Arhive etichetă: sfanta impartasanie

Viroză respiratorie la început de vară?!

Dragilor,

mi s-a dat să văd din nou cât de important este ce mâncăm zilnic.

Primăvara aceasta, am lăsat-o mai moale cu alimentaţia vegetală şi ne-am lăcomit la animaliere.

Rezultatul? Viroză. Bietul organism a început să strige :

“Ho, mă frate, că nu mai pot cu atâtea ouă, brânză şi dulciuri!!!”

Bine că a venit postul, care ne-a forţat să ne revenim! Am stat 3 săptămâni cu secreţii nazale… Mă săturasem de suflat nasul. Nădăjduiesc să mă fi înţelepţit şi lecuit de pofte şi animaliere…!

Durerea a fost că mezinuca a preluat viroza. Şi dăi şi luptă cu mucişorii şi cu durerea de gât. Viroza copilei a fost încă un semn şi mai grăitor că este nevoie să ne revenim să mâncăm din nou multe crudităţi.

No, şi acum, mami îndeasă în copii ceapă, usturoi, sirop de brad, cireşe….!!!

SIROPURILE IMG_5394caserolele cu salata de la distantaIMG_5397

ceapa-verde80600

Anul trecut, când am mâncat “ca la carte”, am avut linişte, dar primăvara asta, văzându-mă cu sacii în căruţă, m-am pus pe “tânjală”. Drept să vă spun mi-a fost cam lene să spăl atâta verdeaţă. Mi se cam acrise şi mie de atâtea legume, dar văd că nu-i chip altfel.

Mă mir că, de data asta, am privit viroza copilei altfel de cum priveam mai demult. Da, e drept că mezinuca nu a făcut febră cum făcea fetiţa cea mare, dar tot a avut o manifestare ciudată într-o noapte care m-a speriat iniţial, dar imediat am strigat la Doamne şi mi-am păstrat liniştea.

E important să ne păstrăm liniştea şi buna dispoziţie în preajma copiilor, mai ales când sunt bolnăviori. Aceştia, văzându-ne liniştite, înving boala mai repede. Pe când, “panica primordială” (despre care cântă Tudor Gheorghe şi de care se amuză soţiorul) le face foarte mult rău.

Dar să revin la povestea virozei copilei mele celei mai mici de 5 ani şi 6 luni!

A doua zi, după debutul nocturn zgomotos al virozei, i-am zis copilei că ar trebui să mergem să ne vadă domnul doctor, dar fetiţa a spus că nu vrea la doctorul de la cabinet, ci la Doctorul de la biserică, la Doamne. Aşa că, ne-am dus împreună la Doamne. Acolo, i-am spus fetiţei că să ne rugăm Domnului ca s-o vindece şi s-o păzească de rău şi ea s-a rugat. Am mers luni, marţi şi miercuri la Doamne şi fetiţa a primit Medicamentul medicamentelor.

Peste zi, era veselă, dar seara, cum se adunau mucozităţile, o jenau şi nu mai putea să se odihnească bine. Se trezea plângând, neştiind ce se întâmplă.

Miercuri seara, mi-a spus că o doare gâtuţul. Peste noapte, s-a trezit scâncind. M-am dus la ea imediat. Am luat-o în braţe şi am simţit-o cum se încorda. M-am speriat şi l-am chemat repede pe tati ei, care a luat-o în braţe. “Hai să mergem la urgenţă!, a spus soţul. De data asta, “panica primordială” îl cuprinsese pe el. Eu eram liniştită, pentru că ştiam pe ce Mâini se afla copila. Aşa că, L-am întrebat pe Domnul: “Doamne ce să fac acum?” şi în momentul imediat următor, mi-am dat seama ce era: fetiţa dormea profund şi nu putea să se trezească să mergă la toaletă… Tati a luat-o în braţe şi a dus-o la baie, apoi a ţinut-o în braţe şi fetiţa s-a liniştit.

Dimineaţă, ne-am dus totuşi şi la medic, să ne asigurăm că “e linişte la plămâni” şi că în gât nu-s streptococi. În timp ce aşteptam la rând la cabinet, am auzit un copil mic plângând sfâşietor în timp ce i se făcea un vaccin. Am privit copilul meu şi i-am văzut groaza. “Da, îi spun eu, tu nu ştii ce-i aia să-ţi facă injecţie…

Vezi cum plânge puiuţul acela? Nu-i mai bine să plângem un pic când mâncăm ceapă, decât să plângem atâta de durerea injecţiei?”.

