Arhive etichetă: profesor

Încurajare pentru dascăli (profesori)

Salutare, dragilor!

Mare bucurie trăim astăzi, 30 ianuarie, la prăznuirea sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie şi Ioan!

Sf-3-Ierarhi-1-768x303

Deşi este mare sărbătoare, mulţi dintre noi ne aflăm la serviciu…

Domnul a rânduit totuşi o mare mângâiere sărmanului meu suflet.

Ieşisem, (în interes de serviciu)… De cum am intrat pe strada Mitropoliei, m-a izbit în urechi vocea puternică a Părintelui Necula. Răsuna atât de minunat şi de puternic, încât mi-a tresăltat sufletul de drag şi bucurie! Nu-l mai auzisem de mult pe Padre. La Târgul de Carte şi Revistă Religioasă a lipsit. Era singurul moment din an în care îmi era atât de mult timp aproape, timp în care-mi ostoiam dorul de-al asculta pe acest om care m-a fascinat şi mă fascinează de fiecare dată când se apucă a grăi…, aşa că m-am oprit să-l ascult. Şi bine am făcut, căci acel cuvânt era pentru mine.

Eram mâhnită pe elevii mei, care nu-mi dăduseră nicio satisfacţie la oră…

Iată ce mi-a spus Padre:

„Noi, profesorii, am cam obosit din pricina unui feedback negativ ale elevilor/studenţilor…

Îngăduiţi-mi să vă spun un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur:

„Nu vezi tu oare că un părinte, chiar când este deznădăjduit despre însănătoşirea copilului său, totuşi plângând, suspinând, şade lângă patul lui, îl sărută cu dragoste şi întrebuinţează toate mijloacele de vindecare până la suflarea cea mai de pe urmă.

Tot aşa trebuie să faci şi tu (profesore) cu fratele tău (cu elevul/studentul tău/aproapele tău). Acela cu lacrimile sale nu poate să alunge boala, nici să respingă moartea ce se apropie.

Tu însă pe un suflet bolnav de moarte poţi adeseori a-l mântui şi a-l scula, prin lacrimile şi suspinurile tale, dacă tu eşti neobosit şi nu te îndepărtezi de dânsul.

Tot aşa face şi Dumnezeu cu noi, deşi noi suntem nebăgători de seamă, El totuşi în toate zilele vorbeşte către noi prin Profeţi şi Apostoli şi nu încetează a îndemna pe cei „cerbicoşi” — mândri, trufaşi — „neluători aminte”.

Gândiţi-vă, în sfârşit, că acel ce nu încetează cu sfătuirea, deşi o face în deşert, va secera o răsplată încă mai mare decât acela care prevede că cuvintele sale vor fi ascultate.

Căci acela care de-a pururea îndeamnă fără să fie ascultat şi totuşi nu oboseşte, dă dovadă de dragostea cea mai călduroasă şi mai adevărată de aproapele său(şi Parde a repetat acest paragraf).

Şi a mai adăugat: Dumnezeu nu oboseşte să primească oboseala noastră , dacă i-o dăm, s-o vindece…”.

Am plecat la slujirea-mi, la Liturghia de după Sfânta Liturghie, zburând.

Am înţeles  că problema nu sunt copii, ci neputinţa noastră…

Curaj! Bucurie! Stăruinţă pe baricade până la sfârşit în slujirea aproapelui bolnav…, bombardat de tehnică, de agitaţii de tot felul…

Aşa să ne ajute Doamne al nostru!

 

Două experienţe uluitoare cu copiii

Salutare, dragilor!

Astăzi, am trăit două experienţe uimitoare cu copiii, care m-au întors pe toate părţile.

Prima, a fost cu mijlocia mea, pofticioasa şi mâncăcioasa mea, care îmi seamănă atât de mult la acest capitol!!!

Nu-i chip să intrăm în magazin că îmi şi plasează o rugăminte, să-i iau câte ceva „împachetat”. Chestia asta mă termină pur şi simplu ….!!! dar încerc să rămân pe poziţie, amintindu-i că am intrat să cumpărăm cutare şi cutare, aşa cum am vorbit mai dinainte. Dar se pare că memoria îi face feste…. şi astfel, face ce face şi iar îmi plasează cererea… şi să nu te uiţi ce faţă de miloagă face, de-ţi rupe inima… şi eu ce teroristă cu sânge rece sunt şi rămân pe poziţie….!!!

