Arhive etichetă: scoala

Îngheţată cu „noaptea-n cap”!

Salutare!

Nici n-au făcut bine ochi, că au şi năvălit ciripelele (fetiţele mele mici) în bucătărie zicând:

„Şi ne dai îngheţată? Ne dai îngheţată?”

Înainte de post, am mers la cumpărături cu fetele şi mi-au cerut îngheţată. Am cercetat cu deamănuntul prin vitrinele magazinului, doar, doar voi găsi ceva accesibil. Ochii mi-au sărit pe o etichetă roşie. Era reducere mare, de la 14 la 4 lei. Ingheţată vegetală!!!  : Lapte de soia, unt de cocos, zahăr, extract de vanilie şi vreo câţiva E. Am luat două cutiuţe. Delicios. Cum altfel să fie? Tot ce e cu zahăr şi arome e delicios.

Le-am promis că o să le fac şi eu îngheţată din asta. Duminică seara le-am preparat-o rapid şi am strecurat-o în congelator şi ieri dimineaţă le-am făcut surpriza.

Desigur că le-a plăcut. Drapt dovadă, azi dimineaţă, s-au trezit cu gândul la ea.

Ne dai îngheţată?

Ş-apoi ce să faci?

Le aminteşti că există un „ritual” al dimineţii….

„Hm”!, zice Pantelimona. Hai tu, Rafi. să bem apă…!!!

Le-am pregătit apa călduţă şi de data asta le-am stors şi puţină lămâie, dacă tot am cumpărat atâtea lămâi!

„Dar la ea (la P) ai pus mai puţină lămâie….”, zice Rafaela.

Măi, măi… parcă era vorbă să înmulţim dragostea! Astea sunt cuvinte de dragoste?

  • Gata, am băut apa!
  • Mergeţi să vă îmbrăcaţi!

…..

  • Ne-am îmbrăcat. Ne dai îngheţată?
  • După ce beţi sucul de rodii… Până atunci, citeşte-ne ceva Pantelimona.
  • Ba nu, o să fac nişte exerciţii la mate, că azi am test!!!!
  • Bun!
  • Pot să te ajut la desfăcut bobiţele de rodii?, zice Rafaela.
  • Da, da, chiar te rog.
  • IMG_20160321_063645
  • IMG_20160321_063655
  • Primul pahar:
  • IMG_20160321_063747
  • Mneamni ce bun e! Şi nici nu e acru, ca ieri…, zice aceeaşi Rafaela, alintându-se!
  • Vreau şi eu!, zice Pantelimona.
  • Un pic de răbdare!
  • …….
  • În cor: Şi acum, ne dai îngheţată? Ne dai îngheţată?
  • Da, vă dau după ce trece sucul.
  • Ăăăăăăă!
  • Ia vedeţi, ce mai aveţi dă făcut. Ghiozdănelul e gata? Ia vedeţi, aveţi apă în sticluţe?

Rafaela: – Eu nu pot să văd. Sticla nu-i în ghiozdan. Cred că a rămas la şcoală….!

Mama: Hm! Caută altă sticlă.

  • Gata am făcut ghiozdanul. Ne dai îngheţată?
  • Iat-o!
  • IMG_20160322_065625
  • Mniamni!!! Ce bună-i!!!

Îngheţată vegetală

Un pahar cu lapte

2 linguri de unt de cocos

2 linguri de miere (de mană!)

Un praf de vanilie

Blendurite şi turnate în forme şi congelate.

Mulţumim, mami! Te iubim!!!

Cum se poate transforma o chestie neplăcută într-o mare binecuvântare

Bună dimineaţa dragilor

Astăzi sunt foarte bucuroasă!

Doamne m-a copleşit din nou cu darurile Sale bogate, a făcut o minune cu mine şi m-a îmbunat, copleşindu-mă cu bunătatea-I nemărginită şi cu purtarea Lui de grijă, de care eu tot uit aşa de repede.

Mă uimesc cum ieri am tot bodogănit şi am fiert de revoltă, ca apoi să cer iertare pentru izbucnirea nervoasă ce am avut-o şi azi tot cânt minunatul cântecel Tată sfânt, mulţumiri

Minune şi iar minune! De banii pe care era să-i dau la clinică, am cumpărat bunătăţi: lămâi, rodii, portocale, avocado. Ba am prins şi oferta reducerilor de dimineaţă şi am nimerit chiar să fie toate nestricate.

