Arhive etichetă: program

Cum l-am cunoscut pe Profesorul You Bin din China?

Bună dimineaţa, dragilor!

Astăzi doresc să vă împărtăşesc o bucurie: azi am dat mâna cu domnul profesor You Bin. A fost o încântare să-l cunosc pe acest om micuţ şi tot un zâmbet.

Când ne-a vorbit duminică seara Părintele Vasile despre domnul profesor You Bin, am încercat să mi-l imaginez… Părintele ne-a vorbit despre acest profesor cu mare încântare, deoarece fusese în China şi îl cunoscuse acolo. Am înţeles din tonul cu care Părintele vorbea că a avut un timp de împreună sedere plăcut, că atunci profesorul You Bin l-a întrebat pe Părintele nostru când va reveni în China şi Părintele Vasile i-a răspuns că e rândul dânsului să-i facă o vizită.

Şi iată, profesorul You Bin a venit. O mare încântare pentru Părintele.

Şi ca un Părtinte bun ce ne este, Părintele Vasile a ţinut să ni-l prezinte astăzi şi nouă „celor mici şi neînsemnaţi” pe acest distins profesor.

Când am scris articolul de luni, am căutat pe internet o fotografie a profesorului You Bin. Am găsit una cu acest nume, dar arăta prea tânăr şi nu ştiam dacă e cel despre care ne-a vorbit Părintele. De aceea, am dorit, mai mult de curiozitate, să-l văd şi eu pe acest om.

Marţi am vrut să merg la conferinţa ţinută de profesorul Bin, dar fiind după două zile de sărbătoare, lucrurile ce trebuia să le fac s-au cam strâns (şi spălat, şi gătit, şi curăţenie…) şi astfel, nu am putut să merg. Mi-am păstrat însă pacea. Mă gândeam: dacă va fi de folos să-l cunosc pe acel om, va rândui cumva Domnul. Apoi mă gândeam că poate voi fugi un pic la Facultatea de Teologie în timp ce o las pe mezinuca la lecţia de înot, dar fetiţa cea mijlocie a dorit să vină şi ea cu mine şi să mergem în parc. M-am conformat cu linişte programului familiei.

Mulţumesc Domnului că am învăţat să nu mai ţin morţiş la voia şi dorinţa mea, ci să caut să fac slujire, să ofer sprijin celor pentru care am fost chemată să fac asta. Dar, făcând asta, nu înseamnă să renunţ la doririle mele, la visurile mele, ci să le pun în faţa Domnului şi să cred că El le va rândui cum e mai bine pentru şi spre folosul meu. Cel mai important este ca eu să ofer suport familiei mele şi printre asta să-mi strecor şi pasiunile mele.

Înainte să încep să scriu acest articol, le-am pregătit fetiţelor cireşele. Le-am umplut câte un bol cu vârf şi le-am pus la masă. Apoi am pus la fiert şi năutul pentru amiază… Între timp, mi-am luat cireşele şi am urcat să-mi verific e-mailul, în timp ce înfulec bolul de cireşe. Precizez că le-am înfulecat, că, de era să le mestec, îmi trebuia vreo 30-50 de minute pentru ditamai bolul….

Am deschis calculatorul şi căsuţa de e-mail.

Sunt abonată la minutul cu John Maxwell şi în fiecare dimineaţă primesc un filmuleţ de 1 minut cu dumnealui. E o încântare să-l ascult pe omul acesta!

Astăzi a vorbit despre „carismă”, tradus prin cuvântul „farmec”… John a povestit că odată cineva i-a spus că oamenii cu farmec sunt acei oameni care îi pun pe alţii deasupra lor. Atunci când îi pui pe alţii deasupra ta în mod intenţionat, totul se rezumă la ei: subiectul, conversaţia, fiecare aspect din viaţa lor, poziţia lor, la ce gândesc şi la ce fac. Din momentul în care uiţi de tine şi te concetrezi pe altcineva, de atunci începi să ai farmec în viaţă, să ai carismă… Asta nu e o personalitate, ci e o concentrarea (focusarea) asupra altora.
Ascultându-l pe John, mi-am amintit că şi Sfântul Apostol Pavel vorbea cândva despre ceva asemănător, despre faptul de a căuta să placem altora…, dar mai bine citiţi voi şi Îl rog pe domnul să înţelegi ceea ce am vrut să vă transmit… .. acest capitol lămureşte mai bine tot acest articol… De aceea, vă sugerez să mai citiţi încă o dată articolul….