De câteva ori, îmi tot cere un anume iaurt: un păhărel frumos colorat, care are un alt păhărel transparent deasupra cu fulgi de porumb în el… I-am tot explicat că chestia aia nu pot să i-o cumpăr, pentru că eu nu pot să cumpăr ambalaje, plasticuri… I-am cumpărat de mai multe un iaurt simplu la o cantitate suficientă, din care să mănânce toate trei şi fulgi de porumb la kilogram… Dar ce crezi că s-a liniştit? Mirajul ambalajului ispititor o cuprinsese atât de mult, încât nu s-a risipit nici cu mâncatul pe săturate din iaurtul cumpărat de mine. Aşa că ieri, când am intrat să luăm ceva din magazin, iar mi-a plasat cerea cu iaurtul buclucaş…, dar i-am răspuns liniştită:

„Azi e miercuri…! Mâine…”
Şi azi, joi, am ales să-i fac o surpriză şi am luat-o special şi am dus-o la magazin să cumpărăm iaurtul mult visat… Am lăsat-o pe micuţa la înot şi am avut timp să stăm doar noi două… O, Doamne, dacă-ai fi văzut-o!

A alergat direct la raft. ştia exact unde e… Îi urmăream reacţiile şi-mi venea să plâng şi mă gândeam: „Doamne, eu când eram copil, au fost zile în care veneam de la şcoală şi nu găseam nimic pe masă de mâncare, nicio firimitură de mămăligă şi mama era pe câmp la sapă. Ai mei nu au avut văcuţă şi cumpăram din când în când lăptic de la vecinii care aveau şi-mi amintesc ce bun era „chişleagul” acela în oale de lut de se răsturna oala şi chişleagul rămânea lipit de oală şi ce bucuroşi eram că aveam ce mânca, dar acum, copiii mei au iaurt, au lăptic, au mâncare, au pâinică la discreţie mereu, pâinică bună, integrală, proaspătă, mâncare proaspătă şi ei nu sunt fericiţi cum este acum acest copil cu acea cutie de plastic colorată în mână ….”
Când a luat cutia, i-am spus că asta e cutia pe care a dorit-o…, asta e mâncarea din seara aceasta şi altceva nu va mai primi…

„ Dar mami…, mai vreau ceva. mai vreau un corn cu ciocolată…..”. „Bine. Mergi şi ia-ţi unul…!”.
Pentru celelalte fetiţe, am luat o găletuţă de iaurt de 900g, care a costat cu 1 leu mai puţin decât cutiuţa mijlociei de 160g şi 1 kg de fulgi de porumb şi am mers la casă ca să plătim…
S-o fi văzut cu câtă nerăbdare a pus cumpărăturile pe bandă, apoi cum şi le-a luat pe ale ei în mână şi ce faţă avea… !!! Pur şi simplu nu-mi venea să cred… Doamne, eu cred că am o problemă… sau ce e să aibă atâta impact nişte imagini????!

Am plecat spre maşină şi pe drum mă gândeam cum să-i spun, ce să-i spun….????

Doamne, să-i spun înainte ceva sau după sau să nu-i spun nimic????

Am intrat în maşină şi am ajutat-o să-şi deschidă misterioasa cutiuţă…

„Uite, priveşte cât de puţini fulgi sunt!!”

Apoi a deschis păhărelul cu iaurt… Era pe jumătate gol….

”Vezi?… Ce mare pare din afară şi uite e jumătate doar”, i-am spus eu. Şi-a pus fulgii şi a început să mânânce cu poftă… „E atât de bun, de dulce, miroase aşa de bine……!!””
Nu am spus nimic…. Apoi, a luat cornul.. Înainte să înceapă să muşte, i-am arătat iluzia: am strâns de un colţ de corn, care s-a pleoştit, s-a făcut ca o clătită şi i-am arătat ce e de fapt: un clei umflat cu aer…

„Dar, mama… colegii mei mănâncă tot timpul aşa ceva şi mie nu mi-ai cumpărat decât odată…”

