Arhive etichetă: rugaciune

Un simplu gând de nemulţumire primit dimineaţa e în stare să-ţi întoarcă pe dos toată ziua

Bună dimineaţa dragilor!

iată-mă din nou în faţa calculatorului, scriindu-vă câteva rânduri. De data aceasta vreau să vă vorbesc despre puterea gândurilor.

Azi dimineaţă, mă aflam în bucătărie, umbând ca şi teleghidată. Aveam o prezenţă de spirit nu tocmai bună, deoarece m-am culcat târziu şi în plus parcă mă şi jena ceva la laba piciorului stâng. Am început, totuşi, aşa forţat, să fac cele ale dimineţii: să pregătesc păpica şi celelalte. Lucrând eu acolo, la un moment dat, am surprins că vine spre mine aşa un val învolburat, am surprins acel moment ce precede gândul de nemulţumire. Îmi venea aşa de departe o nemulţumire pentru cum mă simţeam şi pentru că-mi făcusem cu mâna mea de altfel starea. Ba mai mult, îmi mai venea în minte şi lucrurile trecute în care nu am excelat şi lucrurile care aşteaptă să le fac, dar acum pur şi simplu nu sunt în stare … Dar am tăiat firul tesăturii ce stătea să se împletească. Paralel am observat că valul de nemulţumire se răsfrângea în jur şi parcă dădea să-l atingă şi pe soţior. Dându-mi seama de acest lucru, am acţionat imediat.

Mi-am adus aminte că fiecare dimineaţă este o nouă şansă şi că ceea ce pun dimineaţa în paharul sufletului aceea va lucra toată ziua şi astfel am început să binecuvintez, să binecuvintez situaţia, să-mi accept neputinţa, să-mi accept faptele, să mă accept cum sunt acum şi să mă recunosc şi să mă înfăţişez înaintea lui Doamne şi să-I zic: „Iata-mă, Doamne! Recunosc toate acestea lucrături ce mi le-am făcut, recunosc că sunt neputincioasă, spune-mi ce să fac acum şi dă-mi putere să fac ce trebuie să fac”. Şi după aceasta am simţit cum acel val a trecut pe lângă mine şi s-a dus… „pe pustii”.

După ce am terminat treburile din bucătărie specifice dimineţii şi după ce am reuşit s-o îmbrac ca prin vis pe micuţă şi s-o duc la grădiniţă, am ajuns şi eu la bisericuţă, şontâc, şontâc. De data aceasta am întârziat. Am ajuns la Heruvic, tocmai la cuvintele „Toată grija cea lumească acum s-o lepădăm”. No, ce bine, uite Doamne ia-le… Şi i le-am înşirat pe toate…Toată lista cu griji, cu doriri, cu nevoi, cu vise, cu planuri, toată, toată…şi apoi am spus: „Ia-le toate acestea, Doamne, şi mie dă-mi pacea Ta. Fă-mă astăzi să fiu martora bucuriei Tale, a Învierii Tale. Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc. Amin”.

Şi pentru că nimic nu este întâmplător, astăzi unul dintre părinţii slujitori (un părinte călugăr ce se afla în trecere prin Sibiu) ne-a spus un cuvânt. Un cuvânt atât de simplu, dar din inimă…Şi chiar mă gândeam, că foarte puţini oameni reuşesc să spună cuvinte academice din toată inima… Rigorile vorbirii frumoase sunt apăsătoare şi numai harul te poate ajuta să le îmbini cu trăire, cu duh… Am început să fiu atentă la discursuri, aşa ca să învăţ… Şi acest părinte a vorbit tare simplu, dar s-a mişcat inima, chiar dacă nu a fost cursivitate în discurs şi omogenizare.. Şi despre ce credeţi că a vorbit? Despre gânduri…

Şi ne-a spus că sfinţii nu s-au potrivit gândurilor, că ei au avut doar o singură direcţie: pe Dumnezeu.

Ştiţi, a spus Părintele acela, mintea noastră se poate asemăna cu fiica Babilonului, despre care se spune în cartea Psalmilor…, fiica babilonului care are prunci este mintea care are gânduri. Ele vin, dar noi trebuie să le sfărâmăm de piatra Hristos, să le tăiem cu rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase…

Da, da!

Dar e important, zic eu, să prindem acel moment iniţial, până ce gândul rău nu prinde teren, până nu începe să-şi facă lucrătura… Însă pentru aceasta este nevoie de un pic de atenţie…, un pic, la început, că apoi preia Doamne toată treaba…

De multe ori, însă, nu prindem acest moment şi intrăm pe făgaşul gândului de nemulţumire, de ură, de mânie…şi gata, capitulăm.

Da, mare atenţie, spunea părintele, căci mânia este ucidere de om…, a încheiat părintele.
Mare ajutor avem noi, dragilor, pe Doamne. Şi mare este puterea Duhului Sfânt. Să nu ne temem să-L invocăm mereu pe Duhul Sfânt cu această rugăciune scurtă, dar cu putere:

Împărate ceresc Mângâietorule, Duhul adevărului care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre.” Şi Duhul Sfânt vine imediat. Apoi să binecuvântăm situaţia fără ieşire în care ne punem noi sau alţii.

E simplu să vorbeşti despre aceasta, dar uneori e greu de făcut, căci ne ţine şi cel rău să-i facem lucrătura…, dar să ne rupem de el. Eu am probat acestea şi mă tot uimesc cum lucrează Doamne şi cum le aşează El pe toate.

Iată de pildă cum a lucrat în dimineaţa aceasta! După slujbă am sunat pe cineva şi am primit o mare veste că ceea ce eu mă gândeam cum o să fac, cum o să rezolv, ceva care mă depăşea pur şi simplu, s-a oferit cineva să mă ajute şi chiar a pomenit că asta e o lucrare…, că ceva o împinge să facă… Ce să mai spun? Îmi dau lacrimile, văzând cum lucrează Domnul cu mine şi cum mă scoate din toate îmbârligăturile în care mă bagă entuziasmul meu de moment.

