Arhive etichetă: rabdare

Am golit contul pentru biciclete și am deschis contul pentru aparatul foto

Salutare, dragilor!

Se pare că ieri, a fost o zi specială! A fost specială și pentru că în sfârșit, am decis să facem ultimii pași spre împlinirea unui vis a omuleților mei: bicicleta.

De câțiva ani buni, fetițele mele îmi tot spuneau că-și doresc biciclete. Le-am tot amânat împlinirea dorinței, căci alte lucruri au fost prioritare. Acum trei ani, pe listă au fost pătuțurile și saltelele. Anul trecut, au fost dulapurile de haine și rafturile pentru cărți…, „dar la anu, dragii mei omuleți, vă vom cumpăra biciclete. Uite, deschidem un cont unde veți aduna bănuț cu bănuț până se va strânge suma necesară pentru biciclete”.

Așa a dat Doamne și bănuții s-au strâns. Bănuții de la colindă, ce au dat nășicile, ce au dat tușicile… Au fost ispite să intrăm în ei. Am avut nevoi stringente chiar, dar de fiecare dată le spuneam, și-mi spuneam și mie:

– „De acei bănuți nu ne atingem. Ați văzut că funcționează metoda. Dacă nu suntem hotărâți să strângem bănuți special pentru bicicletă, nu veți avea bicicletă. Ce preferați. Să vă cumpărați acum o plăcere de o clipă, de câteva ore sau de o zi sau preferați să răbdați puțin și să vă bucurați câțiva ani de bicicleta mult dorită?.

– Bicicleta! Vrem bicicleta!

– Ok. Atunci adunăm bănuț, nu cheltuim…”.

Ieri, am mers la cumpărături și iată-le cu biciclete!

16806697_1236144889833027_8316750058819485154_n

Au fost atât de entuziasmate, încât nici mâncare nu le-a trebuit până seara. Au uitat și de teme… Erau în stare să se culce cu bicicletele în pat…

Doamne, mulțam, Doamne, mulțam. Doamne, mulțam. Iaca, s-o împlinit și trebușoara asta!

Dar.., există totuși un dar…, adolescenta mea s-a supărat…și mi-a spus cu năduf:

  • „Lor le-ai luat biciclete și mie, care-mi doresc de atâta timp un aparat de fotografiat, …”.
  • Îți înțeleg supărarea…, mai e nevoie încă de răbdare… Va veni și timpul aparatului tău de fotografiat!”.

Așa am deschis ieri un alt cont: CONTUL PENTRU APARATUL „PERFORMANT” DE FOTOGRAFIAT PENTRU FETIȚA MEA CEA MARE.  Am depus primii bănuți și azi, am trimis un mesaj clar și special Sfântului Nicolae: Sfinte Nicolae am deschis un cont pentru aparatul de fotografiat pentru Steli. Ție ți-l încredințez. Grija de achiziția aparatului ți-o încredințez ție, iar pentru mine și soțiorul meu să ceri de la Doamne pacea Lui și înțelepciune și putere de lucru. Mulțumesc.” Gata. Treaba e ca și rezolvată, numai că mai e nevoie de ceva vreme… Știi, la Dumnezeu o zi ca o mie de ani și o mie de ani e ca o zi… e doar o chestiune de perspectivă asupra timpului… Doar atât. Deja am certitudinea că aparatul va veni…la vremea potrivită…

Să revin la biciclete. Ieri m-am uimit cum Pantelimona deja știe să meargă… s-a dat de câteva ori pe bicicletele copiilor din preajmă și acum deja știe… mă uimesc cât de repede învață copiii! Îi ajuți un pic și apoi ei îi iau pur și simplu zborul…, așa pe nepregătite parcă. Îmi amintesc cât de mult m-am necăjit câteva zile s-o învăț să se dea pe trotinetă…și într-o zi a luat singură trotineta și s-a dus…și încă pe o vale destul de mare…

Acum o să urmeze câteva zile în care o voi ajuta pe mezinuca să meargă pe bicicletă…și apoi, gata… Le voi privi cum zboară. Așa-i că-i minunat?