Mă necăjesc că uneori nu-mi găsesc cuvinte să spun ceea ce aş vrea să spun…, mai am încă de exersat până când ajung să pot – şi eu – să explic aşa frumos ca părintele meu sau ca John… sau ca măicuţa Siluana…, dar până atunci învăţ

Epistola către Romani, Capitolul 15:
1. Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră.
2. Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine, spre zidire.
3. Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”.
4. Căci toate câte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde.
5. Iar Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă dea vouă a gândi la fel unii pentru alţii, după Iisus Hristos,
6. Pentru ca toţi laolaltă şi cu o singură gură să slăviţi pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos.
7. De aceea, primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu.
8. Căci spun: Că Hristos S-a făcut slujitor al tăierii împrejur pentru adevărul lui Dumnezeu, ca să întărească făgăduinţele date părinţilor,
9. Iar neamurile să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui, precum este scris: „Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri şi voi cânta numele Tău”.
10. Şi iarăşi zice Scriptura: „Veseliţi-vă, neamuri, cu poporul Lui”.
11. Şi iarăşi: „Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele”.
12. Şi iarăşi Isaia zice: „Şi Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui”.
13. Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt.
14. Şi, fraţii mei, sunt încredinţat eu însumi despre voi, că şi voi sunteţi plini de bunătate, plini de toată cunoştinţa, putând să vă povăţuiţi unii pe alţii.
15. Şi v-am scris, fraţilor, mai cu îndrăzneală, în parte, ca să vă amintesc despre harul ce mi-a fost dat de Dumnezeu,
16. Ca să fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfinţit în Duhul Sfânt, să fie bine primit.
17. Aşadar, în Hristos Iisus am laudă, în cele către Dumnezeu.
18. Căci nu voi cuteza să spun ceva din cele ce n-a săvârşit Hristos prin mine, spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt şi prin faptă,
19. Prin puterea semnelor şi a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, aşa încât de la Ierusalim şi din ţinuturile de primprejur până la Iliria, am împlinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos,
20. Râvnind astfel să binevestesc acolo unde Hristos nu fusese numit, ca să nu zidesc pe temelie străină,
21. Ci precum este scris: „Cărora nu li s-a vestit despre El, aceia Îl vor vedea; şi cei ce n-au auzit Îl vor înţelege”.
22. De aceea am şi fost împiedicat, de multe ori, ca să vin la voi.
23. Dar acum, nemaiavând loc în aceste ţinuturi şi având dorinţa de mulţi ani să vin la voi,
24. Când mă voi duce în Spania, voi veni la voi. Căci nădăjduiesc să vă văd în trecere şi, de către voi, să fiu însoţit până acolo, după ce mă voi bucura întâi, în parte, de voi.
25. Acum însă mă duc la Ierusalim, ca să slujesc sfinţilor.
26. Căci Macedonia şi Ahaia au binevoit să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii de la Ierusalim.
27. Căci ei au binevoit şi sunt datori faţă de ei. Căci dacă neamurile s-au împărtăşit de cele duhovniceşti ale lor, datori sunt şi ei să le slujească în cele trupeşti.
28. Săvârşind deci aceasta şi încredinţându-le roada aceasta, voi trece pe la voi, în Spania.
29. Şi ştiu că, venind la voi, voi veni cu deplinătatea binecuvântării lui Hristos.
30. Dar vă îndemn, fraţilor, pentru Domnul nostru Iisus Hristos şi pentru iubirea Duhului Sfânt, ca împreună cu mine să luptaţi în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine,
31. Ca să scap de necredincioşii din Iudeea şi ca ajutorul meu la Ierusalim să fie bine primit de către sfinţi,
32. Ca să vin la voi cu bucurie prin voia lui Dumnezeu şi să-mi găsesc liniştea împreună cu voi.
33. Iar Dumnezeul păcii să fie cu voi cu toţi. Amin!

Să revenim la profesorul Bin. Vă spuneam că astăzi Părintele nostru ni l-a prezentat.

Mă uitam la acest o micuţ cu cât respect privea icoanele, cum Părintele i-a explicat ce reprezintă icoana (Învierii) de pe tetrapod şi pe care noi o sărutăm atunci când mergem la miruit.

În tot acest timp, mă gândeam ce va fi fost când cei doi profesori s-au întâlnit acolo, în China, la Universitate, anul trecut, ce e acum în mintea şi inima acestui creştin, un altfel de creştin…….??? pe care l-am văzut chiar făcând sfânta cruce, de la stânga la dreapta…

Şi am văzut ce e …, ce a fost, căci am fost lângă Părintele la conferinţele din Spania…, am simţit trăirile din asemenea contexte…

Profesorul Bin ne-a spus:

„Este o mare cinste să fiu aici. Şi eu sunt creştin. Şi eu predau la Beijing. Acolo eu merg la o biserică protestantă. Acum e prima dată când sunt într-o biserică ortodoxă…, când particip la slujbă, la sfânta liturghie.. Este foarte impresionant pentru mine!
Deoarece suntem creştini, noi suntem un trup în Hristos. Şi eu cred că, în viitorul apropiat, în China, protestanţii vor înţelege la ce au renunţat, mai întâi în ce priveşte Liturghia, dar şi învăţătura ..
Mulţumesc”.
După ce m-a miruit Părintele, nu am rezistat să nu mă bag în seamă şi să-i spun Părintelui că am scris zilele acestea un articol despre Şcoala internaţională de vară de la Facultatea de Teologie de la noi şi despre conferinţa domnului profesor şi am căutat pe internet o fotografie a dânsului, căci eram curioasă să văd cum arată.. Am găsit una, dar arăta aşa de tânăr.. Ce vârstă are? 44 de ania spus Părintele Vasile…E tânăr!

