Arhive etichetă: recunostinta

Oițele măicuțelor

Nu mai urcase de ceva vreme la mănăstirea din munți… Nici nu și-a dat seama că trecuse o vară și o iarnă fără să stea măcar o zi la măicuțe în acel loc în care viața are alt ritm, altă culoare și alt miros…

  • Ei, ia uite cine a venit la noi!
  • ! Bine v-am găsit măicuțelor! Binecuvântați…!
  • Am crezut că ne-ați uitat…
  • Nu v-am uitat… Ne-am luat cu ale vieții de oraș…
  • Haideți să ședeți la masă cu noi…

Mâncară în liniște ascultând cuvântul de învățătură citit de maica trapezară de rând…

  • Ce mai e nou pe la sfințiile voastre?
  • Am primit oițe…
  • Ați primit oițe?
  • Da. Cineva a insistat să le primim. Nu sunt multe…
  • O, ce frumos!

Seara se lăsă ușor peste văgăunile munților. Urcă apoi spre creste și cuprinse tot cerul.

Măicuțele sunt în biserică la priveghere.

Pe culmi, se aprind becurile pe la colibe. Clinchetele tălăngilor se răresc până dispar desăvârșit. Doar glasul molcom al măicuțelor se aude răzbind prin ușa întredeschisă a bisericii.

Răcoarea nopții o împinse în biserică. Maicile, preoții și credincioșii cântă Prohodul Maicii Domnului.

Neamurile toate

Laudă-ngropării

Tale Fecioară, cântă.

Iar pe sus, pe sub bolta Pantocratorului, un liliac desenează rotocoale largi…

Dacă vine și se așază în părul meu? gândi ea…

Dar nu… liliacul își vede de tămâierea și rugăciunea lui obișnuită neieșind din perimetrul mormântului Maicii Domnului…

După prohod, dispare la fel de misterios precum a apărut…

Avea să afle mai târziu că liliacul acela îndeplinește acest ritual an de an…

  •  

Se trezi în zori. După brazi, se vede o lumină puternică…

Un bec? se întrebă ea.

Nu. Era luna mare și roșiatică precum soarele care iese din mare…

Doamne, o așa minunăție n-am mai văzut!

Urcă pe cărăruie ca s-o vadă mai bine. De acolo, de sus, o vedea în toată splendoarea ei. Era mare, clară și roșie!

Colibele stau încremenite pe culmi.

Pe culmea din faţă, o măicuță mână văcuțele la grajd pentru a le goli ugerele doldora de lapte.

Păstorul coboară pe alee cu găleata plină cu laptele oițelor.

Își continuă urcușul. Ajunse în fața bisericii.

E duminică. Slujba începe mai târziu.

Se tupilă după clopotniță și se grămădi sub pătura luată din cameră. Păstorul se întoarse. Trecu pe lângă ea fără s-o vadă.

Se auzi un fluierat…

  • Hai oaie, hai!

Se ridică. Lepădă de pe umeri pătura și se repezi spre gard. Urcă deluțul de lângă altarul de vară și privi în jos spre locul de unde se auzeau fluierăturile și îndemnurile.

Păstorul scoate oile din țarc și le mână la pășune. Oile ies una după alta formând un șir lung.

Cele din față se opresc şi stau pe loc și așteaptă și pe cele din urmă. Se uită la ea și ea la ele…

„Cât sunt de frumoase!…”, gândi ea.

„Ce privire blândă au!”.

  • Hai, oaie, hai! Șșîî… Fșșș… Fluieră încetișor păstorul…
  • Ui mă la ea! Mioară hăi!… Mișcă! Mișcă!

Continuă să le privească cum stăteau așa aliniate și priveau la ea. Cel puțin ea așa credea că ele se uită la ea, deși distanța era destul de măricică…

  • Hai oaie, hai! Mișcă! Mișcă! repeta întruna păstorul

Toate oile au ieșit și au format două șiruri. Au pornit încetișor. Apoi s-au unit într-o grămăjoară în fața păstorului.

„Iată turma oițelor măicuțelor!”.