Mulţumesc, Doamne!

Ieri, în timp ce mă desfătam cu o lectură, mi-a venit o ideea să vă povestesc cum a devenit neplăcutul mers la şcoală după fete o plăcere.

Când a înscris soţul pe mijlocia la şcoală, m-am „scandalizat” că e prea departe de casă, că pierd o groază de timp ca să mă duc şi să mă întorc. Dar, de, ce să faci, asta e! Pufăiam în fiecare zi că trebuia să-mi car funduloiul atâta amar de drum pe jos, noi locuind într-un cartier mărginaş, iar fetele trebuie să meargă la şcoală în centrul oraşului.

Într-o zi, m-am gândit: ia hai să văd şi partea bună din toată treaba asta!

Şi astfel, încet, încet, am descoperit o mulţime de chestii plăcute: vizitarea atractivelor magazine SH, plata facturilor, citirea de afişe şi anunţuri de evenimente, porumbeii din piaţa mare, povestea cu câte o cunoştinţă, etc, etc.

Astăzi, aş dori să vă povestesc despre plăcerea cea mai atractivă: lectura într-un ambient desfătător.

Sunt zile în care mezinuca iese de la şcoală la ora 12, iar mijlocia iese întotdeauna la ora 13. Ce să faci o oră? Mai ales că acum au luat şi băncile din Piaţa Mare ….unde mai stăteam la soare şi hrăneam porumbeii…

Aaaa , librăria Humanitas!!!

Ea ne-a fost scăparea. Aici, e cald şi sunt cărţi pe care le putem răsfoi şi chiar citi printre file…

Ieri, mi-a surâs ideea de a crea şi eu un astfel de spaţiu …..

E atât de plăcut aici! Sunt atâtea cărţi peste tot şi mereu tot altele, căci tinerii vânzători sunt activi şi mereu le tot aranjează şi schimbă.

Într-o zi, am găsit o carte faină de tot, cred că se chema „Design Yourself”. Avea o grafică superbă, căci era scrisă de un designer…

Am răsfoit-o într-o zi şi a doua zi am găsit-o din nou, tot acolo, dar în următoarea săptămână nu mai era acolo, erau alte cărţi în locul ei…

Secţiunea care-mi place cel mai mult din librărie este Literatura motivaţională. Sunt zile în care merg direct la ea, ca să văd ce cărţi au mai apărut. Se întâmplă să mi se mai pune inima pe câte una şi tot adun bănuţ lângă bănuţ până se strânge suma necesară.

Uneori e nevoie de 2-3 luni…de aşteptare….

Sunt zile în care deschid la întâmplare câte-o carte şi „se nimereşte” să găsesc un răspuns potrivit necesităţilor de moment…

Dar timpul fuge atât de repede şi alarma sună ca să mergem după mijlocie…

A început să-i placă şi micuţei Rafaela. În timp ce eu înfulec rând după rând, ea îmi desenează câte-o felicitare şi la final mi-o întinde zicându-mi ştrengăreşte: „Fur dich!” (Pentru tine!).

Uneori mă roagă să mai stăm un pic, ca să termine surpriza…

Ieri, am luat în mână o carte la întâmplare.

Am deschis-o şi o întrebare m-a lovit direct între ochi:

„Care este cel mai mare risc la care te-ai expus vreodată?”

Hm!

Şi am căzut în meditaţie, uitând de durere de picioare, de foame, de sete, de tot…

Mă gândeam că cel mai mare risc la care m-am expus şi mă expun mereu este mântuirea..

Ştii, noi ortodocşii nu avem siguranţa mântuirii… Te osteneşti, împlineşti poruncile, dar nu ştii dacă te mântuieşti, nu eşti sigur, pentru că mântuirea nu e decât mila lui Dumnezeu… (poţi să citeşti în vieţile marilor pustnici despre atitudinea dinainte de moarte, ce teamă are sufletul înainte de a părăsi trupul…., căci nu ştie dacă faptele au fost primite)

Căci poţi să faci binele şi să nu fie bine, poţi să pierzi în ultima clipă osteneala de-o viaţă printr-un gând acceptat de mândrie sau de judecată a semenului… Desigur nesiguranţa asta nu trebuie să te terorizeze..  Faptul că nu ai un set de chestii pe care să le împlineşti matemamtic şi să ştii sigur că te mântuieşti e cea mai mare provocare să dai ce-i mai bun, să te antrenezi mereu, să nu te culci pe-o ureche.