Da, da!

Doamne, mulțam!

Anunțuri

Pentru mămici ca mine: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Bună dimineaţa dragilor!

Astăzi s-a citit la sfânta liturghie frumosull şi binecunoscutul paragraf:

„Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
25. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.
26. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
27. Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.
28. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa.” (Matei 16, 24-28)

Părintele spunea că în urcuşul nostru spre Împărăţie, avem mai multe etape şi în toate aceste etape e nevoie de purtarea crucii…

Aseară am ascultat-o pe măicuţa mea

şi spunea la un moment dat că „cruce înseamnă golirea de toate care ne înbdepărtează de bucuria ca dar al lui Dumnezeu…”

Vedeţi, eu aş prefera să fac acum altceva, plăcerea mea, pasiunea mea, dar e nevoie să stau cu copiii, să merg cu ei în parc…, să mă joc cu ei, să-i învăţ cum să se poarte ca omuleţii. Până mai ieri, mi se părea pierdere de vreme să stau tot în fundul lor…, dar acum, pe zi ce trece, e atât de fascinant să-i observ, să-i ascult… e un prilej cu atâtea prefaceri… şi posibilităţi de creştere!!!!
Ieri, am pornit dis-de-dimineaţă în oraş să-mi rezolv câteva treburi şi le-am luat şi pe micuţe cu mine… Am pornit de acasă cu câte o îngheţată de banane în mână, ca să am linişte că nu-mi vor cere îngheţată, deşi mijlocia tot a mormăit încet întrebarea dacă nu le iau şi din aia de la dozator….

Am făcut multe treburi prin oraş… şi am sfârşit prin a ajunge în piaţă… Eram însetate şi flămânde şi am mers la tanti Mărie care vindea pepeni şi am mâncat un pepene şi ne-am stâmpărat şi sete şi foame… şi apoi ne-am încărcat cu de toate şi ne-am întors…

Eram precum un măgar: şi în spate rucsacul cu pepeni, unul verde unul galben, şi în mână găleata cu afine şi caserola cu zmeură… şi în cealaltă plasa cu roşii…

img_7984

şi drum lungă până acasă pe jos…

Eram fericită că simţam greutatea şi realizam ce binecuvântare este maşina cu care fac de obicei piaţa… şi când să ajungem aproape de casă… micuţa a zbughit-o de lângă mine şi a traversat strada în fugă, fără să se uite …. şi imediat a trecut o maşină..

Am urlat pur şi simplu…:. „Fantastic! Fantastic! Mă copile unde ai fugit??” Am bombănit până acasă… cu voce tare….nu mă puteam linişti…s-au uitat şi nişte vecini la mine cum strigam… îmi venea să-i dau una la fund micuţei de să ţină minte să nu mai facă niciodată ce a făcut…, dar am urlat…

No, şi bucuria s-o dus… şi o venit mustrare de conştiinţă: că cum am putut urla aşa în plină stradă, că copilul oricum n-o înţeles că am urlat…, că m-or văzut şi vecinii, pe mine doamna care învaţă pe alţii…

După ce m-am potolit, am vorbit cu copilul şi i-am explicat că atunci când îi vin idei să întrebe dacă poate să facă acea ideea fără să se vatăme… şi ne-am iertat şi ne-am îmbrăţişat
Şi a prins copilul, că azi dimineaţă, când i-o venit să traverseze, m-o întrebat…
Da, da… greu la deal cu boii mic!

Cruce- bucurie-cruce- lepădare de sine- răbdare- cădere- ridicare- mergem înainte, de cu seară până-n zori şi din zori şi până-n seară, ca voinicul din poveste, că-nainte mult mai este!

Răbdărică dragi mămici, ne-ar spune Părintele Cleopa!

Bucurie vs. Entuziasm

Dragii mei

În dimineaţa asta am trăit o minune: am conştientizat în sfârşit, de-adevăratelea cum e să fii bucurie, să ai bucuria şi cum e să fii entuziasmat.

Astăzi m-am trezit cu o stare fizică deosebită: îmi venea să tot sar, să spun tuturor cât de bucuroasă sunt, cât de minunat a fost aseară, ce minunaţi oameni am cunoscut ….

