Arhive etichetă: rugaciune

Chinurile unei vieți ”confortabile”

Dragii mei,

zilele acestea, sunt prinsă în amenajarea bucătăriei. În dimineaţa asta, când lipeam hârtia pe lângă geamuri, ca să nu le murdăresc cu vopsea, m-am gândit să vă scriu câteva rânduri şi să vă împărtăşesc gândurile mele. Mă gândeam la toate înlesnirile pe care le avem astăzi şi cât de uşor poţi să-ţi faci treburile! Dar cu toate acestea, tot nu suntem fericiţi, mulţumiţi şi liniştiţi.

Îmi amintesc că atunci când m-am căsătorit, i-am zis soţiorului că o cameră să avem, o singură cameră, dar să fie a noastră, să nu mai stau în gazdă, şi voi fi fericită. Da, de unde! Au venit copilaşii şi nu ne mai erau suficiente două camere, care aveau şi igrasie. Şi apoi, mai avem nevoie şi de aia, şi de aia…

A ajutat Domnul de ne-am făcut căsuţă nouă, la care am lucrat pe brânci vreo 5 ani. ”Şi dă-i şi luptă” şi o groază de lucruri lipsă, dar e cu faţa spre soare şi eram fericită, chiar dacă n-aveam baie la etaj, şi nici mobilă de bucătărie, şi nici multe altele… Dar de ceva vreme, nu mai suportam bucătăria, că pereţii nu erau vopsiți, că bateria de la chiuvetă se stricase. Pe de-o parte îmi era jenă când mai venea cineva pe la noi, iar pe de alta, eram tare bucuroasă că am strictul necesar şi ce-mi trebuie ca să fac păpică sănătoasă.

Şi totuşi, trebuia făcut ceva cu bucătăria. Şi aşa, am început să-i zic lui Doamne toate aceste nevoi. Mă rugam să rânduie El cumva să-mi fac unele chestii prin bucătărie. Şi a rânduit. Iată-ne acum că am reușit să adunăm bănuții pentru bucătărie, dar s-a ivit o „problemă existenţială”: ce culoare să fac mobila de bucătărie. M-am tot uitat pe internet şi m-am năucit de cap şi încă nu ştiu exact ce culoare s-ar potrivi la mine şi să fie și cât mai accesibil ca preţ. Şi uite-aşa, a trecut o săptămână. Iar astăzi, mă gândeam în timp ce dădeam cu amorsă pe lângă geamuri: ce simplu era mai demult când eram eu copil. Nu existau atâtea variante, atâtea chestii şi brizbrizuri şi viaţa era mult mai simplă și mama nu era aşa de „stresată” cum am fost eu zilele acestea pentru nişte fleacuri…

Bine este să ceri la Doamne ajutor şi să crezi că l-ai primit şi să mulţumeşti şi apoi să ai răbdare să se desfăşoare. Ei dar noi, oamenii de azi, din acest secol al vitezei, vrem acum toate. Cât mai iute. Nu mai avem răbdare. Şi vrem și multe! Şi de aceea, nu ne poate mulţumi nimic. Am observat că atunci când nu eşti pătimaş, adică nu vrei cu tot dinadinsul să-ţi faci voia, toate se întâmplă atât de minunat. Nu mai speram să facem baia la etaj, îmi luasem gândul, dar a rânduit Doamne săptămâna asta să ne întâlnim cu un domn credincios care a primit să ne pună gresia și faianța și care ne-a lucrat bine şi la un preţ atât de accesibil! Iată acum avem și baie la etaj și oare sunt fericită, mulțumită și recunoscătoare tot timpul? Nu.

Îmi amintesc de vremea când eram însărcinată și cât de greu coboram şi urcam scările la baie. Ce fericită aș fi fost să fi fost baia la etaj, dar acum am uitat de baie, vreau camerele de la mansardă…. Și uite-așa nu prețuiesc îndestul darurile primite. Faptul că nu am avut baie la etaj și a trebuit să urc și să cobor scările cât am fost însărcinată, mi-a prins atât de bine, căci făceam mișcare de nevoie.

Ce am învățat din aceasta? Înlesnirile ne costă foarte mult, pe când unele lipsuri ne provoacă la a ne depăşi comoditatea, care atât de mult ne păgubeşte. La fel se întâmplă și în folosirea mașinii. Pentru că nu mă dau banii afară din casă, fac economie. Când putem merge fără maşină, mergem pe jos. Maşina o folosim doar în cazuri foarte stricte, când plouă tare, când e ceva greu de cărat, când trebuie să mergem undeva mai departe. Desigur că putem găsi motive s-o folosim mereu. Dar pentru a merge pe jos, e nevoie să ne trezim cu o oră mai devreme ca să mergem la şcoală şi la grădiniţă!