Sau cum spunea auroul cărţii:

„Viaţa e un joc de noroc. Nu împărţim noi cărţile, dar suntem obligaţi să jucăm cât putem de bine

Pariul cu miza cea mai mare e cu inima ta….

Cum găsim siguranţa dacă nu ne aventurăm?….

În nicio activitate nu se aşteaptă să fim îndemânatici de la început. Toată lumea acceptă ideea unei curbe a învăţării, însoţită de greşeli uneori dureroase, până devenim experţi….

A ne asuma riscurile necesare e un act de curaj şi pricepere.

Să ştii cum să jonglezi cu numeroasele roluri şi solicitări. Rolurile noastre diferite necesită atitudini diferite.

Pe unii îi poate apuca aşa-zisul sindrom de „groaznicizare”.

Prea adesea în strădania noastră de a fi buni învăţători, nu transmiteam decât neliniştea, nesiguranţa şi teama noastră de eşec.

Scopul meu ca părinte, pe lângă siguranţa şi iubirea pe care le ofer copiilor, este să le transmit senzaţia că pot fi fericiţi într-o lume nesigură, să le dau speranţă.

Să dau dovadă de hotărâre, devotament şi optimism.

No, bun! Asta a fost pentru mine de luat aminte!

Am spus mulţumesc şi am închis cartea.

Şi ca să vezi cât de bine rezonez cu micuţa. Am intrat cu nori şi ieşim cu lumini…

Viaţa asta chiar merită să fie trăită !!!

PS: Deoarece am uitat sa fotografiez spatiul amintit, am cautat pe internet si am gasit aici:

https://insemnaridinsubterana.wordpress.com/

Subterana cu pricina

Pentru mămicile care stau acasă cu copilaşii

Dragile mele mămici,

Iată, a început vacanţa de vară!

O mare bucurie pentru copiii noştri şi o mare provocare pentru noi, mămicile care stăm acasă cu ei toată ziua.

Dacă în timpul anului şcolar mai aveam un timp de răgaz pentru noi, cât timp ei erau la şcoală, iată-ne acum, împresuraţi toată ziulica de 3 sau mai mulţi copiii. Nu ştiu ai voştri copilaşi cum sunt, dar ai mei sunt tare energici: vorbesc tare, se agită şi se hârâie unii cu alţii. Ce să mai zic? E o mare provocare să-mi păstrez cumpătul, pacea şi bucuria în „atare situaţiune”.

Până nu demult, simţeam o mare apăsare statul acasă cu copiii, mai ales că nu avem unde să-i las „să zburde”, să-şi consume energia, ci stăteau în jurul meu şi se agitau, iar eu eram cu capul plin de lucruri de făcut: ba examen de titularizare, ba vreun alt examen, ba vreun proiect de realizat, ba o carte de finalizat la termen limită.

Vara aceasta însă, mi-am propus să las totul deoparte şi să intru în pielea copiilor. În seara aceasta voi completa programul de vacanţă.

De mâine, cu ajutorul lui Dumnezeu, începem cursul de înot. Voi învăţa alături de mezinuca mea să înot. Voi lăsa grijile lui Doamne şi, timp de o lună, o să ne bucurăm de bălăceală în apă.

Apoi, dacă se vor înscrie suficiente persoane, vom face o tabără în 3-7 august. Dacă nu facem tabără, în august ne ducem la Văratec la tuşi’.

Între timp, o să mergem în parc şi o să ne jucăm cu alţi copii. Dacă vreţi să veniţi cu noi în parc, vă aşteptăm! Vom merge şi prin împrejurimile oraşului să descoperim frumuseţea localităţilor vecine (cu ocazia aceasta nădăjduiesc să descoper un loc minunat pentru tabără). O să facem tot felul de activităţi minunate. Abia aştept!

O să vă povestesc din când în când din „realizările” noastre.

Vara aceasta vreau să mă bucur de fiecare clipă petrecută cu copilaşii mei mici, căci, ca mâine, n-o să mai vrea să mai stea cu mami. Mă uit la prinţesa mea cea mare: tânjesc s-o mai pot ţine în braţe sau pe genunchi şi să ne jucăm de-a „aşa călărăsc prinţesele, domniţele şi haiducii”.

