Arhive etichetă: sibiu

Cu IOANA POSTELNICU între “Bogdana ” şi “Plecarea Vlașinilor”

Am găsit într-o carte veche un interviu cu Ioana Postelnicu și l-am salvat transcriindu-l. Cartea era sortită pieirii…

î. S-a vorbit la apariția romanului dv. “ Plecarea Vlașinilor” – în 1964, dacă nu mă înșel, de descendența transilvăneană a scriitoarei. Era, desigur, pusă în discuție așa-numita descendență spirituală, înrudirea cu un anume filon ardelenesc, al prozei noastre moderne. Mi se pare însă că la rîndul ei, Eugenia Banu, penumele literar Ioana Postelnicu, poate revendica legături structurale mult mai adânc transilvănene.

Familia dv, este una de ardeleni și v-ați născut, mărturiseați într-o altă împrejurare, chiar în satul Vlașini, din Poiana Sibiului. Am să vă rog, ca atare, să-mi evocați, mai întîi, acea atmosferă a începuturilor, în care a crescut și s-a format scriitoarea care sunteți astăzi.

R. Școala am făcut-o la Sibiu. N-am fost o elevă strălucită. N-am obținut vreun premiu vreodată. În loc să învăț, citeam, citeam tot ceea ce îmi cădea în  mână și visam. Visam și năzuiam. Năzuiam să ajung să-l văd pe Iorga și pe Minulescu, cele două personalități a căror vîlvă ajunsese și la noi cum ajung cercurile apei, cu atît mai departe, cu cît mai grea a fost pricina care le-a provocat. Îmi amintesc cât de uluitoare senzație am avut când am descoperit în revista Viața Românească , căzută în mâna mea nu știu cum, romanul La Medeleni , ce uriaș univers s-a deschis înaintea ochilor mei, care nu cunoșteau decât curtea casei, închisă între ziduri înalte, cu o poartă grea de stejar mereu încuiată și strada care ducea la școală. Descopeream o lume mirifică, imposibil de închipuit că ar exista aevea, cu borcane de dulceață ascunse în sobe, cu vacanțe zgomotoase și prietenii vesele.

Î.  Cum v-ați apucat să scrieți literatură?

R.  Mi-a căzut într-o zi sub ochi un ziar: Rampa. Şi un titlu: S-a schimbat amorul?  Și fetița timidă care nu împlinise 16 ani a luat tocul și a alcătuit un răspuns la ancheta lansată de ziar, articol pe care l-am semnat  “Hildegard”. M-am aşternut pe aşteptare cu vădită emoţie, cumpărând în taină ziarul din economii. La câtva timp am descoperit articolul meu publicat în coloanele anchetei împreună cu un răspuns al redacţiei care mi se adresa cu “ Romanţioasă Hildegard”, comentând cele scrise de mine. Se poate imagina ce zguduire am avut?! L-am citit de o mie de ori apoi l-am arătat colegelor. A fost imposibil să le conving că eu eram autoarea lui.

Î. Ați putea să considerați, deci, acest prim articol, ca debut. Ce i-a urmat însă?

R. Din clipa aceea am început să țin un jurnal și de-atunci, de-a lungul anilor, am umplut sute, mii de pagini, s-au îngrămădit caietele în care înșiram tot ceea ce trăiam, sau năzuiam să trăiesc. Notații, impresii, analize, procese suflești din viața de studentă, de tînără căsătorită, de mamă, nemulțumiri, drame și bucurii, visuri.

Am trăit ani de-a rîndul halucinată, petrecîndu-mi lungi ceasuri ale nopții, povestind paginilor tot ceea ce o inimă tânără și înflăcărată dorea. Orice conflict îmi era mai ușor să-l rezolv înșirându-l pe zece, cinsprezece pagini, decât să-l discut. Îmi păstrasem, se pare, timiditatea. Și câte conflicte de viață n-am avut la acea epocă? Poate, tocmai pentru că nu mi se da prilejul să discut la modul meu. Caietul suporta analizele, divagațiile, formele metaforice. Nu mă obliga să merg la concret, să tai cu sabia nodurile vieții. E atât de greu să procedezi uneori așa.

Î. Cum ați ajuns la Lovinescu? Mai bine zis, cum ați ajuns la “Sburătorul” deoarece, nu este nici o îndoială contactul cu cenaclul “Sburătorul” a fost esențial în definirea profilului dv. scriitoricesc.

Lovinescu avea ambiția,  chiar, să spună că v-a format ca scriitoare.

R. într-una din zilele anului 1937, în luna iunie, deschizând ziarul Dimineața, sub ochi mi-a căzut un titlu scris cu litere de o șchioapă. Douăzeci de ani de critică – E.Lovinescu. Portretul lui E. Lovinescu era înconjurat de articolele sburătăriștilor care povesteau, cu prilejul aniversării cum au pășit pragul maestrului. Am pus mîna pe telefon. După o convorbire cu totul stîngace, Maestrul m-a invitat să-i citesc. Cu caietele la suțioară, am pășit în aceeași după amiază pragul casei. Îmi ticăia inima. Totul avea aerul unei fabuloase aventuri la care visasem mereu. Să ajung la Sburătorul despre care aflasem, dar la care nu puteam ajunge neavînd nici o acoperire.

Î. Dar prima lectură? Care era climatul cenaclului, atunci cînd l-ați cunoscut dv.?

R. Am citit, de față aflîndu-se printre alții T. Vianu, Ion Barbu, Dan Petrașnicu. Rezultatul lecturii mele Lovinescu l-a comentat într-un articol intitulat Lacrima care a apărut la cîteva zile în Adevărul Literar prin care mărturisea cu deplină satisfacție “Apariţia unui talent real”. Am început să frecventez cenaclul. Atmosfera lui era dinamizantă, emulaţia ţinea treze condeiele. Fiecare şedinţă era sărbătoare pentru cel ce citea şi un stimulent pentru cei ce aveau să citească. Lovinescu punea în valoare cărțile apărute. Uneori dădea semn ce se propaga ca undele electrice, cine avea să citească dumineca, mobilizînd astfel auditoriul, intervenea chiar și pentru publicarea unui debutant pe care-l prețuia. M-am bucurat și eu de această atenție discretă.