Altă „problemă existenţială” pentru mine sunt cadourile de Moş Nicolae şi de moş Crăciun de la grădiniţă şi şcoală: bani aruncaţi pe dulciuri, de parcă asta i-ar face pe copii fericiţi. Sărmanii copii în ce hal au ajuns! Sunt îndopați cu zahăr și apoi, ținuți în ”cușcă”. Dimineaţa, fuga îi bagi în maşină şi îi duci la grădi sau la şcoală. La amiază, îi aduci repede acasă cu maşina şi apoi, îi pui la masa de scris ca să-şi facă temele vreo 3-4 ore şi când scapă bieţii de ei, sunt ca fulgerul. Dumnezeule! Mă uitam o dată, într-o pauză, cum aleargă şi cum ţipă copiii aceştia de clasele I-IV de la școala unde merg copilașii noștri. În pauză, e o zarvă de nedescris în curtea aceea îngustă şi uneori n-am văzut pe nimeni care să-i supravegheze. Doar îngerii, care s-au zăpăcit şi ei de atâta alergătură în jurul lor. Iar copiii cei mari au alte preocupări: tabletele. Astea îi ţin pe loc fizic, dar sufleteşte cât de mult sunt munciţi!

Şi acum, Doamne, spune-mi cum să fac faţă la toate acestea? Gândurile mi se învălmăşesc şi mă opresc, nu de alta, dar mă aşteaptă amorsa…. O zi binecuvântată! Şi vă implor: când aveţi un moment de răgaz, pomeniţi-mă şi pe mine ca să fac faţă la acest ritm nebun. Vă mulţumesc! Şi vă asigur că şi eu vă pomenesc în genul unui părinte, care avea atâtea pomelnice de nu mai răzbea şi le-a pus într-un sac şi la Proscomidie, slujba de dinainte de Sfânta Liturghie şi în timpul Sfintei Liturghii, îi spunea Domnului: „Doamne, pomeneşte-i şi pe cei din sac!”. Aşa şi eu îi mai zic Domnului din când în când: „Doamne, pomeneşte şi pe prietenii mei, şi pe cei din lista mea de pe Facebook!

Mai în glumă, mai în serios, să ştiţi că mare putere are rugăciunea unuia pentru celălalt. Mai mare putere are rugăciunea pentru altul decât dacă te rogi pentru tine. Şi numai gândul de a te ruga, chiar numai intenţia e mare, pentru că e dragoste de aproapele. Şi unde e dragoste, e Dumnezeu. Și Dumnezeu e totul. Şi dragostea toate le poate…

Acum, chiar vă las! Mă duc să termin cu amorsa. O să vă ţin la curent cu evoluţia lucrurilor. Vă doresc o zi minunată cu Doamne, în dragoste şi cu „răbdare, până la sfârşit, nu ”până la prăşit”, cum zicea părintele Cleopa.

 

„Fenomenul” de la Prislop

Dragii mei dragi
Ieri am primit un mare dar pe care doresc să-l împart cu voi: binecuvântarea de la crucea Părintelui Arsenie de la Prislop. Nu mi-am dorit să ajung, nu am vrut să mă duc, ci am fost „luată pe sus” şi iată-mă acolo. Când am ajuns acolo am făcut ochii cât cepele de mare mirare: Doamne ce este asta să meargă atâta lume spre o simplă cruce de pe un mormânt? Eu n-am mai văzut aşa ceva şi de aceea am numit acest articol „Fenomenul de la Prislop” pe care încerc să-l înţeleg, nu înainte de a vă povesti câteva crâmpee din viaţa mea şi din copleşitoarele daruri ce le-a revărsat asupra mea Doamne al meu (Domnul Hristos).

M-am născut în „partea Moldovei” şi când am început a pricepe cele ale credinţei a fost un timp cum nu se poate mai prielnic, căci era chiar după căderea interdicţiilor. Îmi amintesc că la un moment dat am auzit la radio că imediat se apropie 14 octombrie şi credincioşii de pretutindeni sunt aşteptaţi la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva. Aveam vreo 14 ani pe atunci.. şi tare am vrut să merg şi eu la Iaşi…, dar nu s-a putut. Dar după câtva timp după acest moment mi-a spus cineva că dacă îţi doreşti să mergi la Sfânta Parascheva şi nu reuşeşti totuşi să ajungi, Sfânta va veni la tine, ţi se va arăta în vis. „Aaa, minunat, mi-am zis! Ce bine, că atunci pot şi eu „săraca de mine” s-o văd!”. Şi neliniştea şi mâhnirea că nu m-am putut duce la Cuvioasa s-au spulberat. Anii au trecut şi a rânduit Domnul să ajung, nu o dată la Iaşi la Cuvioasa, ci de zeci de ori. Sfânta „m-a susţinut” în liceu şi mi-a dat mult ajutor. Cum voi putea oare mulţumi vreodată?

