Arhive etichetă: SARE

Cum întrebuințăm pulpa de soia rămasă de la lapte şi zerul de la brânza de soia

Salutare, dragilor!

Când preparăm laptele și brânza de soia rezultă ale două subproduse: pulpa (numită și ocara) și zerul.

Dacă fierbem laptele cu tot cu pulpă, le avem gata de consumat pe amândouă, atât pulpa, cât și laptele. Eu, de multe ori, arunc pulpa, căci a ieșit aproape totul din ea. Uneori, adaug o parte din această pulpă la sarmale, ardei umpluți sau chiftele.

O rețetă faină este smântâna de soia din pulpă de soia cu orez fiert, ulei și usturoi.

Am adăugat o dată pulpă la brânza de vaci și o dată la brânza vegetală și am copt pască…

IMG_20170413_213741.jpg

Odată, am inventat o formulă rapidă prin care să valorific pulpa de soia rămasă de la laptele de soia:

Am adăugat peste pulpa de soia fiartă o linguriţă de sare, una de mix de condimente şi 10 linguri de pulbere de tapioca şi 3 pahare de apă şi le-am amestecat bine.

Am uns cu ulei de măsline o tavă și am răsturnat compoziţia în ea. Am nivelat-o bine cu mâna. Am aprins cuptorul şi l-am fixat la 180 grade cu ventilator și am copt compoziția timp de 45 de minute.

Cum am întrebuințat zerul de la brânza de soia:

Am spălat o plăsuţă de lobodă, pe care o primisem de la o prietenă, şi am aşezat-o într-o cratiţă şi am turnat zerul fierbinte, care îmi rămăsese de la brânzica de soia şi l-am lăsat la foc potrivit să dea câteva clocote.

Din zerul rezultat de la brânza de soia, mai prepar și supă instant cu chimen, adică adaug o lingură de chimen măcinat şi un vârf de linguriţă de sare în zer şi amestec bine. Acopăr cu capacul. După 10 minute, bem supica. Resturile de brânzică de soia dau aspect de găluşte sfărmate…

Mai adaug zerul la ciorbe. Excelent gust capătă ciorba de fasole verde sau de varză de Bruxelles:

IMG_20161212_151415.jpg

Doamne, mulţam!

Salată de verdeţuri de primăvară cu maioneză de avocado şi mămăliguţă caldă

Dragilor

Tocmai am mâncat o delicioasă salată! Mulţumesc Domnului pentru o aşa bunătate!

Aaa! Staţi să văd cum am făcut-o! Iniţial am vrut să fac reţeta mea preferată din urzici, ceapă şi avocado şi să le mănânc cu mămăliguţă, dar aveam spălate şi alte verdeţuri: leurdă, lobodă, aţmăţuchi (un fel de pătrunjel creţ cu un miros „dulceag” foarte puternic) şi le-am adăugat şi pe ele şi aşa a ieşit o salată bogată de verdeţuri.

Mai concret, cum am procedat:

Salată de verdeţuri de primăvară
Am curăţat 3-4 cepe (de data asta am folosit ceapă albă uscată) le-am tăiat finuţ de tot (cum numai eu –în casă- pot ..hi, hi!). am frecat-o în mână, apoi am tocat urzicile crude, spălate şi scurse, prin tocător. Le-am amestecat cu ceapa şi le-am frecat bine ca să li se ducă pişcăceala apoi am tăiat finuţ şi celelalte verdeţuri şi apoi am făcut maioneza.

Maioneză cu avocado, ulei de măsline şi usturoi

Avocados with pit

Un avocado
2 linguri de ulei
O căpăţână de usturoi
Un praf de sare

Am tăiat avocado. De data asta am luat şi un avocado rotund, ştiţi că de obicei prin magazine se găseşte avocado lunguieţ, aşa ca o pară, dar zilele astea am văzut şi avocado rotund şi am luat unul să văd cum e. Şi e ok şi ăsta rotund. Am scos miezul din avocado, l-am zdrobit bine cu furculiţa apoi am adăugat usturoiul, pe care l-am ras prin răzătoarea micuţă de mână, ca să nu mai murdăresc presa de usturoi, că se curăţă mai greu, am amestecat bine usturoiul şi apoi am pus 2 linguri de ulei de măsline şi am frecat bine ca la maioneză. Desigur că poţi pune cât ulei vrei, dar nu se mai simte apoi gustul minunat de avocado. Am gustat maioneza. Doamne ce bunătate! am amestecat-o cu salata şi apoi am gustat din nou. Doamne ce bunătate, de zeci de ori mai bun decât peştele ce l-am gustat duminica trecută.