Pantelimona mea, băgăcioasă şi lipicioasă…ca mă-sa, de altfel, s-a băgat în seamă cu domnul profesor, care a întrebat-o care îi este numele…I-a spus cum o cheamă şi domnul profesor a repetat aşa de clar „Pantelimona”

L-am întrebat pe Părintele Vasile să-mi spună ce predă acest proferos şi mi-a spus că acum 5 ani dânsul a înfiinţat un departament de studiu comparativ al Scripturii şi Istoria religiilor…

Apoi, am dat şi eu mâna cu domnul profesor şi i-am spus, prin traducerea Părintelui,: „mă bucur că v-am cunoscut.., că v-am întâlnit…” şi Părintele i-a mai spus că am fost curioasă să-l văd cum arată şi am căutat pe internet….

I-am strâns mâna hotărâtă… şi am simţit bucuria acelui om, care mi-a zâmbit din toată fiinţa lui… şi din tot trupul lui micuţ….

7.5_s

Fotografie luata de aici

unde sunt cateva lucruri despre acest profesor:

http://www.iscs.org.hk/Common/Reader/News/ShowNews.jsp?Nid=1628&Pid=8&Version=0&Cid=326&Charset=iso-8859-1

Minunat! Am nădejde că aceste momente de trăire înaltă vor rodi în sufletul acelui om…, care va povesti celor de acasă cele ce a văzut şi a simţit la noi în biserică; ceea ce în biserica protestantă din Beijing, unde merge adesea, nu a simţit niciodată …..

Doamne, fă-te cunoscut cu adevărat oamenilor care Te caută sincer. Iar pe mine, fă-mă martora Învierii şi bucuriei Tale… Mulţumesc!

Voiam să-i spun atâtea acelui omuleţ…, dar neavând încă darul vorbirii în limbi, m-am smerit şi am vorbit prin Translator, prin Duhul Sfânt, Care suflă unde şi cum voieşte şi pe toate le împlineşte….
Mi-a fost drag de acest „omuleţ” simpatic… You Bin …

Mulţumesc Domnului că mi-a satisfăcut şi acest capriciu de a-l vedea pe acest om şi a înlesnit, nu numai să-l văd, ci şi să-i strâng mâna.

Doamne îţi mulţumesc pentru soţiorul meu şi tăticul copilaşilor mei!

Dragele mele prietene şi dragi prieteni

Astăzi am avut o revelaţie a lucrurilor măreţe ascunse în gesturi atât de mici…

Astăzi fetiţa cea mică a venit la mine bucuroasă şi mi-a arătat că a învăţat cu tati să-şi lege şireturile, să facă fundiţa.

Şi privind-o pe micuţa de 5 anişori care mânuia atât de precis şireturile, mi-au dat lacrimile. Eu n-aş fi avut răbdare să o învăţ…. pe toate fetiţele noastre tot el le-a ajutat să înveţe să-şi lege şireturilew. Şi cât de mult face acest lucru! Doamne, îţi mulţumesc pentru că mi-ai dăruit pe soţiorul meu! Doamne, dacă l-aş fi văzut cu aceeaşi ochi cu care îl văd acum pe soţiorul meu, câtă suferinţă aş fi împiedicat!

Mă tot minunez cum rânduie Dumnezeu să se mai căsătorească oamenii. Cum cei doi se ajută atât de minunat. Ce nu poate unul, poate celălalt. Dacă nu l-aş fi primit pe această comoară de om, nu ştiu cum ar fi fost viaţa mea, nu ştiu cum m-aş fi descurcat. Îmi aduc aminte de începuturi. De cum soţiorul a făcut prima băică la primul nostru copilaş. Mie îmi era frică să-l spăl…., dar el parcă toată viaţa ar fi lucrat cu copiii. Da acesta este darul lui, darul de a lucra cu copiii. Darurile mele sunt altele, dar este nevoie să lucrez şi eu cu copiii. Dar la mine nu e ceva înnăscut, nu e talent (ca la el), ci e o străduinţă…. .

De când m-am deschis să învăţ de la cei din jur, mă tot minunez de transformarea mea.
Durerea mea e că nu-mi ajunge ziua pentru toate câte vreau să fac. Dar a doua zi o iau de la capăt, programându-mi lucrurile cu speranţa că voi reuşi să fac mai mult şi mai bine. dar nu apuc să fac totul şi atunci orice ajutor este un aşa mare dar!

Mulţumesc soţiorul meu pentru toate câte faci pentru minunata noastră familie!
Domnul să te binecuvinteze şi să te întărească să mergem mai departe….că drumu-i lung!

Te preţuiesc, minunea mea! (şi sunt tare „mândră” că m-ai ales pe mine să-ţi fiu soţie!)

http://audieri.advocacy.ro/node/535/depozitii/545

A doua zi fără pretenţii

Dragilor

a mai trecut o zi fără pretenţii!
De data aceasta lupta s-a înteţit.

Cum ieri nu prea am avut contact prea mult cu exteriorul, cu ceilalţi, deoarece au fost plecaţi, nu prea am avut ocazia să exersez lipsa de pretenţii faţă de ei şi, ca atare, lupta de a nu mai avea pretenţii, s-a îndreptat către mine.

