Arhive etichetă: retete de post

Budincă de orez rapidă

Salutare!

În seara aceasta, am gătit ceva rapid, hrănitor și de răsfăț: budincă de orez.

A fost gata de fiert în doar 3 minute (era și prefiert)!

Pentru această păpică, am folosit orez basmati (basmati înseamnă înmiresmat. Are într-adevăr o aromă aparte),

_vyr_5BASMATI_RICE

zahăr brun din trestie (altă dată am folosit picături de ștevie, dar au strâmbat micuțele din nas și m-am îndopat mai mult singură cu bunătate de budincă!),

N1_14501953 (2)

o nucă de cocos

nuca_c10

și un vârf de cuțit de praf de vanilie.

Iată cum am procedat:

Am turnat 1,5 litri apă într-o oală și am pus-o la fiert.

Între timp, am măcinat

IMG_20170324_095430

o pungă de 500 grame de orez basmati alb (îl cumpărasem cu un alt gând, pentru supa cu găluște…, pentru că imită perfect grisul..).

Am găurit nuca de cocos, am scurs sucul sau apa aia din ea. Am trimis-o pe mezinuca, ajutorul meu de nădejde în bucătărie (căreia îi și place să gătească!) să spargă nuca în curte. Apoi, am început s-o curăț de cojița maronie

COCOS 12333249_1512931995667031_1848545645_o

Când s-a încălzit apa, am turnat treptat orezul măcinat semigrunjos și am amestecat ca să nu se facă cocoloașe (dar tot s-au făcut câteva…, dar le-am zdrobit).

Orezul fierbea văzând cu ochii în timp ce amestecam în el. Am predat ștafeta mezinucăi ca să amestece ca să nu se prindă de oală și am terminat de curățat nuca de cocos. Am blendurit-o cu apă călduță. Am răsturnat laptele acela gros de cocos în oala cu orez. Am amestecat bine. Apoi, am adăugat cam vreo 100 și ceva de grame de zahăr și am amestecat din nou. Am adăugat praful de vanilie și am amestecat din nou. Am stins focul și am acoperit oala.

După ce s-a potolit din fiert, am umplut farfuriile…

orez1 18157527_1305720526208796_3359592661861848056_n

O bunătate!

orez 2 18118710_1305720616208787_1340587347158846574_n

Când am luat prima lingură, am resimțit gustul orezului pe care ni-l gătea mama, orez fiert în apă cu zahăr și ulei…

Da, nuca de cocos are multă grăsime… Se simțea textura nucii de cocos, chiar dacă o blendurisem la maxim… Cred că data viitoare, am s-o strecor… Sau mai bine n-am s-o strecor. Va conține și ea ceva. De ce s-o arunc? Pentru un moft? Pe cât putem, să mâncăm alimentele integral…!

Orezul merge atât seara, cât și dimineața. Așa că mâine dimineață, pot dormi 20 minute mai mult (ha, ha!)

Musai să testați rețeta!

Dacă nu aveți moară de bucătărie (de care eu sunt îndrăgostită nevoie mare, căci mă ajută să gătesc rapid cerealele) la care să măcinați orezul, merge și prin râșnița de cafea sau blender cu viteză mare sau îl fierbeți întreg și după ce se răcește îl puteți blenduri…

Anunțuri

O legumă de care m-am îndrăgostit treptat și care a rămas printre preferatele mele

Bună seara, dragilor!

Tocmai m-am ospătat boierește! Să-mi fie de bine!

Pentru că mi-a căzut atât de bine ceea ce am mâncat, m-am gândit să vă fac și vouă poftă.

Poftiți la…IMG_20170421_213017

…andive umplute!!!

Poftim? A, nu știți ce sunt alea andive? Nu-i bai! Nici eu n-am știut…

Îmi amintesc că era într-o seară ca aceasta, prin anul 2001 când mă aflam la sfat cu nutriționistul meu. În timp ce-mi dicta lista de bunătăți, cu care aveam a mă desfăta timp de trei săptămâni, apare dintr-o dată ceva ciudat: andiva.

Mă opresc din scris, fac ochii mari și îl întreb:

Ce-i aia andivă?

E o legumă pe care o găsești la magazinele mari.

Și la ce e bună?

La ficat.

No, dacă-i bună la ficat, să-i dăm bătaie! … Și încă ceva. Cum s-o mănânc?

O speli și muști pur și simplu din ea…

Așa am descoperit eu andiva! A doua zi, am hălăduit prin magazine în căutarea „aurului alb” (așa cum mai sunt denumite andivele), l-am cumpărat și… am dat să mușc dintr-o frunză…

„Beac, sunt amare!, îi zic soțiorului.

Ia dă să iau și eu o mușcă și mușcă zdravăn din toată andiva. Parcă și acum îl văd…

Hai că nu-i rea…, m-a încurajat el și astfel, am continuat să mușc bucățică cu bucățică prima frunză.

A doua zi, am mâncat două frunze și tot așa, până ce am ajuns și eu la performanța soțiorului, să mușc direct din toată andiva.

IMG_20170421_213928

E un deliciu, care, ca să fiu în rimă, a devenit capriciu..

La prima mușcătură nu mi-au plăcut. Era amară…, dar, de, dacă e bună la ficat, am continuat să mănânc… și așa, mai cu poftă, mai cu ne-poftă, am mâncat zi de zi, timp de trei săptămâni, andive. În ultimele zile ale celor trei săptămâni, uitasem deja de gustul amar, deveniseră de un dulce-amărui.

Asta a a fost povestea! Și de atunci, ori de câte ori văd andive, în magazine cumpăr…, mai ales când sunt la reducere, așa cum a dat „norocul” peste mine zilele acestea să le găsesc reduse peste jumătate din preț… Am cumpărat destule și le-am pus repede la rece și fac întrecere cu soțiorul, băgând la concasor (vorba soțiorului) zilnic una-două andive.

IMG_20170421_212334

IMG_20170421_212407

În seara aceasta, am încercat câteva chestii artistice:

IMG_20170421_212225

andive umplute cu avocado cu ceapă și lămâie și andive umplute cu pastă de semințe de floarea soarelui cu leurdă… , la care am mai adăugat câteva ridichi și ne-am hrănit. Mulțam, Doamne!

De obicei, pe de-o parte a gurii mușc din andivă și pe de alta, intră o lingură dintr-un soi de leguminoase sau o mușcă de pâinică integrală.

Înainte să încep a vă scrie, am fost curioasă să aflu informații despre andive. Cea mai tare informație a fost că se cultivă andive și la noi în țară…

cultivator-de-andive-din-judetul-Neamt

Apoi, am mai aflat că andivele sunt bune și pentru sănătatea ochilor și chiar ajută și în caz de cancer… Iată încă câteva motive să mâncăm cât mai multe andive!!!

