Arhive etichetă: putere

Codul Împărăţiei cerurilor: Predica de pe Munte

Buna dimineaţa dragilor!

Astăzi, cu mila şi cu ajutorul Domnului, am ajuns din nou la bisericuţă.
Mare binecuvântare şi pace! Domnul ne-a umplut iarăşi rezervoarele inimii noastre, ca să putem da mărturie tuturor celor din jurul nostru de bucuria Lui.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele nostru

moto_0205

ne-a spus, ca de obicei, un cuvânt minunat, pe care, tot cu ajutorul lui Dumnezeu, am reuşit să găsesc timp şi posibilitate să-l transcriu aici:

„Iubiţi credincioşi, evanghelia de astăzi este o revenire la evangheliile ce s-au citit săptămâna trecută. S-a citit săptămâna trecută din Predica de pe Munte, iar săptămâna aceasta s-a citit din Cuvântarea apostolică de la Matei capitolul 10.

Astăzi, s-a revenit şi s-a citit finalul capitolului 7, finalul Predicii de pe Munte şi apoi, încă 4 versete din capitolul 8 de la Matei, despre vindecarea unui lepros de către Mântuitorul.
Predica de pe Munte, pe care o găsim în forma ei dezvoltată la Matei capitolul 5, 6 şi 7, cuprinde un adevărat rezumat al învăţăturii Mântuitorului. S-a spus despre Predica de pe Munte că este un adevărat „cod al Împărăţiei cerurilor”.

În finalul Predicii de pe Munte, Mântuitorul dă o pildă, pe care am auzit-o astăzi şi spune: „Oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă. A căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare”. (Matei 7, 24-27)

Vedeţi, această pildă, pe care o vedem împlinindu-se iară şi iară sub ochii noştri? Oamenii care ascultă cuvântul Mântuitorului şi care împlinesc poruncile Lui aceea îşi zidesc casa pe stâncă.
Ce important e să luăm aminte la această pildă! Cum stăm noi cu auzirea şi cu împlinirea Cuvântului Mântuitorului.

Domnul este Cel care ne învaţă cu putere. Evanghelia spune în continuare că mulţimile erau uimite de învăţătura Lui Iisus, căci îi învăţa ca Unul Care avea putere nu ca şi învăţătorii lor.
Învăţătura Mântuitorului nu este o simplă învăţătură de şcoală, nu este o simplă selecţie sau o simplă antologie de păreri, de opinii, ci învăţătura Mântuitorului este o învăţătură pentru viaţă. Porunca Lui, spune Sfânta Scriptură, este viaţă veşnică.

Cuvintele Mântuitorului sunt pentru noi viaţă veşnică şi când intrăm în harul cuvântului Mântuitorului suntem pe calea aceasta sigură şi casa vieţii noastre se menţine pe stâncă.

În continuare, s-a citit despre vindecarea unui lepros. A venit la Mântuitorul un lepros şi a spus: „Doamne, dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti”. Boala aceasta a leprei era o boală fără speranţă de vindecare. De aceea, a spus: „Dacă voieşti, poţi să mă curăţeşti”. Mântuitorul a spus simplu:

Voiesc, curăţeşte-te” (Matei 8, 1-4) şi i-a poruncit să se arate preotului ca să constate vindecare. Preotul era singurul care putea constata că a fost vindecat şi îl putea reintegra în comunitate. Lepra era o boală contagioasă şi de aceea leproşii erau izolaţi.

Vedeţi, dacă vii la Mântuittorul cu crediţă!

Chiar în zilele acestea citeam o carte în care sunt adunate minuni făcute de Sfântul Luca al Crimeiii. Vindecări de boli foarte, foarte grele. Sunt mărturii multe date de medici din Grecia despre vindecări de boli foarte grele, pe care ei le-au constatat şi care, prin mijlocirea Sfântului Luca, au fost vindecate.

Bunul Dumnezeu să primească Sfânta Liturghie şi să ne miluiască”.

Să trăiţi Părinte!”.

Mulţumesc, Părinte!

Da! Da! Cuvintele Mântuitorului cuprind în ele puterea împlinirii lor, numai noi să intrăm în ele şi să le împlinim. Domnul ne-a dat porunci, dar a pus în ele şi puterea împlinirii lor.
Crezând şi împlinind Cuvântul Domnului, vedem cum El ne transformă. Aceasta este diferenţa dintre învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos şi cea a oricărui alt învăţător!

Metodă în 5 paşi de citire a Sfintei Scripturi

Dragilor

Să vorbim din nou despre citirea Bibliei!