“Da, da… Apoi…, nici nu prea pişcă ceapa, dar nu am eu chef s-o mănânc”, a spus copila gânditoare…

Am intrat într-un târziu la medic. A consultat-o şi ne-a spus că este o viroză care va trece… “La plămâni, e linişte, iar gâtul e doar iritat…”.

Slavă şi mulţumire Domnului!

Am venit acasă şi…dă-i cireşe…., dă-i şi sirop de brad preset la rece, dă-i şi cu pufuri în năsuc, ca să se cureţe bine mucozităţile…, dă-i ceapă, dă-i salată, dă-i usturoi şi uite-aşa, a trecut hopul acesta!!! di care am înţeles încă odată că, atunci când corpul primeşte ce are nevoie, când primeşte vitamine, enzyme şi minerale, are muniţiile potrivite pentru “nepoftiţi”.

Şi chiar dacă îl prinde vreo viroză, trece in 2-3 zile, nu 2-3 săptămâni, cum m-a ţinut pe mine.
Mulţam, Doamne, de lecţia ce mi s-a oferit!

Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil ca darul meu –cărţile mele- să ajungă la sufleţele atât de minunate!

Dragile mele prietene

Vă mulţumesc că aţi apreciat darul meu făcut prin cărţile mele şi l-aţi transmis mai departe!

Mă bucur că gândurile mele din aceste cărţi au putut fi de folos măcar unui singur suflet!

Înainte să scriu rânduri, am deschis cartea Îndrăznesc să trăiesc sănătos şi am citit printre rânduri… şi mi-am auzit acum, când iar sunt asaltată de atâtea solicitări..şi luptată de neputinţe…, propria-mi voce care-mi citeşte cald:

Îndrăznesc să trăiesc sănătos…

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru acest dar, pentru cărţile acestea!

carti-DB
Astăzi la biserică s-a citit Evanghelia de la Ioan capitol 6, 53-69 despre momentul în care Domnul le-a spus lămurit tuturor apostolilor şi celor apropiaţi că Trupul Său este adevărată mâncare şi adevărată băutură. Dar mulţi mulţi s-au „smintit” şi au zis: „Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? şi au plecat, s-au îndepărtat de Domnul şi „nu mai umblau cu El”. Şi atunci Domnul se întoarce către cei 12 ucenici şi le spune: „Nu vreţi şi voi să vă duceţi?”. Dar Petru îi spune: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”.

Da greu este să primim acest adevăr că adevărata mâncare este Domnul. Trupul ne dă luptă. Dar Domnul spune, tot în această Evanghelie, că sufletul este cel ce dă viaţă, că, dacă ne hrănim sufletul, suntem hrăniţi cu adev[rat. Trupul, spune Domnul nu foloseşte la nimic…în sensul că ne îndeamnă să punem accent pe suflet…

Evenimente DOINA BLAGA

Dragilor

n-am mai scris de multicel pe blog. Am lucrat de zor la terminarea cărţii surpriză pe care, cu ajutorul lui Doamne, o voi lansa în 8 martie.

Mă uit acum la machetă şi nu-mi vine să cred minunea. Slavă lui Dumnezeu şi mulţumire tuturor celor care m-au ajutat să finalizez această lucrare!

Cu ajutorul lui Doamne, ne vom întâlni în 8 martie şi vom sărbători această bucurie împreună.

În altă ordine de idei, de luni a început o perioadă foarte dragă mie, perioada Postului Mare, un maraton minunat.

Vă pomenesc pe toţi şi mă bucur că şi pe această cale virtuală putem să ţinem legătura.

Iata-ma si la televizor!

Dragilor

Am gasit, in sfarsit, filmuletul din martie 2014 cu prezentarea cartii Indraznesc sa traiesc sanatos la Antena 1 Sibiu:

 

Trupul Domnului este adevărată mâncare şi Sângele Lui, adevărată băutură

Bună dimineaţa dragii mei dragi!

Vă doresc din toată inima mea să aveţi o dimineaţa bună şi o zi bună.

Se spune că ziua bună se vede de dimineaţă. Ei bine sunt deacord şi nu prea cu această zicere.