Tot când eram la liceu am auzit şi de Părintele Cleopa şi cu darul lui Dumnezeu am ajuns şi la sfinţia sa de mai multe ori, dar niciodată nu am avut posibilitatea să fiu doar eu cu Părintele. Tot timpul erau oameni în jurul chiliei. Dar o dată am urcat la chilia Părintelui şi Părintele nu era în ea. Atunci l-am căutat „disperată” prin împrejurimi, dar nu l-am găsit. Când să plec, numai ce apare Părintele de după o căpiţă cu fân. Doamne, n-am să uit niciodată imaginea aceea! Un omuleţ cu barbă albă şi cu metaniile acelea cu boabe mari unse de atâta folosinţă! Când m-a văzut, m-a binecuvântat şi s-a bucurat că am venit. M-a întrebat de unde vin şi ce fac şi eu i-am povestit despre mine. La plecare Părintele m-a binecuvântat şi mi-a spus atunci un cuvânt pe care l-am păstrat în inimă, chiar dacă viaţa a luat o altă cotitură departe de „proorocirea” Părintelui.

După ce am terminat liceul, am venit aci, în inima ţării, în Sibiu. Aci au avut loc multe transformări. Poate v-a rândui Domnul să scriu pe îndelete cum „am reuşit” să mă acomodez, eu o moldoveancă printre ardeleni. Nu vă spun ce greu am reuşit să mă acomodez şi să am stare în biserică şi să aud „muzica cunţănească”. În fine, asta e o altă poveste…
Dar acum vorba noastră este despre Părintele Arsenie…

De câţiva ani am auzit şi eu de Părintele Arsenie, deşi cred că nu este român care să nu fi auzit de sfinţia sa şi despre mormântul său de la Prislop, dar nu l-am prea „băgat în seamă”. Nu mă puteam apropia deloc de acest Părinte. Privirea lui mă săgeta şi mă mustra de fiecare dată şi nu-l puteam privi. Mă înfioram de fiecare dată când îi priveam chipul şi de aceea îl evitam. Dar, „ca un făcut”, Părintele tot insista să stea cu mine. Mi s-au oferit de câteva ori iconiţe cu chipul Părintelui, iconiţe de care scăpam repede, dăruindu-le mai departe.

Mi se părea un Părinte prea dur. Mai ales după ce am citit cartea „Ridicarea căsătoriei la nivelul de Taină”, mi s-a părut de-a dreptul imposibil să mă apropii de sfinţia sa, pentru că Părintele vorbea atât de categoric despre lucruri atât de înalte şi greu de realizat…
Şi mă gândeam: Părintele Cleopa avea un alt duh, era mai blând, dădea speranţă…, dar părintele acesta e prea dur .. şi privirea lui e atât de rece… Părintele Arsenie şi privirea lui semăna cu a unui părinte de care eu nu m-am putut apropia cândva…nu-mi amintesc bine, dar cred că avusesem eu o rană sufletească în legătură cu acel părinte, care se deschisese la privirea Părintelui Arsenie şi se cerea vindecată…

Dar iconiţele cu Părintele Arsenie nu conteneau să vină către mine…
… şi într-o zi „l-am primit” pe Părintele şi l-am aşezat în colţul de jos în dreapta ecranului de la calculator. Şi uitându-mă azi la chipul Părintelui, şi uitându-mă mâine, privirea lui a început să se îmblânzească şi chiar a început să-mi devină drag şi să-l sărut. Dimineaţa în zori îi spuneam săru’mâna şi pupam chipul şi apoi treceam la lucru… Aşa se scurgeau zilele de parcă erau clipe…

Şi iată-mă acum aci la mormântul Părintelui: Doamneeeeeee ce de flori!!! Persoanele care m-au adus au dorit să urce „la peşteră”, dar eu am vrut să stau şi să privesc mormântul încărcat de crini şi lungul şir de oameni care se apropia încetişor de cruce cu ghivece de flori în mână pe care i le ofereau Părintelui.

M-am rezemat de copacul de după gardul din dreapta mormântului şi am început „să vorbesc” cu Părintele. I-a spus multe acolo şi i-am cerut binecuvântare să continui ce am început, deşi până să ajung acolo mă îndoisem că ar fi de folos cuiva lucrarea aceasta şi îi ceream să-mi arate un semn, ca să ştiu ce să fac….
Mă uitam la acea mulţime de oameni care „curgea” către mormânt, deşi mormântul e pe deal. Şi mă întrebam: de ce-or fi venind atâţea oameni aici?

