Arhive etichetă: sfinti

Răspunsuri la neliniştile şi fricile mele din zilele trecute în legătură cu ce se întâmplă în lume la ora actuală

Dragii mei dragi

Evenimentele mondiale dureroase la care asistăm noi oamenii obişnuiţi, de la distanţă, trezesc tot felul de reacţii….

Mie mi-au trezit milă, neputinţă, frică, chiar groază, groaza de atrocităţile omului fără Dumnezeu cel adevărat şi fără iubire de om.

Cândva, am citit undeva că „omul este lup pentru om” şi zilele acestea, auzind povestind pe unii şi pe alţii şi văzând şi imagini despre evenimentele cu refugiaţii, am trăit groaza acestei posibilităţi.

Aveam o stare atât de apăsătoare ….. care, corelată cu greutăţile fiecărei zile…., era o povară prea grea de purtat pentru mine şi astfel am venit la Doamne şi la Măicuţa Sa… E unica scăpare…

M-am prăbuşit în genunchi….. Am vrut să citesc Paraclisul Maicii Domnului, acela frumos din Psaltire.., al doilea paraclis…., şi citeam atât de mecanic… Citeam şi nu înţelegeam nimic…

Gândurile…, greutatea zilei…, solicitările ei, mă copleşeau… M-am înfiorat. Nu trăisem ceva asemănător, nu-mi puteam închipui că poate fi adevărat ce spunea cândva o măicuţă că acum, în perioada istorică în care trăim, e mare osteneală să citeşti un acatist cu mintea adunată de la cap la coadă…. Citeam…aşa… şi la un moment dat am ridicat privirea la Maica Domnului din cele două icoane minunate pe care le aveam în faţă: cea de la Poceaiv, cu urma piciorului Maicii Domnului şi icoana Prodromiţa cea nefăcută de mână şi i-am spus: „Maica Domnului tu auzi ce citesc eu aici, căci eu nu pricep nimic din ce citesc…, nu simt puterea cuvintelor?”.

Asta se întâmpla vineri, înainte să merg să rezolv o problemă grea, care mă măcina de două luni… şi care mă strivea sub povara ei. Eram atât de neputincioasă….!

Sâmbătă dimineaţă, am figit la Doamne la biserică şi mi-am mărturisit, în Taina Spovedaniei, fricile, i le-am dar Lui să le poarte…şi L-am rugat să-mi răspundă la frământări…

Şi mi-a răspuns… Mereu îmi răspunde, dar e nevoie să „fiu pe fază”!

Astfel sâmbătă, mi-a spus Domnul în evanghelia citită la sfânta liturghie: „Nu este al vostru a şti anii şi vremurile care se află în stăpânirea Tatălui….” şi prin Părintele ne-a spus să ne strângem în Biserică în jurul Sfântului Potir…

Duminică dimineaţa, am pornit spre Mediaş şi, cu darul lui Doamne, am ajuns înainte de citirea evangheliei de la utrenie. S-a citit minunata pericopă din evanghelie despre întâlnirea cu Domnul pe drumul spre Emaus (Evanghelia după Luca 24, 13-35).

În drum spre Mediaş, discutasem cu soţul despre tulburările mele sufleteşti, despre atrocităţile islamului, despre faptul că suferinţa e semnificaţia pe care o dă fiecare durerii cu care se confruntă…şi, în timp ce se citea evanghelia, mă gândeam la Apostoli, la trăirile lor de după evenimentul Răstignirii Domnului, la frica cu care se închiseseră în casă..., la neliniştile lor, la confuzia şi nedumieririle lor…., la tot chinul lor sufletesc din acele zile, pe care le acum, atât de simţit, în discuţile celor doi cu străinul care li se alăturase pe cale …. Şi dintr-o dată, se aude vocea Domnului, acea voce mustrătoare:

O nepricepuţilor şi zăbavnicilor cu mintea!!!!”. Oare nu trebuia ca Hristos să pătimească toate acestea ce le povestiţi, ca să intre în slava Sa? (….)
………………….
După ce ne-am închinat în biserică (în catedrala din Mediaş)

IL1296F26

şi am pus prescură şi pomelnic, am ieşit să ascultăm slujba afară şi să-i vedem şi pe prietenii noştri când vor sosi şi nu m-am abţinut să nu-i spun soţiorului:

„Ai auzit? Şi uceniici au avut temeri şi frici…, dar noi îl avem pe Duhul care ne învaţă toate şi ne ajută…., e adevărat că pot fi şi confuzii de duhuri…, dar le putem deosebi după roade….”.

A început Sfânta Liturghie…. şi mă rugam pentru prietenii noştri, ca să ajungă şi ei…

S-a citit deja evanghelia ….

Am primit un alt răspuns:

Oricine ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea

Cel ce se va ruşina de Mine în acest veac desfrânat şi păcătos….

Şi am văzut decăderea lumii, lumea care m-a tulburat atât de mult zilele trecute….şi m-am gândit: „Cu cine mă compar, de cine mă tem, de cine mă complexez? De nişte păcătoşi şi desfrânaţi?…..

Modelele mele să fie sfinţii…

Dacă cauţi să înţelegi ce se întâmplă acum, să susţii dreptatea, „drepturile omului”…, suferi…, e absurd ce se întâmplă cu nevinovaţii.., celor nedreptăţiţi…, dar dacă cauţi să înţelegi de ce ţi se întâmplă…, nu poţi îndura…, e absurd…, e nebunia lumii, dar noi nu suntem din lume şi de aceea ne urăşte pe noi lumea şi nu ne poate suferi şi caută să ne înebunească cu tot dinadinsul, să ne robească, să ne deturneze de la calea noastră..

Să ne rugăm şi să ne ţinem de Domnul, asta să facem”.

În sfârşit mirii au sosit. Cât de minunaţi sunt!!!

Am intrat în biserică pe o uşă laterală şi m-am furişat într-o strană din partea stângă, aproape de sfântul altar, de unde îi puteam vedea pe miri… La un moment dat, am ridicat privirea şi am îndreptat-o spre partea dreaptă a sfântulului altar şi m-a izbit statura impunătoare a sfântului mucenic Iacob Persul, acel sfânt mucenic căruia i s-au tăiat pe rând fiecare bucăţică din fiecare mădular şi după fiecare tăiere era întrebat dacă se leapădă de credinţă…., şi mi-a străfulgerat prin minte: „Ce poate fi mai groaznic decât să mori cu încetinitorul? Şi acest sfânt s-a rugat să poată mărturisi până la capăt… „. Astfel, l-am rugat să se roage pentru mine şi frica de chinuri s-a stins. Apoi, alt gând s-a dus la sfântul zilei, la sfântul Eustatie, care a pierdut pe soţie şi pe copii, soţia care a suferit frica necinstirii de acel păgân, frica ce mă bântuia şi pe mine…şi cum Domnul a izbăvit-o…. şi cum s-au regăsit apoi toţi….

Sfânta Liturghie curge lin.

Am rostit cu toată inima dimpreună cu toţi cei prezenţi Crezul şi inima mea s-a umplut de credinţă şi încredinţare că Domnul este viu. Că este şi va fi cu noi şi pe deasupra îi avem şi pe sfinţi în ajutor, grabnici ajutători.

Apoi s-a auzit acea chemare dulce a Domnului prin corul bisericii:
„Veniţi la Mine toţi cei obosiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi povara Mea.
Zic vouă celor săraci cu duhul, zic vouă celor nemângâiaţi, zic vouă tuturor: Veniţi, veniţi…!!!!”
Şi am alergat să-l prind de mânuţă pe soţior şi să mergem la Doamne, ca să luăm viaţa, nădejdea, pacea, bucuria, Trupul Său cel sfânt, ca să ne fie spre viaţa cea veşnică, spre sănătate, spre bucurie şi veselie… şi m-am bucurat şi apoi m-am veselit….. şi am mulţumit şi mulţumesc, lui Doamne al nostru minunat!