Multora ne este greu să citim Sfânta Scriptură pentru că nu-i ştim puterea ei. Poate o tratăm ca pe o Carte simplă şi nu ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care ne dă toate răspunsurile la neînţelesurile ce ne macină viaţa.

Biblia este o carte unică. Ea este o întâlnire care naşte lămuriri, dar şi întrebări. Citirea sfintei Scripturi ne ridică semne de întrebare vizavi la cum ne trăim viaţa.

Dumnezeu spune „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, tu cine eşti?”
Şi încercând să răspundem, descoperim că nu ştim. Citind Biblia, descoperim cât de departe suntem de noi înşine şi de Doamne şi plângem.

Dar, continuând să citim, tot ea ne mângâie, Sfânta Scriptură devenind astfel o alifie pentru neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti.

Biblia însă nu se citeşte oricum. În vechime, parinţii egipteni, spune Pr Hrisostom, foloseau o metodă în cinci paşi care consta în:
– citirea propriu-zisă
– cântărirea pasajelor: Cum vorbeşte sufletului meu acest pasaj, are legatură cu mine?
– rugăciunea, care vine să mă ajute în înţelegerea cuvintelor care mă privesc pe mine
– contemplarea, mulţumirea pentru întelesul primit
(din cuvântul arhim. Hrisostom despre Sfânta Scriptură din 13 nov 2012 http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/11/198-cu-domnul-citim-cuvintele-lui.html

Lapte de rapiţă

O, câtă bucurie am dragilor să vă spun că „am deprins” gustul laptelui de rapiţă!

Anul trecut am descoperit seminţele de rapiţă şi mi-am luat o cantitate mai mare cu gând să fac lapte din ele, dar am făcut de vreo două ori şi le-am dat uitării. Anul acesta am găsit caserola cu seminţe şi am zis să folosesc seminţele, dacă tot le-am luat.

Aşa că am spălat o cănuţă de seminţe şi apoi le-am pus la înmuiat 24 de ore. Apoi, cu ajutorul storcătorului cu melc am făcut lapticul galben. E cel „mai tare” lapte din seminţe aşa mici şi numai cu storcătorul cu melc se poate face. Cu blenderul ar ieşi prea amar şi imposibil de folosit. Am scris reţeta de lapte de rapiţă exact cum o fac în Cartea de reţete pe anotimpuri.

Azi am făcut dimineaţă laptele şi le-am dat la puiuţi o parte şi o parte l-am pus într-un borcănel în frigider. Pe la amiază m-a apucat o roadere de stomăcel, dar mă grăbeam să plec cu o treabă şi astfel  am înmuiat repede 3-4 curmale în apă caldă, am adăugat vreo 3-4 linguri de hrişcă fiartă un pic, mai mult umflată, şi le-am făcut cu mixerul vertical, apoi am adăugat jumătate din lăpticul de rapiţă, (jumate i-am lăsat soţiorului), aşa ca la 100g, (dar l-am făcut concentrat!) şi am amestecat bine cu o lingură apoi l-am pus într-un recipient din care se putea bea şi am fugit la taxiul care mă aştepta… Am băut în taxiu liniştită acest lăptic cu cereale, ca bebeluşii şi vreo 4 ore am avut linişte la stomăcel.

O bunătate! Cât de bine a căzut. Nu se compară cu nicio dulcegărie la care încă poftesc…

În seara asta când mestecam în mâncarea de ovăz, ce o pregăteam pentru dimineaţă, mă gândeam ce binecuvântare că Doamne m-a ajutat să descoper acest fel de a găti şi a mânca. Ce mâncare curată şi uşoară este mâncarea vegetală şi cât de compatibilă este cu partea spirituală şi duhovnicească din noi! Ce diferenţă este de cum îţi simţi trupul după ce mănânci o mâncare sănătoasă şi cum îl simţi când bagi una identic naturală sau plină de animaliere.

Animalierele şi dulcegăriile răvăşesc trupul, îi zvârcolesc poftele, dar vegetalele aduc linişte şi calm şi mintea e limpede şi simţirea „fină”.

Domnul a lăsat să mâncăm hrană naturală, alimente complete, nu părţi extrase din ele. Unii zic că zăhărul e natural, dar eu n-am găsit locul de unde să-l culeg.