Î.  De unde Ioana Postelnicu? Cum ați optat pentru acest pseudonim?

R. Iată ce îmi scria la 4 august 1938Lovinescu, căruia i-am lăsat manuscrisul primului meu roman:  “ Din manuscrisul romanului Domniei tale, fragmentul cu şcoala şi ale încercării de sinucidere a eroinei Ioana (aşa numiem eroina) am întruchipat o nuvelă, Ioana. N-am schimbat nimic, înțelegînd prea tîrziu că n-ai nevoie de așa ceva. Am scos doar unele pasajepentru a ușura cantitatea manuscrisului. Semnătura e, Bogdana Postelnicu, căreia îi trimit omagiile mele afectuoase cu ocazia debutului său literar. ” Astfel am aflat că primisem pseudonimul de Bogdana Postelnicu. Mai tîrziu, tot el afăcut un schimb de nume cu eroina romanului iar eu am devenit Ioana Postelnicu,iar romanul a apărut sub titlul Bogdana. Trebuie să menționez că la început mă botezase Sergiu Dușescu, socotind că e mai bine să scriu sub un nume de bărbat. Sub acest pseudonim au apărut în Adevărul literar note dintr-o excursie.

Î.  V-ați impus la Sburătorul așa cum afirma Lovienescu, și ideea a  fost preluată mai tîrziu de Ion Negoițescu, – ca o demnă continuare a prozei Hortescu Papadat Bengescu; aşadar, a prozei de analiză, de introspecţie psihologică. Aş fi curioasăsă aflu dacă elemente autobiorafice, sondări asupra propriei dv. psihologii, s-au materializat în paginile pe care le-ați scris atunci, adică în romanele Bogdan și Bezna.

R.  Evident, scriitorul recurge la propria lui experiență pentru a-și elabora cărțile, cu atît mai mult în romanele de introspecție, romane care țîșnesc dintr-un proces de neadaptare  la viața pe care o trăiești, din constrîngerile impuse de tot felul de prejudecăți, din ceea ce ai năzuit și n-ai reușit să atingi pe planurile sufletești. Propria experiență de viață este transfigurată prin facultatea scriitorului de a atribui experiența lui, diverselor personajeale romanului, care sînt creația lui pe care le angrenează într-o acțiune imaginată de el, nu copiată din viață, ci doar clădită după propria lui sensibilitate, după modul său de gîndire. Atît Bogdana, cît și Bezna, cît și nuvelele scrise sub semnul Sburătorului, conțin sub aspectul autobiografiei doar atitudini psihologice, conținceea ce aș fi dorit în clipa cînd le elaboram să existe în propria mea viață și n-a existat, conțin proiecții romantice, lirice. Ceea ce a existat real au fost problemele, modul de suferință sau de exaltare, aspirație spre o realizare sufletească. Năzuința spre ele m-a împins la închipuirea unor acțiuni pecare,  ca autoare, le-am putut desfășurași trăi… În viață a fost altfel…

Cu aceste romane, am eliberat densul material psihologic din mine și m-am eliberat de propriile mele chingi, putînd să văd dincolo de mine. La acest stadiu m-am aflat după terminarea războiului. De altfel, la acea epocă și lumea era schimbată și concepțiile.

Î. Dacă ar fi să fixați în cîteva linii portretul lui Lovinescu, cum ați face-o? Ce influență a exercitat asupra scriitoarei Ioana Postelnicu, conducătorul cenaclului  “Sburătorul”.

R. Mi-amintesc că la venirea mea la Sburătorul, Lovinescu s-a informat asupra lecturilor pe care le făceam. I-am spus că am citit, încă elevă,  cu pasiune, literatura Hortensiei Papadat –Bengescu, ceea ce a fost o notă bună pentru mine și a rămas perplex cînd i-am înșirat numele altor cărți pe care le citeam. Lovinescu, m-a orientat în selectarea cărților, înzestrîndu-mă cu tot ceea ce apărea mai nou și mai bun în literatura romînă, sau franceză, alcătuindu-mi o bibliotecă. Și cîte n-am învățat de la el: cum se ascultă un concert, cum se citeşte o poezie, cum se judecă o lucrare literară.

Î. Care au fost scriitorii mai semnificativi pe care i-aţi întîlnit la  “Sburătorul”?

R. Am cunoscut la Sburătorul scriitori care în acea vreme își zideau faimă și care azi au trecut în Panteonul literaturii noastre.

La venirea mea în anul 1937, Hortensia P.Bengescu era o doamnă înaltă, îmbrăcată în negru, purtînd o vulpe argintie   și o pălărie de fetru neagră, trasă pe o sprînceană. De sub borurile ei fluturau răzleț șuvițe crețe castanii, înspicate de fire albe. Avea un nev acvilin, puternic, osos, aproape bărbătesc, deasupra unei guri care zîmbea necontenit. Un zîmbet amabil… Și cum vorbea? Niciodată o frază dusă pînă la capăt. Erau mai mult interjecții, rețineri întretăiate de un mic rîset convențional, pierdut în adîncul gîtului, un glas cu disonanțe. Părea, că, vorbind, se apără, se scuză, se retranșează. Era o doamnă mare, cum se zice la noi în Ardeal, care prin aceste mici artificii nu-și cheltuiește vorbirea cu oricine. Avea ochii verzi, cu pleoape mari, adîncite, cu gene tremurătoare. Vorbea și cu ei și cu buzele, fugindu-i privirile de la dreapta la stînga. Extrem de amabilă, extrem de inaccesibilă, vorbirea ei cu tine era o grație binevoitoare, de regină generoasă.

