Arhive etichetă: salata verde

Prima salată de verdeţuri din Postul Mare (2016)

Dragilor

Cu ajutorul lui Doamne, am păşit în Postul Mare.

Drept să vă spun, l-am aşteptat cu mare nerăbdare.

Postul este pentru mine putere. El mă îngrădeşte cu pază bună împotriva tuturor ispitelor din partea mâncărurilor cu animalierele ademenitoare…

E ceva foarte interesant: cât timp ţine postul, nu am treabă…, simt aşa o mare ocrotire şi forţă să mănânc sănătos. Deşi îmi vine pofta când văd sau miros mâncăruri cu animaliere, ea pleacă de cum vine. Atâta timp cât nu bag nimic în gură de „dulce” (animaliere), e în regulă. E mult mai uşor! Vegetalele au tot ce trebuie organismului. Nu e greu să mănânci mâncare de post. Mai greu e să mănânci puţin din toate.

Desigur, a posti după rânduiala bisericească e o altă discuţie…

Ieri, spre exemplu, şi azi sunt zile aliturgiuce, adică nu se săvârşeşte sfânta liturghie şi ca atare, nu se mănâncă deloc sau pentru cei mai slabi doar după ora 15 sau seara, după slujba canonului mare, doar pâine şi apă….

Ne-am obişnuit să spunem că postim când mâncăm vegetale. Dar acesta nu e post, e o adevărată desfătare. Mâncarea de post e cea ca la un adevărat festin. Mai ales salatele.

Ieri, am preparat prima salată din acest post.

Prima salată cu toate verdeţurile de primăvară: urzici, sălăţică de pădure (untişor sau grâuşor), frunze de păpădie, leurdă, lobodă, salată verde, ceapă verde, ridichi de lună şi frunze de ridiche, spanac, frunze de pătrunjel şi stropite cu un pic de ulei de măsline şi zeamă de lămâie şi sare de mare fină.

Cum am preparat salata?

Simplu:

  • am spălat verdeţurile cu grijă
  • le-am scurs de apă
  • am pregătit vasul pentru salată
  • am turnat o lingură- două de ulei
  • le-am tăiat pe rând şi între timp le-am amestecat cu uleiul
  • l-a final, am stropit cu zeamă de lămâie şi un praf de sare şi o lingură de fulgi de drojdie

şi am adăugat nişte cartofi înăbuşiţi aromatizaţi cu usturoi.

No, asta mai e post?

IMG_20160314_151244IMG_20160314_151252

Nu! E un adevărat banchet!!!!

Doamne Dumnezeule nu am cuvinte să-Ţi mulţumesc pentru o asemnea bunătate!

Spre mirarea mea, printre leurdă deja am găsit doi boboci… Ei, asta-i culmea! Doar e prima dată când am cumpărat leurdă… ! O  fi aşa de înaintată vremea? Doar ştiu că până în aprilie se poate consuma leurda..?!

Da, timpul se grăbeşte… E martie şi noi deja ne-am săturat de urzici!

Deja sunt „bătrâne” urzicile!!!!!

Aşa că, fuguţa în piaţă să prindeţi minunatele verdeţuri de sezon şi să vă faceţi rezervele pentru un an întreg…, că pân’ la anu’ îi tare mult!!!

Spor la spălat verdeţurile şi Poftă bună!

Ce mai mâncăm în luna aprilie?

Dragilor

sărbătorile s-au dus. Gata cu mâncarea de la buni….!!!
ne revenim la ale noastre…

şi zilele acestea ne-am întrebat ce mai este de mâncat specific sezonului în care ne aflăm? Hm…avem o sumedenie.

Chiar dacă urzicile au trecut, avem încă multe surse de verde. Salata verde este în toi, la fel spanacul, ridichiile, ceapa verde, frunzele de pătrunjel, de leuştean, lobodă, ştevie …

Astăzi mi-am amintit de sparanghel.

Asparagus

Cu ajutorul lui Doamne, sper să ajung mâine în Târgul de la sala Transilvania…Acolo venea cineva de pe la Avrig cu sparanghel proaspăt….

Azi am mâncat orz fiert şi l-am mâncat cu multe frunze de salată verde şi ceapă verde. O bunătate! De multă vreme n-am mai fiert orz!

Se face atât de repede! Eu îl zdrobesc puţin în moara de cereale

Picture1

şi îl fierb în oala de fontă. Pun la încălzit 1 litru de apă şi când apa este bine încălzită, adaug 500g de orz. Amestec cu o lingură de lemn şi îl las să fiarbă cam 10-15 minute la foc mic apoi îi sting focul, adaug puţină sare şi îl acoper cu capacul şi îl las acolo în oală să se umfle bine.

De data aceasta am adăugat la sfârşitul fiertului şi lapte de cocos preparat cu Huromel. HH-Elite-gri-2

Am pus şi pulpa de cocos.

A ieşit foarte delicios!

Căutând o imagine cu boabe de orz, am dat peste acest articol..

.http://bodygeek.ro/dieta-cu-orz-pentru-7-zile-te-ajuta-sa-slabesti-4-kg

E interesant..! Se pare că orzul ajută la multe…dar eu nu urmăresc decât să ne hrănim diversificat cu alimente integrale şi apoi corpul va avea ce-i trebuie.

Vă doresc spor la preparat păpica sănătoasă!

Dacă doriţi alte idei despre gătit, vă pun la îndemnă cărţuliile în care eu mi-am adunat informaţiile şi mi-am notat experienţa.

carti-DB