A, da. Există și câteva inconveniente (neajunsuri, dezavantaje; dificultăți, obstacole, piedici, chestii din alea pentru cârcotași…)

Pentru mine, durerea cea mai mare e că nu le putem mânca proaspete… De obicei, andivele sunt aduse din Franța și stau pe rafturile („frigorifice”) ale magazinelor destulă vreme, pe când ele ar trebui să stea la întuneric…

„Francezii produc prin sistem hidroponic și au legume mai mari și mai frumoase. Dar totuși le lipsește ceva: gustul de andivă” (http://agrointel.ro/41167/cultivarea-andivelor-traditie-pentru-localnicii-din-gheraesti-neamt-cat-de-profitabila-este-cicoarea-de-bruxelles-si-care-sunt-secretele-unei-astfel-de-culturi/)

Apoi, da, și prețul e destul de ridicat. În marile magazine, andivele costă în jur de 7 lei 500g. Dar cum nu se înghesuie lumea la andive, marile magazine sunt forțate să facă reduceri… Și uite-așa ne bucurăm și noi destul de des de andive…!!! Toată iarna am mâncat andive la un preț cumsecade! Zilele acestea, găsind o ofertă avantajoasă, ne bucurăm de o cură de primăvară cu andive…

Câteva informații despre andive

Andiva este o plantă proaspătă de iarnă. Ea este valoroasă nutritiv și terapeutic. Noile tehnologii înlesnesc prezența andivei tot timpul anului în marile magazine…

Andiva apare pe piață în sezonul rece, din luna noiembrie până în primăvară.

100 de grame de andive proaspete conțin: 1,25 g proteine, 0,20 g lipide, 3,35 g glucide, 3,1 g fibre vegetale, 52 mg calciu, 0,83 mg fier, 15 mg magneziu, 28 mg fosfor, 314 mg potasiu, 22 mg sodiu, 0,79 mg zinc, 6,5 mg vitamina C.

Conține substanțe amărui precum inulina, proprietate datorită căreia rădăcina se poate usca și măcina, putând fi folosită ca înlocuitor al cafelei.

Cultivarea andivelor se face în două etape:

Etapa 1: producerea rădăcinilor tuberizate

Semănatul: între lunile mai-iunie, pe teren plan sau straturi înălțate

Întreținerea culturii: prășitul este foarte important, mai ales în primele stadii de vegetație. Când plantele au 3-4 frunze adevărate, se face un rărit, lăsând 10-15 cm distanță între plante

Recoltarea: are loc toamna începând cu luna octombrie, până permite timpul. Rădăcinile se sortează și sunt păstrate cele care au grosimea de cel puțin 3-4 cm la nivelul coletului

Etapa 2: forțarea rădăcinilor

Forțarea rădăcinilor se poate face în șanțuri încălzite, în sere, răsadnițe sau alte adăposturi calde, la întuneric. În primele zile, temperatura se menține la 12 grade Celsius, după care crește treptat la 18 grade, timp de 20 de zile.

Recoltarea păpușilor de andive se face după 3-4 săptămâni, când acestea au minim 10-12 cm lungime. Păpușile se taie manual, păstrând o bucată mică din rădăcina, și se pot păstra închise în folii de plastic la frigider, învelite cu hârtie, care să nu permită trecerea luminii (pentru a fi păstrate etiolate).https://www.gazetadeagricultura.info/plante/legume/618-cultura-de-andive.html

Andivele nu există în stare sălbatică, ci se obțin prin forțarea unei plante, denumită „cicoare”, să crească într-o obscuritate totală.

De la cicoare, în trecut, se foloseau numai frunzele tinere, mai puțin amare, pentru salate, iar restul plantei, inclusiv rădăcina, era destinată animalelor. De-a lungul timpului, cicoarea s-a transformat în două varietăți: una care furnizează frunze pentru salate și alta care se cultivă doar pentru rădăcină destinată producerii binecunoscutului înlocuitor de cafea.

Cum se cultivă andivele

Andivele au apărut în Belgia în anul 1850 sub numele de witloof, adică frunze albe. Se cultivă printr-o practică de păcălire a cicorii să crească la întuneric. (…) Noile metode de producție, inițial de iarna, permit ca acestea să poată fi consumate pe tot parcursul anului. Deși există mai multe varietăți de andive, diferența dintre ele este minimă.

Pentru că se cultivă la întuneric, andivele sunt lipsite de clorofilă, de unde culoarea albă a frunzelor. Foarte fragile, acestea pot suferi modificări de aspect și gust, chiar imediat de la recoltare. Din această cauză, trebuie cumpărate cât mai proaspete.

Andivele expirate au bulbul mai puțin ferm și crocant, iar frunzele lor pot prezenta pete închise la culoare. Când andivele sunt supuse la lumină, frunzele încep să înverzească și devin amare. http://www.impenetrabil.ro/2013/05/v-behaviorurldefaultvmlo_8374.html

La prăşit printre andive

Autor: Carmen Preotesoiu 18 Oct 2007

„Sunt singurii din ţară care deţin secretul. Produsul lor concurează cu cele mai rafinate delicatese.

Oamenii din comuna Gherăieşti, judeţul Neamţ, trăiesc de mai bine de 80 de ani din cultivarea andivelor. Dacă în trecut nu era om care să nu cultive preţioasele legume, acum se împuţinează mereu, din cauza muncii grele şi migăloase, dar şi a lipsei de angrosişti care să le cumpere marfa la un preţ demn de munca lor.

De-ndată ce ogoarele încep să fie împănzite de frunze mici şi verzulii, oamenii din Gherăieşti nu mai au somn. Cu noaptea în cap, îşi pun săpăliga la spinare şi iau drumul câmpului. Căci toată avuţia lor este în sămânţa aceea azvârlită în pământ, de cum primăvara intră în luna aprilie. Asemenea cârtiţelor, se târăsc în genunchi printre răsaduri, scormonind cu mâinile şi, arareori, cu hârleţul fiecare fir de buruiană care le invadează cultura. Nu au şcoli înalte, nu au ieşit în lume decât în pieţele bucureştene, nu ştiu prea multe despre mersul ţării şi nici de promisiunile politicienilor nu le prea pasă. Şi de ce şi-ar mai chinui mintea cu vreo reţetă a succesului, cănd ei, de fapt, au descoperit leacul care i-a vindecat de sărăcie: cultivarea andivelor.

PLANTĂ… CU DICHIS. Oamenii din Gherăieşti se pot mândri că au ceva ce doar Franţa, Spania sau altă ţară cu mare putere financiară posedă. Andivele, „fructe crescute în copaci”, după cum le consideră unii tineri bucureşteni care văd pentru prima oară leguma lunguiaţă şi albă, constituie adevărate delicatese pentru lumea bună, dar mai ales înstărită, a marilor oraşe. Căci un lucru e cert: nu oricine îşi permite să dea peste 100.000 de lei vechi pe 4, 5 „păpuşoi”, după cum îi numeşte tanti Silvia, una dintre cele mai destoinice şi mai pricepute în a brodi cele mai gustoase andive, pentru a fi taman bune pentru salatele unse cu un pic de ulei de măsline, atât de savurate, mai ales de generaţia a treia.

