Arhive etichetă: psihoterapie

Deschide ochii şi vezi mâinile ce ţi se întind zilnic!

Dragii mei
Aseară am primit un dar neasteptat. E o poveste tare simplă, dar când i-am descoperit taina, am ramas atât de uimită.
Şi iată povestea darului primit aseară:
Încă de vineri văzusem în ziar că săptămâna asta e declarată săptămâna psihologiei cu ocazia căreia se organizează câteva întâlniri cu psihologii sibieni. Când am văzut articolul mi-am dorit şi mi-am propus să ajung să-i văd pe aceşti oameni care se numesc psihologi, aceşti oameni care au ceva special şi de care eu sunt tot mai atrasă, pentru că vreau să învăţ din tainele lor. Doream să-i urmăresc îndeaproape, cum vorbesc. Dar, ştiţi cum e, apar multe chestii şi nu reuşeşti să faci ce-ţi propui: ba am căzut şi m-am lovit la picior, ba a apărut încă ceva de făcut şi aşa au trecut luni şi marţi şi am ajuns la miercuri şi mi-am amintit că voiam să mă duc, dar a apărut o durere mare de burtică şi o greutate şi mi-a venit aşa o greutate de a mai ieşi din casă la ora aceea. Dar uitându-mă iar în ziar şi văzând titlul dezbaterii: psihoterapie şi dezvoltare personală şi numele conferenţiarului care-mi părea atât de cunoscut.., m-am rupt din starea aceea şi cu toată greutatea din suflet şi din trup am făcut primii paşi: mi-am tras repede hainele de fuga obişnuită (pantalonii şi haina lungă de fâş) şi am ieşit din casă cu inima grea de durerea care încă mai persista în suflet de dimineaţa când rănisem sufleteşte pe cineva drag. Dar ieşind la aerul rece de seară, m-am înviorat imediat şi am pornit.
Când am intrat în sală era deja plină, dar am intrat în faţă cu gând să găsesc un scaun şi să şed şi s-o văd şi pe cea care vorbea şi am avut „o revelaţie”, era Mihaela, cea care mă chema, care dorise atât de mult să mă cunoască!
Ce pot să zic? Decât Doamne ce minunate sunt lucrurile tale, dar sunt atât de tainice şi numai cei care se îndură să fie atenţi, să facă primii paşi….
Dragii mei dragi
Ce am reţinut eu din tot ce a spus atât de minunat Mihaela aseară este să fim receptivi la mâinile care ni se întind şi dacă în zilele acestea pe care le trăim nu investim în noi, în dezvoltarea noastră personală, în creşterea noastră spirituală cu alte cuvinte, riscăm să păţim ca în cazul titanicului ce se credea neînvins…
Şi am amai învăţat că
Fericirea se învaţă.. şi asta e minunat!
Ei bine, am primit atâtea şi aş vrea să împart cu voi cu toţi, aş vrea să ne prindem de mâini şi să pornim pe cale mult mai curajoşi şi încrezători, mai cu îndrăzneală, aşa cum ne îndeamnă DDomnul

oamne.
Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea1 el a făcut greul, nouă nu ne rămâne decât să profităm de lucrarea lui, aşa cum punea măicuţa mea siluana într-o conferinţă…
Dar noi nu ne îndurăm să ieşim din cuibul nostru căldicel. Ne doare, e adevărat, dar măcar e cald, e cunoscut, pe când toate celelalte sunt un necunoscut ce ne sperie.. dar frica e doar o părere în mintea mea…
Dar depăşindu-ţi punctul de confort, creşti… fiecare experienţă, fiecare întâlnire cu cineva „nou e o creştere. Aşa am simţit în momentul întâlnirii cu Mihaela.
Mulţumesc Doamne pentru experienţa de aseară. Mulţumesc Mihaela pentru darul de a te fi întâlnit …!