Arhive etichetă: relatie

Să nu ne fie frică să rostim ”Te iubesc!”

Dragii mei, bucurie!

Zilele acestea, mă gândeam la faptul că am început să folosesc mai des expresia

”Te iubesc!”.

te-iubesc

Și mă gândeam cu strângere de inimă dacă nu e formalism, dar am primit confirmarea s-o țin tot așa și de atunci, mă tot minunez de ce se întâmplă

Hai să vă povestesc!

Ieri, am avut o experiență minunată, care m-a uimit. Ieri, am avut prilejul să stau câteva momente lângă o persoană cu un suflet minunat cu care, în ultima vreme, m-am văzut zilnic, dar așa în treacăt, făcând schimb de amabilități: ”Salut, salut…”, sau rugăminți, sau trimițând sms-uri…

Ieri, am avut prilejul să vorbesc cu ea mai îndeaproape și, când să plec, m-am apropiat de ea, am îmbrățișat-o și i-am spus din toată inima ”Te iubesc!„ A fost așa o străfulgerare, de parcă nu eram eu cea care era acolo. Persoana în discuție a fost zguduită, s-a înfiorat și mi-a răspuns: ”Și eu…!” (și am simțit că zisese și ea la fel, din toată inima). După ce am îmbrățișat-o, am zbughit-o imediat, zburând departe de orice și oricine mi-ar fi putut fura acea firimitură de iubire primită.

Când am ajuns acasă și i-am povestit soțiorului faza, el a făcut ochii mari, ca de obicei când îi mai povestesc din ”trăsnăile” mele și, în timp ce-i povesteam, mi-am amintit de o discuție avută cu persoana respectivă mai demult, când am atins un punct foarte sensibil pentru ea… Mi-am amintit că atunci, i-am văzut suflețelul chinuit într-o amestecătură de idei și concepții. Discuția respectivă fusese despre ”orientarea religioasă”, ea fiind născută de părinți ortodocși și crescută în mediu protestant. Mi-am amintit că, în timpul discuției cu acea persoană, am avut puterea să-i privesc chipul și atunci, mi s-a revelat frumusețea lui și, totodată, tot zbuciunul și împărțirea lui în diferitele și nebuloasele orientări spirituale rupte de Adevăr…

Mare taină este chipul omului! Pentru mine, e un mare dar când, cu ajutorul lui Dumnezeu, reușesc să-mi mențin privirea ațintită asupra unui chip… Mi-e drag acel suflet… și toate sufletele! Durerea mea e că am ratat atâtea oportunități de a mă conecta cu ele, cu sufletele celor din preajma mea… Am trecut doar printre trupuri… Dar azi, am aflat că viața, oricât de proastă ar fi, poate fi oricând luată de la capăt!

Dar să revin… Mă gândesc: cum se face că acum, în momentul de față, le spun copilașilor sau soțului sau unui suflet că-i iubesc și peste un timp, mă răstesc la ei sau îi cert sau le reproșez… Și mă întreb: Oare acel ”te iubesc” este adevărat? Și răspund: Da, este adevărat, pentru că e spus cu partea cea mai curată din mine. Iar atunci când cert, se ”activează” egoismul care se simte deranjat, scos din comoditate. Da, mai avem de lucru până să ajungem să spunen ”Te iubesc” cu toate părțile noastre, așa cum făceau sfinții. Citeam undeva, cred că în cartea cu Părintele Tadei, care povestea că duhovnicul lui nu l-a certat niciodată, pentru că ”el avea dragoste…”.

Cum pot să-ți spun ”te iubesc” și, imediat sau după un timp, să cert…? Astăzi m-am lămurit ceva mai bine, citind în cartea maicii Siluana, Deschide cerul cu lucrul mărunt (mai ales la paginile 107-108) în care scrie: ”Nu putem cunoaşte pe nimeni în întregime, nici pe noi, nici pe cel din faţa noastră, pentru că omul este o mare taină!”. Trăim pe nivele… Vedem bucățele din om… Când te rezumi doar la ce face omul într-un moment dat sau la ce a făcut…, îl bucățelești… Omul întreg e o taină… și noi nu putem vedea acest întreg atâta vreme cât suntem împărțiți în păcate și patimi. Domnul ne vede întregi, ne vede cum ne-a creat El la început, acea sămânță cu tot potențialul, ne vede parcursul și ne vede devenirea, ne vede cum o să devenim la final…, dar noi ne împiedicăm sau ne îndrăgostim de o bucată din om… Și de aici decepțiile…