Îmi doresc să fac foarte mult şi vreau să le fac repede, repede. M-am născut pe fugă şi pe fugă am început să trăiesc. Am deprins de la mama să fac multe, multe lucruri dintr-o dată, să le fac repede, nebăgând de seamă că nu se poate întotdeauna să le fac aşa repede, aşa cum îmi doresc. Să gândesc că eu pot face toate repede, repede dintr-o dată, a fost aşa o pretenţie nesăbuită.
Sunt o fiinţă limitată şi mărginită, asta e realitatea! E nevoie să fac treburile pe rând cu muuuuuuultă răbdare!!!!

Mama făcea mult. Era setată pe mult, dar avea motivele ei.
Dar eu acum sunt nevoită să schimb placa şi să înregistrez una nouă:

Puţin şi bun! Puţin şi bun! Puţin şi bun!

Şi tot repet, până ce-mi intră în cap şi se transpune în fapte.
Puţin şi bun înseamnă pentru mine mâncare făcută din alimente integrale într-un mod cât mai simplu;

Puţin şi bun înseamnă un moment concentrat de linişte şi de rugăciune;
Puţin şi bun înseamnă pentru mine un gând îndemnător la acţiune împărtăşit din inimă şi nu pagini întregi de „literatură”.

Voi repeta astăzi cât mai des şi mă voi concentra să fac „Puţin şi bun!”.

Am băgat de seamă că „mantrele” acestea chiar funcţionează!

Am observat că atunci când vreau să fac ceva din gama obiceiurilor vechi şi nesănătoase, se aude placa nouă. Uitaţi, de pildă, când frica, lenea, confortul mă ispiteşte să dau înapoi sau să mă sustrag de la misiune, de la ce am de făcut, atunci îmi vin în minte cuvintele:

„Toate le pot în Hristos Cel Care mă întăreşte!”. Şi merg mai departe.

Aşadar, astăzi, cu ajutorul lui Doamne, mă străduiesc să petrec fără pretenţii şi-L rog pe Dumnezeu să mă ajute să fac, sistematic, Puţin şi bun şi să fac asta zilnic!

Să aveţi o zi binecuvântată şi spornică!

Mănânc şi plâng, mănânc!

Dragii mei
În seara asta, recitind poezia lui Labiş, Moartea căprioarei, m-au trecut fiori de înţelesuri noi.

Ce geniu a avut acest poet! Cum a reuşit să concentreze atâtea înţelesuri tainice!

Iar eu mă zbat între lumină şi umbre!

Deliciile înfulecate de sărbători abia acum îşi arată colţii şi mai vor a. Pofte vechi s-au trezit iar eu mănânc şi plâng, mănânc!

Va las să descoperiţi singuri tainele pe care eu le-am întrezărit sub cuvinte, dar nu pot acum să vi le scriu.

Poate vă faceţi voi timp să-mi împărtăşiţi trăirile şi gândurile care v-au cuprins în timpul lecturii aceste minunate poezii:

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.
Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,
Aici vor veni în şirag să se-adape
Una câte una căprioarele.

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să tac.
Ameţitoare apă, ce limpede te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri
La ceas oprit de lege şi de datini.

Cu foşnet veştejit răsuflă valea.
Ce-ngrozitoare înserare pluteşte-n univers!
Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă
Mâinile pline de sânge pe piept mi le-am şters.

Ca pe-un altar ard ferigi cu flăcări vineţii,
Şi stelele uimite clipiră printre ele.
Vai, cum aş vrea să nu mai vii, să nu mai vii,
Frumoasă jertfă a pădurii mele!

Ea s-arătă săltând şi se opri
Privind în jur c-un fel de teamă,
Şi nările-i subţiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de aramă.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Ştiam că va muri şi c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioară.
De sus, lumina palidă, lunară,
Cernea pe blana-i caldă flori stinse de cireş.
Vai, cum doream ca pentru-ntâia oară
Bătaia puştii tatii să dea greş!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Îşi ridicase capul, îl clătină spre stele,
Îl prăvăli apoi, stârnind pe apă
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri,
Şi viaţa căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu ţipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure şi pustii.
Împleticit m-am dus şi i-am închis
Ochii umbroşi, trist străjuiţi de coarne,
Şi-am tresărit tăcut şi alb când tata
Mi-a şuierat cu bucurie: – Avem carne!

Spun tatii că mi-i sete şi-mi face semn să beau.
Ameţitoare apă, ce-ntunecat te clatini!
Mă simt legat prin sete de vietatea care a murit
La ceas oprit de lege şi de datini…
Dar legea ni-i deşartă şi străină
Când viaţa-n noi cu greu se mai anină,
Iar datina şi mila sunt deşarte,
Când soru-mea-i flămândă, bolnavă şi pe moarte.

Pe-o nară puşca tatii scoate fum.
Vai fără vânt aleargă frunzarele duium!
Înalţă tata foc înfricoşat.
Vai, cât de mult pădurea s-a schimbat!
Din ierburi prind în mâini fără să ştiu
Un clopoţel cu clinchet argintiu…
De pe frigare tata scoate-n unghii
Inima căprioarei şi rărunchii.