„Nu oricine ştie să aibă grijă de ea. Nici prea multă apă, nici prea puţină, nici prea multă căldură, nici prea puţină, nu trebuie stropită cu nimic şi, cu toate astea, trebuie să ai grijă să nu intre dăunătorii în ea”, enumeră inginerul agronom Silvia Tamaş condiţiile care trebuie îndeplinite.

Şi dacă astea ar fi suficiente, nu s-ar mai codi orăşenii care vin în vizită la Gherăieşti, dornici de îmbogăţire rapidă cu afacerea de andive. Când aud că din primăvara asta până în primăvara cealaltă nu trebuie să ieşi din rândurile de andive, că an de an trebuie să schimbi pământul pe care ai cultivat ultima oară şi apoi, să ştii cănd să le uzi, dar şi cănd să le scoţi din pământ, mai toţi, speriaţi, fac cale întoarsă.

BORDEIE PENTRU ANDIVE. Tanti Silvia are 53 de ani. Şi, de cănd era de-o şchioapă, tot printre andive a crescut. A văzut la tatăl ei cum semăna planta şi nu uşor i-a fost să prindă secretul unei culturi bogate. „Semănăm cu calul, apoi vine perioada de scărit, un fel de praşilă cu săpăliga, după care urmează răritul, praşila cu sapa, combaterea dăunătorilor”, enumeră femeia muncile pe care le face până ajunge la scoaterea legumelor din pământ. Iar toamna vine parcă momentul cel mai dificil, nu atât pentru că ar fi munca mai multă, ci mai cu seamă pentru că atunci se văd talentul şi îndemănarea omului. Toamna se sapă în adăncul pământului bordeie acoperite cu acoperiş de paie în care se aşază andivă lăngă andivă, după ce în prealabil au fost curăţate fiecare în parte de frunze, verificate dacă sunt bune pentru sămânţă sau pentru mâncare. Astfel, aşezate ca la expoziţie, andivele se înşiră una după alta, oblic, după care peste ele se presară un strat de pământ, apoi altul de andive, pănă ce bordeiul se umple, iar în creştetul lor se pune strat înalt de pământ stropit cu apă, atăt căt trebuie, pentru ca rădăcinile îngropate în ţărână să prindă viaţă şi să se formeze astfel andiva.

TE SCOATE DIN SĂ…RĂ…CIE. Tanti Silvia are ochii ageri şi mâinile aspre. Pentru a avea grijă de andive, a lăsat orice treabă. Zice ea, fără sfială: „Dacă nu erau andivele istea, apăi nu mai făceam io nuntă la fiică-mea, tocmai în Bucureşti, şi nici case nu mai înălţam. După 30 de arii de pământ, anul trecut am scos cam 120 de milioane de lei vechi. Ce alte legume îmi aduceau atâţia bani?”.

„De-ndată ce ele trec prin perioada de răcire, scoatem rădăcinile din pămănt şi le băgăm în bordei. Acolo, în pământ, timp de 40 de zile, facem foc cu lemne în sobă şi zi şi noapte trebuie să avem grijă să aibă temperatura constantă de vreo 25 de grade. Dacă începe să se aşeze un strat alb ca o pâclă deasupra pământului din bordei, e clar că a dat mucegaiul în ele, iar cultura poate fi compromisă”, dezvăluie tanti Silvia unul dintre secretele andivelor.

Secretele sunt multe, iar dacă în trecut aproape toată comuna era cultivatoare de andive, acum dacă mai sunt 800 din 7.000 de oameni, câţi numără localitatea. „Tinerii ar face orice, numai la andive nu s-ar băga, că tare-i greu să stai un an întreg numai pe câmp, iar dacă dă Dumnezeu ca acum o secetă, nu se face nimic”, spune agronomul comunei.

Silvia Gherghel este poate printre puţinii, dacă nu singura, care au reuşit să aibă anul acesta o cultură frumoasă. Şi asta nu pentru că Dumnezeu ar fi făcut o minune în cazul ei, ci pentru că, avănd acei câţiva ari în grădină, a reuşit să ude. Bucuria-i mare, mai cu seamă că numai ei, gherăieştenii, ştiu căt de muncite sunt palmele lor, dar şi căt de mulţi bani investesc. Numai un kilogram de sămânţă autohtonă depăşeşte suma de două milioane de lei vechi, iar cea străină ajunge şi la cinci milioane de lei vechi. „Nu mai pun la socoteală erbicidele, curentul, lemnele de foc, care ne usucă, şi nici munca mea”, se vaită femeia.

„TRADIŢIA COMUNEI SE PIERDE”. Priveşte lung în zare, îşi şterge fruntea de sudoare, respiră greu. De când se ştie, tot la andive a muncit. Cum ar putea să renunţe, când supărarea sa este că tradiţia cultivării andivelor este pe cale de dispariţie? Şi tot ea se consolează cu voce scăzută: „Apăi, până om putea, tot om cultiva. Dumnezeu să ne ţină zdraveni”. Bordeiul lui tanti Silvia este început. Femeia mai are un pic şi trebuie să scoată rădăcinile din pământ. Îşi scuipă în palme, apucă hârleţul şi începe, asemenea unui bărbat, să sape adânc, ca nu cumva vremea culesului să sosească şi bordeiul să nu fie pregătit. Căci, pentru tanti Silvia, ca şi pentru mulţi dintre gherăieşteni, un lucru este cert: soarta familiei sale se află în păpuşoii aceia lunguieţi şi albicioşi, „măndria comunei”.

De la capăt

Sămănţa de andivă, „Cicoare de Bruxelles” cum este ea numită, a fost adusă în Gherăieşti prin anii 30 de directorul Fabricii de Zahăr din Roman, un cetăţean belgian. Printre puţinii care s-au încumetat atunci să planteze seminţele a fost şi nea Dumitru. Omul merge la Bucureşti de 50 de ani, dar nu cunoaşte decăt un singur drum: Gara de Nord – Piaţa Obor. Pleacă mai cu seamă iarna, prin preajma Crăciunului, cu sute de kilograme de andive, aşezate una lăngă alta, ca şiragurile de perle în cutii mari, şi nu are decât un singur gând: să dea mai repede marfa, „că, dacă o ţii mai multe zile la lumină, andiva se deschide, se usucă şi nu mai are acelaşi gust”. De vreo trei ani, s-a lăsat, după ce a fost printre primii cultivatori din comună. Sumele mici, de doar 20.000 de lei vechi pe kilogram pe care i le oferă angrosiştii, cu plata peste 30-40 de zile de la livrarea mărfii, l-au dat înapoi. Acum însă, îi e dor să mai cureţe la „păpuşoi” şi să sape la bordeie în care să-i adăpostească pe timp de iarnă. Şi nu mai stă pe gânduri şi aruncă vorba hotărât: „La anul, mă apuc iar să cultiv vreo 10-15 arii, până mai pot să-mi ajut şi io copiii cu nişte bani” şi ne arată imensitatea de casă pe care fata, plecată în Italia, a început să o construiască. Soaţa sa, tanti Elisabeta, de 78 de ani, nu se dă în lături, mai ales că tot satul ştie că este de neîntrecut când vine vorba despre îngrijitul plantelor”.