„O, copilul meu…, cum să-ţi explic… ? Ştii? E ca pe timpul mucenicilor.. Cum crezi că rezistau copiii mucenicilor când îi vedeau pe ceilalţi copii din jurul lor că se purtau altfel, că mâncau cărnurile jertfite idolilor??.. Ce să-ţi spun? Îmi imaginezi că pofteşti şi eu poftesc…multe, dar nu pot să-ţi cumpăr zilnic ceva care îţi face rău… Noi avem încă alternative sănătoase de mâncare… Îţi imaginezi ce greu le era mucenicilor? Mergeau la izvor să ia apă şi lângă izvor era un idol şi ostaşul şi dacă nu se închinau idolului, nu puteau să ia apă… şi răbdau… şi noi avem încă alternative mai sănătoase cu care să ne hrănim… Când îţi mai vine pofta de câte ceva împachetat, adu-ţi aminte că e doar imagine, plasticuri, prafuri umflate… Doar ai văzut cum era păhărelul acela, că era pe jumătate gol, ai văzut cum era de umflat cornul şi când l-am strâns s-a lipit şi s-a făcut ca o clătită mică…

Ce să-ţi mai spun? Chiar nu ştiu… Dar dacă era să le iau şi surorilor tale ce ţi-am luat ţie, ar fi costat mai mult decât am dat pe găletuţă şi pe punga de fulgi… Ai înţeles? Nu e vorba de bani, ci e vorba că îi dăm pe plasticuri…

Cumpărând chestii din astea ambalate, plătim şi ambalajele… „

„Eu am crezuut că-s gratuite…”

„Nu, nu sunt gratuite…, ci sunt incluse în preţ. Păi cum îţi explici că găletuţa asta, care e de 6 ori mai mare decât păhărelul tău a costa cu mai puţin de un leu decât păhărelul tău…? Restul banilor e pentru paharul acesta frumos de plastic.

Eu nu pot să dau bănuţii, pe care tati îi câştigă cu atâta efort, pe plasticuri…
Gustul acela şi culoarea aceea sunt date de prafuri. Tu azi dimineaţă ai mâncat un pahar mare de nectar de afine atât de delicios… Ce copil mai mănâncă ce mănânci tu? La asta de ce nu te gândeşti ?…”

„Am înţeles, mami!.

Dar să ştii că mai vreau fulgi…”

Şi i-am pus într-o caserolă fulgi şi am plecat spre locul de joacă din parc, ronţăind fulgii crocanţi de porumb.

A doua experienţă a fost cu copiii de la casa de copii

Când ne-am apropiat de parc, înainte să intrăm, am observat că parcul era plin de copii

…Erau peste toţi, săreau, zburdau.. era plin de viaţă parcul azi.., faţă de zilele trecute.
Fetiţa a fugit înainte şi s-a dus la locul ei, la nisip, să facă chifle integrale, ca mami…
Intru şi eu în parc şi dintr-o dată, aud: „Bună ziua!”, apoi încă un „Bună ziua!”…Răspund surprinsă şi cu drag….

M-am apropiat de unul dintre ei, care mi-a atras mai mult atenţia, şi l-am întrebat de unde este şi mi-a spus că e împreună cu toţi copiii de aici de la casa de copii…

„Aaaa..!!”

M-am aşezat lângă acel copil pe bancă. Între timp, a mai venit un alt copil, care era prietenul lui…
Le-am ascultat poveştile… Treceau în clasa a VII-a…

Ascultându-i…. dintr-o dată, mi s-a făcut dor de elevi, de catedră…., de pauze în care m-ai povesteam cu elevii…

Mă uitam la chipurile acelor copii…, la sufletul lor minunat.. şi le-am spus că sunt minunaţi, că sufletul nu are culoare…, că important e să aibă un vis… şi să ţină cu dinţii de el…şi Dumnezeu îi va ajuta să-l îndeplinească …, aşa cum m-a ajutat şi pe mine şi pe mulţi, mulţi alţi copii…

„Da, noi doi vrem să ne facem dansatori breakdance…” „Ce să vă faceţi?” „Dansatori breakdance. Nu ştiţi cum e? Uitaţi!”.