Şi apoi, predica părintelui dinainte de împărtăşire, din care vă împărtăşesc frânturi:
„Oricine voieşte”:

Domnul ne respectă libertatea de decizie, care se opune predestinării, acelei expresii populare „Ce-ţi este scris în frunte ţi-e pus”. Un neadevăr care ne blochaeză viaţa multora dintre noi… Noi alegem să răspundem chemării la viaţa ca binecuvântare sau la cea ca blestem…, să ascultăm voia Domnului sau de voia lumii…

Urmarea lui Hristos e cu obstacole şi tocmai ele sunt greutatea zilei, crucea, pe care e nevoie s-o luăm… şi cu El s-o purtăm…

Să cerem credinţă, să zicem ca Sf Petru: „Doamne, scapa-mă că pier…!!!”

Lepădarea de sine nu e renunţare la demnitatea ta de persoană, ci la exacerbarea iubirii de sine..

E nevoie de un echilibru între iubirea de sine şi de aproapele, pe care să-l iubim ca pe noi înşine..
Urmarea lui Hristos e frumoasă, căci Domnul ne-a făcut pentru El şi, aşa cum spunea Fericitul Augustin, neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni întru El.

Martirul:

cel ce doreşte să-şi mântuiască sufletul, viaţa, o va pierde…

Au existat în vechime categoria lapsilor, a celor lepădaţi de la credinţă.
Păcatul e lepădare de Dumnezeu. De fiecare dată când îl facem, ne lepădăm.. să plângem cu amar ca Petru.

Domnul a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa..
Calea o găsim în Biserică, adevărul în Învăţătura Domnului, Care ne dă viaţa…

În Apocalipsă se vorbeşte despre cele trei categorii de oameni: calzi, reci şi căldicei. Despre cel căldicel Domnul a spus că-l va scuipa din gura Sa.

Temă de casă:
să ne analizăm viaţa şi să vedem în care categorie ne-am încadrat… şi de acum să ardem în credinţă...

Mulţumesc, Părinte drag, pentru acest cuvânt!

Apoi, cuvântul Părintelui Alexandru Barna de după Cununie, din care mi s-a întipăritcâteva frânturi:

Alte confesiuni au rânduieli în care mirii rostesc cuvinte „Da” sau „Te iubec”…, dar la noi, la ortodocşi mirii tac… (culmea, fusese pentru prima dată când văzusem un mire care dădea răpunsurile la ecteniile din cadrul slujbei Cununiei)…, pentru că iubirea se învaţă, se arată în fapte şi aşa, după legănat de copii şi nopţi nedormite, are valoare acel „te iubesc”… „.
(Da, da… şi eu am probat asta…!!!)

Împreună să lucraţi poruncile Domnului, a mai spus Părintelui Alexandru

E foarte important acest „împreună”. Individualitatea, separarea, singurătatea e moarte şi am simţit groaza aceasta a separării, a fiecare pe cont proprie…, când s-au învârtiti la cântarile Cununiei „Isaia dănţuieşte”…fără să se ţină de mâini….. (mi s-a dat să văd asta ca să preţuiesc acest „împreună” şi unirea….şi am fost ridicată din separare… (persoanele care suferă de deprimare, depresie cred că vor înţelege mai multe decât am putut cuprinde în aceste sărmane cuvinte).

Nădăjduiesc să vă transcriu exact cuvintele minunate ale acestui cuvânt, într-un alt articol…, căci acum timpul nu mai are răbdare cu mine…

Pacea Domnului să coboare şi să rămână cu noi astăzi şi în veci. Amin
Vă îmbrăţisez cu dor şi drag.