Îmi vizualizam aşa „succesul” viitor… planurile realizate şi realizabile, îmi treceau prin cap „idei geniale”…. proiecte „în folosul comunităţii” …

Dar am coştientizat imediat că starea care m-a cuprins şi era de nestăpânit şi care voia să iasă afară, să vorbească, să „se agite”, prea e de tot… şi parcă „nu e a bună” …
Mi-am dat seama că eu trăiam două realităţi:
pe deoparte aveam bucuria aceea minunată pe care am învăţat s-o deprind cu Maica Siluana şi pe care dânsa mi-a amintit s-o cer mai cu dinadinsul să fie cu mine şi s-o păstrez „orice s-ar întâmpla în jur”, iar pe de altă parte aveam o exaltare fiziologică, care mă făcea să ţopăi, să salt. Doream să vorbesc cu cineva drag, să-i spun cât de bucuroasă sunt, că a fost minunată întâlnirea de aseară, că oamenii vreau să ne mai întâlnim, că ce bune au fost gustărelele sănătoase…, că oamenii sunt interesaţi să trăiască sănătos… Mă apucase de fapt starea aceea obişnuită printre noi femeile: „taca, taca: „dragă să vezi unde am fost aseară, şi ce fain o fost fost, că ce fain o vorbit doamna aceea (tiupu ăla), că să vezi ce ne-o arătat…bla, bla” . Bine, aşa e, o fost SUPER, şi? şi după aceea? …

Am încercat să-mi gestionez starea şi s-o stăpânesc. Mi-am dat seama că această stare e cu două tăişuri şi nefiind atentă, îmi poate goni adevărata bucurie, care nu ţine de ceva exterior, care nu ţine de trup, care ţine de o parte tainică a sufletului şi e o stare de linişte, de echilibru, care e lucidă, care mulţumeşte Domnului pentru ce primeşte, fie plăcut, fie neplăcut, cu încrederea şi credinţa că toate vin sau sunt din îngăduinţa lui Dumnezeu, Care pe toate le face şi le rânduie pentru binele nostru. Bucuria e totodată şi o stare veghetoare să nu care cumva să vină cineva sau ceva s-o acopere, sau s-o alunge din suflet.

Pe când, aşa-zisul entuziasm, e o stare de moment, provocată de ceva material, care atinge şi slava de sine şi plăcerea de a ieşi în evidenţă.
Entuziasmul e nerăbdător, vrea acum…dar când dă de greu se pleoşteşte, pe când bucuria vieţii, acel echilibru înterior analizează cu grijă, e răbdător, cere sfatul Partenerului, a lui Doamne, mai întreabă şi pe alţii care au mai făcut acel lucru de care se entuziasmează şi după ce întreabă ia aminte şi ţine cont de părere, analizează, pune cap la cap, nu se bagă aşa cu capul înainte…
Entuziasmul e aşa „un soi de nebunie, cum mi-a spus soţiorul meu .. da dar eu aşa ştiu să funcţionez…eu aşa am trăit multă vreme …

şi am văzut (vizualizat) într-o clipă multe dintre perioadele din trecut în care, după un eveniment minunat (cam ca acesta de aseară), mă entuziasmam pentru o zi-două-trei, ca apoi să cad în mare depresie. A fost o vreme destul de lungă în care am trăit astfel: entuziasm-depresie, iar entuziasm, şi când dădeam de gre … iar „mama-măsii, nu mai fac nimic.., ce mi-o trebuit, n-am putut sta pe fundul meu…”

Şi atunci am zis: „Doamne nu mai vreau să trăiesc aşa! Am înţeles că sunt amestecate toate în mine: cele ale trupului cu cele ale sufletului şi cele ale duhului. Am gustat bucuria aceea şi e atât de negrăită în cuvinte. Vreau să învăţ să mă bucur cu adevărat.

Vreau să învăţ bucuria, sunt dispusă să mă deschid bucuriei Tale, bucuria aceea Doamne care o aveai Tu când erai cu ucenicii înainte de patimi, când sufletul tău era „întristat până la sânge”.