Şi mi-au arătat… (Ca să vezi ce „incultă” sunt!!!)… Măi, şi au un talent!!! Şi să cânte… Le-am spus că asta va fi salvarea lor…, că astea sunt darurile ce le-a pus Domnul în ei… şi să le cultive… că albilor le place muzica negrilor…

Şi unul dintre cei doi cu care povesteam, îmi zice: „Mă gândeam într-o zi cum ar fi să fiu alb şi nu am vrut, ci îmi place cum sunt…”.
Apoi, am vorbit de mama lor…

Le-am spus că mama lor le-a făcut un mare bine că i-a lăsat să trăiască… să îi mulţumească în gând pentru acest bine şi s-o ierte că i-a părăsit…atâta a putut să facă, săraca, şi acest puţin, că i-a purtat în burtică şi i-a născut şi nu i-a omorât, este pentru ei darul cel mai de preţ…..

„Da, da…!”, au aprobat ei.

Am vorbit şi de mâncare…

„O, doamna, noi ne bucurăm atât de mult de ce primim în Centru, de orice mâncare…!”.

„Da, am spus eu, eu mă mâhnesc uneori când fetele mele fac nazuri… şi ele mă au mereu lângă ele…

Dar ele nu pot şti cum e să nu ai… nu înţeleg…, dar voi şi eu ştim…

Măi dragilor., nu în ce ai stă fericirea, bucuria, ci în suflet, în ce gândeşti…în ce doreşti să faci spre bucuria altora… „.

Şi s-a mai alăturat încă un copil, ceva mai mare, şi a aprobat ce spusesem…
Sunase de mult ceasul că mezinuca a ieşit din bazin şi eu mă transpusesem în altă lume….

La revedere copiii, vă îmbrăţişez!!!!!

Şi mă gândeam ce daruri minunate şi ce taine mari sunt copiii…şi eu am ratat atâtea ocazii să le descopăr!!

Mulţumesc, Doamne, pentru înţelegerea acestor lucruri…. şi te rog să mă ierţi că nu m-am purtat cu băgare de seamă cu aceste nestemate, care sunt copiii…

După o dazamăgire din partea adulţilor…, s-a deschis o nădejde din partea copiilor…, la ei mai e nădejde de ecou şi modelare….

Mi-e dor de catedră…!

Visul de a profesa ca profesor n-a murit…, dar va trebui să mă nasc din nou spre altă abordare, spre altă viziune a lucrului cu copiii şi cartea UŞOR DE IUBIT, GREU DE DISCIPLINAT a venit la timp.

Dragilor,

De data asta, am scris mult, că n-am avut timp să scriu puţin… Iertare!

Cum l-am cunoscut pe Profesorul You Bin din China?

Bună dimineaţa, dragilor!

Astăzi doresc să vă împărtăşesc o bucurie: azi am dat mâna cu domnul profesor You Bin. A fost o încântare să-l cunosc pe acest om micuţ şi tot un zâmbet.

Când ne-a vorbit duminică seara Părintele Vasile despre domnul profesor You Bin, am încercat să mi-l imaginez… Părintele ne-a vorbit despre acest profesor cu mare încântare, deoarece fusese în China şi îl cunoscuse acolo. Am înţeles din tonul cu care Părintele vorbea că a avut un timp de împreună sedere plăcut, că atunci profesorul You Bin l-a întrebat pe Părintele nostru când va reveni în China şi Părintele Vasile i-a răspuns că e rândul dânsului să-i facă o vizită.

Şi iată, profesorul You Bin a venit. O mare încântare pentru Părintele.

Şi ca un Părtinte bun ce ne este, Părintele Vasile a ţinut să ni-l prezinte astăzi şi nouă „celor mici şi neînsemnaţi” pe acest distins profesor.

Când am scris articolul de luni, am căutat pe internet o fotografie a profesorului You Bin. Am găsit una cu acest nume, dar arăta prea tânăr şi nu ştiam dacă e cel despre care ne-a vorbit Părintele. De aceea, am dorit, mai mult de curiozitate, să-l văd şi eu pe acest om.