Cum ne păzim fecioria – o comoară de mult preţ păzită de Însuşi Dumnezeu

Dragilor

Mărturisesc că mă bucur că sunt femeie.

Altădată, când nu-L cunoşteam pe Doamne, uram că sunt femeie. Nu puteam să accept că femeia este atât de denigrată şi călcată în picioare. Şi cel mai mult uram modul în care omul, mai ales bărbatul, fără Dumnezeu, omul căzut în animalitate, în dobitocie, îşi împlineşte dorinţele şi poftele dobitoceşti cu care e muncit trupul lui.

Iubirea dintre soţii creştini e taină

Târziu am aflat că relaţia dintre bărbat şi femeie se poate trăi şi altfel şi că iubirea dintre soţii creştini nu e act sexual, ci taină, aşa cum spune de frumos măicuţa mea dragă:

„Să nu mai numești relația intimă dintre soți „act sexual”, chiar dacă mulți oameni fac asta crezând că e ceva firesc. Este un mare păcat, dar poate fi din neștiință. Viața bărbatului și a femeii după Taina Sfintei Cununii, este, în întregimea ei, Taina căsătoriei, este viața lor întreagă (cu toate dimensiunile și lucrările ei) ca Taină în Taina lui Hristos. Ei sunt un singur trup în Hristos și Sfântul Apostol spune să nu se „lipsească unul de celălalt decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să se îndeletnicească cu postul și cu rugăciunea … (1 Cor. 7, 5)”. Vezi tu, om drag, diferența dintre ce spui tu și ce spune Sfântul Apostol? El nu spune că și când au sau nu au voie să fie împreună, ci-i învață rânduiala postului și a rugăciunii. Acestea două, postul și rugăciunea, sunt, pe de o parte, arme împotriva demonilor care ne ispitesc, iar pe de altă parte fapte de iubire față de Dumnezeu (…). (Citeşte mai departe: http://www.sfintiiarhangheli.ro/node/1753).

Ei bine, am înţeles eu astea, dar o teamă mai era încă cuibărită bine în inima mea: teama de a fi necinstită, teama de viol. În copilărie am trecut prin două coşmaruri şi mult timp ele m-au bântuit. Am făcut liturghia iertării şi cu darul lui Dumnezeu am iertat pe cei care au încercat să mă abuzeze, dar frica că mi se poate întâmpla această nenorocire mă apuca din când în când şi mă gândeam: „Doamne ce o să fac atunci?”

Şi am primit încredinţarea că Doamne va fi cu mine mereu şi mă va lumina atunci ce voi face.
Mare Dumnezeu avem dragilor! Şi eu mă tot minunez cum lucrează cu noi şi cum ne poartă de grijă, numai să ne încredem în El.

Vindecarea de frica abuzului sexual

Aseară, citind povestea de seară (Viaţa Sfintei Mucenițe Eufrasia care este astăzi, 19 ianuarie)
m-am minunat, din nou, de înţelepciune cu care lucrează sfinţii şi am primit încredinţare că Domnul e mereu pregătit să ne dea şi nouă înţelepciune dacă cerem …
….şi aşa mi s-a tămăduit şi mie sufletul de urmele fricii despre care vă spuneam … şi am înţeles că „Toate le pot în Hristos Cel Care mă întăreşte” şi mă luminează şi mă ocroteşte.

Am înţeles că eu, femeia nu sunt o fire slabă care poate fi strivită de puterea fizică a celor fără frica lui Dumnezeu, ci în Hristos sunt puternică şi înţeleaptă.

Vă las pe voi să vedeţi cum a procedat Sfânta Eufrasia când a fost în situaţie „fără ieşire”.