Şi Domnul a făcut milă şi m-a ajutat să mă abţin atunci de la manifestări debordante şi m-a ajutat să mă controlez, să-mi gestionez mai bine entuziasmul şi să aştept cu răbdare să fac lucrurile „cu Cap”, adică cu Hristos, Care este Capul Biserici al cărui mădular sunt.

Şi atunci lucrurile stau altfel, atunci când mă entuziasmez şi vreau să fac ceva, îl întreb pe Doamne şi aştept răspuns şi zic: „Dacă doamne vrea, voi face asta şi asta…” şi treburile ies atunci altfel …

I-am spus lui Doamne că sunt dispusă să fiu martora bucuriei Lui şi că-L rog să mă înveţe cum să fac asta şi cum să ajut şi pe alţii să dorească să ceară şi să primească bucuria Domnului Care este cu noi tot timpul şi este ajutorul cel mai de nădejde.
Da. Cu adevărat greu lucru e să fii omul lui Dumnezeu, să rezişti pornirilor acestora bolnave, moştenite. Dar, lucrând cu Doamne mereu, se poate.

Şi în ce mă priveşte, cu câteva condiţii, pe care îndrumătorii duhovniceşti mi le aminteşte:

„Te rog, ai grijă de tine, ca să te vindeci și să înveți bucuria. Știi, vorbitul pentru tine e ca alcoolul pentru alcoolic.
Învață să taci pe dinlăuntru.
Cu drag, nădejde și rugăciune (Maica Siluana)

„Curaj, Doina mea!
Viaţa se zideste greu pentru că grele sunt poverile pe care le purtăm, fie că sunt moştente, fie că le-am agonisit noi!” (Maica Siluana).
Învaţă să înoţi în voia Domnului şi fii harnică şi iartă mult!
Cu drag şi rugăciune. (Maica Siluana)

„Dumnezeu are un plan pentru fiecare om, cât ar fi el de umil. Un plan, adică o semnificaţie a vieţii lui, un lucru de realizat, o „operă” de creat. Omul poate afla planul pe care i l-a încredinţat Dumnezeu prin rugăciune, nu spunând lui Dumnezeu ce vrea el, nu cerând lui Dumnezeu anumite lucruri – ci ascultând ce-i spune El” (Pr. Arsenie Boca).

O lecţie de sfârşit de an

Dragii mei,

astăzi, este 31 decembrie 2014 şi doresc să vă împărtăşesc o lecţie pe care am primit-o în zorii zilei. Fiind sfârşit de an, am găsit de cuviinţă să mergem la biserică cu mic cu mare să mulţumim Domnului pentru toate binecuvântările pe care le-am primit anul acesta. Dar să vedeţi ce mi s-a întâmplat! Datu-mi-s-a un ghimpe în coastă, ca să nu mă înalţ cu mintea că-s mai cu moţ ca toţi, ci să-mi cunosc adevărata măsură la care sunt.

Am ajuns la biserică, în sfârşit, cu mult timp de începerea Sfintei Liturghii. În biserică, căldura ne mângâia obrajii muşcaţi de gerul dimineţii. Totul bine şi frumos, dar când să fac şi eu mătănii „cu râvnă” numai ce vine omulețul (copilul) în faţa mea şi-mi taie ”tăt avântu’”. Şi pe dată mi-a sărit toată pioşenia şi l-am împins vreo trei paşi înainte, ca să-mi fac numărul mătăniilor. Da, ce crezi că m-a lăsat? A început să se smiorcăie că vrea să stea cu mine. Şi m-a apucat atunci un ceva …, m-am mâniat. Și, vrei nu vrei, m-am oprit din mătănii și l-am luat în brațe. Apoi, a stat un pic și apoi, a plecat la tată-su. „No, am gândit eu atunci, mi-a oprit elanul de la mătănii şi acum pleacă la tată-su!”.

Ei, dacă vrei să ştii ce măsură ai atins în acest an, fii atent o zi la cum „reacţionezi” la cerinţele copiilor tăi … Ei îţi vor arăta atât de bine nivelul tău spiritual…!