Mămăliguţă din făină proaspăt măcinată
Între timp pusesem apa la fiert pentru mămăliguţă şi apoi am măcinat câteva mâini de boabe de porumb la bijuteria mea de moară Picture1

şi cât am făcut salata, a fiert şi apa şi am pus făina să fiarbă şi după ce am terminat de făcut salata, am mestecat şi mămăliguţa făcută în cratiţa de fontă care a fiet-o ca la mama acasă.

În timp ce mâncam aceste bunătăţi: salată de verdeţuri cu maioneza de avocado şi cu mămăliguţa caldă, mi-am amintit de copilărie când mâncam verdeţuri direct din grădină

moto_0540

cu mămăligă rece…uleiul era o sărbătoare..ce să mai spun ulei de măsline? Şi mâncam şi plângeam atunci de pişcăceala frunzelor de ceapă iar acum plângea de recunoştinţă, sărutând mâinile lui Doamne care ne dă numai bunătăţi … şi oare mai putem să zicem că n-avem ce mânca în post?

Sărbătoarea Rusaliilor dimpreună cu Oastea Domnului la Sibiu

Minunat eşti Doamne şi minunate sunt lucrurile Tale!
Pe lângă atâtea daruri primite, iată încă unul!
Deşi mă aflu de câţiva ani aci în Sibiu şi am auzit despre Oastea Domnului, care mereu şi-a ţinut Adunarea ei anuală la mormântului Părintelui Iosif Trifa, întemeietorul ei, nu m-am apropiat atât de mult ca în anul acesta. De ce?
Nu-mi place să fac parte din organizaţii şi asociaţii.
Dar astăzi mi s-a limpezit o întrebare pe care mi-am pus-o în urmă cu 20 de ani.
Astăzi, în duminica pogorârii Sfântului Duh am trăit şi am înţeles o lucrare minunată în Ortodoxie: lucrarea duhovnicească din jurul Păstorilor noştri, lucrare care se transmite şi se amplifică peste veacuri.
Anul acesta mi-a venit un gând să particip şi eu la manifestările Adunării Oastei Domnului din ziua Rusaliilor. Dar pentru ca nu cumva gândul să fie străin, am luat binecuvântare de la Părintele meu, Pr. prof. Vasile Mihoc.
Astfel m-am dus cu sfială şi respect, atentă la oamenii aceştia care se numesc pe ei ostaşi ai Domnului., să-i văd de aproape, să-i ating şi să spun: este adevărat!
Sâmbătă am povestit un piculeţ la sediul Asociaţiei cu câţiva fraţi şi surori. M-am bucurat cu ei şi am mâncat cu ei „smerindu-mă” şi gustând din sarmalele „de dulce”, cărora le-am găsit o hibă (erau piperate bine – „ca să fie pe gustul tuturor!”- mi-a zis o soră din bucătărie . Desigur că nu m-am putut abţine să nu dau bucătăreselor lecţii de gătit sănătos. Dar apoi mi-a părut rău şi mi-am zis: „Ei asta-i bună! După ce ai primit sarmale gata făcute şi ţi-ai făcut pofta, îndrăzneşti să comentezi. Dar nu-i bai cu comentatu, căci mi-a pierit pofta de sarmale îndată ce am simţit pişcăceala piperului. Am păţit şi eu ca vulpea din poezia în care ursul o ameninţă pe vulpe că-i dă „fiertură de piper, până poftele îi pier” şi bine c-am păţit, ca să nu mai poftesc idei şi tradiţii şi forme culinare…),
iar duminică am plâns cu ei la depunerea legământului unora dintre fraţi.
Sunt oameni simpli ostaşii Domnului. Sunt minunaţi!
Privind duminică mulţimile ce curgeau spre mormântul Părintelui Iosif, mi-am amintit de mulţimile, pe care le-am văzut în urmă cu 20 de ani, urcând şi coborând din cimitirul mănăstirii Agapia, de la mormântul Părintelui Nicodim Măndiţa şi atunci am înţeles lucrarea aceasta minunată care nu se poate cuprinde în cuvinte, ci se trăieşte.
E uimitoare această lucrare a Părinţilor! Ei au sădit şi roada lor creşte. Ea rămâne peste ani şi se transmite din generaţie în generaţie.
Privind grupurile de tineri ostaşi, a încolţit în mine nădejdea că neamul nostru românesc şi creştinesc nu va pieri. Dacă acei tineri sunt lumină acolo unde trăiesc, e nădejde.
Cu toţii suntem chemaţi să fim lumină şi, aşa după cum spunea şi Părintele meu astăzi după Sf. Liturghie, „să fim sarea lumii, să dăm gust lumii”, că de nu, vrednici suntem să fim călcaţi în picioare de oameni.
E minunată Ortodoxia, dar nu e comodă! Ea implică jertfă şi dăruire şi asta nu suntem dispuşi s-o facem întotdeauna.
Suntem slabi şi netrebnici, numai Domnul poate să facă lucrarea lui în noi. El ne îndeamnă mereu: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”.
Cu domnul şi în El putem spune: „Toate le pot în Hristos cel ce mă întăreşte!” Fie Doamne mila Ta spre mine şi spre noi toţi! Amin.
Apreciez Oastea Domnului şi am profund respect pentru ostaşii Domnului, mai ales pentru cei tineri. Ei sunt un exemplu că se poate încă trăi frumos cu Hristos în condiţiile actuale.
Mulţumesc! Mulţumesc Mulţumesc!
Slavă Ţie Doamne!