O turmă mică… ca și obștea de măicuțe din această mănăstire…

Păstorul trece în fruntea turmei și pornește pe coastă spre stânga devale de chiliile maicilor ca să apuce apoi încetișor la deal deasupra mănăstirii… În acompaniamentul fluierărilor molcome a păstorului, a clinchetelor clopoțeilor de la gât și a câte unui lătrat încetișor de câine, turma începe a paște…

Ea reveni la loc pe bancă.

În brazii din stânga ei, se aud cântând păsărele.

Au pornit Liturghia Naturii, gândi ea.

De după brazii din stânga altarului de vară, se ivesc câteva fire din ciuful soarelui…

După o vreme, își scoate capul cu totul. Apoi, se ivi cu întreg trupul. Faldurile veșmintelor lui se resfiră pe iarba moale și umedă de pe dealul din depărtare ce se vede de după biserică, coborând încetișor în curtea bisericii și alungând vântulețul jucăuș al dimineții.

Pe cărare, încep să apară, una câte una, măicuțele urcând spre biserică…, chemate fiind de glasul tainic a Păstorului…

Un cadou de 8 martie: Cartea „Mă bucur că sunt femeie”

Salutare!

Cât de minunat este să fii femeie!

Să ai o zi dedicată special!

images

Și când mă gândesc că a fost un timp în care nu m-am putut bucura că sunt femeie…

Și că încă există multe femei care nu se bucură că sunt femei.

A fost un timp în care am crezut că Doamne m-a trimis să mântuiesc femeia oropsită de soartă, înjosită de bărbați, să o trezesc din amorţire…, din împietrire…

Slavă Domnului că am priceput repede că nu asta este menirea mea.

Menirea mea este să fiu, să mă bucur că sunt ceea ce Doamne m-a creat să fiu: femeie.

Am îndrăznit să dau mărturie despre bucuria de a fi femeie.

Cartea „Mă bucur că sunt femeie” descrie Drumul de la depresie la bucuria trăirii vieţii zilnice cu Domnul nostru Iisus Hristos (cu Doamne).

11196362_793898737390980_8927127436454411658_n

Când Nenumitul (Urâtorul și Ucigătorul de oameni, Diavolul) mă mai bântuie cu depresia, mă apuc și recitesc această carte.

Cartea „Mă bucur că sunt femeie” este un dar minunat!

Dragile mele, hai să ne bucurăm în această zi dedicată nouă!

Să mulţumim pentru ziua aceasta specială.

Astăzi, ne amintim de mamele noastre, de prietenele noastre, de colegele noastre şi le îmbrăţişăm.

Astăzi, ne bucurăm împreună!

Vă port în inima mea cu mult drag şi recunoştinţă pentru că m-aţi provocat să scriu această carte.

cu-cartea-ma-bucur-8-martie-24.jpg

 

Care este secretul angajaților care merg la lucru cu bucurie

Bună dimineața, dragilor!

Este o mare bucurie pentru mine să pot împărtăși cu voi experiențele de zi cu zi!

Astăzi, vă voi împărtăși ceva care m-a impresionat foarte mult ieri. Vă voi împărtăși secretul angajaților mulțumiți

angajati-multumiti

Pentru a afla aceasta, ca de fiecare dată, vă invit să aveți răbdare să citiți până la final toată povestea…

Azi dimineață, când am deschis e-mailul, am văzut că cuvântul de azi a lui John Maxwell este „mulțumesc” și l-am ascultat cu interes. În timp ce ascultam, s-au suprapus câteva scene petrecute ieri. Vi le voi prezenta pe rând.