Mulţumesc, Doamne al meu, că mi-ai dat înţelegerea acestor lucruri şi mi-ai dat şi putere să-mi gestionez stările, şi gândurile şi acum nu mai pot zice decât:

„Mare eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale şi niciun cuvânt nu-i îndeajuns spre slava minunilor Tale!!!”

Tot ce veţi cere, în numele Meu, lui Dumnezeu, veţi primi!

Dragilor,

cu darul lui Doamne, m-am dus şi azi la bisericuţă. Dar acolo, au năvălit gândurile. Am fost, şi încă mai sunt, sub impresiile evenimentului de aseară de la Seminarul gratuit despre mâncatul compulsiv. În cap se învălmăşeau gânduri pe care le risipeam cu străduinţa de a cânta încertişior după strană, dar ele veneau şi plecau. Mă uitam de departe la ele cu trec pe autostrada minţii mele…

La un moment dat, mi-am amintit de dorinţa doamnelor de a avea un grup şi un loc unde să se întâlnească pentru susţinere reciprocă pe calea vieţii frumoase şi sănătoase şi că eu le-am spus că îmi doresc să am un loc unde să ne putem întâlni. Şi, în timp ce mă rugam, îmi treceau idei despre cum aș putea să ”fac rost”…

La heruvic, am pus la picioarele Domnului dorirea mea şi a acestor prietene, iar la sfârşit am primit şi încredinţarea că voi avea acel spaţiu aranjat când într-adevăr va fi nevoie cu adevărat. Nu ştiu cum, dar cred că va rândui Doamne cumva să pot continua lucrarea începută.

La finalul slujbei, Părintele nostru ne-a spus:

„În această pericopă, de la Ioan cap 10, 23-33 din marea Cuvântarea din Joia cea Mare, Mântuitorul vorbeşte despre rugăciunea în numele Său. El le spune ucenicilor: ”Până acum, n-aţi cerut nimic de la Tatăl Meu” şi îi învaţă să se roage în numele Lui.

Vedeţi, rugăciunea noastră ca creştini este unică, prin faptul că noi Îl avem mijlocitor pe Hristos, Cel care este în ceruri Arhiereu desăvârşit şi Care îşi perpetuează jerfa, Care aduce pentru noi o mijlocire continuă la Tatăl, prin jertfa Sa de pe Cruce. De aceea, rugăciunea noastră este primită. Mântuitorul spune că tot ce veţi cere lui Dumnezeu veţi primi şi, nu numai pentru că El se roagă Tatălui, ci şi pentru că Tatăl ne iubeşte. Şi ne iubeşte pentru că am crezut în Fiul Său. Şi noi, mărturisindu-L pe Fiul Său, devenim bineplăcuţi Tatălui şi Tatăl împlineşte rugăciunile noastre pe care le adresăm în numele lui Hristos Mântuitorul nostru şi Arhiereul cel Mare care a străbătut cerurile. De aceea, şi noi, tot ce avem de împlinit în viaţa noastră să punem în faţa Tatălui ceresc în rugăciune prin Fiul Său. Şi pentru Jertfa Fiului Său, nu pentru vrednicia noastră sau pentru meritele noastre, ci pentru Jertfa Fiului Său, adusă odată pentru totdeauna pentru noi, dar actualizată mereu, iată, în viaţa Bisericii şi în Sfânta Liturghie.

Bunul Dumnezeu să primească Sfânta Liturghie şi să ne miluiască. Amin”.

Să trăiţi, Părinte!

 

moto_0205

 

Întâlnirea intimă dintre dintre bărbat şi femeie. De ce este interzisă relaţia intimă sexuală dintre bărbat şi femeie înainte de căsătorie, dacă totuşi tinerii se iubesc?

Dragii mei

Astăzi doresc să vorbim, un pic ,despre relaţia dintre bărbat şi femeie. Relaţia aceasta este o taină, pe care Dumnezeu ne-a învrednicit s-o trăim în cadrul Tainei Nunţii, prin care Domnul binecuvintează întemeierea familiei, începând de atunci de când a participat El Însuşi la acest unic eveniment din viaţa bărbatului şi a femeii: Cununia.

72584_nunta_din_cana_galileii

După Nuntă, cei doi, bărbatul şi femeia devin, sunt transformaţi de binecuvântare, soţ şi soţie. Dacă înainte de Nuntă, erau doi oameni străini, acum sunt una în Hristos, unindu-şi viaţa în forma convieţuirii împreună.

Vieţuirea împreună are frumuseţile ei, dar dintre toate, întâlnirea intimă le întrece pe toate. De ce? Pentru că este o taină. Dar asta se trăieşte doar în har şi în ascultare de rânduielile dumnezeieşti. Şi care sunt aceste rânduieli? Ca să vă răspund, am ales discuţia Maicii Siluana din acest loc . Mi-a plăcut că măicuţa explică aşa de simplu şi pe înţelesul tuturor. Printre cuvintele măicuţii, vei găsi şi reflecţiile mele.

Biserica noastră ne învaţă că întâlnirea intimă dintre bărbat şi femeie este permisă doar în cadrul binecuvântat al căsătoriei. Aşa a rânduit Dumnezeu pentru binele nostru. Dar fiecare suntem liberi să alegem, să facem ce vrem. Însă, dacă tu alegi să încalci această rânduială, Biserica îţi spune că aceasta este păcat şi te anunţă că o să te doară. Şi n-o să te doară doar imediat, ci şi în timp, când o să vezi că viaţa ta nu merge, că numai rău ţi se întâmplă. Dar tu nu ştii că acest rău l-ai făcut şi îl menţii singură.

Dar hai să vedem un pic ce e păcatul! Păcatul este o boală. Dumnezeu ne-a dat poruncile şi ne-a pus rânduieli de vieţuire sănătoasă şi ne-a zis: „Omule fă aşa, ca să trăieşti în bucurie ani mulţi pe pământ”. Dar tu, eu, noi toţi oamenii suntem liberi. Dacă tu ai ales sau alegi să faci altfel de cum te-a sfătuit Dumnezeu, e alegerea ta, Dumnezeu îţi respectă libertatea (şi aici vedem marea Lui iubire pentru om!). Dumnezeu nu te trăsneşte când tu alegi să te uneşti cu iubitul tău fără să fii cununată cu el, dar te anunţă că aceasta o să te doară. Că aceasta este păcat.