O, cât ni s-au pervertit (stricat) simţurile! Nu ne mai ajunge dulceaţa unei salate de sfeclă crudă sau a fructelor, ci vrem ceva mai tare! Cât m-am necăjit când am aflat că unii copii au aruncat la coş turtele dulci făcute în casă cu mai puţin zahăr … şi cu câtă plăcere consumă împacheturile alea, care, pe lângă că-s atât de distrugătoare, şi costă bani pe care unii dau zilnic. În ce mediu trăim şi cât de mult ne autodistrugem prin poftele noastre. Eu încerc să le explic la puiuţii mei cât de mult rău fac împacheturile alea sclipitoare, dar ei săracii încă nu pot pricepe.. dar ce să zic de copii? Nu pricepem noi ăştia mari…. (mulţi adulţi ar zice „câh”: lapte de rapiţă?).

De ce? Pentru că, aşa cum spunea şi maica Siluana: „Ne-am format un stil de a fi în lume, care se bazează pe deprinderi, apucături, scheme, sau cum vrem să le numim, întrupate, scrise în memoria noastră afectivă inconştientă, în creierul nostru, de unde ne comandă ce şi cum să facem”, ca să nu fim mai prejos de alţii.

Dar observăm că acest stil nu ne face bine şi dorim să-l schimbăm. Însă pentru a-l schimba, este nevoie de jertfă, de răstignire.

Ce să răstignim?

Tot măicuţa ne răspunde:

„Să răstignim teama că vom fi călcaţi în picioare şi dorinţa de a părea înainte de a deveni cei ce suntem deja doar în dorul inimii nostre!

Să răstignim dorinţa de a fi desăvârşiţi fără a creşte în Domnul cu răbdare.
Să răstignim nerăbdarea (de a ne „potoli” foamea cu iluzii sau imagini de mâncăruri, n.n). Atunci vom muri nouă înşine şi vom trăi, pentru acele clipe, minute, ore sau zile, doar atârnând de Domnul!”

Da, da!

„Jertfirea dorinţei ne mută, efectiv, în altă dimensiune a vieții și a minții noastre. Când dorim ceva, fie „bun” (adică ne place), fie ”rău” (adică nu ne place), ne proiectăm pe lumea reală propria viziune și credință (gen „eu am credința mea și nu am nevoie să merg la Biserică”). Astfel lumea devine „lumea aceasta”, lumea deformată de patimile noastre, de „hărțile” din creierele noastre. Lumea care se naște în mințile noastre bolnave și se întrupează în evenimentele din jurul nostru”.

Pentru a nu muri (de cancer, adaug eu, să trăim ca în cer, cum spunea dr. V Stroescu), măicuţa spune că e nevoie să ne lepădăm de lume. Dar cum? Să fugim în munţi unde nu sunt aşa multe împacheturi ademenitoare? Nu!

„Lepădare de lume înseamnă să scoţi din minte tot ce ţi-a băgat lumea în cap că e adevărat şi să bagi pe Dumnezeu”.

Dar această scoatere e dureroasă, precum scoaterea ghimpelui, dar după ce o scoţi, ce uşurare!
„Să avem răbdare cu noi! Există „o cale de a sta natural şi firesc, chiar şi în mijlocul celor mai nefireşti oameni” (şi lucruri)! Şi asta e Crucea! Şi pe Cruce este Domnul înviat Care ni Se dăruieşte în tot chipul ca să descoperim că Bucuria a venit şi vine numai prin această cruce!

Pentru a trăi aşa cum ne-a gândit Dumnezeu să trăim e nevoie de împreună lucrare cu Domnul. Această lucrare e devenire şi ea durează „pentru că ea se scrie în trupul nostru, în celulele noastre şi, pentru asta, trebuie să se şteargă mai întâi vechile sinapse, vechea informaţie (deprinderile rele, dependenţele, codependenţa, n.n).

Sinapsele vechi sunt foarte puternice, pentru că au fost mereu alimentate cu informaţie şi energie. Acum toate ale noastre o iau mai întâi pe acolo! Dar, încet, încet, cu harul lui Dumnezeu, se formează sinapse noi, deprinderi noi, trup nou! El, Domnul le face pe toate noi! Numai noi să-I facem loc, să-L primim şi să conlucrăm cu El!”.

„Când Domnul ne-a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”, ne-a oferit nu doar informația necesară pentru a ne împlini dorul de depășire a lumii create, ci și puterea și învățătura directă și practică necesare.

Așadar, să îndrăznim să cerem, să învățăm, să păstrăm și să folosim această Putere!”

(citatele sunt extrase de pe pagina Web – Gânduri de la Maica Siluana).

PS> vezi si articolul mai vechi Lapticul galben