Ce-i inimă? Mi-i foame! Vreau să trăiesc, şi-aş vrea…
Tu, iartă-mă, fecioară – tu, căprioara mea!
Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Şi codrul, ce adânc!
Plâng. Ce gândeşte tata? Mănânc şi plâng. Mănânc!
(Nicolae Labis – Moartea caprioarei)

STRATEGII PENTRU A EVITA EXCESURILE ALIMENTARE DE SĂRBĂTORI

Dragii mei dragi,
Până acum am tot vorbit de reţete şi despre ce mai mâncăm în post. Acum doresc să vorbim despre ce să nu mâncăm după post.
Până acum postul oficial ne-a fost o pavăză puternică. Puteam să „ne scuzăm” că nu servim fursecuri şi prăjituri că postim, dar imediat se apropie perioada „dezlegărilor”, a scăpării la „de toate”. Mi se părea ciudată expresia „dezlegare la peşte, sau la vin şi undelemn”. Dar cine sau ce te-a legat până acum ca să fii dezlegat? E o taină şi aici şi am putea vorbi mult, dar ceea ce am înţeles eu este că rânduielile Bisericii cu privire la post sunt o mare putere si o mare pază. Noi singuri, mai bine zis trupul nostru nu s-ar jertfi deloc, el are sădit legi de conservare foarte puternice. Când aude că n-are voie să mănânce intră în mare frică şi începe să trimită semnale la creer: „nu cumva să faci una ca asta – să poteşti- că ai să mori!”. Şi creerul unora dintre noi îl ascultă…
Ei bun, imediat se gată postu’, dar de fapt după terminarea postului începe adevăratul post. Postul e o activitate continuă, mai ales acum în condiţiile şi situaţiile de viaţă în care trăim sau supravieţuim. Permanent vor fi invitaţii la câte ceva care nu este bun pentru sufletul nostru şi spiritul (duhul) nostru şi atunci intervine postul. Slavă Domnului că încă mai putem face alegri bune!
Aşadar să revenim: vom ieşi din Postul oficial, dar ne vom pregăti pentru postul interior personal permanentizat. Trupul vrea mâncare delicioasă, dar sufletul îl vrea pe Domnul, dar un stomac îngreuiat de combinaţii nedigestibile nu are starea potrivită pentru a-l primi pe Domnul.
Vor fi 3 zile de mare praznic şi o săptămână luminată. Părintele ne v-a chema să luăm lumină şi bucurie zicându-ne: „cu frică şi cu credinţă, apropiaţi-vă!”, ca să-L primiţi pe Domnul.
Şi atunci ce voi spune? Da, părinte, da, ştiţi, nu mă pot împărtăşi în toate zilele de Paşti şi în toată săptămâna luminată pentru că … n-am postit … şi Domnul stă la masă atunci doar cu părintele, iar eu ….
„A mânca cu cumpătare din toate” este sfatul înţelepţilor, dar care e măsura cumpătării acum, când o felie de cozonac conţine şi făină super albă, şi ou, şi lapte şi unt, care sunt deja e prea mult pentru bietul meu organism? Nu mai spun că mănânc cu cozonac încă un ou pe deasupa, ba şi o feliuţă de brânză, ba şi o bucăţică de fripturică, că, de, aşa-i tradiţia, să ai de toate de Paşti. Şi deja acel „puţin din toate” e foarte foarte mult într-o zi pentru organism. Şi starea mea observ că se schimbă, nu-l mai doresc cu ardoare pe Domnul, ci mă surprind uităndu-mă după prăjituri…
Ce-i de făcut?
Domnul zice că „duşmanii omului sunt casnicii lui”. Nimeni nu ne poate face vreun rău dacă nu îi dăm acceptul, consimţământul. În casa sufletului tu eşti stăpân. A pus Domnul acolo o putere în noi ca să facem alegerile bune, dar observăm că adesea facem multe lucruri fără să ştim de ce şi cum.
Specialiştii în neuroştiinţă spun că faptele noastre urmează un circuit bine cunoscut: semnal-dorinţă-recompensă-obişnuinţă şi că noi avem puterea să controlăm acest circuit şi să-l modificăm după dorinţa sufletului nostru.
Pentru a ne proteja de stimulii care ne atrag şi ne determină să acţionăm, trebuie mai întâi să recunoaştem cât de vulnerabili suntem la acei stimuli.
Pentru supraalimentarea condiţionată, stimulii reprezintă semnalele trimise de mâncare, iar mâncatul peste măsură sau în combinaţii grele, reprezintă reacţia comportamentală. Aceste semnale sunt „invitaţii pentru creer”. Capacitatea de a răspunde la dorinţa pentru hrană, spun specialiştii, este instinctivă, e o lege naturală a trupului acestuia, dar dacă cedezi în faţa acelor dorinţe prea des sistemul se dereglează şi devii foarte sensibil la acele semnale.
Pentru a ne controla creerele trebuie să nu fim prea încrezători în ele. Funcţionalitatea creerului se poate deregla şi în aceste condiţii el ne invită să facem anumite lucruri care au scăpat de sub control.
Să luăm exemplul trasului de păr sau rosul unghiilor. Pentru a înfrunta problema, trebuie să-ţi dai seama de automatismul răspunsului tău. Şi să înţelegi că dacă vei începe să rozi o unghie, le vei roade pe toate într-un minut…