MAI ESTE ACUM NECESAR POSTUL?

Bună

Astăzi permite-mi să-ţi pun o întrebare care mi-a fost pusă în urmă cu câteva săptămâni de un prieten bun, medic nutriţionist: Dacă nu ar fi rânduiala impusă de Biserică ai mai posti?

Te las un timp să meditezi înainte să răspunzi.

……………………………………………………………….

Eu am răspuns că da, eu aş mai posti. De ce?

Pentru că am experimentat de câteva ori ce înseamnă să mănânci animaliere („de dulce”) în toate zilele timp de o săptămână. Ştiţi în acele săptămâni de harţi dinainte de Postul Mare şi de alte posturi.

Ultima dată când am mâncat o săptămână zilnic animaliere, adică: luni, marţi, joi, sâmbătă şi duminică din toate animalierele, inclusiv carne, iar miercuri şi vineri peşte, mi-au trebuit trei săptămâni să-mi revin, să-mi aduc organismul la echilibrul lui normal. Şi ţineţi cont am mâncat normal, am mâncat o săptămână mâncare gătită aşa cum se găteşte în România în mod obişnuit, tradiţional în bucătăria multor familii, în restaurante, în cantine sau în bucătării mănăstireşti, adică cu prăjeli, cu combinarea tuturor animalierelor, fără niciun principiu de digestie uşoară! Am vrut să văd cum e să mănânci „normal”, cumpătat din toate, eu care mâncam „ciudat”: multe fructe şi multe salate de crudităţi şi mai puţine animaliere (odată pe săptămână din fiecare).

Iată cum arată un meniu obişnuit, în general, la mesele din România:

Meniu de dimineaţă: platou cu ou, brânză, şuncă, unt/margarină marmeladă şi pâine albă proaspătă

Amiază: ciorbă cu carne – se schimba felul cărnii, fie porc, fie vită, fie pui; felul II: carne cu ceva, fie cartofi, fie ore, fie mazăre şi pâine albă proaspătă. Desert: ceva dulce – gogoşi

Seara: ceva cu carne, fie pizza, fie o tocană, şi felul II: o budică dulce de orez sau gris, sau gogoşi

Nici pomeneală de cereale integrale, de fructe proaspete, de alte lucruri „rare”.

(dar, de aşa am apucat, aşa mâncăm, aşa trăim ….Nu de alta, dacă am fi sănătoşi, nu mai avem de ce ne văita!)

Şi cum vă spuneam, săptămâna aceea am mâncat din ce mi s-a pus dinainte. Multă mâncare gătită, salate cu oţet, nu-mi amintesc dacă au fost fructe, poate doar un fruct. Ei bine, când am ajuns acasă, am bolit 3 săptămâni, pur şi simplu când vedeam animalierele, mi se făcea rău. Nu mai simţeam nevoia să le mănânc şi de atunci am şi renunţat la ele.