Viaţa Sfintei Mucenițe Eufrasia

Aceasta a fost din cetatea Nicomidia, în vremea împărăţiei lui Maximian (286-305) şi era de neam vestit, frumoasă la chip, cu bune obiceiuri şi credincioasă roabă a lui Hristos. Fiind prinsă de închinătorii de idoli, a fost silită să aducă jertfă diavolilor, dar nesupunîndu-se, o bătută cumplit, iar ea a răbdat cu bărbăţie; apoi a fost dată spre nelegiuire unui om barbar, care luând-o, a dus-o în casa sa; ea neîncetat se rugă cu mintea Celui preacurat, adică Mirelui său, Domnul Hristos, ca să-i păzească fecioria.

Când bărbatul s-a închis cu dânsa în cămară, sfânta l-a rugat să o aştepte puţin, făgăduindu-i să-i dea o buruiană, pe care dacă o va purta cu sine, nu-l va atinge nici o armă a potrivnicilor – pentru că se zicea că este fermecătoare; iar barbarul i-a zis: „Pe urmă îmi vei da buruiana aceea”.

Înţeleapta fecioară răspunse: „Nu este cu putinţă să fie smulsă buruiana aceea de către femei, ci numai de fecioare nenuntite, pentru că de nu va fi arătată de fecioară curată, apoi nimic nu lucrează”. Şi a lăsat-o barbarul până ce-i va arăta acea buruiană; atunci sfânta ducându-se în grădină şi adunând nişte buruieni, pe care le-a găsit acolo, i le-a adus. El i-a zis: „Cum voi şti că sunt adevărate cele spuse de tine?” Ea şi-a pus buruienile pe grumajii săi şi i-a zis lui: „Ia o sabie ascuţită şi, repezind-o tare cu amândouă mâinile, loveşte în grumajii mei cât vei putea şi, din aceasta vei vedea că nimic nu mă va vătăma sabia ta”.

El, crezând cuvintele ei, a luat sabia şi a dus-o la capul sfintei fecioare; apoi, repezind-o tare, i-a tăiat cinstitul ei cap. Atunci, cunoscând că a fost batjocorit de dânsa, scrâşnea din dinţi; dar ce folos, pentru că înţeleapta fecioară s-a dus curată către Mirele său Hristos, lăsând minunat model de întreagă înţelepciune, voind mai bine să moară, decât să-şi piardă fecioria.

„Fenomenul” de la Prislop

Dragii mei dragi
Ieri am primit un mare dar pe care doresc să-l împart cu voi: binecuvântarea de la crucea Părintelui Arsenie de la Prislop. Nu mi-am dorit să ajung, nu am vrut să mă duc, ci am fost „luată pe sus” şi iată-mă acolo. Când am ajuns acolo am făcut ochii cât cepele de mare mirare: Doamne ce este asta să meargă atâta lume spre o simplă cruce de pe un mormânt? Eu n-am mai văzut aşa ceva şi de aceea am numit acest articol „Fenomenul de la Prislop” pe care încerc să-l înţeleg, nu înainte de a vă povesti câteva crâmpee din viaţa mea şi din copleşitoarele daruri ce le-a revărsat asupra mea Doamne al meu (Domnul Hristos).

M-am născut în „partea Moldovei” şi când am început a pricepe cele ale credinţei a fost un timp cum nu se poate mai prielnic, căci era chiar după căderea interdicţiilor. Îmi amintesc că la un moment dat am auzit la radio că imediat se apropie 14 octombrie şi credincioşii de pretutindeni sunt aşteptaţi la Iaşi, la moaştele Sfintei Parascheva. Aveam vreo 14 ani pe atunci.. şi tare am vrut să merg şi eu la Iaşi…, dar nu s-a putut. Dar după câtva timp după acest moment mi-a spus cineva că dacă îţi doreşti să mergi la Sfânta Parascheva şi nu reuşeşti totuşi să ajungi, Sfânta va veni la tine, ţi se va arăta în vis. „Aaa, minunat, mi-am zis! Ce bine, că atunci pot şi eu „săraca de mine” s-o văd!”. Şi neliniştea şi mâhnirea că nu m-am putut duce la Cuvioasa s-au spulberat. Anii au trecut şi a rânduit Domnul să ajung, nu o dată la Iaşi la Cuvioasa, ci de zeci de ori. Sfânta „m-a susţinut” în liceu şi mi-a dat mult ajutor. Cum voi putea oare mulţumi vreodată?