Şi unii se miră. Mai ales bărbaţii se miră. Păi de ce este păcat că doar ne iubim. Şi iubirea este un lucru bun. Dar eu vin şi întreb: oare acţiunea aceasta, pe care tu crezi că o faci când te uneşti cu iubita, fără să fii căsătorit, fără să ai binecuvântare de la Dumnezeu prin preot, o faci pentru iubire? Hai spune! Întreabă-te sincer! „Da!”, spune acela. „Da?”. Păi de ce a doua zi după ce iubita te refuză să „te iubeşti” cu ea, tu dispari şi te duci la alta?

Stai că-ţi spun eu de ce! Pentru că iubirea ta de fapt a fost doar plăcere.

E adevărat că unirea dintre bărbat şi femeie produce plăcere, dar această plăcere, fără harul lui Dumnezeu, duce la păcat şi la boală. „Păcatul sexualităţii, spune maica Siluan, actul sexual care aduce atâta plăcere omului este calea spre păcat şi greu ajungi să nu fie păcat, trebuie să ai mult har ca să nu fie păcat pentru că voluptatea te desparte şi de Dumnezeu şi de tine şi de iubită. Oamenii spun că este extaz, că este ieşire din sine, dar este ieşire din sine întru nimic: nu ştii nici cine eşti, iubita poate să fie oricine, iar dacă ea pleacă şi tu eşti tocmai în extazul ieşirii din tine, poţi să-ţi închipui că ea mai este acolo, poate să fie şi virtuală… Deci, acesta este păcatul: este o prăbuşire întru nimic, întru singurătate pe care cei doi o trăiesc fiecare altfel.

Femeia se simte văzută înainte de îmbrăţişarea aia erotică şi după aceea nu mai e văzută. Se simte ca şi consumată. Şi dacă aţi şti câte tinere suferă…!!!! Şi cele care se mint (se autosugestionează că sunt iubite, nu vor să accepte că-s folosite ca obiecte ale plăcerii, n.n), dacă se gândesc, suferă că se simt obiecte, obiecte de consum ale unei pofte şi ale unei dorinţe care îl desfiinţează pe cel care îi spune că o iubeşte.

După aceea, bărbatul devine cât de cât tandru şi cât de cât iubitor, pentru că vrea să-şi întreţină obiectul care-i aduce plăcere. Când femeia, iubita, nu-i mai aduce plăcere, pentru că îi face mai multă neplăcere decât plăcere – îl bate la cap, îi cere bani, îi cere să urce rapid pe scara socială, cere respect şi aşa mai departe – aceste neplăceri devin atât de mari, încât plăcerea aceea trece pe planul doi, odată ce poate să o obţină în altă parte” .

Un tânăr care iubeşte, şi din prea mult drag şi neputinţă se uneşte şi trupeşte cu iubita, o cere imediat în căsătorie, dar unul care caută doar plăcerea, pleacă la altă sursă de plăcere, pentru că nu pot duce greutatea relaţiei care împiedică procurarea plăcerii şi atât. De aceea, majoritatea băieţilor sunt nestatornici pentru că nu pot duce greutatea relaţiei care împiedică procurarea plăcerii şi atât!!!

Dragostea are două dimensiuni, două direcţii: dorire şi dăruire

Cel ce iubeşte îl doreşte pe iubit şi se dăruieşti pe sine celuilalt. Şi când oamenii se iubesc, inclusiv în viaţa sexuală, cu această iubire de dorire şi dăruire, atunci iubirea lor poate să dureze.

Şi am văzut oameni care se iubesc, chiar dacă nu s-au cununat sau nu s-au unit în Dumnezeu. Dar este o iubire care treptat, treptat se degradează.

De ce? Pentru că relaţia intimă de iubire dintre bărbat şi femeie este cea mai atacată de vrăjmaş şi cea mai vulnerabilă la atacul acestuia. E cea mai atacată de păcat prin pofta iraţională şi prin căutarea plăcerii. Pe măsură ce partenerii sunt confruntaţi cu provocări, obstacole, greutăţi, dureri, feţele adevărate ale celor doi încep să iasă de sub vălul acela diafan al îndrăgostelii şi iubirea începe să pălească şi chiar să se se stingă, făcând loc dezamăgirii.

Şi atunci ce-i de făcut? Mai este doar o scăpare: implorarea ajutorului lui Dumnezeu, intervenţia harulului. Harul acela necreat pe care l-au primit la Cununie şi care a stat acolo până atunci nepus la treabă. Şi dacă se imploră acest har, el face din iubirea care moare o iubire care înviază şi creşte. Şi aşa ajung unii bărbaţi „treziţi” să o iubească mai mult pe baba lor, decâttrage pe un tânăr atunci când cre au iubit-o pe tânăra cu care s-au însurat!!!!

Ce îl atrage pe un tânăr atunci când crede că îl iubeşte pe celălalt?

„Oamenii, spune măicuţa mea, când se îndrăgostesc sau când se caută unul pe altul şi aşteaptă iubirea, doresc să iasă din iadul acestei lumi, din iadul lăuntric, şi să ajungă în raiul iubirii. Şi zic: A, ăsta mă face fericită! Asta mă face fericit! Eu o să-l fac fericit pe el! Eu o s-o fac fericită pe ea!. Deci omul caută raiul, caută fericirea.