Şi ca să-mi astâmpăr curiozitatea am întrebat pe câţiva. O doamnă mi-a zis că a venit pentru ajutor la copii, o tânără, din judeţul Sibiu, mi-a spus că a uzit că multă lume vine aici şi a vrut şi ea să vină şi să vadă. Altă doamnă mi-a spus că a venit pentru linişte. De fapt mai multe persoane mi-au spus că au venit pentru liniştea deosebită de acolo (păi culmea, cum să nu fie liniştea mai mare la Prislop, faţă de capitală!). Altă doamnă mi-a spus că a venit ca să mulţumească Părintelui că a ajutat-o ca în două luni de la prima vizită să se căsătorească cu omul cu care stătea demult. Un domn mi-a spus: „Păi cum să nu vin, când e aşa de frumos?!” Şi apoi a mai adăugat: ”Şi dacă tot vreţi să scrieţi despre Prislop, spuneţi oamenilor că Ţara aceasta are atâtea frumuseţi pe care nu le valorificăm, ci mergem pe aiurea prin străinătăţuri .. …şi apoi a continuat: şi eu am fost în străinătate, dar ca la noi nu este nicăieri!”
Da, aşa este!, am răspuns eu.

Şi după ce am vorbit cu acel domn, singura persoană care mi-a vorbit cu mult entuziasm şi-i strălucea faţa ….., am reflectat un pic la cuvintele lui, aprofundându-le:

Privind mulţimea aceea de oameni care a venit şi ea acolo că „a auzit” că aici e ceva deosebit, dar nu se sinchisea să fumeze, sau să mânce „pită cu salam”, deşi era vineri…, „dar e frumos aci”….. „şi am venit să ne ajute…”.
Da, e mare har acolo la Prislop, dar ce faci cu el după ce pleci? Dacă locurile sfinte ne-ar transforma pur şi simplu…, ce bine-ar fi! Dar ele nu ne transformă pur şi simplu, ca prin magie, ci e nevoie de lucru susţinut la tine, lucru zilnic, clipă de clipă, dimpreună cu harul. Putem să mergem oricât de des acolo la Prislop, sau la nuştiu ce evenimente extraordinare de aducere de icoane făcătoare de minuni sau sfinte moaşte sau sfinte masluri cu nuştiu câţi preoţi, dar dacă nu ne îndurăm să facem ceva cu ce primim, adică să începem o lucrare serioasă cu noi, cu lăuntrul nostru îmbâcsit de rele, nu se va întâmpla nimic, vom rămâne aceeaşi. Şi vorba Părintelui meu duhovnicesc: „un ardei iute pus pe sfântul mormânt, tot ardei iute este….!”

Mă gândeam: aci vin zeci de mii de oameni, dar bisericile din cartier sunt aproape goale la sfânta liturghie, şi e pe gratis, e la doi paşi…. şi aici oamenii fac atâta efort…. şi cheltuială …. Domnul ne cheamă în fiecare zi, la fiecare sfântă liturghie să cinăm cu El, dar noi îl refizăm politicos că nu suntem vrednici … că de fapt ne place mai mult senzaţionalul şi fugim de greul luptei lăuntrice, al curăţirii, al iertării….

Da, cu darul lui Doamne, am înţeles şi eu acestea… Le-am înţeles cam greu, ce-i drept, dar mulţumesc că mai bine mai târziu decât niciodată… Mulţumesc că Doamne m-a primit şi e cu mine şi nu-mi mai doresc să merg undeva anume…..că mi-e destulă bisericuţa noastră, unde cerul coboară zilnic şi minunile sunt la ordinea zilei…

Acum îi înţeleg pe aceşti oameni şi nu mă mai minunez… Cândva am fost dornică de senzaţional şi căutătoare de „minuni”, căci nu lipseam de la niciun eveniment sau hram, dar după aceea trecea veselia şi rămâneam eu cu mine… şi povara dinlăuntru era apăsătoare şi atunci iar căutam să ies în afară…. Dar acum am renunţat să mai caut nuştiu unde ceea ce am aci la doi paşi. Aci, la sfânta liturghie am şi Ierusalimul, şi pe Cuvioasa, şi pe Părintele Cleopa şi pe Părintele Arsenie (mai ales că e şi pictat!) … Aci am totul! Şi acum îl cred pe Părintele meu duhovnicesc care mi-a zis: „atunci când renunţi, când te lepezi de voia ta, de o plăcere, când n-o mai cauţi cu ardoare, ţi se oferă” (aceasta are mai multe înţelesuri, eu le-am descoperit şi le-am experimentat pe două dintre ele: ţi se oferă ca să faci exerciţiu de înfrânare; ţi se oferă când dai dovadă că eşti mulţumit cu puţin).
Când am renunţat să mai doresc a merge neaparat la Ierusalim, Acesta mi s-a descoperit aci în biserică..

Şi cam atât am vrut să-ţi împărtăşesc!

Iar spre final, permite-mi să-ţi spun un secret: dacă cumva nu ai reuşit să ajungi la Prislop, nu-i bai! Te poţi întâlni cu Părintele oricâd şi oriunde, dar mai cu seamă în bisericuţa din cartier, aceea de la doi paşi de tine … şi mai cu seamă în zilele de rând când nu se îmbulzesc prea mulţi, „că încă n-au deprins obiceiul. Îndrăzneşte tu să-l faci şi cheamă şi pe alţii acolo, căci Domnul stă cu braţele deschise ….
Sfinţii sunt cu noi. Părintele Arsenie „e viu şi lucrător” şi este gata mereu să te ajute, dacă tu te hotărăşti să-ţi schimbi viaţa după voia lui Doamne. Este destul să priveşti fotografiile celor care au fost la Prislop şi să încerci să te rogi şi să trăieşti comuniunea sfinţilor înainte de a ajunge într-un loc renumit.