Mă gândeam că, de m-ați fi văzut cum mâncam compulsiv după o decepție față de mine sau față de altul, v-ați fi scârbit de mine, uitând toate acele părți minunate din mine… Da, da, fiecare om are unele părți ”urâte”, pe care se străduiește să le ascundă cât de bine poate, dar ele tot ies la iveală și cei din jur, hop pe el… Și punem eticheta după acea bucățică din el, dar ce este el înăuntru, lupta lui, biruințele lui, revelațiile, frumusețile lui interioare nu le știm. Sfinții se vedeau doar pe sine păcătoși, iar pe toți ceilalți din jurul lor îi vedeau în acea lumină a Învierii.

Despre persoana căreia i-am spus c-o iubesc, am auzit și am și văzut unele lucruri nedemne de apreciat și cu toate acestea, în inima mea s-a întipărit acea imagine care mi s-a relevat atunci în acea discuție, că ea, acea persoană, e un suflet împărțit care-și caută calea… Atunci, am simțit că va ieși la liman cândva… Ieri, fiind adumbrită de o stare de har, ne-am conectat și așa am putut să-i comunic iubirea lui Doamne pentru ea…

Da, omul în intregime e o taină, pe care n-o putem cunoaștea din exterior. Măicuța mea Siluana spunea acolo, în carte, că atunci, când cred că cunosc pe cineva, acel om nu mai este întreg, ci e ciopârţit. Când eu spun: „A…, ştiu eu ce-i poate capul, ştiu eu…”, el devine pentru mine o caricatură. Adevărul e că nu ştim nimic! Ştim doar ce a făcut ieri sau ce a făcut alaltăieri sau ce poate să facă într-o situaţie anume, dar nu-l cunosc. ”Şi a-l accepta în întregime înseamnă să-l acceptăm cu ceea ce nu cunoaştem. Şi nu numai cu ce nu cunoaştem pentru că nu e manifestat, ci cu ce va fi”. Și aici, a fost marea revelație pe care cuvintele maicii Siluana au mijlocit s-o primesc: ”Gândiţi-vă că Mântuitorul îi spune Sfântului Petru: Piei înapoia mea, satano! După ce-i spusese că îi dă cheile Împărăţiei. Şi te întrebi: Ce, Dumnezeu nu ştia ce-o să zică Sfântul la cinci minute după ce a zis că va întemeia Biserica pe mărturisirea lui? Şi că de la Tatăl este ceea ce a zis?. Ba, ştia. Şi, cu adevărat, Mântuitorul a întemeiat Biserica pe mărturia Sfântului Petru, acel Sfânt Petru care a fost apostolul Lui, care L-a propovăduit în toată lumea. Şi nu acel Petru care s-a speriat că va suferi Învăţătorul lui şi i-a zis: Să nu-ţi fie Ție una ca asta”.

Ei, dragilor, înțelegeți acum cum îl vede Dumnezeu pe om? Nu-l vede în cădere, în momente de slăbiciune, ci în esența lui, în dorul lui de cer, în ceea ce va deveni cu harul Lui. Așa să facem și noi, să nu ne fie frică să exprimăm atingerile harului… ,căci prea multă ură e exprimată, prea multe nemulțumiri. Să exprimăm iubirea și ea se va înmulți… Da, eu, în ființa mea, în sufletul meu, în sinele meu curat, te iubesc și te voi iubi mereu omule, chipule al slavei, suflu de lumină…, chiar dacă ieri te-am certat cu partea mea întunecată…  Dar să știi că iubirea cu care te iubesc nu este a mea, nu o produc eu sau tu, ci este darul lui Doamne, Care este Iubire, pe care eu mă străduiesc și mă rog să-I fac tot mai mult loc în inima mea. Mai am de crescut în iubire…, să nu te miri când ies din starea de iubire și recad în starea de dobitoc… Eu nu știu să iubesc, nu pot să iubesc.., nici măcar să empatizez…, nu am încă aceste conexiuni fundamentate …, dar le cer, îmi plac, le doresc și mă bucur să le împărtășesc când le primesc.