Tot când eram la liceu am auzit şi de Părintele Cleopa şi cu darul lui Dumnezeu am ajuns şi la sfinţia sa de mai multe ori, dar niciodată nu am avut posibilitatea să fiu doar eu cu Părintele. Tot timpul erau oameni în jurul chiliei. Dar o dată am urcat la chilia Părintelui şi Părintele nu era în ea. Atunci l-am căutat „disperată” prin împrejurimi, dar nu l-am găsit. Când să plec, numai ce apare Părintele de după o căpiţă cu fân. Doamne, n-am să uit niciodată imaginea aceea! Un omuleţ cu barbă albă şi cu metaniile acelea cu boabe mari unse de atâta folosinţă! Când m-a văzut, m-a binecuvântat şi s-a bucurat că am venit. M-a întrebat de unde vin şi ce fac şi eu i-am povestit despre mine. La plecare Părintele m-a binecuvântat şi mi-a spus atunci un cuvânt pe care l-am păstrat în inimă, chiar dacă viaţa a luat o altă cotitură departe de „proorocirea” Părintelui.

După ce am terminat liceul, am venit aci, în inima ţării, în Sibiu. Aci au avut loc multe transformări. Poate v-a rândui Domnul să scriu pe îndelete cum „am reuşit” să mă acomodez, eu o moldoveancă printre ardeleni. Nu vă spun ce greu am reuşit să mă acomodez şi să am stare în biserică şi să aud „muzica cunţănească”. În fine, asta e o altă poveste…
Dar acum vorba noastră este despre Părintele Arsenie…

De câţiva ani am auzit şi eu de Părintele Arsenie, deşi cred că nu este român care să nu fi auzit de sfinţia sa şi despre mormântul său de la Prislop, dar nu l-am prea „băgat în seamă”. Nu mă puteam apropia deloc de acest Părinte. Privirea lui mă săgeta şi mă mustra de fiecare dată şi nu-l puteam privi. Mă înfioram de fiecare dată când îi priveam chipul şi de aceea îl evitam. Dar, „ca un făcut”, Părintele tot insista să stea cu mine. Mi s-au oferit de câteva ori iconiţe cu chipul Părintelui, iconiţe de care scăpam repede, dăruindu-le mai departe.

Mi se părea un Părinte prea dur. Mai ales după ce am citit cartea „Ridicarea căsătoriei la nivelul de Taină”, mi s-a părut de-a dreptul imposibil să mă apropii de sfinţia sa, pentru că Părintele vorbea atât de categoric despre lucruri atât de înalte şi greu de realizat…
Şi mă gândeam: Părintele Cleopa avea un alt duh, era mai blând, dădea speranţă…, dar părintele acesta e prea dur .. şi privirea lui e atât de rece… Părintele Arsenie şi privirea lui semăna cu a unui părinte de care eu nu m-am putut apropia cândva…nu-mi amintesc bine, dar cred că avusesem eu o rană sufletească în legătură cu acel părinte, care se deschisese la privirea Părintelui Arsenie şi se cerea vindecată…

Dar iconiţele cu Părintele Arsenie nu conteneau să vină către mine…
… şi într-o zi „l-am primit” pe Părintele şi l-am aşezat în colţul de jos în dreapta ecranului de la calculator. Şi uitându-mă azi la chipul Părintelui, şi uitându-mă mâine, privirea lui a început să se îmblânzească şi chiar a început să-mi devină drag şi să-l sărut. Dimineaţa în zori îi spuneam săru’mâna şi pupam chipul şi apoi treceam la lucru… Aşa se scurgeau zilele de parcă erau clipe…

Şi iată-mă acum aci la mormântul Părintelui: Doamneeeeeee ce de flori!!! Persoanele care m-au adus au dorit să urce „la peşteră”, dar eu am vrut să stau şi să privesc mormântul încărcat de crini şi lungul şir de oameni care se apropia încetişor de cruce cu ghivece de flori în mână pe care i le ofereau Părintelui.