Î.  În afară de Hortensia Papadat – Bengescu?

R. L-am cunoscut pe poetul Ion Barbu, vulcanic și intempestiv, viu și bătăios, aprins și săgetîndu-te din ochii lui de smaragd pînă în adîncul ființei. În cursul săptămînii venea la E. Lovinescu să-i citească poeziile cu vorbirea lui graselată. Le citea Lovinescu apoi neostenitde mai multe ori pentru a le desluși înțelesul din ermetica lor ferecare. Barbule asculta fulgerîndu-l malițios din privire, mîngîindu-și mustața bogată.

L-am cunoscut pe F. Aderca, acest ascuțit spirit neliniștit, după mine, grozav de nedreptațit; tînăr la maturitate, cînd l-am cunoscut și la fel de tînăr, de modern în concepții și după douăzeci de ani, cînd a dispărut.

L-am cunoscut pe Dinu Nicodim, scriitor carenu știu de ce a fost lăsat în uitare. Un om de distincție clară, un estet cu sine și cu literatura pe care o făcea, deosebit de prețuită de E. Lovinescu.Scria într-o limbă romînească ce avea un ritm interior și o punctuație cu totul originală, care ieșea din topica obișnuită. Cărțile lui scoase în condiții grafice de lux cu vignete ale autorului, pe care le dăruia prietenilor erau însoțite de scrisori  bătute la mașină cu diferite cerneluri pe hîrtie prețioasă, colorată, cu plicul lipit cu peceți de ceară. Purta monoclu și inel gros de aur. Era om de finanțe, dar nu știa nimeni acest lucru. Îi plăcea să fie scriitor, un fel de Macedonski, aș spune eu, sau un Matei Caragiale, dar mai grav. Îl iubea pe Lovinescu și acesta îl aprecia.Împreună, în mod discret au venit în întîmpinarea greutăților multor scriitori urmăriți în timpul războiului. Într-o noapte a bătut la ușa lui E. Lovinescu și au pornit amîndoi în grabă să-l scoată pe poetul Sperber, deja urcat  în trenul care trebuia să-l ducă înTransilvania. Am cunoscut la  “Sburătorul” toată pleiada de poeți și scriitori – Rebreanu, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu, E. Camilar, Uri Benador, Eftimiu, V. Streinu, D. Stelaru, Marin Preda, Geo Dumitrescu, Ovidiu Constantinescu, M.Moşandrei, Tonegaru etc.

Î. Moartea lui Lovinescu a însemnat teoretic şi dispariţia cenaclului său. Practic însă, membrii cenaclului au mai căutat o vreme să se reunească, să continue tradiţia. Ce aţi putea să-mi spuneți despre această perioadă?

R. După dispariția lui, s-a încercat, într-adevăr, prelungirea vieții cenaclului, prin înființarea “Asociației prietenii lui E. Lovinescu”. Lipsa maestrului între zidurile în care a trăit a fost o suferință pentru toți și ședințele s-au destrămat. Scriitorii s-au strecurat în casă la mine, unde aproape 3 ani, cam pînă în 1948, în fiecare sîmbătă s-a citit și s-a discutat literatură. Au luat parte Camilar, N. Tăutu, Eugen Barbu; aici a asistat cu neclintită prezență, tăcut și tînăr, Laurențiu Fulga. Aci și-a citit poemele regretatul Traian Chelaru. Au citit F. Aderca, Sanda Movilă, Ticu Arhip, Ieronim Șerbu, Virgiliu Monda și cîți alții. Aci a apărut într-o zi un tînăr uscat, lung și pășind încvoiat din umeri care a pătruns în salon ținînd în mînă un buchet de ridichi roșii pe care le ronțăia nestingherit ca un anticipativ hipi, astăzi un bun și serios romancier. Mă refer la Ben Corlaciu. Aci am organizat deri artistice în care se jucau piese într-un act, s-a făcut euritmie, pe versuri de Ion Caraion, s-au recitat poezii de către actori, s-au executat concerte.

Î. Intr-o emisiune radiofonică difuzată cu mult timp în urmă, știu că ați urmărit și ați cunoscut în aproape Cercul literar de la Sibiu.

R. Socotesc că Cercul literar de la Sibiu a apărut datorită cercului “Sburătorul” și mai cu seamă, exponentul său E. Lovinescu. Bineînțeles, el a fost produsul unui mănunchi de tineri entuziaști între care se aflau Radu Stanca, Ion Negoițescu, Ioanichie Olteanu, Recman; primii doi avînd legături nemijlocite cu Lovinescu. Cercul, e drept, a apărut în preajma centrului universitar de la Sibiu, stimulat de Blaga și profesorul Iancu, dar existența unui magister care patrona o literatură modernă, la fel ca aceea care-i  treera pe ei, i-a vitalizat, i-a entuziasmat, le-a dat puterea să lupte să învingă greutățile. Erau cu ochii și cu inima la cele ce avea să spună Lovinescu despre activitatea lor. Exista între cerc și maestru o legătură nevăzută, un fel de conductă prin care se scurgea în ambele sensuri ceea ce se petrecea la “Sburătorul” și la “Cerc”. Am fost ani de-a rîndul purtătoarea de cuvînt a acestor tineri spre Lovinescu și a maestrului spre ei, în popasurile mele la Sibiu. Se vede ce loc ocupa Lovinescu în viața cercului dintr-o serie de scrisori pe care mi le-a trimis Negoițescu în perioda respectivă și pe care am să le public odată.

Î. V-aș ruga să citați un scurt pasaj din scrisoarea pe care o cunosc și eu, aceea expediată de Negoițescu la două luni după dispariția lui Negoiță.