Toate zilele noastre, pe care le avem de trăit, sunt bune, pentru că sunt darurile lui Dumnezeu. Dar de multe ori nu vream să intrăm în bunătatea zilei, ci ne lăsăm sustraţi de mrejele intinse de potrivnicul binelui.

Azi dimineaţa m-am trezit pe la ora 4 şi ceva cu indispoziţie şi n-am sărit din pat, m-am întors pe cealaltă parte şi am mai moţăit, am zis: „Las să sune ceasul! Şi a sunat şi am mai stat un pic. Nuştiu de ce parcă trupul era greu (ba ştiu, era vreme de ploaie şi că am ieşit ieri la aer curat şi am făcut mişcare şi m-am obosit…).

Cu greu m-am ridicat când a sunat al doilea ceas, cel de la 6, şi „m-am forţat” să-mi schimb dispoziţia, ignorând disconfortul. M-am uitat la Doamne, i-am zis „Bună dimineaţa şi mulţam pentru somn” şi am apoi am zis din toată inima: „Cred Doamne şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu!

Binecuvintează ziua aceasta Doamne, dă-mi să fiu martora bucuriei Tale!”

Apoi m-am încins şi am început slujirea din bucătărie.

După ce puiuţii mei au păpat şi au plecat la lucru, la şcoală şi la grădi, am lepădat şurţa şi am fugit să iau putere, gustând din hrana vieţii.

Pe drum încercam să-mi mişc membrele „mai cu talent”, aşa cum cum le zice soţiorul meu fetiţelor când se mişcă ca melcul, ca să-mi revin, să alung starea aceea apăsătoare şi indispoziţia, dar ea nu a vrut să plece.

Am ajuns în sfârşit la Doamne, tocmai se spunea apostolul.

„Doamne mulţam că am ajuns azi ceva mai devreme!”.

Am reuşit să ajung la locul meu înainte să înceapă părintele meu să spună Sf Evanghelie.

Şi Domnul a început să-mi grăiască:

„Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum. Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta? Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte?

Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.

Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El.

Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu”. (Ioan, 6, 54-68).

„Ei ce pierdeam, dacă rămâneam între cratiţele înşirate prin bucătărie…

Doamne iată-mă-s, am venit! Fă ceva cu mine…!”

Şi parcă l-am auzit pe Domnul spunându-mi: „Ai răbdare, fă ce trebe în biserică (cântă, fă cruci, metanii, închinăciuni, nu te „ploşti”, ca câinele pe labe la stână şi să moţăi, ai credinţă.

Am început să fac ce trebe, dar starea aceea tot nu voia să plece, parcă eram ca ameţită şi capul îmi era greu… Îmi venea să mă las jos, să moţăi, dar un gând mi-a spus:

Îl vezi pe părintele? Ce vârstă are sfinţia sa, iar tu eşti tânără … Sfinţia sa se osteneşte, stă toată liturghia în picioare, şi zilele trecute a fost în călătorii lungi, o fi şi dânsul obosit, dar dacă ar sta comod să moţăie, ce ar fi, cine ne-ar mai da linguriţa cu Sfânta Împărtăşanie?

Am primi aceste gânduri şi m-a aşternut la metanii, că doar doar o vrea să fugă amorţeala, dar mi-am mutat gândul şi am lăsat dispoziţia în „plata Domnului” şi Domnul a biruit şi venind întru mine a mângâiat mica mea făptură şi i-a dat bucurie deşi capul încă şi acum mi-e greu…

Mulţam Doamne iară şi iară!

La sfârşitul slujbei părintele a subliniat cuvintele domnului şi importanţa sfintei împărtăşiri şi că Trupul şi Sângele Domnului sun adevărată mâncare şi băutură, dar mulţi nu înţeleg acest cuvânt şi smintesc…şi pleacă de la El.

Nu vreţi şi voi să vă duceţi?

Doamne unde să mă duc? Tu eşti varianta cea mai sigură, eşti unica variantă, la cine să mă duc? Tu eşti viaţa mea! Ţine-mă lângă Tine, trage-mă din pat cu arcanul să fug la Tine, ca să iau viaţa!

Mulţumesc !Mulţumesc Mulţumesc!

Îndrăzniţi .. gustaţi şi vedeţi că e bun Domnul, …. dar nu se serveşte la pat…!