Dar, de fapt, omul are în adâncul lui iadul. Şi noi suntem în iad, iadul e în noi. Nu lumea aceasta este iadul, ci în mine este iadul, felul în care trăiesc eu contactul cu lumea, evenimentele lumii – acesta este iadul. Şi când mă întâlnesc cu tine şi ne căsătorim, eu aduc dorul meu de rai şi tu dorul tău de rai şi sub dorul acesta este iadul meu şi iadul tău. Şi dacă noi nu suntem în stare să intrăm cu Domnul în iad, (să intrăm în iadul din noi, unde este Domnul, nu mai putem trăi şi ne despărţim, n.n). Fiindcă El este acolo, în iad – nu ne putem întâlni cu Dumnezeu decât în iad, prima întâlnire este în iad. Şi după aceea, El ne scoate din iad, ne eliberează de răutăţile iadului, de vrăjmaşii care ne ţin acolo legaţi şi ne arată lumina raiului şi ne duce acolo”.

Ce se întâmplă? Cei doi se căsătoresc cu acel dor de rai şi după trăiesc dezamăgirea, după ce îşi dau seama că asta nu se poate, că nu există rai, că nu asta este viaţa ce au căutat-o (şi au visat-o, se ceartă cu Dumnezeu: De ce Doamne? Sau se smeresc şi spun: Ce să fac Doamne? Şi Dumnezeu zice: sunteţi bolnavi, veniţi să vă vindec, veniţi să vă vindec viaţa, să vă vindec de moarte, să vă vindec de stricăciune, ca să vă iubiţi, pentru că acea făgăduinţă din perioada îndrăgostirii nu era o minciună. „Şi atunci harul lucrează, transformând iadul din ei în rai. Şi aceea este iubirea”.

Şi la început pare foarte greu, un an, doi, trei, (13), depinde cât de activi suntem fiecare în lucrarea cu harul. Dar după ce ne obişnuim să lucrăm cu harul, „iubirea devine o împreună-lucrare cu Dumnezeu de vindecare a patimilor şi apoi de iluminare. Şi dacă oamenii au răbdare şi lucrează cu harul, vor fi uimiţi ce minune este bărbatul, ce minune este femeia. Altfel, n-o să vadă niciodată. Adică o să-i vadă zbârciturile, o să-i vadă decăderea şi n-o să vadă minunea. Că nu se vede. Sufletul nostru este văzător, dar dacă el este astupat de patimi, dacă este robit de patimi…., nu vedem decât ce ne place, ce ne stârneşte poftă.

Vindecându-mă de patimi, încep să lucreze darurile Duhului Sfânt. Şi când lucrează darurile Duhului Sfânt, realitatea se vede aşa cum este ea în Dumnezeu, şi nu aşa cum este ea în privirea mea pătimaşă. Impulsul animalic din mine se converteşte în impuls uman, devine precum coarda unui instrument muzical” .

Şi atunci

Relaţiile sexuale devin relaţii binecuvântate

„Aici sunt două învăţături ale Bisericii.

Prima pare punitivă, reductivă, şi reduce dragostea trupească doar la naşterea de prunci. Deşi aceasta pare ciudată, are un rost binecuvântat, pentru că se adresează omului care nu devine duios şi tandru decât când dă naştere unui copil. (…).

Pe de altă parte, relaţia aceasta dintre bărbat şi femeie este o formă de a lupta împotriva desfrânării. Deci remediul desfrânării este relaţia intimă sexuală dintre bărbat şi femeie în Hristos,în Dumnezeu, când sunt un singur trup în Hristos.

Ce se întâmplă? Care e diferenţa? Bărbatul şi femeia fireşti se îndreaptă unul către altul împinşi de poftele, de impulsurile lor sălbatice, să zicem, ale firii căzute. În Hristos, atracţia şi toate impulsurile fireşti şi trupeşti se înduhovnicesc prin contactul cu harul. (…) Şi din frângerile şi ruperile de muşchi, de oase, de piele, de ce mai face dragostea în avântul sălbatic al firii, se ajunge la o privire tandră, la o atingere tandră, la ascultarea respiraţiei celuilalt şi la o tot mai adâncă percepere a celuilalt ca pe o taină. O taină care este o prezenţă pentru mine şi nu un obiect care mă eliberează de un impuls animalic. Şi impulsul animalic din mine se converteşte în impuls uman, devine precum coarda unui instrument muzical.

Deci fără această animalitate din noi, noi n-am fi nici oameni, dar această animalitate din noi e nevoie să fie înomenită şi îndumnezeită ca să-şi arate rostul – de ce m-a făcut Dumnezeu cu senzualitate, cu simţire, cu carne. Toate tensiunile cărnii devin corzi ale unui instrument muzical pe care sufletul meu cântă şi în Duhul Sfânt devine o cântare armonioasă.

Puteţi experimenta, ca să nu pornim pe fantaxie: mângâiaţi-vă soţia rugându-vă, binecuvântând pe Dumnezeu, binecuvântând-o pe ea. Atingeţi-o cu gândul că este făptura lui Dumnezeu, că e plină de Dumnezeu, că s-a împărtăşit şi că-L pipăi de fapt pe Dumnezeu, fără ca să-ţi pierzi nevasta. Deci Dumnezeu nu vine, nu ni se dă ca să ne desfiinţeze, nu-ţi cere să-L îmbrăţişezi pe El, ci să-ţi îmbrăţişezi soţia, care este în Hristos, în Dumnezeu. Şi lucrurile se schimbă.

Sunt femei (si eu cunosc destule!!, n.n) care şi-au transformat bărbaţii prin rugăciune, prin binecuvântare: Doamne, binecuvântează-l! Doamne, Tu ai pus har în Taina Cununiei în noi şi relaţia noastră trebuie să fie înduhovnicită. Doamne, binecuvântează trăirea mea! Doamne, binecuvântează neputinţa de a-l întâmpina sau de a fi deschisă! Transformă Tu repulsia mea sau durerea mea sau tristeţea mea sau neputinţa mea în dragoste receptivă!.