Vă doresc multă răbdare cu copiii voștri în acest nou an şi cu copilul din voi înăbuşit.

 

Când ai o nevoie sau trebuinţă, pune-o înaintea lui Doamne şi aşteaptă cu răbdare

Dragii mei dragi
Zilele acestea am trăit iar nişte minuni.
Am învăţat să pun înaintea Domnului nevoile mele, trebuinţele şi problemele şi să-mi văd de treaba mea, adică ce pot să fac eu şi Domnul şi-a făcut treaba lui, şi şi-a făcut-o foarte bine şi la vreme.
Hai să vă spun secretul: ştiţi că la slujba sfintei liturghii este cântarea aceea frumoasă: „Noi care pe heruvimi cu taină închipuim…toată grija cea lumească acum s-o lepădăm”.
„No bine Doamne, da cum să lepăd grija de plata facturilor care sunt scadente ieri, cum să lepăd grija de mâncărică pentru copilaşi.., cum , cum?”.
Păi uite-aşa: dă-mi-le Mie, zice Domnul!
Şi de atunci abia aştept să merg la biserică să-i pun la picioarele Domnului grijile mele.
Şi, mama mea, ce de am, dar cum cântarea este cam scurtă, am învăţat să le structurez, să le mai condensez şi să mă rezum la cele importante. Şi nu încetez să le pun toate înaintea Domnului, până se rezolvă. Şi se rezolvă atât de minunat, încât rămân de fiecare dată cu gura cascată! Rezolvarea apare de unde şi cum nu mă aştept.
Doamne ce minunat eşti!
Dragilor, ce Dumnezeu minunat avem şi noi să stăm departe?
Vă amintiţi că Domnul Hristos a spus odată ucenicilor: „cereţi şi veţi primi…, ca bucuria voastră să fie deplină, … dar până acum n-aţi cerut nimic…”
Eu am probat şi mi-au spus şi alţii că cu cei care merg la sfânta liturghie şi dau grijile lor Domnului minunile se petrec la ordinea zilei.
Haideţi să vă povestesc câteva minuni:
Am supărat cândva pe cineva foarte rău şi mergeam la biserică şi nu mă puteam apropia de domnul. Departe de sfântul altar, în spatele bisericii îl rugam să refacă el legătura cu persoana respectivă care nu mai voia să audă de mine, nu-mi răspundea la telefon nici la uşă. Îi ceream iertare zi de zi în gând. Cred că a trecut vreo câteva săptămâni şi nu mai puteam de „disperare” şi când nici nu mai speram, primesc un telefon de la persoana respectivă ca să ne întâlnim să rezolvăm ceva împreună ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic…
Altă minune: De mult îmi doream să-mi cumpăr ceva în casă, ceva foarte trebuitor şi am pus acea trebuinţă înaintea Domnului şi am reuşit „să fac rost” într-un chip minunat.
Da. Domnul ne dă toate la vreme, dar noi nu avem răbdare, vrem acum. Dar, dacă insistăm să primim acum şi nu stăm un pic să ne liniştim şi să ne rugăm, acel lucru nu este de folos sau avem probleme cu el şi nu ne bucurăm la fel de mult ca atunci când aşteptăm întru răbdare.
Aşa am păţit când ne-am cumpărat maşina. Am luat-o în pripă şi am avut tot probleme cu ea.
Acum trăiesc iar o minune despre care o să vă povestesc un piculeţ mai târziu, e în desfăşurare …
Ideea centrală din acest articol este ca atunci când ne dorim ceva să-l punem înainte Domnului cu credinţă şi să aşteptăm, dar nu cu mâinile în sân, ci să facem partea noastră.
Chiar azi a fost la biserică pericopa despre minunea creşterii sămânţei. Nu-i aşa că este o minune cu creşterea sămânţei? Noi semănăm, udăm, dacă putem, dar Dumnezeu este Cel ce face să crească. Sămânţa creşte de la sine, mai întâi un colţ, o mlădiţă, apoi spic cu atâtea boabe. Dar nu noi facem asta, ci Dumnezeu. Şi Părintele nostru a spus că datoria noastră e să semănăm!
Am semănat şi eu acum şi-L rog pe Doamne să facă să crească în noi toţi credinţa şi roadele ei.
Îi mulţumesc Domnului că în marea lui bunătate mă primeşte mereu … şi-mi poartă de grijă şi mie, care atât de mult şi des îl supăr…

Doamne Ţie îţi dau grijile mele, te rog poartă-le!