M-a impresionat în primul rând, că despre cuvântul  „mulțumesc” a cerut să se vorbească o gospodină (o „homemum”- mămică de casă sau mămică care stă acasă…), care i-ar plăcea -nu-i așa?- să audă, după o zi de osteneală în bucătărie, un ”Mulțumec, mami” sau „Mulțumesc, draga mea!”, dar, de cele mai multe ori, nu aude nimic asemănător, ci adesea, multe nemulțumiri…

„Mulțumesc” este un cuvânt atât de important. De ce? Pentru că toți vrem să fim recunoscuți, apreciați…

Aseară, după ce venisem de la lucru, după ce pregătisem ceva de mâncare, după ce îi servisem pe toți și mâncasem împreună, mai trebuia să adun din bucătărie, să spăl vasele și dușumeaua, am simțit așa o stare de copleșire, eram foarte obosită… Toți se scuzară că mai au încă ceva de făcut până la culcare și…rămăsesem singură… Atunci, m-a cuprins parcă o stare de revoltă, acum, când și eu merg la lucru în afara casei… Da, femeia are două norme…(Asta e?! ) și am zis că nu-i corect și că vreau să am și eu numai o treabă de făcut, nu atâtea…dar, în clipa aceea, har Domnului, a venit în minte un alt gând, un gând despre slujirea din bucătărie.., despre cuvintele Domnului cu privire la cel care slujește, că slujitorul, după o zi de lucru, se încinge și slujește la masă pe celălalt și apoi se gândește la el… Însuși Domnul a venit ca slujească… Și în clipa când am acceptat aceste lucruri, osteneala s-a risipit și am terminat repede și cu bucurie toate și m-am așezat cu mulțumire la somnic.

John mai vorbește în acel video despre faptul că foarte greu spunem mulțumesc. Și are dreptate, căci am băgat de seamă asta la mine și la cei din jur…

Ieri, o rugasem pe mama soacră să-mi fiarbă niște salată pentru a pregăti o ciorbă și când o să mă întorc de la lucru, doar să dreg ciorba și sărmana a făcut…, chiar dacă i-a fost greu… M-am bucurat. Am luat oala și am urcat sus și am mâncat. În timp ce mâncam, mă gândea cât de bine prinde să vii acasă flămând după o zi de muncă și să găsești ceva păpică pregătită… După ce am mâncat, am coborât la mama și am întrebat-o dacă nu vrea și ea ciorbiță și mi-a spus că a mâncat deja altceva mai devreme… Când să ies, mi-am amintit că nu i-am spus mulțumesc și mi-a fost rușine. M-am întors și, fără să pot s-o privesc în ochi, i-am mulțumit că mi-a fiert salata și că a ieșit o ciorbiță bună și că noi am mâncat cu placer. Și ea mi-a spus să ne fie de bine.

Tot în timp ce-l ascultam pe John, mi-am amintit de ceva care m-a impresionat ieri. Participasem la un eveniment al unei Asociații înființate de niște străini. La finalul evenimentului, ceva, ieșit din comun pentru mine, mi-a atras atenția. Mă uitam cum președintele Asociației spunea, într-o română hazlie, tuturor angajaților Asociației în parte: „mulțumesc pentru acest eveniment”! Fiecăruia în parte! Până și femeii de serviciu! Îi numea pe nume și le mulțumea și-i îmbrățișa. Văzându-l, mi-am amintit de timpul când am fost și eu angajată și niciodată angajatorul meu nu mi-a spus un mulțumesc, un mulțumesc special adresat mie, așa cum făcea acel străin cu fiecare angajat în parte…

Da, da!!! Ne este greu multora dintre noi (mai ales nouă românilor!) să spunem că suntem recunoscători, să spunem „mulțumesc”. Dar e nevoie să exersăm să spunem „mulțumesc” tuturor pentru toate. Să începem de azi să spunem „mulțumesc” , chiar dacă la început o să spunem așa…, fără trăire. Credeți-mă spunând „mulțumesc”, va conta foarte mult.

Personal, persoanelor care-mi mulțumesc, le dăruiesc cu și mai mult drag…, căci am certitudinea că nu le dăruiesc și ei aruncă, ci prețuiesc ceea ce dăruiesc…

Lasă și tu, cititorule, un semn că ai citit acest articol și atunci…, alte zeci de articole utile și minunate se vor naște.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!

multumesc

Sursa foto: http://moldova9.com/2017/01/11/11-ianuarie-ziua-mondiala-a-cuvantului-magic-multumesc/

angajati-multumiti

P.S: Aici aveți video despre mulțumesc:

http://johnmaxwellteam.ro/multumesc2

Osteneala din bucătărie este răsplătită de Dumnezeu

Bună seara dragilor!