Apropo, luni, marţi şi miercuri (22, 23, 24 iunie) are examenele pentru admiterea la liceu. Vă rog să vă rugaţi pentru ea, pentru Steliana, steluţa mea strălucitoare!

Mulţumesc Domnului că, în sfârşit, am o vară liberă, că am făcut efortul să mă debarasez de multe alte lucruri care voiau să-mi fure timpul de a fi cu copilaşii mei, de a fi prezentă şi cu mintea lângă ei.

Azi am avut o mare revelaţie.

Deşi am acceptat să stau cu copilaşii acasă, totuşi uneori mă mai bântuiau gândurile că aş putea face şi altceva, că aş putea şi eu să lucrez undeva şi să câştig bani. Simţeam cumva că nu fac mare lucru că stau cu copii acasă. Făceam lucrurile ce trebuie făcute în casă şi cu copii, dar lipsea ceva…, aşteptam ceva de la soţ ….

Şi azi, citind în cartea, care mi-a pus-o sub nas soţiorul meu minunat, cartea „Uşor de iubit, greu de disciplinat”, am înţeles ce aşteptam: nu aşteptam ca soţul să-mi mulţumească pentru ce făceam, ci aşteptam o confirmare că ceea ce făceam era preţios, valoros… Dar pentru a primi acea confirmare de la alţii, era nevoie să mi-o ofer chiar eu, să conştientizez eu mai întâi că ceea ce fac e valoros şi e util pentru familie, pentru soţior şi copilaşi.

Şi iată, că abia azi, Domnul a rânduit să înţeleg că sunt o persoană valoroasă, că, prin ceea ce fac, contribui la buna funcţionare a familiei mele, la creşterea şi dezvoltarea membrilor ei, că şederea mea acasă e importantă şi folositoare, că lucrul meu e preţios, pentru că ajută membrilor familiei mele. Şi pe bună dreptate. Să mă gândesc numai la cât de mare e faptul că le fac în fiecare zi păpică proaspătă şi sălăţică şi mă străduiesc să le procur fructe proaspete de sezon, că zilnic povestesc cu fetiţele ce au învăţat la grădiniţă şi la şcoală, că atunci, când soţiorul meu vine acasă, eu îl întâmpin cu bucurie.

Ce mare binecuvântare este că pot sta acasă cu copilaşii! Mulţumesc Domnului pentru aceasta!

Astăzi, am mers la bisericuţa pentru surdo-muţi şi a rânduit Doamne să vină să slujească acolo Părintele profesor Dumitru Abrudan, fostul meu profesor de Vechiul Testament, pe care l-am salutat cu mare bucurie.

La finalul slujbei părintele Abrudan ne-a spus un cuvânt în care a povestit de bunicul său, care în anul 1913 a plecat în America, într-o zi de duminică, după ce şi-a botezat cel de-al 6-lea copil. A plecat departe, peste oceane, lăsându-şi nevasta singură cu cei 6 copii. De acolo i-a trimis bani cu care ea le-a rânduit copiilor cele trebuitoare şi a căsătorit fetele.

În timp ce povestea părintele, mă gândeam ce vrednice erau femeile de odinioară: să rămâi cu 6 copii, să lucrezi pământul, să fii puternică şi să înfrângi atâtea temeri câtă tărie de caracter trebuie să fi avut? Iar eu, cu atâta confort, sunt atât de slabă uneori.

Da. da. E bun confortul, dar îţi moleşeşte caracterul….

În schimb, provocările şi răspunsurile la provocări te fac puternică.

Foarte importantă este pacea sufletească. Să ştii că ai un rost şi ai o valoare în faţa lui Dumnezeu şi a semenilor tăi. Oamenii sunt cu slăbiciuni, cu lipsuri… De aceea, raportarea noastră trebuie să fie la Dumnezeu. Şi azi, în evanghelia zilei, Domnul ne-a spus să nu ne îngrijim de ce vom mânca…, ci să „Căutăm mai întâi Împărăţia cerurilor, dreptatea şi toate se vor adăuga nouă”, adică să ne împlinim chemarea de femeie, să dăm, în primul rând, ajutor soţului şi copilaşilor… şi făcând acestea, săvârşim un lucru mare. Să ne bucurăm de momentele prezente, de ceea ce este şi să nu zicem. „Dacă aveam şi eu…, dacă …dacă…”.