Maica mea ne spune: ”Să nu ne fie teamă de ceea ce facem în vâltoarea iubirii noastre sau a neputințelor noastre în relațiile dintre noi. Suntem în mare păcat în fața lui Dumnezeu dacă credem că asta e tot, dacă nu-l vedem pe om întreg, adică cum îl vom vedea la Înviere. Deodată să te oprești să vezi: cum o să fie el, cum o să fie ea în ziua Învierii. Și totul se schimbă atunci, chiar dacă acum nu vrea să audă de Înviere”.

Da, uneori, ne e greu să iubim pe unii… și-ți vine atunci, să strigi la Domnul și să-I spui: ”Doamne, cum să-l iubesc eu pe ăsta sau pe asta? Și Domnul răspunde: așa cum îl iubesc eu.Ți-am dat putere prin Sfintele Taine, mai ales harul Cununiei … Da harul Cununiei este foarte puternic. Să îndrăzniți să-l invocați în momente de secetă a iubirii… și acesta face minuni!

Să îndrăznim să intrăm în iubirea Domnului pentru ceilalți și, desigur, să ne străduim să fim harnici, să conlucrăm cu harul în săvârșirea faptelor iubirii…

Te iubesc! Vă iubesc!

Aștept cu nerăbdare clipa să ne vedem, să ne cunoaștem așa cum ne cunoaște Domnul pe fiecare în parte.

Rugați-vă și pentru mine!

Bucurie!

 

Patru pietre la temelia vieţii trăite în bucuria Domnului

Dragii mei dragi

Astăzi (13 oct. 2015), Domnul mi-a vorbit din nou şi mi-a reamintit cele mai importante principii pe care se clădeşte relaţia cu aproapele:

1. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi;
2. Nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi;
3. Iertaţi şi veţi fi iertaţi;
4. Daţi şi vi se va da.

Îţi mulţumesc Doamne pentru că m-ai ajutat şi astăzi să ajung să-Ţi aud cuvântul prin sfânta evanghelie ce s-a citit şi că mi-ai reamintit aceste principii esenţiale pe baza cărora se întemeiază relaţia sănătoasă cu aproapele. Iată le împărtăşesc cu prietenii mei şi fă-le Tu lucrătoare în noi. Amin

Luca VI, 37-45:
37. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi.
38. Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.
39. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă?
40. Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său.
41. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?
42. Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
43. Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.
44. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini.
45. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui.

Aceasta este icoana copilăriri mele

10834036_666958456757208_782865443_n

înaintea căruia i-am spus lui Doamne toate dorurile şi visurile mele de atunci şi acum îi mulţumesc că nu m-a părăşit pe Cale şi m-a ajutat să le împlinesc şi cred că mă va ajuta până la sfârşit. El e nădejdea şi bucuria mea din care gustând încerc să vă fac şi vouă poftă.

Doamne rămâi cu noi tot timpul, că s-a plecat ziua!

O zi spornică şi bucuroasă, vă doresc tuturor!

E tot mai stringentă nevoia să-mi însuşesc şi să aplic noile abilităţi de relaţionare cu copiii mei, că altfel nu se mai poate!!!!

Dragilor,

Astăzi, am simţit că nu mai sunt cu frâiele în mână în relaţionarea cu copiii …

Ştiu că cea la care trebuie să lucrez sunt eu.

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu am avut momente în care nu am ştiut cum să procedez în anumite situaţii, pur şi simplu m-am blocat la comportamentul copiilor mei. Îi apucă câte-o agitaţie, strigă, se împing, vorbesc tare, se bagă în treburile celeilalte

… Pe de-o parte e comportamentul celei mari, adolescenta mea, pe de alta sunt cele mici cu ale lor şi la mijloc sunt eu cu ale mele…. şi nu am reuşit să menţin un echilibru şi pacea sufletului … Sunt foarte obosită …

În dimineaţa asta am simţit nevoia stringentă de o pauză….

Prima regula. Nu fă rău.… dar azi nu am reuşit să nu supăr prin cuvânt…

Am avut un moment de copleşire totală, dublat de ale mele oboseli, neîmpliniri şi nerealizări….