Zilele acestea, am lucrat în bucătărie cu multă osteneală. Nu m-au mai durut aşa de tare picioarele parcă niciodată. Seara, după tot lucrul obositor de peste zi, a trebuit să o iau de la capăt. Parcă nu mai puteam deloc şi am pregătit cina bodogănind. În plus, nici măcar un semn de mulţumire sau recunoştinţă de la nimeni. Asta e ceea ce trebuie să primească, li se cuvine, asta fac mamele, nu? Poate că aşa le-am şi învăţat….!?

Oricum, eram puţin afectată, tristă, mâhnită că mă ostenisem în zadar, că nu le pot mulţumi pe „prinţesele mele mofturoase”…. Ce mai, luasem hotărârea să nu mai gătesc nimic, să mânce ce le dau alţii mai arătos şi mai gustos….

În seara asta, când le-am citit povestea de seară din cartea noastră obişnuită, Proloagele, un cuvânt de acolo mi-a schimbat cu totul planurile de alaltăieri. Acum am înţeles că totul pleacă de la mine, de la dispoziţia cu care eu slujesc în bucătărie. Exteriorul din jurul meu este reflecţia interiorului meu îmbâcsit de ego, la care mai am încă de şlefuit; mai am încă multe rânduri de piele de lepădat…..!!!

Pentru frumuseţea cuvântului, vi-l transcriu aici:

Cuvânt din Pateric despre dragoste

Un pustnic, aflând pe un om îndrăcit, care nu putea să postească, s-a rugat lui Dumnezeu să se mute la dânsul dracul şi acela să se slobozească. Şi l-a ascultat pe el Dumnezeu şi a intrat dracul în pustnic, depărtându-se de la omul acela. Iar pustnicul, de dracul fiind îngreunat, răbda în post şi în rugăciune şi zdrobindu-se în nevoinţă. Şi după puţine zile, mai mult, pentru dragostea lui, a gonit Dumnezeu pe dracul şi de la dânsul.

Un monah (călugăr) avea în grija sa pe un alt monah, care era într-o chilie departe, la zece mile. Deci, i-a zis lui gândul: „Cheamă pe fratele să vină să ia pâine”. Şi iarăşi a socotit: „De ce pentru pâine să supăr eu pe fratele meu, să vină la mine, zece mile? Mai bine să o duc eu”. Şi, luând-o, s-a dus la el. Iar mergând, s-a lovit cu piciorul de o piatră şi, rănindu-i-se degetul, curgea sânge mult. Iar el de durere a început să plângă şi îndată a venit la el îngerul, zicând: „De ce plângi?”. Iar el, arătându-i rana, a zis: „Pentru aceasta plâng”.

Zis-a îngerul: „Nu plânge pentru aceasta, că paşii pe care-i faci se numără pentru Domnul şi spre mare răsplătire înaintea feţii lui Dumnezeu se fac”. Atunci pustnicul, mulţumind lui Dumnezeu, călătorea bucurându-se. Şi venind la fratele, i-a adus pâinile şi i-a povestit lui iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi, dându-i pâinea, s-a întors.

A doua zi, luând iarăşi pâine, se ducea, la alt monah, s-o dea şi s-a întâmplat atunci că venea şi acela la el şi s-au întâlnit pe cale amândoi. Deci a zis cel ce mergea către cel ce venea: „O comoară aveam şi ai căutat să mi-o prădezi”. Iar acela a zis lui: „Au doară, uşa cea strâmtă, numai pe tine te încape? Lasă-ne şi pe noi să venim împreună cu tine” şi, îndată vorbind ei, li s-a arătat îngerul Domnului şi le-a zis: „Osteneala voastră s-a suit la Dumnezeu, ca un prinos cu bună mireasmă”. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

IMG_20160206_184040