Nu, ci să împlinim cele ale momentului respectiv, adică acum când sunt mici copilaşii să fim cu ei trup şi suflet, iar soţilor noştri să le oferim atenţia şi disponibilitatea noastră şi lucrurile se aşază altfel atunci în familia noastră şi în sufletul nostru. şi printre picăţele să ne culltivăm mintea şi sufletul prin lecturi, rugăciuni şi meditaţii şi să nu ratăm oportunităţile de perfecţionare continuă. (Apropos, eu fac, printre altele, un curs de bucătar).

Nădăjduiesc să „prindeţi” ideea.

Vă doresc o vacanţă plină de pace şi bucurie dimpreună cu puiuţii voştri şi cu soţiorii voştri.
Vă îmbrăţişez cu drag mult, mult!

Ce le mai dau puiuţilor mei de mâncare dimineaţa?

Bună dimineaţa, dragilor!

Poate aţi auzit zicala din popor „Mâncarea de dimineaţă e ca însurătoarea de tânăr!”. Nu ştiu exact ce asemănare o fi între mâncare şi însurătoare, dar ştiu că e bine să mănânci dimineața și să te însori de tânăr.

De ce e bine să mănânci dimineața?

Păi, când faci cel mai mult efort? În prima parte a zilei, nu? Ei, şi tocmai în această parte tu umbli cu rezervorul gol, îl ameţeşti cu un zaţ de cafea…şi numai ce te trezeşti pe la ora 11 că tremuri… Unii specialişti, care se respectă, ne sfătuiesc să mâncăm dimineaţa. Ce este bine să mâncăm dimineaţa? Fructe şi apoi cereale integrale. Bun. Dar dimineaţa avem o problemă cu timpul! Deşi ne culcăm destul de devreme, pe la ora 20-21 maxim suntem în pat şi sforăim, dimineaţa totuşi ”nu ne dăm sculatului”.

Uite, spre exemplu, azi dimineaţă am lăsat să sune ceasul și a tot sunat vreo 20 de minute, dar prinţesele mele nici n-au avut habar de asta. M-am dus la ele şi le-am gâdilat la tălpi. Nimic. Dormeau buştean! Îmi era mai mare dragul să le privesc, ghemuite care mai de care mai haios. Aşa că, a trebuit să găsesc alternative…

Pentru că la ora 7 trebuie să ieşim pe uşă, le-am făcut o budincă de mere în care am pus o linguriţă de praf de seminţe de cătină şi un vârf de cuţit de cuişoare și mâncarea de cereale le-am pus-o în trăistuță, ca s-o mănânce la pauza de masă de la grădiniță și școală.

Rețeta: Budincă de mere cu seminţe de cătină râşnite şi cuişoare

Am spălat merele, le-am curăţat un pic de părţile afectate şi le-am dat prin storcătorul cu melc, la care am pus sita rară. Am luat un borcan de sâmburi şi pieliţe de cătină, (pe care le-am uscat în toamnă, după ce am făcut cura de cătină, storcând cătina tot cu storcătorul cu melc), şi le-am dat prin râşniţă. Am luat apoi, pe rând, câte o cană mare şi am pus-o la storcător să se umple cu pasta aceea fină de mere. După ce s-a umplut, am adăugat o linguriţă de praf de seminţe cătină şi un vârf de cuțit de praf de cuişoare, le-am amestecat bine şi le-am pus cănuţele în faţa prinţeselor pe jumătate „dorminde”.

Era deja ora 06.50! Le-am pregătit repede păpica pentru ghiozdănel. De data aceasta, pe lângă chifla din făinuri integrale, seminţe şi o ridiche, care era păpica pentru amiază, am adăugat şi caserola cu cereale şi câteva curmale (pe care trebuia să le mănânce la o jumătate de oră după mere) pentru masa de la ora 10, când doamnele de la grădiniţă şi de la şcoală le îi vor așeza la măsuţă să mănânce. Şi aşa, am încheiat cu succes misiunea din bucătărie şi m-am scutit şi pe mine de vorbăria de a le grăbi să să mestece că trebuie să plecăm.

Doamne, mulţumim!

Sărut mâna pentru masă!

Vă doresc o zi senină!