Azi am început ziua rău…., am ajuns şi la sfârşitul sfântei liturghii….că nu s-au trezit fetiţele…

Aşa că am plecat în parc…

Înainte să intrăm în parc, am stabilit că stăm o oră şi am pus să sune ceasul de la telefon…
La un moment dat, au început să apară copii cu pungi de pop corn în mână şi le-am cumpărat (pentru prima dată) şi fetiţelor mele pop corn, ca să aibă şi ele odată câte o pungă de pop corn în mână ca ceilalţi copiii…

Totul era frumos…, când, la un moment dat, aud urlete şi bătăi din picior…
Căutând să văd de unde vin aşa urlete, observ un omuleţ tare, tare supărat, care făcea furios semne cu mâna către mama lui, care era ieşită din parc. Nu m-am putut abţine şi m-am dus lângă el. Am stabilit contactul vizual şi i-am spus:
„Eşti tare furios ….!”.
„Da”, mi-a răspuns el.
„Mami vrea să plecaţi şi tu nu vrei”.
„Da”
„….Hm, ce-i de făcut?”
Între timp, a venit mama…. Nu vrem să plecăm neparat, dar el m-a lovit, a aruncat cu pietre în mine şi am plecat. A făcut o criză, n-a mai făcut aşa până acum……
Am făcut ochii cât cepele: un omuleţ de 2 ani să deţină controlul şi i-am spus mămicii: „E nevoie să învăţăm cum să relaţionăm cu copiii… , să-i învăţăm că mami nu este pentru lovit, că nu e voie să lovească nici în joacă pe mami…. „
„Da, da…, a spus mămica din toată inima.
„Vă pot recomanda câteva materiale pe care să le consultaţi. Când sunteţi disponibilă, putem vorbi. Uitaţi cartea mea de vizită…!”
„Vă mulţumesc foarte, foarte mult….”, mi-a spus mămica şi a plecat de mână cu copilul, care s-a liniştit ca prin farmec.

Am rămas încă un timp gândindu-mă la drama în care ne aflăm atâtea mămici… în faţa unor astfel de situaţii …

Din fericire se mai poate face încă câte ceva… şi cu cât acţionăm mai repede, e mai uşor…
Aşa că uite ce voi face: voi exersa noile abilităţi despre care am citit recent… E de neaparată nevoie asta.

Să ştiu ce am de făcut şi să dau comenzi ferme copiilor, să le amintesc ori de câte ori e nevoie ce au de făcut, fără să mă înfurii…

Care este secretul reușitei în relaționarea cu copiii

Dragii mei, dragi, salutare!

Sunt în plină exersare pentru deprinderea noilor abilităţi de relaţionare cu copiii.

Săptămâna trecută, am exersat autocontrolul, prima piesă importantă în relaţie.

Mi-am dat seama cât de mult m-a ajutat Seminarul cu iertarea în lucrarea de vindecare a depresiei, a recuperării puterilor sufleteşti blocate în resentimente, a cunoaşterii personale şi a aceptării maternităţii. Despre asta am scris în cartea „Mă bucur că sunt femei”

coperta

pe care v-o recomand cu drag.

Acum lucrez cu Doamne la relaţia cu copiii. Vă voi împărtăşi luptele şi biruinţele pe parcurs.

Mulţumesc Domnului că am înţeles cât de important este să acord cea mai mare atenţie copiilor, mai ales acum când sunt mici.

Prietenei mele care aşteaptă să se căsătorească

Draga mea prietenă care doreşti să te căsătoreşti,
permite-mi să-ţi vorbesc câteva lucruri despre relaţia dintre bărbat şi femeie şi despre căsătorie

În mod obişnuit, sau în concepţia de tip „mai de demult”, bărbatul era, şi este, cel care iniţiază relaţia dintre el şi femeie. Bărbatul este iniţiatorul prieteniei. Dar acum se poate ca şi fata să ia iniţiativa prrieteniei, asumându-şi eventuala posibilitate a refuzului. În acest caz, fata îi poate spune: „Uite, îmi place de tine şi vreau să te cunosc mai bine”. Dacă el refuză, suferi puţin, dar trece mai repede decât trece durerea ruperii după o perioadă de aşteptări iluzioniste. Desigur că răspunsul depinde şi de maturitatea celuilalt, căci el poate fi şi pervers, să accepte o legătură doar, aşa, cu un scop ascuns. Dar dacă tu, ca fată, ai clare principile după care te ghidezi în viaţă, vei observa după câteva întâlniri că nu „vă potriviţi” în pricipii şi vei înceta relaţia.

Aşa după cum afirmă majoritatea oamenilor, bărbatul propune, încearcă, dar femeia este cea care răspunde. Accepţi o propunere de întâlnire. Te asiguri că eşti protejată de spaţiu, că ai la cine să strigi după ajutor, dar nu eşti obligată să te supui tuturor sugestiilor lui. Tu doar răspunzi invitaţiei lui de a petrece o după-amiază împreună în parc, spre exemplu. Dacă bănuieşti că el ar avea alte intenţii, tu trebuie să refuzi invitaţia lui.