TEHNICI DE INTERVENŢIE
În casă la mine eu gătesc, eu sunt „stăpâna casei” şi am scos ispitele mâncării, am scos combinaţiile „nesănătoase”, dar ce mă fac în afara casei cu provocările, căci sunt o mâncăcioasă incurabilă?
Ar fi o soluţie: fuga. Poate aţi auzit de povestea vieţii Sfântului Martinian, a rămas memorabilă expresia: „fugi Martiniene că te ajunge ispita!”, dar unde să fug, cum să evit platoul cu prăjiturile acelea delicioase şi arătoase făcute de tuşi (mătuşa)? Să nu mă mai duc la stropit (aci la noi e oboceiul ca în a doua zi de Paşte să se meargă la stropit cu parfum rudele, prietenii, mai ales băieţii sau bărbaţii stropesc fete şi doamnele cu parfum de-ţi iau nasu…)! Hm, dar se v-a supăra tuşi. care s-a pregătit şi ne aşteaptă…
Ei bine, în faţa ispitei, a stimulului, specialiştii spun că avem doar un singur moment în care putem să alegem. Avem doar un moment în care putem înţelege ce urmează să se întâmple. Că după ce iau o prăjitură albă, mai vreau şi una cu cafea, dar şi una cu lămâie, dar şi una cu brânză…. şi atunci ce fac?
Putem face altceva în loc. Putem să cerem, spre exemplu, un pahar cu apă mai întâi… şi putem să ne „fofilăm” savurându-l îndelung, nici nu v-a băga de seamă gazda că n-am servit prăjituri, că vor fi alţii care „le vor rade”. Şi totuşi, dacă gazda insită, servim doar un singur articol de pe masa încărcată, cel mai puţin excitant pentru limbă, ar fi minunat să fie un măr, deşi nu prea am văzut mere pe masa de Paşti, şi acel produs să-l tot mestecăm….
Dacă sunteţi cumva sensibili (vulnerabili) la mâncarea super gustoasă, precum sunt eu, să ştitţi că aveţi de-a face cu o defecţiune, specialiştii o numesc supraalimentaţie sau hiperalimentaţie condiţionată, adică alimentaţia în exces provocată de multele oferte, feluri de mâncare gustoase. Voi folosi prescurtarea SaC.
Tot aceeaşi specialişti spun că piatra de temelie pentru vindecare de SaC (supraalimentare condiţionată) este dezvoltarea capacităţii de a refuza de la bun început invitaţia făcută de către un stimul creerului. Acest răspuns trebuie să apară devreme şi să fie definitiv. Doar la început, când avem invitaţia, avem control asupra ei. Atunci e nevoie de hotărâre. Să nu stăm la negocieri. Refuzăm şi facem altceva în loc, adică în loc să ne „ţâpăm” pe platoul cu prăjituri din faţa noastră, cerem un pahar cu apă şi între timp facem o rugăciune de a înlătura fantoma…. Acum e posibil să-i întoarcem spatele şi să refuzăm să intrăm în mrejele ei. Dacă pierdem acest moment, se declanşează o cascadă de evenimente: stimulare – răspuns şi mai multă stimulare şi iar răspuns şi aşa ne va fi controlat comportamentul. Iar mătuşica sau bunica, drăguţa, ne va pune şi la pachet delicioasele prăjituri şi vom continua să mâncăm şi acasă, până ne vine greaţa … şi apoi adio bucurie de Paşti!
Ei, dacă reuşim, cu ajutorul Domnului şi puţină inteligenţă, să spunem „nu” la stimul, vulnerabilitatea la stimul nu dispare pur şi simplu, nu înseamnă că nu-ţi mai este poftă de prăjiturica pe care ai ochit-o.
Specialiştii spun că niciodată nu scăpăm definitiv de reacţiile anterioare, vechiurile obiceiuri rămân scrise acolo în trup, în creer. Putem învăţa ceva nou, dar când faci ast lucru, nu înseamnă că scapi neaparat de ceea ce ştii dinainte. Asociaţiile anterioare încă persistă şi pot ieşi la suprafaţă foarte uşor în circumstanţe potrivite. Răspunsurile emoţionale pozitive la stimuli rămân în amintire, nu pot fi şterse complet. Dar, cu toată această acumulare de amintiri, învăţarea lucrurilor noi este posibilă, ne asigură specialiştii. Noi ne putem opri de la acţionarea dictată de dorinţe. Putem să învăţăm noi comportamente şi gânduri noi, pentru a le îndepărta pe cele vechi. Când gândurile şi comportamentele noi devin automate şi puternice, cele vechi încep să-şi piardă puterea.
METODE DE TRATAMENT
Evitarea situaţiilor riscante
Da, este bună metoda aceasta, dar într-o lume în care semnalele de mâncare sunt peste tot, această metodă nu e suficientă. Eu trebuie să gătesc zilnic pentrufamilie. Nu pot să evit când vreau contactul cu mâncarea (gustoasă). Şi atunci ce să fac? E nevoie să învăţ alte tehnici cognitive şi comportamentale, să le folosesc, să le exersez cu hotărâre şi devotament, până voi putea schimba reacţiile generate de stimulare.
Transformarea unui obicei prost într-unul bun