Am constatat pe pielea mea cât de mult rău se face prin mâncare pregătită fără să se ţină cont de legile de funcţionare a trupului, ci mai mult doar de gustul apetisant.

Îmi place postul. Îmi place mâncarea din vegetale. E o binecuvântare postul!

Postul e diferit de dietă. Dieta o ţinem pentru trup, postul îl ţinem şi pentru trup şi pentru suflet. Nu poţi să postzeşti dacă nu ţii legătura cu Doamne. Dieta satisface egoismul, dar postul presupune jertfă, renunţare, nu numai ca să slăbeşti, să ai un corp sănătos, ci ca să-ţi ajuţi sufletul să se ridice de la nivelul psihismului, pe înălţimile duhului, dar toate acestea nu se pot face cu un trup greu şi nu fără de Duhul Sfânt, Care pe toate le face lesne pentru neputincioşii de noi.

Şi ştiţi ce e mai fain să mănânci „de post”? E foarte simplu şi sunt costuri mult mai mici. Citeam undeva că pentru a hrăni un pui până el ajunge în farfuria unei familii, e nevoie de atâţea bani, daţi pe cereale şi pe apă pentru curăţenia mizerii ce o face puiul respectiv şi spălarea cărnii înainte de a fi ambalată, încât aceştia ar fi suficienţi să se hrănească aproximativ 10 familii timp de o lună.

Aşadar pentru a mânca un singur pui se risipesc atâtea resurse! Şi carnea lui nu este nici pe departe un aliment de neînlocuit! Unde mai pui că dacă nu ar fi condimentele şi prăjitul în ulei, n-ar avea niciun gust carnea, fie ea şi de fazan! Pe când o salată de legume cu o mână de nuci, aduc în organism mai mult decât suficientă proteină şi grăsime, şi se asimilează uşor şi fără problemele bine ştiute ale fripturii de pui sau alte cărnuri.

Durerea este că nu ştim sau nu vrem să ştim, să ne pregătim mâncarea zilnică şi asta ne costă, şi bani, şi timp şi suferinţă, şi depresie, şi nesomn, şi burtă grea şi solduri dizgraţioase, dar ce să-i faci? Ne place mult mâncarea preparată „ aşa cum am apucat” şi ne e greu să renunţăm la ea!

Astăzi postul este mult mai necesar ca niciodată. Postul e salvarea noastră. Aşa că, în loc să îngrăşăm porcii sau puii, ar fi de preferat să ne străduim să consumăm noi cerealele şi dovlecii …

Mă minunez gândindu-mă la mama cum mergea la sapă toată ziua cu un borcan de ciorbă, 2 cepe şi o bucată de mămăligă. Sau alteori îşi lua vreo 10 nuci, mămăligă şi ceapă. Şi săpa în soare toată ziua, iar când venea acasă trebăluia până la miezul nopţii să facă curat, să spele hainele şi să facă mâncare pentru a doua zi. Şi a lucrat aşa 64 de ani. Şi noi cu toate bunătăţile sub nas, nu putem posti, mâncăm de toate, dar nu facem faţă la oboseală şi, ce-i mai rău, e risc să „dăm colţul” pe la 40-45 de ani. Avem multe exemple de oameni care au murit de cancer la 39- 40 de ani.

Şi acum îl cred pe cel care adesea spune: „De nu veţi trăi CA ÎN CER, veţi muri de CANCER!”

Şi asta să n-o luăm ca pe o ameniţare ieftină. Asta e realitatea!

E dovedit ştiinţific că consumul de animaliere nu este benefic sănătăţii noastre, mai ales pentru „stilul static” al majorităţii.

Şi apoi mai e o pacoste, semipreparatele industriale. Să ne ferim ca de foc de ele. Mă gândeam la un aspect zilele acestea când am auzit povestea cu minunea colivei făcută de Sfântul Teodor. Oare nu aşa e situaţia şi acum cu alimentele împachetate? Ce putem noi şti ce pun acolo cei ce pun? Şi mai dăm şi mulţi bani pe ele. Oare e nevoie să vină iar Sf. Teodor să ne spună că acele alimente nu sunt bune pentru noi? Dar oare putea-vom să rezistăm, să ne ţinem sătui cu câteva linguri de grâu fiert, noi care suntem obişnuiţi cu atâtea?

Şi atunci vă întreb din nou: este oare necesar postul acum?