Marţi am vrut să merg la conferinţa ţinută de profesorul Bin, dar fiind după două zile de sărbătoare, lucrurile ce trebuia să le fac s-au cam strâns (şi spălat, şi gătit, şi curăţenie…) şi astfel, nu am putut să merg. Mi-am păstrat însă pacea. Mă gândeam: dacă va fi de folos să-l cunosc pe acel om, va rândui cumva Domnul. Apoi mă gândeam că poate voi fugi un pic la Facultatea de Teologie în timp ce o las pe mezinuca la lecţia de înot, dar fetiţa cea mijlocie a dorit să vină şi ea cu mine şi să mergem în parc. M-am conformat cu linişte programului familiei.

Mulţumesc Domnului că am învăţat să nu mai ţin morţiş la voia şi dorinţa mea, ci să caut să fac slujire, să ofer sprijin celor pentru care am fost chemată să fac asta. Dar, făcând asta, nu înseamnă să renunţ la doririle mele, la visurile mele, ci să le pun în faţa Domnului şi să cred că El le va rândui cum e mai bine pentru şi spre folosul meu. Cel mai important este ca eu să ofer suport familiei mele şi printre asta să-mi strecor şi pasiunile mele.

Înainte să încep să scriu acest articol, le-am pregătit fetiţelor cireşele. Le-am umplut câte un bol cu vârf şi le-am pus la masă. Apoi am pus la fiert şi năutul pentru amiază… Între timp, mi-am luat cireşele şi am urcat să-mi verific e-mailul, în timp ce înfulec bolul de cireşe. Precizez că le-am înfulecat, că, de era să le mestec, îmi trebuia vreo 30-50 de minute pentru ditamai bolul….

Am deschis calculatorul şi căsuţa de e-mail.

Sunt abonată la minutul cu John Maxwell şi în fiecare dimineaţă primesc un filmuleţ de 1 minut cu dumnealui. E o încântare să-l ascult pe omul acesta!

Astăzi a vorbit despre „carismă”, tradus prin cuvântul „farmec”… John a povestit că odată cineva i-a spus că oamenii cu farmec sunt acei oameni care îi pun pe alţii deasupra lor. Atunci când îi pui pe alţii deasupra ta în mod intenţionat, totul se rezumă la ei: subiectul, conversaţia, fiecare aspect din viaţa lor, poziţia lor, la ce gândesc şi la ce fac. Din momentul în care uiţi de tine şi te concetrezi pe altcineva, de atunci începi să ai farmec în viaţă, să ai carismă… Asta nu e o personalitate, ci e o concentrarea (focusarea) asupra altora.
Ascultându-l pe John, mi-am amintit că şi Sfântul Apostol Pavel vorbea cândva despre ceva asemănător, despre faptul de a căuta să placem altora…, dar mai bine citiţi voi şi Îl rog pe domnul să înţelegi ceea ce am vrut să vă transmit… .. acest capitol lămureşte mai bine tot acest articol… De aceea, vă sugerez să mai citiţi încă o dată articolul….

Mă necăjesc că uneori nu-mi găsesc cuvinte să spun ceea ce aş vrea să spun…, mai am încă de exersat până când ajung să pot – şi eu – să explic aşa frumos ca părintele meu sau ca John… sau ca măicuţa Siluana…, dar până atunci învăţ

Epistola către Romani, Capitolul 15:
1. Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.
2. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.
3. Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”.
4. Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.
5. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos,
6. Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.
7. De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.
8. Căci spun: Că Hristos S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduinţele date părinţilor,
9. Iar neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, precum este scris: „Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri şi voi cânta numele Tău”.
10. Şi iarăşi zice Scriptura: „Veseliţi-vă, neamuri, cu poporul Lui”.
11. Şi iarăşi: „Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele”.
12. Şi iarăşi Isaia zice: „Şi Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui”.
13. Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.
14. Şi, fraţii mei, sunt încredinţat eu însumi despre voi, că şi voi sunteţi plini de bunătate, plini de toată cunoştinţa, putând să vă povăţuiţi unii pe alţii.
15. Şi v-am scris, fraţilor, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu,
16. Ca să fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfinţit în Duhul Sfânt, să fie bine primit.
17. Aşadar, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu.
18. Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă,
19. Prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, aşa încât de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos,
20. Râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină,
21. Ci precum este scris: „Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor vedea; şi cei ce n-au auzit Îl vor înţelege”.
22. De aceea am şi fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi.
23. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ţinuturi şi având dorinţa de mulţi ani să vin la voi,
24. Când mă voi duce în Spania, voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere şi, de către voi, să fiu însoţit până acolo, după ce mă voi bucura întâi, în parte, de voi.
25. Acum însă mă duc la Ierusalim, ca să slujesc sfinţilor.
26. Căci Macedonia şi Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii de la Ierusalim.
27. Căci ei au binevoit şi sunt datori faţă de ei. Căci dacă neamurile s-au împărtăşit de cele duhovniceşti ale lor, datori sunt şi ei să le slujească în cele trupeşti.
28. Săvârşind deci aceasta şi încredinţându-le roada aceasta, voi trece pe la voi, în Spania.
29. Şi ştiu că, venind la voi, voi veni cu deplinătatea binecuvântării lui Hristos.
30. Dar vă îndemn, fraţilor, pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru iubirea Duhului Sfânt, ca împreună cu mine să luptaţi în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine,
31. Ca să scap de necredincioşii din Iudeea şi ca ajutorul meu la Ierusalim să fie bine primit de către sfinţi,
32. Ca să vin la voi cu bucurie prin voia lui Dumnezeu şi să-mi găsesc liniştea împreună cu voi.
33. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi. Amin!