Când şi bărbatul începe să se roage, toţi sunt uimiţi. Dar prima uimire o trăieşte bărbatul, fără să ştie ce face femeia. Şi cineva a spus că avea o relaţia cu un iubit şi nu era căsătorită şi s-a rugat şi şi-a oferit dragostea ca rugăciune către Dumnezeu şi acela a mărturisit că nici în cele mai îndrăzneţe încercări ale erotismului n-a avut atâta bucurie şi pace şi că nu poate să se mai despartă de ea, dar să-l înveţe şi pe el ce face ea, de el se simte aşa când e cu ea. Deci, se sfinţeşte bărbatul prin femeie, dacă femeia e în har.

Se poate şi ca el să fie credincios şi ea nu, dar tu să te sfinţeşti, adică să-L aduci pe Dumnezeu în burta ta, în organele tale, în simţirile tale, în privirile tale.

E atât de simplu! Nu trebuie să faci teologie. Ba chiar poate să-ţi dăuneze…”

Da, da!!!!

Cât de neputincioși suntem și cât de grabnic ne ajută Domnul!

Dragilor, astăzi îl prăznuim pe marele mucenic Gheorghe.

images

 

Mare mângâiere avem noi, creştinii, şi mare bucurie la prăznuirea mucenicilor!

Aseară, m-am târât efectiv la biserică, împingând trupul acesta greoi, îngreuiat de neputinţe. Eram atât de obosită şi aveam o stare atât de apăsătoare! Am ajuns în sfârşit. Slujba era începută. M-am aşezat într-un colţ şi am ascultat slujba.

La un moment dat, părintele a făcut molitfa pentru spovedanie şi am mers s-o ascult. Apoi, m-am retras la colţul meu. Oboseala îmi crease o stare de deprimare…Vedeam numai nereuşitele, numai problemele…, încurcăturile, lucrurile ce aşteptau să le fac şi nu am ajuns..

Am început să mă rog ca să mă ajute Doamne să ies din acea stare. Mă dureau şi ochii şi i-am ţinut închişi. Mă vedeam atât de netrebnică şi de neputincioasă…

La final, Părintele a spus un cuvânt minunat despre credinţa mare a sfântului mucenic Gheorghe. Cum el a fost un model care a influenţat pe mulţi şi de aceea este numit mare mucenic. Şi micimea mea creştea. Mă gândeam cât de neputincioasă sunt. La un pic de oboseală, gata, sunt la pământ…

Părintele ne-a îndemnat să avem credinţă statornică, acum când în jurul nostru tot mai mulţi se clatină. „O Dumnezeul meu…, gândeam eu, ai milă de mine…! Uite-mă, o oboseală şi gata… nu mai am nicio putere… şi pe toate le văd în negru…”.

Am plecat de la biserică. Starea încă mă apăsa. Am ajuns acasă şi doream să mă pun în pat, dar fetiţele mi-au cerut să le citesc povestea şi le-am aşteptat să se îmbrace în pijamale. Între timp, a venit fetiţa cea mare. Era şi ea obosită, dar nu am băgat de seamă asta, nu m-am gândit la ea, ci doar la mine. I-am amintit că are de făcut ceva important şi ea mi-a spus s-o ajut să facă acea treabă şi eu i-am spus că o poate face ea, dar ea era aşa de obosită şi preocupată de altele, încât a fost copleşită şi mi-a re proșat că nu vreau s-o ajut. Peste starea pe care o aveam deja, aceste cuvinte au căzut greu…

Îmi venea să plec departe, să mă afund în mare… Fetiţele mici s-au băgat în pat şi le-am auzit suspinul. Se rugau. Am început şi eu să mă rog ca să mă ajute Doamne să mă liniştesc. Era doar o neputinţă pe care o puteam foarte simplu rezolva prin câteva explicaţii calme, dar n-am putut să mai dau explicații că nu mă simt bine și nu pot efectiv să mai fac nimic, că aș vrea să mă bag în pat…

După câteva momente, cu mila Domnului şi cu rugăciunile micuţelor, m-am liniştit şi așa, le-am citit povestea şi apoi, m-am băgat în pat, aruncându-mă în marea milă a Domnului….

Iată-mă dimineaţă! Fug la Doamne. Numai El este scăparea mea, ajutorul meu cel tare, nădejdea mea, viaţa mea. El poate să mă înnoiască, să mă spele, să mă cureţe, să mă facă nouă şi să-mi întărească credinţa, şi trupul, şi ochii şi voinţa…

Doamne, pentru sfântul Tău mucenic Gheorghe iartă-mă şi ai milă de mine şi de toţi ai mei apropiaţi şi depărtaţi şi de toţi cei care poartă numele Sfântului Gheorghe. Pe toţi binecuvintează-ne! Amin. Mulţumeeesc!

 

A doua zi fără pretenţii

Dragilor

a mai trecut o zi fără pretenţii!
De data aceasta lupta s-a înteţit.

Cum ieri nu prea am avut contact prea mult cu exteriorul, cu ceilalţi, deoarece au fost plecaţi, nu prea am avut ocazia să exersez lipsa de pretenţii faţă de ei şi, ca atare, lupta de a nu mai avea pretenţii, s-a îndreptat către mine.

Îmi doresc să fac foarte mult şi vreau să le fac repede, repede. M-am născut pe fugă şi pe fugă am început să trăiesc. Am deprins de la mama să fac multe, multe lucruri dintr-o dată, să le fac repede, nebăgând de seamă că nu se poate întotdeauna să le fac aşa repede, aşa cum îmi doresc. Să gândesc că eu pot face toate repede, repede dintr-o dată, a fost aşa o pretenţie nesăbuită.
Sunt o fiinţă limitată şi mărginită, asta e realitatea! E nevoie să fac treburile pe rând cu muuuuuuultă răbdare!!!!

Mama făcea mult. Era setată pe mult, dar avea motivele ei.
Dar eu acum sunt nevoită să schimb placa şi să înregistrez una nouă:

Puţin şi bun! Puţin şi bun! Puţin şi bun!

Şi tot repet, până ce-mi intră în cap şi se transpune în fapte.
Puţin şi bun înseamnă pentru mine mâncare făcută din alimente integrale într-un mod cât mai simplu;

Puţin şi bun înseamnă un moment concentrat de linişte şi de rugăciune;
Puţin şi bun înseamnă pentru mine un gând îndemnător la acţiune împărtăşit din inimă şi nu pagini întregi de „literatură”.

