Arhive etichetă: respect

Ce uşor rănesc şi cât de greu obţin iertarea!

Dragilor

astăzi sunt puţin mâhnită…

aseară am intervenit în pedagogia soţului meu aplicată copilaşilor mici…nu care cumva să li se întâmple ceva rău…Ce năroadă am putut fi….am stricat un lucru atât de bun …şi doar mi-o spus odată să nu intervin când el discută cu copiii…şi doar ştiu şi eu că atunci când un părinte ceartă un copil sau îi aplică o pedeapsă.. să nu intervin…

Am greşit!

Altădată femeile ascultau de soţ şi aveau mai multă încredere în ei …
Mi-a povestit odată soţul că bunica lui a luat o palmă de la bunicu, pentru că s-a băgat peste el când îi certa pe copii…

Ideea e că am comis-o…am sărit cu gura pe soţior, luând apărare copiilor…care pe bună dreptate erau certaţi că-şi lasă lucrurile împrăştiate de-ţi rupi capu’ prin ele… L-am oprit pe soţior să nu le certe pe fete şi apoi mă plâng că „ce să mă mai fac cu copiii ăştia!”. Spuneţi şi voi dacă nu am fost nesocotită?

Merit cu vârf şi îndesat comportamentul copiilor mei „împrăştiaţi”, pentru că nu aplic suportarea consecinţelor: …lucrurile trebuie puse la loc..ce e aruncat pe jos sau pus pe aiurea, se aruncă…Dar eu îmi calc pe inimă de fiecare dată…, pentru că-mi zic că nici eu nu-s perfectă…şi că nu-mi place să urmăresc ca poliţaiu’ pe copii…, dar e nevoie să le imprim nişte reguli…că, altfel, ne rupem capul în jucării şi haine…şi papuci…

Ok, mi-am învăţat lecţia, dar ce mă fac cu repararea greşelii…? Mi-am cerut iertare…dar … tăcere…Asta e semn că trebuie să şi fac ceva, nu numai să zic „iartă-mă!”…E nevoie să pun început bun şi să respect atitudinea celuilalt…şi să mă străduiesc să fiu consecventă în relaţia cu copiii…să aplic regula „suporţi consecinţele faptelor”.
Am greşit mult aseară, băgându-mă în treaba soţiorului!
…IERTARE, DRAGOSTEA MEA!

Căsătoria se cultivă

Dragile mele prietene
Astăzi vreau să vorbim despre cultivarea relaţiei dintre noi, soţiile, şi soţii noştri.
Mai demult, aveam un alt fel de gândire decât am acum. Credeam că dacă m-am căsătorit şi soţul meu mă iubeşte e suficient. Eu îmi pot vedea de casă şi de copii, că nu mai este nevoie să fiu atentă la impresiile ce i le pot face soţului meu, că oricum sunt al lui şi el este al meu. Dar lucrurile nu stau aşa. Şi să vedeţi cum am ajuns eu la conclzia asta!
Cred că vă amintiţi de reţeta de maia!? Ei bine această reţetă care m-a dat peste cap, m-a porvocat la mari metamorfoze spirituale. Ca să ai maia, e nevoie s-o cultivi, hrănnd-o constant cu făină şi apă proaspete şi e nevoie să o hrăneşti mereu. altfel, se aaaaaaaacreşte prea tare, se oţăteşte şi se împute.
Da! Şi astfel am înţeles că tot aşa stau treburile şi cu relaţiile dintre noi oamenii şi mai cu seamă cu cei apropiaţi.
Pentru ca relaţia cu soţul meu să strălucească, este nevoie de multă străduinţă zilniucă. E nevoie s-o hrănesc cu rugăciunea permanentă, cu atenţie, cu drăgălăşenie şi cu suport fizic şi emoţional.
Realitatea e cum o ştiţi: ne rănim fără să vrem…
Şi azi, după un sfârşit de săptămână relaxant şi ieşit din tiparele noastre, am strunit iar frâiele şi doare când struneşti…şi cel mai mult doare pe fiiţele acestea firave de lângă noi..
Şi alegam spre Liman (spre doamne la sf Liturghie) cu o stare apăsătoare şi ca să vezi ce-mi spune astăzi domnul:
„veniţi la Mine… Luaţi jugul meu…şi veţi afla odină sufletelor voastre!..Că jugul meu e bun şi sarcina mea e uşoară!”
Şi am început să-L întreb: cum e uşor? Cum mă pot eu armoniza cu 4 suflete diferite?
Şi răspunsul: Stând în Mine, în permanentă legătură cu Mine. Eu sunt cel care fac toate. Tu nu poţi. Lasă-mă să fac  ce trebuie făcut, tu doar deschide-te lucrării prin rugăcine şi întinde braţele şi Eu voi lucra prin ele…