R. Cu plăcere: “ Am aflat că manuscrisul  maestrului despre << Manifest>> și cele în legătură cu el, și care trebuia să apară în volumul II din <<Maiorescu>>  nu s-au găsit. E pentru noi o mare pierdere, căci ne-ar fi ridicat prestigiul față de<<inamic>>”. E vorba de mărturia publică față de principiile estetice ale lui Lovinescu, a tinerilor de la Sibiu apărută în ziarul Viața.

Î. O vreme ați colaborat împreună cu G. Călinescu la  Națiunea.

R. Din 1994 și pînă în 1950 am făcut jurnalistică. Am condus pagina a doua de la Națiunea, dar nu l-am cunoscut pe directorul ei, G. Călinescu care apărea meteoritic înredacție și pe care-l ocoleam. Debutul meu cu Bogdana l-a consemnat în Istoria literaturii romîne fără interes. Între cele ce a afirmat el și cele afirmate de E. Lovinescu, cred că s-au împlinit previzinile maestrului Sburătorului.

Î. După eliberare, cum a evoluat creația dv.? De unde a izvorît, în fond, epopeea Vlașinilor?

R. Din anul 1950 am scris romane sociale, piese de tetru, nuvele și am abordat și literatura pentru copii și adolescenți, domeniu atît de delicat, interesant și dificil. Apoi a venit perioada de aur. Numesc astfel cei 4 ani în care am scris ultimul meu roman, Plecarea Vlașinilor. Ideea acestui roman istoric s-a iscat în timpul războiului, în perioada în care am fost dispersată în satul în care m-am născut. De la vîrsta de un an nu mai fusesem în el. Dar îl îndrăgisem din povestirile părinților, din vederea acelor unchi ai meipăstori de oi, care poposeau în curtea noastră de la Sibiu în drumul lor spre Dobrogea, îmbrăcați în cojoace, părînd toți niște haiduci. Atunci am descoperit vitejia, dîrzenia, frumusețea sufletească a neamului din care mă trăgeam și acolo, pe țarinele Poienei, am făgăduit că le voi scrie istoria. Am scris la el peste 20 de ani, cu gîndul, cu cugetul căci un scriitor nu scrie numai cînd are tocul în mînă. El scrie și cînd trăiește, mănîncă, se plimbă, lenevește sau muncește. El organizează în fiecare clipă a vieții lui acțiuni, situații, creează personaje, stă de vorbă cu ele, creionîndu-le viețile, lumea lor individual și colectivă. Scrisul e doar transpunerea din cap pe hîrtie a celor elaborate ani.

Î. Considerați, mi se pare, acest ultim roman al dv. și cea mai realizată carte în stare să vă reprezinte? Mă înșel?

R. Maturizată de o epocă în care s-a zidit un nou concept de viață, cu uneltele întrebuințate în Bogdana și Bezna  și cu altele îmbogățite ca putere de evocare, de conducere a unei acțiuni epice obiective, am realizat romanul acesta pe care îl socotesc tot ce am scris mai bun. Am avut de la această carte satisfacțiilece și le dorește orice scriitor. Sînt sigură că Lovinescu ar fi apreciat Plecarea Vlașinilor cum a apreciat Bogdana și Bezna. Oare nu el a scris într-o scrisoare din 1939: “ Forma talentului dumitale analitic este de natură larg epică. Stăruie deci în această direcție, lăsînd să se desfășoare sub stratul singur, succesiv, fără trepidanță și, de se poate, pe mai multe laturi pînă la tîrzia lui filtrare într-o unitate de concepție dobîndită après-coup”.

   (Radio București, Emisiunea Acasă la … din 29 -V- 1970)

Reclame

O carte mai mult decât specială: Jurnalul

Dintotdeuna m-a fascinat taina omului…

Grație darului moștenit de la mama, am intrat cu ușurință în vorbă cu tot felul de oameni… și am descoporit o sumedenie de lucruri fascinate și totodată intime, personale… Unele m-au infiorat și m-au obligat la acțiune…, la o îndatorire, aceea de a te ruga pentru acel om și a-l ajuta ghidându-l spre Liman.

M-a pus pe gânduri cele descoperite… Prin auzirea unor lucruri personale, intime ale unui om, pătrunzi pe un teren foarte sensibil, având o mare responsabilitate, în primul rând, a nu judeca.

În ultima vreme, am citit câteva cărți autobiografice și câteva Jurnale, cum ar fi

Seva din adâncuri a lui Ioana Postelnicu,

A trăi penntru ați povesti viața a lui Gabriel Garcia Marquez,

Jurnalul lui Julien Greeen,

Povestea vieții mele de Andesen și

Jurnalul lui Eugene Delacroix.

În aceste jurnale, era prezent omul din spatele scriitorului, autorului de cărți…

Citisem unele cărți de acesti autori, îmi făurisem o imagine despre autor, dar după lectura Jurnalului, apărea omul real, cu grijile, cu fricile, cu așteptările și împlinirile sale…

Jurnalul lui Ion Dur

L-am întâlnit pe Ioan Dur anul trecut la Târg… L-am privit cu oarecare nebunăvoință. Ulterior, am auzit cum c-ar fi profesor universitar…

L-am ascultat puțin în vânzoleala lansării cărții dânsului…

Imagini pentru targul de carte lansare cartea Critica judecatii de gust lui Dur 2017

Nu m-a atras titlul cărții. Deși am vândut câteva zeci de exemplare, nu am avut curiozitatea să deschid niciodată cartea…

Abia acum înțeleg ce am pierdut…

Într-o zi, domnul Gabriel Hasmațuchi m-a invitat la o lansare de carte de poezie. Acolo, am dat cu ochii din nou de Ioan Dur.

Slavă Domnului! A fost o întâlnire ceva mai îmblânzită…

Și iată, în seara aceasta, se rândui să mă întâlnesc din nou cu Ion Dur, cu un alt Ioan Dur…, un om care a parcurs o bună bucată de Cale, aflându-se acum în așteptarea zilei celei neînserate…

În cele două ore de dinaintea lansării Jurnalului său, am pătruns în maximă apropierea unui om a cărui minunăție tainică n-aș fi bănuit-o.