Pentru a refuza invitaţia unui semnal pentru creer e nevoie să neg obiceiuri vechi. La început e nevoie de un control atent asupra propriilor acţiuni şi pe termen lung să înlocuiesc un set de comportamente automate cu un alt comportament. Răspunsul trebuie să fie atât de hotărât şi atât de automat de integrat în repertoriul meu, încât atunci când întâlnesc mâncare tentantă şi nici măcar nu-mi este foame de-adevăratelea, să pot spune: „mamamia, ce bine arată şi ce bine miroase, dar n-am de gând să mănânc!” şi să-mi văd de treabă cu altceva. Aşa că, în loc să înfulec prăjiturile lui tuşi, mai bine o provoc să-mi poveastească cum le-a făcut, sau să-mi mai spună din ofurile ei. Asta îi va face nespusă plăcere şi va uita să mă mai îmbie cu platoul acela „înfricoşător”.
Dar pentru a putea acţiona astfel, este nevoie de multă exersare şi de o motivaţie puternică. Şi această motivaţie să nu fie ocazională, adică nu să mă abţin să nu mănânc caloric pentru că vreau să-mi vină rochia bine la evenimentul din vară, ci e nevoie să am o motivaţie interioară pentru o schimbare permanentă. Dar pentru aceasta e nevoie să ne facem un program şi să ne ţinem de el, să nu oscilăm după cum bate vântul, mai ales că ne ştim vulnerabili. Dar e nevoie să ne facem obiceiuri suficient de satisfăcătoare, astfel încât să împiedicăm reîntoarcerea la cele vechi. De exemplu ca să nu mai „simţi nevoia” de (multă) carne, poţi s-o înlocuieşti. La fel şi „nevoia de dulce” cu fructele şi cerealele integrale, ca să nu privezi organismul de nevoile lui reale şi să revii la carne şi să faci abuzuri. În cartea mea Îndrăznesc să trăiesc sănătos am descris cum am înlocuit eu produsele animaliere şi cum gătesc fără animaliere şi ce prăjituri mai puţin grele pentru organism fac.
Ca să ne schimbăm modul de alimentaţie e un pic de lucru. Dacă se întâmplă să eşuezi în primele încercări, sau dacă încerci şi ai parte de succes limitat, e foarte probabil să te descurajezi şi să crezi că este peste puterile tale să faci asta. Eu am păţit-o. Mâncam sănătos o bucată de vreme şi apoi scăpam „ca vaca în lucernă”. De aceea eu încerc să vă împărtăşesc din experienţa mea şi să şcunoaşteţi „că au mai păţit şi alţii!”.
Senzaţia de neputinţă este unul dintre cele mai mari obstacole în calea a ceea ce dorim să facem cu adevărat. Pur şi simplu adesea ne simţim copleşiti. Specialiştii spun că dacă crezi, sau simţi că nu ai de ales decât să mănânci atunci când eşti provocat, senzaţia de poftă care îl provoacă va persista. Dacă însă vei lucra asupra capacităţii de a te controla şi o vei folosi, senzaţia de poftă va începe să scadă din intensitate.
În lucrarea de a ne schimba obiceiurile imprimate, a învinge condiţionarea şi a avea controlul asupra comportamentului notru, avem la îndemână 4 componente, care ne pot ajuta să facem o schimbare în comportamente şi gândire.
Conştientizarea
Pentru a avea putere aasupra semnalelor, e nevoie să le observăm mai întâi şi să cunoaştem comportamentul pe care acestea îl stimulează. Să cunoaştem riscul unei situaţii la care suntem expuşi. Să ne dăm seama de situaţiile care ne pot duce la mâncatul inoportun şi excesiv, la acel lanţ de comportamente pe care apoi le regretăm.
Specialiştii spun că atunci când eşti vulnerabil, mintea ta nu te mai ajută, barajul care ar trebui să ţină viitura nu funcţionează foarte bine la acest aspect: multe senzaţii intră în atenţia noastră şi ne confruntăm cu dorinţe puternice şi răspundem cum am învăţat printr-un comportament familiar şi repetitiv. Aceasta e o maladie obsesiv-compulsivă. Semnalele senzoriale, situaţiile stresante şi amintirile puternice sunt invitaţii la mâncatul scăpat de sub control.
În momentul în care simţi dorinţă, spui „Nu. Mulţulmesc!”. Sunt conştient că mi-a venit o dorinţă şi acum pot să mă decid: bag în gură sau nu. A deveni conştient de existenţa alegerii, spun specialiştii, înseamnă să aduci, să ridici dorinţa şi contextul ei la nivelul gândirii conştiente, a raţiunii, să devii atent. Atunci ai puterea să înăbuşi comportamentul, să-l monitorizezi.
Adoptarea comportamentului competitiv
Elaborăm şi să învăţăm reacţii alternative la stimul. În loc să mâncăm dulciuri, mâncăm fructe, în loc să mâncăm printre mese, bem apă. Ca să nu am ispite la cumpărături, îmi fac o listă strictă de cumpărături. Apoi ca să nu „trebuiască să mânănc că se strică”, fac mâncare măsurată. Asta mi-e cam greu, căci niciodată n-am folosit măsură, ci am gătit „după ochi”.