Fotografiile cu mormântul Părintelui Arsenie sunt adevărate…

mormantoriginal

eu am văzut, eu am fost acolo! Dar oare la ce folos că am fost acolo? Că tot aşa mi-am pierdut răbdarea cu copilaşii şi m-am răstit la ei… şi tot nu mi-am oferit răgaz să mestec şi am înfulecat din nou, şi tot am pălăvrăgit, dând sfaturi altora…..
Lucrarea mântuirii e mult mai profundă decât a merge la nuş’ce locuri fenomenale depărtate. Atâta timp cât la Sfânta liturghie, care se face zilnic, bisericile sunt aproape goale, zecile de mii „de credincioşi”, care merg la Prislop, nu-mi spun prea mare lucru……

deoarece

10259743_515678508561431_7985575577563480097_n

O Părinte Arsenie, Roagă-te şi pentru mine şi pentru tot neamul meu cel românesc!

Încurajare: Încă mai putem face alegeri bune când vine vorba de mâncarea zilnică!

Dragii mei
Permiteţi-mi să vă împărtăşesc din nou câteva lucruri ce-mi apasă sufletul
De câţiva ani am pornit o lucrare de deprindere de a ne alimenta sănătos. am făcut mari progrese, am aflat despre multe lucruri, inforrmaţii preţioase, pe care nici nu le bănuiam că ar exista, dar acum mă văd copleşită de mâhnire. Industria alimentară cu miile de oferte vine ca un tăvălug peste noi …
Cu toate că îmi îndop copii cu tot felul de fructe dulci şi proaspete de sezon, adesea îmi cer îngheţată, sau cornuri cu ciocolată, sau te miri ce mai văd…şi iar pune-te Doino pe explicaţii şi pe exemple şi pe toate alea…
Şi L-am întrebat adesea pe Doamne: „Doamne ce să fac?” Le-am luat de câteva ori şi îngheţată , şi prăjituri, şi de toate, ca să vadă şi ei cum sunt, „şi sunt gustoase, mamă!” mi-au spus… Şi atunci mă gândeam: „Ce suntem noi 5 persoane care ne străduim să mâncăm natural, cum să facem faţă la o aşa putere ce se asmute asupra noastră?
Da e greu, dar cu ajutorul lui Doamne putem face faţă, numai că ne „împiedicăm de pofta noastră, de lenea noastră…
Şi acestea sunt uneori atât de puternice!
Eu dacă nu aş fi fost „forţată” de suferinţa celor dragi nu mi-aş fi bătut capu cu alimentaţia sănătoasă în veci…că eu mânc şi surcele şi n-am nici o treabă …
Vă spuneam într-un articol, cred că în acela despre Timpul roadelor, că atunci când te preocupă ceva, vezi şi soluţia.
Până nu m-a interesat să mănânc legume proaspete multe zilnic nu am observat că există grădini sub nasul meu chiar în cartier… cum să le observ? Că-mi era mai la îndemână să iau acolo câteva legume şi pulpe fragede dezosate din supermarket…
Mai e nădejde! Mai avem încă variante din care să alegem, numai să dorim asta!
Şi ca o încurajare iată ce spune un băieţel de 11:
Aici aveţi varianta scrisă, iar în josul paginii veţi găsi şi filmuleţul.
„Bună. Numele meu este Birke Baehr și am 11 ani. Am venit azi aici să vorbesc despre ce nu-i în regulă cu sistemul nostru alimentar. În primul rând, aș dori să spun că sunt realmente uimit cât de ușor sunt influențați copiii să creadă toate strategiile de marketing și reclamele de la TV, din școlile publice și cam de peste tot unde te uiți. Corporațiile, am impresia, încearcă mereu să convingă copii ca mine să-și convingă părinții să le cumpere lucruri care de fapt nu sunt bune pentru noi sau pentru planetă. Copiii mici, în mod special, sunt atrași de ambalajele colorate și jucăriile din plastic. Trebuie să recunosc, obișnuiam să fiu unul din ei. Și mai obișnuiam să cred că toată mâncarea noastră provenea din aceste ferme mici și fericite unde porcii se rostogoleau în mocirlă și vacile pășteau iarbă toată ziua.