Voi repeta astăzi cât mai des şi mă voi concentra să fac „Puţin şi bun!”.

Am băgat de seamă că „mantrele” acestea chiar funcţionează!

Am observat că atunci când vreau să fac ceva din gama obiceiurilor vechi şi nesănătoase, se aude placa nouă. Uitaţi, de pildă, când frica, lenea, confortul mă ispiteşte să dau înapoi sau să mă sustrag de la misiune, de la ce am de făcut, atunci îmi vin în minte cuvintele:

„Toate le pot în Hristos Cel Care mă întăreşte!”. Şi merg mai departe.

Aşadar, astăzi, cu ajutorul lui Doamne, mă străduiesc să petrec fără pretenţii şi-L rog pe Dumnezeu să mă ajute să fac, sistematic, Puţin şi bun şi să fac asta zilnic!

Să aveţi o zi binecuvântată şi spornică!

E diferenţă, totuşi, să faci treburile cu Doamne sau să le faci singur!!!!

Dragilor
în dimineaţa asta m-am trezit cam indispusă şi cu mare greutate am început să fac cele ale dimineţii. Am început să le fac cu nemulţumire şi fără spor…şi în gând tot cârteam: „iar numa’ eu! Uf… ! Şi sunt atâtea de făcut: şi sucul de fructe…şi laptele de cocos…şi.., vai n-am cereale fierte!…Tre’ să fierb repede nişte ovăz..că se fierbe repede…Da, dar tre’ să-l fac făină…şi, vai, trebuie să pun moara în priză…că nuş’ ce au prizele astea din bucătărie că nu pot să las tot timpul toate în priză …şi ..uf nu nimeresc priza asta din spate… deja e târziu..şi laptele nu-i gata… tre’ să sparg nuca…. Izbesc nuca de cocos de cimentul din curte, dar nu vrea să se spargă…şi ochii parcă mi se împăienjenesc…aş vrea să dorm acum, nu să sparg nuci de cocos… Uf..ceasul 7 fără 20 de minute …La fix soţiorul tre’ să iasă din casă… şi ovăzul nu-i gata…aaaa…tre’ să mai curăţ şi o sfeclă roşie…să dau culoare lăpticului…În sfârşit…cănuţele se umplu..! Haideţi la păpică copilaşi!”.

Soţiorul pleacă cu mijlocia la şcoală, iar eu urmează s-o duc pe mezinuca la grădi…Uf! ce de vase murdare! Şi storcătorul… e cleios de la grăsimea nucii de cocos … dar hai să storc un morcov pentru mezinuca, care n-are chef să mânce ovăzul cleios…
Îi pun suculeţul..Se strâmbă, iar eu mă înfoi la ea şi-i zic apăsat: „Îl bei într-o secundă că….te mânc eu pe tine cu nas cu tot…, cu …muci cu tot!”.

Mă împiedic de găleata de gunoi.. .. Pe masă sunt cojile…uf…îmi vine să urlu, să strig că ce numai eu…în toate zilele numa’ eu să lucru în bucătărie…îmi vine să trântesc tot…Simţeam că crăp…că nu mai pot…Şi indispoziţia asta..şi capul ăsta greu… !
Dar, dintr-o dată, mi-am amintit să-L chem pe Domnul să mă ajute şi zic: „Rafi, hai să cântăm la Născătoarea!”.

Dar parcă nu-mi vine să cânt .. ..şi aştept să cânte Rafi, dar ea, nimic…Încep să cânt…şi ea după mine …şi cântăm aşa de vreo câteva ori „Născătoare de Dumnezeu bucură-te….” şi apoi încep să zic: „Maica Domnului ajută-mă…uite e deja 8 şi trebuia să fim la grădi…Doamne vino acum aici şi mă ajută…ia greutatea asta…!” Şi încet, încet se face lumină….şi pe masă ..şi în chiuvetă şi pe blat…şi toate-s la locul lor şi ajungem şi la grădi. Şi, pe drumul de întoarcere, m-am gândit la această minunată posibilitate de a lucra cu Doamne. Ce simplu e…, dar obiceiul de a urla şi de a trânti toate cu ciudă şi nemulţumire e mai puternic şi e nevoie de un pic de sforţare…să mă abţin să nu mă las târâtă de stări fizice…de chef sau de nechef…, ci să-L chem pe Domnul chiar atunci în lucrul meu şi El vine şi mă ajută efectiv…şi azi am văzut asta…, dar e nevoie să zic „Doamne ajută” în loc de „nu mai pot”.. sau „ce numai eu..da, ce iar să pregătesc mâncare…iar să lucru atât…”.
Mulţumesc, Doamne, pentru ajutor! Bine este să lucrez cu Tine…!

N-aţi putut un ceas să privegheaţi împreună cu Mine!

Dragilor
deoarece lucrez intens la finalizarea unei noi cărţi, nu am mai apucat să vă mai scriu.
Dar aseară, când mă întorceam cu mijlocia de la o activitate din oraş, am trecut pe lângă biserică şi ea a spus:

„E slujbă!?
Da, se face Sfântul Maslu.
Hai să intrăm, a spus ea!

O cât m-am bucurat! Eu care credeam că-i este foame, deoarece mâncase nişte mere şi mă gândeam că acelea îi va fi făcut foame, şi nu m-am gândit s-o întreb dacă vrea să intrăm la biserică. A fost lucrarea lui Doamne prin ea, ca să profităm de slujbă, să ne hrănim sufleţelul.

Am intrat. Era după evanghelia a patra. Apoi s-a citit a cincea şi ne-a miruit.
După slujbă Părintele nostru, Vasile Mihoc, a rostit un cuvânt. Ne-a spus că în săptămâna aceasta s-a citit la evangheliile zilelor despre Patimile Domnului. Ni s-a vorbit de Patimi pentru a ne pregăti pentru perioada ce va urma, perioada Postului Mare, în care rememorăm Patimile Domnului, împreună pătimind prin micile noastre străduinţe.