Să revenim la profesorul Bin. Vă spuneam că astăzi Părintele nostru ni l-a prezentat.

Mă uitam la acest o micuţ cu cât respect privea icoanele, cum Părintele i-a explicat ce reprezintă icoana (Învierii) de pe tetrapod şi pe care noi o sărutăm atunci când mergem la miruit.

În tot acest timp, mă gândeam ce va fi fost când cei doi profesori s-au întâlnit acolo, în China, la Universitate, anul trecut, ce e acum în mintea şi inima acestui creştin, un altfel de creştin…….??? pe care l-am văzut chiar făcând sfânta cruce, de la stânga la dreapta…

Şi am văzut ce e …, ce a fost, căci am fost lângă Părintele la conferinţele din Spania…, am simţit trăirile din asemenea contexte…

Profesorul Bin ne-a spus:

„Este o mare cinste să fiu aici. Şi eu sunt creştin. Şi eu predau la Beijing. Acolo eu merg la o biserică protestantă. Acum e prima dată când sunt într-o biserică ortodoxă…, când particip la slujbă, la sfânta liturghie.. Este foarte impresionant pentru mine!
Deoarece suntem creştini, noi suntem un trup în Hristos. Şi eu cred că, în viitorul apropiat, în China, protestanţii vor înţelege la ce au renunţat, mai întâi în ce priveşte Liturghia, dar şi învăţătura ..
Mulţumesc”.
După ce m-a miruit Părintele, nu am rezistat să nu mă bag în seamă şi să-i spun Părintelui că am scris zilele acestea un articol despre Şcoala internaţională de vară de la Facultatea de Teologie de la noi şi despre conferinţa domnului profesor şi am căutat pe internet o fotografie a dânsului, căci eram curioasă să văd cum arată.. Am găsit una, dar arăta aşa de tânăr.. Ce vârstă are? 44 de ania spus Părintele Vasile…E tânăr!

Pantelimona mea, băgăcioasă şi lipicioasă…ca mă-sa, de altfel, s-a băgat în seamă cu domnul profesor, care a întrebat-o care îi este numele…I-a spus cum o cheamă şi domnul profesor a repetat aşa de clar „Pantelimona”

L-am întrebat pe Părintele Vasile să-mi spună ce predă acest proferos şi mi-a spus că acum 5 ani dânsul a înfiinţat un departament de studiu comparativ al Scripturii şi Istoria religiilor…

Apoi, am dat şi eu mâna cu domnul profesor şi i-am spus, prin traducerea Părintelui,: „mă bucur că v-am cunoscut.., că v-am întâlnit…” şi Părintele i-a mai spus că am fost curioasă să-l văd cum arată şi am căutat pe internet….

I-am strâns mâna hotărâtă… şi am simţit bucuria acelui om, care mi-a zâmbit din toată fiinţa lui… şi din tot trupul lui micuţ….