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/la-prasit-printre-andive-106132.html

Cum prepar brânza de migdale

Salutare, dragilor!

Cum sunteți? Cum vă simțiți astăzi?

Personal, mă simt renăscută după un duș rece al „sorții”, vorba unui copil cu care lucrez… (ei ce să-i faci „soarta”, zice acesta când nu merge bine treaba…).

Astăzi, vorbim despre brânzică…

Luni dimineața, m-am trezit cu un mesaj de la Alinuța mea dragă care-mi cerea o rețetă de brânză de migdale. I-am trimis-o repede…

Azi, am decis să prepar și eu o porție…

IMG_20170330_090934

din care mi-am pregătit o tartină peste care am adăugat frunze de păpădie.

IMG_20170330_091933

Brânză (telemea sau mozarella) de migdale

Ingrediente:

IMG_20170330_070017

IMG_20170330_071420

850 g apă

10 g Agar-agar

1-2 linguri de amidon de porumb

250 g migdale înmuiate și decojite și măcinate

2-2,1/2 linguri de zeamă de lămâie

1 linguriță sare de mare

Cum am procedat:

Am pus la înmuiat migdalele cu o seară înainte, le-am decojit, le-am așezat pe un ștergar să se zvânte și apoi, le-am râșnit.

Într-o cratiță, am turnat apa, am adăugat amidonul și agar-ul și am fiert la foc domolit. Când s-a topit agar-ul, am luat cratița de pe foc și am lăsat-o un pic să se răcorească. Am adăugat migdalele râșnite, care au devenit ca o pastă…, am mixat un pic. Am adăugat sucul de lămâie și sarea și am mixat din nou.

Am pregătit două caserole de sticlă și am turnat compoziția în ele.

Le-am lăsat la răcit și după ce s-au răcit bine, s-a întărit și a devenit ca o telemea…

IMG_20170330_090955

Prefer această rețetă deoarece este înbunătățită cu calciu din alga Agar și se conservă bine timp de o săptămână bună. După o săptămână, parcă e mai bună, e dospită.. Am luat-o anul trecut în concediu pe o căldură mare și s-a ținut bine pe drum și când am ajuns la un frigider, am ținut-o o săptămână și am mâncat-o cu multă salată de pătrunjel verde și ceapă presărată deasupra…

Inconvenientul e decojirea migdalelor și prețul migdalelor, dar per total, e ok totul.

E chiar fain să mâncăm vegetale…

Căutând pe internet alte rețete de brânzică de migdale, am dat și peste acest articol. Nădăjduiesc să vă fie util:

https://gourmandelle.com/ro/retete-vegane-de-branza/

Supă de legume cu tăieței de casă fără ou

Salutare, dragilor!

Zilele acestea, am încercat o nouă variantă de tăieței de casă fără ou și am gătit cu ei o supă de legume delicioasă.

17553939_1272992146148301_904553649795149634_n

 

 

Rețeta veche a tăiețeilor era din pulpa de soia care-mi rămânea de la laptele de soia, plus făină, dar acum, m-am gândit să-i prepar să fie mai consistenți și mai delicioși.

Astfel, am preparat o porție de

Omletă de soia

IMG_20170327_081837

Ingrediente

100 grame soia înmuiată

2 căni cu apă

Un praf de turmeric

O linguriță de sare de mare

O lingură de ulei

Cum am procedat:

Am spălat soia bine și am pus-o la înmuiat peste noapte. Dimineață, am scurs-o și am clătit-o bine. Am răsturnat-o în blender și am turnat peste ea o cană de apă. Am blendurit-o 1 minut și apoi am răsturnat-o într-o cratiță în care nu se prinde mâncarea și am mai adăugat o cană de apă și am lăsat-o să fiarbă timp de 0 minute. După ce s-a fiert, am adăugat un praf de turmeric , care a colorat-o în galben, o linguriță de sare de mare și o lingură de ulei.

Dacă rămâne omletă, e gata de mâncat cu o salată de verdețuri sau rădăcinoase.

Pentru tăieței, am lăsat-o să se răcească și apoi, am amestecat-o cu făină integrală de grâu, până ce am obținut o cocă tare.

IMG_20170327_082513

Am întins-o cu sucitorul bine, până ce a devenit o foaie subțire de tot.

IMG_20170327_075247

Am presărat multă făină,

am rulat-o și am tăiat-o fâșiuțe subțiri-subțiri.

Când nu mă grăbesc, las un pic turta întinsă să se zvânte, dar nu prea mult, că se rupe la înfășurat.

După ce tai tăiețeii, mai adaug un pic de făină și îi amestec ușor și apoi, îi întind să se usuce. Dacă fac mai mulți, după ce s-au uscat, îi cern și îi pun într-o cutie de carton și se păstrează un timp bun. Dacă vreau să fac supă atunci când sunt proaspăt tăiați, o pot face.

De data aceasta, le-am lăsat peste noapte la uscat. A doua zi, i-am cernut cu sita rară.

taietei 17630064_1272992436148272_3546208560084375843_n

Am pus apă la fiert și când a început să fiarbă, am răsturnat tăiețeii în oala cu apă clocotită. Separat, în altă oală, am pus legumele la fiert. Le-am tăiat în două pe lung. Am folosit morcov, păstârnac (de obicei, folosesc rădăcină de pătrunjel), țelină și o ceapă mare. Când legumele au fiert mai bine de jumătate, adică nu le-am lăsat să fiarbă de tot, ci le-am lăsat un pic „în sânge” (ha, ha!), am strecurat cu grijă tăiețeii și i-am adăugat în supă. Altădată, am turnat pur și simplu tăiețeii cu tot cu apa în care au fiert peste supă. Am lăsat să dea un clocot și am stins focul. Apoi, am adăugat pătrunjel verde și o lingură de ulei și…asta a fost tot!

supa taietei17554435_1272992329481616_4226212480286453214_n

Au mâncat mămăruțele „de s-au spart” (ha, ha!)

 

Cum să faci mâncarea de post mai atractivă

Salutareee!

Astăzi vă propun să vorbim despre…mâncareee…!!!

Iată-ne din nou în post și inevitabila întrebare „Ce gătesc azi de post” și-a făcut deja apariția!

Pentru unii, mâncarea de post poate pare neatractivă, așa că m-am gândit să vă provoc să ne împărtășim, între noi bucătăresele și bucătarii, câteva idei despre cum să facem mâncarea de post mai atractivă.