„Astăzi s-a citit o pericopă din Evanghelia Patimilor care are referire şi la noi”, a continuat Părintele.

Iată contextul mai larg al acestei evanghelii:
Domnul era la Cină în Joia Mare şi îi anunţă pe ucenici că unul din ei Îl va vinde.
Ucenicii se întreabă pe rând „nu cumva sunt eu, Doamne, vânzătorul?”.

După aceea Domnul le spune că „toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”.

La care Petru răspunde: „Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti”. Dar Domnul îi spune că în noaptea aceea de trei ori se va lepăda de El.

După aceea merg în grădina Ghetsimani să se roage. Ucenicii erau foarte obosiţi. Domnul îi ia deoparte pe Petru, Iacov şi Ioan şi le zice: „Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine”.

Şi El s-a depărtat puţin şi a început să se roage. Dar ucenicii au fost doborâţi de somn şi, venind Domnul, i-a găsit dormind şi i-a zis lui Petru: „Aşa, n-aţi putut un ceas să privegheaţi cu Mine! Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul este neputincios”.

Şi apoi ştim ce a urmat: Domnul a fost prins. Iar în timp ce Domnul era judecat, Petru se leapădă de Domnul. Petru era singurul ucenic de acolo, îl putea apăra pe Domnul când I S-a adus acuze false, dar el a tăcut. I-a fost frică să spună că nu sunt adevărate acuzele aduse Domnului.

Cocoşul a cântat şi Petru şi-a amintit de cuvintele Domnului care i-a spus că la câtarea cocoşului se va lepăda. Şi a ieşit Petru şi a plâns cu amar. Şi Părintele a spus că Petru şi-a plâns acest păcat toată viaţa, a fost durerea vieţii lui, dar Domnul îl va reaşeza în starea de apostol după înviere, atunci când se arată şi îl întreabă de trei ori dacă îl iubeşte.

După aceea Părintele a continuat: „Dacă Petru nu a putut să fie credincios în puţin, să se roage cu Domnul un ceas, nu a putut nici în mult. Cine se leapădă în puţin, se leapădă şi în mult”.

„N-aţi putut un ceas să privegheaţi!” A repetat Părintele cu durere în glas.
Aici la noi se face slujba sfintei liturghii zilnic. Vin la biserică la ora 6, dar nu-i nimeni. Se face ora 7, nimeni. Apoi mai vine câte unul, mai ia o lumânare şi pleacă. Sfânta Liturghie începe … două-trei „băbuţe”….. parohia doarme…

M-am cutremurat şi am zis: Dumnezeul meu, miluieşte-mă!
Vedeam scena Patimilor şi mă vedeam pe mine în locul lui Petru şi a ucenicilor somnoroşi.

„Doamne ai milă de noi. Noi nu putem nici măcar un ceas să stăm cu Tine! Fă ceva, nu ne lăsa să pierim! Îndură-Te de noi!”.
Dragilor, haideţi să ne rugăm, haideţi să stăm cu Doamne, că altfel pierim.
Cei care nu suntem prinşi într-un program obligatoriu, să alergăm la slujbă şi să ne rugăm.
Părintele a spus că acele scaune goale din biserică, din timpul sfintei liturghii, scaunele fiecărui credincios din parohie, „vor striga la noi în ziua judecăţii”.
O, Doamne, să nu ne fie una ca asta! Doamne miluieşte-ne!

Rugaţi-vă şi pentru mine! Şi eu vă pomenesc.

Pacea Domnului să fie cu noi astăzi. Fiţi binecuvântaţi, dragii mei!

De unde vin certurile dintre oameni?

Dragilor

Mare binecuvântare avem noi dreptcredincioşii prin slujbele Bisericii. Aci Domnul ne învaţă meşteşugul creşterii şi devenirii noastre şi ne întăreşte sufletele să mergem înainte. Lumea fără Dumnezeu ne întărâtă poftele trupului şi încearcă să ne sustragă atenţia de la lucrarea schimbării minţii, de la pocăinţă (metanoia).

Astăzi la biserică am învăţat câteva lucruri pe care doresc să vi le împărtăşesc.

La Apostol s-a citit din minunata Epistolă a Sfântului Iacov.

Aceast pasaj m-a mişcat mereu prin adevărul celor spuse.

V-aţi întrebat vreodată de unde vin certurile şi răzmeriţele dintre oameni?

Iată cât de limpede ne răspunde Apostolul Iacov la întrebarea din titlu:
1. De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?
2. Poftiţi şi nu aveţi; ucideţi şi pizmuiţi şi nu puteţi dobândi ce doriţi; vă sfătuiţi şi vă războiţi, şi nu aveţi, pentru că nu cereţi.
3. Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri.
4. Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu.
5. Sau vi se pare că Scriptura grăieşte în deşert? Duhul, care sălăşluieşte în noi, ne pofteşte spre zavistie?
6. Nu, ci dă mai mare har. Pentru aceea, zice: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”.
7. Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi.
8. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi Se va apropia şi El de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi cei îndoielnici. (Capitolul 4)
Iar La Sfânta evanghelie de la marcu 11, 22-26
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea.
25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşealele voastre.
26. Că de nu iertaţi voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşealele voastre.

Mare dar este credinţa. Prin credinţă avem deja cele ce ne dorim, dar cu o singură condiţie:

să iertăm celor care ne-au greşit sau ne-au supărat.

Asta vrea să zică şi apostolul prin cuvintele cerem rău şi de aceea nu primim. Adică mergem la biseică, ne rugăm, aprindem lumânări, dar în inima noastră e neiertare şi ranchiună, invidie şi pizmă şi de aceea nu primim cele ce cerem.

Doamne ajută-ne să luăm aminte la toate acestea!

O zi binecuvântată cu alegeri bune!

Metodă în 5 paşi de citire a Sfintei Scripturi

Dragilor

Să vorbim din nou despre citirea Bibliei!