7.5_s

Fotografie luata de aici

unde sunt cateva lucruri despre acest profesor:

http://www.iscs.org.hk/Common/Reader/News/ShowNews.jsp?Nid=1628&Pid=8&Version=0&Cid=326&Charset=iso-8859-1

Minunat! Am nădejde că aceste momente de trăire înaltă vor rodi în sufletul acelui om…, care va povesti celor de acasă cele ce a văzut şi a simţit la noi în biserică; ceea ce în biserica protestantă din Beijing, unde merge adesea, nu a simţit niciodată …..

Doamne, fă-te cunoscut cu adevărat oamenilor care Te caută sincer. Iar pe mine, fă-mă martora Învierii şi bucuriei Tale… Mulţumesc!

Voiam să-i spun atâtea acelui omuleţ…, dar neavând încă darul vorbirii în limbi, m-am smerit şi am vorbit prin Translator, prin Duhul Sfânt, Care suflă unde şi cum voieşte şi pe toate le împlineşte….
Mi-a fost drag de acest „omuleţ” simpatic… You Bin …

Mulţumesc Domnului că mi-a satisfăcut şi acest capriciu de a-l vedea pe acest om şi a înlesnit, nu numai să-l văd, ci şi să-i strâng mâna.

Pentru mămicile care stau acasă cu copilaşii

Dragile mele mămici,

Iată, a început vacanţa de vară!

O mare bucurie pentru copiii noştri şi o mare provocare pentru noi, mămicile care stăm acasă cu ei toată ziua.

Dacă în timpul anului şcolar mai aveam un timp de răgaz pentru noi, cât timp ei erau la şcoală, iată-ne acum, împresuraţi toată ziulica de 3 sau mai mulţi copiii. Nu ştiu ai voştri copilaşi cum sunt, dar ai mei sunt tare energici: vorbesc tare, se agită şi se hârâie unii cu alţii. Ce să mai zic? E o mare provocare să-mi păstrez cumpătul, pacea şi bucuria în „atare situaţiune”.

Până nu demult, simţeam o mare apăsare statul acasă cu copiii, mai ales că nu avem unde să-i las „să zburde”, să-şi consume energia, ci stăteau în jurul meu şi se agitau, iar eu eram cu capul plin de lucruri de făcut: ba examen de titularizare, ba vreun alt examen, ba vreun proiect de realizat, ba o carte de finalizat la termen limită.

Vara aceasta însă, mi-am propus să las totul deoparte şi să intru în pielea copiilor. În seara aceasta voi completa programul de vacanţă.

De mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, începem cursul de înot. Voi învăţa alături de mezinuca mea să înot. Voi lăsa grijile lui Doamne şi, timp de o lună, o să ne bucurăm de bălăceală în apă.

Apoi, dacă se vor înscrie suficiente persoane, vom face o tabără în 3-7 august. Dacă nu facem tabără, în august ne ducem la Văratec la tuşi’.

Între timp, o să mergem în parc şi o să ne jucăm cu alţi copii. Dacă vreţi să veniţi cu noi în parc, vă aşteptăm! Vom merge şi prin împrejurimile oraşului să descoperim frumuseţea localităţilor vecine (cu ocazia aceasta nădăjduiesc să descoper un loc minunat pentru tabără). O să facem tot felul de activităţi minunate. Abia aştept!

O să vă povestesc din când în când din „realizările” noastre.

Vara aceasta vreau să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu copilaşii mei mici, căci, ca mâine, n-o să mai vrea să mai stea cu mami. Mă uit la prinţesa mea cea mare: tânjesc s-o mai pot ţine în braţe sau pe genunchi şi să ne jucăm de-a „aşa călărăsc prinţesele, domniţele şi haiducii”.

Apropo, luni, marţi şi miercuri (22, 23, 24 iunie) are examenele pentru admiterea la liceu. Vă rog să vă rugaţi pentru ea, pentru Steliana, steluţa mea strălucitoare!

Mulţumesc Domnului că, în sfârşit, am o vară liberă, că am făcut efortul să mă debarasez de multe alte lucruri care voiau să-mi fure timpul de a fi cu copilaşii mei, de a fi prezentă şi cu mintea lângă ei.

Azi am avut o mare revelaţie.

Deşi am acceptat să stau cu copilaşii acasă, totuşi uneori mă mai bântuiau gândurile că aş putea face şi altceva, că aş putea şi eu să lucrez undeva şi să câştig bani. Simţeam cumva că nu fac mare lucru că stau cu copii acasă. Făceam lucrurile ce trebuie făcute în casă şi cu copii, dar lipsea ceva…, aşteptam ceva de la soţ ….