Conversaţia trebuie să fie prietenoasă. În mod strict trebuie evitat subiectul sex, căsnicie şi sentimentele reciproce. Este uimitor câte poţi învăţa despre acea persoană într-o singură după-amiază! Fără întrebări directe, vei afla valorile, scopurile şi convingerile celuilalt, acestea fiind foarte importante.

După prima întâlnire, poţi privi persoana în diferite contexte posibile. Dacă îl poţi urmări lucrând, jucându-se, făcând afaceri, raportându-se la familie şi la ceilalţi, atunci vei cunoaşte lucruri mult mai importante despre el decât ai ştiut la prima întâlnire.

Întreabă-te: „Este această persoană potrivită pentru a-mi petrece restul vieţii alături de ea?”. Dacă răspunsul este NU, nu te mai întâlni cu persoana respectivă. Dacă răspunzi DA, atunci mai acceptă alte întâlniri.

După a treia întâlnire, ar trebui să ştii ce fel de creştin este persoana respectivă. Îţi împărtăşeşte convingerile tale personale despre Dumnezeu, despre biserică? Aveţi idei comune? Pare a fi bărbatul pe care ţi-l doreşti şi tatăl copiilor tai? Şi răspunsul va veni, nu doar prin ceea ce el îţi va spune, ci şi din modul în care el te tratează pe tine în fiecare detaliu.

Intimitatea de orice fel nu este necesară sub nicio formă înainte de căsătorie. Acest amănunt este crucial. Relaţia intimă are rostul ei şi se poate manifesta în siguranţă doar în cadrul căsătoriei. Nu te amăgi că sărutul ar putea să te apropie mai mult de persoana respectivă. Un sărut nu-ţi spune nimic din ceea ce tu ai vrea să ştii despre el. E normal ca oamenii să-şi dorească intimitate, de aceea este căsnicia!

Dumnezeu a rânduit căsătoria astfel încât cea mai suavă atingere dintre un bărbat şi o femeie să se poată manifesta fără suferinţă şi să se împlinească în mod minunat. Căci o atingere conduce la altele. Apoi atingerile conduc la îmbrăţişări, apoi la săruturi , apoi … direct în pat. Acesta este cursul normal, dar nu înainte de căsatorie.

Când eram fată m-am condus după un principiu care m-a păzit foarte mult: „Femeia este cea care ţine cheia orcărei situaţii”. Aproape toţi bărbaţii, inclusiv şi credincioşi, vor să meargă mult mai departe decât este permis, dar tu trebuie să fii fermă pe poziţie, să ştii că vrei căsătorie şi nu o aventură. Mulţi tineri şi tinere greşesc şi sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu de aceasta, dar tu, dacă vrei să ai o căsătorie după Dumnezeu, e nevoie să-i refuzi avansurile păcătoase. El va fi jignit, rănit, supărat, ruşinat, dar, dacă este vrednic de tine, îţi va aprecia atitudinea ta şi te va respecta şi preţui. Toţi ştim că ceea ce este ieftin se obţine uşor şi ceea ce este scump se obţine mult mai greu. Aşadar, lasă-te căutată, lasă-te dorită. Preţuieşte-te mult pe tine!

O probă foarte practică în a testa dacă alesul este într-adevăr cel adevărat este:
Întrebarea magică: „Vrei să fii soţul meu?

Viitorul meu soţ mi-a spus mai întâi: „Vrei să fii soţia mea?” şi apoi mi-a spus „te iubesc”. Asta m-a cutremurat. La 21 de ani să ai o aşa maturitate, cam rar! Dar acesta este firecul.

Aceasta este modalitatea împlinirii unei relaţii foarte intime de dragoste: căsătoria. În afara căsătoriei nu există intimităţi trupeşti fiabile şi nici nu se nasc copii, care să crească, să se dezvolte sănătos. Firescul acestor lucrui este doar căsătoria. Aşa a rânduit Dumnezeu şi eu cred că se poate împlini şi în zilele noastre. Dar depinde atât de mult de femeie! De refuzul sau acceptul ei.