Dragii mei
Astăzi am auzit un cuvânt minunat la sfânta evanghelie de la sfânta liturghie: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.”
Părintele slujitor a spus că acest cuvânt e minunat: Domnul ne face invitaţia să venim la El cu poverile noastre şi să le oferim Lui a să le poarte.

Dar oamenii.., majoritatea oamenilor, noi… ce facem? Preferăm să le purtăm singuri… şi ne tot zbatem s-o scoatem la capăt şi vai de noi, că nu reuşim, cârpim pe o parte şi se rupe pe alta.
Eu când am auzit acest cuvânt, m-am uitat cu coada ochiului la icoana Deisis, m-am uitat la Domnul şi i-am zis: Doamne dacă e adevărat ce zici şi ce zice părintele acesta care vorbeşte, arată-mi azi cum îmi porţi tu poverile. Uite câte am. Şi am început să i le însir: „tre să mă duc să fac exudat faringian contra cost la doi copii, îmi expiră ITP la maşină, trebuie să schimb uleiul, am nevoie de mere, am nevoie de mazăre, am nevoie de făină, de măsline şi am făcut socotelile şi nu-s destui bani în portofel. M-am tot gândit cum să fac, am zis că nu mai circulk cu maşina, dar după ce expiră nu mă pot duce cu ea nicăieri, am zis că renunţ şi la mere, bine nu mai mâncăm mere câteva zile, dar făină pentru pită?
Nuştiu Doamne, vezi Tu cum faci! Astea sunt treburile şi grijile de azi…Ţi le dau Ţie, rânduie Tu cum ştii!” şi am plecat la spital să facem exudat, între timp copilul cel mare a rămas la medic. Eu mă rugam Domnului să mă liniştească, pentru că eram tare „ofticată” că plătim asigurări de sănătate şi când , la o adică , am nevoie, tre să plătesc din buzunar pentru analize. Şi mă munceau gânduri de revoltă… „Doamne fii binecuvântat în situaţia asta! Am încredere că eşti la cârmă…!”
Bun! Am plătit exudatul. Am plasat copilul la şcoală, apoi m-am dus la celălalt copil, care-mi spune că tre să fugim la nuşce policlinică că a vorbit doctorul şi ne poate face cu casa de asigurări fără bani. Ok, fugim, să recoltăm. În drum intrăm pe la un magazin în care am văzut eu că e mai ieftină mazărea. Luăm. Rezolvăm cu exudatul şi mă gândesc încotro s-o apuc, ce mai am de făcut: ITP şi mere şi făină…. Mă uit în portofel şi mai erau banii aproximativ de ITP. Dar mă gândeam la mere.. ce-o să pun în traistă la fetiţe mâine? Am decis să ne întoarcem acasă, dar pe drum am văzut la un moment dat un indicator spre un loc unde se poate face ITP (inspecţia tehnică periodică a maşinii) şi intru să întreb cât costă. Îmi spun preţul, mă uit văd că aveam banii şi las maşina s-o inspecteze. Am aşteptat plimbându-mă. La sfârşit când să plătesc îmi zice că şeful a făcut reducere …. şi aşa am făcut rost de bani pentru mere..
Doamneeee mulţam!
Şi uite-aşa îmi poartă Doamne grijile, dar e nevoie de răbdare. Şi cred că aci e buba, noi oamenii din secolul vitezei vrem toate „acum” şi de asta avem atâtea griji.
Cu darul Domnului am învăţat să am încredere şi răddare că totul e sub control puternic, şi n-am de ce să mă îngrijorez, toate se rezolvă la timp. Dar acel timp e uneori diferit de cel pe care-l gândesc eu…