontă care a fiet-o ca la mama acasă.

În timp ce mâncam aceste bunătăţi: salată de verdeţuri cu maioneza de avocado şi cu mămăliguţa caldă, mi-am amintit de copilărie când mâncam verdeţuri direct din grădină

moto_0540

cu mămăligă rece…uleiul era o sărbătoare..ce să mai spun ulei de măsline? Şi mâncam şi plângeam atunci de pişcăceala frunzelor de ceapă iar acum plângea de recunoştinţă, sărutând mâinile lui Doamne care ne dă numai bunătăţi … şi oare mai putem să zicem că n-avem ce mânca în post?

Mâncăruri de primăvară

verdeturi-de-primavara

Dragilor

nu mă pot abţine să nu vă împărtăşesc bucuria mea: azi am fost în piaţă şi am găsit pe tantile mele dragi, care au venit cu verdeţuri tocmai de la Vâlcea. Dacă aveţi drum prin piaţa Cibin din Sibiu, întrebaţi de Tanti Maria sau de Tanti Gina şi de mămica lui Tanti Gina. Ele au verdeţuri din grădina lor. Am luat toată salata lui tanti Maria…fragedă şi bună-bună, am luat si macriş, lobodă, leurdă, ceapă verde, ridichi roşii (să puneţi şi frunzele de la ridichi la salată că sunt fragede şi bune de mâncat acum). Urzici mai am în frigider de când am fost la cules. Acum le-am spălat bine pe toate şi le-am pus la scurs. Peste o jumate de oră fug la sfânta liturghie şi când mă întorc, fac iute nişte cartofi înăbuşiţi şi o salată de verdeţuri şi …Doamne mulţam!

Slavă Domnului pentru cum a rânduit toate pe lumea asta. Sunt aşa de perfecte!
Uitaţi cum ne-a dat verdeţurile acestea minunate! La începutul primăverii, când încă este foarte frig, ies urzicile. Ele sunt primele energizante ale noastre. Apoi încep să apară pe rând şi celelalte: leurda, măcrişul, loboda, ştevia..spanacul, ridichile de lună.iar în luna aprilie să fie o abundenţă de verdeţuri de nu mai răzbeşti să le mănânci…! Mai poţi oare să spui că n-ai ce să mânci în post? O salată din toate aceste verdeţuri şi cu o mâncare de fasole, linte, năut sau mazăre nu o întrece nicio friptură de carne. Dar ni s-a băgat în cap bine de tot că dacă nu mâncăm carne nu ne saturăm sau nu suntem sănătoşi, că nu avem proteine.. dar de fapt secretul este că animalierele sunt extrem de gustoase…pe când vegetalele, dacă nu te străduieşti un pic să le afli secretul combinării, nu sunt la fel de îmbietoare. Dar eu una prefer să mănânc vegetale, decât animaliere despre originea cărora nu am habar..
Ideea e că acum în primăvară nici nu poţi mânca altceva decât vegetale, însăşi firea lucrurilor ne spune asta..

Dar alegerea ne aparţine…