Când un bărbat încercă să descopere părerea ta despre el („mă iubeşti?”), înainte de a te întreba marea întrebare, este un laş şi îi este teamă de respingere. Bineînţeles, nimeni nu doreşte să fie respins, dar un bărbat adevărat îşi asumă riscul real de dragul dragostei reale. Curtoazia, autostăpânirea şi curajul sunt caracteristicile unui bărbat adevărat.

Ca să afli adevăratele lui sentimente, pune întrebarea magică: „Vrei să te căsătoreşti cu mine?”. Răspunsul lui îţi va arăta cât de matur este acel bărbat.

Adevărul este că realitatea este dureroasă. Sunt tot mai mulţi bărbaţi imaturi şi femei prea disperate de a rămâne singure. Dumnezeu a rânduit ca femeia să aşteapte bărbatul, nu să se ducă ea să-l caute. Dar, totuşi, dacă întâlneşte pe cineva şi ţi se pare că ar fi alesul, poţi pune întrebarea magică cu toată seriozitatea şi să accepţi răspunsul cu maturitate.

Rugăciunea ne învaţă şi ne ajută. Dar este nevoie să avem clare poruncile Domnului cu privire la bărbat şi femeie. Mama mea mi-a spus că fecioria mea este darul cel mai de preţ pe care pot să-l fac soţului meu. Aşadar, atunci când primeam avansuri deplasate de la reperele mele spirituale, îi trezeam la realitate cu întrebarea, sau mai bine spus, cu răspunsul. Au fost unii care m-au întrebat: „Când o facem?” şi eu le-am răspuns: „În noaptea Nunţii!” şi cel care a fost deacord este cu mine şi astăzi, după 15 ani de căsnicie (de caznă!).

Chiar dacă aceasta pare acum demodat, îţi mărturisesc din toată inima că este singura care te va face împlinită ca femeie şi te va păzi de multă suferinţă.
În nădejdea că ceea ce ţi-am scris îţi va fi de folos, te îmbrăţişez. Şi aştept vestea cea mare.

Dumnezeu să te binecuvinteze şi să te ţină în grija Lui!

Căsătoria se cultivă

Dragile mele prietene
Astăzi vreau să vorbim despre cultivarea relaţiei dintre noi, soţiile, şi soţii noştri.
Mai demult, aveam un alt fel de gândire decât am acum. Credeam că dacă m-am căsătorit şi soţul meu mă iubeşte e suficient. Eu îmi pot vedea de casă şi de copii, că nu mai este nevoie să fiu atentă la impresiile ce i le pot face soţului meu, că oricum sunt al lui şi el este al meu. Dar lucrurile nu stau aşa. Şi să vedeţi cum am ajuns eu la conclzia asta!
Cred că vă amintiţi de reţeta de maia!? Ei bine această reţetă care m-a dat peste cap, m-a porvocat la mari metamorfoze spirituale. Ca să ai maia, e nevoie s-o cultivi, hrănnd-o constant cu făină şi apă proaspete şi e nevoie să o hrăneşti mereu. altfel, se aaaaaaaacreşte prea tare, se oţăteşte şi se împute.
Da! Şi astfel am înţeles că tot aşa stau treburile şi cu relaţiile dintre noi oamenii şi mai cu seamă cu cei apropiaţi.
Pentru ca relaţia cu soţul meu să strălucească, este nevoie de multă străduinţă zilniucă. E nevoie s-o hrănesc cu rugăciunea permanentă, cu atenţie, cu drăgălăşenie şi cu suport fizic şi emoţional.
Realitatea e cum o ştiţi: ne rănim fără să vrem…
Şi azi, după un sfârşit de săptămână relaxant şi ieşit din tiparele noastre, am strunit iar frâiele şi doare când struneşti…şi cel mai mult doare pe fiiţele acestea firave de lângă noi..
Şi alegam spre Liman (spre doamne la sf Liturghie) cu o stare apăsătoare şi ca să vezi ce-mi spune astăzi domnul:
„veniţi la Mine… Luaţi jugul meu…şi veţi afla odină sufletelor voastre!..Că jugul meu e bun şi sarcina mea e uşoară!”
Şi am început să-L întreb: cum e uşor? Cum mă pot eu armoniza cu 4 suflete diferite?
Şi răspunsul: Stând în Mine, în permanentă legătură cu Mine. Eu sunt cel care fac toate. Tu nu poţi. Lasă-mă să fac  ce trebuie făcut, tu doar deschide-te lucrării prin rugăcine şi întinde braţele şi Eu voi lucra prin ele…