M-au uimit cele descoperite în Jurnalul său.

IMG_20150122_073329.jpg

M-a uimit că mi-a reținut numele…

Porți un nume frumos, mi-a zis în timp ce scria autograful…

IMG_20150122_073310.jpg

E un simțământ foarte curios acela în care cunoști un om pe dinafară, așa cum îl vezi în manifestări, îl cunoști ce lucrează și apoi afli lucruri la care nu te așteptai..

Jurnalul lui Ion Dur e o nouă mare fascinație, alături de Jurnalul lui Radu Vancu…

IMG_20150122_073402.jpg

 

Cred că am primit suficient elan să-mi continui scrisul la propriul Jurnal…

Vă mulțumesc domnule profesor Ion Dur!

Citindu-vă Jurnalul, am prins curaj să merg mai departe pe calea spre sine…., a regăsirii de sine, a cunoașterii mai profunde de sine…

Nădăjduiesc să pot onora până la sfârșit numele ce-l port!

Ce taine ascund oamenii de lângă noi?

Salutare, dragii mei!

Cu permisiunea domniilor voastre, voi deschide

o nouă „rubrică”:

OAMENII DE LÂNGĂ NOI

în cadrul căreia vă voi face cunoștință cu oamenii minunați pe care i-am descoperit de curând și pe care îi voi descoperi.

Oare vi s-a întâmplat să treceți pe lângă oameni și să nu știți mai nimic despre ei?

Vi s-a întâmplat să-l vedeți pe un om aproape zilnic, să-l salutați dar să nu vă opriți niciodată la o poveste, să-l întrebați de ce e trist, de ce e singur, de ce e mereu tăcut…?

Mie mi s-a întâmplat.

Treceam adesea pe lângă acest om…

foto chira

Mi se părea un om tăcut, cufundat în sine, cu față îngândurată și ochi ce stau să scape lacrima ascunsă…

Niciodată n-am cutezat a încropi un dialog cu dumnealui.

Acest om mi-a fost profesor. A fost singurul profesor cu care n-am vorbit, de care nu m-am apropiat. Am rămas în Sibiu și din când în când îl întâlneam pe stradă. Îl salutam și treceam mai departe.

Nu-mi amintesc niciun curs. Îmi amintesc doar un singur examen oral la care am bâlbâit ceva pentru un amărât de 6, nota imperfecțiunii. Preferam cinci-ul decât șasele…, dar domnul profesor s-a îndurat să-mi dea un punct și pentru pruncul cel purtam în burtica imensă ce mă făcea să gâfâi…

Anii au trecut…

Și iată după 15 ani de absolvirea facultății, îl văd pe scena Filarmonicii din Sibiu…cântând.

prof chir

Am căscat ochii și urechile să văd și să aud.

Smeritul meu profesor era cântăreț și scriitor…

Azi, l-am întâlnit din nou. Mi-am luat inima în dinți…: De data asta, îl voi opri și-i voi vorbi!

Ieșisem de la slujbă. Spatele se gheboșase de îndoita povară… Eram tristă… Încă o încercare eșuată, încă odată avântul meu se spulbera… Mergeam mâhnită pe strada Mitropoliei căutând cu disperare un om căruia să-i vărs ofu… Nici țipenie de om cunoscut. Numai oameni ciudați cu aparate de fotografiat la gât și cu fețe asiatice… Suntem în plin festival de teatru internațional…

pe strada.jpg

Când nu mai speram să întâlnesc pe cineva, iată văd de departe un om cunoscut care traversa strada… Era domnul profesor Vasile Chira.

„De data asta îl voi opri! Îl voi opri pentru o clipă… Musai să-i vorbesc…!”, mi-am zis.

  • Bună ziua domnule profesor!
  • Bună ziua!
  • Cât mă bucur să vă întâlnesc! Chiar voiam să vorbim, să vă felicit pentru Concertul cu care m-ați încântat și m-ați uimit totodată. Nu știam că cântați, nu știam că scrieți…, nu știam că sunteți maramureșan… Am avut o mare revelație de 1 iunie la concert…
  • O, cât mă bucur că ați fost în sală și că v-a plăcut…
  • Am avut pe tavă, în miniatură întreaga viață țărănească de odinioară… Ce ocazie unică!
  • afis v chira
  • Am avut laringită înainte de Concert…, nu am putut cânta cum aș fi vrut…
  • Înțeleg, înțeleg… Oricum talentul a răzbit peste toate aceste mici piedici… Felicitări!
  • Am înțeles că scrieți romane.
  • Da scriu, pun întrebări…
  • Și dați răspunsuri…, nu-i așa?

A fost pentru prima oară când am văzut o undă de surâs pe acest chip.

Am vorbit preț de câteva minute bune. Am aflat lucruri minunate și lucruri triste. O, cât pot ascunde oamenii de lângă noi!!!

Iată câteva informații:

Vasile Chira

USR Sibiu 2 februarie 2018 Fără categorie 1

Vasile Chira (n. 7 noiembrie 1962 , Breb, județul Maramureș) , filosof, teolog, dramaturg, eseist, poet și prozator român, lector universitar la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna”, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.Vasile Chira este de asemenea președintele Institutului de Studii-, Pluri-, Inter- și Transdisciplinare / Institute of Pluri-, Inter- and Transdisciplinary Studies (IPITS) și solistul grupului folcloric „Dacii liberi” din Maramureș.