Da, din păcate, prima dată, mâncăm cu ochii și cu năsucul… Imaginea și mirosul sunt cele două simțuri care ni se activează primele când e vorba despre mâncare…, de aceea atâta zdroabă pentru imagine…

Oricât de bună, oricât de valoroasă și sănătoasă ar fi mâncarea, dacă nu „arată bine”, n-avem nicio șansă să se atingă careva de ea… Mulțam Domnului că am priceput și m-am convins și eu de asta… E drept că m-am convins cam greu… și m-am așternut pe treabă, căci altfel, ajungeam la balamuc, din pricina stresului cu mâncatul sănătos, valoros și nutritiv… Și am început să mai admit așa, câte-o indulgență pentru gust…

Câteva idei:

Mâncarea vegetală gătită este foarte gustoasă în stare proaspătă…, vorba soțiorului meu: „Iubito, fă aceeași ciorbă, dar fă-o în fiecare zi…!” (adicătelea, gătește-o în ziua aceea, ca să fie proaspătă!!!). Bla, bla, bla… Cine stă să facă ciorbă în fiecare zi??? Bunicile, dar am băgat de seamă că și ele se plictisesc să facă ciorbă zilnic, de când au deprins alte preocupări mai atractive (cum ar fi statul pe calculator. Ha! Ha!)

Eu gătesc zilnic doar felul principal și salata de crudități. De fapt noi doar un singur fel mâncăm la o masă… Din când în când, mai gătesc câte-o ciorbă…

Uite, spre exemplu, azi am gătit o ciorbă grozavă de tot: ciorbă de varză de Bruxelles cu frunze de ridiche. Sâmbătă, m-am dus în piață și am făcut cumpărături. Am o prietenă bună acolo. Am rugat-o să nu arunce frunzele de ridiche, ci să le adune pentru mine și uite-așa, am inventat ciorba asta…

Am făcut mai multă.

Am răcit-o repede

img_20170306_090054

și am liniște vreo 3 zile…

Mâncarea vegetală este foarte atractivă dacă este diversificată. Să gătești tot altceva, dacă se poate pentru cele trei mese ale zilei…

Mi-am alcătuit o schemă cu alimentele pe care le rotesc săptămânal.

Când pregătesc mâncarea, am în vedere să ofer zilnic câte ceva din fiecare

Cele 5 grupe de alimente, împărțite pe tot parcursul zile, începând de dimineață cu fructe și încheind seara cu leguminoase:

Fructe

Cereale

Oleaginoase

Legume și verdețuri

Leguminoase

Gătesc termic ce nu se poate mânca crud, în rest mâncăm instant…: spargem o ceapă, mușcăm dintr-un morcov, mestecăm frunze de spanac și salată verde cu o mușcă de leguminoase sau/și cereale… Simplu! (Mai multe detalii găsiți în cărțile mele…)

Idei de mâncare atractivă?

Gătesc cu copiii

Mănânc cu copiii

ciorba-de-varza-brux-si-frunze-de-ridiche

Livrez atractiv mâncarea…

paine-cu-avocado

Asta-i pentru soțior…

borcanelul-magic

Turnând ciorba în borcan, mi-am amintit cum duceau odinioară nevestele mâncarea la țarină…

Și încă ceva: Ca să mănânci mâncarea de post, mâncarea cu vegetale, e bine să-ți fie foame. Am făcut de câteva ori experimentul următor: când am observat că copiii mei nu mănâncă cu plăcere o mâncare, le-am lăsat să le fie cu adevărat foame și când mi-au cerut mâncare după 4-5-8 ore de pauză, adică nu au mâncat nimic, au adunat ultiuma firimitură de pâinică integrală și ultimul strop de păpică din farfurii…, mâncarea fiind aceeași la care făcuseră nazuri înainte să le fie cu adevărat foame… Adevărul e că ne cam înfundăm copii cu mâncare și gustări și doar dacă e super gustoasă îi mai atrage… eu am revenit la principiul Foamea e cel mai bun bucătar.

Sau post cu apă

http://documentare.rightbe.com/documentare-sanatate/noua-terapie-postul-negru-cu-apa-documentar-2012

Despre hrana din post, mai puteți citi și aici

https://conferinteindirect.wordpress.com/2017/03/05/despre-postul-negru-numai-cu-apa/

Cam atât pe azi!

Primind și dăruind cadouri

Bucurie, dragilor!

Astăzi, doresc să vorbim despre cadouri și daruri.

Vreau să vorbim despre cadouri din două motive, ba chiar din trei…:

Luna decembrie, precum și luna martie, e considerată, de către opinia publică, drept luna cadourilor și ca atare, ne preocupăm să oferim cadouri. Oferim fiecare ce și cum putem, dar am observat că secretul stă în primirea lui, receptarea și integrarea cadourilor primite, căci fiecare cadou are în el un mesaj și o enegie care se așteapră descifrate și folosite…

În ultima vreme am primit foarte multe cadouri, daruri minunate, pe care nu am apucat să vi le fac cunoscute…

Când vine vorba despre cadouri, despre daruri, îmi place să mă gândesc și la cuvântul englezesc echivalentul cadoului „present”, care mă duce cu gândul la prezent…, la prezență, la conștiința că fiecare clipă pe acest pământ și fiecare întâlnire cu celălalt, în fiecare relaționare, este pentru mine un dar divin.

Primesc și ofer cadouri…

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Am primit atâtea daruri…

Da, da… Dau cu o mână și iau (primesc) cu amândouă…

Doamne, cum voi putea mulțumi vreodată? Totul pentru mine este dar și-mi vine adesea să cânt acea minunată cântare:

„Mie Tu mi-ai dat dar așa bogat,

O cât sunt dator, Scump Mântuitor…”

De unde voi începe să vă împărtășesc?

Încep de la Târgul de Carte și Revistă Religioasă, care a fost un dar minunat. Cărțile pe care le-am primit și pe care am reușit să le cumpăr și pe care le-am oferit…sunt minunate, au venit cu răspunsuri și sinteze, pe care le-am aștept și le-am căutat atât de mult…

Oamenii noi pe care i-am întâlnit la Târg…

Întâlnirea recentă cu câțiva dragi și minunați cititori, mini vacanța din jurul Zilei naționale și ziua de ieri petrecută exclusiv cu familia…

Feedback-urile și aprecierile primite…

Clipele minunate de ieri…

Stau și mă gândesc la anii care au trecut dinainte de 2013… Ce face ca acum să fie altfel? Și răspunsul este: Multe…și minunate cadouri…, pe care eu am ales să le văd, să le primesc și să le ofer… Am ieșit din ego și m-am deschis celuilalt și astfel, cadourile curg…

Vă mulțumesc tuturor pentru cadourile minunate pe care mi le-ați făcut și pentru că ați primit cadourile mele, sărmanele mele cadouri…

De fiecare dată când dăruim, avem o strângere de inimă și ne întrebăm:

„Oare îi va plăcea? Oare îi va fi de folos ceea ce i-am dăruit?”.

Da, avem nevoie de încredințare pentru a merge mai departe. Lipsa încredințării, a feedback-ului, mai ales a celui pozitiv, ne ucide elanul… O, Doamne, cât de vulnerabili suntem…!!!