Am descoperit că acest lucru nu-i adevărat. Am început să cercetez aceste lucruri pe internet, din cărți și din filmele documentare, în călătoriile cu familia mea. Am descoperit partea obscură a sistemului alimentar industrializat. În primul rând există semințe și organisme modificate genetic. Adică o sămânță este manipulată în laborator să facă ceva ce nu era destinată să facă în mod natural — precum ar fi prelevarea ADN-ului unui pește și introducerea lui în ADN-ul unei roșii — yuck. Nu mă intelegeți greșit, îmi place peștele și roșiile, dar asta este pur și simplu înfiorător. Semințele sunt apoi plantate, apoi cresc. Mâncarea pe care o produc a fost demostrat, cauzează cancer și alte probleme animalelor de laborator. Oamenii mănâncă mâncare produsă în acest mod din 1990. Și majoritatea nici măcar nu știu că există. Știați că șoarecii care au mâncat porumb modificat genetic au dezvoltat semne de toxicitate la ficat și rinichi? Acestea includ inflamarea rinichilor, leziuni și greutate sporită a rinichilor. Aproape tot porumbul pe care îl mâncăm este modificat genetic într-un fel. Și dați-mi voie să vă spun, porumbul este în orice. Și să nu încep despre operațiile de îmbuibare a animalelor îngrădite. numite CAFOs.
Fermierii convenționali folosesc îngrășăminte chimice obținute din combustibili fosili pe care le amestecă cu solul pentru a face plantele să crească. Fac acest lucru deoarece au sărăcit solul de toate substanțele nutritive cultivând mereu același tip de cultură. Apoi, alte chimicale dăunătoare sunt pulverizate pe fructe și legume, precum pesticide și ierbicide, pentru a omorî buruienile și insectele. Când plouă, aceste chimicale se infiltrează în pământ, sau se scurg în canalele noastre, otrăvind și apa noastră. Apoi ne iradiază mâncarea încercând s-o facă să reziste mai mult, pentru a putea călători mii de mile de unde este crescută către supermarketuri.
Așadar mă întreb: Cum pot schimba eu ceva? Cum pot schimba eu aceste lucruri? Iată ce am descoperit. Am descoperit că există o mișcare pentru o alternativă mai bună. Cu ceva timp în urmă, îmi doream să fiu jucător în Liga Națională de Fotbal. M-am decis că aș prefera să fiu un fermier organic. Vă mulțumesc. Și astfel pot avea un impact mai mare asupra lumii. Acest om, Joel Salatin, e numit fermier alienat deoarece cultivă împotriva sistemului. Pentru că fac școala acasă , m-am dus să îl aud vorbind într-o zi. Acest om, acest fermier lunatic, nu folosește nici un fel de pesticide, ierbicide, sau semințe modificate genetic. Din cauza acestui fapt e numit de către sistem nebun.
Vreau să stiți ca putem cu toții să schimbăm lucrurile făcând alegeri diferite, cumpărându-ne alimentele direct de la fermierii locali, sau de la vecinii noștri pe care îi cunoaștem dintotdeauna. Unii spun că alimentele locale sau organice sunt mai scumpe, dar e oare așa? Cu toate câte am învățat despre sistemul alimentar, mie mi se pare că fie plătim fermierul, fie plătim spitalul. Acum știu cu siguranță ce alternativă voi alege. Vreau să știți că există ferme — precum Bill Keener în Sequachie Cove Farm din Tennessee — ale cărui vaci mănâncă într-adevăr iarbă și ai cărui porci se rostogolesc în mocirlă, exact cum am crezut. Uneori merg la ferma lui Bill și fac voluntariat, pentru a vedea de aproape și într-un mod personal de unde provine carnea pe care o mănânc. Vreau să știți că eu cred că copiii vor mânca legume proaspete și mâncare bună dacă știu mai multe despre ea și de unde provine de fapt. Vreau să știți că apar piețe ale fermierilor în fiecare comunitate. Vreau să știți că mie, fratelui meu și surorii mele ne place într-adevăr să mâncăm chipsuri de napi. Încerc să împărtășesc aceste lucruri peste tot unde merg.
Cu puțin timp în urmă, unchiul meu mi-a zis că i-a oferit vărului meu de șase ani cereale. L-a întrebat dacă vrea fulgi prăjiți de ovăz organic sau fulgi îndulciți cu zahar — știți, cea cu personajul de desene animate imprimat pe ambalaj. Vărul meu mai mic i-a spus tatălui său că preferă cerealele din fulgi de ovăz organic, pentru că Birke a spus că n-ar trebui să mănânce cereale strălucitoare. Și altfel, prieteni, putem face o schimbare câte un copil pe rând.
Așadar data viitoare când sunteți la alimentară, gândiți local, alegeți produse organice, cunoașteți-vă fermierul și cunoșteți-vă mâncarea”.

MÂNCAREA DE POST NE REAMINTEŞTE DE NATURALUL TRĂIRII ÎN PARADIS

Dragii mei, vă puteţi oare imagina viaţa primilor oameni în Rai?