Repere biografice:

După absolvirea primei trepte de liceu, frecventează cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca (1980-1985), continuându-si apoi studiile teologice la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Șaguna”din Sibiu (1986-1990). Urmează concomitent cursurile Facultății de Istorie și Filosofie, specialitatea filosofie (1992-1996) si ale Facultății de Litere, secția filologie clasică (1993-1996) din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Intre anii 1998 și 2000 frecventează cursurile Facultății de Litere, secția Română-Etnologie din cadrul aceleiași universități clujene. După susținerea licenței în filosofie (1996), face studii de doctorat în filosofie (1997-2003). In 2002 primește o bursă la Institutul Ecumenic, Bossey și Universitatea din Geneva (Graduate School). In martie 2004, devine Doctor în filosofie al Facultății de Istorie și Filosofie, specialitatea filosofie din cadrul Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

În anul școlar 1990/ 1991 este învățător la Școala generală din satul Breb, jud. Maramureș. Ulterior este profesor de limba latină la Liceul teoretic „Octavian Goga” din Huedin, jud. Cluj (1992-1993). În anul 1993 se angajează pedagog la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Cluj-Napoca. Din anul 1994 până în 2001 va ocupa mai multe funcții în cadrul acestei instituții :profesor de istorie și limbi clasice (1994-1997), bibliotecar (1997-2001). În anul 1999 intră în învățămîntul universitar ca lector titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea din Oradea (1999-2000), unde va preda limbile clasice (limba greacă și limba latină), dar și Istoria filosofiei.

În anul 2000 devine lector universitar titular la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Andrei Șaguna”, Universitatea ”Lucian Blaga”din Sibiu, unde funcționează până în prezent. Aici a susținut următoarele cursuri si seminarii: Istoria filosofiei (2000-2005); Filosofie creștină (2009-2010); Introducere în filosofie (2005-2016); Dicționar teologic și filosofic (2002-2005);Teologia istoriei (2002-2005);Filosofia istoriei (2002-2005);Mistică (2003/2004);Metodologia cercetării teologice (2007-2008);Propedeutică teologică și filosofică (2007-2008); Idei și curente ale culturii și civilizației europene (2006-2007); Sociologia religiei (2006/2007); Vulgata. Interpretări de texte (2008-2000); Septuaginta. Interpretări de texte (2009-2010); Teologia suferinței ( 2002-2005;2009-2010); Poetică religioasă /secția Teologie litere (2007-2008); Patristică și filosofie (Master secția Teologie sistematică, 2009-2010); Teologie și știință (Master secția Teologie sistematică, 2009-2010); Teologie si filosofie (Master Teologie sistematica, 2010-216); seminar Istoria filosofiei (2000-2016); seminar Limba latină (2000-2016); seminar Limba greacă (2000-2016); seminar Teologie socială (2007/2008); istoria și filosofia religiilor (Seminar anul III și IV licență + anul I și II Master Teologie sistematică ,în anul univ.2010/2011).

Între anii 2005 si 2007 este lector universitar asociat la Departamentul de Filosofie al Facultății de Jurnalistică, Univ. ”Lucian Blaga”, Sibiu unde va ține cursurile de Filosofie modernă (2005-2007), Filosofie analitică (2006-2007), Filosofia în secolul XX (2007-2008) sau seminarii precum Kant și Newton. Paradigmele modernității (2006-2007), Filosofie modernă (2005-2007) și Filosofie analitică (2006-2007).

Vasile Chira este membru al Uniunii Scriitorilor din România (din aprilie 2006). În campania pentru alegerile parlamentare din anul 2008 a candidat în calitate de candidat independent la Camera Deputaților.

Din martie 2009 până în iunie 2010 a moderat emisiunea „Regândim România” la postul de televiziune TV SIBIU.

Scrieri:

 

Scrisoarea unui bolnav de SIDA către Cer. Perspective medicale și teologice ale infecției HIV/SIDA, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1999

Homo interrogans (poeme), Ed. Dacia, 1999

Curs de limba latină pentru studenții facultăților de teologie Vol. I, Morfologia, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000

Jocul eonilor (poeme), Ed. Eikon, 2004

Requiem. Dialogul lutului cu Ființa, Ed. Eikon, 2005

O noapte cu Dumnezeu (poeme), Ed. Eikon, 2006

Dominantele gândirii cioraniene, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006

Curs de limba greacă veche Vol.I Morfologia, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006

Fragmentarium, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2006

Nicanor și Secunda (tragedie în șapte acte), Ed. Eikon Cluj-Napoca 2007

Problema Transcendenței la Cioran, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2007

Istoria filosofiei presocratice în 492 de capete, Ed. Univ. „Lucian Blaga” Sibiu 2007

Orologiul (roman), Ed. „Dacia” Cluj-Napoca 2010[10]

Prelegeri de filosofie, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2010

Studii de pluri-, inter- si transdisciplinaritate, Ed. Univ. „Lucian Blaga”,Sibiu, 2012

Lecții de filozofie, Ed. Univ. „Lucian Blaga”, Sibiu, 2012

Limba greacă, Vol. II, Sintaxa propoziției, Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Limba latină, Vol. II, Sintaxa propoziției vol.II, Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Antologie de literatură patristică (selecția textelor,introduceri, traducere din lb. greacă și lb.latină, note și vocabular de Vasile Chira), Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Liber miscellaneus,Editura „ASTRA Museum” Sibiu 2014

Analitica existentială La Cioran/ Existential analytic for Cioran(Editie bilingva), Editura „ASTRA Museum”, Sibiu,2014

Maramureșul voievodal – spațiul ontologic originar al României, Editura „ASTRA Museum”, Sibiu,2017.

Frunza de neant(roman) – în curs de publicare;

Peştera umbrelor(parabolă în şase acte) – în curs de publicare;

Fuga din marsupiu (roman)- în pregătire ;

Leul (roman)- în pregătire ;

Un om în cer (roman)- în pregătire;

Dicţionar al graiului maramureşean.Aria subdialectală Mara – în pregătire;

Spitalul (roman) – în pregătire;

Căpuşa(roman)-in pregătire;

Academia(roman)-în pregătire;

Cartea întrebărilor.Scurt tratat de quidistică -în pregătire.