Vrem încredințare că e util ce facem, că e plăcut și folositor…, că e bine…, dar, Doamne (Domnul) tace, oamenii tac, sau unii ne hulesc sau ne jignesc…, mascându-și invidia inconștientă că noi am reușit, cu ajutorul lui Doamne, să ne ridicăm din mocirlă…și să lucrăm ceva care să meargă înaintea noastră și să ne deschidă cerurile…

Lipsa încredințării că suntem pe calea cea bună, că toată zdroaba noastră e utilă, e în direcția bună, ne deznădăjduiește și, unii dintre noi, ne autopedepsim, că nu suntem în stare să facem ceva bun, ceva demn de apreciat și pedeapsa aplicată e sub diferite forme, fie mâncăm compulsiv, fie bem  alcool, fie droguri, fie alte și alte forme nenorocite de anchilozare a durerii respingerii din partea celorlalți…

Dar Doamne e atât de minunat și, când nu mai speram vreun semn, iată ele curg…, dar a fost nevoie de răbdare, de trecere prin „ciur și dârmon”…și apoi, iar să uităm că suntem pe drumul ăl bun și iar să cădem și iar să strige Doamne la noi și tot așa, până când? Până când reușim să învățăm că suntem prețuiți de Doamne și că orice am face suntem iubiți, demni de iubire, că doar de aceea a venit Doamne și S-a răstignit pentru noi… Până ce reușim, cu darul lui Dumnezeu, să înțelegem că fără Doamne nu putem să facem nimic bun …

Da, da, ați tăcut „chitic” (expresie de la mama), n-ați spus nimic…, m-ați lăsat să fierb în suc propriu…Dar acum iată vă descoperiți mie, îmi spuneți că ceea ce vă scriu vă folosește, că „suntem pe aceeași lungime de undă”. Da, da…! dar eu voiam să schimb lumea, nu așa câteva zeci de persoane… Eu voiam „Bravo”, nu critici… O, Doamne! Și cât de bune mi-au fost toate aceste șuturi… !!!

Vă mulțumesc, dragilor, pentru toate darurile prețioase primite de la voi și vă îmbrățișez cu dor și drag.

Scrieți-mi pe adresa doinablaga ! gmail.com.

Descoperiți-vă, arătați-vă și poftiți în comunitatea

ÎNDRĂZNESC SĂ TRĂIESC SĂNĂTOS

Un pranz de zile mari

Salutare dragilor!

chiar daca nu mai scriu des pe blog, lucrez intens pe mai multe planuri.

Am cautat solutii practice pentru papica sanatoasa, rapida, gustoasa si ieftina.

Asa am descoperit niste formule de mozarella din migdale, caju si lapte de soia si ulei de seminte.. Bunatati-bune de tot!

O sa vi le descoper secretul obtinerii lor in editia a doua a Cartii de bucate pe anotimpuri… 

De multe ori Il rog pe Doamne sa-mi mai lungeasca  timpul …., dar timpul nu vrea nicum sa stea…..

De asemenea, lucrez si la cresterea mea…. Au fost ceva incoltiri ale negativului, dar cu ajutorul lui Doamne, le-am biruit.

Lucrez de zor la Cartea cu biruirea obstacolelor…,

mai intai biruindu-le de-adevaratelea eu insami si apoi o sa va povestesc odiseea…

E fenomenala viata asta  si vreau s-o traiesc la maxim….!

Continui sa lepad cojoacele, ca sa fiu mai usoara la dans….

Cel mai greu mi-e sa lepad sunculitele depuse ….

Ooo, s-apoi cum sa nu manci asa bunatati!?

Branza de migdale:

13445473_1012057365575115_8227522501713838616_n

De data asta am luat cu portia (numai 75g), ca e cam scumputa aceasta delicateta… si pana am decojit migdalele mi s-a cam temperat apetitul…

13419179_1012057388908446_6515110563208279108_n

am taiat-o felii

13450091_1012057402241778_2744039106686265477_n

si apoi, cubulete

13412883_1012057422241776_4876167811040338655_n

Am ascuns-o in mamaliguta calda di faina integrala de porumb proaspat macinat

13419045_1012057475575104_7765520413651919015_n

am adaugat frunze de ceapa si o farfurie de ciorba de stevie si fasole verde… si dai la potol

13432320_1012057518908433_2090324155696316184_n

in touil mancatului, mi-am amintit de smantana de soia, delicioasa mea smantana de soia din boabe de soia, lapte de soia si ulei de floarea soarelui presat la rece…

13434968_1012057558908429_6549307565609554892_n

Ei, asa mere altfel!

13418730_1012057578908427_4222350807706254128_n

si felul doi, branza de migdale cu mamliguta… si o tara de smantanica…

13413161_1012057605575091_185640630412546710_n

No, s-apoi, cum sa te-nfranezi!

Bame iraniene vs păstăi de bob (vicia fabia sau fa(o)ul)

Salutare dragilor!

iată că am ajuns să ”m`ânc și io” bame!

13256390_998522113595307_3006461427548837884_n

Ce sunt bamele?

Bamele sunt niște legume. Fructul bamelor este o capsulă verde de vreo 8-20 cm care conține numeroase semințe.

Bame-–-legume-originale-950x370

Dacă le fierbem, aceste capsule scot un fel de gelatină, care, după diverși specialiști, ar fi foarte benefică pentru organism.

Dacă avem marea binecuvântare să le culegem proaspete (cică unii cultivă bame și pe la noi, mai ales în sudul țării), aceste capsule se pot mânca și crude.

Dacă doriți să aflați mai multe despre folosul consumului de bame, și aveți răbdare, puteți citi și în paginile de mai jos.

http://diversificare.ro/alimente/2013/02/bame-un-medicament-atotvindecator/

http://copilulverde.ro/articol/Hrana_10/Enciclopedia-vegetala_14/Bamele-gumbo-ladys-fingers_240

Cum am gătit bamele?

Le-am spălat, le-am tăiat codițele și le-am fiert în apă și după ce s-au înmuiat (fiert cam 10-15 minute), le-am pus niște sare. Apoi, le-am mixat și le-am mâncat cu pâine prăjită. Au un gust bunuț, merg în loc de vinete.

 

În timp ce bamele fierbeau, mirosul care se evapora în aer mi-a amintit de un miros din copilărie, de mirosul mâncării de păstăi de bob,

fava-beans

pe care mama o gătea pe vremea asta…

Doamne ce bunătate!  Ce vremuri au fost mai demult, iar acum ce nenorocite vremuri trăim…!!! Să ajungi să faci curat la raionul de legume din supermarket-uri!!!

PS: După ce le-am mixat, am găsit un filmuleț pe Youtube în care am văzut cum se curăță bamele… Bamele se gătesc precum fasolea verde…

Și peste toate acestea, să reverse Domnul mila Sa cea mare și pacea Lui să ne umple inimile, ori de vom mânca, ori altceva de vom face!

PS: Așa am mâncat prima dată bame, dar mai bune erau păstăile de bob ale mamei!

Legume de supermarket – legume din piața – legume din gradina proprie sau a unor rude sau prieteni

Dragii mei dragi

Vă salut cu mare drag și în dimineașa aceasta!

