Arhive etichetă: priveghere

Să fim priveghetori, dragilor!

Dragilor

Săptămâna aceasta în fiecare zi la Sfânta Liturghie s-a citit din cuvântarea eshatologică de la Marcu cap. 13.

Astăzi s-a citit finalul acestei cuvântări în care Mântuitorul, după ce spune că El nu ştie ziua nici ceasul venirii Sale celei de-a doua, „ne pune la inimă” (expresie des folosită de Părintele meu!) privegherea.

Domnul ne îndeamnă stăruitor să priveghem şi ne dă şi o pildă cu un stăpân care a plecat de acasă şi a lăsat pe slujitori să poarte grijă de casă, poruncindu-le să privegheze, ca atunci când va reveni să găsească totul în bună rânduială.

Acest îndemn la priveghere ni se adresează şi nouă (căci zice domnul: „Ce vă spun vouă -Apostolilor- le spun tuturor”). Domnul insistă pe acest îndemn, repetând de trei ori cuvântul „privegheaţi”.

Părintele nostru ne-a spus:
Cât de mult este nevoie să fim atenţi la acest cuvânt al Domnului, să fim în priveghere duhovnicească permanentă, în acea trezvie, acea prezenţă în faţa Domnului….!!!!, acea stare de trezvie, de priveghere şi de aşteptare atentă, priveghetoare şi activă totodată a venirii Domnului, ştiind toţi că timpul pe lumea aceasta, în viaţa aceasta este scurt şi că timpul acesta scurt ne este dăruit pentru a ne împlini chemarea noastră de moştenire a împărăţiei cerurilor.

Priveghetori şi activi!

Ce înseamnă „priveghetori şi activi”?

Să lucrăm cele ce le avem de lucrat fiecare cu trezvie, cu atenţie, cu prezenţă, ştiind că suntem permanent în faţa Domnului, oriunde şi orice am lucra.

Mă minunez cum se leagă toate când sunt atentă şi prezentă în ceea ce fac!

Aseară, le-am citit copilaşilor din cartea Proloage despre sfântul zilei (despre sfântul patriarh Tarasie) şi cuvântul de învăţătură de după viaţa sfântului, care s-a intitulat sugestiv:

Cuvânt al Sfântului Antioh despre chemarea lui Dumnezeu:
„Fiindcă Domnul Dumnezeu ne cheamă pe noi prin Lege şi prin Prooroci, prin Apostoli şi Evanghelişti, iar, mai mult, ne şi roagă, nu se cade nouă, din lene, a nu lua în seamă chemarea Lui, la mântuirea noastră, ca nu cumva, pentru întârziere, să ni se încuie cămara cea dorită şi, apoi, mult bătând, în zadar, să fim fără de nici un folos. Ci, mai bine, să ne sârguim, o, fraţilor, ca să ajungem la cetatea cea mare, la Ierusalimul cel de Sus (…)

Să năzuim spre Acela care a zis: „Apropiaţi-vă de Mine şi Mă voi apropia de voi”. (…)

Iar Înţelepciunea zice „Apropiaţi-vă de Mine, cei ce Mă doriți pe Mine, şi din bunătăţile Mele vă veţi sătura, pentru că mai dulce decât mierea sunt Eu. Că cel ce Mă mănâncă, nu va mai flămânzi și cel ce Mă ascultă pe Mine nu se va ruşina”.

Şi iarăşi: „Veniţi de mâncaţi pâinea Mea şi beţi vinul pe care L-am pregătit vouă şi lăsaţi nebunia voastră. Căutaţi înțelepciunea şi veţi trăi”.

Iar David zice: „Apropiați-vă de Dânsul și vă veţi lumina şi feţele voastre nu se vor ruşina”. (…)

Iar Iubitorul de oameni Dumnezeu ne cheamă pe noi, zicând: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi și împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi vă învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară” (Matei 11, 28-30).

