Arhive etichetă: Rusaliile

Sărbătoarea Rusaliilor dimpreună cu Oastea Domnului la Sibiu

Minunat eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale!
Pe lângă atâtea daruri primite, iată încă unul!
Deşi mă aflu de câţiva ani aci în Sibiu şi am auzit despre Oastea Domnului, care mereu şi-a ţinut Adunarea ei anuală la mormântului Părintelui Iosif Trifa, întemeietorul ei, nu m-am apropiat atât de mult ca în anul acesta. De ce?
Nu-mi place să fac parte din organizaţii şi asociaţii.
Dar astăzi mi s-a limpezit o întrebare pe care mi-am pus-o în urmă cu 20 de ani.
Astăzi, în duminica pogorârii Sfântului Duh am trăit şi am înţeles o lucrare minunată în Ortodoxie: lucrarea duhovnicească din jurul Păstorilor noştri, lucrare care se transmite şi se amplifică peste veacuri.
Anul acesta mi-a venit un gând să particip şi eu la manifestările Adunării Oastei Domnului din ziua Rusaliilor. Dar pentru ca nu cumva gândul să fie străin, am luat binecuvântare de la Părintele meu, Pr. prof. Vasile Mihoc.
Astfel m-am dus cu sfială şi respect, atentă la oamenii aceştia care se numesc pe ei ostaşi ai Domnului., să-i văd de aproape, să-i ating şi să spun: este adevărat!
Sâmbătă am povestit un piculeţ la sediul Asociaţiei cu câţiva fraţi şi surori. M-am bucurat cu ei şi am mâncat cu ei „smerindu-mă” şi gustând din sarmalele „de dulce”, cărora le-am găsit o hibă (erau piperate bine – „ca să fie pe gustul tuturor!”- mi-a zis o soră din bucătărie . Desigur că nu m-am putut abţine să nu dau bucătăreselor lecţii de gătit sănătos. Dar apoi mi-a părut rău şi mi-am zis: „Ei asta-i bună! După ce ai primit sarmale gata făcute şi ţi-ai făcut pofta, îndrăzneşti să comentezi. Dar nu-i bai cu comentatu, căci mi-a pierit pofta de sarmale îndată ce am simţit pişcăceala piperului. Am păţit şi eu ca vulpea din poezia în care ursul o ameninţă pe vulpe că-i dă „fiertură de piper, până poftele îi pier” şi bine c-am păţit, ca să nu mai poftesc idei şi tradiţii şi forme culinare…),
iar duminică am plâns cu ei la depunerea legământului unora dintre fraţi.
Sunt oameni simpli ostaşii Domnului. Sunt minunaţi!
Privind duminică mulţimile ce curgeau spre mormântul Părintelui Iosif, mi-am amintit de mulţimile, pe care le-am văzut în urmă cu 20 de ani, urcând şi coborând din cimitirul mănăstirii Agapia, de la mormântul Părintelui Nicodim Măndiţa şi atunci am înţeles lucrarea aceasta minunată care nu se poate cuprinde în cuvinte, ci se trăieşte.
E uimitoare această lucrare a Părinţilor! Ei au sădit şi roada lor creşte. Ea rămâne peste ani şi se transmite din generaţie în generaţie.
Privind grupurile de tineri ostaşi, a încolţit în mine nădejdea că neamul nostru românesc şi creştinesc nu va pieri. Dacă acei tineri sunt lumină acolo unde trăiesc, e nădejde.
Cu toţii suntem chemaţi să fim lumină şi, aşa după cum spunea şi Părintele meu astăzi după Sf. Liturghie, „să fim sarea lumii, să dăm gust lumii”, că de nu, vrednici suntem să fim călcaţi în picioare de oameni.
E minunată Ortodoxia, dar nu e comodă! Ea implică jertfă şi dăruire şi asta nu suntem dispuşi s-o facem întotdeauna.
Suntem slabi şi netrebnici, numai Domnul poate să facă lucrarea lui în noi. El ne îndeamnă mereu: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”.
Cu domnul şi în El putem spune: „Toate le pot în Hristos cel ce mă întăreşte!” Fie Doamne mila Ta spre mine şi spre noi toţi! Amin.
Apreciez Oastea Domnului şi am profund respect pentru ostaşii Domnului, mai ales pentru cei tineri. Ei sunt un exemplu că se poate încă trăi frumos cu Hristos în condiţiile actuale.
Mulţumesc! Mulţumesc Mulţumesc!
Slavă Ţie Doamne!