După un somn recreativ, mama Eva se trezea dimineaţa şi privea cerul. Era acolo o vară-toamnă caldă tottimpul. O frumuşeţe de nedescris şi ei dormeau sub cerul senin. Dimineaţa soarele îi mângâia faţa omului spunându-i că e timpul să se ridice, să fie vertical. Mama Eva se uita în stânga ei şi-l vedea pe tata Adam. Îl lua de mână şi-i spune Bună dimineaţa. Se priveau un pic şi apoi îşi îndreptau privirile în sus. Domnul le zâmbea. Bună dimineaţa Doamne! Ne-am trezit! Slavă Ţie! Mulţumim că ne-ai învăluit astă noapte cu dragostea Ta şi ne-a fost cald şi bine.

Apoi, ţinându-se de mână pornesc să facă înviorarea de dimineaţă. După o raită prin grădină, clopoţelul stomacului sună şi cere de mâncare. Mama Eva, mai „vigilentă” îi arată un copac încărcat cu cireşe (erau cireşe, erau de toate, oricând, aşa cum încearcă şi acum omul cu disperare să aibă ce-i place tot timpul, roşii în plină iarnă, castraveţi…). întind mâna şi se ospătează. Mai fac o plimbare şi văd spicele de grâu coapte bine la soare. Iau câteva boabe şi le mestecă îndelung. O bucurie năvăleşte în ei şi încep să alegre. Eva face giumbuşlucuri şi se tot ascunde după copaci. Adam după ea. Se obosec însă după atâta zbenguială şi se aşează jos pe iarba moale şi înmiresmată şi se privesc. Eva îi spune lui Adam: în ochii tăi văd marea … văd marea iubire a lui Dumnezeu care ne-a creat. Ce minunat eşti Adame!

Stăteau ore-n şir şi se uitam unul la altul, fără să perceapă timpul, căci trăind împreună cu Dumnezeu, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani e ca o zi, se pătrundeau în fiinţă, se cunoşteau, creşteau spiritual. Meditau, contemplând frumuseţea divină arătată în creaţie. Îşi hrăneau mintea, creerul cu gânduri înalte, generatoare de bine: Slavă Ţie, Doamne! Mulţumim, Doamne!

Dar noi, noi ce facem? Cine are timp să mai privească pe celălat, să vadă în ochii lui marea dragoste divină? Eventual e timp pentru scântei şi venin … , scuipăm flăcări de mânie şi ură şi nemulţumire:: iar trebuie să mă duc la „scârbici!”, UFF, iar taxe, iar probleme. Şi uite-aşa zilele ni se scurg. Interesant, zilele noastre se scurg, nu se adaugă, ca la strămoşi, şi la un moment dat ne trezim blocaţi: pâc, maşinăria nu mai funcţioneşte! Şi ne oprim .. şi blestemăm sau zicem Mulţam Doamne că am dat cu capu în stâlp şi m-am oprit înainte să nu cad în hău!

Dar de ce să ajungi aici? Nu e obligatoriu.

Domnul ne spune din timp: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu, înălţa-Mă-voi pe pământ. (Psalmul 45, 10). El e puternic, atotputernic, de ce să-mi fac griji, de ce să mă zbat ca şi cum aş fi a nimănui şi în bătaia vânturilor şi la „cheremul” şefilor? O las mai moale!

Se spune că „ziua bună se cunoaşte de dimineaţă!” şi aşa este. Am testat!

Starea de bine de peste zi am observat că depinde ce gând am dimineaţa, ce gânduri le las să prindă putere în minte.

Dacă mă trezezsc morocănoasă că n-am dormit bine, mă „forţez” un pic să-mi mut gândul şi să-l îndrept la Domnul: „Slavă Ţie Doamne!”, „Mulţam, Doamne!”, „Cred într-unul Dumnezeu Tatăl atotţiitorul…”. „Ce minunat este Doamne că m-am trezit vie! Dă-mi să fiu astăzi martora bucuriei Tale!”

Apoi am băgat de seamă că starea sufletească şi mintală este influenţată şi de ce bag în gură.

Dacă bag lumină. Fructe şi cereale

Sau bag întuneric: cafea…

Îmi recunosc mărginirea, dar mă deschid să primesc:

Primesc cu mare uşurinţa! Sunt deschisă şi dispusă să primesc astăzi bucuria Ta Doamne! Pătrunde-mă cu harul şi cu mila Ta. Pătrunde în tot sistemul meu nervos, în rărunchi şi în inimă…

Mă lepăd de egoism şi aleg să ajut mii şi mii de oameni să cunoască bucuria Ta. Binecuvintează-mă

Am ostenit. Fac o pauză şi-mi fac o salată. Mă ajută şi aparatura. Un tocător de legume e foarte util. Pun în ele 2 mâin de urzici, le toc bine, tai mărunt o ceapă, o pun peste urzici, le frec bine, ca să iasă pişcăceala. Desfac un avocado mai mic şi îl zdrobesc bine, adaug 2-3 căţei de usturoi pisat sau ras prin răzătoarea mică şi-mi prăjesc nişte pâine, dacă-s prea grăbit să-mi fac „un pui de mămăligă”. Şi ofer o masă regească truditului meu trup. Oferindu-i aminoacizi şi minerale din urzici, vitamine din ceapă şi urzici şi amidon din pâine sau mămăligă. Am aşadar o masă completă. Şi după aceea mă umplu de voie bună şi mulţumesc că m-am hrănit.