Deci, acestea le grăieşte şi ne cheamă pe noi Însuşi Hristos, Dumnezeul nostru”!.

Şi mă gândesc acum ce mai înseamnă să fii priveghetor şi activ totodată:
Să fii atent la oportunităţile ce ţi se deschid mereu înainte şi pe care rişti să le pierzi.

Mă gândesc cum, din cauza unei stări pe care am primit-o de dimineaţă…., era să pierd ieri oportunitatea de a fi la workshopul Uraniei.

Şi câte am auzit la acel workshop…

Ideea pe care am reţinut-o este că omul (şi copilul în special) are 3 nevoi psihologice de bază: CONECTARE, COMPETENŢĂ şi CONTROL.

Neglijarea oricăreia dintre aceste 3 nevoi poate duce la: lipsa cooperării, lipsa motivaţiei interioare, lipsa de interes, stres sau chiar depresie.
Conectare= legătură, iubire, comuniune…., o câtă nevoie de ea şi câtă lipsă avem….

Când vedem mulţimea nesfârşită de informaţii, de tehnici, de lucruri pe care e nevoie să le ştim şi să le practicăm, ne copleşeşte disperarea…., că n-am făcut nimic bun. Ba din contra, am făcut atâta rău…., atâtea răni fiinţelor celor mai dragi şi pe care le iubim (în felulnostru rănit, bolnav, de fiinţe neiubite la rându-ne când am fost copii) ………….

Îl auzim astăzi pe Doamne zicându-ne: „Veniţi de mâncaţi pâinea Mea şi beţi vinul pe care L-am pregătit vouă şi lăsaţi nebunia voastră. Căutaţi înțelepciunea şi veţi trăi”.

Şi: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă? Paharul mântuirii voi lua şi numele doamnului voi chema!”.

Să venim, şi lepădăm fricile, neputinţele, nevoile, toate, toate la picioarele Crucii, să le vărsăm în Sfântul Potir şi apoi să mâncăm viaţa, bucuria şi nădejdea şi să pornim mai departe cu credinţă şi putere.

Da, da! Asta e soluţia! Nevoile sunt multe şi mari…, dar ne rugăm Domnului şi Maicii Domnului „să ne scape din nevoi”. Şi Ei ne scapă!

Adesea, m-am tot acuzat şi dosădit că nu am reuşit să fac toate copiilor şi soţiorului…, ca o perfecţionistă ce am fost…

Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu, mă lepăd de perfecţionism, planific şi lucrez şi ceea ce nu ajung să fac eu îi încredinţez Domnului şi El plineşte toate. A Lui e, de fapt, „a face”, iar al meu e să „mă las făcută”…, să îi aduc şi să aşez în fiecare zi în faţă „viaţa mea moartă”, „viaţa mea de nimic”, „viaţa mea de c…” şi El, Bunuţul, să mă învie…, să mă ridice şi să mă ajute să fac voia Lui.

Că mi-a fost greu în mândria şi prostia mea? o recunosc!

Şi de mor iar, iarăşi vin şi iar primesc viaţa!

Şi atâta vreme cât există acest schimb de vieţi, e nădejde. Mare nădejde!!!

Îndrazniţi!

N-aţi putut un ceas să privegheaţi împreună cu Mine!

Dragilor
deoarece lucrez intens la finalizarea unei noi cărţi, nu am mai apucat să vă mai scriu.
Dar aseară, când mă întorceam cu mijlocia de la o activitate din oraş, am trecut pe lângă biserică şi ea a spus:

„E slujbă!?
Da, se face Sfântul Maslu.
Hai să intrăm, a spus ea!

O cât m-am bucurat! Eu care credeam că-i este foame, deoarece mâncase nişte mere şi mă gândeam că acelea îi va fi făcut foame, şi nu m-am gândit s-o întreb dacă vrea să intrăm la biserică. A fost lucrarea lui Doamne prin ea, ca să profităm de slujbă, să ne hrănim sufleţelul.