Şi azi, citind în cartea, care mi-a pus-o sub nas soţiorul meu minunat, cartea „Uşor de iubit, greu de disciplinat”, am înţeles ce aşteptam: nu aşteptam ca soţul să-mi mulţumească pentru ce făceam, ci aşteptam o confirmare că ceea ce făceam era preţios, valoros… Dar pentru a primi acea confirmare de la alţii, era nevoie să mi-o ofer chiar eu, să conştientizez eu mai întâi că ceea ce fac e valoros şi e util pentru familie, pentru soţior şi copilaşi.

Şi iată, că abia azi, Domnul a rânduit să înţeleg că sunt o persoană valoroasă, că, prin ceea ce fac, contribui la buna funcţionare a familiei mele, la creşterea şi dezvoltarea membrilor ei, că şederea mea acasă e importantă şi folositoare, că lucrul meu e preţios, pentru că ajută membrilor familiei mele. Şi pe bună dreptate. Să mă gândesc numai la cât de mare e faptul că le fac în fiecare zi păpică proaspătă şi sălăţică şi mă străduiesc să le procur fructe proaspete de sezon, că zilnic povestesc cu fetiţele ce au învăţat la grădiniţă şi la şcoală, că atunci, când soţiorul meu vine acasă, eu îl întâmpin cu bucurie.

Ce mare binecuvântare este că pot sta acasă cu copilaşii! Mulţumesc Domnului pentru aceasta!

Astăzi, am mers la bisericuţa pentru surdo-muţi şi a rânduit Doamne să vină să slujească acolo Părintele profesor Dumitru Abrudan, fostul meu profesor de Vechiul Testament, pe care l-am salutat cu mare bucurie.

La finalul slujbei părintele Abrudan ne-a spus un cuvânt în care a povestit de bunicul său, care în anul 1913 a plecat în America, într-o zi de duminică, după ce şi-a botezat cel de-al 6-lea copil. A plecat departe, peste oceane, lăsându-şi nevasta singură cu cei 6 copii. De acolo i-a trimis bani cu care ea le-a rânduit copiilor cele trebuitoare şi a căsătorit fetele.

În timp ce povestea părintele, mă gândeam ce vrednice erau femeile de odinioară: să rămâi cu 6 copii, să lucrezi pământul, să fii puternică şi să înfrângi atâtea temeri câtă tărie de caracter trebuie să fi avut? Iar eu, cu atâta confort, sunt atât de slabă uneori.

Da. da. E bun confortul, dar îţi moleşeşte caracterul….

În schimb, provocările şi răspunsurile la provocări te fac puternică.

Foarte importantă este pacea sufletească. Să ştii că ai un rost şi ai o valoare în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor tăi. Oamenii sunt cu slăbiciuni, cu lipsuri… De aceea, raportarea noastră trebuie să fie la Dumnezeu. Şi azi, în evanghelia zilei, Domnul ne-a spus să nu ne îngrijim de ce vom mânca…, ci să „Căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor, dreptatea şi toate se vor adăuga nouă”, adică să ne împlinim chemarea de femeie, să dăm, în primul rând, ajutor soţului şi copilaşilor… şi făcând acestea, săvârşim un lucru mare. Să ne bucurăm de momentele prezente, de ceea ce este şi să nu zicem. „Dacă aveam şi eu…, dacă …dacă…”.

Nu, ci să împlinim cele ale momentului respectiv, adică acum când sunt mici copilaşii să fim cu ei trup şi suflet, iar soţilor noştri să le oferim atenţia şi disponibilitatea noastră şi lucrurile se aşază altfel atunci în familia noastră şi în sufletul nostru. şi printre picăţele să ne culltivăm mintea şi sufletul prin lecturi, rugăciuni şi meditaţii şi să nu ratăm oportunităţile de perfecţionare continuă. (Apropos, eu fac, printre altele, un curs de bucătar).

Nădăjduiesc să „prindeţi” ideea.

Vă doresc o vacanţă plină de pace şi bucurie dimpreună cu puiuţii voştri şi cu soţiorii voştri.
Vă îmbrăţişez cu drag mult, mult!