Specialiştii ne sfătuiesc ca acest comportament competitiv să fie bine planificat, să fie bine învăţat înainte de a întâmpina un nou semnal, să ştim exact ce avem de făcut când creerul primeşte o invitaţie nedorită. Să ne învăţăm bine lecţia dinainte, să ne pregătim din timp „replica”, să intervenim devreme şi să pornim un nou lanţ care să ne împiedice s-o luăm pe calea veche. Dacă gogoşeria e în calea spre casă, trecem pe cealaltă parte când ieşim de la lucru şi suntem rupţi de foame.
Formularea gândurilor noi care să le anihileze pe cele vechi.
Ne scriem un nou scenariu cognitiv, care să ne ajute să executăm noul comportament. Ne formulăm noi gânduri şi un nou limbaj. Să ne spunem în faţa ispitei: „asta nu-mi face bine”, „recunosc că sunt vulnerabilă şi nu pot lua doar o gură din acea mâncare, deoarece ştiu că nu mă voi opri doar la una. Acea mâncare nu e bună pentru mine, n-o voi mânca!”. „Sigur am şi alte alternative!”, „Dacă acum nu mănânc asta, mă voi simţi mult mai bine după aceea”. Sau: „Sunt mai importantă decât pofta acesta. Pot face faţă cu ajutorul lui Dumnezeu!”.
Reuşita ţine de modul în care privim şi abordăm stimulul. Învăţând să nu ne gândim doar la plăcerea unei mâncăruri foarte atractive sau inoportune, ci şi la urmările acestui fapt, cum ar fi kilogramele în plus, răul la ficat sai indipoziţiile rezultate, începem să preluăm controlul cognitiv şi devenim conştienţi de impactul pe termen lung al consumului dezordonat de mâncare. Gândindu-ne asupra deznodământului, vom putea schimba perspectiva asupra situaţiei.
Susţinerea
Alegerile depind doar de noi, dar o mână de ajutor ne uşurează enorm lupta. Dacă am susţinere de la o persoană care-mi ştie vulnerabilitatea şi planul luptei mele, am mult mai multe şanse să reuşesc să mă abţin. Dar aici intervine un aspect foarte fin: depinde în ce manieră e dat acest ajutor. E nevoie de multă tandreţe şi iubire. De multe ori mă iritau semnele partenerului care-mi făcea semne să nu mai mănânc prăjitura preferată tocmai atunci când „era pegratis şi din destul” şi eu îi făceam în ciudă şi mâncam şi mai mult. O invitaţie la dans plină de dragoste sau o altă formă delicată, mi-ar fi distrat mult mai delicat atenţia…
Dar oricum, susţinerea corectă face diferenţa.
Puterea regulilor
Specialiştii spun că persoanele care suferă de supraalimentare condiţionată sunt foarte sensibile la semnalele din partea mâncării. Acestea au tendinţa să ia decizia de a mânca sub impulsul momentului. În centrul hiperalimentaţiei condiţionate se află natura impulsivă a comportamentului. Pentru a o putea combate e nevoie să ne elaborăm un set de reguli care să ne păzească de influenţa stimulilor. Stabilirea regulilor ne pregătesc pentru întâlnirile cu stimulii tentaţiei şi ne redirecţionează atenţia în altă parte.
Cu toţii ştim că preparatele alimentare din industrie nu ne fac bine, că sunt înalt procesate şi chimizate, dar cu toate acestea continuăm să le cumpărăm. Ştim ce să facem, dar nu e suficient doar să ştim. Comportamentul nu se schimbă doar că ştim, pâinea de casă nu ne va veni pe tavă, e nevoie să învăţăm s-o facem…
E nevoie de elaborarea unui răspuns plănuit pentru momentul întâlnirii cu alimente care ne stimulează gustul şi ne provoacă să mâncăm (mult). Ne luăm măsuri de preîntâmpinare, ne luăm merele în geantă…
Şi acum vă împărtăşesc câteva „sfaturi”:
Reţineţi regulă principală: Nu mâncăm între mese decât fructe sau bem apă.
A bucura pe cineva nu implică neaparat să mâncăm din ceea ce ne serveşte. Dacă ne ducem în vizită de dragul acelei persoane şi nu de „obligaţie”, întâlnirea va fi bucurie chiar şi fără a mânca prăjituri. Bucură-te de acel măr sau pahar cu apă dăruit şi mulţumeşte sincer şi atunci acea persoană care ţi-l oferă va simţi multă bucurie şi nu va mai fi mâhnită că nu serveşti fursecurile. Roagă-te pentru gazdă şi Domnul va crea contextul prielnic să vorbiţi despre mâncarea sănătoasă şi despre bucurie, dar nu refuza din prima să serveşti spunându-i că tu nu vrei să mănânci, ci spune că vrei mai întâi apă, sau dacă sunt şi mere sau orice alt fruct acolo, serveşte-l. Un fruct e binevenit întotdeauna, numai să nu fie chiar după ce tocmai ai mâncat mâncare.
Cam atât am dorit să vă transmit astăzi.
Urmează două săptămâni speciale şi nu ştiu ce timp voi avea la dispoziţie.

Vă doresc bucurie şi putere de avea răbdare „până Hristos va lua chip în noi”.