M-am rezemat de copacul de după gardul din dreapta mormântului şi am început „să vorbesc” cu Părintele. I-a spus multe acolo şi i-am cerut binecuvântare să continui ce am început, deşi până să ajung acolo mă îndoisem că ar fi de folos cuiva lucrarea aceasta şi îi ceream să-mi arate un semn, ca să ştiu ce să fac….
Mă uitam la acea mulţime de oameni care „curgea” către mormânt, deşi mormântul e pe deal. Şi mă întrebam: de ce-or fi venind atâţea oameni aici?

Şi ca să-mi astâmpăr curiozitatea am întrebat pe câţiva. O doamnă mi-a zis că a venit pentru ajutor la copii, o tânără, din judeţul Sibiu, mi-a spus că a uzit că multă lume vine aici şi a vrut şi ea să vină şi să vadă. Altă doamnă mi-a spus că a venit pentru linişte. De fapt mai multe persoane mi-au spus că au venit pentru liniştea deosebită de acolo (păi culmea, cum să nu fie liniştea mai mare la Prislop, faţă de capitală!). Altă doamnă mi-a spus că a venit ca să mulţumească Părintelui că a ajutat-o ca în două luni de la prima vizită să se căsătorească cu omul cu care stătea demult. Un domn mi-a spus: „Păi cum să nu vin, când e aşa de frumos?!” Şi apoi a mai adăugat: ”Şi dacă tot vreţi să scrieţi despre Prislop, spuneţi oamenilor că Ţara aceasta are atâtea frumuseţi pe care nu le valorificăm, ci mergem pe aiurea prin străinătăţuri .. …şi apoi a continuat: şi eu am fost în străinătate, dar ca la noi nu este nicăieri!”
Da, aşa este!, am răspuns eu.

Şi după ce am vorbit cu acel domn, singura persoană care mi-a vorbit cu mult entuziasm şi-i strălucea faţa ….., am reflectat un pic la cuvintele lui, aprofundându-le:

Privind mulţimea aceea de oameni care a venit şi ea acolo că „a auzit” că aici e ceva deosebit, dar nu se sinchisea să fumeze, sau să mânce „pită cu salam”, deşi era vineri…, „dar e frumos aci”….. „şi am venit să ne ajute…”.
Da, e mare har acolo la Prislop, dar ce faci cu el după ce pleci? Dacă locurile sfinte ne-ar transforma pur şi simplu…, ce bine-ar fi! Dar ele nu ne transformă pur şi simplu, ca prin magie, ci e nevoie de lucru susţinut la tine, lucru zilnic, clipă de clipă, dimpreună cu harul. Putem să mergem oricât de des acolo la Prislop, sau la nuştiu ce evenimente extraordinare de aducere de icoane făcătoare de minuni sau sfinte moaşte sau sfinte masluri cu nuştiu câţi preoţi, dar dacă nu ne îndurăm să facem ceva cu ce primim, adică să începem o lucrare serioasă cu noi, cu lăuntrul nostru îmbâcsit de rele, nu se va întâmpla nimic, vom rămâne aceeaşi. Şi vorba Părintelui meu duhovnicesc: „un ardei iute pus pe sfântul mormânt, tot ardei iute este….!”