Multora ne este greu să citim Sfânta Scriptură pentru că nu-i ştim puterea ei. Poate o tratăm ca pe o Carte simplă şi nu ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care ne dă toate răspunsurile la neînţelesurile ce ne macină viaţa.

Biblia este o carte unică. Ea este o întâlnire care naşte lămuriri, dar şi întrebări. Citirea sfintei Scripturi ne ridică semne de întrebare vizavi la cum ne trăim viaţa.

Dumnezeu spune „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, tu cine eşti?”
Şi încercând să răspundem, descoperim că nu ştim. Citind Biblia, descoperim cât de departe suntem de noi înşine şi de Doamne şi plângem.

Dar, continuând să citim, tot ea ne mângâie, Sfânta Scriptură devenind astfel o alifie pentru neputinţele noastre sufleteşti şi trupeşti.

Biblia însă nu se citeşte oricum. În vechime, parinţii egipteni, spune Pr Hrisostom, foloseau o metodă în cinci paşi care consta în:
– citirea propriu-zisă
– cântărirea pasajelor: Cum vorbeşte sufletului meu acest pasaj, are legatură cu mine?
– rugăciunea, care vine să mă ajute în înţelegerea cuvintelor care mă privesc pe mine
– contemplarea, mulţumirea pentru întelesul primit
(din cuvântul arhim. Hrisostom despre Sfânta Scriptură din 13 nov 2012 http://maicasiluana.blogspot.ro/2012/11/198-cu-domnul-citim-cuvintele-lui.html

Toate şi toţi au vremea lor. Vremea păgânilor

Dragilor

Îndrăznesc să spun cu Apostolul: „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii!” (II Cor 6,2) şi să vă reţin atenţia câtorva gânduri pe care doresc să vi le împărtăşesc:

Mare lucru e să ai atenţie la tine însuţi şi la ce se întâmplă în jur, căci toate „se leagă” şi ni se rânduieşte pentru mântuirea noastră. Iată doamne ne-a dat o vreme a vieţii pe acest pământ în care să alegem a o petrece cu El în pregătirea vieţuirii desăvârşite în cer. domnul ne respectă alegerile. Şi astăzi m-am cutremurat când am înţeles ce Dumneyeu avem, ce mare respect are El faţă de această plăpândă fiinţă numită om.

De multe ori mi se întâmplă să merg la biserică şi să-mi fugă mintea pe alte locuri, să se citească apostolul şi Evanghelia dar eu să nu aud sau să aud şi să uit sau să nu înţeleg. Şi am auzit zilele trecute în evanghelie expresia „vremea păgânilor” şi am făcut o conexiune: e o vreme în care păgânii îşi fac lucrarea şi apoi se duc, deci nu e veşnică lucrarea lor, e un timp, mai mare sau mai mic. că mă îngrozea gândul la pătimiri şi chinurile ce le-au suferit înaintaşii noştri mai ales în timpul prigoanei comuniste şi mă înfioram de frica chinurilor, dar atunci în acel moment am avut aşa o sclipire, o adiere de har care m-a încredinţat că nu e insuportabil chinul, că e pentru o vreme, că treceşi că El are cunoştinţă de asta, că e cu noi, dar şi păgânii au vremea lor.

Ei, bine asta a fost şi mi-am văzut de treabă mai departe, de programul zilnic. Dar astăzi am auzit din nou expresia „vremea păgânilor” şi cum eram în faţa icoanei Deisis m-am uitat la doamne şi m-am cutremurat de măreţul lui respect pentru libertatea omului, pentru alegerile Lui. Dacă cineva alege să lucreze răul, să fie fiară pentru semenul său, domnul îl lasă, ca nu ca să nu aibă niciun cuvânt de îndreptăţire că i-ar fi împiedicat cumva Domnul „să-şi trăiască viaţa” aşa cum a vrut.

Da, păgânii au o vreme, taie şi spânzură, aşa cum i-a tăiat pe sfinţii mucenici de azi, dar apoi pier.
Răul se ditruge prin el însuşi.

Da, dar totuşi putem zice, dar drepţii aceea de ce au suferit o aşa groaznică moarte. Şi mi-am amintit de un sfânt despre care se spunea că a fost mâncat de fiare şi cineva nu înţelegea de ce, pentru că era drept şi domnul i-a spus că pentruntru puţinele lui păcate, adică acele puţine păcate făcute au fostz spălate de o moarte ca aceea.

Dar pe de altă parte tot azi se spune de sfântul teodul fiul Sf Nil pustnicul, a fost răpit de barbari, de păgâni dar a fost eliberat, pentru curăţia lui, pentru dorul lui, pentru că dorea să facă o lucrare, o avea de dus până la capăt, aşa cum şi sf Modest…şi mă minunam ce conexiuni s-au făcut în câteva momente şi am gustat astfel din lucrarea Duhului Sfânt, dar numai la deschiderea noastră, la căutarea noastră, la străduinţa noastră, dorinţa noastră , alegerea noastră de a fi cu el, de A ne duce acolo unde e El, Biserica şi a fi trezi nu adormiţi…

Pentru că tre să plec urgent într-un loc, mă opresc aici
Dar vreau să ne punem la inimă că vremea vieţuirii aicvi e scurtă, că de alegerile noastre depinde ce vom primi.

Dar toată atenţia nostră s-o punem asupra lui hristos, nu asupra vremurilor păgânilor. Am primit un mesaj de rugăciune pentru că păgânii fac ravagii în Irak. Dar era plin de panică…şi

Dar nu asta trebuie să facem.. păgânii îşi fac lucrarea lor, dar noi s-o avem pe a noastră, rugăciunea neîncetată, atenţia, să fim cu domnul, ori de trăim , ori de murim. Asta e lucrarea mântuirii: moarte şi înviere. Nu vă temeţi, vremea păgânilor e limitată dar veşnicia e nelimitată. Depunde ce alegem şi cum alegem să ne consumăm vremea ce ni s-a dat nouă fiecaruia…

O zi binecuvântată!

Rugaţi-vă şi pt mine