Peste 50 de studii și articole, publicate în reviste de cultură din țară și străinatate: Idei în Dialog,Dilema Veche, Castalia, Euphorion, Transilvania, Saeculum, Renasterea, Antropomedia, Verso, Telegraful Român, Transdisciplinary Studies,Cosmopolis.Revue de cosmopolitique, European Journal of Science and Theology, Revista teologică etc.

Premii, distincţii, afilieri:

Premiul revistei Luceafărul pentru creaţie literară, Festivalul “Armonii de primăvară”, Ediţia a XIV-a, Vişeu de Sus, Maramureş, 1992.

Membru in colegiul de redactie al revistei «Castalia» din Cluj Napoca (din 2003);

Profesor Bologna (ales in 2009 alaturi de alti 3 profesori de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu;

Membru in colegiul de redactie al revistei «Antropomedia» din Sibiu (din 2010);

Membru al Asociatiunii Transilvane pentru Literatura si Cultura Poporului Roman ASTRA – din 2010.

Abilităţi :

– abilităţi organizatorice, de comunicare internă şi externă, abilitati de muncă în echipă, leadership, creativitate, inteligenţă discursivă, forţă retorică, persuasiune, eficienţă în condiţii de stres, initiativă şi motivaţie, spirit speculativ.

Aria de competenţă:

Filosofie (antică, medievală, modernă şi contemporană), filosofie comparată, filosofie patristică, epistemologie, hermeneutică, retorică, semiotică, logică, cosmologie, axiologie, ontologie, teologia şi filosofia istoriei, literatură romana si universala, limbi clasice (greacă şi latină), teologie,psihoterapie religioasă, consiliere existentială, metodologie pluri-, inter-si transdisciplinară.

 

HOBBY-uri: lectura, medicina, muzica clasică.

Sursa: http://uniuneascriitorilor-filialasibiu.ro/vasile-chira/

A scris piesa

Nicanor și Secunda, care a fost și interpretată pe scenă de studenții de la Teologie din Sibiu

Aici http://www.poezie.ro/index.php/screenplay/1767047/Nicanor_%C5%9Fi_Secunda

 

125 de ani de la adormirea lui George Bariţiu

A intrat în obişnuinţă să ne amintim de înaintaşii noştri. Astăzi ne amintim de George Bariţiu.

Cine a fost George Bariţiu (24.05.1812 – 2.05.1893)?

George Bariţiu a fost istoric şi publicist. El este întemeietorul presei româneşti din Transilvania.

Într-un articol din anul 1843, intitulat Cărţi, George Bariţiu arăta că adevărata măsură a culturii unui popor o reprezintă cărţile sale literare. Constatând că la noi existau prea puţine cărţi în limba română şi multe dintre acestea erau traduceri. Astfel, se dedică încurajării scrierilor originale, făcându-se unul din principalii mesageri ai cărţii româneşti din secolul al XIX-lea.

Înfiinţează şi conduce periodicele: Foaia literară (1838), Gazeta de Transilvania (1838–1850), Foaia pentru minte, inimă şi literatură (1838‒1850), Transilvania (1868–1888), Observatoriul (1878–1885), aducând astfel o preţioasă contribuţie la popularizarea şi valorificarea literaturii româneşti în toate ţările locuite de români.

Prin anunţurile şi recenziile sale, s-a deschis calea spre Transilvania a principalilor scriitori din Țara Românească şi Moldova – Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Cezar Bolliac, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu, D. Bolintineanu, C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, V. Alecsandri – scrierile lor fiind prezentate ca adevărate evenimente literare româneşti. (Netea, Vasile, George Bariţiu, Viaţa şi activitatea sa, Buc., Editura ştiinţifică, 1966)

Prin bogata sa activitate de bibliograf, critic şi istoric literar, George Bariţiu s-a impus ca unul din cei mai străluciţi mesageri ai cărţii româneşti, devotamentul său pentru literatura şi ştiinţa românească reprezentând un exemplu vrednic de reamintit. (Revista bibliotecilor, nr. 4, aprilie 1968, p. 238–240)

 

 

 

 

La prăznuirea sfinților mucenici Rafail, Irina și Nicolae

Dragii mei dragi,

Trăim din plin bucuria Învierii!

Potrivit spuselor părintelui nostru, Pr. Prof. Vasile Mihoc, bucuria Învierii nu este numai așa o bucurie socială, exterioară, de context, ca eveniment, ci Bucuria Învierii este o bucurie cerească, un mare dar dumnezeiesc dăruit nouă dreptmăritorilor!

Așadar, ne-am bucurat cu toții, și cei ce am postit și cei ce n-am postit. Ne-am bucurat și ne-am veselit. Vițelul a fost mult! Au fost trei zile pline, pline!

Azi, am primit bucurie îndesată clătinată, căci am avut în mijlocul nostru pe Prea Sfințitul Părinte Episcop Ilarion

IMG_20150314_004904

Astăzi, de Hramul Bisericii, de prăznuirea sfinților mucenici Rafail, Irina și Nicolae, sufletele tuturor celor din biserică au vibrat mai tare.

icoana sf

Ne-am bucurat să primim pe Domnul din mâinile Arhiereului.

la imp

Cum vom putea mulțumi îndestul?

 

Cum a venit Poezia către mine

Salutare!

IMG_20171203_182137

Cu fiece zi, bag samă cum Cineva îmi poartă pașii.

Mă tot împotrivesc. Mă retrag în tăcere, dar iar mă văd împinsă către afară.

Vin către mine situații pe care la început le resping, le disprețuiesc și zvârl cu venin.

Apoi, spășită, vin și mă-ntorc și sărut mâna celui care mi le oferă.