Mă gândeam: aci vin zeci de mii de oameni, dar bisericile din cartier sunt aproape goale la sfânta liturghie, şi e pe gratis, e la doi paşi…. şi aici oamenii fac atâta efort…. şi cheltuială …. Domnul ne cheamă în fiecare zi, la fiecare sfântă liturghie să cinăm cu El, dar noi îl refizăm politicos că nu suntem vrednici … că de fapt ne place mai mult senzaţionalul şi fugim de greul luptei lăuntrice, al curăţirii, al iertării….

Da, cu darul lui Doamne, am înţeles şi eu acestea… Le-am înţeles cam greu, ce-i drept, dar mulţumesc că mai bine mai târziu decât niciodată… Mulţumesc că Doamne m-a primit şi e cu mine şi nu-mi mai doresc să merg undeva anume…..că mi-e destulă bisericuţa noastră, unde cerul coboară zilnic şi minunile sunt la ordinea zilei…

Acum îi înţeleg pe aceşti oameni şi nu mă mai minunez… Cândva am fost dornică de senzaţional şi căutătoare de „minuni”, căci nu lipseam de la niciun eveniment sau hram, dar după aceea trecea veselia şi rămâneam eu cu mine… şi povara dinlăuntru era apăsătoare şi atunci iar căutam să ies în afară…. Dar acum am renunţat să mai caut nuştiu unde ceea ce am aci la doi paşi. Aci, la sfânta liturghie am şi Ierusalimul, şi pe Cuvioasa, şi pe Părintele Cleopa şi pe Părintele Arsenie (mai ales că e şi pictat!) … Aci am totul! Şi acum îl cred pe Părintele meu duhovnicesc care mi-a zis: „atunci când renunţi, când te lepezi de voia ta, de o plăcere, când n-o mai cauţi cu ardoare, ţi se oferă” (aceasta are mai multe înţelesuri, eu le-am descoperit şi le-am experimentat pe două dintre ele: ţi se oferă ca să faci exerciţiu de înfrânare; ţi se oferă când dai dovadă că eşti mulţumit cu puţin).
Când am renunţat să mai doresc a merge neaparat la Ierusalim, Acesta mi s-a descoperit aci în biserică..

Şi cam atât am vrut să-ţi împărtăşesc!

Iar spre final, permite-mi să-ţi spun un secret: dacă cumva nu ai reuşit să ajungi la Prislop, nu-i bai! Te poţi întâlni cu Părintele oricâd şi oriunde, dar mai cu seamă în bisericuţa din cartier, aceea de la doi paşi de tine … şi mai cu seamă în zilele de rând când nu se îmbulzesc prea mulţi, „că încă n-au deprins obiceiul. Îndrăzneşte tu să-l faci şi cheamă şi pe alţii acolo, căci Domnul stă cu braţele deschise ….
Sfinţii sunt cu noi. Părintele Arsenie „e viu şi lucrător” şi este gata mereu să te ajute, dacă tu te hotărăşti să-ţi schimbi viaţa după voia lui Doamne. Este destul să priveşti fotografiile celor care au fost la Prislop şi să încerci să te rogi şi să trăieşti comuniunea sfinţilor înainte de a ajunge într-un loc renumit.

Fotografiile cu mormântul Părintelui Arsenie sunt adevărate…

mormantoriginal

eu am văzut, eu am fost acolo! Dar oare la ce folos că am fost acolo? Că tot aşa mi-am pierdut răbdarea cu copilaşii şi m-am răstit la ei… şi tot nu mi-am oferit răgaz să mestec şi am înfulecat din nou, şi tot am pălăvrăgit, dând sfaturi altora…..
Lucrarea mântuirii e mult mai profundă decât a merge la nuş’ce locuri fenomenale depărtate. Atâta timp cât la Sfânta liturghie, care se face zilnic, bisericile sunt aproape goale, zecile de mii „de credincioşi”, care merg la Prislop, nu-mi spun prea mare lucru……

deoarece

10259743_515678508561431_7985575577563480097_n

O Părinte Arsenie, Roagă-te şi pentru mine şi pentru tot neamul meu cel românesc!