Deși am spus de câteva ori cu mâna pe inimă că mă las de subiectul ”mâncare sănătoasă”, iată-mă scriindu-vă tot despre mâncare…., dar de data asta cu gând să aplic vorba aceea ”numai asta și gata”.

Inițial, am vrut să vă scriu despre bame, pe care le-am gustat în dimineața aceasta pentru prima dată, dar cum stilul scriiturii mele este să mă lungesc, vă voi scrie mai întâi despre legume în general și de unde ni le procurăm.

După ”prodigioasa” mea experiență în materie de alimentație sănătoasă / alimentație  benefică/ alimentație hrănitoare, vă pot spune că dintre toate alimentele, consumul de legume crude este esențial, acestea fac minuni în organism, fie ele legume obișnuite sau bio sau mai știu eu cum, important e să fie crude, adică nepreparate termic.

Vă spuneam zilele trecute că am avut o perioadă în care m-au muncit poftele și am preferat doar dulce ….

Mulțam lui Doamne că încep să-mi vin în fire…..

Știi, odată ce guști bunul, binele, chiar dacă mai sari calul, tot acolo revii, cel puțin așa am observat la mine. Am experimentat tot felul de ”stiluri de alimentație”, dar tot la cea vegetală mă întorc, asta fiind de fapt baza alimentației noastre.

Am mâncat câtva timp gătit, dar am început să duc dorul salatelor, bogatelor salate de crudități și astfel, am poftit pe doamna comoditate să-și ia tălpășița.

Ei bine, cu mila Domnului, am revenit la consumul legumelor en-gros și en-detail!

Oooo, dar stai așa…, să vezi o altă ispită, un alt obstacol:

De unde cumpăr legume???

Cum de unde? din piață, nici nu încape vorbă!

 

Dar am avut o revelație uimitoare: legumele bio, crescute natural, ”în grădina proprie” a precupeței sunt pe cale de dispariție.

09_legume_de_primavara

Să vedeți fază:

Mă duc într-o zi în piață la una dintre prietenele mele precupețe (știți eu sunt abonată în piață la legume și fructe și astfel , m-am apropiat de precupețe …, m-am împrietenit cu ele…) și îi cer niște pătrunjel. Nu aștept să mă servească, ci înșfăc eu o legătură faină de pătrunjel, dar ea mă oprește și-mi spune: nu din ăla, stai că-ți dau de-al meu!

Înlemnesc și fac ochii cât cepele!

Precupeața bagă mâna sub teancul de legături de pătrunjel și scoate câteva legături ceva mai firave, dar cu un miros minunat, și mi le pune în plăsuță și mi le dă. Plătesc și plec, tot gândindu-mă la ce-o fi însemnând ”pătrunjel de-al meu”???

Misterul s-a dezlegat:

aproape toată marfa din piață e adusă din marile depozite en-gros din țară sau de la vecini ……….

Păi, cum nevoia să mai câștigi, cum să mai reziști pe piață ca mic producător când giganții vin tăvălug peste tine? Și culmea, nu ai voie să vinzi mai scump decât ei… și atunci ce faci? Te vinzi pe tine (prin minciuni crase că legumele sunt de la tine din grădină ) și cumperi de la ei, pui adaos și vinzi mai departe…., ca să supraviețuiești și tu!

Și atunci, te întrebi: de ce să cumpări aceleași legume super chimizate, nenorocite, secătuite, plasticizate cu preț îndoit sau întreit…???  când poți să mergi direct la supermarket să-ți alegi ce vrei? și să faci asta în cunoștință de cauză, nu în amăgire că ai cumpărat bio??? Acolo, uneori, poți să ai baftă să prinzi ”reduceri substanțiale” (99 bani legătura de morcov sau salata verde, de la 2,49 lei… sau 99 bani kg de păstârnac…. sau 10 bani legătura de leurdă sau leuștean sau kg de sfeclă roșie, în loc de 3 lei kg cum e în piață,  sau….. 1 leu (în loc de 19, 99 lei, 500g de bame, pe care lunea trecută le văzusem cu 9, 99lei), așa cum am prins eu aseară ????

Conștientizând această situație, această stare a lucrurilor, pur și simplu am plâns și mă tot întrebam: De ce preocuparea sau pasiunea asta pentru a face rău, a distruge?

Ăsta e blestemul….. Iată în ce hal am ajuns!

Dacă mai demult nu se găseau alimente, acum abundă de alimente …, dar sunt copii fidele ale alimentelor…, identic naturale….

Iar dacă te apuci de grădinărit, nu poți face producție mare fără chimicale….

Parcă e o situație fără ieșire…

Soluții? Sunt!, dar doamna comoditate prinde putere tot mai multă… De ce să te mai ostenești să cultivi ….

De ce să te mai rogi, de ce să mai stropești grădina cu aghiazmă, de ce să mai faci sfeștanie ca să se binecuvinteze pământul? Mai ușor e să te vaiți sau  să înjuri….

Asta e durerea mea…!

Și ca să nu înnebunesc, m-am aruncat în brațele Milei dumnezeiești.

Iar când nu ajung să cumpăr din piață, de la prietenele mele care mai au o fărâmă de frică de Dumnezeu, cumpăr și de la magazine și …..mănânc și plâng ….. și mulțumesc.

Și Doamne face milă cu noi și, din când în când, o altă prietenă de-a mea îmi dăruiește din multa ei bunătate ce mai cultivă ea prin grădină și atunci, am impresia că un înger se coboară din cer, trimis fiind de Doamne să ne-aducă merinde din Grădina Raiului, așa mireasmă și așa gust minunat au!

Să vă vând un pont: când vedeți reduceri în supermarket la legume împachetate și doriți să luați mai multe pungi, desfaceți una și o răsturnați într-o pungă din aceea de pe rolele ce se află de obicei la raionul de legume, și pipăiți-le să vedeți dacă sunt întregi… și dacă e ok, legați punga, puneți-o în cărucior și adăugați și alte pungi sau caserole. Mie mi s-a întâmplat să iau seara Rucola cu 10 bani și a doua zi, când am desfăcut-o, să fie macerată…., să fie ”balegă”.

Iată cum am procedat aseară când am văzut caserolele cu bame care erau reduse de la 19, 99 lei la 1 leu. Am luat o caserolă, am desfăcut-o și am rupt o păstaie… și am văzut că e tare… Am pus caserola într-o pungă și am legat-o și am cumpărat-o.

 

Ce (mai) mâncăm în post (ca să nu leşinăm de foame)?

Iată-ne ajunşi din nou în post, în Postul Mare al acestui an (2016)!

Pentru unii iubitori de carne, venirea postului poate fi o provocare.

Unii îl aşteaptă cu nerăbdare şi bucurie, iar alţii cu oftat sau chiar cu frica că n-or să aibă ce să mănânce şi-o să le fie tot foame. Unii îl refuză total. Vorba unui pacient: „Doctore, indică-mi orice, dar nu-mi cere să ţin dietă!”.