Şi aşa pot să mai lucru câte ceva şi vine seara. Mulţumesc din nou pentru ziua minunată care s-a adăugat în rucsacul vieţii mele şi mă arunc în pat cu bucuria copilului care se aruncă în braţele Părintelui după o zi de lipsă.

Noapte bună, Noapte bună…..

Bună dimineaţa, bună dimineaţa…

Şi aşa adăugăm zile şi zile, le punem în străiţucă şi când Domnul v-a binevoi o să le răsturnăm în faţa Sa, zicându-I: Iată Doamne cum mi-am înfrumuseţat zilele ce  mi le-ai dăruit! Primeşte-mă să mă odihnesc definitiv întru Tine, să mă saturi, că tot câte o frântură am reuşit să îmbuc pe pământ….

 

INVITAŢIE LA BANCHETUL COMUNIUNII CELOR DE AICI CU CEI DE DINCOLO

E vineri şi primesc o invitaţie importantă pentru mâine la un banchet minunat. Accept!

Totul e dar şi abundenţă. Invitaţia este pentru toţi. Nu ţine de nicio vrednicie, dar nici de indiferenţa pregătirii răspunderii nu e vorba.

Vine fiecare cu ce poate, după preferinţe.

Iubitorii de prăjituri vin cu prăjituri, mai ales cu cea care era preferata celui drag plecat dincolo. Unii vin cu colivă, care mai de care mai „înflorată”.

Alţii preferă fructe şi pâine. E mai simplu aşa şi mai sigur că place. E sănătos aşa!

Masa e plină, ba chiar se suplimentează cu încă două.

Unii sunt mai râvnitori şi vin mai devreme, iar alţii încă mai au ceva de aranjat la colivă.

Alţii, însă, gâfâind, ajung înainte de imnul inedit „de la mulţani” în veşnicie cu Hristos Cel înviat.

Începe citirea catalogului. Filel sunt multe. Când îşi aud numele cei apelaţi răspund cu prezent şi feţele li se luminează.

Parcă îi aud zicând: „Suntem cu toţii aici. Vă aşteptam!”.

Vine la rând şi fila cu ai mei. Prezent, prezent, prezeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeent.

Tata mă întreabă:

          – Ce mai face mamă-ta, o mai doare piciorul?”

          – Dar de unde ştii că are probleme cu piciorul?

          – Păi am văzut-o ieri când s-a gândit la mine şi i-a zis lui N să aduci ceva de pomană azi la parastas.

         –  Aha!

          ….. Linişte

         –  Cum eşti tată? Ţi-e bine acolo?

          – Când mă pomeşte părintele mi-e bine. Să vii mai des, să vii tot timpul, la aceste pomeniri, că mare bucurie şi uşurare este pentru noi cei plecaţi de lângă voi aceste pomeniri. Şi când toţi cântă „Hristos a înviat din morţi, niciun mort nu poate fi trist, toţi sunt vii şi în lumină. Cântaţi mai des pentru noi „Hristos a înviat din morţi…”

          – Da! Am înţeles.

          – E minunată întâlnirea aceasta. Pentru un timp suntem cu toţii lalolaltă. Noi privim la voi şi ne bucurăm să vă vedem, iar voi vă rugaţi pentru noi şi ne simţiţi alături. E o mare taină şi o mare mângâiere pentru noi cei plecaţi şi pentru cei care sunt încă pe pământ şi înţeleg şi cred în taina comuniunii viilor cu morţii. Dar numai în Biserică, numai în Hristos. Şi din gustarea celor pe care le puneţi pe masă şi bucuria dăruirii, ne „hrănim” şi noi.

          – Da, aşa este, tata! Azi am simţit prezenţa celor pomeniţi de părintele pe pomelnic. Erau toţi prezenţi.

          – Acum plec.

          – Pe sâmbăta viitoare!

RUGĂCIUNE ÎN TIMP CE MĂNÂNCI

Dimineaţa: – când mănânci un măr:

Doamne ce frumos e acest măr!, ce gust bun are!, cât de mult mă bucur că mi l-ai dăruit. Mulţumesc. Doamne, satură-mă cu dragostea Ta. Pune în acest măr binecuvântarea Ta!

Doamne, îmi plac aşa de mult merele! Nu mă mai satur să le mănânc, dar ştiu că nimic din lumea aceasta pe care ai creat-o pentru mine, nu mă poate sătura, aşa cum mă saturi Tu!

Te rog acum, Doamne, dăruieşte să simt dragostea Ta prin darul Tău, acest măr. Amin.