Asta e pentru ultima oară. Gata! îmi zic. Mă voi închide în cămară și voi citi, devorând teancuri de pagini…

Citesc hulpav. Descopăr om după om…

Și asta grație altor oameni și-n primul rând, al OMULUI MEU, care-mi vâră subt nas, constant, câte-o carte. Nu orice carte. Fiecare carte e atent aleasă, profetică, criptică…, ce mă solicit, mă incită, mă ține trează nopți fără număr…

Așa l-am descoperit pe Radu Vancu și jurnalul său…

Urmează să-i dau de urmă operei poetice…

Apoi, literații de la Târg, asupra cărora am revărsat scântei și ură că m-au umbrit…

Ca apoi să mă ajute a străluci… de bucurie, descoperind alți oameni, precum Sandu Frunză

, Vianu Mureșan,

Ion Dur

, Anca Sârghie (care mi-a alinat oleacă dorul de Ioana mea dragă),

Imagini pentru anca sarghie

Marian Dopcea cu a lui Aprilie, luna florilor de mai.

Imagine similarăImagini pentru Marian Dopcea

Acesta din urmă pregătind cărarea spre seara asta, spre întâlnirea cu Maria-Daniela Pănăzan și Dumitru Ichim…,

 

IMG_20171203_173550

Imagini pentru maria-daniela panazan poezia lui dumitru ichimImagini pentru maria-daniela panazan poezia religioasa romaneasca o istorie comentata

IMG_20171203_181914

Fotografia postată de Dumitru Ichim.

care fu posibilă tot grație OMULUI MEU, care-mi citi anunțul cu câteva ore înainte…

Ce-a fost?

Ce-a urmat?

Fericire. Beție de-a dreptul!!!

Și-n această beție, descopăr cum…

Poezia a venit către mine

Nu mi-a trecut vreodată prin cap

Cum c-aș putea scrie poezie

Spre stupoarea mea,

Descopăr că poezia era în mine

Se prăsise odată cu mine

Sau mă zămisleam odată cu ea sau prin ea…

Poezia a stat ascunsă în numele meu

Pe care mama-l cânta zburând cu mine-n burtică printer vii,

Din clipa zămislirii, mereu repeta:

Doină, Doină cântec dulce…

Răsunau dealurile de doinirea mamei încât,

Tractoristul, care căra remorcile ticsite cu struguri, s-a prins de nănaș…

Șugubăț cum era, nănașu a-nceput și el a doini…

Poezia a venit cătră mine prin apa Botezului,

Când mâini de poet m-au cuprins afundându-mă-n apele Duhului

Și-am început a doini…

Acompaniind-o pe mama printre lanuri și vii

Poezia a venit către mine când

Înaintașa de la catedră îmi înmână un volum de poezii semnată de ea…

Poezia veni către mine printre rândurile poveștilor din cărțile lui Vancu, ale lui Dopcea

și-ale Mariei-Daniela Pănăzan…

Și m-apucai să scriu

Să scriu poezie rostită…

Să fiu poezie,

să fiu Doina Doinița lui mama

pe care o văd cum zâmbește de sus

am prins mesajul dragă mama, te asigur.

 

Un gând împlinit

Salutare dragilor!

Iată cu ajutorul lui Doamne, am săvârşi şi pomenirea scriitoarei Ioanei Postelnicu (Eugenia Banu)!

De obicei, scriitorii se pomenesc îndata naşterii lor. Am ales s-o pomenesc astăzi28 noiembrie, pe Ioana Postelnicu pentru ca astazi este ziua in care dumneaei s-a alaturat la strabuni.

Am aranjat in biblioteca un colt …

23905504_1500869506693896_8375948931143013634_n

si am invitat copiii in biblioteca….

La vederea candelelor aprinse, un elev a inceput sa cante Hristos a inviat. Intr-un glas, au pornit toti si am cantat impreuna Hristos a inviat!

Apoi, am cantat O ce veste minunata si am mancat bilute de… coliva…

Acum sufletul meu s-a linistit. Am simtit ca sufletul Ioanei Postelnicu s-a bucurat astazi.

23905422_1500869863360527_8029391237840195992_n23905454_1500869446693902_8704947339933511843_n23905504_1500869506693896_8375948931143013634_n24067819_1500869693360544_7314463633449032141_n24068028_1500869730027207_2812783268228679421_n24129799_1500869663360547_5582439866386719274_n

Toamna se numără… cărțile

Salutare!

Cu ajutorul lui Doamne, am finalizat și al doilea volum al cărții Firimituri de iubire.

În acest volum, sunt cuprinse articolele publicate pe blog din octombrie 2016 până în octombrie 2017.

Prin acest volum, marchez încheierea unei perioade minunate din viața mea.

Vom vedea ce va rândui Doamne de acum încolo.

Vă mulțumesc că m-ați urmărit cu interes!

Nădăjduiesc să vă fie de folos slujirea mea „blogărească…”.

Pentru un timp, voi mai scrie pe Facebook, reamintindu-vă informații binecunoscute.

Vă aștept la Târgul de Carte și Revistă Religioasă de la Sibiu în 2-5 noiembrie 2017, când, cu ajutorul lui Doamne, voi lansa cărțile Firimituri de iubire vol II

coerta firimituri vol II

și a doua ediție a cărții De vorbă cu omuleț.

coperta1

Acestea adăugându-se la celelalte cărți.

afis-m

coperta

Slavă lui Dumnezeu și mulțumire pentru toate!

Bucurie!

 

Cateva filmulete cu Doina Blaga

Dragii mei dragi

va adun aici ultimile filmulete in care am cutezat sa va vorbesc.

Nadajduiesc sa va fie de folos

Bucurie!

Despre site-ul indrumatoarei mele…

Filmuletul cu lansarea cartii Firimituri de Iubire

Salutare, dragilor!

Sunt atat de entuziasmata incat nu ma pot abtine sa nu va impartasesc trairile ce dau sa-mi crape sarmana-mi viata…

Iata va daruiesc inca o carte…, care a ajutat Doamne s-o lansez la Targul de carte religioasa

doina-coperta

O va prezenta minunata mea prietena Odeta Vestemean

Aici aveti filmuletul:

Va imbratisez cu drag mult!