Am intrat. Era după evanghelia a patra. Apoi s-a citit a cincea şi ne-a miruit.
După slujbă Părintele nostru, Vasile Mihoc, a rostit un cuvânt. Ne-a spus că în săptămâna aceasta s-a citit la evangheliile zilelor despre Patimile Domnului. Ni s-a vorbit de Patimi pentru a ne pregăti pentru perioada ce va urma, perioada Postului Mare, în care rememorăm Patimile Domnului, împreună pătimind prin micile noastre străduinţe.

„Astăzi s-a citit o pericopă din Evanghelia Patimilor care are referire şi la noi”, a continuat Părintele.

Iată contextul mai larg al acestei evanghelii:
Domnul era la Cină în Joia Mare şi îi anunţă pe ucenici că unul din ei Îl va vinde.
Ucenicii se întreabă pe rând „nu cumva sunt eu, Doamne, vânzătorul?”.

După aceea Domnul le spune că „toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”.

La care Petru răspunde: „Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti”. Dar Domnul îi spune că în noaptea aceea de trei ori se va lepăda de El.

După aceea merg în grădina Ghetsimani să se roage. Ucenicii erau foarte obosiţi. Domnul îi ia deoparte pe Petru, Iacov şi Ioan şi le zice: „Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine”.

Şi El s-a depărtat puţin şi a început să se roage. Dar ucenicii au fost doborâţi de somn şi, venind Domnul, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios”.

Şi apoi ştim ce a urmat: Domnul a fost prins. Iar în timp ce Domnul era judecat, Petru se leapădă de Domnul. Petru era singurul ucenic de acolo, îl putea apăra pe Domnul când I S-a adus acuze false, dar el a tăcut. I-a fost frică să spună că nu sunt adevărate acuzele aduse Domnului.

Cocoşul a cântat şi Petru şi-a amintit de cuvintele Domnului care i-a spus că la câtarea cocoşului se va lepăda. Şi a ieşit Petru şi a plâns cu amar. Şi Părintele a spus că Petru şi-a plâns acest păcat toată viaţa, a fost durerea vieţii lui, dar Domnul îl va reaşeza în starea de apostol după înviere, atunci când se arată şi îl întreabă de trei ori dacă îl iubeşte.

După aceea Părintele a continuat: „Dacă Petru nu a putut să fie credincios în puţin, să se roage cu Domnul un ceas, nu a putut nici în mult. Cine se leapădă în puţin, se leapădă şi în mult”.

„N-aţi putut un ceas să privegheaţi!” A repetat Părintele cu durere în glas.
Aici la noi se face slujba sfintei liturghii zilnic. Vin la biserică la ora 6, dar nu-i nimeni. Se face ora 7, nimeni. Apoi mai vine câte unul, mai ia o lumânare şi pleacă. Sfânta Liturghie începe … două-trei „băbuţe”….. parohia doarme…

M-am cutremurat şi am zis: Dumnezeul meu, miluieşte-mă!
Vedeam scena Patimilor şi mă vedeam pe mine în locul lui Petru şi a ucenicilor somnoroşi.

„Doamne ai milă de noi. Noi nu putem nici măcar un ceas să stăm cu Tine! Fă ceva, nu ne lăsa să pierim! Îndură-Te de noi!”.
Dragilor, haideţi să ne rugăm, haideţi să stăm cu Doamne, că altfel pierim.
Cei care nu suntem prinşi într-un program obligatoriu, să alergăm la slujbă şi să ne rugăm.
Părintele a spus că acele scaune goale din biserică, din timpul sfintei liturghii, scaunele fiecărui credincios din parohie, „vor striga la noi în ziua judecăţii”.
O, Doamne, să nu ne fie una ca asta! Doamne miluieşte-ne!

Rugaţi-vă şi pentru mine! Şi eu vă pomenesc.

Pacea Domnului să fie cu noi astăzi. Fiţi binecuvântaţi, dragii mei!