Arhive etichetă: scoala vietii traite din toata inima

Am început din nou școala … în forță

Salutare!

Ieri, așa, după cum bine știți, a început un nou an școlar!

După un sfârșit de săptămână, care a părut unora neînchipuit de lung, iată-ne pe baricade!

Dus-întors, împodobită ca un pom de Crăciun cu 4 ghiozdane și imensa mea geantă în spate, molfăind, totodată, și un biscuite !

14358675_1085311738249677_4542876024926092632_n

Am început școala în forță! Pe de-o parte copilașii mei, respectiv clasa X, III și I, iar pe de alta, subsemnata…, clasa O, clasa de acomodare la Școala Viața trăită din toată inima.

Învăț mereu. Toată viața o să învăț.

Zilele acestea, am mai învățat o lecție.

Lectura cărții despre Alice Herz-Sommer, minunata pianistă, mi-a răsturnat toate edifiiciile pe care-mi clădisem bazele dependenței mele de nefericire și m-a împins la metanoia, la o schimbare urgentă și importantă de perspectivă …

Și, cu ajutorul lui Doamne, m-am apucat de învățat și exersat noi abilități.

Doamne, cât mai este de învățat și ce perspective minunate se deschid!

Vă invit alături de mine la cursurile Școalii Viața trăită din toată inima, la care predă Maestrul Maieștrilor și Prietenul meu scump Împăratul ceresc, Mângâietorul și Dătătorul tuturor bunătăților. Azi, mi-a trimis un semn că mă iubește, chiar și atunci când eu nu depun tot efortul de care sunt în stare…, nu pun la bătaie tot potențialul cu care El m-a înzestrat.

Azi, ajunsesem la Întâlnire cu multă întârziere…..  Locurile la Masă se ocupaseră…. Stăteam și priveam cu jind, sorbind cu dor de departe fiecare linguriță pe care o primeau cei harnici…. și șopteam: Domnuțul meu, iartă-mă…., iartă-mă și ajută-mă mâine să fiu și eu harnică. Acum Te rog să-mi dai și mie o firimitură din iubirea Ta de oameni și mi-e destul.

Și, o minune, o bătrânică, de care până acum, nu reușisem nicidecum să mă apropii de sufletul dânsei, căci o vedeam încruntată, închistată, tăcută, retrasă, absentă la strădaniile zâmbetelor mele…., după ce a primit Păpica cea minunată, vine, târșindu-și picioarele, spre mine și-mi întinde mâna plină de firimiturile de la Masa Stăpânului, de la Marele Banchet celest… Eu, casc ochii și întreb:

Doamne, vine spre mine! Spre mine??? Același chip, chiar mai sobru ca niciodată, vine spre mine…, mă țintește, se apleacă cu greutate, picioarele i se încurcă în covor, se descurcă …, scheletul se apleacă și o mână tremurândă îmi întinde movilița cu firimituri…

Am un moment de ezitare… Întind degetele…, ating .. E real, nu am vedenii… Mi se oferă dragostea pe taler viu… Mă înclin și prind între degete o firimitură (un cubuleț de anafură). Ating, prind,  duc la gură și mestec, mestec îndelung….. și tot mestec și dragostea curge peste mine, în mine, prin mine și plâng și râd și salt și strig  din toate bucățelele, din toate celulele, din toate fibrele sufletului:

Mulțumesc că m-ai primit…, pe mine cea întârziată, moșcolită, împotmolită, mocirlită, năclăită….., dar flămândă, hămisită, lihnită de foame, că M-ai primit, M-ai încredințat că mă iubești, trimițându-mi un semn al nemărginitei Tale iubiri prin acest chip al măreției Tale, prin această icoană, această femeie, acest trup uscățiv venit parcă din peșterile asceților…. aspri, tăcuți, ridicați deasupra zvârcolirilor, hlizirilor și entuziasmurilor cărnii…

Te-am pipăit și acum strig cu nădejde și încredințare: Exiști și eu contez pentru Tine! M-ai văzut și M-ai primit.

Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!