Frica şi fuga de post este neîntemeiată. Şi asta o ştim cu toţii, am experimentat-o fiecare! Mai ales acum, când sunt atâtea oferte de mâncăruri cu vegetale foarte atrăgătoare, nu ai cum să te mai plângi că n-ai ce să mănânci în post. Şi cu toate acestea, sunt încă mulţi care stau departe de post. Dar, vai, de cât folos de lipsind stând departe!!!

Permiteţi-mi să vă fac poftă de mâncarea de post şi să vă împărtăşesc puţin entuziasm cu care să vă alungaţi frica şi să vă luaţi gândul un timp de la cărniţă şi brânzică. Dintru început, mă adresez dumneavoastră cu o precizare demnă de luat în seamă: Să ne înţelegem de la bun început. Nu scriu în calitate de specialist. Scriu în calitate de mămică şi soţie pofticioasă şi încă cu reminiscenţe de cărniţă printre dinţi…. (!!!)

Sunt un om obişnuit. A fost o vreme când am cochetat cu ideea de a renunţa definitiv la produsele animaliere. Cât timp am avut o mare motivaţie, anume aceea de a mă vindeca de câteva dureri şi probleme de sănătate, am mâncat doar vegetale. Dar, de cum m-am simţit mai bine, iar m-or apucat poftele şi gusturile vechi şi astfel, am revenit la rânduiala bisericească de dezlegări şi posturi. Şi desigur, durerile or revenit şi ele şi de aceea, am aşteptat cu atâta nerăbdare acest post, ca s-o iau de la capăt. Un nou început bun, cu convingerea că alimentele vegetale sunt cele mai potrivite pentru buna, chiar excelenta, funcţionare a organismul nostru. Deoarece mulţi dintre noi încă suntem neputincioşi a renunţa definitiv la animaliere, Biserica a rânduit perioade de post, perioade în care să facem pauză de la mâncarea de animaliere. Pentru binele nostru de altfel!

Şi că veni vorba de pofte. Ştiţi, în unii dintre noi, poftele sunt adânc întipărite în carnea noastră şi nu se şterg aşa cu una cu două, de aceea, nu-i de mirare că după vreo 13 ani de vegetarianism, te trezeşti „înfulecând” cărniţă sau brânzică.

Zică cine ce-a zice, dar majoritatea suntem vulnerabili când vine vorba despre mâncare. Eu una recunosc deschis!

„Noroc” cu posturile bisericeşti…

După toate „aventurările” mele culinare, am ajuns la concluzia, pentru a nu ştiu câta oară, că rânduiala Bisericii Ortodoxe cu privire la alimentaţie este cea mai bună. Sfânta şi dreapta cumpătare!!! E drum lung până acolo!!!

Rânduiala alternărilor dintre zilele în care mâncăm animaliere cu zilele în care mâncăm doar vegetale fixată de Sfânta Biserică este perfectă, căci nu este de la om, ci este rânduială dumnezeiască. Acum şi ştiinţa dovedeşte folosul postului şi a mâncării strict de alimente vegetale!

Minunat este postul. Nu voi înceta niciodată să-l laud. Nu-mi ajung cuvintele să împărtăşesc foloasele lui pentru trup şi mai ales pentru suflet. Oricâte diete s-au întocmit de când e lumea asta, niciuna nu a rămas în picioare precum rânduiala de alimentaţie prezentată de Sfânta noastră Biserică!

Postul este o poruncă bisericească şi are ascunsă în ea puterea de a o împlini. De aceea, pentru un binecredincios  practicant, intrarea în post şi parcurgerea integrală a lui este un lucru natural. Rânduiala aceasta este firească şi logică. Nu-i aşa? Toată iarna ai mâncat purceluşul. Vine primăvara, apar verdeţurile, începe lucrul la grădină şi la câmp şi purceluşul mâncat iese încetişor, ca să facă loc mieluţului sacrificat de Paşte şi apoi vine iar un post, ca să scoată mieluţul şi să facă loc altui purceluş, ce va fi sacrificat în preajma Crăciunului. Altfel, unde ar mai încăpea atâţea purceluşi şi miei şi alte orătănii, pe care le tot mâncăm într-un an, în sărmanul nostru organism???!!!

Cred că v-aţi convins şi domniile voastre că de capul nostru nu reuşim prea multe. Ţinem tot felul de diete, mai mult sau mai puţin folositoare, dar ca folosul ce-l avem în post nu-i niciunul. Postul are folos îndoit, trupesc şi sufletesc. Desigur, se poate să mănânci doar de post, numai mâncare cu vegetale, dar să nu posteşti. Secretul postului e să participi cu toată fiinţa ta, cu trup şi suflet. Şi putem să săvârşim aceasta participând la slujbele bisericeşti care, în această perioadă a Postului Mare, sunt de o frumuseţe inegalabilă.

Ei bine, dar totuşi ce mâncăm în post, ca să nu leşinăm de foame?

Ehehei, câte avem de mâncat!!!!

Mâncarea de bază se înţelege, e pâinea!

Ideal, pâinea integrală făcută în casă. Dacă nu avem pâine integrală, folosim cerealele integrale. Ele rămân încă baza alimentaţiei noastre! Cât de bun este un pilaf de orez integral sau o mâncare de mei sau de hrişcă!!!

Apoi, avem seminţele din care preparăm lăpticurile vegetale. Doamne, câtă bunătate se află într-un pahar de lapte de susan sau de migdale … şi chiar de soia…!!!! O mână de susan sau de migdale, o cană cu apă şi un blender sau un storcător cu melc şi laptele curge proaspăt în guriţă, de te lingi pe buze!!! Ce poate fi mai delicios???

A doua mâncare de bază în post sunt leguminoasele, alimentele înrudite cu fasolea: năutul, lintea (de preferat cea roşie), mazărea (de preferat cea galbenă!), bobul (care, e drept, se găseşte cam greu, dar cu ceva interes, tot îl găsim…) şi … soia.

Din aceste leguminoase ne asigurăm, atât  proteinele, de care ne temem că ne lipsim nemaiconsumând carne, cât şi saţietatea, care e asemănătoare animalierelor. Din leguminoase gătim reţete asemănătoare celor cu cărniţă, gen sărmăluţe, chiftele, drob, tocăniţe şi pateuri.

Ooo, era să uit de ce e mai important! Mâncarea cea mai importantă din acest post, din această perioadă a anului, este salata de verdeţuri.

Salata de verdeţuri este vedeta fiecărei mese. Acum, în acest post, în această perioadă a anului, şi doar acum, e timpul urzicilor, frunzelor de păpădie, sălăţicăi de pădure, leurdei şi altor frunze de viaţă dătătoare şi purificatoare.

Spălate cu grijă şi dragoste, tăiate sau rupte cu atenţie, stropite cu puţină lămâie şi/sau cu un picuţ de ulei presat la rece şi un praf de sare, aceste firave plăntuţe aduc în organismul nostru vitalitatea după care tânjim şi astfel, învioraţi, sufletul nostru se trezeşte şi devenim mai bucuroşi, mai senini, mai răbdători, mai iubitori şi milostivi unul cu altul şi toţi laolaltă.

Post uşor, dragilor!